În ultimii ani, rapiţa a fost una dintre cele mai profitabile culturi agricole. Chiar şi în acest an, când în timpul recoltatului condiţiile climatice nu au fost dintre cele mai favorabile, datorită preţului bun de valorificare - între 1,6 şi 2 lei/kg (în funcţie de zonă şi de contractul negociat), cultura rapiţei este una dintre cele mai rentabile. În consecinţă, piaţa seminţelor de rapiţă continuă să se dezvolte şi un număr tot mai mare de fermieri vor cultiva această plantă. Pentru realizarea unei culturi reuşite de rapiţă, agricultorii trebuie să ţină cont, încă de la pregătirea patului germinativ, de câteva elemente esenţiale, prezentate în materialul de faţă. În funcţie de evoluţia condiţiilor climatice, de tipul de sol şi de dotarea tehnică, fermierii pot face şi alte lucrări şi totodată  pot renunţa la unele activităţi în favoarea altora.

Rotaţia

În cadrul rotaţiei, cele mai multe companii recomandă ca rapiţa să nu vină după ea însuşi sau după alte culturi cu boli şi dăunători comuni, cum ar fi: floarea-soarelui, muştar, soia, fasole sau alte plante crucifere, la un interval mai mic de 4 ani. Reducerea acestui interval la unu sau doi ani (practică întâlnită frecvent în anumite ferme) poate pune fermierul în faţa unor atacuri puternice de boli şi dăunători, atacuri care din cauza virulenţei pot compromite cultura. În această situaţie, fermierul trebuie să ia în calcul şi să îşi asume riscurile compromiterii culturii respective.

Din punct de vedere al plantelor bune premergătoare, de cele mai multe ori în România, rapiţa se amplasează dupa grâu şi orz, culturi care se recoltează mai devreme şi care asigură timpul necesar pregătirii solului. În cadrul acestei rotaţiei grâu-rapiţă, atragem atenţia fermierilor asupra posibilităţii apariţiei efectelor de fitotoxicitate, efecte datorate erbicidelelor utilizate la cultura premergătoare. Ca urmare, înainte de a decide unde va amplasa cultura de rapiţă, fermierul trebuie să ia în calcul şi să verifice remanenţa erbicidelor utilizate.

În literatura de specialitate se cunosc o serie de erbicide care, aplicate la cele două culturi, prezintă o remanenţă ridicată pentru cultura postmergătoare de rapiţă. În practică au fost cazuri când din cauza remanenţei erbicidelor, cultura de rapiţă a fost compromisă. În funcţie de modul de prelucrare a terenului, această remanenţă s-a manifestat toamna la începutul perioadei de vegetaţie, când plantele de rapiţă se aflau în faza de 2 până la 6 frunze - când terenul a fost lucrat numai cu discul greu - sau  primăvara - când plantele de rapiţă aveau 20 - 30 cm înălţime şi terenul a fost pregătit prin arătură.

O atenţie deosebită trebuie acordată terenurilor pe care s-au utilizat erbicide sulfonilureice. Unele erbicide din această clasă pot avea remanenţă de până la 14 - 16 luni. Pentru a verifica remanenţa erbicidelor utilizate, fermierii pot cere detalii de la furnizorul acestora.

Se consideră că rapiţa este o plantă bună premergătoare pentru culturile de grâu şi orz.  Aceste culturi după rapiţă dau sporuri de producţie ce depăşesc 500 kg/ha. Practic, rapiţa îşi poate găsi cu succes locul în cadrul asolamentelor din fermele agricole româneşti.

Pregătirea terenului

De cele mai multe ori opţiunea fermierului cu privire la pregătirea terenului este în strânsă corelaţie cu condiţiile climatice din zonă. Anul acesta, datorită ploilor căzute în iunie şi iulie, o parte din fermieri au reuşit să facă o arătură la adâncimea de 20 - 22 cm. Acolo unde nu e posibilă arătura, se poate face pregătirea patului germinativ prin una sau două treceri cu un disc greu. Fiecare fermier decide în funcţie de dotare şi de condiţiile climatice ce soluţie este mai rentabilă. Din observaţiile de pe teren s-a constatat că acolo unde s-a efectuat arătura, resturile vegetale au fost mai bine încorporate în sol, efectul de fitotoxicitate al erbicidelor aplicate culturii premergătoare (acolo unde a fost cazul) a fost diminuat şi cultura de rapiţă a fost mai puţin îmburuienată.
În ultimii ani, în anumite zone agricole, s-a constatat la culturile de grâu şi rapiţă un atac deosebit de puternic al rozătoarelor - în special al şoarecilor de câmp.

Agresivitatea acestor dăunători s-a manifestat prin crearea unor pagube însemnate culturilor. În cazul solelor unde pregătirea terenului s-a făcut prin arătură s-a constatat o diminuare a numărului de şoareci şi deci o diminuare a pierderilor. Una din explicaţii ar fi că prin arătură se distrug o parte din galeriile aflate mai la adâncime şi o dată cu acestea şi hrana şoarecilor. Pe de altă parte, de cele mai multe ori, fermierii au observat în urma brazdei prezenţa pescăruşilor şi a berzelor care se hrănesc cu şoarecii de câmp.

Pregătirea terenului cu discul greu înseamnă un efort financiar mai mic din partea fermierului pentru înfiinţarea culturii, o viteză mai mare de lucru, o conservare mai bună a apei, mai ales în verile secetoase şi totodată o încadrare mai bună în epoca optimă de semănat.

După lucrarea de bază, terenul se pregăteşte fie prin una sau două treceri cu discul uşor, fie printr- un disc şi un combinator sau printr-un agregat complex care lasă terenul discuit şi nivelat. În unele ferme care au utilaje de ultimă oră, toate lucrările necesare (discuit, semănat, nivelat,  tăvălugit etc) se pot realiza printr-o singură trecere. Indiferent de tipul de lucrare efectuat, important este să se aibă în vedere realizarea uni pat germinativ afânat în primii 2 - 3 cm şi ferm sub adâncimea de semănat pentru a se asigura condiţii optime de germinare a seminţelor.

Semănatul rapiţei

La rapiţă, semănatul poate fi realizat fie cu semănători clasice, caz în care fermierul va utiliza o cantitate mai mare de sămânţă la hectar, fie cu semănători performante care pot asigura o densitate uniformă şi la care poate fi controlată cantitatea de sămânţă pe hectar. Practic, în ultimul timp s-a trecut de la semănatul rapiţei cu semănători mai puţin precise spre utilizarea semănătorilor performante cu distribuţie controlată a cantităţii de sămânţă/ha.

Majoritatea firmelor care comercializează sămânţă hibridă de rapiţă recomandă o cantitate cuprinsă între 2 şi 4 kg/ha (aproximativ 45 - 60 boabe/mp), iar firmele care comercializează soiuri recomandă o cantitate între 5 - 6 kg/ha (aproximativ 60 - 80 boabe/mp). Cantităţile variază în funcţie de masa a 1000 de boabe, de puritate şi de germinaţie. În unele cazuri, având în vedere gradul de intensivitate al hibridului sau soiului respectiv, firmele pot recomanda cantităţi mai mici de sămânţă/ha. Pentru asigurarea unei cantităţi corecte de sămânţă pe hectar este bine de ţinut cont de recomandările firmelor furnizoare.

Din punct de vedere al distanţei între rânduri se utilizează mai multe intervale de semănat: la 18 cm, la 25 cm şi la 37,5 cm, depinzînd în primul rând de semănătoarea folosită, de varietatea semănată, dar şi de gradul de culturalizare al terenului. Distanţa dintre rânduri cea mai frecvent utilizată în România este de 25 de cm. În condiţiile în care se utilizează distanţe mai mari de semănat, se reduce cantitatea de sămânţă la hectar, dar creşte riscul îmburuienării culturii de rapiţă.

Adâncimea de semănat a seminţelor de rapiţă se situează la 2-3 cm şi se realizează în teren bine pregătit, fără resturi vegetale şi fără buruieni. Dacă semăntul se realizează în teren afânat şi cu denivelari este bine ca adâncimea semănătorii să fie bine reglată, aşa încât sămânţa să fie poziţionată în sol la acelaşi nivel. La semănătorile prevăzute cu două tipuri de patine se vor utiliza patinele destinate seminţelor mici. În felul acesta se realizează condiţii optime pentru o germinare şi o răsărire uniformă a plantulelor.

Referitor la perioada de semănat, din punct de vedere calendaristic, recomandările diferă de la o companie la alta, dar în linii generale semănatul rapiţei ar trebui să înceapă cu data de 20 august pentru nordul ţării şi să se încheie în jurul datei de 15 - 20 septembrie în zona de sud-est a Romaniei.
Din punct de vedere al temperaturilor mai mari de zero grade C, rapiţa ar trebui să acumuleze până la intrarea în iarnă aproximativ 800 - 900 grade C. Se consideră că dacă plantele au acumulat această temperatură până la intrarea în iarnă, cultura de rapiţă se află în stadiul cel mai potrivit pentru trecerea anotimpului rece. Această temperatură corespunde cu formarea la plantele de rapiţă a 7 - 8 frunze adevărate.

Samânţa utilizată pentru înfiinţarea culturilor de rapiţă trebuie să fie o sămânţă certificată, cu o puritate fizică de minimum 98% şi o germinaţie mai mare de 85%. Toată sămânţa utilizată în acest scop trebuie să fie tratată atât cu fungicid, cât şi cu insecticid.

Fertilizarea culturii de rapiţă

Rapiţa este una dintre culturile cu cele mai mari consumuri specifice de elemente nutritive necesare pentru realizarea unei tone de producţie (sămânţa + masa vegetativă aferentă). În general, literatura de specialitate citează consumuri specifice de aproximativ 45 kg N; 30 kg P2O5 şi 35 kg K2O/tona de sămânţă de rapiţă cu materia vegetativă aferentă. Ca urmare, încă de la pregătirea patului germinativ trebuie acordată o importanţă marită capitolului de fertilizare a culturii. Nu se poate concepe obţinerea de producţii mari la rapiţă fără o susţinere puternică din punct de vedere al fertilizării. Majoritatea firmelor producătoare de sămânţă prezintă propriile planuri de fertilizare a culturii, dar în general acestea se opresc în jurul următoarelor valori: 70 - 120 kg/ha N; 50 - 80 kg/ha P2O5 şi 40 - 60 kg/ha K2O.

Întreaga doză de fosfor şi potasiu se aplică înainte de efectuarea arăturii de bază sau înainte de prima lucrare cu discul greu. Dacă însă fermierul dispune de îngrăşămite complexe de tipul N:P:K în doze diferite, dar în care trebuie să predomine fosforul şi potasiul, acest îngrăşământ se va aplica la pregătirea patului germinativ, sub disc. În mod normal, la pregătirea patului germinativ se aplică tot fosforul şi potasiul şi numai 30 - 40% din doza de azot. Diferenţa de azot se va aplica în primăvară după pornirea în vegetaţie a culturii.

Asigurarea unei tăvălugiri uşoare

În cazul în care semănătorile nu au fost dotate şi cu tăvălugi este bine ca după semănat, atunci când solul permite, să aplicăm o tăvălugire a culturii de rapiţă. Scopul acestei lucrări este de a realiza un contact mai bun între sămânţă şi sol, de a acoperi (acolo unde este cazul) sămânţa rămasă pe afară, de a intensifica transportul apei prin capilaritate în zona seminţelor şi de a asigura o mărunţire a solului mai bolovănos. În felul acesta seminţele au posibilitatea să găsească condiţii bune de germinare şi cultura poate răsări mult mai uniform. Uneori această lucrare face diferenţa între o cultură bine încheiată şi alta răsărită în etape.

MIHAi M.