Expoziție de struguri de masă la USAMV Cluj-Napoca - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Vineri, 21 August 2026 13:05

Expoziție de struguri de masă la USAMV Cluj-Napoca Recomandat

Expoziție de struguri de masă la USAMV Cluj-Napoca Foto: USAMV Cluj-Napoca

Pe 4 septembrie 2026, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală organizează Expoziția de soiuri de struguri de masă din propria colecție - ediția a II-a. La evenimentul cu intrare gratuită, care se va desfășura pe platoul central din campusul USAMV, au fost invitați și cultivatori din Transilvania, între care se află absolvenți ai facultății clujene.

3

În cadrul evenimentului de la USAMV Cluj – Napoca vor avea loc prezentări ale soiurilor de struguri de masă și pentru vin din Colecția didactică a Disciplinei de Viticultură din cadrul Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, precum și ale cultivatorilor invitați din zona Transilvaniei. De asemenea, participanții pasionați de domeniul viticulturii sunt încurajați să adreseze întrebări și să participe la degustările organizate în cadrul evenimentului, care se înscrie într-o paletă mai largă de cursuri sau reuniuni desfășurate în acest an pentru comunitatea clujeană.

„Expoziția organizată de facultatea noastră are scopul de a prezenta publicului larg și pasionaților de viticultură roadele plantației din campusul nostru, în mijlocul orașului, unde studenții de la trei specializări - Horticultură; Peisagistică; Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole - își desfășoară activitatea. Invităm publicul să cunoască strugurii în diferite forme, mărimi, culori și arome. Soiurile prezentate sunt în diferite stadii de coacere, astfel că nu vor putea fi toate degustate, însă vom face prezentările detaliate și vom împărtăși cu drag cunoștințele noastre”, a declarat șef lucr. dr. Anamaria Călugăr, organizatorul expoziției.

5

Între soiurile care vor fi prezentate în expoziție se vor afla Cardinal, Victoria, Paula, Augusta, Gelu, Muscat Perla de Csaba, Perla de Zala, Corinth, Arkadia, ⁠Preobrazhenie, ⁠Landysh, ⁠Cotton Candy, Gold Finger, ⁠Talisman, Prezentabil, Veles, Muscat Bleu, Zieger, Pamiati, Ucitelia, Early, Gourmet, Joy Seedless, Heliodor Seedless etc, alături de soiuri de struguri de masă obținute la Stațiunea de Cercetare Horticolă a universității, în perioada în care se numea Stațiunea Palocsay: Napoca, Timpuriu de Cluj sau Someșan.

Publicul va avea ocazia să savureze și soiuri de struguri de la Stațiunea Vinea Apoldia Maior, din care se produc, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), vinurile din colecțiile USAMV Cluj-Napoca.

2

Expoziția este organizată în colaborare cu Societatea de Horticultură și Silvicultură din Transilvania, Asociația Terra Gloria și sub egida Societății Horticultorilor din România și a Proiectului EU GIFT.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 662 ori

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista