Mă cujetaj mai zâlele dă trecură la empozitu’ pă nunţi şi botezuri, ăl de-l vrea Dom’Iemil pintru consolidarea învârtoşării lu’ Bujetu’. Doar că dupe mintea mea ar mai trebui suptţinut cu on empozit pă pomeni şi parastase. Să mă esplichez. Văzui on grafic a lu’ enstitutu’ de socoteli pă viu şi pă mort, că ie den ce în ce ie mai mulţi de optară pintru domicil’ stabil la loc cu verdeţă. Dacă’i p’aşa, crez că nu tre’ să ratăm ocazia, dacă suntem cu grijă pintru tărişoara noastră.

Băgăm oblegativitate periodică dă pomeni şi parastase. Batâr tremestrial. Întâi tre’ să dea Dom’Iemil un oughe! Că produce iefecte imediat şi pîn’ s-ajungă să’l tragă’n leje aleşii, intrăm în ailantă lejislatură. Să să scrie că-i obligatoriu ca viii să grijească dă sufletu’ duşilor. A’ că să le dee dă suflet glojdeală şi udeală. Ţoale aşijderea, să nu îmble goi, că-i de ruşine, başca că le mai vin şi gânduri dă ruşine la ăi de trecură în putirinţă. Să mai baje obligatoriu şi un cod dă bune practici moldovineşti carele ie mai consolidate dăcât oriunde.

Musai să dee dă suflet, o dată pă an, recamiel, masă, şifonel, ţol persienesc pintru pă pă jos, carpetă cu răpirea din Sarai pă părete şi on televizor cu abonament la cablu, pă on an, la televiziunea poporului. Poa’ să le dee şi cărţi, să se scoaţă şi telectualii. Ia socoate! Numa pintru trimestriale. Public tinţă: treizăci dă neamuri, doăj dă prietini, tot atât duşmani, popa, dascălu, clopotaru’, groparii, milogii, cre’ că ca la o sută. Envestiţie pă potol: antreuri (caşcavale, mizel, masline, chiuftele, o roşie umplută cu icre, o chiflă) ca la 10 lei noi; felu’ unu: borş ori ciorbă că suntem ciorbagii la nevel naţional, să tot ţâie la 10 lei; felu’ doi: grătar dă porc ori pasăre, mici şi sarmale – neapărat, barabule cum o fi, mămăligă, baboi saramuriţi, s-a strânge ca la treij-paj dă lei. Desert – colivă nepărat şi chec.

Traje linie – cinşcinci, şaizăci, pă cap dă pomanagiu. Envestiţie în udeală: batâr cât glojdeala, că ea e temelia. Blide, den Obor, lingură, fuculiţă, cuţât, cană şi ce-o mai fi, ca la douăj dă lei. Să strănsă dă o sută optzăci, hai două sute. Ori o sută dă pomanagii, ie ceva! Adaogă on costum (fustă şi taior pintru fimei) şi o păreche dă pantofi la pomenile dă primăvară-vară, on palton şi bocanci la cele dă toamnă-iarnă, hai să fie numa’ pălărie şi basma şi crez că te duce ca la cinci sute, că doar n’o să dai dă ălea dă n’are moarte. Bagă o taxă dă cinspce la sută, să fie mai puţin dăcât empozitu’ unic să aivă şi neamurile dusului un ce câştig. Mai întâi mă gândii ca empozitu să fie plătit dă pomanagiu, da’ pă urmă cujetând mai adânc, ca’ cum făcu guvernu’ cu colecta dă la drepturili dă autor, ajunsăi la concluzia că taxili tre’ strânse la sursă. Dă ăi dă dă. Se evită aglomeraţia la fisc, se reduce bujetarii dă la incasare şi se face şi ieconomie la lefurile lu’ ăştia, cea ce nu-i puţin lucru dacă se menţine trendu’. O altă variantă ie să se tragă derect den leafă ori dăn penzie, dă către platitor, că nu ie nimerica’n ţara asta să nu aivă de pomenit ’un mort, doi, acolo! Başca că tendinţa statistică se va consolida dupe ce se promulge lejea penziilor şi a salarizării unice.

Autor: Gheorghe, caricatură: A. F. Badiu

Va fi în cronica de faţă o suită de fragmente din ceea ce eu, prostu, am pus pe hârtie ca un mesaj direct spre deştepţii naţiunii şi voi incepe cu un citat: “Până când prostia oamenilor va fi eradicată trebuie să contăm pe ea”. Aşa e ?!

