Integrarea producției continuă să fie un subiect important, procesarea aducând plusvaloare producătorilor agricoli și contribuind la creșterea nivelului de trai. Am vizitat ferma de animale a familiei Bârsan, din localitatea Câlnic a județului Alba, oameni harnici care au făcut deja pași în direcția menționată. În ferma familială din Alba se lucrează terenul agricol, se cresc oi, vaci, mulsul este făcut automat, se pasteurizează, se depozitează, se ambalează şi se comercializează produse româneşti, fiind astfel o fermă ce poate deveni un model la nivel de țară.

De mai bine de 32 de ani, viața familiei Bârsan este strâns legată de ferma de care se îngrijesc toți membrii familiei. Primele animale din fermă au fost vaci de lapte, iar intenția soților Bârsan, Dana și Traian, a fost chiar de la început să își mărească efectivul, dar și să realizeze integrarea producției. Pentru a-și dezvolta afacerea, în 2007 au derulat un proiect prin SAPARD. „Am accesat după aia fonduri pentru utilaje, ca să producem hrană la animale şi, ulterior, ne-am gândit să mai facem pentru copii încă o fermă, de oi de lapte. Gândul nostru a fost de la început să facem procesare, ca să avem un circuit închis: să producem marfa, să creştem animale, să mulgem şi să prelucrăm laptele, şi, mai departe, să-l putem vinde. Noi ştim să producem, e şi un câştig mai bunişor dacă şi prelucrăm. Laptele materie primă e slab plătit, pentru că aşa e preţul pieţei. Dar cu procesare să ştiţi că e mai bine. Noi facem nişte produse naturale 100%, deja am intrat pe pieţele din Bucureşti, Cluj, lumea deja cunoaște ferma Bârsan”, ne-a zis Dana Bârsan.

Familia Bârsan a lucrat pentru ca ferma lor să fie profitabilă, iar atunci când cunoștințele lor nu au mai fost de ajuns, Dana și Traian s-au îndreptat către specialiști ai Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, așa cum sunt Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare, și Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară.

 

Lapte tot anul, de la oi

 

Unii fermieri cred că este mai bine să te ocupi doar de creșterea animalelor, alții că e indicat să faci și procesare şi să nu stai pentru a-ți primi banii la mâna procesatorului sau a multinaţionalelor unde se livrează laptele.

În ferma familiei Bârsan, integrarea este „bine integrată”, primul pas făcut fiind alegerea unei rase de oi de lapte ce se pretează la montă mai tot anul, ceea ce a dus la realizarea unei procesări constante. Pe de o parte, clientul este fidelizat, pe de altă parte, se asigură o sursă de venit constantă şi afacerea poate fi dusă mai departe. Dar dincolo de afacere, creșterea animalelor este o pasiune. „Dacă n-avem dragoste de animale, nu facem nimic. Dar, atenţie: este muncă zi de zi, 30 din 30, 365 din 365. Mi-aduc aminte că un fermier în Ungaria avea tot aşa, o rasă de lapte, şi spunea că, în 15 ani, nici la nuntă la fiica lui n-a putut să stea de dimineaţa până seara târziu, că a trebuit să meargă la muls seara. Deci nu e totuna să ai producţie jumătate de an sau să îndeplineşti condiţia pieţei, să ai un an întreg”, a punctat Nicolae Cioranu, preşedintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS şi preşedinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad, care ne-a însoțit în vizita noastră din ferma familiei Bârsan.

Să ai producție tot anul rămâne însă un proces dificil. „Ne aflăm într-un punct pe la jumătate unde vrem să ajungem. E foarte greu şi am apelat la ajutoare, la colaborări cu USAMV Cluj-Napoca, deoarece e greu să faci reproducţie, să ai permanent fătări, ca să ai lapte constant să procesezi, ca să te adresezi clientului pe tot timpul anului, nu sezonier”, arată Traian Bârsan.

 

Atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate

 

Creșterea oilor de lapte s-a datorat faptului că și-au dorit să ofere o paletă mai largă de produse proaspete, dar și pentru că în extrasezon sunt mai greu de găsit cele din lapte de oaie.

Necesitatea i-a determinat să deruleze un proiect cu finanţare din fonduri europene. „Pentru utilaje. Am fost nevoiţi pentru a crea la produs o valabilitate mai mare, adică a trece spre pasteurizare, spre o garanţie mai lungă, și e nevoie de utilaje. Nu poţi fără pasteurizare sau utilaje, pentru a realiza produsul nostru cel mai de preţ, iaurtul de oaie, care are nevoie de un anumit tratament, iar în producţie să fie respectaţi toţi parametrii”, a explicat fermierul, care și-a implicat și familia în afacere. Soția se ocupă de partea de procesare, iar copiii și familiile lor, de cea de creștere a animalelor, de hrănire și reproducție.

Astfel, nu doar tradiția este continuată, ci și se asigură urmașilor un trai decent în propria țară. „Sectorul ovin cred că este pe primul loc şi în România, ca animale şi producţie, şi ca schimb de generaţii, din punctul de vedere al numărului tinerilor care continuă să se ocupe de această meserie. De asta tot insistăm pe politicile din oierit, la Ministerul Agriculturii, pentru că avem urmaşi şi nu ne este totuna ce le lăsăm în spate, ca să le fie mai uşor. Copiii mei n-au fost cu băţul după oi niciodată, când au fost mici. Dar au trăit acolo, au văzut cum stau lucrurile, se mulţumesc poate cu mai puţin, dar să ştie că-i lucrul lor. Și mi-aduc aminte când le spunea bunicul lor, exact cum mi-a spus mie: măi copii, decât să fiți nişte slugi mari, mai bine să fiţi nişte stăpâni mici. Şi copiii spun asta şi acum. Nu ştiu câtă lume înţelege vorba asta”, a adăugat Nicolae Cioranu.

„Noi vrem să continue copiii, că altfel ce se alege? Noi ne-am zbătut, ne-am consumat timp pe care nu-l mai recuperezi, câteodată nervi, sănătate, şi să vezi apoi că se alege praful. Noi de aia ne zbatem şi acest concept nou, cum vrem noi să realizăm, nu e înțeles de toată lumea. Vrem noi să obţinem permanent, aceeaşi cantitate de lapte ca să te poţi angaja, deoarece mai nou se practică livrarea tot anul și, dacă e posibil, la aceeași calitate”, a completat Traian Bârsan, care își dorește atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate.

 

Marile magazine sunt pentru marii producători

 

Deocamdată, scopul nu este reprezentat de magazinele mari, mai ales că de multe ori politicile implementate nu avantajează producătorul. „S-a făcut în așa fel încât să ne ia pe noi, micii producători, în anumite magazine. Şi să vedeţi ce politică şmecheră au! La o anumită distanţă de casa noastră, de firma noastră, mi se cer 4 kg de brânză. Mergem cu brânza acolo, că ginerele se ocupă de distribuţie, și nici n-ajunge pe raft, o iau angajatele. Și când întreabă de ce nu comandaţi mai mult, că noi vă aducem, ele zic: „Ăsta e ordinul”. Deci ne cer o cantitate mai mică să nu renteze: omul, consumul maşinii, acum se cere tichet de temperatură. Noi ne încadrăm, dar cantitatea comandată e atât de mică de renunţ singur”, explică Traian Bârsan.

 

Specialiștii USAMV Cluj-Napoca au venit în ajutorul fermei Bârsan

 

În ferma familiei Bârsan, cea mai grea parte este reprezentată de reproducție, motiv pentru care au pus bazele unei colaborări în acest sens cu Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca. „Pentru noi, familia Bârsan a fost un început. În urmă cu un an și jumătate, am fost într-o primă vizită în ferma de la Câlnic, unde am rămas surprins plăcut de ce am găsit. Cert este că fermierul îşi dorea foarte multe, iar eu, la vârsta pe care o am, am acumulări şi vreau să le las lumii să beneficieze. Și atunci am zis să ne apucăm de treabă. Astăzi suntem într-un stadiu avansat față de cel de acum un an și jumătate. Dar, pentru a ajunge la un target de performanţă, ne trebuie tehnologie, care nu înseamnă doar adăpost, ci și furajare, lotizare, sală de muls, oameni implicaţi, adică oameni specializaţi. Eu, ca medic veterinar, am venit şi am spus: noi facem însămânţări, dar mieii ăştia au o problemă, trebuie trataţi. Oile alea au altă problemă. Deci am încercat să-mi expun viziunea şi experienţa, astfel încât să reparăm toate aceste defecte. Pe urmă au zis: nu pot să-mi vând produsele. Păi hai să vedem, să mergem, să discutăm. Adică, pentru mine e foarte uşor să promovez producătorul şi nu comerciantul. Astăzi în România sunt vânzători de brânză de oaie care n-au o oaie acasă”, povestește Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare.

Principala provocare în Ferma Bârsan de la Câlnic a reprezentat-o producţia de lapte în mod constant. „Sigur că nu este o provocare uşoară, datorită caracteristicilor reproductive pe care le au rumegătoarele mici, şi anume ele se montează în mod natural doar într-o anumită perioadă a anului. Motiv pentru care noi venim aici şi facem o sumedenie de sincronizări şi inducere a căldurilor, astfel încât dezideratul principal să fie o producţie uniformă de lapte”, a detaliat Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca.

Pentru intensificarea producţiei, scopul era realizarea a trei fătări în doi ani şi, implicit, o producţie de lapte corespunzătoare sau mult mai ridicată. Controlul ciclului la oile de lapte a făcut, după un an și jumătate, ca 75% dintre fătări să fie gemelare. „Un procent de 10-15% sunt trigemelare şi restul cu un singur produs. Vreau să vă spun că-mi amintesc de anii când am fost student, la disciplina de reproducţie am simţit că domeniul ăsta e un pic nepregătit. Şi, în 2004, un coleg de-al nostru absolvent de Cluj, din Grecia, din zona Nafplio, sudul Greciei, avea o concurenţă pe sincronizare şi însămânţare. Nu ştia să facă și a apelat la disciplina de reproducţie şi am ajuns cumva acolo, şi atunci am simţit că de fapt nu suntem pregătiţi. Din 2004, lucrurile în disciplină s-au stabilit, colegul Daniel Berean şi-a făcut studiile doctorale pe această temă, România-Grecia. Astăzi, în România, noi lucrăm undeva, sezon-extrasezon, la peste 80% gestaţii din sincronizări şi însămânţare artificială”, a precizat Bogdan Liviu Marian.

 

Progres genetic

 

Pentru a-și atinge obiectivul, se lucrează pe loturi de aproximativ 100 de animale, prin însămânţare artificială, cu material seminal proaspăt recoltat. „În ziua în care toate animalele din lotul respectiv sunt în călduri, venim în fermă, recoltăm unul sau doi berbeci, în funcţie de numărul de femele pe care le avem de însămânţat, diluăm materialul seminal şi facem însămânţarea artificială propriu-zisă pentru femele. Sigur, ca rată, de la un berbec, facem undeva la 40 de oi, motiv pentru care asigurăm familiei Bârsan şi un progres genetic destul de semnificativ, el având posibilitatea să-şi aleagă masculul care-i place cel mai mult, cu conformaţie, cu caracteristicile cele mai plăcute”, a explicat Daniel Berean.

Datorită acestei colaborări, a crescut numărul de oi mulse zilnic, ceea ce a adus un progres în ferma familiei Bârsan, care avea în urmă cu un an și jumătate un număr mic de oi la mulgere. „La noi, problema mare a fost că n-au fătat oile. Că cineva m-a sfătuit să mergem normal, cum merg oile tradiţionale ale noastre. Şi am făcut aşa şi nu mi-au fătat oile. Şi aici a fost problema. Noi am vrut cu domnul profesor să facem să fete cât mai multe, şi pe urmă, după ce ajungem cu toate oile, să ne apucăm de selecţie”, a specificat Traian Bârsan. Spre 500 de oi se mulg în fiecare zi. „Lucrurile sunt confirmate, se vede clar că s-a lucrat. A lucrat şi familia, am lucrat şi noi, doar ca să ne facem datoria. Noi vrem să ştie lumea ca, atunci când există probleme, să ne caute”, spune Bogdan Liviu Marian.

 

Iaurtul din lapte de oaie, apreciat de tot mai mulți

 

În ferma familială din județul Alba, procesarea este segmentul de care are grijă Dana Bârsan, conform zicalei „brânza bună se face de băciţă”. Dar integrarea producției nu poate fi realizată doar cu lapte și muncă, astfel că băcița a avut grijă să acceseze fondurile necesare cumpărării utilajelor. „Am accesat nişte fonduri nerambursabile prin AFIR pentru utilaje de prelucrare a laptelui, ca să facem telemea tip Feta. Noi nu mai lucrăm manual, lucrăm în forme laptele. Acolo e un pasteurizator, de acolo se pleacă în vanele de închegare, după care se extrage zerul şi se toarnă în forme brânza. Având o cantitate mai mare de lapte, e imposibil să mai lucrăm manual”, a arătat Dana Bârsan.

Într-o zi se procesează laptele de vacă, iar în cealaltă, cel de oaie, din care se fac telemea de oaie, caş de oaie şi iaurt. „Facem un iaurt de oaie cu utilaje semiautomate, achiziţionate tot cu bani europeni. Pasteurizăm laptele, avem îmbutelierea semiautomată, după care le băgăm în nişte dulapuri de maturare, la borcan de diferite mărimi, cum se cere pe piaţă. Intenţionăm şi vrem să ieşim cât mai mult pe piaţă cu iaurtul – 100% natural, din lapte pasteurizat şi culturi –, într-un lanţ de magazine, că până acum am vândut la pieţe, târguri organizate de Ministerul Agriculturii, pieţe volante, iar oamenii toţi întreabă unde pot găsi iaurtul acesta, că-i foarte bun, fiind şi natural. E căutat în special pentru copii şi pentru bătrâni”, a adăugat Dana Bârsan.

Şi pentru ca oamenii să fie și mai siguri de produs, se urmărește și realizarea documentației pentru ca iaurtul de Câlnic să fie înregistrat la nivel european Indicaţie Geografică Protejată. „Avem certificat de reţetă consacrată pentru telemea de oaie şi telemea de oaie maturată, pe care am reuşit s-o facem mergând la târguri, cunoscând oameni, ajutându-ne și dându-ne informaţii şi tot ce avem nevoie”, ne-a spus Andreea, fiica fermierilor Dana și Traian Bârsan.

 

Accent pe viitor în ferma de familie

 

Activitatea în fermă a fost împărțită între toți membrii, fiecare fiind acum specializat cumva într-un domeniu. Investiţiile în ferma Bârsan nu au fost făcute fără perspectivă, ele fiind astfel continuate și nu doar pentru că aduc un venit, ci și pentru că există pasiune și implicare din partea urmașilor. „Pe părinţi îi cunosc de când lucram într-o companie multinaţională şi aş vrea să fac un paralelism între ce înseamnă multinaţională cu capacităţi de procesare de sute de mii de tone şi o unitate mică, cu produse extrem de bune şi naturale, înconjuraţi de o echipă care, toată, face parte din familia Bârsan, oameni foarte dedicaţi. Fiecare, cu rubrica lui: unii pe agricultură, unii pe creşterea oilor, unii pe creşterea vacilor şi, bineînţeles, doamna şi domnişoara sunt în procesare, marketing, vânzare, încasare. Este un exemplu pozitiv, ceea ce înseamnă că şi în România se poate”, ne-a spus și medicul veterinar Ioan Dîrzu, unul dintre cei care au contribuit la înființarea și dezvoltarea acestei ferme. Astfel de proiecte, crede dumnealui, pot aduce plusvaloare, pot stimula creşterea animalelor, procesarea laptelui şi vânzarea unui produs natural pentru un consumator mai larg. „Exemplul ăsta ar trebui să fie urmat în toate judeţele ţării, măcar câte zece în fiecare judeţ. Şi atunci putem spune că menirea noastră, a specialiştilor, și menirea lor, a fermierilor, a întreprinzătorilor, va fi încununată de succes. Nu în ultimul rând, consumatorii se pot bucura de un produs bun, natural şi sănătos, deoarece mai este un fenomen care se întâmplă destul de des, și anume că nu seamănă produsul de săptămâna aceasta cu produsul de săptămâna trecută sau viitoare. Pe când aici, prin tehnologia pe care dânşii o aplică, va rezulta un produs perfect salubru, de o calitate foarte bună şi constant. Cheia succesului are două obiective, până la urmă. Unu: familia dedicată, prin reprezentanţii ei, dar şi tehnologia aplicată”, a conchis Ioan Dîrzu.

Și pentru că dezvoltarea pare a fi cuvântul-cheie în această fermă de familie, pasul următor îl reprezintă procesarea integrală a laptelui de vacă și de oaie. „Am dori, dacă se poate, să deschidem şi magazinele proprii, nu doar să ducem la băcănii şi în pieţe. Dacă Dumnezeu îl ţine sănătos pe tatăl meu să dezvoltăm afacerea şi să facem fabrică, s-o facem şi mai mare, să putem procesa mai mult. Obiectivul nostru este să menţinem calitatea. Nu schimbăm reţeta, nu umblăm la lapte în sensul să tragem smântâna din lapte sau grăsimea, facem produse bune, naturale sută la sută”, ne-a zis în încheiere Andreea Bârsan, subliniind că au nevoie de promovare ca să poată vinde produsele și să crească efectivul de animale.

 

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024

Abonamente, AICI!

 

CITEȘTE ȘI: Fermă de familie, centrată pe zootehnie

 

Administrarea vitaminei C la animale

 

De la ferma cu omenie 

 

Am vizitat o fermă din localitatea Copăceni, județul Cluj, parte a comunei Săndulești, aflată la marginea de nord-vest a municipiului Turda. L-am cunoscut pe Stelian Podar, iar dialogul pe care l-am purtat cu domnia sa și felul cum și-a organizat ferma ne determină să spunem că este un antreprenor modern, pentru care agricultura este o afacere care se face cu profesionalism și responsabilitate.

La început, Stelian Podar, mecanic de profesie, a avut doar cultură vegetală. În 2000, a preluat de la IAS Poiana o fermă de 130 de hectare. Opt ani mai târziu avea să construiască, pe fonduri SAPARD, o fermă de 600 de vaci. Acum cultivă 900 de hectare și crește 1.200 de capete, dar mai este loc de încă puțin. „Targetul nostru este de 1.400 și cu asta ne acoperim spațiul pe care-l avem  la dispoziție în zona asta pentru construcții, unde să adăpostim acest efectiv.”

Stelian Podar consideră zona colinară o zonă ideală pentru combinația dintre cultura vegetală și creșterea de animale. „Niciodată în zona colinară nu vom avea producțiile pe care le au colegii noștri din zona de câmpie, și atunci, ca să compensăm diferența de producție la hectar, am considerat că investiția în zootehnie, vacă de carne – vacă de lapte, se impune.”

 

Totul pentru animale

 

Producția vegetală o folosește, așa cum este de așteptat într-o astfel de fermă mixtă, pentru realizarea furajelor animalelor din fermă. „Pentru mine cel mai important este să-mi produc silozul de porumb și lucernă. Totdeauna dorința mea e să produc mâncare pentru cel puțin 15 luni, excesul nu e nicio problemă, pentru că am cui să-l vând. Asta îmi conferă siguranța că, având un siloz de porumb de calitate foarte bună, la fel semifân, fân de lucernă, siloz de lucernă de calitate foarte bună, pot să valorific calitatea genetică a animalelor. Pentru că toate sunt legate una de alta, și fără cantitate și în special calitate corespunzătoare a furajului, munca în fermă e în zadar”.

Stelian Podar spune că abordează cu mare seriozitate cultura vegetală, încercând să utilizeze tehnologii cât mai noi pentru o mai bună eficiență. Pentru asta se consultă cu fermierii din sudul țării, care sunt mai pricepuți în aplicarea acelor tehnologii prin care se poate conserva apa, pentru că ei sunt mai expuși decât el la secetă. În ultima perioadă, și regiunea în care are pământul se confruntă cu seceta, dar spune că nu s-a gândit niciodată la irigații. „Niciodată nu ne-am pus problema irigațiilor, mai ales că suntem pe un deal de sare, or, dacă am săpa să dăm de apă, în cea mai mare parte vom da de apă sărată. De aceea până acum nu ne-am pus problema irigațiilor și nici de acum încolo. Va trebui să găsim alte soluții; să păstrăm apa în sol, să schimbăm tehnologii, să găsim semințe și hibrizi care să fie rezistenți la secetă, să ne adaptăm în așa fel încât să rezistăm fără irigații.” De altfel, spune că nu i s-a părut până acum câțiva ani că ar avea probleme cu seceta. „Era o cantitate anuală de precipitații îndestulătoare. Conform cercetării stațiunii Turda, o medie de 600 litri/an, ceea ce pe terenurile noastre era mulțumitor.”

 

O colaborare fructuoasă

 

Ar fi vrut să crească vaci pentru carne, dar la momentul în care s-a apucat de zootehnie fondurile erau direcționate spre vaca de lapte.

Lui Stelian Podar îi pare rău că n-a apucat să învețe și să capete suficientă experiență pe vremea cât a existat IAS  Poiana, care avea un efectiv foarte valoros de Bălțate alb cu roșu, rasă pe care a fost nevoit să o importe din Cehia, pentru că între timp animalele de la IAS dispăruseră. „Am adus foarte multe vaci din Cehia, s-au adaptat bine și pot să spun că alături de ele am învățat cât de cât tehnologia în sistemul industrial de creștere a vacii.” A fost mulțumit de colaborarea cu cehii, de la care a luat aproape totul: „Foarte greu am găsit pe cineva să mă ajute să înțeleg cum ar trebui să arate o fermă modernă. Fiecare venea pe palierul lui. Cel care era specializat pe sală de muls putea să spună doar pentru sală de muls, cel care era pentru adăposturi, la fel, greu am găsit pe cineva cu care să adunăm toate piesele astea de puzzle și să rezulte ferma care este astăzi. Am avut noroc că am găsit o societate în Cehia, Power Agromilk, nici nu știu dacă mai există, dar, având un specialist foarte bun pe vaca de lapte și cu experiență în investiții de genul ăsta, cu ajutorul lor am reușit să facem proiectul, grajdurile, toată structura de metal, toate materialele le-am adus din Cehia. Sala de muls, la fel, montajul, la fel, și am fost foarte mulțumit de colaborarea cu ei, dovadă că din 2008 până acum sala a necesitat doar întreținere, este o sală solidă, fiabilă, cu o tehnologie care se readaptează, deci putem să venim, față de aparatura pe care am avut-o în 2008, să revenim cu aparatură modernă care să se poată implementa pe sala de muls.”

Între timp, au schimbat rasa pentru că au dorit să aibă un randament mai bun: „Convins de faptul că dacă vrem doar lapte va trebui să mergem pe o genetică superioară, atunci am schimbat efectivul pe Holstein, dar și la Holstein suntem foarte atenți în a evolua genetic. Propunându-ne un target pe următorii ani, dorința mea este să reușim să ajungem la un 38 de litri pe cap de vacă mulsă.”

 

Un traseu bine pus la punct

 

Ne-am perindat prin ferma domnului Podar de la iglu la grădiniță, de la grajd la sala de muls. Sunt spații specializate, pentru că într-o fermă mare lucrurile se desfășoară după un algoritm bine pus la punct, în funcție de tehnologia adoptată. În momentul în care am vizitat igluurile, domnul Podar ne-a explicat: „Primul spațiu cu care se obișnuiește vițelul în fermă este igluul. Încă mergem pe acest sistem, deci individual în primele două săptămâni de viață, în care el va consuma laptele colostral și se va familiariza cu nutriția, cu un fân de lucernă de o calitate foarte bună și granule, starter, urmând ca apoi, dacă este în regulă din toate punctele de vedere, el să treacă mai departe în sistemul de grădiniță, și apoi din lot în lot împreună cu alți viței urmează un circuit până se reîntorc în maternitate și după aceea intră în sistemul de exploatație, în sensul că va deveni vacă de lapte”.

Domnia sa revine cu explicațiile privind traseul pe care îl are un  exemplar în momentul în care ajungem la ceea ce se cheamă grădiniță: „Deja de la igluuri ei fac în jur de 10 metri și ajung în grupa mică, de aici, trecând treptat, în funcție de evoluția animalului, în mai multe boxe, ultima boxă deja fiind boxa înțărcatelor, care vor pleca în colectivul mare. Deci aici avem vreo 7 boxe, în care animalele deja se obișnuiesc să trăiască în colectiv, care este de fapt modul de viață pentru vacile de lapte, ele fiind animale de cireadă și se simt mult mai bine în colectiv decât singure”. Și continuă, odată ce ne-am deplasat într-un alt loc: „Acum am ajuns în spațiul pregătit pentru tineret, aici avem vițelele mai mici care în momentul în care vor ajunge între 11 și 12 luni și la conformația necesară pentru a fi însămânțată, ea va fi gestată și, după ce se confirmă controlul de gestație, va trece în lotul junincilor, cele care se află în partea cealaltă, și care vor fi la un moment dat trecute în maternitate, de unde după fătare vor trece pe sala de muls. Aici avem în jur de 300 de capete tineret și urmează să mai coborâm 100 de animale, deci vom avea cam 400 de vițele și juninci și ele vor fi practic viitorul fermei în ceea ce înseamnă producția de lapte, fiind toate gestate cu niște tauri cu valoare genetică ridicată”.

Și pentru că a venit vorba despre valoarea genetică a efectivelor de vaci, trebuie să spunem că este normal ca orice crescător dornic să progreseze pe termen lung să acorde o importanță deosebită creșterii calității genetice a efectivelor pe care le are. Stelian Podar face parte din această categorie de fermieri. „Nu putem să obținem produse de lapte fără să fie o permanentă atenție a creșterii valorii genetice a animalului. Noi utilizăm întotdeauna tauri de top și la ora actuală mergem pe material sexat, pentru că ne dorim să accelerăm puțin atingerea efectivului propus în fermă, și atunci utilizăm materialul sexat, și rezultatele deja se văd, pentru că avem un număr îndestulător de femele ca în doi ani să ajungem să mulgem 600 de vaci și să avem și un exces de juninci pe care să le vindem.”

 

Gestionarea eficientă a cheltuielilor

 

Când vorbește despre profitabilitate este foarte nuanțat, considerând că nu dimensiunea fermei contează, ci cum valorifici producția. „Depinde de materia primă, de ce faci cu laptele. Poți să fii profitabil ca fermă de familie dacă reușești să-ți vinzi laptele la un preț mai bun. Sunt fermieri în zonă care, vânzând cu 5 lei litrul de lapte în piață și ocupându-se de animalele lor, pot să trăiască. La o fermă mare profitabilitate pot s-o ai și cu 400 de vaci la muls, și cu 200, și cu 10.000 de vaci la muls, e vorba de cheltuielile cu care produci litrul de lapte și, factorul cel mai important, prețul pe care-l primești pe lapte, ținând cont de cheltuielile pe care le-ai făcut. Noi acum, în această perioadă, maximum în fermă au fost 34 de litri pe cap de animal, acum suntem undeva la aproape 31 de litri, dar va trebui să facem niște schimbări în rase, în sensul să ieftinim, pentru că la ora actuală suntem cu 0,40 lei preț de vânzare mai mic decât prețul de cost. Deci practic în fiecare zi lucrăm în pierdere.”

Pentru a avea un preț de producție mai mic îl interesează mai ales reducerea cheltuielilor, atât în producția vegetală, cât și în cea zootehnică, la care se adaugă aportul de fonduri din subvențiile ce decurg din respectarea cerințelor Uniunii Europene, sperând să aibă în anii următori aceleași producții sau aproape aceleași producții, dar cu cheltuieli mai mici. „Lucrăm cu atenție ridicată la banii pe care-i putem lua prin măsuri de fixare a carbonului în sol, vor veni foarte multe măsuri care ne condiționează să respectăm niște condiții de mediu, și în ferma zootehnică, și în cultura vegetală, și atunci trebuie să fim atenți la toate, pentru că orice ban în plus care vine să contribuie la buna funcționare a fermei și a avea un capital să poți să reziști când apar momente de genul acesta. Am văzut la colegii din sud, cu aceste tehnologii și-au redus foarte mult consumul de motorină; foarte puține treceri la nivelul solului. Bine, noi avem un alt tip de teren, dar plecând de acolo trebuie să testăm, vedem ce ni se potrivește nouă și aplicăm. Și sunt convins că rezultatele se vor vedea și vor însemna economii, care la rândul lor înseamnă practic bani în plus pentru dezvoltarea fermei.”

 

Onestitate în afaceri

 

În contextul afluxului de cereale din Ucraina la preț mai mic decât cel din țară, Stelian Podar vorbește despre corectitudine în afaceri. „Poți să cumperi la ora actuală, dacă vrei, eu am avut oferte de produse din Ucraina, și produse de calitate. Vorbesc de un șrot de soia cu 45 proteină și la un preț foarte bun, dar am rămas credincios contractelor încheiate, continuu să folosesc făină de porumb măcinată nu departe de fermă, șroturile de rapiță și de soia, șroturile de floare. Ești înclinat în prima fază să cumperi, pentru că-s mai ieftine. Eu, personal, având deja niște contracte încheiate de anul trecut, mi-am respectat contractele și le respect în continuare, pentru că punctul meu de vedere e în a lucra corect cu toți partenerii, inclusiv cu procesatorul, chiar dacă la un moment dat pare că un alt procesator vine cu o sumă puțin mai mare și ești tentat, dar… De-a lungul timpului, am avut doi parteneri care sunt aproape de mine și atât. Nu poți la nesfârșit să… Mulți se plâng acum, „nu mi se mai ia laptele”. E genul de nou-venit care merge dintr-o parte în alta, nu are un istoric și atunci și procesatorul clar că nu lasă un partener care a fost alături. Și ei, la rândul lor, își respectă contractul.”

 

Soluțiile sunt la noi, fermierii

 

Interesantă este opinia pe care o are referitor la ce ar trebui să se facă în a atenua această problemă a desfacerii laptelui, unde prețul cu care se vinde laptele în supermarket este cu mult mai mare decât cel cu care vând producătorii. El nu crede că intervenția guvernelor e de natură să rezolve ceva. „Din experiența mea, până să rezolve Guvernul sau oricine altcineva această problemă, trebuie noi în fermă să încercăm să găsim soluții. Guvernul a avut tot timpul să facă ceva și probabil și guvernele următoare, la rândul lor, se vor implica mai mult sau mai puțin, dar trebuie oarecum un efort colectiv în a veni în sprijinul creării unei alte piețe de valorificare a laptelui. Asta susțin, să nu mai fim noi, ca fermieri, într-un mod sau altul, dependenți de retaileri, fie că ajungem noi să creăm puncte de procesare a laptelui, fie să creăm o piață alta decât cea a supermarketurilor, eu așa văd soluția. Pentru că, văzând evoluția banilor din lapte, plecând din fermă și până la raft la consumator, întotdeauna câștigătorul a fost retailerul și profitul lui a crescut an de an în defavoarea în primul rând a fermierului și, de ce să nu recunoaștem, și a procesatorului.”

 

Educația, o componentă esențială pentru afaceri

 

Crede că pentru a fi eficient într-o asemenea afacere, pe lângă efortul de a face o marfă de calitate, și consumatorul ar trebui să fie educat pentru a putea-o percepe. Noi am presupus că în spiritul a ceea ce a propus, o alternativă la vânzarea prin supermarketuri, ar fi automatele de lapte, dar el ne-a replicat că acestea nu au succes atunci când consumatorul nu înțelege eficiența acestora: „Colegi de-ai mei au încercat automatele de lapte, sunt zone în țară unde funcționează, sunt zone în care nu funcționează. Este și asta o alternativă, să ai automatele de lapte, dar consumatorul să nu treacă nepăsător pe lângă ele, preferând să ia laptele din supermarket. Am urmărit familii de 35-40 de ani, care se presupune că au un venit, în zona supermarketurilor trecând pe lângă dozator, chiar am auzit un dialog între soție și soț: «Hai să luăm de aici că ieșim mai ieftin!» – era 2,50 atunci, era dozatorul unui coleg de-al meu pus lângă Kaufland –, și întâmplător, trecând pe la rafturile din supermarket, aceeași familie deja punea în coș două tetrapakuri, soția întreabă: «Nu luăm totuși de la dozator?», «Nu mai pierdem timpul…». Deci pentru 5 minute, cât trebuia să aloce să ia un lapte mai bun calitativ și mai ieftin, nu au rezervat timpul ăsta pentru familia lor. Și atunci, în paralel, trebuie și educația consumatorului.”

El crede că un copil dacă va putea alege între cipsuri și lapte va alege, fără educația corespunzătoare, cipsurile și Coca-Cola. „De aia încercăm și primim întotdeauna cu brațele deschise copii începând de la grădiniță, să vadă ce înseamnă o fermă, să vadă că animalele astea practic trăiesc și sunt îngrijite în fermă să producă lapte care să ajungă pe masa lor și ei să fie obișnuiți să-l consume și chiar să-l ceară părinților.”

Această chestiune a lipsei de educație a consumatorului îl determină pe Stelian Podar să fie oarecum sceptic și în ceea ce privește succesul pe care demersul fermierilor de a-și procesa singuri producția l-ar avea. Chiar dacă e convins că ar fi mai bine să facă asta, dar nu în orice condiții. E nevoie și de posibilitatea de a-ți asigura desfacerea a ceea ce procesezi. „E ușor să faci produsul, e greu să convingi consumatorul să cumpere de la tine. Pe mine m-a impresionat în Italia o fermă care avea dozatorul la șosea, era o mică parcare, și la 10 metri era un mic magazin al fermei în care, pe lângă fermă, mai aduceau și alți producători – cineva fructe sau… – și veneau consumatori de la 15-20 km să cumpere de acolo. Or, la noi consumatorul nu-și alocă 5 minute la ieșirea din supermarket să ia un lapte de calitate. Deci, degeaba… noi am oferi produse de calitate mai bună, să zicem, decât se găsesc pe raftul unui supermarket, pentru că am veni… ce frumos ar fi să ai un magazin în care să ai un televizor mare în care cumpărătorul să vadă imagini din fermă. Să vadă că-s mulse vacile, să vadă cum se naște un vițel, și pe de altă parte el să devină un consumator credincios al brandului respectiv. Noi, pe vremuri, aici, aveam Turda Lacto, se produceau foarte multe produse lactate care erau pe piața locală, dar foarte multe mergeau inclusiv în București, anumite produse de calitate pe care le poți face, dar încă o dată, revin: fără un consumator avizat, un consumator care să-și dorească să-și îmbunătățească nutriția familială, degeaba m-aș hazarda să fac un produs și să stau cu el nevândut. Și atunci, mi-e comod, în perioada în care am un preț bun de la procesator mă felicit, ce simplu mi-e!, vine cisterna, îmi ia laptele și nu mai îmi bat capul. Deci aici este marea problemă: nu să faci un produs de calitate, problema e consumatorul să vină să-l ia, și aici deja studiem problema asta, vedem cum putem veni inclusiv cu educația consumatorului.”

Despre educație ne-a vorbit și în cazul concret al specialiștilor din agricultură, de care este, de asemenea, nemulțumit. Stelian Podar consideră că ceea ce trebuie să facă guvernele – pe lângă ajutorul concret, pe care trebuie să-l acorde fermierilor, direct sau indirect, pe față sau cu subvenții ascunse, precum fac și alte state – este: „De a construi agricultura unei țări, în a reîncepe să educe fermierul din școală. Iei un tractor de 200.000 de euro și pui un mecanizator care ți-l poate strica sau, dacă ești norocos, nu. Dar lipsește cu desăvârșire o școlarizare bine înțeleasă. Eu am solicitat printr-un program un profesor de la un colegiu din Germania să vină să mă monitorizeze pe mine zi de zi în fermă, să vadă ce fac bine, ce nu fac bine, ce pot să fac în plus, și acest profesor mi-a arătat de fapt cum este la ei o școală care pregătește fermieri. Când tineri de jur împrejurul școlii respective, din toate fermele, vin, învață să lucreze pe toate utilajele, învață managementul fermei, și atunci, da, ăștia se reîntorc în ferma familială aducând un plus de valoare fermei respective. Or, la noi, săracul copil din școală prea multe nu învață, mai învață ce vede la taică-su în ferma de familie, care poate fi deja depășit, și atunci n-ai cum să avansezi. Ăsta e punctul meu de vedere. Ar trebui să revenim în a forma meseriașii. În orice domeniu, dar eu vorbesc acum de agricultură”.

 

Respect pentru animale

 

În sala de muls era muzică ambientală, Vivaldi, în momentul vizitei noastre acolo, am și glumit pe seama asta, întrebând ce efect ar avea dacă le-ar pune muzică rock, „la muzica rock cred că aș obține un alt tip de lapte, poate mai bine plătit… nu știu. Cred că totuși rămânem la muzica asta pentru că am observat că e benefic pentru animale. Asta am încercat și în 2008, am observat că are un efect pozitiv asupra lor și atunci am revenit, cred că de două luni am remontat boxele pentru muzică aici și în grajduri. E benefic cred că și pentru ele, și pentru angajat”.

De altfel, spune că acordă o mare importanță principiului, atât de des enunțat în ultima perioadă, bunăstarea animalelor. Mai ales că pe lângă câștigul material obținut în urma subvenției aferente, are și o mulțumire personală pentru că, din principiu, consideră că animalului trebuie să-i oferi respect. „Bunăstarea animalului înseamnă toată grija asta, pentru că de fapt noi depindem de ceea ce el face pentru noi, pentru că noi trăim de pe urma animalelor și atunci trebuie să le oferim tot respectul, plecând de la hrană de cea mai bună calitate, apă curată, condiții de cazare. La noi ați văzut, vacile dorm pe saltele, acum vrem să facem o reinvestiție în grajd să remontăm racleții, tocmai ca să nu ne mai stresăm cu un tractor care să intre să împingă gunoiul, și practic le oferim toate condițiile ca ele să se simtă relaxate și să trăiască în niște condiții bune. E binevenită subvenția asta pentru bunăstarea animalelor, care vine în sprijinul fermierului, a fermierului care poate să dovedească că respectă toate normele, în așa fel încât animalul să fie bine întreținut și noi facem tot ce e posibil, în primul rând să le oferim lor aceste condiții, și în al doilea rând – de ce nu? – să obținem acești bani.”

 

Respect și pentru oameni

 

Chestiunea personalului este, pentru orice antreprenor inteligent, una de primă importanță. Nu se poate face știință, iar cei care se ocupă trebuie să fie foarte bine pregătiți. „Nu preget în a utiliza specialiști, vorbesc de nutriționiști, vorbesc de oameni care-și cunosc meseria și pe reproducție, pentru că un fermier n-are cum să cunoască, într-o fermă industrială, toate problemele specializate ale fermei. Și atunci, totul pleacă de la oamenii care-ți vin în ajutor, oamenii din fermă, deci fără niște oameni buni nu poți să reușești. Doar ești alături de ei și, înțelegând fenomenul, pe fiecare componentă a activității din fermă, trebuie să utilizezi cei mai buni oameni. Ăsta este punctul meu de vedere. Și crezând că știi totul și neacceptând punctul de vedere al unor specialiști foarte bine pregătiți nu ai decât de pierdut”, punctează fermierul clujean.

Am abordat și eterna poveste a forței de muncă deficitară. Stelian Podar, fiind un antreprenor deschis la nou, nu exclude importul acesteia. „Avem în total 20 de angajați, dintre care patru sunt aduși din Sri Lanka, este un test pe care l-am început de acum două săptămâni. Îmi doream să încerc niște oameni despre care am auzit, din experiența altor colegi din țară, că pot fi niște muncitori constanți, disciplinați și care se poartă cu blândețe cu animalele. Or, în ferma asta eu țin foarte mult la a îngriji animalele cu devotament, dar și cu blândețe și nu-și are locul niciun angajat care dă dovadă de brutalitate. Și atunci am încercat și cu patru muncitori aduși din Sri Lanka.” Evident că adaptarea lor nu este ușoară, pentru că au în primul rând obiceiuri culinare foarte diferite, dar este dispus să-i ajute să le depășească. „Ei consumă la ora actuală pește și pui, deci cu porcul clar că nu, dar încet-încet îi familiarizez și cu mâncarea românească, până atunci își gătesc ei. Le-am pus la dispoziție o bucătărie, cumpăr tot ce au nevoie și își fac ei de mâncare, dar nerefuzând, dacă sunt atent și le aduc totuși mâncare făcută din carne de pui și pește, se acomodează și cu mâncarea noastră, ei mâncând o mâncare și mai condimentată, și cu mai multe mirodenii. Le pun la dispoziție camerele nou-renovate, deci condiții foarte bune, living în care pot să ia masa, bucătărie unde au și mașină de gătit, mașină de spălat vase, mașină de spălat haine, deci le ofer toate condițiile pe care le-aș oferi oricui.”

 

Fluctuația pieței este ca un val

 

Stelian Podar a observat că problemele, cum este aceasta de acum, cu fluctuațiile de preț, nu se întâmplă doar în România, la noi doar ajung mai târziu. „Fluctuațiile astea de preț nu se întâmplă doar în România. Dacă suntem atenți – bine, noi le sesizăm puțin mai târziu, dar din experiență am văzut totdeauna că e aproape un tsunami, în sensul că valul ajunge la noi mai târziu față de…, să zicem, Olanda. În Olanda prețul laptelui a început să scadă acum vreo două luni. La noi a ajuns acum. La fel va fi și creșterea. Dacă suntem cu ochii pe olandezi și vedem, va veni și la noi. Fluctuația asta se întâmplă de când știu eu, pe partea asta de lapte – bine, din 2008 până acum nu sunt foarte mulți ani față de alți fermieri care probabil lucrează imediat de după revoluție pe vaca de lapte sau au preluat efective și au lucrat –, dar e o fluctuație aproape previzibilă. Niciodată nu ești încântat că ea există, dar trebuie în perioada bună, oarecum, să faci niște rezerve să poți să reziști. Și niciodată nu seamănă o scădere de preț cu alta. Acum ne-au prins pe niște creșteri la prețul a tot ce presupune cultură vegetală, în special îngrășămintele, dar au crescut și semințele, dar cel mai mult la îngrășăminte, iar asta a contribuit foarte mult la împovărarea fermierului. Pentru că el e nevoit să-și facă producții să-și hrănească animale, dacă vorbim de zootehnie.”

 

Un om norocos 

 

Este o fire tenace Stelian Podar, spune că nu va renunța la business de bună voie oricât de greu ar fi, pentru că la câte dificultăți a întâmpinat, ar fi renunțat de mult. Este mulțumit de viața pe care o duce, considerându-se norocos că a ales această meserie de fermier. „Să fii fermier, în primul rând, poți să te consideri norocos, dacă accepți stilul ăsta de viață, dacă-ți place să nu fii îngrădit între niște pereți, să nu fii îngrădit între niște garduri, ți-asumi greutățile, mergi cu ele, trebuie să găsești soluții și, dacă reziști în meseria asta, atunci te consideri și norocos, dacă poți să zici că după o viață de muncă ieși la pensie sau cineva tânăr te înlocuiește și ai lucrat în meseria asta, eu zic că te poți considera norocos.” 

Așa cum se pot considera toți cei care fac ceea ce le place. Dar pentru ceilalți din jurul lor, ar fi de ajutor să combine entuziasmul pe care un om fericit, căruia i-a surâs norocul să facă ceea ce îi place, îl emană, cu o abordare bună și responsabilă a activității lor. Stelian Podar este un exemplu în acest sens.

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2023

Abonamente, AICI!

Una dintre rețetele bunăstării unei societăți, rurale, în cazul nostru, este închiderea lanțului producție-valorificare în plan local. Cu alte cuvinte, atragi cât mai mulți clienți să cumpere din grădina proprie, la un preț cu valoare adăugată. Practic, acest lucru se poate face prin turism. Ce produce comunitatea consumă turiștii. Un astfel de exemplu, în povestea din acest articol.

Nu este cazul să vă mai spunem cât de minunat este locul unde se află pensiunea agroturistică la care am poposit recent. Spunem doar atât: Delta Dunării.

Pentru amatorii de detalii, vom adăuga câteva indicații de localizare. Pensiunea se numește Lotus și este în Ilganii de Jos. Zona este un fel de insulă mare, cum o caracterizează gazda noastră, doamna Gabriela Avram, situată între brațele Sfântu Gheorghe, Sulina și canalul Litcov, tot domnia sa explicându-ne și de unde vine denumirea localității, ilgan, în limba turcă, însemnând zonă de pășunat. Așa că vă închipuiți că pe lângă produsele din pește pe care le puteți gusta mergând acolo, ați avea la dispoziție și produse ciobănești. Dar despre mâncare, mai încolo.

„În fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” 

O precizare de care am zis să nu vă păgubesc este că zona are un potențial economic multiplu, fiind propice și culturilor cerealiere. Dar Gabriela Avram nu vine dinspre sfera preocupărilor agricole către activitatea de antreprenoriat turistic, ea părăsind o altă meserie nobilă, aceea de dascăl. Și nu vreau să spun prin asta că e o scădere profesională, ci doar să evidențiez faptul că toate cele trei opțiuni pe care le-am numit mai sus, fermier, profesor și întreprinzător în turism, stau pe același palier valoric. Din păcate, ultima nu este foarte bine împământenită pe plaiurile noastre, neexistând cine știe ce tradiție în domeniu, cu toate că este în plină dezvoltare. Iar cei ca doamna Avram simt asta: „A fost foarte greu, pentru că neavând experiență în antreprenoriat înveți din mers. Cred că suntem prima generație de antreprenori, și în țară, nu numai în familia noastră. A fost foarte greu să înveți să lucrezi cu băncile, să înveți să faci anumite documente, să înveți să lucrezi cu fonduri europene. Deci fiecare zi a fost o provocare, dar în turism fiecare zi este o provocare”.

Poate că n-ar strica introducerea în planurile de învățământ a unor materii care să doteze fiecare cetățean al României de mâine cu astfel de abilități, utile într-o lume în care proiectarea unei afaceri este din ce în ce mai complexă și mult mai puțin predictibilă.

Curajul de a te apuca

Comparativ cu potențialul turistic pe care îl are România, în ansamblu, și Delta Dunării, în mod special, numărul celor care pornesc să-l exploateze nu este foarte mare, de aceea, cu atât mai mult, este remarcabil pasul pe care l-a făcut dinspre o profesie pe care o practica de multă vreme, în care se profesionalizase prin experiența pe care a căpătat-o vreme de 15 ani și pe care o îndrăgea. Începutul s-a petrecut în 2007, când s-au apucat să construiască pensiunea. „Am avut o discuție în familie și am zis că este oportun să facem așa ceva, mai ales că soțul este localnic, este din județul Tulcea. Am accesat atunci fonduri SAPARD 50%-50%, maximum 100.000 de euro suma accesată, și am construit pensiunea asta la care, în 2009, pe 1 mai, am avut primii oaspeți, și de atunci în fiecare an facem lucruri noi, schimbăm, îmbunătățim, ne informăm, mergem la întâlniri cu temă turistică, ne întâlnim cu alți antreprenori din țară, schimbăm impresii, învățăm lucruri noi și mergem mai departe.”

Probabil că așa, cum spune doamna Avram, se întâmplă cu majoritatea celor care pornesc în astfel de investiții. „Trebuie să ai puțin curaj, trebuie să ai și puțină „inconștiență”, adică să-ți dorești foarte mult să faci un lucru, neștiind de la început de ce te poți lovi.” Mai ales că meseria pe care o avusese înainte nu era una în care să se dezvolte abilitățile de antreprenor. „Aveam impresia, la acel moment, că nu pot să fac altceva decât să predau chimie și fizică, și-mi plăcea ce făceam, dar a fost o decizie atunci, luată și în anumite condiții, care acum nu mai contează sau nu mai sunt valabile, și am intrat pe drumul ăsta. Nu-mi pare rău, pentru că-mi place, lucrez în continuare cu oamenii, gândiți-vă că în fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” Înțeleg această satisfacție ce răzbate din ochii doamnei, ca pe un premiu pe care l-a câștigat în urma efortului depus an de an. Pentru că un turist care îți trimite un prieten este un turist care a plecat mulțumit de la tine și asta înseamnă că ai făcut ce trebuia. „Încercăm tot timpul să fim actuali. Pentru că și societatea evoluează, și dorințele, și așteptările oaspeților sunt altele și noi încercăm să fim la înălțime. Și sper să reușim.”

Personalul specializat, o problemă majoră

O problemă pe care o întâmpină în demersul acesta de a fi mereu la înălțime o reprezintă personalul calificat. „Găsim cu greu persoane pregătite, am ales varianta să căutăm personal și chiar să încercăm să-l instruim aici în pensiune. Este o problemă nu mare, extraordinar de mare și nu știu cum va fi pe viitor. Ducem lipsă de personal, muncim foarte mult cei care suntem aici, noi și echipa pe care o avem, dar încă avem nevoie de personal și este o problemă în sensul că nu te poți dezvolta dacă nu ai personal calificat. Deci este o piedică în dezvoltare.”

Evident că implicarea familiei mai atenuează din neajunsul amintit „Am avut tot timpul familia lângă mine, soțul, copiii, copiii care erau destul de mari când am luat deciziile pe care le-am luat și care ne sprijină. Copiii mă ajută de când erau chiar foarte mici, de acum 10 ani, de la început. Vacanțele și le-au petrecut aici, bineînțeles muncind și ajutându-ne. Acum băiatul deja a terminat, de trei ani, facultatea, s-a implicat foarte mult în fermă, iar fetița mai mare, care termină anul ăsta masterul la ASE, în fiecare vară este pe aici și muncește, și ne ajută, iar acum, mai nou, și asta mică, de 13 ani, care a crescut odată cu pensiunea. Ea are vârsta pensiunii!”

Delta Dunării, un loc special

Simte că locul în care locuiește este unul cu totul special. „Delta Dunării este specială din toate punctele de vedere, și din punctul de vedere al condițiilor de trai al localnicilor este specială, și din punctul de vedere al turismului este specială, și din punctul de vedere al naturii, al ecosistemului, pentru că ea trebuie păstrată așa cum este, nu trebuie modernizată, pentru că, fiind unică, trebuie avut mare grijă. Se fac multe lucruri și pentru populație, și pentru păstrarea mediului așa cum este. Apare un pericol, din păcate, nu vreau să supăr pe nimeni, din partea turiștilor. Deci anul ăsta a fost o problemă gunoiul prea mult.” Faptul că are această perspectivă, responsabilă față de mediu și față de comunitatea din Deltă, este dovedit și de soluția aleasă pentru încălzirea pensiunii, cu panouri solare, dar și de oferta culinară ce se bazează pe produsele din zonă, așa cum spuneam la începutul articolului. Și iată că a venit momentul să detaliem și această chestiune de bucătărie: „Turiștii pot consuma la noi în primul rând preparate din pește, pregătite ca la noi în Deltă: ciorbă, saramură, plachie, pește la grătar, pește afumat, scordolea (este un piure făcut cu cartofi, carne de pește fiartă și zeamă de pește, cu condimentele corespunzătoare), tradiționalul borș de pește, bineînțeles, storceag din somn sau din sturion – am văzut, anul ăsta, a fost preferatul turiștilor de la noi. De asemenea, fiind aici și zonă de pășunat, ne procurăm de la particularii care au oi tot ce se poate: brânză mai sărată, mai puțin sărată, smântână. Apoi, de la noi din fermă, ouă proaspete, păsări. Deci, cam tot ce avem este proaspăt și este din zonă, chiar ținem la lucrul ăsta ca tot ce se consumă în pensiune să fie procurat de la întreprinzătorii locali”. Nici vinul nu vine de prea departe, din podgoriile dobrogene. „La noi în pensiune se servește numai vin din Dobrogea, de la Niculițel, de la domnul Vlad, și vin de la Baia, crama Hamangia, este o podgorie nouă, a domnului Ion Bălan, care a investit foarte mult acolo și care produce un vin foarte bun, despre care am auzit că a fost și premiat deja, vinuri foarte apreciate de oaspeții noștri, alb, rose și roșu.”

„Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește.”

De toate, pentru toți

Evident că dacă vorbim de o destinație turistică, chiar și așa din perspectiva noastră, mai degrabă socio-economică, de dezvoltare rurală, tot trebuie să spunem ceva și despre obiectivele de care s-ar putea bucura cel care ar alege să tragă la „hanul” doamnei Avram, rebotezat în vremurile noastre pensiune. „Avem, în primul rând, condiții de cazare în camere mari, luminoase, cu mobilier din lemn. O curte mare, multă vegetație, piscină, teren de tenis, club unde se poate juca biliard, tenis de masă, se poate asculta muzică, se poate dansa, se poate sta de vorbă, se pot spune povești seara la un pahar de vin, la o țuică fiartă, când afară este mai rece, se pot face excursii în Delta Dunării, pe lacuri și canale, în zona Partizani, Ilganii de Jos, Ilganii de Sus, se poate merge la Sfântu Gheorghe o zi, se poate merge la Sulina, deci sunt foarte multe activități. Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește. Se pot stabili anumite trasee pentru plimbare pe lacuri și pe canale, iar dacă dorim pentru pescuit, primăvara sau toamna se poate merge pe lacuri la știucă, la somn sau la crap, în funcție de sezon. Primăvara mai mult la crap, toamna mai mult la știucă.”

Contrar așteptărilor, un an bun

Așadar, foarte multe motive de bucurie am avut vizitând aceste locuri. Frumusețe, delicatese, stare de spirit bună, optimism, curaj, unitate, nici măcar necazul provocat de pandemie, care a speriat planeta, nu a determinat umbre prea multe pe chipul aprigei foste dăscălițe. „La noi este o situație mai bună, pentru că avem un hectar de curte, adică 10.000 de metri pătrați, iar distanțarea fizică nu a fost o problemă. Din punct de vedere economic, a fost un an bun, cu o cerere mare din partea turiștilor, făcând o paranteză că a trebuit să începem activitatea turistică abia în iunie, aproape de mijlocul lui iunie, pentru că am fost prevăzători, adică nu am deschis chiar după încetarea stării de urgență, am zis că să ne pregătim foarte bine, și atunci când am crezut că suntem ok, am așteptat și primii oaspeți. Spunem că a fost un an bun comparând lunile iulie și august cu anii precedenți. Nu a fost bine pentru că nu am putut să avem o activitate începând cu martie. Dar e bine.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul în care peste 40 de procente, mai exact 5,3 milioane hectare din totalul de 13,3 milioane hectare de teren arabil din România, sunt deținute de investitori străini, potrivit raportului comandat de Comisia pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (CE) la Institutul Olandez de cercetare Transnational Institute (TNI), Nicolae Apopi, fermier din Banat, consideră că singura șansă de stopare a acestui aflux care a aluat amploare este de a-i finanța pe fermierii cu experiență și pe tinerii producători agricoli români să achiziționeze pământ.

Însă, mai spune el, trebuie neapărat avută în vedere școlarizarea acestora.

„Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; la cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură”, a precizat Apopi într-un interviu.

Producătorul agricol din Banat a oferit propriul exemplu atunci când a vorbit de tineri, mai exact de experiența sa de muncă din Germania care l-a determinat ca în anii 2000 să demareze propriul business agricol cu 39 ha arendate și doar unul în proprietate!

În prezent, el a ajuns să controleze circa 2.000 ha de teren în Banat, din care 700 de hectare sunt în proprietate, printr-o societate cu o cifrăm anuală de afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Care este secretul în baza căruia bănățeanul își ține aproape arendatorii, dar și altele, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Cum a ajuns Nicolae Apopi unul dintre cei mai importanți fermieri din Banat?

Nicolae Apopi: Eu am plecat chiar de la zero. În anul 1998 am fost în practică agricolă în Germania, când am terminat facultatea, și am stat la o fermă, acolo. Când m-am întors acasă, am demarat businessul în agricultură. Am început întâi cu comerț - importam utilaje agricole și, ulterior, am început să dezvolt și ceea ce aveam acasă, în familie, de ordinul a 40 ha în arendă, din care doar un hectar proprietate! Ulterior, în 2004, am început să dezvolt și zona de cultură mare pe suprafețe mult mai mari – 380 ha în acel an, în arendă, plus proprietate suprafețe până în 10 ha.

R.F.: Ce suprafață lucrați în prezent? Aveți probleme cu investitorii străini care vă „suflă-n ceafă” când vine vorba de achizițiile uneori agresive de teren arabil? Ați reușit să achiziționați și dumneavoastră ceva teren?

N.A.: În ziua de astăzi am ajuns să lucrăm o suprafață de 2.000 de hectare în Banat. Dorința de a comasa suprafețele și de a le lucra cu utilaje performante a dus la ambiția de a mări suprafața lucrată în societatea noastră.

În altă ordine de idei, dacă la începuturile afacerii nu am avut sentimentul și nici educația că acel teren lucrat trebuie și cumpărat, nu numai lucrat în arendă, ulterior m-am trezit cu investitori străini care au început să cumpere în jurul meu și mi-au dat astfel un semnal că trebuie să și cumpărăm terenuri, nu numai să le luăm în arendă. Până atunci eu am crezut că va fi pe vecie înțelegerea cu arenda. După aceea, mi-am dat seama că pierzând o anumită suprafață din motiv că proprietarul a vândut către altcineva, mi s-a trezit interesul de a achiziționa teren. În prezent, SC Popagra SRL a ajuns și la o supafață de circa 700 ha în proprietate.

R.F.: Cum reușiți să-i țineți aproape pe arendatori, în condițiile în care, numai în comuna Livezile, aproape chiar și de dumneavoastră, avem mai bine de două treimi din teren înstrăinat către resortisanți de pe alte meleaguri?

N.A.: Această întrebare, dacă o aveam acum 10-15 ani, și era adresată mai multor oameni din structurile statului, cred că nu se ajungea astăzi aici. Din păcate, după ce am făcut o greșeală mare, acum venim și ne cerem păreri unul altuia ce mai facem acum. Aceste firme și persoane străine au profitat de neinformarea noastră și au cumpărat terenurile atunci când au avut o valoare destul de joasă, pe când noi nici nu aveam informația sau educația că trebuie să cumpărăm pământ.

Dimpotrivă, toată lumea vindea la vremea aceea. Acum, astăzi, ce este de făcut? Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură.

R.F.: Cum îi țineți dumeavoastră aproape pe arendatori?

N.A.: Am încercat să ridicăm potențialul de producție al fermei, astfel încât să pot ridica nivelul arendelor. Prin această metodă reușesc să-mi țin arendatorii aproape. Chiar am exemple unde nu doresc să dea pământ străinilor, deoarece am reușit și le-am dat o arendă mai bună decât o făceau acei străini.

R.F.: Este un secret arenda?

N.A.: Pentru mine nu este, ci mai degrabă un mod de publicitate. Prin a da o arendă corespunzătoare, atrag arendatorii către mine. Ofer o arendă bună și în funcție și de calitatea pământului. Nu vă pot spune o cifră medie, pentru că apoi s-ar traduce că eu atât dau arendă. Însă, cea mai mică arendă este de 900 kg de grâu la hectar, din care eu plătesc arendatorului toate taxele către stat, impozitul pe venit, fondul către sănătate, iar el rămâne cu circa 730 kg pe care le primește în natură sau contravaloarea în bani, iar cel mai mult plătesc 1.300 kg, minus taxele și impozitele aferente stopajului la sursă, iar beneficiarul rămâne cu 1.030 kilograme curat.

R.F.: Care este cifra de afaceri a celor două societăți?

N.A.: Dacă vorbim de societatea care se ocupă de agribusiness – SC Agro Baden Banat – adică de comerțul la nivel regional cu utilaje noi și second hand, cu piese, cu achiziții de cereale, cu inputuri, atunci cifra se ridică la circa opt milioane de euro pe an, iar societatea prin care lucrăm terenul agricol are o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane euro.

„În acest an care urmează nu voi mai înțelege (eventualele probleme ale APIA)”

Revista Fermierului: De ce continuăm să avem probleme cu plățile pe suprafață la 10 ani de activitate APIA? Avem întârzieri, erori de soft, ne întâlnim frecvent cu situații de interpretare a actelor normative europene, birocrație...

Nicolae Apopi: Din punctul meu de vedere, problemele continuă să fie generate la nivelul administrației. Nu suntem bine organizați, nu formulăm texte de lege clare, coerente, pe înțelesul tuturor. Din ce am constatat până în prezent, normele de aplicare ale actului normativ privind acordarea subvențiilor au fost de „n” ori corectate prin articole care duc la altele și tot așa.

Pe de altă parte, dacă un funcționar APIA nu înțelege bine acel text de act normativ, cum să-l înțeleagă un fermier? De aceea, ne întâlnim cu aceste greșeli enorme care frânează enorm de mult și duc la instabilitate, la incertitudine, la neîncredere, la fel și fel de zvonuri. Interpretând în trei, patru feluri acel text de lege sau acel articol, sigur că vom avea diferențe de la un centru APIA la altul. Și, atunci, ne confruntăm cu acest blocaj care pleacă din interior și nu are de-a face cu comunitatea europeană absolut deloc.

În momentul în care vom fi capabili să scoatem legi coerente, clare și simplificate, eliminăm și birocrația.

R.F.: Ce se mai aude cu proiectul de asociație înființat la începutul anului acesta?

N.A.: Acum câteva luni am înființat Asociația Producătorilor Români de Cereale (APRC). Am avut câteva întruniri, ocazii cu care ne-am pus ideile pe hârtie și am încercat să construim un statut față de care să fim toți fondatorii mulțumiți de funcționalitatea lui.

Din cauza faptului că ne-a prins campania de vară, fiecare a avut mai mult sau mai puțin timp să aloce acestor întâlniri. Eu zic că un lucru pripit nu iese bine. Mi-am pus mari speranțe în această asociație și cred că în această iarnă o vom pune la punct, urmând să funcționeze în colaborare cu celelalte asociații din România.

R.F.: Ce suprafață ați reușit să adunați laolaltă în APRC?

N.A.: Membrii APRC totalizează o suprafață de aproximativ 40.000 ha. Vom avea un cuvânt de spus în piață datorită capacității mari de producție a fermelor noastre. Sunt exploatații cu randament destul de ridicat. Facem calitate și cred că vom reuși să dăm o valoare în plus producției noastre prin acest element de cantitate.

R.F.: Că tot am vorbit de asociere, de ce tot fuge fermierul român de ea?

N.A.: Cred că avem un mic defect care ni se trage de foarte mult timp, nu de ieri, de astăzi, din câte am auzit și eu de pe la bunicii mei sau de pe alți fermieri mai vechi ca mine. Este vorba de teama de a nu se îmbogăți celălalt din cauză că a colaborat cu tine. Cred că mai este vorba și de orgoliu.

R.F.: Cât ați primit ca plăți directe în 2016? Ați înregistrat întârzieri?

N.A.: Din cifrele pe care mi le aduc aminte, am primit 158,9 euro pe hectar. Din informațiile pe care le-am primit și din țările vecine, de la fermieri cu care am o colaborare foarte strânsă, din Germania, din Austria, din Franța, și în țările vecine s-au înregistrat întârzieri, mai mult sau mai puțin ca la noi. Au întârziat banii destul de mult, dar din apariția șefului APIA la televizor și din explicația sa că este nevoie de un nou sistem informatic pentru a putea procesa aceste date, eu am înțeles. M-am împrumutat la bancă, am suportat dobânda și am înțeles.

În acest an care urmează nu voi mai înțelege. Cred că s-au pus deja lucrurile la punct cu sistemele informatice. Din punctul meu de vedere, sistemul informatic revine în responsabilitatea altor ministere de a-l pune la punct, încă de pe vremea când începea noul programul de finanțare europeană 2015-2020.

R.F.: I-ați înțeles pe agricultorii care au achiziționat inputuri de la dumneavoastră și nu au putut restitui banii la timp?

N.A.: Avînd și un business în comerțul cu inputuri la nivel regional, am înțeles. Și eu sunt fermier pe lângă ei. Dacă am câștigat, am câștigat împreună, iar dacă am pierdut, am pierdut împreună.

R.F.: Pe fondurile SAPARD/FEADR ați reușit să accesați ceva bani?

N.A.: De când activez în agricultură, am realizat două proiecte de finanțare. Am întocmit unul când în perioada când se făcea SAPARD-ul, în perioada 2006-2008, în valoare de 800.000 de euro pentru achiziții utilaje și de echipamente. În 2008-2010 am făcut și un proiect FEADR la o valoare de 700.000-800.000 de euro.

„Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an”

Revista Fermierului: Care a fost structura de cultură a anului agricol care s-a încheiat și ce ați pregătit pentru sezonul agricol următor? Care au fost producțiile înregistrate în acest an?

Nicolae Apopi: Din punctul de vedere al structurii culturilor, anul 2015-2016 a arătat așa: circa 900 ha cultivate cu grâu, aproximativ 300 ha însămâțate cu rapiță, 100 ha cu orz, 150 ha cu soia, 300 ha cu floarea-soarelui, iar restul cu porumb (100-150 ha).

Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an. La grâu am obținut o medie de 7.200 kilograme la hectar pe întreaga suprafață. Sămâna de grâu utilizată n-a fost însă românească. Eu nu cultiv grâu românesc. Din toate testele pe care le-am făcut, la mine în fermă merge cel mai bine o genetică franceză – Momont. Prima dată a fost adusă de KWS în România. Ulterior a apărut o firmă care a preluat departamentul de cereale și care se ocupă doar de acest lucru. Este o genetică rezistentă și la secetă și una care oferă cantitate, dar și o calitate medie, ceea ce mă ajută în comercializare.

Apoi, ne putem lăuda la orz cu o producție de nouă tone la hectar. Am avut un hibrid în test de la Syngenta. Am fost extrem de mulțumit de producția pe care am avut-o, dar având în vedere condițiile meteo din această toamnă (exces de umiditate), orzului neplăcându-i excesul de umiditate, n-am mai însămânțat în această toamnă. Asta nu înseamnă că la anul nu-l vom reintroduce în cultură. Încerc să mă pliez pe condițiile pedoclimatice de a-mi forma structura de culturi, respectând și celelalte reguli care sunt în agricultură, adică rotația ș.a.m.d. Câteodată însă ești nevoit să realizezi un echilibru în a respecta aceste elemente pe fondul mișcărilor climatice.

La floarea-soarelui am reușit o producție de 3,6 tone media la hectar. Rapiță convențională am făcut 5.050 kilograme media pe 300 ha, iar la soia am obținut 3,6 tone de boabe.

În cazul porumbului am realizat 9.500 kilograme porumb-boabe la hectar, cu o umiditate de 18, dar în condițiile în care pe 15% din suprafață am avut băltiri, din cauza precipitațiilor abundente din vară.

Noi, în campania de grâu, am avut într-o singură zi, în data de 27 iunie 2016, timp de 12-14 ore, în jur de 140 de litri de precipitații pe metrul pătrat.

R.F.: Ce faceți cu producția? O stocați sau o vindeți?

N.A.: Încercăm să ne împărțim riscurile. Urmărim bursele. Încercăm să vindem înainte de recoltă o anumită cantitate. O parte dacă este un preț bun în recoltă și o parte pe depozitare pentru a vinde în perioada următoare.

R.F.: Oamenii se plâng în mod constant de prețul mic la grâu. Cu cât ați reușit să contractați dumneavoastră?

N.A.: Am reușit și am obinut prețuri mai bune înainte de recoltă. Ulterior am comercializat o mică parte în timpul recoltei, profitând de unele nevoi ale unor traderi în „momentul X”, „calitatea Y”. Având aceste stocuri, fiindcă avem depozit de cereale și triem marfa când o depozităm pe calități, o mare parte din marfă am contractat-o pentru la anul, cu anumite prețuri. Ca medie însă, am obținut un preț satisfăcător pentru producția pe care am avut-o, în unele contracte acesta depășind 0,60 lei pe kilogram.