A VIII-a ediție a Congresului „De la fermieri pentru fermieri”, eveniment organizat de Forumul APPR, va avea loc pe 23 februarie 2023, la Hotel Crowne Plaza din București, începând cu ora 11:00. Cum se vede viitorul PNS și cele mai așteptate noutăți oficiale vor fi dezbătute la congresul fermierilor.
„Discuțiile vor avea un puternic focus asupra strategiei de dezvoltare a agriculturii din România. Asociația noastră a făcut demersuri multiple pentru ca Planul Național Strategic pentru noul exercițiu financiar să fie cât mai aplicabil, pragmatic pentru fermierii români. Prin urmare, vom avea alături personalități marcante care contribuie direct la procesul de decizie privind agricultura europeană (reprezentanţi ai autorităților naţionale şi europene, cât şi fermieri şi cercetători de pe alte meridiane) pentru a ne împărtăși din opiniile și viziunea lor”, precizează Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
Având în vedere prezența personalităților care participă nemijlocit la procesul decizional privind agricultura națională și europeană, la evenimentul anual al Forumului APPR vor fi discutate provocările agriculturii europene.
„Prin experiența și know-how-ul său vast, agricultura românească joacă un rol cheie în agricultura noastră europeană competitivă și durabilă. Pentru a reuși pe deplin acest lucru, trebuie să asigurăm integrarea deplină a sectorului agroalimentar românesc în lanțul valoric bazat pe piață al UE. De asemenea, participarea activă la procesul decizional al UE va ajuta sectorul agricol românesc să-și apere interesele și să asigure viabilitatea investițiilor viitoare”, transmite Pekka Pesonen, secretar general al Copa-Cogeca.
Într-o perioadă extrem de sensibilă din punct de vedere al securității alimentare, fermierii trebuie să beneficieze de informații cât mai corecte, iar „împreună spune Alina Crețu, vom putea să găsim cele mai bune soluții pentru îndeplinirea țintelor de sustenabilitate”.
Mihai Dumitru, director general adjunct DG Agri, va fi, de asemenea, prezent la cea de-a opta ediție a Congresului „De la fermieri pentru fermieri”, oficialul afirmând că: „Acum trebuie să ne concentrăm pe punerea rapidă în practică a PAC 2023-2027, așa cum a fost stabilită prin ultima reformă PAC din 2021 și prin cele 28 Planuri Naționale Strategice aprobate de Comisia Europeană anul trecut și să obținem rezultatele planificate de fiecare țară în PNS respectiv”.
Ca la fiecare ediție, vor fi decernate trofeele „Porumbul de Aur 2022”, secțiune care premiază excelența fermierilor autohtoni din anul precedent congresului. Totodată, vor fi organizate sesiuni paralele specializate, cu participare internațională, una de politici agricole - AgroPolicy, alta dedicată producătorilor de sămânță Embryo.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html