Irigațiile sunt un subiect la modă, mereu fierbinte al agriculturii românești, chiar și în perioade ca acestea în care ploile nu mai contenesc. Motivele sunt multe, iar lipsa sistemelor de irigat se reflectă în producție și într-o mai mică putere de cumpărare pentru agricultorii români, care au doar de pierdut pe o piață comună. S-au făcut pași importanți în acest sens, accentul fiind pus pe infrastructura principală de irigat, care are în prezent 2.000 km de apă gratuită.
La capitolul realizări în acest domeniu, în ultimii patru ani, s-au făcut pași importanți pentru „chestiunea irigațiilor” prin implicarea Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România şi a Ministerului Agriculturii. „S-au putut obţine umplerea canalelor, achiziţia energiei electrice de pe piaţa liberă, s-au legiferat sume importante pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigat, s-a început a treia sesiune pentru submăsura pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigat şi în cele din urmă se poate iriga cu apă pompată fără niciun ban de la ANIF, venind în sprijinul fermierilor şi încurajându-i să vină să-şi înfiinţeze OUAI-urile şi să acceseze acele proiecte europene de un milion de euro nerambursabil, atât pentru modernizarea infrastructurii secundare, cât şi pentru achiziţia de echipamente moderne de irigat”, ne-a declarat Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR).
În prezent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă din România sunt undeva la 570, fiind în curs de înfiinţare în unele judeţe cu deficit mare de precipitaţii, iar suprafaţa depăşeşte 1,8 milioane de hectare. „În momentul de faţă, sunt aproape 570 de organizaţii înfiinţate. În 2017 aveam undeva la 340, iar de atunci au fost înfiinţate foarte multe şi mai avem de aprobat încă vreo 70 de organizaţii de udători. Practic, vreo 220 de organizaţii au fost înfiinţate în doi ani, pe o suprafaţă de aproape 600.000 de hectare”, a precizat Florin Barbu, director general, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.
ANIF, prin programul de guvernare, a urmărit două puncte foarte importante: reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii şi apă gratuită pe canale. „În momentul de faţă, pe reabilitarea celor două milioane de hectare din aducţiunea principală avem 50 de şantiere deschise în ţară, deja suntem la 1.400.000 de hectare puse la dispoziţia fermierului, faţă de 2016, când aveam 340 de hectare puse la dispoziţia fermierilor”, a adăugat Florin Barbu.
În cifre concrete, sunt 2.000 km de apă gratuită pe toată infrastructura principală. „Îi rog foarte mult pe fermieri să acceseze fondurile europene. Avem o axă deschisă acum pe subMăsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, pe organizaţii de udători, proiectele sunt de un milion de euro, prin care sunt zero cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil. Mai mult de atât, am modificat programul de dezvoltare rurală, prin care în 30% din proiect să poată să-şi ia şi echipamentul de irigat. Astfel, închidem ciclul acesta, infrastructură principală – infrastructură secundară – instalaţie, pentru a aduce în condiţiile cele mai bune apa la plantă”, a completat Florin Barbu.
Apa gratuită este „vitală”
Și fermierii sunt de acord că punctul declanșator al organizării în OUAI-uri și al accesării fondurilor prin subMăsura 4.3 l-a constituit furnizarea de apă gratuită, agricultorii fiind însă susținuți activ de autorități, în acest proces. „Este esenţial, fără de asta nu s-ar fi putut altfel, cel puţin pe anumite trepte de pompare, unde aducerea apei crea un preţ de cost al apei destul de mare. Vă dau un exemplu ca să mă fac înţeles în acest sens, de ce eu îl consider vital. Noi avem terenuri aflate pe treptele 3 şi 4 de pompare a sistemului de care aparţinem şi, în 2004, când a apărut Legea 138, Legea Îmbunătăţirilor Funciare, în decembrie, prin conţinutul acelui act normativ s-a eliminat subvenţia care făcea obiectul apei de irigaţii. În primăvara anului următor, 2005, am cerut o ofertă ANIF-ului pentru apa care urma să fie folosită pe treapta 3: preţul era de 2.000 de lei pe 1.000 de metri cubi şi pentru treapta 4 – 4.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, moment în care energia era subvenţionată, care făcea obiectul pompării apei, apa adusă la plantă era la 50 de lei 1.000 de metri cubi. Prin exemplul pe care vi l-am dat vreau să scot în evidenţă că acest act normativ, în speţă Legea prin care s-a stabilit că apa se livrează gratuit, este elementul-cheie care a generat investițiile în irigații şi a mobilizat”, ne-a explicat Constantin Soare, fermier din localitatea Fântânele, județul Constanța. Convingerea lui este că degeaba autorităţile au creat un pachet de acte normative, dacă producătorii agricoli nu se organizează în OUAI şi nu depun proiecte în vederea atragerii acelor fonduri şi a reabilitării şi modernizării infrastructurii secundare.
Reabilitarea infrastructurii secundare de către fermieri, importantă
Astfel, în această primăvară, s-au pus în funcţiune foarte multe staţii de pompare, de repompare și chiar canale de irigaţii. Pe lângă Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, a fost conceput şi un program de reparaţie a staţiilor nefuncționale în ultimii 20 de ani. „Prin acest program, pe lângă cele două milioane de hectare pe care noi le punem în funcţiune în 2020 pe reabilitare, pe schimbare de pompe, încă 400.000 de hectare prin acest program de reparaţii vor fi puse în funcţiune. În Botoşani am pus (în funcțiune, n.r.) două amenajări care n-au funcţionat în ultimii 20 de ani, în Covasna, care la fel n-a irigat în ultimii 20 de ani, în Cluj – Mihai Viteazu, Ostrov-Clopotiva, în Hunedoara, în Călăraşi – Olteniţa, în Olt amenajarea Bucşani-Cioroiu”, a afirmat directorul general ANIF, Florin Barbu.
Pe Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, din cele 50 de şantiere, aproape 11 sunt închise. În zona Brăilei, 70% din infrastructură este finalizată, iar în Olt mai sunt doar mici detalii de pus la punct. „În judeţul Dolj, deja am reabilitat amenajarea Nedeea-Măceșu, care are în spate aproape 80.000 de hectare, în proporţie de 90%, deci practic 11 amenajări din cele 50 care sunt în execuţie au fost finalizate începând cu anul trecut. Anul acesta, sper ca 80% din cele 50 de amenajări să fie finalizate. Mici intervenţii vor mai fi în anul 2020, când din septembrie vom începe diferenţa de amenajări care sunt mult mai mici şi timpul de execuţie va fi foarte scurt, maximum un an, astfel încât pe 31 decembrie 2020 să avem cele două milioane de hectare reabilitate”, speră Florin Barbu.
Dar foarte important este ca fermierii să reabiliteze infrastructura secundară de irigaţii, astfel încât sistemul să funcționeze în parametri optimi.
Legat de gratuitatea apei, Florin Barbu dă asigurări, astfel încât fermierii să stea liniștiți: „Împreună cu domnul preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, această apă gratuită am transpus-o prin lege, deoarece dacă era printr-o hotărâre de guvern era mai uşor de anulat”.
Printre proiecte se află și cei 51 km din canalul Siret-Bărăgan, preluat prin OG de la Apele Române, iar pe 30 martie 2020 vor începe lucrările, cu termen de finalizare în 2023. Mai există și o strategie pentru lacurile de acumulare, prin care să se irige gravitațional 400.000 de hectare.
Doar natura a împins dezvoltarea sistemelor de irigat
În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, au fost amenajate, până în 1990, 204.000 ha de irigat. Astăzi se irigă aproape 100.000 de hectare, din care 80% au beneficiat de proiecte, 20% şi-au făcut sisteme locale de irigat prin puţuri, din heleşteie. „În continuare, se înfiinţează OUAI-uri şi în judeţul Ialomiţa. În judeţul Călăraşi, acolo unde suprafaţa de irigat a fost şi este mai mare, dinamica înfiinţării OUAI-urilor este mai puternică decât în judeţul Ialomiţa şi chiar dacă beneficiază de o sursă de apă din pânza de apă freatică şi de ceva precipitaţii, irigă şi ei peste 100.000 de hectare”, a completat Viorel Nica, menționând că se merge pe eficienţă economică, iar investiţiile care nu se plătesc singure şi care n-aduc profit nu trebuie făcute.
Celor care nu accesează proiecte şi nu merg la bănci să-şi achiziţioneze chiar şi terenul agricol, dar şi echipamente moderne de irigat, nu le merge bine, susține fermierul ialomițean care conduce LUAIR. „Eu am peste patru milioane de euro credite bancare pentru investiţii, atât în achiziţionarea terenurilor, cât şi a echipamentelor de irigat. Irig din 3.500 de hectare aproape 2.800 de hectare cu pivoţi cu rază de la 550 de metri până la 900 de metri – aceşti pivoţi sunt atât de automatizaţi, încât pot să-i pornesc şi să-i opresc de pe tabletă în cadrul unui soft al furnizorului de echipamente de irigat”, ne-a spus Viorel Nica. Acesta lucrează 50% din terenul unei exploatații ce a avut, până în anii ’90, o amenajare de 7.200 de hectare. Cu echipamentele vechi, nu se putea iriga nici 30%, irigațiile făcându-se cu precădere la culturile de talie mică, nu și la porumb, cultură cu rentabilitate ridicată.
Dinamica irigațiilor a ținut și de ce s-a întâmplat cu vremea în ultimii ani. În judeţul Ialomiţa, au fost doi ani de secetă, 2001 – 2002, și înființarea OUAI-urile a devenit subiectul fierbinte. „A mai venit un val de ani normali, s-a renunţat, dar încurajarea fermierilor de a se asocia în OUAI-uri şi a accesa proiectele cu finanțare europeană a avut loc în anii 2007, 2011. Anul trecut, mulţi fermieri, colegi de-ai mei din judeţul Ialomiţa, ştiau că am echipamente de irigat tip tambur şi veneau să cumpere aceste echipamente”, povestește Viorel Nica.
Astfel, se pare că, uneori, numai natura mai reușește să-i determine pe unii să acționeze rapid.
Pentru ca acest proces să aibă trend pozitiv, trebuie înfiinţate, în continuare, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă. Mai mult, chiar dacă toată legislaţia de astăzi care se regăsește pe site-ul MADR este foarte avantajoasă, este necesară o colaborare la nivel judeţean între mai multe organisme. „Între Ministerul Mediului, Direcţia Sanitar-Veterinară, între OCPI, între Consiliul Judeţean, pentru că orice proiect depus are nevoie de avize de la aceste direcţii deconcentrate. Ministerul Agriculturii a luat o măsură foarte inteligentă de a se deplasa lunar în fiecare judeţ, cu pondere la irigaţii şi cu multe proiecte pe irigaţii, şi la acele întruniri participă reprezentantul Ministerului Agriculturii, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Prefecturii, OCPI-ul, ANIF-ul, AFIR-ul. În cadrul acestor întâlniri, să ştiţi că se pune repede în aplicare obţinerea avizelor”, a subliniat preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România.
Astfel, nu prea mai există impedimente, spun specialiștii, în obţinerea avizelor sau în accesarea proiectelor. O soluție este ca fermierii să lucreze cu un consultant, care să obţină toate avizele, pentru că prezentând documentaţia unei direcții deconcentrate, aceasta este obligată să-i răspundă în maximum 30 de zile la toate avizele.
„Fără apă, nu facem producție”
Sămânța și tehnologiile nu înlocuiesc lipsa apei, iar acest fapt e și mai bine evidențiat în zona de sud a țării. Nicuşor Şerban, administratorul Agroserv Măriuța, este unul dintre fermierii care lucrează o suprafață mare, în jur de 3.500 ha în județele Călărași și Ialomița, și a reușit anul trecut să amenajeze pentru irigaţii o suprafaţă de aproape 200 de hectare, pe care o folosește cu precădere pentru culturile furajere, pentru că vrea să își poată asigura furajele pentru ferma de taurine, indiferent de cât de secetos este anul. „Putem să avem de toate, fără apă, nu facem producţie. Şi, din păcate la ora asta, la noi şi mai ales în zona de sud-est, principalul fapt care în anumiţi ani limitează producţia este apa. Şi este clar că, dacă discutăm despre producţia vegetală, toate eforturile trebuie duse în această direcţie, în a face tot ce este posibil în a asigura necesarul de apă al plantelor. Aici vorbim de irigaţii, în primul rând, dar nu numai, și de perdele de protecţie, vorbim de orice sursă de apă care poate fi folosită la nivel regional sau chiar la nivel local. Să nu uităm că avem surse multe de apă la nivel local, care trebuie reglementate de forul legislativ pentru a le putea folosi”, a specificat fermierul Nicuşor Şerban.
Există fermieri care vor să-și facă singuri sistemele, fără o asociație
În zona în care Nicușor Șerban are terenurile, nu există organizații de udători și crede el că nici nu sunt necesare, dacă agricultorii au resurse pentru a crea aceste sisteme de irigații. „Ar trebui regândită un pic formula de acordare a banilor, şi anume s-o facem cât de simplu se poate. Orice fermier care are voinţa să facă irigaţii şi are şi posibilităţi financiare – personale, împrumuturi sau orice altă formă – nu trebuie condiţionat de nicio prezenţă, decât de dorinţa lui de a face irigaţii. Cred că nu e cazul să ne formalizăm de o anumită asociere şi din cauza asta să pierdem, pentru că dacă unu-doi dintr-o zonă nu vor să se asocieze, nu e cazul să stea cineva după ei şi din cauza asta să pierdem timp şi să nu facem ceea ce trebuie în privinţa irigaţiilor”, a explicat Nicuşor Şerban, subliniind că fondurile europene se dau în condiţiile pe care România le stabileşte cu Europa. „Nu Europa stabileşte singură condiţiile de acordare a banilor, ci, de cele mai multe ori, la propunerile făcute din România. Deci eu nu cred că nu putem face anumite lucruri că nu ne lasă Europa. Nu. Dacă nu putem face un lucru este pentru că noi nu le-am gândit corect”, a completat fermierul.
Astfel, e nevoie de o deschidere atât în ceea ce priveşte partea legislativă, cât și cea logistică, dar și în ceea ce priveşte sursele de apă. „Nu trebuie să ne gândim numai la sistemele clasice de irigaţii, ci trebuie să luăm în calcul fiecare posibilitate locală: că este lac, că este un râu, că este puţ forat. Trebuie să ne ducem în ţările care au tradiţie deja în această treabă, şi vorbesc de Spania, Ungaria, Turcia, de unde să luăm modele pentru a putea rezolva această problemă care este, aşa cum spuneam, o frână în calea producţiei agricole sigure pe care România ar putea să şi-o facă an de an”, a mai spus agricultorul.
Investițiile trebuie făcute, chiar dacă ploaia nu lipsește
Despre ce se întâmplă în județul Călărași am discutat cu Alexandru Baciu, unul dintre specialiștii cunoscuți ai zonei, care lucrează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de bovine: „Călăraşiul are sistem de irigaţii în proporţie de, cred eu, 35-40% funcţional. Mai trebuie puse la punct sistemele, se investesc bani acum în acest sens, dar se investesc bani și în reamenajarea sau reabilitarea unor sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt fostele sisteme energofage, cu consum foarte mare de energie electrică. Probabil că atunci când s-au făcut aceste investiţii trebuia să gândească şi un sistem cu energie alternativă, o eoliană, nişte panouri solare care să folosească tot timpul această energie, să pompăm apa cu energie ieftină, şi atunci şi apa care ajungea la noi, la fermieri, era mai ieftină. Dar e bine şi aşa, bine că se face”.
Din punctul său de vedere, și fermierii ar trebui să facă un efort şi să se doteze cu echipamente. Investiția guvernului e degeaba, dacă ei nu au cum să o distribuie plantelor.
În ferma sa, Alexandru Baciu are o acoperire de 80% în privința irigațiilor, dar i-ar mai trebui echipamente. Chiar dacă anul acesta ploaia nu a lipsit, investițiile tot trebuie făcute, pentru a avea o continuitate în producție. „Factorul climă a devenit acum primordial. Nu mai putem să contăm pe prognoze, că se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut și nu poţi să mai faci o predictibilitate pe termen lung cum va fi vremea – mă plouă când leagă porumbul sau când răsare grâul sau răsare rapiţa. De departe, asta este loterie. Şi atunci va trebui să ne adaptăm noilor condiţii climatice, care sunt determinante în ziua de astăzi în segmentul nostru, pe agricultură”, a explicat Alexandru Baciu.
Despre programul de modernizare, spune că trebuie avut în vedere finalitatea lui: câţi dintre fermieri vor beneficia de aceste programe și cât se va iriga efectiv. Apa ajunge la terenul agricultorilor, dar trebuie verificat dacă au cu ce iriga.
Dobrogea se usucă. Soluția? Tot banii UE!
Constantin Soare, fermier dobrogean din Fântânele – Constanța, se confruntă cu toate problemele cauzate de lipsa apei. „La această dată, nu avem apă. În Dobrogea e secetă, în timp ce agricultorii din restul țării au exces de apă. Cauza este generată de factorii naturali, de modul în care a evoluat clima, care, de un an de zile încoace, a fost aşa de imprevizibilă în sensul că, pe zona în care ne derulăm activitatea, în speţă în zona Dobrogea, trăim o perioadă cum n-am întâlnit de când fac agricultură, de după Revoluţie încoace. Avem o secetă atât de acută, încât nu ştiu dacă ne vom recupera cheltuielile pe care le-am făcut la culturile înfiinţate la această dată”, ne-a spus fermierul constănțean, subliniind că zona aceasta „impune” irigațiile.
Constantin Soare a pus bazele unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii cu numele Eravo, al cărei președinte este, cu care a depus deja proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigații. Ulterior, a preluat infrastructura de la ANIF, în total 6 ploturi, ce cumulează o suprafaţă irigabilă de 5.350 de hectare. „La ora actuală, pe programul PNDR, subMăsura 4.3, am depus șase proiecte în vederea reabilitării şi modernizării celor 6 ploturi şi proiectele sunt în acest moment în analiza AFIR, urmând ca în perioada următoare să intre în faza de selecţie şi de contractare.”
Și în viitorul PNDR e nevoie de continuarea măsurilor pentru irigații
Lucrurile par însă că au intrat în linie dreaptă, spune Constantin Soare, și politica celor de la conducere, de la această oră, vine în sprijinul agricultorilor. „Își menţin principiile care fac obiectul acestor pachete de acte normative. Mă bucură faptul că sunt interese în a continua aceste investiţii, aceste acte normative şi în programul următor, PNDR 2021-2027”, afirmă Constantin Soare.
Acest fapt e necesar având în vedere că acel milion de euro, care se alocă pentru un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea unui plot, nu este suficient pentru a finaliza întreaga infrastructură secundară, e nevoie ca fermierii, aşa cum este permis şi prin Ghidul Solicitantului, să mai depună un proiect sau chiar două. În caz contrar, riscul e de a crea o investiţie nefinalizată ce ar putea deveni piesă de muzeu.
Soluția e ca și guvernele următoare să acorde atenție acestui segment al economiei și să susțină agricultorii. „Toţi cei care vor veni la conducerea acestei ţări de acum încolo trebuie să dea o importanţă deosebită modului în care se derulează activitatea din agricultură, să-i acorde atenţia pe măsura importanţei ei şi în mod special pe tema pe care o discutăm la acest moment, irigaţiile, apa se impune a fi livrată permanent, gratuit, organizaţiilor şi celor care o utilizează. Pentru că, dacă se va schimba această decizie, să nu se mai livreze gratuit apa organizaţiilor, se va ajunge în situaţia în care investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face de acum încolo pe ce înseamnă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii secundare, şi nu numai noi, ci şi Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, să devină piese de muzeu – va ajunge ca după ’90, când totul s-a distrus”, este de părere dobrogeanul. Dacă nu va fi o coeziune legat de buna funcţionare a acestei activităţi, nu doar fermierii pierd, ci și statul.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 14-30 iunie 2019