La moară, de, ca la moară, fie că plouă cu găleata, fie că e lapoviţă ori ninge, dacă ai venit, stai şi aştepţi, până-ţi vine rândul, n-ai cum să-l sari, chiar de te pătrunde umezeala şi frigul până la oase, să tragi un gât din ceva, ce-o fi, de duşcă, nu se prea face – deşi, uneori, se mai întâmplă – te vede lumea şi-ţi ies vorbe că ai dat în darul beţiii, Doamne fereşte, te apucă râsul fără nicio pricină ori te apucă plânsul la vreo amintire, poţi, din senin, să devii arţăgos şi să te iei la sfadă – o dată, unul a făcut moarte de om dintr-o nimica toată – sunt şi aşa destule belele, fără să mai cauţi altele cu lumânarea, anul ce, iată, se duce n-a prea fost cu roadă cine ştie ce, copiii nu prea au ce îmbrăca şi încălţa, că de mâncat s-au învăţat să nu mai facă nazuri, înţeleg şi dânşii că vremurile-s grele, cică din pricina crizei, şi că, din cele ce au sperat, ei, ţăranii, puţine s-au întâmplat, ai pământ, primit în cele din urmă, chit că răzleţit prin şapte locuri, dar n-ai cu ce-l lucra, bine măcar că cei de la şcoală nu le cer să vină, musai, în uniformă, deşi ar trebui să fie o rânduială şi aici, dar de unde parale s-o mai cumperi şi pe aia, când nici de cărţi şi nici de caiete nu-ţi ajung, la moară ai timp berechet să cugeţi la toate, să asculţi ce zice unul ori altul, au trecut şi sărbătorile Sfântului Dumitru, că sunt două, una pe 26 şi alta pe 27, aşa să ştiţi, da’ parcă n-a mai fost ca altădată, dispare veselia, măi oameni buni, o să ajungem cu toţii nişte posaci din lipsă de saci, plini, vezi bine, că goi avem să dăm şi la alţii, a crescut şi uiumul la măcinat, dar la ce n-a sărit preţul, unii se procopsesc peste noapte, în vreme ce alţii n-au ce duce la gură şi nici după ce bea apă, vezi ce căsoaie şi-au făcut şi în ce maşini umblă, de atâta bine câţiva şi-au lăsat şi nevestele, prea mulţi totuşi, şi că prea-i tocau la cap şi oameni cu părul sur şi nepoţi mari şi-au luat ţiitoare tinere, cine mai are azi frică de Dumnezeu, cine? de pomană dă din gură popa prin biserică, tot nu-l ascultă cine trebuie să-l asculte, până şi în babele satului a dat strechia, nu le mai tac gurile bârfitoare – clanţa, clanţa – nici cu lumânarea la căpătâi, s-au scumpit până şi acatistele ca să nu mai pomenesc de înmormântări, că te costă mai ceva decât o nuntă, deşi, în cazul ăsta, nu te alegi decât cu necazuri, am auzit că o să vină un doctor nou, dar cred că e o poveste, şi chiar dacă vine nu prea face mulţi purici, cât a stat, bunăoară, notăriţa, fata cea mare, prin cele coclauri, cât? om avea şi noi, în comună, discotecă la cămin, dar nu se compară cu cele de la oraş, cum? ce zici? s-a ars motorul şi nu mai merge moara? măi să fie, mereu se strică, strica-s-ar cui ştiu eu daravela (aşa scriu Adi şi să nu mă cenzurezi), înseamnă că am stat degeaba atâta vreme în frig şi zloată, di Albule, hai murgule, ca ne-om întoarce iarăşi acasă.

George Ghidrigan, Caricatură: A. F. Badiu