În contextul în care peste 40 de procente, mai exact 5,3 milioane hectare din totalul de 13,3 milioane hectare de teren arabil din România, sunt deținute de investitori străini, potrivit raportului comandat de Comisia pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (CE) la Institutul Olandez de cercetare Transnational Institute (TNI), Nicolae Apopi, fermier din Banat, consideră că singura șansă de stopare a acestui aflux care a aluat amploare este de a-i finanța pe fermierii cu experiență și pe tinerii producători agricoli români să achiziționeze pământ.

Însă, mai spune el, trebuie neapărat avută în vedere școlarizarea acestora.

„Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; la cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură”, a precizat Apopi într-un interviu.

Producătorul agricol din Banat a oferit propriul exemplu atunci când a vorbit de tineri, mai exact de experiența sa de muncă din Germania care l-a determinat ca în anii 2000 să demareze propriul business agricol cu 39 ha arendate și doar unul în proprietate!

În prezent, el a ajuns să controleze circa 2.000 ha de teren în Banat, din care 700 de hectare sunt în proprietate, printr-o societate cu o cifrăm anuală de afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Care este secretul în baza căruia bănățeanul își ține aproape arendatorii, dar și altele, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Cum a ajuns Nicolae Apopi unul dintre cei mai importanți fermieri din Banat?

Nicolae Apopi: Eu am plecat chiar de la zero. În anul 1998 am fost în practică agricolă în Germania, când am terminat facultatea, și am stat la o fermă, acolo. Când m-am întors acasă, am demarat businessul în agricultură. Am început întâi cu comerț - importam utilaje agricole și, ulterior, am început să dezvolt și ceea ce aveam acasă, în familie, de ordinul a 40 ha în arendă, din care doar un hectar proprietate! Ulterior, în 2004, am început să dezvolt și zona de cultură mare pe suprafețe mult mai mari – 380 ha în acel an, în arendă, plus proprietate suprafețe până în 10 ha.

R.F.: Ce suprafață lucrați în prezent? Aveți probleme cu investitorii străini care vă „suflă-n ceafă” când vine vorba de achizițiile uneori agresive de teren arabil? Ați reușit să achiziționați și dumneavoastră ceva teren?

N.A.: În ziua de astăzi am ajuns să lucrăm o suprafață de 2.000 de hectare în Banat. Dorința de a comasa suprafețele și de a le lucra cu utilaje performante a dus la ambiția de a mări suprafața lucrată în societatea noastră.

În altă ordine de idei, dacă la începuturile afacerii nu am avut sentimentul și nici educația că acel teren lucrat trebuie și cumpărat, nu numai lucrat în arendă, ulterior m-am trezit cu investitori străini care au început să cumpere în jurul meu și mi-au dat astfel un semnal că trebuie să și cumpărăm terenuri, nu numai să le luăm în arendă. Până atunci eu am crezut că va fi pe vecie înțelegerea cu arenda. După aceea, mi-am dat seama că pierzând o anumită suprafață din motiv că proprietarul a vândut către altcineva, mi s-a trezit interesul de a achiziționa teren. În prezent, SC Popagra SRL a ajuns și la o supafață de circa 700 ha în proprietate.

R.F.: Cum reușiți să-i țineți aproape pe arendatori, în condițiile în care, numai în comuna Livezile, aproape chiar și de dumneavoastră, avem mai bine de două treimi din teren înstrăinat către resortisanți de pe alte meleaguri?

N.A.: Această întrebare, dacă o aveam acum 10-15 ani, și era adresată mai multor oameni din structurile statului, cred că nu se ajungea astăzi aici. Din păcate, după ce am făcut o greșeală mare, acum venim și ne cerem păreri unul altuia ce mai facem acum. Aceste firme și persoane străine au profitat de neinformarea noastră și au cumpărat terenurile atunci când au avut o valoare destul de joasă, pe când noi nici nu aveam informația sau educația că trebuie să cumpărăm pământ.

Dimpotrivă, toată lumea vindea la vremea aceea. Acum, astăzi, ce este de făcut? Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură.

R.F.: Cum îi țineți dumeavoastră aproape pe arendatori?

N.A.: Am încercat să ridicăm potențialul de producție al fermei, astfel încât să pot ridica nivelul arendelor. Prin această metodă reușesc să-mi țin arendatorii aproape. Chiar am exemple unde nu doresc să dea pământ străinilor, deoarece am reușit și le-am dat o arendă mai bună decât o făceau acei străini.

R.F.: Este un secret arenda?

N.A.: Pentru mine nu este, ci mai degrabă un mod de publicitate. Prin a da o arendă corespunzătoare, atrag arendatorii către mine. Ofer o arendă bună și în funcție și de calitatea pământului. Nu vă pot spune o cifră medie, pentru că apoi s-ar traduce că eu atât dau arendă. Însă, cea mai mică arendă este de 900 kg de grâu la hectar, din care eu plătesc arendatorului toate taxele către stat, impozitul pe venit, fondul către sănătate, iar el rămâne cu circa 730 kg pe care le primește în natură sau contravaloarea în bani, iar cel mai mult plătesc 1.300 kg, minus taxele și impozitele aferente stopajului la sursă, iar beneficiarul rămâne cu 1.030 kilograme curat.

R.F.: Care este cifra de afaceri a celor două societăți?

N.A.: Dacă vorbim de societatea care se ocupă de agribusiness – SC Agro Baden Banat – adică de comerțul la nivel regional cu utilaje noi și second hand, cu piese, cu achiziții de cereale, cu inputuri, atunci cifra se ridică la circa opt milioane de euro pe an, iar societatea prin care lucrăm terenul agricol are o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane euro.

„În acest an care urmează nu voi mai înțelege (eventualele probleme ale APIA)”

Revista Fermierului: De ce continuăm să avem probleme cu plățile pe suprafață la 10 ani de activitate APIA? Avem întârzieri, erori de soft, ne întâlnim frecvent cu situații de interpretare a actelor normative europene, birocrație...

Nicolae Apopi: Din punctul meu de vedere, problemele continuă să fie generate la nivelul administrației. Nu suntem bine organizați, nu formulăm texte de lege clare, coerente, pe înțelesul tuturor. Din ce am constatat până în prezent, normele de aplicare ale actului normativ privind acordarea subvențiilor au fost de „n” ori corectate prin articole care duc la altele și tot așa.

Pe de altă parte, dacă un funcționar APIA nu înțelege bine acel text de act normativ, cum să-l înțeleagă un fermier? De aceea, ne întâlnim cu aceste greșeli enorme care frânează enorm de mult și duc la instabilitate, la incertitudine, la neîncredere, la fel și fel de zvonuri. Interpretând în trei, patru feluri acel text de lege sau acel articol, sigur că vom avea diferențe de la un centru APIA la altul. Și, atunci, ne confruntăm cu acest blocaj care pleacă din interior și nu are de-a face cu comunitatea europeană absolut deloc.

În momentul în care vom fi capabili să scoatem legi coerente, clare și simplificate, eliminăm și birocrația.

R.F.: Ce se mai aude cu proiectul de asociație înființat la începutul anului acesta?

N.A.: Acum câteva luni am înființat Asociația Producătorilor Români de Cereale (APRC). Am avut câteva întruniri, ocazii cu care ne-am pus ideile pe hârtie și am încercat să construim un statut față de care să fim toți fondatorii mulțumiți de funcționalitatea lui.

Din cauza faptului că ne-a prins campania de vară, fiecare a avut mai mult sau mai puțin timp să aloce acestor întâlniri. Eu zic că un lucru pripit nu iese bine. Mi-am pus mari speranțe în această asociație și cred că în această iarnă o vom pune la punct, urmând să funcționeze în colaborare cu celelalte asociații din România.

R.F.: Ce suprafață ați reușit să adunați laolaltă în APRC?

N.A.: Membrii APRC totalizează o suprafață de aproximativ 40.000 ha. Vom avea un cuvânt de spus în piață datorită capacității mari de producție a fermelor noastre. Sunt exploatații cu randament destul de ridicat. Facem calitate și cred că vom reuși să dăm o valoare în plus producției noastre prin acest element de cantitate.

R.F.: Că tot am vorbit de asociere, de ce tot fuge fermierul român de ea?

N.A.: Cred că avem un mic defect care ni se trage de foarte mult timp, nu de ieri, de astăzi, din câte am auzit și eu de pe la bunicii mei sau de pe alți fermieri mai vechi ca mine. Este vorba de teama de a nu se îmbogăți celălalt din cauză că a colaborat cu tine. Cred că mai este vorba și de orgoliu.

R.F.: Cât ați primit ca plăți directe în 2016? Ați înregistrat întârzieri?

N.A.: Din cifrele pe care mi le aduc aminte, am primit 158,9 euro pe hectar. Din informațiile pe care le-am primit și din țările vecine, de la fermieri cu care am o colaborare foarte strânsă, din Germania, din Austria, din Franța, și în țările vecine s-au înregistrat întârzieri, mai mult sau mai puțin ca la noi. Au întârziat banii destul de mult, dar din apariția șefului APIA la televizor și din explicația sa că este nevoie de un nou sistem informatic pentru a putea procesa aceste date, eu am înțeles. M-am împrumutat la bancă, am suportat dobânda și am înțeles.

În acest an care urmează nu voi mai înțelege. Cred că s-au pus deja lucrurile la punct cu sistemele informatice. Din punctul meu de vedere, sistemul informatic revine în responsabilitatea altor ministere de a-l pune la punct, încă de pe vremea când începea noul programul de finanțare europeană 2015-2020.

R.F.: I-ați înțeles pe agricultorii care au achiziționat inputuri de la dumneavoastră și nu au putut restitui banii la timp?

N.A.: Avînd și un business în comerțul cu inputuri la nivel regional, am înțeles. Și eu sunt fermier pe lângă ei. Dacă am câștigat, am câștigat împreună, iar dacă am pierdut, am pierdut împreună.

R.F.: Pe fondurile SAPARD/FEADR ați reușit să accesați ceva bani?

N.A.: De când activez în agricultură, am realizat două proiecte de finanțare. Am întocmit unul când în perioada când se făcea SAPARD-ul, în perioada 2006-2008, în valoare de 800.000 de euro pentru achiziții utilaje și de echipamente. În 2008-2010 am făcut și un proiect FEADR la o valoare de 700.000-800.000 de euro.

„Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an”

Revista Fermierului: Care a fost structura de cultură a anului agricol care s-a încheiat și ce ați pregătit pentru sezonul agricol următor? Care au fost producțiile înregistrate în acest an?

Nicolae Apopi: Din punctul de vedere al structurii culturilor, anul 2015-2016 a arătat așa: circa 900 ha cultivate cu grâu, aproximativ 300 ha însămâțate cu rapiță, 100 ha cu orz, 150 ha cu soia, 300 ha cu floarea-soarelui, iar restul cu porumb (100-150 ha).

Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an. La grâu am obținut o medie de 7.200 kilograme la hectar pe întreaga suprafață. Sămâna de grâu utilizată n-a fost însă românească. Eu nu cultiv grâu românesc. Din toate testele pe care le-am făcut, la mine în fermă merge cel mai bine o genetică franceză – Momont. Prima dată a fost adusă de KWS în România. Ulterior a apărut o firmă care a preluat departamentul de cereale și care se ocupă doar de acest lucru. Este o genetică rezistentă și la secetă și una care oferă cantitate, dar și o calitate medie, ceea ce mă ajută în comercializare.

Apoi, ne putem lăuda la orz cu o producție de nouă tone la hectar. Am avut un hibrid în test de la Syngenta. Am fost extrem de mulțumit de producția pe care am avut-o, dar având în vedere condițiile meteo din această toamnă (exces de umiditate), orzului neplăcându-i excesul de umiditate, n-am mai însămânțat în această toamnă. Asta nu înseamnă că la anul nu-l vom reintroduce în cultură. Încerc să mă pliez pe condițiile pedoclimatice de a-mi forma structura de culturi, respectând și celelalte reguli care sunt în agricultură, adică rotația ș.a.m.d. Câteodată însă ești nevoit să realizezi un echilibru în a respecta aceste elemente pe fondul mișcărilor climatice.

La floarea-soarelui am reușit o producție de 3,6 tone media la hectar. Rapiță convențională am făcut 5.050 kilograme media pe 300 ha, iar la soia am obținut 3,6 tone de boabe.

În cazul porumbului am realizat 9.500 kilograme porumb-boabe la hectar, cu o umiditate de 18, dar în condițiile în care pe 15% din suprafață am avut băltiri, din cauza precipitațiilor abundente din vară.

Noi, în campania de grâu, am avut într-o singură zi, în data de 27 iunie 2016, timp de 12-14 ore, în jur de 140 de litri de precipitații pe metrul pătrat.

R.F.: Ce faceți cu producția? O stocați sau o vindeți?

N.A.: Încercăm să ne împărțim riscurile. Urmărim bursele. Încercăm să vindem înainte de recoltă o anumită cantitate. O parte dacă este un preț bun în recoltă și o parte pe depozitare pentru a vinde în perioada următoare.

R.F.: Oamenii se plâng în mod constant de prețul mic la grâu. Cu cât ați reușit să contractați dumneavoastră?

N.A.: Am reușit și am obinut prețuri mai bune înainte de recoltă. Ulterior am comercializat o mică parte în timpul recoltei, profitând de unele nevoi ale unor traderi în „momentul X”, „calitatea Y”. Având aceste stocuri, fiindcă avem depozit de cereale și triem marfa când o depozităm pe calități, o mare parte din marfă am contractat-o pentru la anul, cu anumite prețuri. Ca medie însă, am obținut un preț satisfăcător pentru producția pe care am avut-o, în unele contracte acesta depășind 0,60 lei pe kilogram.