Crescătorii de oi și capre traversează cea mai gravă criză din ultimele decenii. Mii de exploatații sunt afectate de restricțiile impuse în urma gestionării crizei generate de pesta micilor rumegătoare, iar consecințele economice sunt devastatoare.
Exporturile de animale vii sunt blocate, fermele sunt în pragul falimentului, iar numeroși crescători riscă să renunțe definitiv la această activitate.
Organizațiile profesionale ale crescătorilor, încă de la începutul anului, au transmis numeroase adrese, propuneri și avertismente către autoritățile competente, fără ca problemele să fie soluționate. Practic, și ANSVSA, și MADR, și Parlamentul n-au văzut, n-au auzit, și-au văzut de treabă. Adică au făcut ce știu mai bine. Au mimat munca.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nici măcar nu s-a sinchisit să ia măsuri pentru ridicarea restricțiilor de export de ovine vii din România, impuse din cauza pestei rumegătoarelor mici sau pentru a ține boala sub control. Or, dacă „specialiștii” veterinari au făcut ceva în acest sens, nu se vede, nu au purtat discuții reale cu crescătorii, nu i-au informat în niciun fel.
În același timp, ca să-și mai demonstreze o dată indolența, ANSVSA a hotărât să nu mai susțină vaccinarea împotriva antraxului, o boală infecțioasă transmisibilă la om, cu consecințe dintre cele mai grave. Mai-marii autorității au preferat să facă economii la bugetul instituției, dar nu prin eliminarea angajaților la statul degeaba, ci prin tăierea bugetului alocat acțiunilor sanitar-veterinare obligatorii.
Consecința inacțiunilor ANSVSA, în principal, i-a scos în stradă pe crescătorii de ovine și caprine, mii dintre ei protestând în București, pe 30 iulie.
Principalele solicitări ale fermierilor sunt deblocarea exportului de ovine și compensarea integrală a pierderilor economice; vaccinarea împotriva antraxului pe cheltuiala statului; plata urgentă a despăgubirilor pentru pesta micilor rumegătoare; menținerea programelor de supraveghere sanitar-veterinară fundamentate științific; suportarea din fonduri publice a costurilor vaccinării obligatorii împotriva antraxului; protejarea fermelor de atacurile de urși și lupi cu despăgubiri acordate în maximum 30 de zile.
În urma protestului și a întâlnirii reprezentanților fermierilor cu cei ai Guvernului, personal îmi pare că oficialii au pus un pic de pauză nervilor crescătorilor, prin promisiuni despre care eu cred că nu se vor materializa prea curând. Deh, e vară, perioadă de concedii, șefii instituțiilor și parlamentarii au nevoie de odihnă, ce credeți că e ușor să stai opt ore într-un fotoliu?! Apar probleme pe coloana vertebrală. Dar… asta nu-i grav pentru cei care nu o au.
Revenind la protestul oierilor, acestora li s-a comunicat, la Guvern, că un plan de măsuri se află în lucru și a fost transmis către ANSVSA spre consultare, urmând să fie evaluat de un comitet de specialiști. Conținutul planului nu a fost prezentat organizațiilor profesionale la întâlnirea de la Palatul Victoriei, urmând ca acesta să le fie supus consultării într-o formă avansată, înainte de a fi propus Comisiei Europene.
Fermierii susțin că sectorul are nevoie de un plan cu termene asumate public și de un mecanism de compensare care să acopere pierderea reală a fiecărei exploatații, inclusiv a celor care nu au avut animale bolnave. De asemenea, se solicită ca organizațiile profesionale să fie consultate în timpul construirii măsurilor destinate crescătorilor de ovine și caprine. Altfel, cum s-a dovedit, soluțiile nu vor funcționa în teren.
Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, le-a comunicat reprezentanților crescătorilor de oi și capre că poartă discuții cu Comisia Europeană și cu Guvernul pentru identificarea sumelor necesare despăgubirii pierderilor de venit și a cheltuielilor suplimentare suportate de fermieri, pe baza unei formule de calcul raportate la media prețului din ultimii trei ani.
Având în vedere haosul din administrația publică, din viața politică dâmbovițeană, speranțele crescătorilor că autoritățile vor lua măsuri pentru salvarea lor scad cu fiecare zi. Câți fermieri vor mai fi în activitate la următorul protest?
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2026Abonamente, AICI!








