Adeverințe APIA pentru sectorul zootehnic, Campania 2026 - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Miercuri, 27 Mai 2026 20:11

Adeverințe APIA pentru sectorul zootehnic, Campania 2026 Recomandat

Scris de

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru crescătorii de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor din sectorul zootehnic, aferente Campaniei 2026.

La cererea fermierilor, APIA eliberează adeverințe pentru următoarele intervenții:

  • PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte;

  • PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită;

  • PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte;

  • PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine/caprine.

Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții financiare bancare și nebancare și cu fondurile de garantare în domeniul agricol. Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu APIA.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2026, a Cererii de plată și prin care se confirmă numărul de animale pentru intervențiile în sectorul zootehnic indicate mai sus. Adeverința se eliberează conform procedurilor aprobate și transmise spre aplicare Centrelor Județene APIA.

Valoarea finanțării este de până la 90% din valoarea calculată prin înmulțirea cuantumului unitar minim planificat conform Planului Strategic PAC 2023-2027, pentru anul de cerere 2026, cu numărul de  animale confirmate prin adeverință pentru fiecare intervenție în sectorul zootehnic, gestionat de APIA și menționate în convenție.

Fondurile de garantare (Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) sau Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM)) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

APIA reamintește fermierilor că, potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar bancare și nebancare și APIA, dobânda aferentă acordării creditelor de către instituțiile financiare bancare va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%, iar dobânda aferentă acordării creditelor de către instituțiile financiare nebancare va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 8%.

„În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, atragem atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii”, a declarat Adrian Pintea, director general APIA.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM se găsesc pe site-ul instituției, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 215 ori

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista