În această perioadă în care se dezbate viitoarea Politică Agricolă Comună, propunerile reformei PAC venite dinspre Comisia Europeană nemulțumind agricultorii din întreaga Uniune Europeană, am vrut să aflăm de la un lider de organizație profesională cum vede viitorul agriculturii europene și, totodată, al celei românești. Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), așteaptă multe schimbări, însă nu le vede într-o lumină favorabilă agriculturii din România.

Reporter: Cum vedeți viitorul agriculturii europene?

Nicu Vasile: Mi se pare că priorităţile Europei diferă de priorităţile fermierului român. Mă refer la un sector prioritar în România, agricultura, ceea ce nu există în Europa de Vest. 47% dintre români locuiesc în mediul rural. În Vestul Europei, în ţările membre UE fondatoare, discutăm de undeva sub 20% din populaţie care lucrează şi locuiește în mediul rural. Prin urmare, România are nevoie de alte politici decât cele din Comunitatea Europeană.

34% din totalul fermierilor la nivel european este în România, unde găsim cea mai mică productivitate a muncii, dovadă fiind procentul de 3,2% din valoarea produsului agroalimentar la nivel naţional. De pildă, olandezii n-au decât 0,5% din totalul fermierilor la nivel european şi realizează 7% din valoarea produselor agroalimentare, aducând 27% la PIB-ul Olandei.

Noul buget european 2028-2034 înseamnă o diminuare a bugetului per total, de la 0,4, cât am primit în exerciţiul financiar până în 2027, la 0,15% din PIB-ul european. În afară de lucrul acesta, prin plafonările veniturilor pe ferme, mai mult de patru milioane de hectare de teren ale sectorului agricol românesc vor pierde aceste subvenţii. Ce se va întâmpla? Voi avea un cost de producţie mult mai mare. În 2025 faţă de 2024, fermierul din România înregistrează un cost de producţie mai mare cu 9% în comparaţie cu media europeană, unde avem o scădere cu 3% a costurilor de producţie.

Reporter: Și ajungem la ceea ce ne lipsește, strategia...

Nicu Vasile: Da, sunt foarte multe date care trebuie puse într-o strategie de ţară pe termene, lung, mediu şi scurt. Dar în timp am constatat că e destul de greu pentru noi să facem lucrul acesta. Singura strategie de ţară am văzut-o la Academia Română în 2015, dar nici măcar n-a avut curiozitatea careva să o deschidă și să o citească. Adică, discutăm de vreo 1.055 de pagini, cu 33 de pagini de cuprins.

Trebuie să discutăm de o strategie sectorială, multisectorială, iar când mă refer la agricultura României, discut de un sector dependent de alte economii, de industria chimică, petrochimică, constructoare de maşini.

Apoi, mai avem o mare problemă, demografică. Nimeni nu discută sau nu vrea să abordeze acest subiect: demografia în România. La 600 de decese sunt doar 19 naşteri. Procentul este dezastruos şi alarmant, va trebui să luăm măsuri urgente pentru dezvoltarea economică.

Ce se întâmplă în clipa de faţă, văd o constrângere economică la nivelul sectorului agricol, în afara faptului că fiecare kilogram de grâu pe care noi îl vindem înseamnă 80% bani care vin din alte economii sau ajutăm alte economii. De ce? Noi nu ştim să gândim unitar şi naţional. Să revenim la mediul rural, la dezvoltarea mediului rural, la mediul educaţional. Sunt multe lucruri de spus, aştept multe schimbări, dar, din păcate, nu le văd într-o lumină favorabilă agriculturii din România, dacă vrem să fim corecţi.

Reporter: Ce trebuie să facă România în context european, pentru a-şi salva interesul?

Nicu Vasile: Se numeşte lobby. În România nu putem discuta, dar la Bruxelles sunt peste 10.000 de organizaţii de lobby care fac lobby pentru ţările respective. Ce trebuie să facă România? Dacă stau şi mă uit că am 178 de acorduri comerciale la nivel european de liber-schimb cu ţări din întreaga lume, şi la nivel global avem 193-195 de ţări, e clar că eu pot să export produs înalt tehnologizat şi să aduc materie primă. Ăsta este cel mai bun business. Nu de a participa pe o bursă, ci de a participa în aceste schimburi comerciale. A fost încheiat şi acel acord cu ţările Americii de Sud, Mercosur, unde voi aduce foarte multă materie primă. După cum observăm, europeanul nu mai mănâncă zahăr din sfeclă de zahăr, mănâncă din trestie de zahăr. De ce? Randamentul este mult mai bun, costuri de producţie mult mai bune, dovadă România, din 400.000 de hectare de sfeclă, cât aveam cândva, şi 36 de fabrici de zahăr, nu mai avem decât Bodul, care ambalează zahăr din Ucraina, iar suprafeţele de sfeclă nu mai sunt decât 15.000 de hectare. Cam despre asta discutăm.

Trebuie să facem lobby. Luăm produse din vestul Europei şi le vindem global, cu aceste acorduri. România nu beneficiază de niciun fel de acord de liber-schimb, că nu avem produs finit. Nu mai discutăm de rezervele statale, nu mai discutăm de alte lucruri.