„Să mori cu dreptatea în mână” și „să moară capra vecinului”, două expresii aparent fără legătură una cu cealaltă, dar în realitate reprezintă esența stării de fapt a agriculturii românești.

Când asculți fermierii, constați că în măsură de 90% problemele noastre sunt comune, deci există un numitor comun în baza căruia să te apuci să le rezolvi. Problemele sunt în mod evident legate de subvenții tot mai mici, de impredictibilitate fiscală, de prețuri tot mai mari la îngrășăminte, pesticide, semințe, tehnică și tehnologie etc, însă cel mai important punct comun, pe care toți, dar absolut toți fermierii îl pomenesc, este „nu suntem uniți”. Adică, asocierea.

Urmează acum partea dureroasă și, cred eu, motivul real pentru care nu pot fi uniți fermierii. Și anume, lipsa de încredere între oameni, rezistența de-a accepta alte idei noi, pentru că fiecare are dreptate, iar restul sunt niște proști, culminând cu dorința și satisfacția de-a vedea pe cineva eșuând.

Realitatea e că fermierii nu se prea înghit unii pe alții, aici, în România. Fermierii mici nu se suportă cu fermierii mari și viceversa, cultura mare cu zootehnia și viceversa, românii cu străinii și, de cele mai multe ori, românii cu românii. Culmea e că și această situație e văzută ca o problemă de cei mai mulți fermieri, care tot timpul dau vina pe alte entități și auzi mereu expresii ca „UE ne vrea dezbinați”, „politicienii și politica ne dezbină”, „e un plan mondial să fim sclavii pământului nostru”.

Purul adevăr este că noi, fermierii, suntem singurii vinovați că suntem dezbinați. În rarele situații în care fermierii se mai unesc, o fac atunci când cuțitul a ajuns deja la os. Păcat că doar în acele momente se simte un aer de unitate, momente în care își jură prietenie și dragoste pe viață, mai ceva ca niște elevi la banchetul de final de liceu, dar imediat ce valul a trecut, toată lumea revine la individualismul anterior.

În România sunt zeci de mii de fermieri activi, există sute de mii de oameni care lucrează în agricultură direct sau indirect și milioane de oameni care trăiesc în mediul rural. Nu vin nici Ursula, nici Putin, nici Xi sau Trump să le șoptească la ureche fermierilor să nu cumpere la comun pesticide sau îngrășăminte, nu le ia nimeni mâna să scrie inepții pe Facebook sau TikTok și, în mod cert, nimeni nu îi oprește să citească literatură de specialitate, reviste de agricultură, ori să urmărească emisiuni agricole cu scop educativ.

Pâine și circ ofereau romanii poporului când se agitau spiritele, iar acum, după 2500 de ani, ne mulțumim doar cu circ, căci pâinea ne-o cumpărăm singuri, scump, după ce grâul îl vindem ieftin.

Editorial de: ALEXANDER DEGIANSKI