Training-uri online pentru fermieri, ADAMA Farming Business Academy - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 06 Mai 2020 18:33

Training-uri online pentru fermieri, ADAMA Farming Business Academy

Scris de

Pentru fermieri, agricultura este mai mult decât agronomie sau un mod de a-și câștiga existența, fiind mai degrabă un adevărat business, care trebuie pilotat și optimizat cu grijă, mai ales acum, când criza COVID-19 afectează tot ce înseamnă agribusiness.

„Din acest motiv, ADAMA România continuă inițiativele menite să ofere recomandări de calitate fermierilor și clienților loiali din toată țara, cu o serie de training-uri naționale concentrate pe partea de business, sub denumirea ADAMA Farming Business Academy”, arată Dimitrios Drisis, CEO ADAMA Agricultural Solutions.

ADAMA Farming Business Academy este singurul forum de informare profesională în agricultură, cu accent pe business, gratuit, pus în mod exclusiv la dispoziția fermierilor și consultanților tehnici din distribuție, conectați la soluțiile fitosanitare ADAMA.

Training-urile, care se desfășoară săptămânal, în fiecare zi de joi, de la ora 8:00 dimineața, până la recoltarea păioaselor, își propun să abordeze cele mai mari provocări ale fermierilor români, înregistrate „la cald”, precum:

  • Planificarea corectă a business-ului;
  • Pilotajul principalilor parametri financiari;
  • Controlul costurilor;
  • Pilotajul resurselor umane;
  • Identificarea riscurilor și managementul acestora.

În plus, la finalul fiecărei sesiuni, cei înscriși au ocazia de a lucra un exercițiu interactiv, pentru a-și consolida cunoștințele dobândite.

Întâlnirile se țin prin intermediul platformei Zoom și sunt private. Cei care doresc să participe pot lăsa un mesaj pe pagina evenimentului de Facebook sau completând acest formular.

„Plănuim să ținem aceste training-uri pe toata durata crizei și de ce nu, chiar și după. Pentru că doar prin astfel de inițiative putem fi mai aproape de fermierii noștri și să oferim sfaturi pentru afaceri mai prospere, culturi mai sănătoase și recolte mai bogate”, precizează Dimitrios Drisis.

Citit 239 ori

Publicitate

Adama iulie 2020 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista