Atât Constantin Duluțe, acționarul majoritar al Agricost SA cu 99% din total (restul de 1% fiind în portofoliul unei companii conduse tot de acesta), cât și Cătălin Gheorghe Bologa, directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), au declarat în exclusivitate pentru Revista Fermierului că nu există vreo intenție de preluare de către un fond de investiții străin/un român în numele unei astfel de entități a societății care administrează o exploatație agricolă de 57.000 de hectare, formată în jurul unor terenuri luate în concesiune de la ADS în Insula Mare a Brăilei (IMB).

Că nu știu nimic despre această intenție despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă în presă au confirmat telefonic pentru Revista Fermierului atât ministrul Agriculturii, Petre Daea, cât și secretarul de stat al MADR, Daniel Botănoiu. Presa locală din Brăila (și nu numai) a preluat informațiile-bombă dintr-un articol publicat la finele lunii decembrie a anului trecut în jurnalul de tranzacții mirsanu.ro, potrivit cărora un fond suveran de investiții din Abu Dhabi s-ar pregăti să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni al unuia dintre cei mai mari jucători din agribusiness-ul românesc, în cadrul unei tranzacții estimate până la 270.000.000 de euro.

În plus, decizia de a publica acest articol menit să facă lumină în noianul de informații din piață s-a bazat și pe detaliile primite de noi, pe surse, în urmă cu 24 de ore, dar și în 11 ianuarie 2018, informații conform cărora un fost manager de top al unei mari companii de agribusiness face demersuri de due dilligence pentru achiziția pachetelor majoritare ale unor mari exploatații din România (Agricost, respectiv Intercereal), respectiv că ar prelua poziția actualului administrator Agricost, Lucian Buzdugan. Mai mult, că Agricost ar fi fost deja vândut a fost informația zilei de miercuri, 21 februarie 2018, una confirmată la finele unei conferințe de presă chiar de către șeful unei mari organizații profesionale din agricultură.

Pentru corecta informare a publicului cititor, acționarul majoritar al Agricost a precizat totuși pentru publicația noastră că are în vedere eventuale parteneriate cu investitori străini/români (în numele acestora) pentru a atrage diverse capitaluri, dar nu că ar lua în calcul vânzarea de pachete majoritare de acțiuni ale companiei sale.

Nevoia de dezvoltare, implicit de linii de creditare, a Agricost este clară, fapt relevat inclusiv de contractarea de societate de la EximBank - S.A. a unei scrisori de garantie bancară în valoare de 100.000 de lei, cu o perioadă de valabilitate începând cu ianuarie 2018, conform Hotărârii nr. 22 din data de 20 decembrie 2017 a adunării generale extraordinare a asociaților.

„Nu, nu este vorba că vreau să vând (n.r. - pachetul majoritar de acțiuni/acțiuni al/ale Agricost către un investitor străin/român în numele unui străin). Discuții sunt; multe companii s-au interesat. Eu sunt interesat de un parteneriat, să atrag ceva investiții. De atunci nu s-a perfectat nimic. Doar la nivelul discuțiilor, dar nu aș putea spune... Am discutat cu foarte mulți; patru companii până acum, dar nu. Vin, se documentează, întreabă, dar nu s-a perfectat nimic”, a precizat Duluțe pentru Revista Fermierului. „Nu s-a pus problema de vânzare (n.r. - a acțiunilor) nicicum; doar parteneriat dacă ar fi, dar nu vânzare. Pentru moment, nu este nimic concret. (...) Nu (n.r. - nu este vorba de fondul suveran Mubadala, ca potențial investitor).”

El a mai precizat că nu știe care este motivul din spatele acestor zvonuri lansate în piață și a spus că dacă va decide să vândă acțiuni, nu va cere punctul de vedere nimănui.

„De ce sunt zvonurile în piață? Dar cine poate opri zvonurile? Am avut discuții, dar nu s-a hotărât nimic. Au venit oamenii, s-au interesat, au întrebat, dar nu de acum, de doi-trei ani. Nu mă deranjează (n.r. - propagarea zvonului). Fiecare crede ce vrea. Dacă voi face ceva, nu voi cere părerea. Eu vând niște acțiuni, nu vând teren. Terenul îl ia statul”, a conchis Constantin Duluțe.

„Nu ne putem da un astfel de acord”, Bologa, ADS

Pe lângă punctul de vedere al șefului Agricost, cel al ministrului Daea, cât și al secretarului de stat Botănoiu, directorul general al ADS a confirmat și el pentru Revista Fermierului că nu este la curent de existența unei astfel de inițiative (due-dilligence privind cumpărarea iminentă a pachetului majoritar de acțiuni și acoperirea redevenței și datoriilor către ADS ale societății citate mai sus), precum și că o astfel de mutare nu poate fi făcută fără ca ADS, MADR și alte instituții să-și dea girul.

„N-am auzit, sincer (n.r. - de o eventuală preluare a unui pachet de acțiuni Agricost de către un investitor străin/român în numele unui străin). Nu am nicio informație. Nu ne putem da un astfel de acord (n.r. - de preluare a unui pachet de acțiuni Agricost). Dacă avem dat în concesiune sau în arendă teren, suprafețele în cauză nu se pot nici vinde, nici tranzacționa, nici plasa, nici subînchiria, nici subconcesiona. Ca atare, dacă este terenul nostru, este exclus așa ceva. Dacă este terenul lui privat, este treaba lui ce face cu el”, a afirmat Cătălin Gheorghe Bologa. „Este teren proprietatea statului. ADS îl administrează. Este dat în concesiune și cu asta-basta. Dacă ei (n.r. - Agricost) vor să facă ceva, nu pot face”.

În ceea ce privește zvonurile lansate în piață, Bologa a mai precizat că unele informații vehiculate „sunt mai corecte, altele mai puțin corecte”.

„Știm cum este piața informațiilor”, a conchis acesta.

Informația privind preluarea Agricost ar proveni din piața de fuziuni și achiziții. Sorin Dogaru, în locul lui Lucian Buzdugan?

În data de 21 decembrie 2017, jurnalul de tranzacții mirsanu.ro vehicula informația potrivit căreia un fond suveran de investiții din Abu Dhabi s-ar pregăti să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni al unuia dintre cei mai mari jucători din agribusiness-ul românesc, în cadrul unei tranzacții estimate până la 270.000.000 de euro. Pe lângă brandul Intercereal, cel mai des menționat de autor era însă numele Agricost.

„O companie în spatele căreia se află un fond suveran de investiții din Abu Dhabi este aproape de a semna achiziția unuia dintre principalii jucători locali din agricultură, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții mirsanu.ro”, se preciza în articol. „Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că tranzacția ar putea ajunge până la 250 - 270 mil. euro. Ținta de achiziție ar putea fi grupul Agricost Brăila, controlat de către omul de afaceri Constantin Duluțe. (...) Investitorul care poartă negocierile de achiziție are în spate unul dintre fondurile de investiții suverane ale emiratului Abu Dhabi, susțin sursele citate, care adaugă că este vorba despre un acționar al grupului bancar italian UniCredit, care deține a cincea bancă din România”.

Conform aceluiași articol de presă, în acest caz ar fi vorba despre fondul suveran Mubadala, un gigant global cu active totale sub administrare de peste 126,7 miliarde USD, care are în portofoliu parteneriate și investiții în diferite sectoare la UniCredit, managerul global de investiții Carlyle (activ în România în sectorul de explorare și producție din Marea Neagră), Borealis, OMV (în România prin Petrom), EDP (activ în România în sectorul energiei eoliene), CEPSA, BP, Investcorp sau compania aerospațială Virgin, fapt infirmat pentru noi chiar de către Duluțe.

„Mubadala a fost creată ca o platformă globală de investiții pentru a realiza viziunea celui considerat a fi părintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Zayed bin Sultan Al Nayhan”, se mai scria în articolul publicat de portalul mirsanu.ro.

Deocamdată, nimeni nu știe cine este personajul care ar negocia în numele străinilor. Ce poate fi precizat până la acest moment este faptul că surse apropiate publicației noastre mărturiseau la mijlocul lunii ianuarie a.c. că locul vestitului Lucian Buzdugan ca administrator al Agricost avea să fie luat de Sorin Cezar Dogaru, fost manager general al diviziei de agricultură InterAgro.

Contactat telefonic de redacția noastră, Dogaru dezmințea însă informația la acea dată.

„Nu, nu ați auzit bine, absolut deloc (n.r. - că ar prelua locul lui Lucian Buzdugan). Dezmint informația. Mie nu-mi place să apar prin ziare, prin reviste, cu chestii din acestea. Ați auzit greșit”, a afirmat Sorin Cezar Dogaru la acea vreme.

Potrivit M.Of. 625 din 14 februarie 2018, Societatea Agricost – S.A. transmitea o notificare către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea depunerii textului actualizat al actului constitutiv al societății comerciale Agricost – S.A. și care a fost înregistrat sub nr. 2658 din 05 februarie 2018, fără însă a preciza ce anume s-a hotărât în textul actualizat și numărul hotărârii.

În precedenta ediție a M.Of. 623 din 13 februarie 2018. modificările erau precizate însă în mod clar, și anume că acționarii aprobă completarea obiectului secundar de activitate al societății cu codul CAEN "8559 - Alte forme de învățământ n.c.a.”, actualizându-se astfel actul constitutiv al societății „conform modificărilor aduse prin prezenta hotărâre”, în speță hotărârea 1 din data de 30 ianuarie 2018.

Duluțe pentru Revista Fermierului, în 2017: „Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole”

Ca și în cazul lucernei produse în Insula Mare a Brăilei (IMB) și exportate în mare parte în țări din Orientul Mijlociu (circa 35.000 de tone), și în cel al grâului produs de Agricost circa 80 la sută din totalul obținut este comercializat peste graniță, a precizat pentru publicația noastră șeful companiei, Constantin Duluțe, cu ocazia Zilei Câmpului care a avut loc la centrul de excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei.

Ca urmare a cererii tot mai mari de grâu cu un grad înalt de proteină, solicitare venită din partea traderilor, agronomii din IMB au adaptat tehnologia și au trecut la fracționarea azotului.

„Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole. O parte din ele rămân pentru consum intern, iar o parte pleacă la export. (...) Reușim să obținem un grâu de foarte bună calitate. În ultimul timp, marii cumpărători ridică problema proteinei. De aceea, am fost nevoiți să schimbăm tehnologia – fracționarea azotului – care contribuie la creșterea procentului de proteină din grâu. Piața românească, industria românească, nu are capacitatea de a absorbi întreaga cantitate. Ca urmare, ca și în cazul lucernei, și în acest caz facem export. Comercializăm peste graniță 80 la sută din grâul obținut”, a mai declarat, pentru Revista Fermierului, Constantin Duluțe.

În ceea ce privește politica investițională a Agricost, Duluțe a precizat că în ultimul an s-au băgat bani în instalații de dedurizare a apei, într-un centru de distribuire a hranei pentru muncitori, dar și într-o stație de deshidratare a lucernei.

„Politica firmei noastre este de a investi încontinuu, astfel încât să ne menținem la nivelul la care am ajuns și, de ce nu, să ne depășim condițiile în care la momentul acesta lucrăm. În anul care a trecut, un obiectiv principal de investiții a fost construirea a 30 de stații de dedurizare a apei, în așa fel încât să reducem cantitatea de substanțe la hectar și cantitatea de apă pe care o administrăm. Bineînțeles, îmbunătățim și calitatea apei pe care noi o folosim la tratamentele fitosanitare. De asemenea, pentru oameni, am investit un centru de distribuire a hranei. Mai exact, am externalizat pregătirea mâncării pentru 1.000 de persoane. De aici, hrana pleacă spre punctele de lucru în caserole, în așa fel încât fiecare salariat să primească această mâncare proaspătă și într-un timp util, rezonabil”, a mărturisit Duluțe. „An de an, gândim noi scheme pentru a crește valoarea adăugată a producției, iar fabrica de deshidratare a lucernei face parte din această gândire a noastră. O investiție atât de mare nu este la îndemâna oricărui fermier, având în vedere că ne-a costat peste 13 milioane de euro (n.r. - în condițiile unei cifre de afaceri anuale de 77 milioane euro). Aceasta se va amortiza într-un timp destul de lung. Obținem însă o lucernă de calitate foarte bună, având în vedere că procentul de proteină la marfa pe care noi o livrăm depășește 22 la sută, ceea ce este mult mai mult decât produce soia. O a doua problemă este că faptul că zootehnia din România nu este dezvoltată, că nu avem putere de cumpărare pentru lucernă pe piața internă, fapt pentru care suntem nevoiți să facem export în țările din Orientul Mijlociu”.

Conform precizărilor șefului Agricost, în cadrul companiei lucrează 1.000 de oameni, angajați care „au niște salarii decente”.

„Acești o mie de oameni, la rândul lor, au acasă de întreținut o familie cu două și trei persoane. Asta înseamnă că noi asigurăm un trai decent la peste 3.000-4.000 de oameni din județ”, a conchis Constantin Duluțe.

Întrebat fiind de un jurnalist Revista Fermierului câte dintre cele peste 26.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică din România care au în proprietate suprafața agricolă utilizată sunt deținute într-o formă sau alta de străini, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns că în două luni va finaliza o analiză a terenurilor deţinute la noi în țară de resortisanți de peste hotare, în acest moment fiind în posesia doar a unor date parţiale.

„E pământul ţării şi trebuie să ştim pe mâinile cui se află acest pământ. Lucrăm la date, avem date parţiale în momentul acesta, pentru că ele sunt foarte greu de individualizat, având în vedere faptul că în numele altora sunt terenurile respective. Sper ca în maximum două luni, să avem situaţia foarte clară la nivelul ţării pentru că este o problemă de interes naţional, să cunoaştem care este situaţia în România foarte exact”, a precizat șeful MADR în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) la mijlocul lunii ianuarie a.c., în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016).

Primele 10 persoane juridice care încasează subvenții pentru agricultură în România au capital din afara Uniunii Europene (finanțări libaneze, chineze etc.), conform declarațiilor eurodeputatului PPE, Daniel Buda.

„Primele 10 firme care sunt cu subvenţiile nu sunt din Uniunea Europeană, sunt din afara UE, sunt libanezi, chinezi ş.a.m.d. Noi exportăm subvenţiile în afara spaţiului UE”, a declarat Buda, citat de agenția națională de presă Agerpres.

Până la momentul publicării articolului, cei de la serviciul de presă al Mubadala Investment Company, din Abu Dhabi, UAE, nu au dat curs solicitării noastre de a primi informații lămuritoare.

În cadrul unei conferințe de presă pe care europarlamentarul PPE, Daniel Buda, a susținut-o marți, 13 februarie 2018, la Bistrița-Năsăud, acesta a afirmat, citat de Agerpres, că primele 10 persoane juridice care încasează subvenții pentru agricultură în România au capital din afara Uniunii Europene (finanțări libaneze, chineze etc.).

„Primele 10 firme care sunt cu subvenţiile nu sunt din Uniunea Europeană, sunt din afara UE, sunt libanezi, chinezi ş.a.m.d. Noi exportăm subvenţiile în afara spaţiului UE”, a declarat Buda, citat de agenția națională de presă.

Potrivit afirmațiilor sale, nu mai puțin de 43 la sută din suprafața agricolă de la noi din țară se află, sub o formă sau alta, în proprietatea străinilor. Amploarea pe care a luat-o această situație neplăcută, în viziunea sa, i-ar transforma pe români în „căpșunari la ei acasă”.

„România este dată ca exemplu în Parlamentul European, cu vânzarea terenurilor: 43% se află în mâinile străinilor. Sunt profesor de drept, vă spun aşa: eu sunt proprietar pe acel teren, astăzi produc pe acel teren ce vreau, dacă vreau. (...) Dar de mâine, nu mai produc nimic în România şi mănânci numai de la mine din Germania sau din Olanda, sau din alte state. Aici este problema, faptul că acest teren va rămâne în nelucrare, pe deoparte, şi o să mănânci numai ce îţi dau eu, de dincolo. Şi nu poţi să intri pe terenul respectiv, pentru că eu sunt proprietar pe acel teren. (...) O să devenim căpşunari la noi acasă în scurt timp, pentru că sunt unii care fac şi investiţii pe chestiunea asta”, a afirmat Daniel Buda.

Interpelat de jurnaliști dacă un act normativ de reglementare (n.r. - cum s-a vrut să fie și Legea 17) nu ar putea declanşa procedura de infringement faţă de România, cum este cazul Ungariei, eurodeputatul a răspuns că se poate prelua un model restrictiv, care se aplică în statele europene vestice, pentru a nu exista reproşuri la adresa României.

„No, şi? (...) Păi dacă în Franţa, ca să cumperi un teren agricol, trebuie să stai 10 ani în zona respectivă, trebuie să fii căsătorit cu o franţuzoaică, trebuie să demonstrezi că eşti fermier activ, eu nu fac altceva decât să preiau condiţiile din Franţa şi să le pun în România. Nu trebuie să reinventez roata. Şi atunci o să vedeţi că nu o să se mai poată cumpăra terenul aşa cum se cumpără acum, pentru speculă. Trebuie să iau un model care mi se pare mie cel mai eficient şi, aş spune, cel mai restrictiv, până la urmă, pe care să îl import încoace. Cine va putea să îmi reproşeze mie, de exemplu, că am importat modelul francez, care este în funcţiune şi care este bine merci?”, a mai spus Buda.

Întrebat fiind câte dintre cele peste 26.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică din România care au în proprietate suprafața agricolă utilizată sunt deținute într-o formă sau alta de străini, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns că în două luni va finaliza o analiză a terenurilor deţinute la noi în țară de resortisanți de peste hotare, în acest moment fiind în posesia doar a unor date parţiale.

„E pământul ţării şi trebuie să ştim pe mâinile cui se află acest pământ. Lucrăm la date, avem date parţiale în momentul acesta, pentru că ele sunt foarte greu de individualizat, având în vedere faptul că în numele altora sunt terenurile respective. Sper ca în maximum două luni, să avem situaţia foarte clară la nivelul ţării pentru că este o problemă de interes naţional, să cunoaştem care este situaţia în România foarte exact”, a precizat șeful MADR în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) la mijlocul lunii ianuarie a.c., în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016).

Daniel Buda este un politician român, parlamentar, deputat de Cluj din 2004 ales pe listele PD, care a devenit ulterior PDL. Acesta a fost reales în 2008 în circumscripția electorală nr. 13 (Cluj), colegiul uninominal nr. 2, Cluj-Napoca, în legislatura 2008-2012 ocupând funcția de președinte al Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități din cadrul Camerei Deputaților din Parlamentul României. În legislatura 2004-2008, Daniel Buda a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Muntenegru, Republica Slovenia, Republica Panama și Statul Plurinațional Bolivia. În legislatura 2008-2012, Daniel Buda a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ungaria și Republica Arabă Egipt.

Europarlamentarul este absolvent al Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, al Facultăţii de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai şi doctor în Filosofie al aceleiaşi universităţi.

În urma unei laborioase activități detectivistice, adunând informații din mai multe zone, producătorul agricol teleormănean Marian Popa, deținător al unei ferme care exploatează circa 1.500 ha de teren arabil, a aflat că în spatele multor „investitori” români, dar mai ales străini, se ascund „grei” care provin din fosta Uniune Sovietică.

Comentariul a fost făcut de Popa în contextul unui interviu realizat de publicația noastră cu domnia sa la evenimentul de lansare a hibrizilor de porumb Artesian, dezvoltați de compania Syngenta.

La întrebarea dacă ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va putea să se țină de promisiune și să comunice public, în următoarele două luni, cât teren agricol se află în proprietatea străinilor, Popa a precizat că nu crede că se va ajunge la vreun rezultat.

„Știm cu toții că terenurile sunt cumpărate mascat de străini, sunt luate prin șmecheri români. Eu am reușit să descopăr în jurul meu ce filieră a putut veni să cumpere terenul. Noi zicem că sunt danezi, iar în spatele lor sunt oameni din fosta Uniune Sovietică”, a afirmat fermierul teleormănean.

Reamintim că întrebat fiind câte din cele peste 26.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică din România care au în proprietate suprafața agricolă utilizată sunt deținute într-o formă sau alta de străini, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns că în două luni va finaliza o analiză a terenurilor deţinute la noi în țară de resortisanți de peste hotare, în acest moment fiind în posesia doar a unor date parţiale.

„E pământul ţării şi trebuie să ştim pe mâinile cui se află acest pământ. Lucrăm la date, avem date parţiale în momentul acesta pentru că ele sunt foarte greu de individualizat, având în vedere faptul că în numele altora sunt terenurile respective. Sper ca în maximum două luni de zile să avem situaţia foarte clară la nivelul ţării pentru că este o problemă de interes naţional, să cunoaştem care este situaţia în România foarte exact”, a precizat șeful MADR la o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016).

Pe lângă altele, în cadrul interviului, administratorul SC Polirom Prod SRL din localitatea Scurtu Mare, județul Teleorman, și președintele Terenord Cooperativa Agricolă a mai spus că apa pentru irigat se află la doar 100 de metri de ferma sa, singura problemă fiind aceea că nu are acces la ea deoarece barajul este concesionat piscicultorilor, iar porumbul său „moare de sete”.

Despre producții, traderi, țepe date de unii achizitori neserioși micilor fermieri, randamente și producții valorificate prin cooperativă, în cele de mai jos.

Revista Fermierului: Ce suprafață arabilă utilizați în momentul de față în procesul anual de însămânțări? De asemenea, în prezent, care este structura culturilor din ferma dumneavoastră?

Marian Popa: Lucrez aceeași suprafață ca și anul trecut, și anume aproximativ 1.500 de hectare. N-am avut în intenție să mă extind, însă dacă va fi loc, poate, dar foarte puțin, este suficient pentru o fermă de familie din punctul meu de vedere. Revenind însă, din acest total de circa 1.500 ha, aproape 400 de hectare sunt în proprietate, iar restul de 1.100 ha, în arendă.

În ceea ce privește însămânțările, în toamna lui 2017 am semănat 600 ha cu grâu, 300 de hectare însămânțate cu rapiță, porumb am pus pe 280 ha, iar floarea-soarelui pe circa 220 de hectare. De menționat este faptul că grâul semănat anual este de sămânță. Obțin dublu la valorificare și este suficient pentru mine pe această zonă.

R.F.: Din punctul de vedere al arendei, proprietarii de teren cu care ați semnat contracte sunt mulțumiți în momentul de față? Care este media cantităților sau plăților efectuate către arendatori?

M.P.: Din fericire, aproape toți proprietarii de teren doresc să încaseze arendă sub forma banilor și nu în produse. Arendatorii cu care am semnat contracte sunt în general proveniți de la oraș și nu au ce face cu materia primă obținută de noi în fiecare an agricol. Ca exemplu, noi am acordat la finele campaniei de anul trecut aproximativ 530 de lei pe hectar. Asta înseamnă o cantitate de peste 800 kg de grâu Arenda a crescut în general în România, în ultima perioadă. Asta, ca urmare și a concurenței dintre fermieri. Toți vor să se extindă. De asemenea, în ultimii patru-cinci ani, producțiile au permis obținerea unor cantități mai mari de cereale.

R.F.: Aveți în vedere să vă extindeți?

M.P.: Am o relație foarte bună cu toți arendatorii. Este și o tendință. Unii vor să vândă în continuare suprafețele. Eu sunt pregătit să mențin această exploatație la suprafața la care a ajuns și nu forțăm pe nimeni să vândă. Dacă vor să o facă totuși, avem dreptul de preemțiune.

R.F.: Pe ce baze faceți calculul arendei? Totul se bazează pe calitatea solului sau sunt și alte elemente de luat în calcul? Se face, spre exemplu, o cartare a terenului pe bază de prelevare de mostre?

M.P.: Legea arendării cam așa spune, sunt mulți factori care influențează nivelul arendei (n.r. - art. 14, Legea arendării 16/1994 - suprafața, potențialul de producție, structura parcelară, relieful și gradul de accesibilitate a mecanizării, posibilitățile de acces, distanța față de locurile de depozitare, industrializare sau comercializare, starea clădirilor, amenajările de îmbunătățiri funciare sau alte dotări). În ceea ce ne privește, categoria de fertilitate la noi în zonă este cam a III-a, nu este un pământ prea bun. Sunt alți factori care influențează însă nivelul arendei. În primă instanță, vorbim de concurența între fermieri. Am auzit de niveluri de arendă chiar și de peste două tone de grâu la hectar. Eu îi consider aventurieri pe acești fermieri. Probabil că oamenii aceștia s-au apucat de agricultură acum doi ani de zile și au văzut că se obțin 8-9 tone de grâu la hectar (cum am reușit și eu în acest an). Să spunem că în ani precum 2017 poți da o cantitate mai mare, însă noi vrem să menținem nivelul arendei constant. Este un contract care variază între 5 și 10 ani în care ai prevăzut niște clauze și un nivel de arendă; într-un an faci mai puțin și trebuie să dai tot mult.

R.F.: Știm că aveți în coordonare și o cooperativă agricolă. Despre ce este vorba?

M.P.: Așa este. Sunt președintele Terenord Cooperativa Agricolă, formă asociativă cu peste 40 de membri și suprafețe lucrate variind între 200 și 1.500 ha. Suntem afiliați LAPAR, Terenord fiind prima cooperativă pentru cultură mare înființată în județul Teleorman, acum șapte ani. Suprafața totală lucrată în cooperativă este în prezent de peste 20.000 ha, teren arabil utilizat. Am spus mai bine de 40 de membri pentru că la această formă asociativă aderă constant membri noi, fiind recunoscuți inclusiv pentru susținerea celor care au aplicat pentru proiecte europene.

Ce vreau însă să subliniez este faptul că în ciuda lucrurilor bune dovedite, ceilalți fermieri din județ nu prea au încredere în cooperativă. Încă nu-și dau seama de utilitatea asocierii, însă încet-încet au început să se orienteze către noi și să vadă avantajele înscrierii într-o coooperativă agricolă.

R.F.: Cum procedați cu achiziția necesarului pentru începerea unui nou an agricol?

M.P.: Ne întâlnim la negocierile pentru achiziția inputurilor, spre exemplu. Negociem și când vindem producția. Cooperativa are prerogative atât pentru valorificarea cerealelor produse, cât și pentru achiziția de inputuri la prețuri atractive.

R.F.: Ce cantitate de produse ați valorificat, împreună, în acest an?

M.P.: Toată rapița, floarea-soarelui și porumbul le-am valorificat prin negocieri cu firme specializate. În general, noi vindem produsele către cumpărători serioși. Ca o paranteză, există încă pe piața de achiziții de cereale anumiți achizitori dubioși. De exemplu, timp de doi ani, la noi în zonă a activat o firmă care cumpăra cereale și care provenea din Constanța. Timp de doi ani, această companie a dat dovadă de seriozitate, însă în 2017 i-a păcălit pe toți fermierii mici din județ: a adunat tot grâul și nu l-a mai plătit. Mulți dintre micii fermieri sunt în acest moment în pragul falimentului din această cauză.

Revenind, noi lucrăm cu achizitori serioși, cum este și cazul Bunge. Este o firmă care nu mai are nevoie de recomandări. Se știe că este un jucător serios. Prelucrează marfa aici, la Fetești; vorbim de rapiță și de floarea-soarelui. Apoi, pe piața porumbului un alt jucător important este CHS.

R.F.: Ați vorbit până acum de porumb și de oleaginoase. Grâul, unde îl valorificați?

M.P.: La grâu este o problemă. Aici nu prea putem face front comun toți membrii cooperativei, din mai multe motive. În primul rând, aș spune că nu putem valorifica toată cantitatea de grâu produs în comun deoarece calitățile obținute de membrii Terenord sunt diferite. În acest caz se negociază pe calități, pe indici, pretențiile sunt mai mari la grâu. Apoi, unii vor să vândă, alții nu; vor să mai pună prin magazii. Însă soluții sunt și aici. Mai exact, ne sunăm, ne sprijinim, ne informăm, chiar dacă fiecare vinde individual grâul.

R.F.: Care a fost media prețului la principalele produse agricole comercializate de cooperativa Terenord în 2017?

M.P.: În medie, grâul s-a cumpărat cu prețuri între 0,65 lei și 0,68 lei, în funcție de parametrii de calitate. La floarea-soarelui, la care am făcut contract, am obținut 1,35 lei kilogramul, iar la rapiță, 1,5-1,6 lei kilogramul de materie primă.

R.F.: Dar ca volume?

M.P.: Numai eu am comercializat vreo 2.000 de tone de floarea-soarelui. La nivel de cooperativă însă, am vândut circa 8.000 de tone de floarea-soarelui și la rapiță vreo 4.000 de tone, în condițiile în care suprafața cu rapiță este mai mică la noi.

Am baraj la 100 de metri de fermă. Aștept să fiu lăsat să irig

Revista Fermierului: Să discutăm puțin și de porumb. Nu vă întrebăm de prețuri și volume comercializate, ci de hibrizii utilizați la dumneavoastră în exploatație.

Marian Popa: Vorbim de firme consacrate în cultura porumbului, cum sunt Pioneer și Monsanto. Ele nu mai au nevoie de prezentare.

R.F.: Pioneer, cel puțin, are o istorie în România, ei sunt „pionerii” în domeniu...

M.P.: Eram eu pionier de când sunt ei în România! Am fost Gostat-ist la viața mea, am lucrat în IAS, iar pe acele vremuri, în comunism, singurul brand care a ajuns în România cu hibrizi a fost firma Pioneer.

Revenind la perioada actuală, sigur, au apărut și firme noi care dezvoltă hibrizi de porumb. Syngenta, spre exemplu, este o firmă care nu a excelat până nu demult la hibrizii de porumb. Anul acesta, la mine în societate, am înființat câmpuri demo de porumb și floarea-soarelui, cu semințe furnizate de principalii competitori de pe piața de sămânță de porumb: Pioneer, Monsanto, KWS și... Syngenta. În toamnă s-a alăturat și această ultimă companie din listă, astfel încât să fac o paletă de produși cultivând și hibrizii lor. Am avut surpriza, cam la toate firmele, să se obțină cam șapte tone de porumb boabe la hectar în nordul județului Teleorman. Am avut surpriza să descopăr la mai toate firmele hibrizi care s-au ridicat la nivelul așteptărilor. (...) Iată cum SY Orpheus de la Syngenta, pe care l-am și achiziționat pentru vreo 50 ha din 300 ha cât însămânțez anual, a făcut o producție similară cu hibrizii Monsanto și Pioneer.

R.F.: Câte boabe de porumb SY Orpheus de la Syngenta ați semănat la hectar în toamna lui 2017?

M.P.: Eu am semănat anul trecut (și am plusat un pic) 70.000 de boabe/ha. Am și nimerit-o că a plouat puțin mai târziu, dar a plouat. A avut apă porumbul și am nimerit-o.

Făcând referire puțin la vremurile apuse, pe atunci se lucra pe economie maximă. Luai bătaie dacă nu semănai 70.000 de boabe în cazul hibrizilor Pioneer. Nu este treaba aceea cu „Rarul umple carul, iar desul umple fesul”. Într-adevăr, nu faci o producție mai mică dacă pui densitate mare. Am pus anul acesta 70.000 de boabe pentru că, și la ei, dezvoltarea materialului semincer după semănat depinde de mai mulți factori (germinație etc.); dacă îți rămân 65.000 de boabe viabile însămânțate este bine.

R.F.: Aveți acces la apa pentru irigații?

M.P.: Problema irigațiilor, am spus nu o dată, este mai importantă decât programul cu oaia sau cel cu porcul de Bazna și Mangalița. Aș fi foarte mulțumit eu, ca fermier de cultură mare, dacă s-ar construi centre de colectare a apei în fiecare județ, modele care să dovedească faptul că se poate. Gravitațional, apa curge la vale, de la munte către Dunăre și nimeni n-o oprește ca să udăm atunci când trebuie; n-aude nimeni.

La mine se vede cu ochiul liber că pot iriga toată ferma. Anul acesta, voi achiziționa un pivot de origine franțuzească, o investiție de circa 100.000 de euro. Fac o investiție pe cont propriu, deși ar trebui să primesc sprijin din partea statului pentru a face performanță. Ulterior, voi chema presa și voi arăta tuturor celor interesați că se poate.

Am apă lângă mine și aștept să fiu lăsat să irig. Barajele construite pe timpuri au fost luate de niște șmecheri pe 50 de ani, le-au populat cu pește (de parcă de asta aveam nevoie), dar nu s-a gândit nimeni că mai trebuie să și irigăm. Să ne dea statul bani, că facem alte baraje. Sunt atâtea locuri în România unde se pot face și de unde udăm fără o nevoie suplimentară de stații și canale sau să aduc 100 km apă de la Dunăre către mine...

R.F.: Sunteți departe de o sursă de apă?

M.P.: Barajul este lângă mine, la 100 de metri de sediul fermei și unde am însămânțat porumb în acest an agricol. Porumbul meu „stă” și „se uită” la apă, „moare de sete” cu apa lângă el.

R.F.: La modul general, din punctul de vedere al producției, la ce să ne așteptăm la finele sezonului 2017-2018?

M.P.: Până în acest moment, eu consider că lucrurile sunt aproximativ similare cu cele din 2017.

În ceea ce ne privește, în zona noastră avem puțin exces de umiditate; băltește apa, sunt lacuri, deja. Nu sunt însă afectat prea tare. Am făcut anumite lucrări în fermă și, până la 1,5 metri adâncime, solul este permeabil.

R.F.: Știm că ați investit ceva bani în lucrări de îmbunătățiri funciare în ferma dumneavoastră. Ar fi bine să primiți fonduri și de la stat? Actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, are ca prioritate declarată și irigațiile.

M.P.: Este marcat de epoca în care a făcut multă agricultură domnul ministru (n.r. - al Agriculturii, Petre Daea), cu vizite, hai cu oaia, hai cu... glume d-astea. Pe atunci, se făcea așa ceva și vrea să ne readucă aminte. Chiar nu trebuie să se urce pe fiecare tractor, ci, din birou, să dispună un program de îmbunătățiri funciare. Mie nu-mi trebuie mai mult de o săptămână să regularizez toată ferma.

R.F.: Ministrul Agriculturii a promis că în două luni ne spune cât teren aparține străinilor. Să-l credem?

M.P.: Nu cred că se va ajunge la vreun rezultat. Știm cu toții că terenurile sunt cumpărate mascat de străini, sunt luate prin șmecheri români. Eu am reușit să descopăr în jurul meu ce filieră a putut veni să cumpere terenul. Noi zicem că sunt danezi, iar în spatele lor sunt oameni din fosta Uniune Sovietică.

R.F.: Cum ați aflat aceste informații?

M.P.: Ajungi la originea lucrurilor, dacă vrei cu adevărat să te informezi.

Spre exemplu, la mine în zonă am aflat că 110 ha suprafețe de teren au fost cumpărate de un ceh, vândute apoi unui danez, iar cehul este cuplat cu un rus. Și acesta nu este un caz singular. Poți găsi teren aflat în scripte în proprietatea unui român, dar în realitate acesta să nu beneficieze de bunurile obținute (n.r. - uzufruct).

Apoi, ce să faci când firmele cu capital majoritar străin sunt înființate în România și prin intermediul lor este cumpărat terenul? Acum, lupta va fi una economică, suntem în război. Pentru a putea câștiga, trebuie să fim sprijiniți. Mie nu mi-e frică de niciun fermier străin. De ce? De atâta timp, știu mai multă meserie decât el și știu secretele zonei...

Există la noi o exploatație de 4.000 ha, daneză, teren cumpărat de la trădători români, undeva în zona Blejești-Cosmești, și am înțeles că au dat faliment și că vor să vândă – Agri Consortium (n.r. - AgriInvest, prin Agri Consortium Videle); de doi ani, au dat pierderi. Dacă acum, când toți fermierii din România spun că este bine, atunci când va fi secetă, ce vor mai face? Acolo sunt 60 de acționari care au adus un manager din Danemarca și care a lucrat cum a știut el, fără arătură și alte asemenea, șmecherii d-alea d-ale lor. Cine știe ce pământ au ei, acolo? Acum, știind asta, statul ar trebui să evalueze proprietatea și să ne propună nouă, românilor, cu credite la dobânzi avantajoase, pe 50 de ani, să recuperăm terenul respectiv, comasat deja. Ne putem asocia 4-5 fermieri și cumpărăm exploatații de acest gen.

R.F.: Este adevărată afirmația potrivit căreia fermierul mare trăiește bine, iar cel care și-a vândut terenul moare de foame?

M.P.: Dat fiind faptul că agricultura nu a fost atractivă în prima parte după 1989, oamenii au vândut pământul. Acum a devenit atractivă. Vine PSD-ul și dă ajutoarele sociale. Sunt unii care încasează câte 300 de lei, nu vor să vină la muncă și se gândesc ce mai pot fura sau sunt mulțumiți cu traiul de subzistență.

Eu, echipei pe care o am, îi asigur un trai decent – suntem 16 cu toții, inclusiv TESA. Fac inclusiv zootehnie hobby, astfel încât să-mi asigur autoconsumul – oi, porci, vaci. Am cantină unde valorific aceste produse și unde, între 12,00 și 13,00, zilnic, avem masă caldă și supliment, după-amiaza. Avem bucătăreasă și se gătește la comandă. Mâncarea se face în circuit intern și este gratuită. Oamenii sunt din sat, le asigurăm transportul la locul de muncă cu microbuze. Dacă eu sunt foarte bogat, iar ceilalți de pe lângă mine sunt foarte săraci, ce câștig din asta? Am tot ceea ce am nevoie. Sunt salarii bune și nu mai pleacă nimeni de la mine.

În contextul în care peste 40 de procente, mai exact 5,3 milioane hectare din totalul de 13,3 milioane hectare de teren arabil din România, sunt deținute de investitori străini, potrivit raportului comandat de Comisia pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (CE) la Institutul Olandez de cercetare Transnational Institute (TNI), Nicolae Apopi, fermier din Banat, consideră că singura șansă de stopare a acestui aflux care a aluat amploare este de a-i finanța pe fermierii cu experiență și pe tinerii producători agricoli români să achiziționeze pământ.

Însă, mai spune el, trebuie neapărat avută în vedere școlarizarea acestora.

„Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; la cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură”, a precizat Apopi într-un interviu.

Producătorul agricol din Banat a oferit propriul exemplu atunci când a vorbit de tineri, mai exact de experiența sa de muncă din Germania care l-a determinat ca în anii 2000 să demareze propriul business agricol cu 39 ha arendate și doar unul în proprietate!

În prezent, el a ajuns să controleze circa 2.000 ha de teren în Banat, din care 700 de hectare sunt în proprietate, printr-o societate cu o cifrăm anuală de afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Care este secretul în baza căruia bănățeanul își ține aproape arendatorii, dar și altele, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Cum a ajuns Nicolae Apopi unul dintre cei mai importanți fermieri din Banat?

Nicolae Apopi: Eu am plecat chiar de la zero. În anul 1998 am fost în practică agricolă în Germania, când am terminat facultatea, și am stat la o fermă, acolo. Când m-am întors acasă, am demarat businessul în agricultură. Am început întâi cu comerț - importam utilaje agricole și, ulterior, am început să dezvolt și ceea ce aveam acasă, în familie, de ordinul a 40 ha în arendă, din care doar un hectar proprietate! Ulterior, în 2004, am început să dezvolt și zona de cultură mare pe suprafețe mult mai mari – 380 ha în acel an, în arendă, plus proprietate suprafețe până în 10 ha.

R.F.: Ce suprafață lucrați în prezent? Aveți probleme cu investitorii străini care vă „suflă-n ceafă” când vine vorba de achizițiile uneori agresive de teren arabil? Ați reușit să achiziționați și dumneavoastră ceva teren?

N.A.: În ziua de astăzi am ajuns să lucrăm o suprafață de 2.000 de hectare în Banat. Dorința de a comasa suprafețele și de a le lucra cu utilaje performante a dus la ambiția de a mări suprafața lucrată în societatea noastră.

În altă ordine de idei, dacă la începuturile afacerii nu am avut sentimentul și nici educația că acel teren lucrat trebuie și cumpărat, nu numai lucrat în arendă, ulterior m-am trezit cu investitori străini care au început să cumpere în jurul meu și mi-au dat astfel un semnal că trebuie să și cumpărăm terenuri, nu numai să le luăm în arendă. Până atunci eu am crezut că va fi pe vecie înțelegerea cu arenda. După aceea, mi-am dat seama că pierzând o anumită suprafață din motiv că proprietarul a vândut către altcineva, mi s-a trezit interesul de a achiziționa teren. În prezent, SC Popagra SRL a ajuns și la o supafață de circa 700 ha în proprietate.

R.F.: Cum reușiți să-i țineți aproape pe arendatori, în condițiile în care, numai în comuna Livezile, aproape chiar și de dumneavoastră, avem mai bine de două treimi din teren înstrăinat către resortisanți de pe alte meleaguri?

N.A.: Această întrebare, dacă o aveam acum 10-15 ani, și era adresată mai multor oameni din structurile statului, cred că nu se ajungea astăzi aici. Din păcate, după ce am făcut o greșeală mare, acum venim și ne cerem păreri unul altuia ce mai facem acum. Aceste firme și persoane străine au profitat de neinformarea noastră și au cumpărat terenurile atunci când au avut o valoare destul de joasă, pe când noi nici nu aveam informația sau educația că trebuie să cumpărăm pământ.

Dimpotrivă, toată lumea vindea la vremea aceea. Acum, astăzi, ce este de făcut? Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură.

R.F.: Cum îi țineți dumeavoastră aproape pe arendatori?

N.A.: Am încercat să ridicăm potențialul de producție al fermei, astfel încât să pot ridica nivelul arendelor. Prin această metodă reușesc să-mi țin arendatorii aproape. Chiar am exemple unde nu doresc să dea pământ străinilor, deoarece am reușit și le-am dat o arendă mai bună decât o făceau acei străini.

R.F.: Este un secret arenda?

N.A.: Pentru mine nu este, ci mai degrabă un mod de publicitate. Prin a da o arendă corespunzătoare, atrag arendatorii către mine. Ofer o arendă bună și în funcție și de calitatea pământului. Nu vă pot spune o cifră medie, pentru că apoi s-ar traduce că eu atât dau arendă. Însă, cea mai mică arendă este de 900 kg de grâu la hectar, din care eu plătesc arendatorului toate taxele către stat, impozitul pe venit, fondul către sănătate, iar el rămâne cu circa 730 kg pe care le primește în natură sau contravaloarea în bani, iar cel mai mult plătesc 1.300 kg, minus taxele și impozitele aferente stopajului la sursă, iar beneficiarul rămâne cu 1.030 kilograme curat.

R.F.: Care este cifra de afaceri a celor două societăți?

N.A.: Dacă vorbim de societatea care se ocupă de agribusiness – SC Agro Baden Banat – adică de comerțul la nivel regional cu utilaje noi și second hand, cu piese, cu achiziții de cereale, cu inputuri, atunci cifra se ridică la circa opt milioane de euro pe an, iar societatea prin care lucrăm terenul agricol are o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane euro.

„În acest an care urmează nu voi mai înțelege (eventualele probleme ale APIA)”

Revista Fermierului: De ce continuăm să avem probleme cu plățile pe suprafață la 10 ani de activitate APIA? Avem întârzieri, erori de soft, ne întâlnim frecvent cu situații de interpretare a actelor normative europene, birocrație...

Nicolae Apopi: Din punctul meu de vedere, problemele continuă să fie generate la nivelul administrației. Nu suntem bine organizați, nu formulăm texte de lege clare, coerente, pe înțelesul tuturor. Din ce am constatat până în prezent, normele de aplicare ale actului normativ privind acordarea subvențiilor au fost de „n” ori corectate prin articole care duc la altele și tot așa.

Pe de altă parte, dacă un funcționar APIA nu înțelege bine acel text de act normativ, cum să-l înțeleagă un fermier? De aceea, ne întâlnim cu aceste greșeli enorme care frânează enorm de mult și duc la instabilitate, la incertitudine, la neîncredere, la fel și fel de zvonuri. Interpretând în trei, patru feluri acel text de lege sau acel articol, sigur că vom avea diferențe de la un centru APIA la altul. Și, atunci, ne confruntăm cu acest blocaj care pleacă din interior și nu are de-a face cu comunitatea europeană absolut deloc.

În momentul în care vom fi capabili să scoatem legi coerente, clare și simplificate, eliminăm și birocrația.

R.F.: Ce se mai aude cu proiectul de asociație înființat la începutul anului acesta?

N.A.: Acum câteva luni am înființat Asociația Producătorilor Români de Cereale (APRC). Am avut câteva întruniri, ocazii cu care ne-am pus ideile pe hârtie și am încercat să construim un statut față de care să fim toți fondatorii mulțumiți de funcționalitatea lui.

Din cauza faptului că ne-a prins campania de vară, fiecare a avut mai mult sau mai puțin timp să aloce acestor întâlniri. Eu zic că un lucru pripit nu iese bine. Mi-am pus mari speranțe în această asociație și cred că în această iarnă o vom pune la punct, urmând să funcționeze în colaborare cu celelalte asociații din România.

R.F.: Ce suprafață ați reușit să adunați laolaltă în APRC?

N.A.: Membrii APRC totalizează o suprafață de aproximativ 40.000 ha. Vom avea un cuvânt de spus în piață datorită capacității mari de producție a fermelor noastre. Sunt exploatații cu randament destul de ridicat. Facem calitate și cred că vom reuși să dăm o valoare în plus producției noastre prin acest element de cantitate.

R.F.: Că tot am vorbit de asociere, de ce tot fuge fermierul român de ea?

N.A.: Cred că avem un mic defect care ni se trage de foarte mult timp, nu de ieri, de astăzi, din câte am auzit și eu de pe la bunicii mei sau de pe alți fermieri mai vechi ca mine. Este vorba de teama de a nu se îmbogăți celălalt din cauză că a colaborat cu tine. Cred că mai este vorba și de orgoliu.

R.F.: Cât ați primit ca plăți directe în 2016? Ați înregistrat întârzieri?

N.A.: Din cifrele pe care mi le aduc aminte, am primit 158,9 euro pe hectar. Din informațiile pe care le-am primit și din țările vecine, de la fermieri cu care am o colaborare foarte strânsă, din Germania, din Austria, din Franța, și în țările vecine s-au înregistrat întârzieri, mai mult sau mai puțin ca la noi. Au întârziat banii destul de mult, dar din apariția șefului APIA la televizor și din explicația sa că este nevoie de un nou sistem informatic pentru a putea procesa aceste date, eu am înțeles. M-am împrumutat la bancă, am suportat dobânda și am înțeles.

În acest an care urmează nu voi mai înțelege. Cred că s-au pus deja lucrurile la punct cu sistemele informatice. Din punctul meu de vedere, sistemul informatic revine în responsabilitatea altor ministere de a-l pune la punct, încă de pe vremea când începea noul programul de finanțare europeană 2015-2020.

R.F.: I-ați înțeles pe agricultorii care au achiziționat inputuri de la dumneavoastră și nu au putut restitui banii la timp?

N.A.: Avînd și un business în comerțul cu inputuri la nivel regional, am înțeles. Și eu sunt fermier pe lângă ei. Dacă am câștigat, am câștigat împreună, iar dacă am pierdut, am pierdut împreună.

R.F.: Pe fondurile SAPARD/FEADR ați reușit să accesați ceva bani?

N.A.: De când activez în agricultură, am realizat două proiecte de finanțare. Am întocmit unul când în perioada când se făcea SAPARD-ul, în perioada 2006-2008, în valoare de 800.000 de euro pentru achiziții utilaje și de echipamente. În 2008-2010 am făcut și un proiect FEADR la o valoare de 700.000-800.000 de euro.

„Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an”

Revista Fermierului: Care a fost structura de cultură a anului agricol care s-a încheiat și ce ați pregătit pentru sezonul agricol următor? Care au fost producțiile înregistrate în acest an?

Nicolae Apopi: Din punctul de vedere al structurii culturilor, anul 2015-2016 a arătat așa: circa 900 ha cultivate cu grâu, aproximativ 300 ha însămâțate cu rapiță, 100 ha cu orz, 150 ha cu soia, 300 ha cu floarea-soarelui, iar restul cu porumb (100-150 ha).

Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an. La grâu am obținut o medie de 7.200 kilograme la hectar pe întreaga suprafață. Sămâna de grâu utilizată n-a fost însă românească. Eu nu cultiv grâu românesc. Din toate testele pe care le-am făcut, la mine în fermă merge cel mai bine o genetică franceză – Momont. Prima dată a fost adusă de KWS în România. Ulterior a apărut o firmă care a preluat departamentul de cereale și care se ocupă doar de acest lucru. Este o genetică rezistentă și la secetă și una care oferă cantitate, dar și o calitate medie, ceea ce mă ajută în comercializare.

Apoi, ne putem lăuda la orz cu o producție de nouă tone la hectar. Am avut un hibrid în test de la Syngenta. Am fost extrem de mulțumit de producția pe care am avut-o, dar având în vedere condițiile meteo din această toamnă (exces de umiditate), orzului neplăcându-i excesul de umiditate, n-am mai însămânțat în această toamnă. Asta nu înseamnă că la anul nu-l vom reintroduce în cultură. Încerc să mă pliez pe condițiile pedoclimatice de a-mi forma structura de culturi, respectând și celelalte reguli care sunt în agricultură, adică rotația ș.a.m.d. Câteodată însă ești nevoit să realizezi un echilibru în a respecta aceste elemente pe fondul mișcărilor climatice.

La floarea-soarelui am reușit o producție de 3,6 tone media la hectar. Rapiță convențională am făcut 5.050 kilograme media pe 300 ha, iar la soia am obținut 3,6 tone de boabe.

În cazul porumbului am realizat 9.500 kilograme porumb-boabe la hectar, cu o umiditate de 18, dar în condițiile în care pe 15% din suprafață am avut băltiri, din cauza precipitațiilor abundente din vară.

Noi, în campania de grâu, am avut într-o singură zi, în data de 27 iunie 2016, timp de 12-14 ore, în jur de 140 de litri de precipitații pe metrul pătrat.

R.F.: Ce faceți cu producția? O stocați sau o vindeți?

N.A.: Încercăm să ne împărțim riscurile. Urmărim bursele. Încercăm să vindem înainte de recoltă o anumită cantitate. O parte dacă este un preț bun în recoltă și o parte pe depozitare pentru a vinde în perioada următoare.

R.F.: Oamenii se plâng în mod constant de prețul mic la grâu. Cu cât ați reușit să contractați dumneavoastră?

N.A.: Am reușit și am obinut prețuri mai bune înainte de recoltă. Ulterior am comercializat o mică parte în timpul recoltei, profitând de unele nevoi ale unor traderi în „momentul X”, „calitatea Y”. Având aceste stocuri, fiindcă avem depozit de cereale și triem marfa când o depozităm pe calități, o mare parte din marfă am contractat-o pentru la anul, cu anumite prețuri. Ca medie însă, am obținut un preț satisfăcător pentru producția pe care am avut-o, în unele contracte acesta depășind 0,60 lei pe kilogram.

Autoritățile locale din județul Bihor au declarat recent presei centrale că suprafaţa totală care a fost vândută în baza Legii 17, în perioada 2014-2016, este de 3.265,54 de hectare, din care 1.235 doar în anul 2016.

Citându-l pe Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor, presa centrală a anunțat că în judeţ, începând cu anul 2014, de când a intrat în vigoare Legea 17 ce reglementează vânzarea terenurilor din extravilan, au fost depuse 3.196 de oferte de vânzare din care doar în anul 2016 sunt 1.201.

Suprafețele vizate de cumpărători se vând la un preț care variază de la 25.000 de euro până la peste 100.000 de euro/hectarul, cele mai scumpe fiind livezile din zona comunei Paleu, învecinată municipiului Oradea, conform aceleiași surse. Achizitorii sunt în general persoane fizice, dar şi câteva firme, printre care şi unele cu acţionari străini.

Judeţul Bihor are o suprafaţă agricolă de 487.852 de hectare, la finele anului 2015, din care 314.501 ha teren arabil. Aceasta a crescut cu aproape 15.000 de hectare începând cu anul 1991, din care o treime după 2007, anul intrării în UE. Ele au fost redate agriculturii prin desecări şi alte lucrări, dar şi prin stimularea tinerilor fermieri de a porni afaceri prin programele naţionale de finanţare.

Pe de altă parte, suprafeţele de păşuni din judeţ au scăzut, statistic, de la 136.000 de hectare la 123.000 de hectare, afirmând că aceste suprafeţe trebuiau păstrate ca atare, fiind declarate la 1 ianuarie 2007, în momentul aderării la UE.

Proprietarii unor ferme par a se schimba (discret) în ultimele 12 luni, parte ca urmare a modificării de viziune a străinilor care au comasat deja suprafețe și care vor să-și securizeze câștigurile, iar pe de cealaltă parte din cauza întârzierii plății subvențiilor care i-au obligat pe fermierii români să mai salveze ce pot prin vânzarea exploatațiilor către investitori potenți financiar, în general străini, a declarat avocatul Remus Iustinian Burciu în cadrul unui eveniment organizat nu demult de Agro Intelligence SISA.

Prețurile de până acum două luni, afirmă avocatul, gravitau în intervalul 4.000 – 6.000 de euro hectarul de teren arabil în zona Bărăganului și în Câmpia de Vest și circa 2.500 – 3.000 de euro/ha în restul zonelor de interes agricol, prețuri practicate la achiziția suprafețelor comasate, fermelor de producție. Avocatul vorbește deja de „o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri”, fapt confirmat inclusiv de achizițiile masive, dar discrete ale unor fonduri de investiții în suprafețe de teren arabil în România (deținute atât de străini, dar și de românii subcapitalizați), stat care nu este protejat îndeajuns de bine de legi protecționiste, lucru recunoscut inclusiv de Achim Irimescu, ministrul Agriculturii în exercițiu.

„În calitate de jurist, am perceput în ultimul an o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri, în special în suprafețe agricole extravilane (baza producției), în sensul că au cam plecat, au cam înstrăinat foștii investitori de alte naționalități: italieni, greci, spanioli, lumea arabă, care au realizat achiziții înaintea intrării României în UE, în timpul intrării României în UE, „și-au făcut suma” din toate perspectivele, au scos înzecit sau poate însutit prețul de achiziție și minime investiții, mai ales în comasarea terenurilor, în organizarea solelor în mod concertat, și au înstrăinat fermele către alți investitori”, a precizat pentru Revista Fermierului avocatul Remus Iustinian Burciu. „Asta se întâmpla până în urmă cu circa două luni, pe prețuri mai bune, în zonele bine cotate ale României - spre 4.000 – 6.000 euro pe hectar anumite zone din Bărăgan (rare de altfel, specialiștii le cunosc bine), anumite zone din Câmpia de Vest, restul prețului cifrându-se la 2.500 – 3.000 euro pe hectar. Iar acum, printr-un blocaj (a se citi blocajul APIA), am constat de asemenea o concertare a unei presiuni pe un blocaj al fermelor care se organizaseră în România, de către investitori români sau din categoria străinilor care nu renunțaseră la investiția în agricultura românească, la blocarea lor și la determinarea înstrăinării către alte tipuri de investitori pe prețuri mult mai mici”.

În plus, avocatul Burciu este de părere că în ceea ce privește înstrăinarea terenurilor către investitori străini, acesta este din păcate „un proces ireversibil, de nestopat”, în condițiile în care pârghiile decizionale sunt la nivel unional (n.r. - a se citi la nivelul Uniunii Europene).

„Asta nu oprește însă la nivel unional ca, spre exemplu, un investitor român, potent financiar, la rândul lui să achiziționeze bunuri, inclusiv terenuri, pe teritoriul Uniunii Europene; cred că ne confruntăm în prezent cu un fenomen de mozaic”, a adăugat Burciu.

Instabilitatea și breșele din zona achizițiilor și comercializării de suprafețe arabile sunt date și de exploatarea abuzivă din partea arendașilor a dreptului de preemțiune, prevăzut clar atât în vechea legislație, cât și în noul Cod Civil, respectiv în Legea 17/2014.

Pe fondul lipsei de interes și de cunoștințe (uneori bazale, de genul incapacității de a citi sau de a semna olograf un contract de arendă), proprietarii au dat spre arendă suprafețe pe mulți ani de zile, arendașul (român sau străin) fiind de cele mai multe ori cel care câștigă atât din producție, cât și din subvenționarea agriculturii la nivel local (ANT) și european (SAPS). Avocatul este de părere că proprietarii de teren au devenit realmente „captivi” pe propriile moșii, această activitate a arendașilor fiind catalogată drept „subversivă”. Cu alte cuvinte, „băieții deștepți” i-au forțat pe unii să vândă teren la prețuri de nimic.

„Tratarea în mod greșit a oportunităților privind subvenționarea agriculturii, la nivel european și la nivel local, a fost conștientizată de țărănimea română drept o sursă de subzistență, nu și de protejare a mediului agricol și drept mare izvor de creștere economică și de organizare în agricultură. În condițiile acestea, au apărut diverși arendași care au speculat această prevedere legală a dreptului de preemțiune, consolidat prin noul Cod Civil și redetaliat prin această Lege 17/2014. Ei i-au făcut «captivi» pe proprietarii de terenuri care au dat în arendă suprafețe agricole, mai mult sau mai puțin importante pentru ei, inițial, la nivel de subzistență și, după aceea, și mai importante la nivel de minimă arendă pe care o primesc. În condițiile acestea, printr-o minimă organizare subversivă, în general al arendașilor din România (nu vreau să-i culpabilizez pe toți, dar se întrevede situația asta), au ajuns să creioneze această captivitate și să speculeze dreptul de preemțiune în defavoarea înstrăinătorului de teren, să-i aducă la un moment dat în starea să înstrăineze, beneficiind evident de acest drept de preemțiune”, a mai punctat avocatul Burciu.

Cadastrarea nu va accentua și mai mult înstrăinarea terenurilor. Legea 17/2014 oferă protecționism prin preemțiune și coproprietarilor, și statului

Același avocat afirmă totodată că procesul de cadastrare la nivel național care se preconizează a avea loc până la nivelul anului 2020, nu va duce la o accelerare a vânzărilor suprafețelor arabile, în condițiile în care marii investitori în agricultură caută suprafețe comasate deja (sau deja le-au achiziționat). În ceea ce privește suprafețele mici, care nu au cadastru și carte funciară, și acestea se vor comasa la un moment dat, în condițiile în care moștenitorii proprietarilor nu au, în majoritate, intenția de a rămâne în mediul rural și/sau bani de a lucra în mod eficient pământul (vorbim inclusiv de satele cu câțiva locuitori care până la urmă vor fi redate agriculturii).

Mai mult, Burciu consideră că supraoferta de suprafețe mici va duce și mai mult la scăderea prețurilor, în comparație cu piețele mult mai stabile din Vest.

„Împrejurarea că această cadastrare a întregului teritoriu al țării ar determina o mai facilă înstrăinare, achiziție a terenurilor de către potențiali investitori străini, este ușor falsă în opinia mea. La ora aceasta, investitorii străini se orientează către zone arondate marilor ferme, comasate și care sunt atractive. Restul înseamnă mici proprietăți care, oricum, în timp au aceeași soartă, a comasării, zone actual declarate locuibile la sate, care sunt absolut pustiite din punct de vedere uman și care vor fi redate agriculturii”, mărturisește avocatul. „Din discuțiile cu țăranii, am constatat că sunt zone pe care moștenitorii, care nu mai au nicio legătură cu satul românesc, le vor înstrăina, vor veni marii investitori în agricultură, vor desființa locațiile și vor reda aceste terenuri (cu costurile aferente) agriculturii. În condițiile acestea, de surplus de ofertă pe piață, prețurile în România nu vor fi la fel de competitive cu prețurile la nivelul UE. Doar o piață așezată în timp, manageriată de cei care știu într-adevăr înainte de toate să facă niște calcule economice, vor duce la o creștere accelerată a prețurilor, dar nu știu dacă la vremea aceea, câți dintre românii noștri vor mai manageria situația. Fenomenul este ireversibil pentru că nivelul economic al celor doritori să investească în agricultura românească nu le permite să acapareze proprietăți expuse înstrăinării, în condițiile în care, să nu uităm, inclusiv Legea 18/1991 republicată îi obligă pe proprietarii de terenuri să-l întrețină, să-l cultive, sub o sancțiune graduală timp de trei ani: avertisment, amendă și expropriere”.

Mult discutatul subiect al ineficienței Legii 17/2014 în ceea ce privește protecția intereselor românilor față de posibilul val de achiziții de teren arabil în România de către resortisanții străini a fost și el abordat de avocatul Burciu. În opinia sa, inclusiv erorile din sistemul de carte funciară face grea achiziția chiar și a cotelor părți de la coproprietari.

Cu efect de bumerang, tocmai cadastrarea care în anumite cazuri împiedică în mod artificial libera circulație a terenurilor, împiedică accesul la finanțare bancară/nebancară a achizițiilor de terenuri de către români cu dorință investițională.

„Cu privire la Legea 17/2014, regăsim în acest act normativ elemente importante și totuși protecționiste ale beneficiarilor drepturilor de preempțiune; primii ar fi coproprietarii. Legea oferă suficient protecționism persoanelor fizice și/sau juridice române deținătoare ale dreptului de coproprietate asupra unor terenuri agricole, pentru că legea face referire la terenul extravilan, nu doar agricol, și nu se aplică terenurilor intravilane. Nimic nu oprește, ci doar situația economică și interesul investițional pe coproprietari să nu întregească aceste asolamente și au nevoie de acea cadastrare a întregului teritoriu al României. Se izbesc toți investitorii, toți doritorii de achiziții chiar de cote părți, de această situație de compromis, de erorile din sistemul de carte funciară. Iată, e benefic. Trebuie pus la punct, trebuie reglementat o dată pentru totdeauna în detaliu acest sistem de carte funciară, văzut unde trebuie simplificat”, a precizat Remus Iustinian Burciu.

Pe de altă parte, mai spune avocatul, teritoriul României „s-a odihnit” suficient din punct de vedere agricol, este productiv, el trebuie tratat tehnic în mod tehnic corespunzător, iar asta n-o poate face decât în mod concertat cei care își asumă responsabilitatea investițiilor în agricultură. Statul român ar putea fi unul dintre investitori, cu condiția ca diriguitorii să își dorească acest lucru și să aibă și fondurile necesare (răscumpărare) de la arendași, români sau străini, și ei protejați de Legea 17/2014. ADS are drept de preemțiune conform Legii 17/2014, singurul impediment observat de avocat în împiedicarea vânzării terenurilor către străini fiind, așa cum a mai menționat, lipsa banilor/interesului de păstrare a pământului în patrimoniul național.

„Din perspectiva legii, există protecție și pentru aceștia (n.r. - arendași). Ce-ar putea face de fapt statul ca să se protejeze? Avem prin ADS posibilitatea dreptului de preemțiune oferit statului. Are statul bani? Are pârghiile necesare? Poate statul să apeleze la resurse economice de la UE, așa încât să ofere un astfel de protecționism prin reîntoarcerea terenului prin reîntoarcerea terenului în patrimoniul statului? Dacă statul statul răspunde la acest lucru, nu știu dacă are și mai ales dacă își dorește, atunci protecționismul este perfect, nu trebuie să modificăm legislația și nu trebuie să fim mai catolici decât Papa sau mai restrictivi decât alții”, a conchis avocatul.

Ministerul Agriculturii are în plan modificarea Legii 17/2014

Chiar dacă avocați care au intermediat achiziții de terenuri, cum este și cazul lui Remus Iustinian Burciu, spun că Legea 17/2014 oferă protecționism, singurul lucru necesar fiind cunoașterea și aplicarea conformă a acesteia, ministrul Agriculturii pregătește modificarea acestui act normativ, fapt cerut cu vehemență de marii latifundiari români.

Chiar dacă străinii au cumpărat fără opreliști suprafețe întinse de teren încă din anii '95-'96, cum a declarat chiar unul dintre avocații care făceau due dilligence încă din studenție, cum este și cazul lui Cătălin Paramon, marii arendași ai României se plâng că țara noastră pierde teren în fața celor veniți de peste hotare. Demersul este până la urmă de înțeles, în condițiile în care Legea 17/2014 îi protejează atât pe români, cât și pe investitorii străini, în forma actuală.

Așa cum a declarat nu demult în cadrul unei emisiuni televizate, transmisă de Realitatea TV, Achim Irimescu este de părere că țara noastră trebuia să fie mai atentă la legea privind achiziţiile de terenuri agricole şi să impună anumite cerinţe, însă în prezent este în discuţie la minister un astfel de proiect. Și a dat și exemplul altor țări aflate în situații similare cu cea a României.

„De exemplu, Bulgaria a adoptat odată cu România, în acelaşi an (2014 n.r.), dar a adoptat o lege mult mai dură, mai restrictivă. Polonia este pe cale să dea o astfel de lege, iar Franţa a reuşit să impună o serie de restricţii care sunt acceptate. Este foarte importantă forma sub care impui anumite cerinţe. Cred că România trebuia să fie mai atentă la Legea 17/2014 privind achiziţiile de terenuri agricole şi să impună anumite cerinţe”, a punctat ministrul Agriculturii în exercițiu.

El a afirmat totodată că Bruxelles-ul acceptă anumite condiţii dacă există argumente asupra unor obiective, or „România are astfel de obiective”.

„Chiar eu am discutat în 2013 la Bruxelles cu reprezentanţii DG Market care mi-au spus că se pot aplica restricţii sau mai exact nişte condiţii, dacă avem nişte obiective clare de atins şi România are astfel de obiective: comasarea terenurilor, siguranţa şi securitatea alimentară. Toate acestea pot fi aduse în discuţie şi sunt pe un proiect de lege în minister pe care trebuie să ne punem de acord cu producătorii. Să nu uităm că terenul în România are o particularitate aparte. Au fost după anul 1990 familii care au ajuns efectiv să se ucidă pentru teren. Românul are spiritul proprietăţii terenului extraordinar de dezvoltat”, a mai spus Irimescu.

România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, potrivit obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, fapt care permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole.

Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş, Vaslui şi Arad.

În momentul de față, la noi în țară, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.

Un studiu aprofundat al celor de la Agro Intelligence SISA realizat în 2014, documentat cu ajutorul notarilor din România, relevă faptul că deținem un total de 14,7 milioane hectare suprafață cu destinație agricolă (13,298 milioane ha conform datelor agregate de Agerpres), din care 8,3 milioane sunt folosite ca teren arabil, 3,3 milioane hectare de pășuni, 220.000 ha cu vii și 206.000 ha cu livezi.

Conform rapoartelor notariale intrate în posesia Agro Intelligence SISA, acum doi ani exista un milion de hectare din totalul de 8,3 milioane ha de teren arabil care se afla în proprietarea străinilor (italieni – 23,4 la sută, nemți – 15,5 procente, arabil 10%, unguri – 8,2 procente, spanioli – 6,2 la sută, austrieci – 6,1%, danezi – 4,5 procente, restul fiind în proprietatea olandezilor, grecilor, turcilor și altor naționalități.

De asemenea, multinaționale precum Rabobank, Generali și Asi Europe exploatau terenuri agricole din România în interes bioenergetic, astfel încât riscul formării unor piețe speculative este cât se poate de posibil, „o reală amenințare la securitatea alimentară” a țării noastre.

Peste 60 la sută din terenul arabil aflat pe raza comunei Livezile, județul Timiș (4.000 ha suprafață arabilă și 800 de hectare cu pășuni), se află deja în proprietatea străinilor (în majoritate italieni și austrieci), a mărturisit pentru Revista Fermierului, nu demult, primarul liberal Ștefan Varga.

Neoficial, surse din Primărie ne-au declarat că totalul real ar ajunge chiar și la 75 de procente din terenurile agricole și pășuni vândute către resortisanți străini (firme cu patronat străin).

„O spun în premieră pentru țară: nu știu cum este în altă parte, însă la noi în jur de 60 la sută din suprafața terenului arabil este înstrăinată către firme străine, către patroni străini și, de aceea, mă mândresc mai mult cu diferența de 40 la sută care este muncită cu încăpățânare pot spune de către fermierii, consătenii noștri, care vor să ducă agricultura românească mai departe”, a declarat în exclusivitate pentru Revista Fermierului Ștefan Varga, primarul comunei Livezile, județul Timiș.

Edilul recunoaște că „zi de zi” primește solicitări de înstrăinare de terenuri din partea resortisanților străini. Din păcate, explică el, pentru români este „o imensitate financiară” achiziția de teren, localnicii neavând parte de nicio facilitate menită să-i ajute să reușească să cumpere suprafețe arabile. El spune că Legea 17 doar a încetinit procesul de vânzare de suprafețe către străini, nu l-a și stopat.

Varga a explicat că suprafețele arabile sunt vândute de nevoie străinilor chiar de către români, în fapt incapabili de a-l mai lucra performant și/sau de a mai plăti impozite. Chiar și românii care se încăpățânează să facă agricultură au rămas puțini, în mare parte bătrâni. În plus, cei câțiva tineri români care arendează terenuri sunt nevoiți să vândă la prețurile impuse tot de străini (în acest caz depozitari). Potrivit afirmațiilor lui Radu Dumitru Briscan, secretarul Primăriei comunei Livezile, în prezent, pe raza comunei, există un procent în jur de 40 la sută care lucrează suprafețe de teren variate, între 10 și 200 ha.

„Terenul, pământul, îl vindem pe nimic pentru că suntem săraci, suntem oropsiți. În momentul în care îl avem, devine o povară a plății impozitelor pe el și imposibilitatea de a-l lucra modern, ceea ce și afectează pe mulți în ziua de astăzi, pe mulți agricultori. Noi mai muncim și cu calul, și cu Universal 650M. În momentul în care paralel cu tine lucrează alte alte tractoare de firmă cu capacități mari și consum mult mai reduse, oricât s-ar încăpățâna țăranul român, nu reușește să facă față prețurilor de producție. Fermierii de ieri, din 1990 încoace, care au ținut steagul sus agriculturii și zootehniei în zona noastră, au ajuns la o vârstă de 70-80 de ani. Copiii lor au ales calea străinătății pentru un ban mai consistent, iar bătrânii au rămas să gestioneze terenurile și toate cele”, a precizat primarul din Livezile. „Apoi, partea de vânzare. Să nu uităm: toate bazele de cereale care au fost înainte, prin care se colectau și se revindeau mai departe cerealele respective, sunt și ele privatizate tot de firme străine care își fac jocurile cu prețurile și nu-ți oferă niciodată mai mult decât îți oferă piața, poate chiar mai puțin știind că agricultorul român nu are altă șansă și o altă variantă de a-și vinde producția și de a-și transforma grâul, porumbul sau celelalte cereale în bani decât prin ei și atunci suntem la mâna lor, nu avem ce face”.

2020, anul în care vom afla cât teren am vândut străinilor

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, declara nu demult pentru Revista Fermierului drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu.

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

Statisticile spun că prețul terenurilor agricole a crescut în România chiar și de 25 de ori în ultimul deceniu, cu un ritm mediu de apreciere anuală de 40%. În ultimii ani trendul este totuși unul de scădere, fiind limitat de nivelul subvențiilor și de declinul cotațiilor din piața cerealelor și semințelor oleaginoase. Țara noastră are a șasea suprafată agricolă din UE cu 13,6 milioane de hectare, dintre care 8,5 milioane de hectare arabile și o poziție privilegiată în ecuația mondială a materiilor prime agricole prin ieșirea de la Marea Neagră.

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, a declarat drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu pentru Revista Fermierului.

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

Mai mult, lobby-ul mascat la nivel de conducere politică a țării și-a spus cuvântul după anii 2000.

Ea crede că abia atunci când cadastrarea se va fi definitivat la nivel național, realitatea dramatică va ieși la iveală.

„În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România”, a spus drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu. „În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional”.

Situația de necunoaștere vizavi de ce anume s-a întâmplat cu suprafețele arabile ale României a fost întreținută și perpetuată și de lipsa accesului la informația de calitate, a mai spus Steluța Neacșu: „Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru”.

Suprafața agricolă a României se întinde pe 14,6 milioane de hectare de teren. Țara noastră are suprafețe întinse cultivate cu cereale, dar media de producție este relativ scăzută, producându-se 4,4 tone de porumb la hectar, 3,4 tone de grâu, două tone de floarea-soarelui, considerabil mai puțin decât în alte state ale Uniunii Europene. Doar 2,5% din managerii exploatațiilor agricole au studii de specialitate. În plus, o treime din populația țării lucrează în agricultură, în special în cea de subzistență. Aproximativ patru milioane de exploatații individuale (dintre care 2,7 milioane neviabile economic), pe persoană fizică, lucrează 65% din întreaga suprafață agricolă a țării. Restul de 35% din teren este exploatat de fermele cu personalitate juridică ce susțin producția.

Revista Fermierului: Sunt voci din agricultura românească, destul de multe, care spun că străinii dictează la noi în țară atunci când vine vorba de terenurile arabile. Care este situația reală din punctul dumneavoastră de vedere?

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Legea 579, promulgată la începutului anului 2014, a liberalizat piața funciară în România. Liberalizarea pieței funciare, evident, a antrenat și mai mult interesul unor entități din afară care, deși investiseră și până la acel moment la noi în țară, nu aveau atâta susținere pe fond legislativ. (...) Mulți spun că aceste „investiții străine” au fost și sunt binevenite pentru că, altfel, noi nu am fi putut avea un venit constant pe fondul creării de locuri de muncă. N-aș putea spune că acest aspect este întru totul adevărat, pentru că știm prea bine că angajații români (mai ales cei din agricultură) continuă să fie plătiți foarte prost în comparație cu colegii lor din UE; salariul mediu este sub omologul său european.

O dată acaparat pământul de către străini (cumpărat prin societăți comerciale sau arendat pe 10-20 de ani), românul nu mai are control asupra suprafețelor arabile, implicit asupra resurei hrană. Nu mai vorbim de generațiile care vin după, care sunt blocate să investească. Competitivitatea este, iată, diminuată semnificativ la nivel rural. Noi nu mai putem gestiona și crește nivelul economic în acest segment agroalimentar, pentru că ne confruntăm cu anumite blocaje. Aceste blocaje pot fi eliminate doar în momentul în care vom avem libertatea de a fi din nou proprietari pe pământ, să-l muncim, să putem să susținem costurile, să producem și să valorificăm materia-primă. În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România.

R.F.: Cine are mai mult teren arabil în România? Investitorii autohtoni sau, dimpotrivă, cei străini?

S.M.P.N.: Există un mare decalaj între investitorii români și cei străini. Fermierii români sunt câțiva și sunt aceia care au reușit să preia anumite ferme de stat în perioada de după 1990, cum este și cazul lui Dimitrie Muscă, al lui Laurențiu Baciu etc., cei care au cunoscut într-o oarecare măsură direcția către care se va îndrepta România. Au avut și ceva viziune, bravo lor, însă sunt foarte puțini românii care au reușit.

În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional.

R.F.: Resursele naturale (apă, sol etc.) reprezintă priorități pentru marile puteri ale lumii. Din acest motiv, acestea investesc foarte mult și pe zona de agrointelligence (servicii specializate de informații). De ce noi nu avem și entități specializate informative pliate pe acest sector?

S.M.P.N.: În momentul de față, în România nu există o cultură a securității, global vorbind. În țara noastră este foarte greu ca pe individ să-l faci să conștientizeze ce înseamnă cultura de securitate. După aceea, individul trebuie învățat să conștientizeze ce înseamnă securitatea pe fiecare segment. Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru.

Așa cum am spus, noi nu avem cadastrarea terenurilor agricole și, atunci, nu putem crea soluții pe anume parcele, pentru că unii proprietari nu au un statut clar pe terenul respectiv. Ne-ar trebui până la cinci ani de eforturi, timp în care să suprapunem datele, pentru a putea să citim și să vedem posibile vulnerabilități sau riscuri care ar putea interveni în perioada următoare. Vorbim de o perioadă de test, după cadastrare, să se implementeze această agricultură de precizie la nivel național, să se suprapună datele, tocmai pentru a crea coerența și relevanța informațiilor pe care să le culegem și abia apoi să funcționeze. Deja noi nu facem nimic în momentul de față.

R.F.: Care sunt cei mai mari latifundiari străini ai României?

S.M.P.N.: N-aș putea da nume, pentru că aceste entități (n.r. - marii latifundiari) sunt integrate. Dacă aș spune Emiliana West Rom, aș vorbi despre un mic segment care, de fapt, este integrat într-un conglomerat mai mare. Apoi Maria Group, acolo deja ne raportăm la un grup și mai extins, unde îl descoperim și în alte segmente ale agriculturii și în alte parteneriate cu Orientul Mijlociu. Sunt și alții, dar analiza este complexă pe fiecare entitate în parte și rezultatele se pot schimba constant.

R.F.: În câți ani vom pierde controlul asupra terenurilor agricole?

S.M.P.N.: Mi-a teamă că în 2020 aflăm deja adevărul, din păcate, în momentul în care se va face cadastrarea. Să știți că aceste piedici de cadastrare a României multă lume nu le înțelege din perspectiva obiectivelor. Există și o manipulare, o dezinformare a oamenilor.

Aici este o dublă interpretare a lucrurilor, de ce, de fapt, nu s-a creat cadastrarea, tocmai pentru a mai ține un pic în suspans aflarea adevărului, atunci va ieși în evidență acest exod, această înstrăinare masivă a terenurilor agricole.

R.F.: Ați vorbit de entități integrate atunci când v-am întrebat de marii investitori în agricultură. Vă referiți inclusiv la prezența lor în sectorul de comercializare a inputurilor? Știm că sunt investitori străini care dețin teren arabil, atât în proprietate, cât și în arendă, au ferme zootehnice, dau pe datorie pesticide, motorină, semințe și chiar și-au dschis și IFN-uri...

S.M.P.N.: De obicei, aceste inputuri vin la pachet cu o serie de „beneficii” pentru agricultorul de rând. La un moment dat am realizat o analiză și am descoperit că nu acest segment reprezintă zona generatoare de profit pentru aceste entități, pentru că ei vin cu un alt pachet de servicii, mult mai integrate: financiare, bursă (un alt factor de insecuritate alimentară pentru că duce la un control al prețurilor), valorificarea, producerea și chiar procesarea materiei-prime de proveniență agricolă. Au foarte multe segmente la care se raportează. Să luăm ca exemplu Agricover. Această companie nu este doar furnizor de inputuri, el gestionează și conservă aceste grâne, după care influențează vânzarea acestor produse agricole. După aceea procesează, au terenuri arendate, zootehnie etc. Lucrurile sunt mult mai complexe și ar trebui să cunoaștem aceste lucruri. Și aceasta nu este singura entitate. Aș mai putea da și alte exemple de companii.

Parteneriat public-privat pe zona de agrointelligence

Revista Fermierului: Cine ar trebui să gestioneze zona informativă și de control cu privire la tot ceea ce se întâmplă în agricultură?

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: În momentul de față, știm foarte bine că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar trebui să fie cel care se ocupă cu gestionarea acestor informații și propunerea de soluții, analize pentru factorii decizionali. Însă, noi știm foarte bine că la nivel instituțional ne confruntăm în momentul de față cu disfuncționalități. Nu există o comunicare la nivel teritorial, local, iar informația să fie gestionată la nivel central. Nu există o legătură între societatea civilă și nivelul instituțional, acele think-tank-uri. Ar trebui să ne consultăm cu ceea ce există în teritoriu, să vedem clar, să putem avea o legătură strânsă cu societatea civilă, cu experții de renume (oarecum independeți) care pot analiza, gestiona bazele de date. Nu s-a creat acest lucru.

Eu nu zic că nu se vrea să se creeze, însă statul ar trebui să se deschidă mai mult către societatea civilă. MADR ar trebui să creeze un departament de analiză, un sector care să se ocupe cu această culegere de informații, cu rapoarte periodice pe fiecare segment, dar în parteneriat public-privat. S-a vorbit foarte mult de acest parteneriat public-privat, însă eu nu-l văd a funcționa în România, ceea ce ne dezavantajează într-un mod excepțional.

R.F.: De ce nu funcționează? Care sunt motivele?

S.M.P.N.: Nu există pentru că noi nu avem cadrul legislativ care să susțină acest lucru. A crea un parteneriat public-privat înseamnă a gestiona niște cheltuieli: încadrarea unor departamente, a unor sectoare la nivel teritorial, la nivel local, la nivel central. În al doilea rând, nu avem o viziune. Nu avem o strategie care să ne orienteze.

R.F.: Dar sunt tone de strategii pe zona de agricultură și dezvoltare rurală: președinția, Guvernul prin Ministerul Agriculturii, Academia Română, toate au conceput strategii.

S.M.P.N.: Într-adevăr, inclusiv Academia Română are o strategie, o viziune până în anul 2035. Strategii sunt, însă nu sunt aplicate sau aplicabile din cauza vulnerabilității legislative. Cum s-o aplic dacă eu nu am infrastructura necesară? Nu mai vorbim de infrastructura umană. Viziunea există, dar este formată după modelul european, că tot ceea ce creăm noi în momentul de față este după viziunea europeană. Nu putem crea o similitudine între România și alte țări din UE, care sunt cu 10-20 de ani înaintea noastră, cel puțin.

În momentul în care nu vine nimeni cu o strategie care să fie nuanțată, particularizată pe situația din România, ea nu se poate aplica. Nu mai vorbim de modificările pe care trebuie să le aducă la nivel de structuri, la nivel de infrastructură, la nivel de pregătire, pentru că noi vorbim de o dezvoltare durabilă. Către asta ne îndreptăm, către o dezvoltare durabilă economică, dacă vorbim din perspectiva agricolă.

R.F.: Ce înseamnă dezvoltare durabilă economică?

S.M.P.N.: Înseamnă echitate socială. În momentul de față nu avem echitate socială. Protecția mediului – Roșia Montană a fost un subiect unde, iată, securitatea alimentară implică inclusiv controlul resurselor naturale și protejarea mediului înconjurător. Și încă ceva – dezvoltarea economică. Când vorbim de dezvoltare economică, vorbim de competitivitate. Noi nu avem competitivitate în momentul de față. Tocmai ce discutam mai devreme că nu putem crea competitivitate la nivel rural, din moment ce nu avem control asupra terenurilor proprii și am fost puși în situația să le vindem.

Cum să investim? Cum să devenim investitori, când noi nu mai avem resursa necesară? Noi știm foarte bine că acele înstrăinări de terenuri agricole s-au făcut înainte să vină ajutoarele de la UE. Și asta pentru că noi am aderat în 2007 la Uniunea Europeană, iar abia după au venit acest subvenții. În momentul în care au venit aceste ajutoare, n-au mai venit pentru noi. Poate doar pentru un mic segment care a reușit să reziste pe această piață. Dacă am fi menținut terenurile până în 2010 când am început să avem și noi acces la anumite finanțări, altfel era agricultorul de rând motivat să investească.

Nu sunt de acord cu sistarea plăților directe pe suprafață

Revista Fermierului: Ar fi de bun augur sau dimpotrivă sistarea plăților pe suprafață, astfel încât să vedem dacă putem fi competitivi pe piață?

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Eu nu sunt de acord ca UE să le sisteze, chiar dacă acești bani (plăți directe și fonduri pentru dezvoltare rurală) nu vin în mare măsură pentru fermierul român. Eu propun altceva – să se mențină în continuare, iar noi să fim educați în spiritul de a atrage fondurile europene pentru investiții. Foarte mulți bani nu mai ajung în România. Nu sunt atrase toate fondurile europene pentru dezvoltarea durabilă la nivel național.

Fermierii noștri nu au fost educați să atragă banii europeni. Noi am venit cu ele, le-au atras doar cei care au fost școliți. Nu mai vorbim de faptul că investitorii străini din România iau o dată subvenții din România pentru că dețin controlul asupra acestor resurse naturale care se integrează în cadrul european și le exportă de două ori, au dublu beneficiu.

R.F.: De ce sunt încă mici prețurile mici la materia-primă agroalimentară de proveniență românească?

S.M.P.N.: Influența marilor jucători la bursele agroalimentare sunt destul de evidente. Au spații de depozitare pe perioade lungi a acestor cereale. Așteaptă momentul în care să le comercializeze. Evident, ei le preiau de la țărani cu un preț foarte mic și își permit să le stocheze, să devină jucători. Altfel spus, pe lângă faptul că preiau materia-primă cu un preț foarte redus de la agricultorul român, o depozitează, iar în momentul în care îl comercializează, nu mai există competitivitate. Dacă nu există competitivitate, agricultorul de rând nu mai poate vinde, nu mai poate interveni. Se crează astfel o volatilitate a prețurilor la un moment dat care nu este în beneficiul creșterii noastre economice, în niciun caz.

R.F.: Noi mai mâncăm românește?

S.M.P.N.: Mâncăm, dar nu la nivelul prețului la care ar trebui s-o facem și nu la calitatea așteptată de consumator. Consider că, în mare parte, românii au acces doar la o mâncare prelucrată, o mâncare care este procesată de trei patru ori, dar care este mai scumpă de trei patru ori față de alte țări. Mi-e teamă că, în viitor, vom ajunge să consumăm „vestita” hrană funcțională.