*

Da, este mereu adevărat, te duci la ghişeu şi gata, ţi se găseşte o hibă şi eşti amânat.

*

Aştepţi subvenţiile şi dai vina pe Guvern, dar pe prostia unor funcţionari, nu.

*

Dar această cugetare vă place? “Şi oamenii proşti gândesc, dar teribil de confuz”, la care mai adăugăm: “Prostia şi vanitatea sunt prietene şi merg mână în mână”.

*

De la cugetări la adevăruri din zilele noastre. Am fost învăţaţi că adevărul este una dintre cele mai importante valori ale umanităţii şi că minciuna este duşmanul a tot ce-i mai bun.

*

Nicio relaţie dintre doi oameni nu poate fi clădită pe o minciună fără ca la un moment dat adevărul să nu iasă la iveală şi să ucidă ce a fost mai frumos între cele două persoane. M-am gândit oare la politicieni?!

*

Scriam mai pe vară: Băăăăăă!!! Nu mai strigaţi peste tot că avem o ţară bogată, că vin şacalii (interni şi externi) şi tot fură, şi tot fură (da mai rămâne) şi iar ne lasă cu spatele gol. Nu vedeţi, toţi ne vor BINELE, iar noi rămânem cu RĂUL. De o vreme încoace, adică de când suntem capitalişti, mâncăm de la străini. Lor le creăm locuri de muncă, iar nouă şomaj. Aţi văzutără ce generoasă este UE, ne dă gratis făină şi zahăr… Ruşine, ruşine, ruşine!!! Ne ştiam, cel puţin, o ţară agrară şi acum nici asta nu??? Şi tot aşa am ajuns să mă mândresc că sunt un prost şi mai am şi studii superioare, altfel m-ar înjura toţi aşa cum îi înjură pe cei mari. Atât şi nimic mai mult. Să trecem la anul ce abia l-am început. Am scris cu greu pentru că toţi cei de sus ne-au anunţat că va fi greu şi foarte greu. Nu-i adevărat. La sfârşitul lui 2009 nimeni nu se ferea de AH1N1 şi acum toţi la înţepat. Vânzarea merge, decontarea aşijderea. Comisionul?!... Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi cumva? Şi în acest an s-a stabilit că agricultura este prioritară, tocmai de aceea nu are nevoie de bani. Conform ultimilor tehnologii politice sectorul agricol va scoate bani din pământ, din iarbă verde.

*

Mi-am adus aminte ce ne-au spus uninominalii, cică România are un trecut îngrozitor şi un viitor strălucit... Şi aşa va fi mereu. Cine minte şi cine spune adevărul?! Nimeni nu minte, ne minţim pe noi înşine de la „vlădică până la opincă” deoarece ne este dat nouă de la daci încoace. Să o luăm pe îndelete: „Daţi pământul din CAP-uri înapoi ţăranilor, adevăraţii proprietari”, aşa răcneau, după câte îşi aminteşte mintea mea de prost, doi „corifei” ai noii ere de libertate (de a muri… spre exemplu). Au MINŢIT că va fi mai bine. Vreţi argumente? Uitaţi-vă pe câmpul nelucrat!!! Să trecem peste acest trist episod istoric, aşa cum am trecut peste jaful României din perioada cotelor obligatorii. Şi am adăugat:

*

E multă jale în România, dar şi mai multă nesimţire acolo sus, la „aleşii poporului”. Totul se face cu multă răutate, de parcă ţara este o junglă şi fiecare partid trebuie să sfâşie pentru a supravieţui. Aţi uitat, domnii mei, ce-i aia omenie, sunteţi gata oricând să ucideţi cu sânge rece tot ce este bun, numai şi numai de a vă şti cocoţaţi cât mai sus şi să fiţi primii la ciolan. Oi fi eu prost, dar ca mine sunt milioane de români care tac şi îndură mizeria creată după NEUITATUL an… care a declanşat jaful în România. Este şi pedeapsa dumnezeiască pentru tot răul care se face aici în spaţiul nostru mioritic. Aţi ucis orice speranţă de viitor, dar îi ucideţi şi pe cei bătrâni şi o ţară fără ei este a nimănui. Sunt un pesimist? Nu, domnilor, văd şi eu ca prostu realitatea dezastruoasă a jafului necontenit, a nedreptăţilor devenite o politică cotidiană. Cine a scris toate tâmpeniile de mai sus??? Staţi liniştiţi, că vă răspunde chiar cel care semnează cu nume şi prenume…

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
La încheierea socotelilor cu anul 2010 caricatură: a. f. badiu

Redacţia: Se zice, dle Muscă, precum că nimeni nu este profet în ţara lui. În ceea ce vă priveşte, considerăm că faceţi o excepţie. Aţi spus, mai în glumă mai în serios, că noi, orăşenii, vom face foamea. Iată că o ştire apărută în diverse ziare, spune că România se va afla printre ţările unde va fi şi o criză alimentară.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Este tot ce ne lipsea, dar totuşi trebuie să repet, atâta timp cât totul se desfăşoară de azi pe mâine şi mă refer la agricultură, avem toate şansele să se adeverească, atât ştirea, cât şi profeţia.

*

Redacţia: Bălteşte apa pe semănături şi trebuie de urgenţă să o drenăm.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: La noi nu este aşa de rău, dar văd ce se întâmplă în altă parte şi mă crucesc.

Se vorbeşte despre inundaţii de când mă ştiu şi tot de atunci nu se iau, cel puţin, minime măsuri. Primarii rămân uimiţi în calea apelor şi nu ridică nici cea mai mică stavilă. Ne-am învăţat cu toţii, de la aleşi la alegători, să vină alţii să facă treaba noastră.

Redacţia: N-avem cu ce!

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Ce n-avem?! lopeţi, cazmale, o lamă de plug, acestea există în orice localitate, dar nici primarul şi nici alegătorul nu se mişcă.

*

Redacţia: Am asistat la câteva discuţii avute cu colaboratorii dumneavoastră, am dori, pentru cititorii noştri, să consemnăm una dintre nemulţumirile exprimate în legătură cu tratamentele efectuate la grâu, dle Muscă:

Dr. ing. Dimitrie Muscă: De mai mulţi ani, noi facem tratamentele la grâu cu avionul. De ce? Mai întâi şi mai întâi pentru eficienţă. Într-un interval scurt acoperim multe hectare semănate cu grâu.

A doua, evităm strivirea plantelor. Ca agronom, vă spun clar, mă doare sufletul când văd o cultură de grâu călcată cu tractorul, înnebunesc, nu-mi vine să mă duc pe câmp, nu este voie, este un păcat. La urma urmei, grâul este o vietate, ne dă pâinea noastră cea de toate zilele.

*

Redacţia: Dle Muscă, noi avem impresia că la Combinatul Agroindustril Curtici, nu mai aveţi reguli în tehnologia de semănat graul. La carte, scrie că există o perioadă optimă de pus grâul sub brazdă, că dacă este secetă să se execute o udare de aprovizionare. Anul trecut aţi depăşit mult perioada optimă de semănat. Prin decembrie aveaţi semănătorile pe câmp...

Dr. ing. Dimitrie Muscă: ...Şi am obţinut anul acesta din grâul semănat în decembrie, peste 7000 de kg la hectar. Sigur, am şi riscat, dar m-am bazat în primul rând pe soiul de grâu romance creat şi adaptat la toate capriciile naturii. Am asigurat şi o cantitate suficientă de boabe germinabile sub brazdă, ceea ce mi-a dat la răsărire o bună densitate. Suntem obligaţi să şi experimentam, ţinând cont de toţi factorii naturali şi mai ales de pământ. Da, pământul are nevoie de îngrăşăminte, repet de ÎNGRÂŞĂMINTE.

*

Redacţia: Ştiindu-vă un bun creştin, domnule director, mai aveţi posibilitatea şi voinţa de a-I ajuta pe cei sinistraţi din Moldova?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Nu!!!

Redacţia: De ce atâta supărare?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: La dezastrul anterior am trimis cu mare drag 50 de tone de grâu. Se cuvenea, aşa cere bunul simţ, să ştiu şi eu ce cale a luat, ori preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a tăcut, a uitat sau nici nu l-a interesat cum a fost folosit grâul.

*

Redacţia: Am văzut, dle dr ing. Dimitrie Muscă, cum se zice, am văzut pe viu, cât valorează o investiţie făcută la timpul ei, adică mă refer la combinele de recoltat cereale, care au grăbit foarte mult secerişul.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Investiţia, într-adevăr, reprezintă un adevărat succes acum în această vară grea cu ploi şi grindină cum n-a mai fost demult. Era păcat să prelungim secerişul folosind utilaje greoaie, pierderile ar fi fost mari şi ştiţi că natura nu iartă. Am terminat recoltatul grâului aşa cum ne-am propus, iar rezultatul, mulţumesc lui Dumnezeu, este chiar peste aşteptări, având şi sole peste care a căzut grindină. Am făcut tot ce era necesar pentru a obţine performanţa.

Redacţia: Şi a ieşit?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Da! 7.500 – 8.000 pe solele care nu au fost calamitate de grindină.

*

Redacţia: De multe ori am dorit să vă pun o întrebare, dle dr. ing. Dimitrie Muscă!

Dr. ing. Dimitrie Musca: Sunt gata s-o ascult:

Redacţia: Ce aţi face dacă aţi fi ministrul agriculturii? Vă pun această întrebare pentru că vă aflaţi printre cei mai nemulţumiţi faţă de prestaţiile miniştrilor de după anul 1989.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: În primul rând m-aş bate şi iar m-aş bate cu Ministerul Finanţelor, cu premierul şi cu tot guvernul. Le-aş demonstra că un leu investit în agricultură aduce în mod obligatoriu profit. Aş revigora cercetarea agricolă ca element fundamental în obţinerea unor producţii constante de calitate şi de cantitate.

*

Şi la final zicem împreună... Dă Doamne la toţi politicienii “MINTEA ROMÂNULUI DE PE URMĂ”
(Frânturi păcătoase şi nepăcătoase din anul 2010)Autor: M. M. Mihail, Caricatură: A. F. BADIU

[...] Vedem cum Anglia, care stă în toate celea în fruntea civilizaţiei, păstrează şi astăzi vechile sale forme istorice, pururea reâmprospătate de spiritul modern, de munca modernă. De aceea o şi vedem rămâind ca granitul, măreaţă şi sigură în valurile adâncelor mişcări sociale de cari statele continentale se cutremură. [...] Cu acelaşi sistem oligarhic vedem Roma devenind imperiu, vedem Veneţia, un oraş, devenind putere, adesea de rangul întâi, în curs de o mie şi mai bine de ani. Dar se înţelege că nici prin gând nu ne trece a admite că aristocraţia istorică, substratul oligarhiei, se poate improviza şi că putem scoate din pământ oasele Basarabilor spre a le da o nouă viaţă. Cu totul altul e rolul monarhiei în ţara noastră

E îndeajuns dacă sub ea se asigură înaintarea meritului şi a muncii şi dacă acestea se pun la adăpost de escamotarea din partea Caradalelor şi Costineştilor; e destul atâta, şi pentru atâta numai se cere o reorganizarea socială. Acestea două nu sunt asigurate în dezvoltarea lor. Vedem pe cucernicul Simeon, ce merită o chilie la mănăstirea Ocnei, decorat cu Steaua României, senator şi om mare; vedem cavaleri de industrie îmbogăţindu-se peste noapte din răscumpărarea drumurilor de fier; vedem oameni prinşi în rebeliune făţişă devenind adiutanţi domneşti, vedem pe alţii vânând, prin cotituri sub masca patriotismului, posturi la Casaţie ori la drum de fier; c-un cuvânt, nici merit, nici muncă nu sunt considerate, iar ignoranţa, felonia politică, vicleşugul comun devin titluri de recomandaţie pentru înaintare în statul român. Şi toţi aceşti paraziţi sociali, toată secta asta de spioni şi cavaleri de industrie, acest odium generis humani cum i-ar zice Tacit, costă mult, foarte mult. Sarcinele de întreţinere ale politicianilor de la noi diminuează pânea de toate zilele a poporului de jos, care ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă este superior păturii de parveniţi şi de scursături din câteşipatru unghiurile lumii, cari s-au aşezat deasupra lui din secolul trecut începând.

MIHAI EMINESCU - (Articol publicat în TIMPUL, la 6 mai 1881)

Sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.

În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari, ab antiquo, are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu’l de sărituri şi de întreprinderi aventuroase şi înlăuntru, şi în afară. În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau legile romane.

Străbunul propunea reforma, bunul o susţinea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o vedea realizată. Trei generaţii treceau până să se voteze o reformă, care apoi intra în adevăr in succum et sanguinem. La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă.

Noi nu zicem că statul român e menit a ajunge vreodată acest ideal. Statele moderne nu se mai dezvoltă, din nefericire, în linie dreaptă, ci prin cotituri, adesea prin concesii, renunţând la maniera lor de-a fi, la signatura existenţei lor. Sunt cristalizaţiuni imperfecte pe lângă câteva cristale perfecte pe cari le prezintă istoria. Asta e chiar deosebirea între naţii mici, fără simţ istoric, şi naţiile mari, c-un profund simţ istoric şi c-un mare viitor.

Text: Mihai Eminescu - (Articol apărut fără titlu în TIMPUL, pe 8 mai 1881)

Mă grăbesc să-ţi răspunz la tema pă care mi-ai emailat-o săptămâna dă trecu’. A’că să-mi bag o părere dăspre cum am puté să ne învârtoşăm consolidatu’. Zic că gându’ lu’ dom ‘lemil pintru empozite pă daru’ dă nunţi şi boteze, ie ăl mai marfă empozit pintru învârtoşare. Cu ocsărvaţii, că d’aia mai pus să referez!  Să mă esplichez ! Nunţile poa’ să hie mai rare, că ie unii, şi ie mulţi, făr’de frică dă Ăl dă Sus şi se ia, făr’ să treacă pă la primărie ori pă la popă. Trăieşte în concobinaj ca’cum ar veni, carele concobinaj ie sursă de ievaziune fişcală. Pune şi că’n posturi nu-i cuşer să joci găina şi rachiu roş’. Rezultatu’ – bortă’n în bujet. Cu botezu’ aşijderea.

La câte d’ale noastre devin dă se mărită cu harapi, turci, libanezi, tunisieni, morocani, chinezi, endieni şi alţi rugători la sfinţii tut azimut, devine că se pierde învârtoşarea şi să lunjeşte criza.  Dom’ Iemil ar trebui ca concomitent şi deodată cu lejea dă empozit pă nunţi şi boteze să baje şi on oughe care să obligheze tot natu’ la nuntă la primărie şi la biserică ortodoxă, endeferent dă relijie, sexe, orientare sexuală, ietcî. O lejea c’on articol, asta trebe: „Tot suflătoru’ dă pă bătătura naţională tre’ să se ia în vederea cotârcirii, ori pintru botez, numa’ la primăria şi beserică dăn localitatea dă domiţiliu”. Uite ici o estemare! O dată ie nunta lu’ iel cu ea (iel ie suflător, respirează).

A doua, ie nunta lu’ ea cu iel (că şi ia ie suflătoare!). Pă urmă botezele când o hi să hie, că s’adună, nu se scade! Se dubleză strânsura? Se dubleză! Mahometanii, ovreii, taoiştii, sintoiştii, budiştii, animiştii, catolicii, protestanţii, ziuaşaptiştii, baptiştii, ievangheliştii, calviniştii, svingliştii şi câţi or mai hi, că numa dracu’i mai ştie (Doamne iartă-mă!), dacă vrea să se aiepteze dupe credinţa lor, poa’ s-o facă, că Constituţia le garantează dreptu’. Te prinsăşi dă genealitatea ideii. Devine că face o a doua nuntă şi on al doilea botez, pă legea lor! Alţi bani, altă destracţie, plus daru’. Cre’ că aici guvenu’ ar puté să baje o scutire, on discaunt, ceva.

Ca’ cât fu teveaul dă prima dată.  Două vorbe dispre strânsură, colectă! Regulamentu’ dă aplicarea ca’ cum ar veni! Io propui on pauşal! Cum împlini zgâmboiu’ paispece ani şi vine să ia buletinu’ populaţiei, cum plăteşte pauşalu’ dă însurătoare (on melion vechi pă envitat, socotit pintru o sută). Nu-i mult, că ie unii dă are la nuntă tot sectoru’, başca suburbanili. Marchează banu’, intră în rându’ lumii. Când s-o însura, n-are de grijă! Nu s’o însura? Să se însoare, că ce altă grijă are! Că nici aşa să dăm leji pintru toţi fătălăii! Pintru ecspaţi şi iemigranţi să se ia empozitu’ la graniţă. Că la cât ie dă iubeţe şi dă cocoşi ai noşti’, nu se ecsistează să scape necotârciţi. Şi ce dacă ie deja luaţi? Divorţ nu există? Pintru botez ie şi mai simplu. Să rupse apa, marchezi empozitu’ şi ţi-l scoate! Nu marchezi, să şază înlăuntru până-i vine apă’n gură, mama lui dă internaţionalisto-comunist, că nu se gândeşte dă loc la tărişoară unde va să vază lumina zilelor.

Text: Gheorghe, caricatură: A. F. Badiu

La moară, de, ca la moară, fie că plouă cu găleata, fie că e lapoviţă ori ninge, dacă ai venit, stai şi aştepţi, până-ţi vine rândul, n-ai cum să-l sari, chiar de te pătrunde umezeala şi frigul până la oase, să tragi un gât din ceva, ce-o fi, de duşcă, nu se prea face – deşi, uneori, se mai întâmplă – te vede lumea şi-ţi ies vorbe că ai dat în darul beţiii, Doamne fereşte, te apucă râsul fără nicio pricină ori te apucă plânsul la vreo amintire, poţi, din senin, să devii arţăgos şi să te iei la sfadă – o dată, unul a făcut moarte de om dintr-o nimica toată – sunt şi aşa destule belele, fără să mai cauţi altele cu lumânarea, anul ce, iată, se duce n-a prea fost cu roadă cine ştie ce, copiii nu prea au ce îmbrăca şi încălţa, că de mâncat s-au învăţat să nu mai facă nazuri, înţeleg şi dânşii că vremurile-s grele, cică din pricina crizei, şi că, din cele ce au sperat, ei, ţăranii, puţine s-au întâmplat, ai pământ, primit în cele din urmă, chit că răzleţit prin şapte locuri, dar n-ai cu ce-l lucra, bine măcar că cei de la şcoală nu le cer să vină, musai, în uniformă, deşi ar trebui să fie o rânduială şi aici, dar de unde parale s-o mai cumperi şi pe aia, când nici de cărţi şi nici de caiete nu-ţi ajung, la moară ai timp berechet să cugeţi la toate, să asculţi ce zice unul ori altul, au trecut şi sărbătorile Sfântului Dumitru, că sunt două, una pe 26 şi alta pe 27, aşa să ştiţi, da’ parcă n-a mai fost ca altădată, dispare veselia, măi oameni buni, o să ajungem cu toţii nişte posaci din lipsă de saci, plini, vezi bine, că goi avem să dăm şi la alţii, a crescut şi uiumul la măcinat, dar la ce n-a sărit preţul, unii se procopsesc peste noapte, în vreme ce alţii n-au ce duce la gură şi nici după ce bea apă, vezi ce căsoaie şi-au făcut şi în ce maşini umblă, de atâta bine câţiva şi-au lăsat şi nevestele, prea mulţi totuşi, şi că prea-i tocau la cap şi oameni cu părul sur şi nepoţi mari şi-au luat ţiitoare tinere, cine mai are azi frică de Dumnezeu, cine? de pomană dă din gură popa prin biserică, tot nu-l ascultă cine trebuie să-l asculte, până şi în babele satului a dat strechia, nu le mai tac gurile bârfitoare – clanţa, clanţa – nici cu lumânarea la căpătâi, s-au scumpit până şi acatistele ca să nu mai pomenesc de înmormântări, că te costă mai ceva decât o nuntă, deşi, în cazul ăsta, nu te alegi decât cu necazuri, am auzit că o să vină un doctor nou, dar cred că e o poveste, şi chiar dacă vine nu prea face mulţi purici, cât a stat, bunăoară, notăriţa, fata cea mare, prin cele coclauri, cât? om avea şi noi, în comună, discotecă la cămin, dar nu se compară cu cele de la oraş, cum? ce zici? s-a ars motorul şi nu mai merge moara? măi să fie, mereu se strică, strica-s-ar cui ştiu eu daravela (aşa scriu Adi şi să nu mă cenzurezi), înseamnă că am stat degeaba atâta vreme în frig şi zloată, di Albule, hai murgule, ca ne-om întoarce iarăşi acasă.

George Ghidrigan, Caricatură: A. F. Badiu

Mi-a venit să fac pe deşteptul şi să mă bag şi eu în vorbă, acum când TANTI EUROPA ne-a împărţit ruralul românesc în gospodării de subzistenţă, de semi-subzistenţă şi ferme, că de, aşa este la modă. S-a zis cam aşa “alabala portocala.... clanţ, clanţ, dorobanţ, banţ, eşti tu!!! Şi a ieşit primul subzistent.

Cam aşa au fost criteriile... Un foarte bun profesor de economie agrară spunea, prin anii 70 (citez totuşi din memorie), “atâta timp cât România nu are un cadastru funciar, nu ştie nimeni cât bagă şi cât scoate din pământ”. Pământul se vinde la plesneală şi după cât de prost este vânzătorul (nu ducem lipsă) pentru că o analiză chimică lipseşte cu desăvârşire. Păi bine, domnilor, cum e cu împărţirea? Una este să am un pământ roditor şi alta este să am un pământ sterp. Aşa e, dragi oameni de “ştiinţă”.

Revin asupra subvenţiilor şi spun, aşa ca prostu, suntem în urmă cu folosirea banilor europeni (nimic nou) pentru că sunt, se spune, prea multe proiecte neaprobate, nefiind conform cerinţelor, dar... dar şi o lipsă acută a cofinanţării. Atotstăpânitorii, atotfăcătorii de minuni, atot... mă refer la bancheri, nu mai dau bani agricultorilor, doar dacă îşi depun gaj casă, măgarul, nevasta, dar nu şi soacra. Lacomi de câştiguri nemuncite şi imediate cei veniţi cu valta, cică nu mai au încredere în agricultori.

Cum să aibă încredere în agricultori, că aici ar trebui să perceapă o dobândă rezonabilă şi nu le convine. Mă întreb şi vă întreb, care este diferenţa între cămătarii tuciurii cu săbii şi cuţite şi BĂNCILE COMERCIALE. Vecinii noştri din Ungaria au mărit impozitele pentru bănci şi băncile nu s-au mutat în altă ţară. La noi, în ţărişoara noastră, băncile sunt inamovibile, nici dracu nu se atinge de ele, că de, cică ne pârăşte la TANTI EUROPA şi tanti ne ia de urechi, urechi cu care nu prea auzim când este vorba de ADEVĂR. Tot la categoria subvenţii intră şi cele recent promise şi rămase la nivel de PROMISIUNI. Nu sunt bani, un refren foarte cunoscut în aceste ZILE DE ÎMPLINIRI MĂREŢE.

Nu sunt, că stau lipiţi în asfalt şi este greu să-i smulgi de acolo. Să nu uit, încă de pe acum crescătorii de animale se plâng că fânul este scump, dar niciunul nu spune că nu a cosit fânul de pe multe păşuni rămase nefolosite. Avem o mare avere numită PĂŞUNE, numai că „muieţi-s posmagii”. Dr. ing Teodor Maeusca a arătat tuturor celor care ar trebui să fie interesaţi că avem fân mult, de bună calitate şi nu-l cosim. Dumnezeu dă, dar nu bagă şi în traistă... Domnule ministru, vă stimez, dar dumneavoastră cum stimaţi CERCETAREA ŞI ŞTIINŢA AGRICOLĂ? Cine întreabă?! Cel care semnează...

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

Caricatură: A. F. Badiu

Reporter: După cum observaţi, dle dr. ing. Dimitrie Muscă, începând cu acest număr ne-am boierit, am devenit din ziar, revistă.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Şi eu ce trebuie să fac să vă felicit?

Reporter: Masa şi felicitările, că de obicei după aceea muncim. Noi avem nevoie de recomandări pertinente de la un agricultor adevărat şi cu multă, multă experienţă de viaţă şi ca inginer agronom cum sunteţi dvs.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Nu vă spun o minune, “cine deţine informaţia, deţine puterea”. Eu, noi, care facem pita ţării avem nevoie de informaţii din ţară, să ştim ce se întâmplă în toate zonele, ce producţii se obţin, ce performanţe realizează fermierii. Ne interesează rezultatele cercetării ştiinţifice, atât cât mai este ea în ţară. Mai importantă şi mai importantă este, însă, informaţia din agricultura ţărilor UE, dar şi din agricultura celorlalte ţări. Se vorbeşte, nu de ieri, nu de azi, ci de câţiva ani că se prefigurează o gravă criză alimentară mondială. Nu este o glumă, nu este un zvon. Cerealele sunt folosite pentru obţinerea unor combustibili nepoluanţi.

Reporter: Se şi vorbeşte că maşina bogatului mănâncă pâinea săracului...

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Iată că gluma se îngroaşă. Am aflat că în China se cumpăra din greu porumbul din America Latină, porumb cu care cresc porcii. Este o dovadă că şi acolo a crescut cererea de carne de porc.

Reporter: Da, şi acolo cererea vine de la zeci de milioane de chinezi.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: În consecinţă, noi trebuie să ştim care cerere este pe fiecare piaţă bursieră din lume, circulaţia tuturor produselor agroalimentare. Să ne informaţi despre noile tehnologii aplicate în agricultura ţărilor dezvoltate şi performanţele obţinute de fermierii acestor ţări.

Reporter: Noi ne-am consolidat sursele de informare, mai ales pe agricultura UE, dar nu neglijăm şi celelalte ţări cu o agricultură dezvoltată. Dar să trecem la actualitate. Gata semănatul grâului?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Nu!

Reporter: Cum aşa?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Ştiţi că am experimentat. Este o datorie continuă a celui care respectă ştiinţa agronomică. Încă mai semănăm grâu, forţat fiind de schimbările meteorologice. În prezent, principiul meu este: semăn grâul în pământ uscat şi când vine ploaia îl găseşte acolo. Nu stau cu ochii pe cer să aştept ploaia. Timpul înseamnă BANI şi la mine. Dar acum pun şi eu o întrebare: ni se dau banii promişi?

Reporter: Vreţi să vă dau un răspuns precis?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Asta şi aştept de la REVISTA FERMIERULUI!

Reporter: Nu ştiu. De la Ministerul Agriculturii se ştie una, iar de la Finanţe... nu au bani! Ce ştim este faptul că FMI (a se citi ADEVĂRATUL GUVERN AL ROMÂNIEI) a zis gata cu subvenţia la motorină că altfel v-aţi lins pe bot de un nou împrumut.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: În loc să aducă bani bugetului ţării, agricultura românească trăieşte de azi pe mâine. Consumăm mâncare din import şi contribuim direct la prosperitatea agriculturii altora.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: „Eu, noi, care facem pita ţării avem nevoie de informaţii din ţară, să ştim ce se întâmplă în toate zonele, ce producţii se obţin, ce performanţe realizează fermierii. Ne interesează rezultatele cercetării ştiinţifice, atât cât mai este ea în ţară. Mai importantă şi mai importantă este, însă informaţia din agricultura ţărilor UE, dar şi din agricultura celorlalte ţări.”

M. M. Mihail, caricatură: A. F. Badiu

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează  că a fost demarată a treia etapă de depunere a cererilor de plată, cu termen limită 21 ianuarie 2011, pentru “Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate” şi “Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică” scheme de plată finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi care se acordă conform art 68  lit 1 b) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

Conform modificării hotărârilor de guvern HG 755/2010 şi HG 759/2010, prin prevederile HG 1303 /2010, pentru a treia etapă de depunere pot solicita ajutorul specific atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice / persoanele constituite conform cu OUG 44/2008 care nu au solicitat ajutorul specific în prima sau a doua etapă de depunere.

Persoanele fizice care au depus cererea de plată în prima sau a doua etapă de depunere şi nu s-au autorizat potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările ulterioare, nu vor depune o nouă cerere; cererea iniţială depusă de persoană fizică va fi reverificată şi acceptată la plată, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.

Persoanele fizice care au depus cererea în prima sau a doua etapă şi au retras cererea de plată datorită neautorizării / neactualizării datelor în urma constituirii cf OUG 44, au posibilitatea să solicite reverificarea cererii de plată iniţiale.

Solicitanţii care nu au depus cerere în prima sau a doua etapă de depunere pot depune cererea de plată la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până pe data de 21 ianuarie 2011 inclusiv.

Condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute în actele normative care reglementează acordarea ajutorului şi anume HG 755/2010 pentru “Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate” şi HG 759/2010 pentru “Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică respectiv HG 759/2010, iar nerespectarea acestora  poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.

Controlul la faţa locului se va efectua până la data de 10 martie 2011 inclusiv, conform manualului de proceduri elaborat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Plăţile pentru ajutorele specifice mai sus menţionate se efectuează până la data de 30 iunie 2011.

Prin HG 1303/2010 se majorează cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte la cel mult 250 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor conform prevederilor HG 755/2010 cu modificările şi completările ulterioare, prin raportarea plafonului de 22.447.205 euro aferent acestei forme de sprijin la numărul de animale eligibile.

Plafonul maxim de care poate beneficia România în anul 2010 pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, conform prevederilor HG 759/2010 cu modificările şi completările ulterioare, este de 3.098.000 euro.