Un fermier 4.0 - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 09 Noiembrie 2021 12:47

Un fermier 4.0 Recomandat

Scris de

Este deja bine-cunoscut, în domeniul agricol, că numărul tinerilor fermieri se află în continuă scădere, că munca la câmp nu li se mai pare atractivă, nemaiavând, în multe situații, cine să ducă mai departe truda părinților. Denis Cordoș, fiul de 22 de ani al lui Lucian Cordoș, renumit fermier din vestul țării, de la Șimand – județul Arad, este decis să continue munca în agricultură, alături de tatăl său, deși a studiat IT-ul.

Pasiunea tânărului fermier Denis Cordoș pentru lumea agriculturii, pentru tehnica de vârf și utilaje performante îl motivează constant când vine vorba de a lucra pământul, cele 1.600 ha de teren cultivat cu porumb, floarea-soarelui, grâu, rapiță și orz.

din ferma in ferma 220 denis cordos 4

Povestea din spatele fermei este simplă. Încă de când era copil, Denis Cordoș abia aștepta să se întoarcă de la școală ca să meargă pe câmp cu tractorul. Așa că a fost ușor să ia decizia să se alăture familiei și să continue în „lumea agriculturii”, chiar și când piața oferă joburi mult mai „comode”. Câteodată, când simte oboseala, se gândește că într-adevăr un program de opt ore într-o companie de IT ar fi mult mai lejer. „Dar nu pot, n-aș putea face altceva. Am această pasiune pentru agricultură de când eram mic și care mă ține aici, mă face să mă implic non-stop. Am studiat domeniul IT, probabil puteam să merg pe acel drum, însă am decis să merg în continuare cu agricultura, ba chiar mai mult, am început o altă facultate, cea de Agricultură. A venit totul de la sine, nu a fost o plăcere indusă de ai mei, care se ocupă cu agricultura. De exemplu, fratele meu nu e atât de înclinat spre acest domeniu, însă eu, de când eram copil, abia așteptam să mă întorc de la școală să merg pe câmp cu tractorul”, ne-a zis tânărul fermier.

În urmă cu trei ani, în ferma de la Șimand, județul Arad, a fost achiziționat primul tractor Fendt, atunci începând familia Cordoș colaborarea cu Mewi, companie care reprezintă în țara noastră mari nume de producători de tehnică agricolă. De atunci, acelui Fendt i s-au mai alăturat trei, toate tractoarele și utilajele achiziționate având integrate tehnologii de ultimă generație.

„Un Fendt e un Fendt, nu e altul ca el!”

În ferma familiei Cordoș am găsit o flotă de utilaje de ultimă generație, de care tânărul agricultor este mândru. „Noi am evoluat odată cu tractoarele și utilajele de ultimă generație, astfel că putem face o paralelă între tractoarele noi și cele vechi. Le-am văzut pe cele vechi pe câmp la muncă și apoi, treptat, pe cele de ultimă generație. De fiecare dată când cumpărăm un tractor nou, spunem că e super, că e cel mai tare, apoi apare altul cu o nouă tehnologie dezvoltată, despre care spunem că e cel mai cel”. Familia lui Denis Cordoș a încercat mereu să țină pasul cu ce e nou, cu tehnologia din domeniu. „Bineînțeles, este o diferență foarte mare între tractoarele vechi și cele noi. De la confortul din cabină și până la consum, totul e schimbat. Ești mult mai relaxat când lucrezi pe un tractor nou. Nivelul de zgomot e redus la minimum, nu mai resimți aceeași oboseală. Iar un Fendt e un Fendt, nu e altul ca el. Confortul, turațiile motorului mai mici, cabina antifonată care nu lasă să pătrundă zgomotele exterioare, am fost efectiv fascinați când am achiziționat primul Fendt. Este total altceva față de alte branduri”.

din ferma in ferma 220 denis cordos 2

Noile tehnologii ușurează munca fermierilor. În ferma din vestul țării, GPS-ul este prezent pe toate tractoarele mari. „Este de un real ajutor, pentru că utilajele sunt foarte mari și dacă nu suprapui exact, pierzi. În felul acesta economisim timp, motorină și evităm oboseala operatorului, căci dacă nu ai GPS trebuie să fii foarte atent, trebuie să te uiți mereu în spate. Aș putea, totodată, să monitorizez operatorii cu sistemele GPS, însă nu o fac, sunt mai tot timpul cu ei pe câmp, dar, da, GPS-ul, precizia fac diferența. Știm toate dotările tractorului pe care le putem activa, Section Control, Variable Rate etc. Chiar dacă momentan rata variabilă nu o folosim, urmează să o activăm pe viitor. La fel, sistemul Fendt One. Deși ultimele tractoare pe care le-am achiziționat îl au integrat, primăvara aceasta am început să lucrăm cu ele și încă nu am avut lucrările necesare să monitorizăm productivitatea prin intermediul lui, dar pe viitor sigur o vom face. E păcat să ai atât de multă tehnologie și să nu o folosești”, arată Denis Cordoș.

Viitorul agriculturii, robotizat?

Se spune că e dificil să menții o afacere pe linia de plutire, nu mai spunem de afaceri foarte profitabile. Cum reușește ferma arădeană, de la Șimand, să evolueze atât de bine, ne-a spus Denis Cordoș: „Încercăm să investim continuu în tractoare și utilaje noi, să facem lucrări cu utilaje care ne ajută și ne ușurează treaba pe termen lung. Preferăm să investim și să lucrăm mai multe hectare, decât să stăm pe loc. E important să ai tot ce îți trebuie. Poate fi o zi cu soare în care îți poți face treaba dacă ai utilaje suficiente, însă dacă nu recoltezi la timp și prinzi două-trei zile de ploaie, ai pierdut. Sunt mulți bani care s-ar pierde în felul acesta. Noi am putea recolta 5.000 de hectare, cu cele cinci combine pe care le avem”.

Am abordat cu tânărul nostru interlocutor și educația, în special cea de business, de care și domeniul agriculturii are nevoie și, astăzi, este cam precară. „Dacă ești nou în domeniu, neapărat ai nevoie de studii, de informații. Noi ne-am făcut o echipă, ne bazăm unii pe alții. Pe contabili, pe cei care cântăresc producția, pe cei care măsoară cantitatea de motorină, actele necesare pentru sămânță, pentru toate. Ținem o evidență și ne ajutăm. Totul ține de colaborare. Nu poți, de unul singur, să fii și în câmp și să ai grijă și de partea de contabilitate. Mai ales când lucrezi suprafețe mari. Însă e nevoie de ceva practic. Chiar și la facultate. Eu am avut noroc să cresc într-un mediu în care ai mei cu asta se ocupau. Însă mă uit la cei din jurul meu care vor să învețe agricultură. Ce știu eu lor li se pare extraordinar, de domeniul fantasticului. Eu am noroc cu tractoarele, mă înconjur de tehnologie, cu monitoare, pentru că îmi place. Știu ce face fiecare buton”.

din ferma in ferma 220 denis cordos 3

Și pentru că „bio” e un cuvânt la modă, l-am întrebat pe Denis Cordoș dacă se gândește să se orienteze spre agricultura ecologică, bio. „Nu am luat în calcul agricultura bio pentru că probabil ai nevoie de cu totul alte utilaje, alte prășitoare, probabil trebuie schimbată gama de utilaje. Consider că dacă ești mulțumit și ți-e bine pe un anumit drum, e bine să-l continui.”

Având în vedere vârsta fermierului, 22 de ani, la finalul vizitei în ferma arădeană am vrut să aflăm cum vede Denis Cordoș viitorul în agricultură. „Cel mai probabil, ne vom controla tractoarele de acasă, fără să mai participăm noi la activitatea de pe câmp, a venit răspunsul prompt, însoțit de zâmbet. Îi vom indica tractorului parcela prin GPS, iar el se va conecta la utilaj și va începe să lucreze. Probabil, totul va fi robotizat.”

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Citit 2270 ori

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista