Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Semănătoarea a fost lansată la expoziţia de la Bologna

Dacă ne uităm în dicţionarul limbii chineze, care a fost publicat în secolul al II-lea al erei noastre de Ceao-Cou, vom vedea că, încă din acele timpuri, se vorbea despre semănatul cu ajutorul maşinilor de semănat. În acea perioadă ele au fost folosite şi în Japonia, şi Arabia. În Europa, prima maşină de semănat a fost construită de către un inventator spaniol în anul 1650. Regele Spaniei, Filip al IV-lea, îi acordă în acea perioadă, acestui inventator, un privilegiu exclusiv pentru fabricarea şi vânzarea noii maşini.
Maşinile de semănat (semănătorile) sunt utilizate pentru semănatul culturilor agricole, proces tehnologic care constă în executarea concomitentă a dozării şi repartizării uniforme a seminţelor pe unitatea de suprafaţă şi îngroparea acestora la o adâncime determinată în sol.
Maşinile de semănat în cuiburi sunt folosite pentru semănatul în cuiburi (câte 1–4 seminţe în cuib), la distanţe diferite între rânduri şi între cuiburi pe rând a diferitelor culturi ca: porumb, floarea-soarelui, sfeclă, fasole, cânepă, soia etc. Deoarece aceste maşini sunt folosite în special pentru semănatul plantelor prăşitoare şi asigură semănatul cu distanţe între cuiburi aproximativ constante, acestea se mai numesc semănători pentru plante prăşitoare sau semănători de precizie.

Noutăți la târgul de la Bologna

În perioada 10–14 noiembrie 2010, la Bologna (Italia), a avut loc una dintre cele mai mari expoziţii internaţionale de maşini pentru agricultură din Europa. Grupul italian Maschio – Gaspardo a fost prezent cu un număr impresionant de maşini, unele dintre ele fiind noutăţi pentru cei prezenţi la expoziţie.

Una dintre realizările de ultimă oră ale grupului italian a fost semănătoarea de precizie MaxiMetro, care are nici mai mult nici mai puţin de 36 de secţii de lucru. Aceasta este de tip tractată şi poate să realizeze până la 35 ha/h, fapt ce o recomandă pentru suprafeţe mari de lucru. Consumul de combustibil este de 2 l/ha, iar lăţimea de lucru este de 25 de metri. Pentru fermieri sunt disponibile 2 modele, şi anume: MaxiMetro 24 pentru un tractor de 250 CP şi MaxiMetro 36 pentru un tractor de 300 CP.

Semănătoarea este realizată din trei module, iar distanţa dintre secţii este de 70–75 cm. Rabatarea modulelor (trecerea din poziţia de lucru în poziţia de transport) se face prin intermediul unor cilindri hidraulici, acţionaţi de la instalaţia hidraulică a tractorului. Exhaustorul are puterea necesară pentru a asigura vacuum la toate cele 36 de secţii de lucru. În transport, semănătoarea se deplasează pe 2 șenile din cauciuc, iar în lucru pe lângă acestea şi pe 6 roţi din cauciuc, 4 în spate şi 2 în faţă.

Autor: Sorin – Tiberiu Bungescu

Miercuri, 19 Ianuarie 2011 14:52

Syngenta, 10 ani în România

Compania Syngenta a împlinit 10 ani de activitate la nivel global. Evenimentul aniversar a avut loc într-un hotel din Capitală și s-a desfășurat sub sloganul ”Syngenta 10 ani, provocarea de mâine”.

Întâlnirea a fost un bun prilej pentru noi de a discuta cu invitații prezenți la eveniment, dar și cu reprezentanții companiei.

Angelo Nicolae, director marketing Divizia Semințe Syngenta România

 „Credem că am contribuit la creșterea rezultatelor în agricultură“

Rep: Ce înseamnă această zi pentru companie?

Angelo Nicolae: Un eveniment prin care ne dorim să marcăm 10 ani de prezență pe piața din România, 10 ani de parteneriat cu distribuitorii, cu fermierii, 10 ani pe parcursul cărora am adus soluții inovatoare. Noi credem că am contribuit la creșterea rezultatelor în agricultură, la performanța fermierilor, la o productivitatea mai mare, la o alimentație mai bună și mai sănătoasă.

Rep.: Ce vă deosebește de celelalte companii?

A.N.: Syngenta e singura companie care are un portofoliu de produse atât de dezvoltat pentru protecția plantelor –insecticide, fungicide, erbicide, tot ce înseamnă protecția plantelor –, dar și un portofoliu foarte mare pentru semințe pentru culturile de câmp, legume şi  flori.

Rep.: Cum au fost acești ani 2009-2010, având în vedere că toată lumea s-a plâns că au fost ani de criză şi fermierii au avut de suferit.

A.N.: Criza mondială a afectat pe toată lumea, dar pornind de la nevoia de bază a fiecăruia de a se alimenta, agricultura nu are cum să se oprească. Cred că și fermierii din România au greutăți dar cei care lucrează profesionist, folosesc produse de calitate, aplică o tehnologie bună reușesc să aibă performanțe și profit.

Rep.: Fermierii care folosesc input-uri de calitate în culturi sunt în creștere sau nu?

A.N.: Sigur că da, dar ne confruntăm cu un proces relativ lent de consolidare a terenurilor. Nu poți discuta de o agricultură performantă dacă nu o faci pe suprafețe mari, iar terenul României a fost foarte fragmentat după Revoluție. Cu siguranță, fermierii care au investit în agricultură se îndreaptă către produse de calitate, care îi sprijină în obținerea de performanță.

Rep.: Unde ați situa fermierii români față de cei din Uniunea Europeană?

A.N.: Cred că avem un număr mare de fermieri ce se poate situa peste nivelul de performanță al fermierilor din UE. În primul rând, România are niște terenuri foarte bune şi oameni foarte pricepuți. Însă subvenția pe care ei o primesc la hectar este mai mică decât în alte țări din Comunitatea Europeană – dar poate tocmai asta e o provocare pentru ei ce îi face să-și dorească să devină mai performanți.

Companiile mari, creditoare pentru fermieri

Rep.: Acest scurt-circtuit în ciclul de primire a subvențiilor reprezintă o provocare pentru companiile care vin cu input-uri pentru agricultori?

A.N.: Da, este o problemă, pentru că agricultura în România funcționează fiind creditată de companiile mari furnizoare de input-uri. Acestea dau în primăvară sămânță și toată gama de produse de protecție a plantelor, dar încasează când fermierii recoltează. Astfel că aceste companii mari nu numai că aduc tehnologie, dar oferă și o creditare fermierilor din România, foarte necesară în această perioadă.

Rep.: Vor fermierii să-și aducă toate cunoștințele la zi? De exemplu, dacă iarna a fost plină de precipitații, ce ar trebui să facă? Vin ei și vă întreabă acest lucru?

A.N.: Syngenta nu e compania cu cei mai mulți angajați în România, dar e compania ce are o echipă profesionistă și am reușit să câștigăm încrederea fermierilor, astfel că primim multe solicitări de sprijin. Oferim consultanță tehnică foarte bună, iar varietatea mare de hibrizi şi de soluții tehnologice ce le putem oferi vin în întâmpinarea lor. Pot găsi la noi soluții indiferent dacă anul e mai ploios sau nu.

Gamă extinsă de hibrizi

Rep.: Care e strategia pe 2011?

A.N.: Cred că o influență majoră pentru culturile din primăvară o să o aibă situația dificilă din toamnă pentru semănarea culturii de rapiță. Această cultură ajunsese în România la peste 500.000 ha, dar estimăm că e acum undeva în jur 300.000 ha. Scăderea aceasta face ca o bună parte de teren să fie disponibilă pentru culturile din primăvară. Noi suntem dispuși și pregătiți cu o gamă mare de hibrizi pe multe segmente de tehnologie. De altfel, suntem lideri mondiali în cultura florii-soarelui. E o provocare. Dar se va simți lipsa culturii de rapiță – va fi un deficit de cash în piață. Bineînţeles că și companiile îl simt prin ritmul în care reușesc să încaseze banii din piață.

Rep.: Cum ar trebui să funcționeze lucrurile ca dumneavoastră și fermierii să nu stați cu grija zilei de mâine, în privința cash-flow-ului?

A.N.: Poate un sistem de creditare pentru agricultură, organizat într-o manieră care să funcționeze. Există anumite variante de credit agricol, dar care limitează accesul la aceste credite prin normele de aplicare. Găsirea unei soluții de creditare în agricultură va rezolva această problemă.

 Cristian Grecu, director de marketing al diviziei de Protecția Plantelor Syngenta România

„Grija, un mod de viaţă în compania noastră“

Rep.: Cu ce investiţii se poate mândri Syngenta?

Cristian Grecu: Cred că în cei 10 ani, pe lângă oameni s-au făcut simțite investițiile în cercetare, aproximativ 2 milioane de dolari investiți pe zi. Asta ne permite să inovăm, să venim cu soluții noi, soluții care nu se referă doar la creșterea în producții pe hectar, ci și la protejarea mediului sau la o agricultură sustenabilă pe termen lung.  Nu ne așteptăm doar să hrănim 9 miliarde de oameni în 2050, ci ca cererea pentru calitate să crească – lucru ce se vede în măsura în care crește nivelul de trai. Nevoia de siguranță, diversitate și calitate alimentară e o creștere și o cerință a pieții de care trebuie să ținem cont.

Rep.:  În privința acestei siguranțe, UE e cea care veghează prin EFSA. Dacă ne referim, de exemplu, numai la produsele fito-sanitare, ele trebuie să se încadreze în niște norme care să protejeze mediul, plantele, oamenii etc. Aceste norme vă constrâng sau vă impulsionează către inovație.

C.G.: Sunt niște norme în UE care sunt clare. În primul rând nu sunt numai normele legislative ce pun o presiune asupra creșterii calității produselor și a mâncării. Există și opinia publică, mass-media, nivelul de cultură a populației deoarece în ultima vreme lumea vrea să mănânce tot mai sănătos, există programe ce apar în media care îi învață pe oameni cum să facă acest lucru.  De aceea presiunea e pe de o parte legislativă – care e clară, dar mereu în transformare –, iar pe de altă parte vine din partea opiniei publice și etica care ne împing la un anumit nivel al produselor și al acțiunilor. Aș spune că grija a devenit un mod de viață în compania noastră. Nu simțim o constrângere deoarece e ceva ce răspunde unei năzuințe a noastre de a face mai bine pentru utilizator și consumator.

Protejarea mediului, o preocupare

Rep.: Cum răspund fermierii acestor noutăți cu care veniți an de an?

C.G.:: Cred că se simte o transformare și pe piața noastră. Dacă pe alte piețe, normele sunt mai importante, mai ales în culturile speciale, datorită protocoalelor încheiate sau a listelor rețelei naționale, la noi cred că e mai mult bazat pe această cunoaștere și dorință de a ajunge la aceste norme. Acum o săptămână am început în țară un lanț de evenimente interactive și una dintre întrebări din cadrul unei sesiunii a fost: Cum am dori să fie un produs pentru o anumită cultură, cum ar fi el ideal? În niciunul dintre grupuri nu a lipsit aspectul de protejare a mediului, a omului – partea de conservare a naturii. Ceea ce înseamnă că e prezentă și se manisfestă și la noi, chiar și la nivelul producătorului, această dorinţă de a ne încadra în cerințele noii lumi.

Rep.: Aveţi pregătite surprize pentru fermieri în 2011?

C.G.:: Totdeauna pregătim surprize și fiind surprize nu le pot spune pe toate. Dar pot afirma că avem soluții noi pentru culturi, un șir de evenimente programate pentru 2011 ce vor fi mult mai interactive, și la nivelul comunicării pregătim, de asemenea, o surpriză.

 Aurel Placinschi, fermier

A avea curajul să iei tot ce e bun, poate scoate agricultorul din situația în care se află

Rep.: În ce măsură fermierul român se poate aproviziona cu tot ceea ce-i trebuie?

Aurel Placinschi: Condiția e ca și fermierul să respecte un minimum de reguli, să respecte prospectul. Mă refer la perioadă optimă, la modul de aplicare. Nu poți aplica un produs bun, din care trebuie doar câteva grame la un hectar, cu o mașină ce nu poate face acel lucru. Dar cred în momentul de față se poate găsi și acea mașină, iar rezultatele vor fi pe măsură. Firme precum Syngenta, și nu numai, finanțează agricultorii cu tot ce trebuie. Cred că a avea curajul să iei tot ce e bun, poate scoate agricultorul în situația din care se află.

Rep.: Cum ați caracteriza acest an dumneavoastră, ca fermier?

Aurel Placinschi: A debutat destul de incert și pot să spun că am avut emoții din punctul de vedere al condițiilor meteo, dar ultima parte a anului ne-a fost favorabilă pentru că am avut prețuri deosebit de bune.

 Nicolae Sitaru, preşedinte LAPAR

Un produs fito-sanitar bun poate însemna cheia succesului unui fermier

Rep.: Cum au lucrat fermierii de când e Syngenta în România

Nicolae Sitaru:  Fermierii au lucrat bine cu produsele Syngenta. Au și semințe, dar și pesticide de bună calitate. Prețurile – oful nostru permanent – au fost destul de consistente, dar în ultima perioadă și politica lor a început să fie mai aplecată înspre fermieri.

Rep.: Ce înseamnă un produs fito-sanitar pentru un fermier în cursul unui an agricol?

N.S.: Foarte mult. Un produs fito-sanitar bun poate însemna cheia succesului unui fermier. Și în funcție de ce produse folosește și când le folosește, este mai performant sau nu. Syngenta a fost un partener bun pentru noi deoarece a venit cu produse de foarte bună calitate.

Unirea dă putere

Rep.: Aminteați de prețuri și implicit de costurile de producție ale unui fermier, din punctul de vedere al președintelui LAPAR, dar și a fermierului Nicolae Sitaru. Știu că ați făcut în județul Ialomița o cooperativă prin care cumpărați input-uri pentru toți fermierii.

N.S.: Nu e o cooperativă, ci mai degrabă un grup de interese economice. Nu cumpărăm unul pentru mai mulți, ci fiecare își cumpără produse, dar împreună. Cumpărându-le astfel se adună cantități mari ce ne dau posibilitatea să negociem mai bine și să aducem ca partener pe acela care ne poate oferi cele mai bune condiții financiare. Asta a făcut ca organizația noastră să devină destul de puternică, mulți fermieri constatând că economisesc mulți bani cumpărând produsele împreună. Avem o forță mare la nivelul organizațiilor și regret că acest lucru nu se întâmplă în toate județele pentru că toți fermierii ar constata că unirea dă putere.

Autor: Delia Ciohodaru, Foto: Syngenta 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, aferente anului în curs, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia pentru finanţarea activităţilor curente. Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie pentru bovine la care sunt îndreptăţiţi. Opţiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului.

Începând cu data de 18 ianuarie a.c., creditele pot fi accesate şi de la Banca Transilvania, cu care APIA a încheiat o convenţie în acest sens. Prevederile convenţiei sunt identice cu cele ale convenţiilor anterioare, în ce priveşte depunerea de către fermier a dosarului de accesare a creditelor pentru finanţarea activităţilor curente.

Menţionăm faptul că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe / acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).

Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a beneficia de condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.

Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, reprezintă prima pe exploataţie, în cuantum de 410 lei/cap de bovină (conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1244/2010).

România va fi "într-o profundă criză economică" până în anul 2015, în condiţiile în care din 2012 statul va începe să plătească împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional şi de la celelalte instituţii internaţionale, iar bugetul va fi extrem de restricţionat, consideră consultantul financiar, Ionel Blănculescu.

"După cum analiştii economici internaţionali ne anunţă deja, următoarea criză care pe noi ne paşte este în perioada anilor 2012-2013, peste un an - un an şi ceva. Vom intra într-o criză groaznică şi se va numi criza datoriilor. În anii 2012-1013 vom începe să plătim acest împumut de la FMI, să-l rambursăm, iar sumele vor ajunge la 5-5,4 miliarde de euro pe an (...). Binenţeles, celelalte nevoi vor face în aşa fel încât bugetul să fie atât de restricţionat, încât noi vom considera, aşa cum am mai previzionat şi eu, că până prin 2015 vom fi într-o profundă criză economică. Anii următori, ca şi anul acesta, vor fi ani foarte grei în condiţiile non-inteligenţei economice care caracterizează politica economică a României", a declarat duminică, la un post privat de televiziune, preşedintele-director general al firmei de consultanţă şi investigaţii financiare Business Intelligence, Ionel Blănculescu, fost ministru delegat pentru coordonarea Autorităţilor de Control.

Acesta consideră că statul în România a devenit un aspirator de bani. "El nu poate exista fără să aspire continuu bani pentru ai redistribui pe pensii, salarii, pe cheltuieli exorbitante precum lucrări şi achiziţii publice. În tot acest context nu se pune problema generării de venituri proprii. România trebuie să genereze venituri, trebuie să existe creştere economică pentru că numai aşa se va vedea într-un an sau doi şi o creştere a veniturilor populaţiei. Altfel, numai din împrumuturi, din punctul meu de vedere, Romania duce o politică economică perdantă", a explicat Blănculescu.

Potrivit acestuia, deturnarea atenţiei de la subiectele principale în alte direcţii de către statul roman reprezintă un fenomen propriu altui tip de economie, nu a celei de piaţă. 

"(...) În această perioadă în care statul aspiră foarte mulţi bani de pe piaţă şi dereglează toate sistemele interne ale pieţei româneşti, se întâmplă şi un fenomen care ar fi trebui să fie străin economiei de piaţă...Este propriu altui tip de economie, şi anume se deturnează atenţia din partea statului de la subiectele principale, în alte direcţii (...)", a precizat consultantul financiar.

Potrivit preşedintelui UGIR-1903, Ioan Cezar Corâci, criza economică va continua în România atâta timp cât guvernul va continua aplicarea politicilor prociclice greşite.
"Atâta timp cât vor continua genul de politici prociclice greşite, care sunt legate de disperarea statului de strânge bani pentru plata salariilor şi pensiilor, precum şi de o creştere continuă a fiscalităţii, criza va continua.(...)", a precizat duminică, pentru un post privat de televiziune, preşedintele UGIR-1903.

Acesta a afirmat că România nu va mai putea împrumuta bani de la instituţiile financiare internaţionale deoarece gradul de îndatorare a ajuns la limita maximă.
"Nu vom mai putea împrumuta bani de la FMI şi BERD pentru că gradul de îndatorare a ajuns la limita maximă. Nu ne vor da niciun ban, cu nicio dobândă, pentru că nu se mai poate. E contrar statutului şi regulamentului pe care funcţionează aceste două instituţii", a subliniat Corâci.

Potrivit sursei citate, România se apropie însă şi de o limită pentru împrumutul intern, "ceea ce este un lucru bun pentru că în sfârşit statul nu va fi mai principalul element care blochează creditarea economiei luând toate lichidităţile din bănci".
"Nu va mai putea să o mai facă pentru că se apropie de limita maximă la care statul român este credibil în ochii băncilor din România. (...) Şi condiţiile sau îngăduinţa instituţiilor financiare mondiale sau europene se schimbă pentru că România nu mai e un client interesant, nu e credibil şi apar alţi clienţi. Pe măsură ce statele europene îşi reiau creşterea, băncile au cui să împrumute bani în condiţii de siguranţă şi nu au nevoie de clienţi de genul României", a explicat preşedintele UGIR-1903. SURSA AGERPRES

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutoarele specifice acordate producătorilor de lapte din zonele defavorizate şi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) este 21 ianuarie 2011.

1. Ajutoare specifice acordate producătorilor de lapte din zonele defavorizate

Beneficiari: Crescători de vaci de lapte, persoane fizice şi/sau juridice deţinători de cotă de lapte.

Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii la Centrele Judeţene ale APIA pe a căror rază teritorială se află exploataţia.

Condiţiile de eligibilitate:

- efectivul de vaci de lapte pentru care se solicită ajutor financiar să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi să fie menţinut în exploataţie pe perioada derulării schemei;
- exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate stabilite prin Anexa 4A din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR);
- ajutorul specific se acordă pentru un efectiv cuprins între 2 şi maximum 15 capete vaci de lapte.

Persoanele fizice care au depus cerere de plată în prima etapă sau a doua etapă de depunere şi nu s-au autorizat potrivit O.U.G. nr. 44/2008 cu modificările ulterioare, nu vor depune o nouă cerere; cererea iniţială depusă ca persoană fizică va fi reverificată şi acceptată la plată cu respectarea condiţiilor de eligibilitate;

Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte este de cel mult 250 euro/cap de vacă. Plafonul total aferent acestei forme de sprijin este de de 22.447.205 euro.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.

2. Ajutoare specifice acordate pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică

Beneficiari: Producători agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, cu exploataţii pe producţie vegetală şi animalieră, exploataţii care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi conversie.

Solicitanţii pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură.

Condiţiile de eligibilitate:

- producătorii agricoli trebuie să fie înregistraţi, în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ca producători în sistemul de agricultura ecologică;
- să încheie un contract cu un organism de inspecţie şi certificare, organism aprobat de MADR;
- să deţină un certificat de conformitate/master certificat/certificat de confirmare a conversiei emis producătorului de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul;
- să nu aibă datorii restante la bugetul de stat sau la bugetul local.
- suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha pentru producţia vegetală.

Producătorii agricoli care beneficiază de ajutorul specific trebuie să menţină exploataţiile în sistemul de agricultură ecologică pe o durată de cinci ani.

Pentru acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, România beneficiază de fonduri europene de 3.098.000 euro, din care pentru producţia vegetală plafonul alocat anual este de 2.373.000 euro, iar  pentru producţia animalieră de 725.000 euro.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.

Ca urmare a situaţiei epidemiologice din Bulgaria, cu referire la cazul de febră aftoasă la mistreţi, Comisia Europeană a elaborat Decizia „privind măsurile intermediare de protecţie privind febra aftoasă în Bulgaria”.

Aceasta conţine măsuri referitoare la certificarea de sănătate a animalelor şi a produselor acestora, la circulaţia şi comercializarea animalelor vii, a cărnii şi produselor din carne, a laptelui, colostrului, produselor din lapte, materialului seminal, ovulelor, embrionilor, blănurilor, pieilor şi a altor produse de origine animală. 

În acest context epidemiologic, sub raportul febrei aftoase, existent în ţara vecină (la 242 km) şi având în vedere caracterele epidemiologice ale bolii, difuzibilitatea extrem de mare, sezonul de vânătoare şi impactul economic grav în caz de evoluţie, dr. Radu ROATIŞ-CHEŢAN, preşedinte-secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor, a dispus următoarele măsuri de urgenţă:

  • efectuarea unei analize de risc şi stabilirea unui plan de măsuri severe, necesare pentru preîntâmpinarea apariţiei bolii pe teritoriul României;
  • prelucrarea prevederilor legislative europene din decizia menţionată mai sus şi instruirea medicilor veterinari de liberă practică, în recunoaşterea clinică a bolii şi în respectarea măsurilor;
  • informarea prefecţilor de către directorii executivi în vederea solicitării sprijinului în aplicarea planului de măsuri ce se impun pentru păstrarea indemnităţii teritoriale sub raportul febrei aftoase;
  • efectuarea tututor demersurilor necesare pentru ca acţiunile de vânătoare să fie notificate către  Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, iar la acestea să participe obligatoriu, medici veterinari desemnaţi de către directorul executiv al D.S.V.S.A.;
  • medicii veterinari participanţi la vânătoare vor avea responsabilitatea examinării vânatului şi recoltării de probe, conform procedurii stabilite de L.N.R. pentru febra aftoasă;
  • publicitatea, prin orice mijloace, a faptului că prima şi cea mai eficientă măsură este anunţarea urgentă a medicului veterinar dacă se constată semne ce pot fi atribuite febrei aftoase;
  • prin mass media locală va fi precizat numărul de telefon la care se poate comunica permanent orice suspiciune de boală;
  • colaborarea cu asociaţiile judeţene de vânători pentru supravegherea animalelor sălbatice, îndeosebi în locurile hrănirii, adăpării, sărării şi anunţarea rapidă a constatărilor de animale bolnave;
  • întărirea condiţiilor de biosecuritate în exploataţii cu animale receptive;
  • inspectarea turmelor de ovine şi controlul strict al mişcării acestora;
  • controlul depozitelor frigorifice utilizate pentru examinarea şi depozitarea vânatului;
  • organizarea, în data de 12.01.2011, orele 10.00, la D.S.V.S.A. Constanţa a unui exerciţiu de simulare a febrei aftoase. La această simulare vor participa şefii serviciilor de monitorizare a bolilor, sănătate animală şi specialistul virusolog.
  •  Preşedintele A.N.S.V.S.A., dr. Radu ROATIŞ-CHEŢAN, afirmă că “În acest moment, nu se pune problema existenţei vreunui caz de febră aftoasă în România iar, prin măsurile pe care le-am dispus de urgenţă, ţinem sub control şi apărăm teritoriul României de o asemenea adevărată năpastă.

 De asemenea, ţin să precizez, încă o dată, că această boală a animalelor nu prezintă nici un pericol pentru sănătatea oamenilor. În schimb, ea poate produce o adevărată catastrofă din punct de vedere economic, în zootehnia României, în industria de profil românească, care şi-ar vedea, astfel, foarte mult limitate posibilităţile de industrializare a cărnii româneşti şi ar suferi, implicit, din punct de vedere financiar şi, nu în ultimul rând, în gospodăriile populaţiei!

 De aceea, măsurile pe care le-am dispus şi ordinele pe care le-am dat sunt urgente, categorice şi puse în aplicare imediat! Pentru că până la urmă, ceea ce facem noi în acest caz, toţi medicii veterinarii precum şi autorităţile centrale şi locale, reprezintă un act de apărare a bugetului României în faţa unui eventual şi de nedorit dezastru economic!

 Şi vă rog să mă credeţi că am proprietatea termenilor, ştiu foarte bine ce vorbesc! Gândiţi-vă numai la cazul epidemiei de febră aftoasă din 2001, din Marea Britanie, unde febra aftoasă a evoluat epidemic şi au fost ucise aproximativ 6 milioane de animale iar pierderile agriculturii şi ale lanţului alimentar s-au ridicat la peste 3 miliarde de lire sterline.”

Reamintim că Directoratul General pentru Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei Europene (DG SANCO) a notificat, de urgenţă, în data de 05.01.2011, către toţi şefii serviciilor veterinare (CVO) ai Statelor Membre, referitor la confirmarea unui caz de febră aftoasă la mistreţi, în Bulgaria - municipalitatea Malko Tarnovo, satul Kosti. Acest sat pe raza căruia au fost vânate animalele infectate, se află la 242 Km în linie dreaptă faţă de Giurgiu. Zona de vânătoare respectivă este străbătută de drumul European E70 care are ca destinaţii spre România, Vama Veche (E87) 309 Km, şi Giurgiu (E70) 351 Km.

Cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 67.696 tone (-7,4%), în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2010, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, totalizând 842.192 tone, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cea mai mare scădere a producţiei, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2010, faţă de perioada corespunzătoare din anul 2009 s-a înregistrat la brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (93,2% din producţia totală de brânzeturi) cu 5.159 tone (-8,1%), urmată de unt cu 691 tone (-7,3%).

Potrivit datelor INS, producţia de brânzeturi a însumat 58.722 tone, din care 54.753 tone reprezintă producţia de brânzeturi din lapte de vacă, iar cea de unt a totalizat 8.744 tone, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2010.

De asemenea, în perioada analizată, producţia a crescut doar la laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 6.342 tone (+4,8%), până la 139.534 tone, iar cantităţile de smântână de consum şi de lapte de consum au rămas aproximativ egale cu cele obţinute în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2009, şi anume 42.111 tone, respectiv 203.055 tone.

Şi în luna noiembrie 2010, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut faţă de luna precedentă cu 12,3% (8.683 tone), iar faţă de luna noiembrie 2009, cu 9,5% (6.509 tone).

Cea mai mare scădere a producţiei în luna noiembrie 2010 comparativ cu luna octombrie 2010 a avut loc la brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (97,1% din producţia totală de brânzeturi) cu 574 tone (-10,9%), fiind urmată de unt cu 84 tone (-9,1%), de smântâna de consum cu 242 tone (-6,1%) şi de laptele de consum cu 305 tone (-1,5%).

În luna noiembrie 2010 comparativ cu luna precedentă, producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) a crescut cu 359 tone (+3,0%) datorită, în principal, creşterii cantităţii de lapte importat cu 1358 tone (+16,9%).

Datele statistice ale INS arată că în noiembrie 2010, comparativ cu luna similară din 2009, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 6.509 tone (-9,5%). Principalul produs lactat la care producţia a scăzut în luna noiembrie 2010 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2009 este untul cu 193 tone (-18,8%).

Creşteri ale producţiei în luna noiembrie 2010, comparativ cu luna noiembrie 2009, au avut loc la: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 1.202 tone (+10,8%), lapte de consum cu 1.659 tone (+8,7%) şi smântână de consum cu 63 tone (+1,7%).

La brânzeturi producţia s-a menţinut aproximativ constantă în luna noiembrie 2010 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2009.

Fondurile solicitate pe proiectele de acvacultură şi pescuit până la finele lui 2010 sunt de peste două ori mai mari decât sumele nerambursabile alocate până în 2013 pe axa prioritară 2 'Acvacultura, pescuitul în apele interioare, procesarea şi marketingul produselor obţinute din pescuit şi acvacultură' inclusă în Programul Operaţional pentru Pescuit al Românei.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), axa prioritară 2 are alocată pentru perioada 2007-2013 o sumă de 140 de milioane de euro, în timp ce suma solicitată se ridică până la finele lui 2010 la peste 292 milioane de euro.

Astfel, până la finele lunii decembrie au fost depuse 170 cereri de finanţare cu o valoare totală eligibilă estimată de 1,255 miliarde lei, respectiv 292,4 milioane euro.
Numai pe măsura 2.1. 'Acvacultură' , care are încă deschisă sesiunea de depunere a proiectelor, au fost depuse 152 cereri de finanţare, cu o valoare totală eligibilă estimată de 1,063 miliarde lei (247,5 milioane euro), din care: 63 sunt eligibile pentru finanţare, în valoare de 101,5 milioane euro. Alocarea financiară pe perioadă de 7 ani (2007-2013) se ridică la 88 de milioane de euro.

În cazul măsurii 2.3. 'Prelucrarea şi comercializarea peştelui', o altă sesiune deschisă, cu o alocare financiară de 47,6 milioane euro până în 2013, au fost depuse 17 cereri de finanţare, cu o valoare totală eligibilă estimată de 132,64 milioane lei (30,88 milioane euro), din care doar 7 cereri sunt eligibile pentru finanţare cu o valoare totală de aproape 55 milioane de lei (12,803 milioane euro).

Potrivit datelor MADR, pe măsura 2.4. 'Inginerie financiară', cu o alocare de 2007-2013 de 13,99 milioane euro, a fost încheiat contractul de finanţare de prestări servicii cu gestionarul schemei de garantare financiară în valoare de 59,774 milioane lei (13,999 milioane euro), care a fost plătit integral.

România va beneficia, până în 2013, de peste 307,618 milioane euro pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării , din care 230,714 milioane euro reprezintă asistenţa UE din cadrul Fondului European pentru Pescuit (FEP), iar diferenţa este asigurată din bugetul naţional.

Axa 1 destinată adaptării flotei de pescuit are alocată o sumă 13 milioane de euro, axa 2 pentru acvacultură - 140 de milioane de euro, axa 3 pentru măsuri de interes comun - 40 de milioane de euro, axa 4 - dezvoltarea zonelor pescăreşti - 100 de milioane euro, iar asistenţă tehnică - 14,3 milioane euro.

Joi, 04 Noiembrie 2010 21:42

Pomicultura, probleme vechi şi noi

Distribuţia de mere în şcoli în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe a fost demarată de autorităţile locale începând cu 1 noiembrie, dar pomicultorii din România spun că le este dificil să participe la acest program din cauza concurenţei externe, iar statul îşi achită datoriile cu întârziere. Acest eveniment a adus însă în prim-plan pomicultorii şi problemele cu care se confruntă. Care este producţia în acest an, dar şi cum stăm cu valorificarea şi susţinerea pomiculturii am încercat să aflăm de la câţiva pomicultori cu vechime, precum Ilarie Isac, preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România, Ioan Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni, şi Emil Farago, producător de mere de pe Valea Mureşului, dar şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mere din Transilvania.

Anul 2010 a fost un an bun pentru pomicultori, cu recoltă bogată în ciuda problemelor datorate vremii. „Din punctul meu de vedere şi al asociaţiei pe care o reprezint, a fost un an destul de bun ca rezultate, dar greu ca producţie, pentru că tehnologic ne-a fost tare greu. Au fost prea multe precipitaţii şi multe cheltuieli, dar per total avem o producţie rezonabilă din punct de vedere cantitativ şi calitativ“, a afirmat Emil Farago, poate cel mai mare producător de mere din ţară. Rezultate foarte bune au obţinut şi pomicultorii din sudul ţării. „Noi reprezentăm partea tipică a pomicultorilor – mici, dar mulţi – şi suntem poate cel mai mare bazin pomicol al ţării. Anul acesta am făcut producţie destul de bună, dar există în asociaţia noastră şi producători care nu au avut rezultate pe măsură, deoarece au ratat 2-3 tratamente“, a spus Ioan Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni.

Depozitarea între aşa nu şi aşa da

Dar toată această producţie trebuie depozitată undeva, iar cele mai multe asociaţii au probleme din acest punct de vedere. „Cu depozitarea stăm mai prost deoarece multe depozite vechi s-au dărâmat. Am avut un depozit de 5.000 de tone la Voineşti, dar domnii guvernanţi n-au vrut să-l transfere către grupurile de producători şi l-am dărâmat, iar acum ne spun că trebuie să îl refacem. Dar sperăm să rezolvăm şi această problemă. Din fericire, anul acesta, desfacerea va fi una dintre cele mai bune, deoarece polonezii aşteaptă să colecteze întreaga recoltă şi plătesc un preţ bun. Şi acest lucru ne ajută, deoarece statul nu ne-a mai dat subvenţii“, a mai spus Ioan Oprea.

Fermierii mai sunt nemulţumiţi şi din cauză că în anumite zone există numeroase depozite care sunt umplute pe jumătate sau nu au fost folosite niciodată, micii producători preferând în continuare să-şi vândă produsele pe marginea drumului. În plus acum se aude că guvernanţii doresc construirea unor depozite noi. „Acum se zvoneşte că ar trebui să fie făcut un lanţ de vreo 26 de depozite la nivel naţional pentru a putea prelua marfa de la producători. Şi asta în condiţiile în care există depozite care stau degeaba. În Argeş, de exemplu, există depozite de 5.000 tone care abia ajung pe la jumătate din capacitatea lor. Pe lângă ele mai există încă vreo 20 de depozite vechi, cu ventilaţie mecanică“, ne-a declarat Ilarie Isac, preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România.

„Din punctul de vedere al depozitelor regionale, nu există prea multă logică în ceea ce se face. Avem exemplul acelor depozite de stat care nu funcţionează. Altceva ar trebui făcut: grupul de producători ar trebui ajutat să îşi facă depozitul propriu. Dar trebuie să existe un echilibru între sprijinul naţional şi fondurile europene, ca să nu fie încălcată legislaţia UE. Există fonduri pe forme structurale, pe măsura 121, care ajută producătorii“, a afirmat Emil Farago care conduce Asociaţia Producătorilor de Mere din Transilvania.

De altfel, această asociaţie este una chiar atipică pentru România prin faptul că poate depozita întreaga producţie. „Avem capacităţi de depozitare moderne, care ne acoperă aproape întreaga cantitate. Iar acest lucru nu se întâmplă în general cu pomicultorii din România. Investiţiile pe care am reuşit să le facem cu foarte mari eforturi pe partea de plantaţii tinere ne-au făcut să avem mere de calitate şi ca aspect, nu numai din punctul de vedere al conţinutului. Din acest motiv avem o ieşire directă mai bună pe supermarketuri, dar a fost greu să intrăm în această filieră“, a declarat preşedintele asociaţiei Emil Farago care a reuşit să adune în jurul său un grup de producători care au format un lanţ complet de la recoltă la vânzare.

Soluţii pentru mere româneşti în şcoli

Deşi Programul european de încurajare a consumului de fructe în şcoli, de care ar trebui să beneficieze peste 1,7 milioane de elevi, ar trebui să aducă beneficii pomicultorilor români, în realitate lucrurile nu stau chiar aşa concurenţa europeană dându-le multe bătăi de cap. „Când a fost dată legea, mi s-ar fi părut corect ca în caietul de sarcini să aibă un procent în plus producătorii autohtoni şi nu comercianţii. Dar n-a fost aşa. În plus, nici producătorii români nu sunt privilegiaţi, deoarece suntem în UE. Din aceste programe câştigă doar distribuitorii care iau de la noi marfă cu 1,2 lei şi o dau la şcoli cu 2,4 lei. Dar sperăm să se îndrepte lucrurile. Eu am tras semnalul de alarmă şi anul trecut, şi o fac din nou în acest an, deoarece e anormal ca statul să ia mere din Ungaria sau Polonia pentru şcolile din România“, ne-a spus Ioan Oprea, referitor la acest program prin care se pot absorbi 20.000 de tone de mere de pe piaţă.

Având în vedere însă că România face parte din UE, iar acest program este cu finanţare majoritar europeană şi producătorii de la noi trebuie să respecte legislaţia europeană. „Am încercat să facem în aşa fel încât să fie favorizaţi producătorii interni, dar există o legislaţie a concurenţei care e liberă. Poate să vină şi din Danemarca să vândă mere în România, la fel cum şi noi putem merge pe piaţa de acolo. Există 3 moduri de a rezolva problema într-un judeţ: licitaţie pe tot judeţul, licitaţie pe zone sau fiecare localitate este lăsată să îşi facă partea de achiziţii“, a afirmat Emil Farago. El a dat ca exemplu judeţul Mureş, unde Consiliul Judeţean a lăsat fiecare primărie să îşi facă achiziţiile proprii.

„Pentru că este sub 15.000 euro, se face direct cu cerere şi ofertă, fără licitaţie. În acest fel producătorii din judeţul Mureş au fost indirect favorizaţi. La fel s-a întâmplat şi în Argeş. Aşadar, nu ministerul este de vină pentru că nu reuşesc să intre producătorii autohtoni în acest program. Eu, de exemplu, nu pot merge să fac distribuţie în judeţul Dâmboviţa, deoarece sunt favorizaţi agenţii implicaţi deja în proiectul cu laptele şi cornul şi care au deja programul de distribuţie pus la punct“, a explicat Emil Farago care este printre puţinii care au reuşit să livreze mere şi pe finalul trecut de an şcolar, iar în momentul

de faţă se află pe punctul de a încheia contracte pe următorul an pentru o cantitate destul de mare. Dificultăţi a întâmpinat şi el: „Avem o relaţie cu statul în ceea ce priveşte merele trimise în şcoli, stat care, aşa cum se ştie, în general, plăteşte cu mare întârziere. Pe când întârzierile în obligaţiile noastre faţă de el sunt mereu taxate. Înainte erau 0,01% pe zi majorările pentru întârzierile la plată, iar acum 0,05.“

13.405.814 de euro pentru merele elevilor

Conform datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru acest an şcolar s-au înscris 1016 solicitanţi (983 primării, 27 Consilii Judeţene şi cele şase sectoare ale Municipiului Bucureşti), se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. MADR a alocat 56.304.418,41 lei, respectiv 13.405.814 euro, din care 40.568.724 lei (9.659.220 euro) finanţare comunitară, iar 15.735.694,41 lei (3.746.594 euro) cofinanţare publică. Astfel, pentru anul şcolar în curs, elevii din clasele I-VIII vor primi zilnic mere, în limita a 0,3 lei/elev, de 90-140 grame. Scopul acestui program este de a crea obiceiuri alimentare sănătoase în rândul tinerilor, având în vedere cifrele care demonstrează faptul că obezitatea infantilă este în creştere şi devine un fenomen îngrijorător.

Distribuţia de mere în şcoli a fost demarată de autorităţile locale la data de 1 noiembrie 2010. Acesta este şi primul an în care programul presupune implementarea de măsuri adiacente distribuţiei de mere, pentru formarea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase şi la conştientizarea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete. Pentru aceste măsuri adiacente, autorităţile locale vor putea cheltui până la 10% din fondurile alocate pentru distribuţia de mere, urmând să recupereze sumele cheltuite de la APIA. Se va putea opta pentru organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare, pentru organizarea de concursuri tematice cu premii ca modalităţi practice educative care să contribuie la dezvoltarea competenţelor elevilor şi prin activităţi de grădinărit sau pentru realizarea de broşuri sau materiale didactice al căror scop este cunoaşterea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete.

Citate

Anul 2010 a fost un an bun pentru pomicultori, cu recoltă bogată în ciuda problemelor datorate vremii.

Acesta este şi primul an în care programul presupune implementarea de măsuri adiacente distribuţiei de mere, pentru formarea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase şi la conştientizarea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete.

Miercuri, 03 Noiembrie 2010 21:34

“Parada Taurilor”

Tradiţionala paradă a taurilor de la Semtest BVN Târgu Mureş s-a desfăşurat, ca în fiecare an, în prima sâmbătă a lui octombrie. Cea de a 9-a ediţie a Paradei Taurilor a adus la sediul semtestului din Sângeorgiu de Mureş circa 300 de crescători de taurine, care s-au aşezat încă de la primele ore ale dimineţii în tribunele care înconjoară ringul special amenajat pentru defilarea taurilor. Au fost prezenţi şi crescători din Germania, Austria, Cehia, Croaţia, Serbia, Moldova, ţări în care ajunge materialul seminal congelat de la taurii Semtest BVN.

50 de tauri din cei 150 crescuţi la semtest au participat la paradă şi au fost prezentaţi în detaliu, pe rase, linii, familii, vârste. Au fost arătaţi tauri din rasa de lapte Holstein Friză, din rase de carne (Limousine, Charolaise, Angus), rase mixte (Pinzgau, Brună, Simmental). “Este o şansă pentru crescători de a vedea taurii pe viu, deoarece în asemenea ferme nu se poate intra, animalele sunt izolate, au condiţii stricte de carantină. De aceea, o dată pe an, la Parada Taurilor crescătorii de animale pot să vadă pe viu taurii, să-i analizeze”, spune Mircea Roman, directorul Semtest BVN.

Ce aruncă alţii, iau fermierii noştri de bun

Semtestul din Sângeorgiu de Mureş are 10 tauri incluşi în primii 50 de tauri din clasamentul care se publică de trei ori pe an în Germania şi Austria. MSC-ul de la aceşti zece tauri este vândut doar la export. Asta pentru că fermierul român îl consideră prea scump.

“Din păcate, mulţi dintre crescătorii de taurine se uită la preţ şi cumpără cel mai ieftin MSC. Este o greşeală, mai ales când diferenţa de preţ este de 2-3 lei pentru o doză. Nu poţi lua ceva ieftin şi slab pentru un animal pe care îl exploatezi următorii zece ani. Trebuie să cumperi MSC de calitate, trebuie să iei un animal bun, care rezistă 10 ani şi care produce. Dacă în fiecare zi vaca produce mai mult cu un litru de lapte, înmulţim 7-8 lactaţii cu 300 de zile înmulţit cu un litru şi vedem ce cantitate enormă de lapte se pierde pentru un MSC mai ieftin cu 2-3 lei”, arată Mircea Roman.

El a adăugat că la noi nu există reguli stricte pe piaţa materialului seminal congelat şi oricine poate aduce MSC din afară, primeşte autorizare, indiferent de calitate. “Eu vând în Germania MSC de la taurii lor, dar nemţii plătesc, de pildă, TVA la MSC-ul cumpărat de aici, cu toate că România e o ţară UE. Este o măsură pe care o ia Germania pentru a stopa importurile şi a-şi proteja producţia şi piaţa internă. De asemenea, Ungaria pune nişte oprelişti la importul de MSC, tot pentru protejarea producţiei interne şi dezvoltarea efectivelor proprii de animale. Mai mult de 70% din MSC-ul importat are calitate slabă. La noi se aduce tot ce se aruncă în altă parte. Din respect pentru crescătorul de animale, în 2009, Semtest BVN a aruncat 150.000 doze de MSC, pentru că nu avea calitate”, spune directorul semtestului.

Scad vânzările de MSC

În ce priveşte vânzările, criza s-a simţit şi în genetica bovină. Efectivul de animale de la noi din ţară s-a redus drastic în ultimii doi ani, dar nimeni nu ştie sau nu vrea să spună cu cât. În 2010 vânzările de MSC au scăzut comparativ cu 2009.

Până în octombrie anul acesta, Semtest BVN a vândut 140.000 doze de MSC, iar anul trecut s-au vândut 300.000 de doze la intern şi 130.000 în afara ţării.

“Mai puţin de 50% din efectivul de vaci din ţara noastră se însămânţează artificial, iar restul este montă naturală cu tauri necunoscuţi”, susţine Mircea Roman.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista