Viitorul porumbului e aici, Preceon Smart Corn System de la Bayer - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Marți, 20 Octombrie 2026 19:15

Viitorul porumbului e aici, Preceon Smart Corn System de la Bayer Recomandat

Viitorul porumbului e aici, Preceon Smart Corn System de la Bayer Foto: Bayer România

Divizia Crop Science a Bayer România a lansat Preceon Smart Corn System la ferma lui Costel Iancu, Centro Trans Corporation din satul Padea, comuna Drănic – județul Dolj. Soluția propune o abordare integrată a cultivării porumbului, în care genetica hibrizilor cu talie redusă se completează cu recomandări agronomice și instrumente digitale pentru gestionarea culturii pe parcursul întregului sezon.

Preceon urmărește valorificarea potențialului fiecărei parcele prin adaptarea deciziilor tehnologice la condițiile locale. Sistemul combină caracteristicile noilor hibrizi cu sprijinul specialiștilor și cu informațiile furnizate de platforma FieldView, pentru a sprijini fermierii în luarea unor decizii fundamentate, de la stabilirea densității de semănat până la evaluarea rezultatelor.

 

  • Nu doar un nou hibrid, ci un sistem integrat de cultivare, care combină genetica, agronomia și instrumentele digitale pentru adaptarea tehnologiei la fiecare parcelă.

  • Porumb cu talie redusă, conceput pentru o stabilitate mai bună a plantei și pentru reducerea riscului de cădere în condiții de vânt puternic.

  • Acces cu utilajele în cultură pe o perioadă mai lungă, ceea ce oferă fermierilor mai multă flexibilitate pentru intervenții, atunci când cultura o cere.

 

„Preceon înseamnă mai mult decât un nou tip de hibrid de porumb. Vorbim despre un sistem care aduce împreună genetica, suport agronomic și instrumentele digitale, astfel încât fermierul să poată adapta tehnologia la realitatea fiecărei parcele. Credem că acesta este un pas important în evoluția modului în care cultivăm porumbul în România, mai ales într-un context în care stabilitatea producției și valorificarea resurselor disponibile devin tot mai importante”, a declarat Despina Leveanu, manager Bayer România pentru culturi de porumb, sfeclă pentru zahăr, floarea-soarelui.

 

Talie redusă, stabilitate și acces mai bun în cultură

 

La baza Preceon se află hibrizii de porumb cu talie redusă. Această caracteristică este însoțită de o rezistență sporită a tulpinii și de o stabilitate mai bună, care contribuie la reducerea riscului de cădere și a pierderilor asociate vânturilor puternice.

Talia redusă facilitează, de asemenea, accesul utilajelor terestre în cultură pe o perioadă mai lungă a sezonului. Această flexibilitate oferă fermierilor mai multe oportunități de a aplica fertilizanți și produse de protecție a plantelor la momentul potrivit, în funcție de nevoile culturii.

Hibrizii permit, totodată, explorarea unor densități de semănat mai ridicate, în cadrul unei tehnologii adaptate fiecărei parcele. Recomandările agronomice și utilizarea datelor au un rol esențial în valorificarea acestui potențial.

„Talia redusă este probabil caracteristica pe care o observi prima dată, dar valoarea sistemului vine din modul în care această genetică este pusă la lucru în câmp. Stabilitatea plantelor, posibilitatea de a menține accesul în cultură mai mult timp și stabilirea densității optime ne oferă mai multe opțiuni pentru adaptarea tehnologiei la condițiile concrete din fermă. Tocmai de aceea, recomandările agronomice și datele din fiecare parcelă sunt esențiale pentru valorificarea potențialului acestor hibrizi”, a explicat Corneliu Costa, director tehnic cultură de porumb, Bayer România.

 

Decizii adaptate fiecărei parcele

 

Componenta digitală a sistemului susține personalizarea tehnologiei. Prin FieldView, fermierii pot folosi datele din propria fermă pentru a fundamenta recomandările de semănat și pentru a urmări performanța culturii pe parcursul sezonului. Împreună cu suportul agronomic, aceste informații contribuie la ajustarea practicilor în funcție de specificul terenului și de condițiile anului agricol.

Obiectivul Preceon este să sprijine creșterea potențialului de producție și valorificarea resurselor disponibile, printr-un sistem de cultivare adaptat nevoilor fiecărei ferme. Rezultatele obținute trebuie evaluate în condițiile concrete de cultură, ținând cont de hibridul folosit, de tehnologia aplicată și de resursele disponibile.

Lansarea de la ferma Centro Trans Corporation aduce această abordare în atenția fermierilor din România, cu accent pe legătura dintre inovația genetică și modul în care cultura este gestionată în câmp.

PRECEON

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 225 ori

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista