instruire - REVISTA FERMIERULUI

Ziua internațională a femeilor din mediul rural, sărbătorită în fiecare an pe 15 octombrie, recunoaște contribuțiile esențiale ale femeilor din comunitățile rurale din întreaga lume.

Fie că sunt fermieri, educatori sau lideri locali, femeile din mediul rural joacă un rol cheie în gestionarea gospodăriilor, dezvoltarea comunităților în care trăiesc și au un impact în sprijinirea agriculturii, promovând în același timp practici durabile. Prin urmare, depășirea disparităților de gen este esențială pentru crearea unor sisteme agricole reziliente, capabile să susțină populația mondială în creștere, protejând în același timp resursele naturale pentru generațiile viitoare.

În Europa, agricultura este încă dominată în mare parte de bărbați, dar participarea femeilor este în continuă creștere. Conform datelor Eurostat1 publicate în 2022, doar 31,6% dintre fermieri erau femei în 2020, o creștere notabilă față de 26,4% în 2005. Numărul femeilor care administrează ferme este în creștere, în special în grupele de vârstă mai tinere, reflectând o schimbare pozitivă către o conducere agricolă mai incluzivă. Deși acest progres este promițător, femeile fermier continuă să se confrunte cu provocări în accesul la terenuri, finanțare și oportunități antreprenoriale, subliniind necesitatea unor eforturi continue pentru reducerea decalajului de gen în sector.

 

TalentA, programul educațional care sprijină femeile din mediul rural

 

România a înregistrat eforturi pentru a înțelege și aborda mai bine provocările cu care se confruntă femeile din agricultură. Un studiu din 2022 intitulat „Femeile din Agricultură: Stil de Viață, Priorități și Probleme”, realizat de compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă Corteva Agriscience, în parteneriat cu ProInsightLab, a intervievat femei fermier din România și a oferit perspective valoroase asupra experiențelor acestora. Studiul a constatat că, deși peste jumătate dintre respondenți considerau că discriminarea de gen a scăzut în ultimul deceniu, 60% încă o considerau o problemă răspândită. În plus, multe femei au remarcat că eforturile statului de a încuraja participarea femeilor în agricultură erau insuficiente. În ciuda unor progrese, era subliniat faptul că inegalitățile de gen persistă, în special în ceea ce privește accesul la resurse și oportunitățile de carieră.

Studiul Corteva a identificat mai multe domenii care trebuie abordate pentru a sprijini mai eficient femeile fermier. Educația în tehnologiile agricole moderne, sprijinul economic prin consiliere de afaceri și asistență financiară, precum și o schimbare a percepțiilor societății despre munca rurală au fost considerate esențiale. Respondenții au subliniat că femeile continuă să se confrunte cu inegalități financiare, oportunități mai puține de avansare și un acces redus la noile tehnologii în comparație cu bărbații.

Recunoscând aceste provocări, Corteva Agriscience a făcut eforturi semnificative pentru a sprijini femeile din agricultură. Una dintre cele mai importante inițiative este programul de granturi educaționale fondat de companie, TalentA, conceput pentru a oferi mentorat, educație și sprijin financiar femeilor din mediul rural care activează în agricultură. De la lansarea sa, inițiativa educațională a fost implementată în nouă țări din întreaga lume și a mentorat peste 1.200 de participante.

La nivel local, peste 250 de femei din România și Republica Moldova au participat în ultimii cinci ani și au avut oportunitatea să își dezvolte abilitățile de management al afacerilor, să obțină cunoștințe despre practicile agricole moderne și să acceseze resurse financiare pentru a-și dezvolta afacerile agricole.

Prin programul educațional TalentA, femeile învață concepte, procese și instrumente esențiale pentru construirea unor afaceri agricole de succes. Cu ediția oficială din 2024 deschisă pentru înscrieri până pe 25 octombrie pentru participantele din România și Republica Moldova, femeile fermier vor avea șansa de a concura pentru o parte din finanțarea de 15.000 de dolari oferită de Corteva Agriscience pentru facilitarea implementării celor mai bune proiecte, premiul întâi fiind de 6.000 de dolari, premiul al doilea de 5.000 de dolari, iar premiul al treilea de 4.000 de dolari. Granturile oferite participantelor reflectă angajamentul Corteva de a promova talentul și antreprenoriatul femeilor din mediul rural, detectând potențialul și stimulând economia locală în comunități.

TalentA oferă o oportunitate valoroasă pentru femeile din agricultură de a accesa resurse, instruire și sprijin pentru a-și îmbunătăți practicile agricole. Pentru cea de-a cincea ediție a TalentA, femeile din agricultură se pot înscrie pe site-ul Corteva din România și Republica Moldova.

1 Farmers and the agricultural labour force - statistics - Statistics Explained (europa.eu)

Articol de: MARIA CÎRJĂ, Manager Marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova

 

CITEȘTE ȘI: TalentA 2024: Înscrieri deschise pentru programul de granturi educaționale dedicat femeilor fermier

 

TalentA, un proiect solicitat de femeile fermier. Cine sunt și ce spun câștigătoarele ediției 2023

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Opinii

La București, în zilele de 9 și 10 mai 2024, se desfășoară seminarul „Noi măsuri de combatere a rezistenței la antimicrobiene”, eveniment de formare practică organizat în cadrul proiectului european AMR F&V. Sunt prezenți aproximativ 80 de fermieri și medici veterinari din țara noastră. Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR) și Colegiul Medicilor Veterinari din România sunt parteneri de diseminare. Sesiuni de formare practică sunt planificate în fiecare stat membru al Uniunii Europene în perioada 2024-2026.

Instruirea ar trebui să aibă ca rezultat o mai bună conștientizare a fermierilor și a medicilor veterinari care lucrează cu animalele producătoare de alimente cu privire la cel mai recent cadru legal și obligațiile acestora în ceea ce privește prescrierea și utilizarea antimicrobienelor.

seminar1

La evenimentul de la București, instruirea include sesiuni plenare cu prezentări privind actualizările legislative și sesiuni dinamice ale grupurilor de lucru axate pe specii specifice, împărtășind perspectivele, problemele și soluțiile fermierilor și medicilor veterinari, cu sesiuni de informare plenară și studii de caz identificate ale poveștilor de succes.

Obiectivul sesiunii de instruire

  • Informarea fermierilor și a medicilor veterinari cu privire la implicațiile Regulamentului (UE) 2019/4 privind furajele medicamentate și ale Regulamentului 2019/6 privind produsele medicinale veterinare în practica lor zilnică la fermă;

  • Facilitarea tranziției către o utilizare redusă a antimicrobienelor prin informarea fermierilor și a medicilor veterinari cu privire la măsurile care ar putea preveni apariția infecțiilor;

  • Încurajarea schimbului de bune practici care informează fermierii și medicii veterinari cu privire la posibilele abordări pentru reducerea utilizării antimicrobienelor în practica de zi cu zi.

„Câte lucruri avem zilnic de învățat, trebuie doar să fim receptivi. Ca părinte, niciodată nu mi-am pus problema de unde provine rezistența la un antibiotic, în cazul unei infecții bacteriene, știind că nu facem automedicație. Se vede treaba că nu este de ajuns ca noi să fim prudenți, ci și cei care ne asigură hrana. În cazul  bacteriilor, dacă am înțelege cât de repede se adaptează aceste microorganisme comparativ cu organismul uman, poate am fi mai prudenți atunci când am decide utilizarea antiobiticelor nu doar pentru consum uman, ci și veterinar. Participarea la acest seminar mi-a demonstrat încă o dată că, în România, avem fermieri responsabili, care cunosc prevederile sanitar-veterinare, le aplică în fermele lor și sunt interesați să afle noutățile din domeniu”, ne-a declarat Liliana Piron, director executiv LAPAR.

liliana piron

În perioada februarie 2024 - august 2026, în cadrul proiectului european „Noi măsuri de combatere a rezistenței la antimicrobiene”, se organizează 30 de ateliere de formare practică, pentru a contribui la tranziția către o utilizare redusă a antimicrobienelor și, în special, la obiectivul „De la fermă la consumator” (F2F) de a reduce vânzările globale ale UE de antimicrobiene pentru animalele de fermă și acvacultură cu 50% până în 2030.

seminar2

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Programul de pregătire profesională TalentA 2023, organizat de Corteva Agriscience pentru femeile din mediul rural, a fost lansat vineri, 10 martie, în cadrul unui eveniment Media Club online.

Pentru a celebra Luna Istoriei Femeilor, Corteva Agriscience a anunțat, pe 10 martie, lansarea oficială a programului TalentA 2023. Aflat la a patra ediție în România, TalentA este un program educațional gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură, dedicat femeilor inovatoare din mediul rural.

Odată cu începerea oficială a înscrierilor, se pot alătura programului doamnele și domnișarele ce activează în agricultură pentru a putea participa gratuit la cursuri specifice domeniului de agribusiness. La finalul programului, vor fi alese cele mai inovatoare trei proiecte ale femeilor care activează în mediul rural, acestea fiind premiate. Valoarea totală a premiilor oferite de Corteva Agriscience România este de 15.000 USD.

TalentA 2023 se va desfășura pe o perioadă de cinci luni, începând cu data 21 mai și va include două module online de studiu: modulul de business ce va cuprinde 10 cursuri și modulul de agribusiness ce va cuprinde 4 cursuri. Cursurile vor fi susținute și facilitate de specialiștii Corteva și membrii echipei Starperfomining – companie de consultanță în afaceri, partener oficial al programului pentru al patrulea an consecutiv.

Anul acesta, în program se pot înscrie femeile cu vârsta de peste 18 ani de pe teritoriul României, dar și al Republicii Moldova. Pentru a se putea înscrie în program, concurentele trebuie să fie implicate în activități agricole sau să fie studente ale universităților agricole. De asemenea, concurentele trebuie să dezvolte proiecte noi și să fie hotărâte să facă din afacerea lor o întreprindere sustenabilă, dinamică şi competitivă, dar şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc. Proiectele trebuie să se raporteze la beneficiul întregii comunități și să se axeze pe îmbunătăţirea securităţii alimententare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susţinerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice şi conservarea ecosistemelor, conform obiectivelor de sustenabilitate ale Corteva Agriscience.

Femeile din mediul rural interesate de TalentA trebuie să se înscrie în program pe website-ul companiei Corteva până la data de 10 mai 2023.

Valoarea totală a premiilor oferite de Corteva Agriscience la finalul instruirii în anul 2023 este de 15 000 USD (calcul în moneda națională la cursul de schimb al BNR valabil în ziua transferului de fonduri) și va distribuită astfel: locul I – 6.000 USD, locul II – 5.000 USD, locul III – 4.000 USD.

Ceremonia de Premiere va avea loc pe 13 octombrie 2023.

„Unul dintre obiectivele principale de sustenabilitate ale companiei promite să implice și să dea o voce femeilor care activează în agricultură, iar din acest motiv s-a lansat programul TalentA. Acesta oferă, an de an, oportunități educaționale și financiare femeilor talentate din Europa. În România, cele trei ediții de până acum s-au dovedit un real succes, atât pentru Corteva, cât și pentru antreprenoriatul agricol din țară. Femeile antreprenor din agricultură au nevoie de vizibilitate, recunoaștere și sprijin pentru a-și dezvolta proiectele, de aceea, în acest an vom invita să se înscrie și femeile din România, dar și din Republica Moldova. Ne adresăm în continuare doamnelor întreprinzătoare din mediul rural pentru că ne dorim să sprijinim îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone, dar și studentelor de la universitățile cu profil agricol care doresc să-și dedice cariera acestei industrii și să asigure progresul generațiilor viitoare”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Pentru informaţii suplimentare, reguli oficiale și înregistrare în program, vizitaţi site-ul Corteva.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Fundația Alexandrion, parte a Grupului Alexandrion, anunță semnarea oficială a unui Memorandum de Înțelegere care inițiază un parteneriat cu Universitatea Americană din Kurdistan (UAK) din Duhok, regiunea Kurdistan din Irak. Conform parteneriatului, studenți selecționați din cadrul Universității Americane din Kurdistan (UAK) vor veni în România pentru a efectua stagii de pregătire în diverse domenii, iar membrii rețelei Fundației Alexandrion vor ţine prelegeri comunității UAK despre afaceri internaționale, relații politice, marketing, precum și alte subiecte.

Fundația Alexandrion și UAK vor colabora pentru a promova pregătirea studenților pentru piaţa muncii și consolidarea capacităților sectorului public și privat în regiunea Kurdistan din Irak. Cadrul de colaborare dintre aceste două părți este orientat către inițiative care promovează obiectivele organizaționale comune ale părților.

Misiunea Fundației Alexandrion este de a sprijini excelența în educație și de a extinde oportunitățile de învățare pentru studenți, pentru a le asigura pregătirea globală. Misiunea Universității Americane din Kurdistan este de a forma lideri ai viitorului, oferind educație în stil american, cercetare inovatoare și programe orientate spre carieră. Împreună, Fundația Alexandrion și UAK promovează oportunități pentru studenții din Kurdistan.

Dr. Nawaf Salameh, președintele fondator al Fundației Alexandrion și al Grupului Alexandrion a declarat: „Acest parteneriat este în concordanță cu valorile fundamentale ale Fundației Alexandrion și cu obiectivele sale cu impact global și a avut perfect sens din primul moment în care ne-am întâlnit cu reprezentanții UAK și am înțeles care este rolul Universităţii. Vom depune toate eforturile necesare pentru a susține misiunea UAK, am avut câteva întâlniri foarte interesante, revelatoare cu studenții, am fost impresionați de entuziasmul, abilitățile și cunoștințele lor și așteptăm cu nerăbdare să îi primim în România și să le oferim oportunitatea să lucreze cu profesioniști din diverse domenii”.

Nicholas S. Kass, Executive Director for International Corporate Affairs în cadrul Nawaf Salameh Family Office și al Grupului Alexandrion, a punctat că structura Family Office, Grupul și Fundația caută să înțeleagă, să sprijine și să devină parte din mecanismul societății în care își desfășoară activitatea și să construiască punți între Occident și Orient. „Regiunea Kurdistan din Irak este o locație strategică și dorim să contribuim la succesul acesteia”, a punctat Nicholas S. Kass.

Părțile intenționează să dezvolte următoarele iniţiative de colaborare:

  • Stagii de pregătire pentru studenți: studenți de la UAK vor merge în România pentru a efectua stagii de pregătire în cadrul Fundației Alexandrion în domenii precum marketing/comunicare, ospitalitate, finanțe/contabilitate, dezvoltare de produse, cercetare de piață.

  • Mobilitatea personalului UAK: personalul UAK va studia operațiunile unităților din cadrul Fundației Alexandrion pentru a înțelege cele mai bune practici internaționale.

  • Vorbitori invitați: membri ai rețelei Fundației Alexandrion vor suţine prelegeri în faţa comunității UAK pe subiecte precum afaceri internaționale, relații politice, marketing.

  • Consolidarea capacității guvernamentale: Fundația Alexandrion va furniza experți pentru a organiza cursuri de formare pentru sectorul public din Kurdistan.

  • Studii de piață în Kurdistan: UAK va oferi acces la profesorii și studenții săi pentru cercetarea de piață realizată de Fundația Alexandrion în Kurdistan.

Randall Rhodes, președintele Universității Americane din Kurdistan, a concluzionat: „Universitatea Americană din Kurdistan este o universitate tânără și trebuie să încurajeze inițiative de internaționalizare pentru a se asigura că studenții săi devin pregătiți la nivel global, iar profesorii și personalul deţin cele mai bune practici internaționale. Relația cu Fundaţia Alexandrion susține aceste obiective prin oferirea de stagii pentru studenți și oportunități de consolidare a capacităților pentru angajații UAK. De asemenea, sprijină înțelegerea interculturală într-un moment în care economia globală deschide piețele și depășește granițele naționale”.

Nicholas S. Kass Dr. Nawaf Salameh studenti

***

Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani.
Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate.
De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

Seria a IV-a a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, 2022 – 2023, a început pe 24 octombrie. Programul, derulat de Clubul Fermierilor Români, are înscriși 105 tineri fermieri dornici să-și dezvolte afacerile agricole și să se implice în reprezentarea fermierilor în relația cu autoritățile din România și de la Bruxelles. Compania Agricover susține financiar cursurile pentru cei 105 participanți, dintre care zece tineri fermieri sunt din Republica Moldova.

„Ne bucurăm că anul acesta avem un număr mult mai mare de tineri fermieri participanți la nivel național, din mai multe județe, ceea ce demonstrează că interesul pentru program a crescut. Tinerii au specializări diferite, cei mai mulți au absolvit facultăți cu profil agricol, într-adevăr, dar avem și absolvenți de economie, drept, medicină, ingineri și alte specializări. Participanții la program au posibilitatea de a se conecta, de a lucra împreună, de a face schimb de idei și de experiențe, de a afla informații noi și, foarte important, de a se conecta și integra în comunitatea tinerilor lideri fermieri pe care noi am construit-o prin acest program”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles. 

„Cunoașterea înseamnă putere. Am pornit această aventură de cunoaștere, căci știam că trebuie schimbată imaginea pe care o avea agricultura. Era vital să modificăm, sau, mai bine zis, să oferim o viziune modernă asupra unui subiect fierbinte: agribussines-ul și modul în care se face agricultură în secolul XXI”, a subliniat Jabbar Kanani, inițiatorul și arhitectul acestui program.

Nicolaie Apopi, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români, s-a adresat tinerilor: „Fără să învățăm tot timpul, nu putem să performăm. Când mă uit la dumneavoastră îmi amintesc de mine acum 22 de ani”.

Agricover a susținut încă de la început inițiativa Clubului Fermierilor Români privind pregătirea tinerei generații de fermieri și va continua și anul acesta prin acordarea de burse care acoperă integral cheltuielile de școlarizare pentru cei 105 participanți din seria 2022-2023.

lideri

„Le urăm bun venit tinerilor fermieri înscriși în cea de-a IV-a serie a programului Tineri Lideri pentru Agricultură. Ne bucurăm să le fim alături, convinși fiind că acești tineri valoroși au o contribuție importantă în definirea viitorului agriculturii românești. Continuăm să investim în formarea tinerilor lideri prin acordarea de burse, iar obiectivul nostru este ca în zece ani să susținem formarea a o mie de astfel de tineri pregătiți să ducă mai departe afacerile familiilor și să crească performanța fermelor românești”, a declarat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

 

Continuitate și noutăți. Cea mai bună idee de business, premiată

 

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” este gratuit și se desfășoară în perioada 24 octombrie 2022 – 17 martie 2023. Prezența la cursuri este obligatorie, fiecare fermier participând la cursuri câte o săptămână pe lună, în fiecare lună în perioada menționată.

„Tineri Lideri pentru Agricultură” pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.

Programul se adresează tinerilor cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, tineri fermieri sau tineri proveniți din familii de fermieri implicați în activitatea din fermă, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.

„Tinerii vor fi pregătiți în spiritul lansat de Club pentru schimbarea de generații pentru viitorul agriculturii și vor avea posibilitatea să se înscrie și să parcurgă dezvoltat de echipa noastră pe principii moderne, ancorate în realitatea din ferme. Munca bine făcută și responsabilitatea asumată generează valoare și energie care se transferă și celor cu care tinerii lucrează, pentru care pot fi adevărate modele personale și de business, contribuind astfel la schimbarea mult așteptată în agricultură pe termen mediu-lung”, punctează Florian Ciolacu.

Ca urmare a experienței dobândite în decursul primelor trei serii, a analizelor realizate și feedback-ului primit de la absolvenți, anul acesta programul a fost structurat pe următoarele trei module: (1) Leadership și management, (2) Reprezentare și comunitate, (3) Agribusiness prezent și viitor.

A fost introdus în programă un curs nou, „Lucru în echipe”, precum și proiecte pe care fermierii le dezvoltă împreună la finalul fiecărui modul și la finalul programului (trei la număr). Clubul urmărește ca tinerii să interacționeze unii cu alții, să lucreze în echipe, să aplice cunoștințele și să folosească abilitățile dezvoltate în timpul cursurilor și, în același timp, să beneficieze de interacțiune și feedback din partea trainerilor pe măsură ce dezvoltă aceste proiecte.

Cursurile se termină pe 17 martie 2023, iar tinerii vor avea o întâlnire în care vor prezenta proiectele de absolvire pentru care au lucrat organizați pe echipe. Va exista un juriu avizat, care va evalua proiectele în baza unor criterii bine definite și va premia cea mai bună idee de business.

Introduse la seria a III-a, continuă și în noua serie elaborarea planurilor de dezvoltare individuală și de business, precum și activitățile de mentorat.

Sub atenta coordonare a trainerilor și specialiștilor, tinerii vor dezvolta un plan individual de carieră și un plan de afaceri pentru propria fermă, care îi vor ajuta să măsoare progresul lor ca lideri și ca manageri, dar și progresului business-ului fiecăruia. Cele două instrumente sunt totodată utile pentru că tinerii fermieri au oportunitatea de a înțelege care este utilitatea și aplicabilitatea fiecărui curs.

Totodată, tinerii vor avea un mentor pentru planul individual de dezvoltare și un mentor care îi va sprijini permanent cu feedback și îndrumare pentru realizarea și aplicarea planurilor de business.

 

Curricula Program

 

Programul cuprinde cursuri de 1-3 zile, de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; succesiunea afacerii; asigurări agricole; comerțul cu cereale; reforma PAC și Pactul Ecologic European; fiscal-audit; tehnologie și digitalizare.

tineri lideri

În funcție de interes, participanții la program pot opta pentru stagii de internship la Bruxelles, la Reprezentanța României la Comisia Europeană, Comisia de Agricultură din Parlamentul European sau asociații europene ale fermierilor, în România la instituțiile responsabile din agricultură – MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole. Stagiile se derulează pe tot parcursul programului și sunt facilitate de Clubul Fermierilor Români în cadrul parteneriatului cu aceste instituții.

Programul ”Tineri Lideri pentru Agricultură” este dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România precum Sfera Business, Smart Experience, Evolutiv Consultants Network, Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Foto: Clubul Fermierilor Români (https://cfro.ro/)

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Vegetal (UNCSV) va coordona un amplu proiect la nivel european pentru perfecționarea managerilor de cooperative. „Aceasta este o nouă etapă firească în evoluția mediului asociativ românesc pentru a atinge standardele de performanță similare celor din Europa, iar obiectivul prioritar al UNCSV este educarea, informarea și perfecționarea continuă a președintelui, membrilor consiliului de administrație, a angajaților și a membrilor cooperatori”, transmite Uniunea cooperativelor din sectorul vegetal.

Proiectul „Bune practici în guvernarea și managementul cooperativelor agricole” este unul de durată și se va desfășura pe parcursul a doi ani, 2022 și 2023, în parteneriat cu instituții și specialiști din Franța, Grecia și Estonia.

Sesiunile de pregătire sunt destinate exclusiv membrilor UNCSV și sunt structurate în trei schimburi de experiență, astfel:

  • 20-26 noiembrie 2022, Atena – Grecia: Antreprenoriat strategic și afaceri în cooperative agricole;

  • 12-18 martie 2023, Tallinn – Estonia: Guvernarea de calitate a cooperativelor agricole;

  • 26 noiembrie - 2 decembrie 2023, Lille – Franța: Gestionarea relaţiilor în managementul cooperativelor agricole.

„Prin acest demers, managerii cooperativelor membre UNCSV vor avea ocazia să învețe principiile unei bune guvernanțe de la persoane cu experiență din fiecare dintre cele trei state partenere. Vor avea contact cu profesioniști care au înțeles și aplicat regulile unui management eficient și a căror mentalitate orientată spre rezultat a făcut diferența. Vor fi efectuate vizite la cooperative și ferme locale. Mai mult, vor beneficia de același program de pregătire pe care îl au managerii de cooperative din Franța, Grecia și Estonia”, a precizat Florentin Bercu, director executiv UNCSV.

La finalul schimburilor de experiență, va avea loc, la București, o conferință care va reuni peste 120 de participanți și în cadrul căreia se vor trasa concluzii și vor fi fixate informațiile acumulate în decursul celor doi ani.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Pentru fermieri, agricultura este mai mult decât agronomie sau un mod de a-și câștiga existența, fiind mai degrabă un adevărat business, care trebuie pilotat și optimizat cu grijă, mai ales acum, când criza COVID-19 afectează tot ce înseamnă agribusiness.

„Din acest motiv, ADAMA România continuă inițiativele menite să ofere recomandări de calitate fermierilor și clienților loiali din toată țara, cu o serie de training-uri naționale concentrate pe partea de business, sub denumirea ADAMA Farming Business Academy”, arată Dimitrios Drisis, CEO ADAMA Agricultural Solutions.

ADAMA Farming Business Academy este singurul forum de informare profesională în agricultură, cu accent pe business, gratuit, pus în mod exclusiv la dispoziția fermierilor și consultanților tehnici din distribuție, conectați la soluțiile fitosanitare ADAMA.

Training-urile, care se desfășoară săptămânal, în fiecare zi de joi, de la ora 8:00 dimineața, până la recoltarea păioaselor, își propun să abordeze cele mai mari provocări ale fermierilor români, înregistrate „la cald”, precum:

  • Planificarea corectă a business-ului;
  • Pilotajul principalilor parametri financiari;
  • Controlul costurilor;
  • Pilotajul resurselor umane;
  • Identificarea riscurilor și managementul acestora.

În plus, la finalul fiecărei sesiuni, cei înscriși au ocazia de a lucra un exercițiu interactiv, pentru a-și consolida cunoștințele dobândite.

Întâlnirile se țin prin intermediul platformei Zoom și sunt private. Cei care doresc să participe pot lăsa un mesaj pe pagina evenimentului de Facebook sau completând acest formular.

„Plănuim să ținem aceste training-uri pe toata durata crizei și de ce nu, chiar și după. Pentru că doar prin astfel de inițiative putem fi mai aproape de fermierii noștri și să oferim sfaturi pentru afaceri mai prospere, culturi mai sănătoase și recolte mai bogate”, precizează Dimitrios Drisis.

Publicat în Comunicate

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista