siliului Naţional al Federaţiei Agrostar. Au participat aproximativ 300 de membri ai sindicatelor lucrătorilor şi producătorilor agricoli afiliate la Agrostar. S-a discutat despre plata cu întârziere a subvenţiilor, lipsa unor politici coerente în agricultură, creşterea preţurilor la input-uri. Ştefan Niculae, preşedintele federaţiei, a punctat că pentru a se reuşi accesarea substanţială a fondurilor europene este nevoie de debirocratizare.

La ora actuală, România nu are o strategie agricolă, ceea ce generează toate problemele pe care le au agricultorii şi care au fost semnalate şi dezbătute la întâlnirea sindicaliştilor Agrostar. „Cei care lucrează în agricultura românească funcţionează după nişte cutume pe care fiecare le înţelege cum vrea, nu există o agricultură organizată în care profesionistul să fie în mijlocul atenţiei. Specialiştii au fost multă vreme huliţi şi din această cauză avem mult de suferit”, arată Tudor Dorobanţu, secretar general Federaţia Agrostar.

Fărâmiţarea exploataţiilor este o altă problemă abordată la Consiliul Naţional al Agrostar. „Ar trebui încurajată renta funciară, precum şi mecanismele de achiziţie pe termen lung a terenurilor agricole, aşa încât acestea să se comaseze, spune secretarul general al federaţiei. Iniţiativa privată trebuie încurajată. Cel care investeşte în agricultură trebuie sprijinit. Există formele de susţinere financiară convenite cu Uniunea Europeană, ca de pildă plăţile pe suprafaţă. Aceste subvenţii trebuiesc acordate la timp. Apoi, plăţile pe suprafaţă trebuie egalizate cu cele primite de ceilalţi membrii UE”.

Fermele vor rămâne doar pe hârtie

Majoritatea agricultorilor s-au plâns de imposibilitatea de a beneficia de fondurile europene, de a realiza investiții mai mici sau mai mari pe proiecte FEADR. Cauza o constituie, pe de o parte birocraţia excesivă, iar pe de altă parte lipsa resurselor financiare privind cofinanțarea şi finanţarea derulării unor astfel de proiecte. Tudor Dorobanţu susţine că mii de proiecte vor fi reziliate în această perioadă la APDRP pentru că fermierii nu reuşesc să asigure cofinanțarea sau finanţarea proiectelor respective. „Federaţia Agrostar doreşte să realizeze un parteneriat între sistemul financiar bancar şi fermieri pentru ca împreună să reuşim să identificăm soluţiile necesare.

Este nevoie să încercăm cu toţii să căutăm soluţiile cele mai potrivite ca să putem să avem acces la banii europeni. Până la urmă, banii necheltuiţi se întorc la UE şi noi doar vom fi contribuabili la bugetul Uniunii. Prin urmare, autoritățile ar trebui să facă mai mult, mai ales că statul român are instrumente suficiente la îndemână, două bănci importante, CEC şi EximBank, prin care s-ar putea realiza politici adecvate susţinerii mediului de afaceri din agricultură”, a precizat Tudor Dorobanţu. El a accentuat că cele peste 8 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013 nu se vor cheltui.

Cercetarea agricolă a fost şi ea dezbătută în Consiliul Federaţiei Agrostar. De 21 de ani cercetarea nu a primit niciun fel de sprijin de la stat. De aceea, susţin sindicaliştii, nu avem seminţe perfomante şi suntem nevoiţi să importăm ori să multiplicăm peste hotare, spre exemplu, soiuri de viţă-de-vie româneşti. „Din păcate, autorităţile dau vina pe UE că nu pot ajuta agricultura. Înainte dădeam vina pe Înalta Poartă, după aceea pe Moscova, acum, mai nou Bruxellesul este de vină pentru incapacitatea noastră, a funcţionarilor statului, de a munci. O parte din vină o poartă inclusiv Ministerul Agriculturii, fiindcă nu este admisibil ca după atâtea semnale trase de fermieri, de cercetători, de mass-media, să nu devii receptiv la problemele cu care se confruntă cei din agricultură şi din mediul rural, fiindcă este un semnal deosebit de grav”, a mai spus secretarul general al Federaţiei Agrostar.

Mădălina Tufişi

- Nu cu mult timp în urmă, dle dr ing. Dimitrie Muscă, aţi participat la o întâlnire a specialiştilor din agricultură. Ce le-aţi spus celor prezenţi?
- Într-adevăr, am fost invitat la Bucureşti, la o întâlnire cu specialişti în agricultură. O întâlnire la nivel european la care s-au trasat viitoarele linii directoare ale agriculturii din UE. S-a remarcat şi cu acest prilej că există o reală criză alimentară...

- Criza pe care noi, adică guvernanţii n-o recunosc, sau nu vor s-o recunoască, sau nu se pricep s-o recunoască.
- Da, aşa e! Socotesc că ne este frică să abordăm acest subiect.

- Dacă ar recunoaşte, ar trebui să aibă soluţii pentru combaterea crizei alimentare. Le este frică să se uite în oglindă că vor vedea ceva înspăimântător.
- Eu consider că această problemă trebuie să fie spusă clar, tranşant, fără menajamente: suntem şi noi românii într-o adevărată criză alimentară. Vedem unde suntem vinovaţi, remediem greşelile şi luăm măsuri pentru viitorul apropiat dar mai ales pentru o dezvoltare durabilă.

- Despre dezvoltare durabilă vorbesc şi politicienii...
- Fără să consulte specialiştii, practicienii. O să spuneţi că iată am fost consultaţi la nivel european, că de, suntem în UE. Aici ni s-a arătat cum vom fi şi tocmai această m-a indignat. Mai întâi a circulat ca zvon, dar iată că dl comisar Dacian Cioloş ne-a adus, oficial, vestea că marile societăţi agricole, aşa cum este şi societatea agricolă, accentuez societatea agricolă Combinatul Industrial Curtici, vor avea scăzute subvenţiile pe suprafaţă în favoarea fermelor de subzistenţă şi semi-subzistenţă. Ca să nu fiu dur în calificative, trebuie să spun că este o anomalie, un real nonsens economic şi social. Se toarnă bani într-o găleată fără fund. Ce este şi mai rău este că această adevărată gafă economică cu consecinţe grave în viitor este constant susţinută de comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală dl Dacian Cioloş.

- Altfel român de-al nostru...
- Aş fi vrut să-i spun direct în faţă părerea mea dlui comisar, dar nu a mai fost când am luat eu cuvântul, plecase la altă secţiune a acestui forum european. Eu sunt om perseverent şi nu voi pierde următoarea ocazie pentru a-i demonstra aritmetic că susţine o gravă aberaţie economică.
- Cum?
- Simplu, din practica celor două societăţi agricole pe care le-am înfiinţat şi le conduc – cea de la Curtici şi cea de la Olari unde lucrăm peste 7 mii de ha de pământ. Ca să primesc subvenţii după noua doctrină, trebuie să le fărâmiţăm în cel puţin zece societăţi cu zece directori, zece contabili, zece... şi uite aşa măresc cheltuielile care se vor regăsi în costul produselor agrozootehnice.     

- După câte ştiu, în cele două societăţi agricole pământul aparţine mai multor proprietari, care la rândul lor, ar deveni fermieri cu ferme de subzistenţă sau de semi-subzistenta, pentru a primi bani europeni.
- Să rămână ca cele zece societăţi, ar trebui să fie şi ele dotate cu maşini şi utilaje agricole, aşadar, alţi bani altă distracţie. Fermele mici cu un tractor pe trei hectare sunt mai mult cheltuitoare, nu au capacitatea de a scoate un minim de profit.

- Eu mai ştiu şi altceva, cele două societăţi agricole sunt, de fapt, constituite pe sistem cooperatist şi iată că vor să fie distruse aşa cum, din prostie, au fost desfiinţate fostele CAP-uri, altfel cooperative recunoscute ca atare de Uniunea Mondială a Cooperaţiei. În fapt CAP-urile nu erau în proprietatea statului, numai că statul îşi bagă picioarele în activitatea acestor instituţii.
- Din păcate dl Dacian Cioloş a uitat, sau se face că nu ştie că tendinţa actuală în lume o reprezintă unirea pământului destinat agriculturii. E nevoie să demonstrez?! Vorbim de globalizare la nivel mondial iar dl Dacian Cioloş despre fărâmiţare. Repet, este o mare greşeală economică, cu consecinţe grave pentru viitor şi cu accentuare a crizei mondiale a alimentelor. Eu aş întreba: de ce nu se dau subvenţii pentru înfiinţarea unor cooperative agricole? Altfel se va turna, cum am mai spus, apa într-o găleată fără fund!

M. M. Mihail

Mai an, tot așa în plină vară, un roi uriaș de albine s-a abătut asupra unui ținut îndepărtat, din altă țară, de pe alt continent, din altă lume. Insectele, atât de prețuite de oamenii de pretutindeni, pentru aroma și dulceața mierii lor, s-au năpustit de astă dată asupra acestora, ucigând câțiva dintre ei. Ce anume le-a provocat această reacție asasină nu știu și, de fapt, nici nu prea mă interesează din cale-afară. Ceea ce rețin și mă pune pe gânduri este că minusculele zburătoare, care de regulă își văd de rostul lor, și-au ieșit din fire și au trecut la acte criminale.

Desigur, s-au mai văzut cazuri în care albinele, recunoscute pentru modestia, sârguința și inteligența de care dau dovadă în munca lor, s-au supărat și-au arătat că sunt în stare să și înțepe mortal. Repauzând întru Domnu’, după cum se știe, la rându-le. Dar, vreau să se rețină și apicultorii o pot confirma, acestea sunt excepții de la regulă. Dacă le dai pace, mai mult chiar, dacă le îngrijești, ele, albinele, nu numai că nu aduc pagubă ci, dimpotrivă, foloase.

Chit că de la o vreme încoace, stuparii nu mai au câștigurile de altădată și au ajuns în situatia să „vâneze francul”. Ca, de altfel, cam toți cei ce trudesc în mod cinstit și din greu.

S-au întors lucrurile cu fundul în sus, maică – îmi spunea la piață, mai zilele trecute, o bătrână țărancă. Uită-te și dumneata pe acilea, prin jur, pe la tarabe – m-a îndemnat – uită-te și spune-mi câte fețe de țărani-țărani vezi. Puține, domnule, din ce în ce mai puține. Cei mai mult sunt ăilalți – a continuat cu voce șoptită – precupeții, intermediarii, comersanții. Ei fac prețurile, că asta-i legea nescrisă, iau de la noi cu japca pe mai nimica și vând la suprapreț. Speculanți fără de rușine și fără de obraz. Nu mai are nimeni frica lui Dumneazeu. Asta e! a încheiat cu obidă femeia.

Continuându-mi drumul, fără să vreau mi-am reamintit de albinele care pe undeva într-un ținut îndepărtat, într-o altă țară și pe un alt continent, și-au ieșit din țâțâni și au trecut la fapte care nu le stau în fire. Să le fi supărat, oare, din cale-afară, trântorii? Ar fi o idee. Și dacă e așa, nu știu ce mă face să cred că și pe cei de prin piețe, de te fură la preț și la cântar, fără vreo remușcare, și fără vreun regret, și pe aceștia, așadar, ar putea să-i aștepte, la un moment dat, zile grele. Și nu numai pe ei. Care bucurie și paranghelie la cine știm noi să fie!

George Ghidrigan

„Ar fi de prisos a discuta teza că omul e în esența lui o ființă eminamente ideală. Ceea ce face un om de bună voie, sub impulsul naturii sale morale, nu seamănă nicicând cu ceea ce face silit, numai pentru plată sau numai pentru câștig. Se vede dar câtă importanță are educația care tocmai îl deprinde a face de bună voie, fără speranță de plată sau teamă de pedeapsă, ceea ce e bun, drept, adevărat. Învățătura numai ca atare nu are a face cu creșterea. Învățând pe de rost numirile tuturor orașelor de pe pământ și toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante și de animale, această masă de cunoștințe, oricât de nouă ar fi pentru o inteligență, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici îndemânatică de a judeca și de a distinge drept de strâmb. Învățătura consistă în mulțimea celor știute, cultura în multilateralitatea cunoștințelor, creșterea nu consistă nici într-una, nici într-alta. Ea consistă în influența continuă pe care o au lucrurile învățate asupra caracterului și în disciplinarea inteligenței. Când aceste două lipsesc, oricât de multe și-ar fi aproriat capul în mod mecanic, omul simte în sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil și care conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri.”

MIHAI EMINESCU

(Opere, vol. XI, p. 307.)

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Şefuuu’! Mai trăieşti bre?
Legumeam o netimbrată dă vară şi mă păli deodat’ on chef dă cujetat, dăşi nu amestec. Când şăd, şăd, când cujet, cujet. Mă umplui dă endegnare ca tiriştii dă lăţei. Sunt endegnat Dom’Şef de nu poci să mă mai ecsprimez! Mai vremea ce trecu’, adeneu’ îl dădu’n gâţi pe  unu’, Chelbu, carele veni cu on meleon dă ieuroi ca cadó, ajutor dă solidaritate pintru gabori! Mi se îmflă ficaţii. O fi dă la netimbrată zici mata, da’ nu-i! Ie dă la lipsa dă partipriu (ştiu ce-i acela!) la organili statului, pintru’ eforturili lu’ guvenu’ ţine’l’ar Ăl dă Sus, a lu’ demnitarii de ne suptţine ţărişoara. Mai dincoa’ băgară la dos alt  general (să mă lămureşti şi pe mine de când se inventară generalii secretari, că io ştiam numai de ăia cu stele!) dă la trebile din lăuntru? Luară omu’ din drumu’ la slujbă, de nu află şefu’ lui decât din gazeturi (gazeturi am scris, gazeturi rămâne, nu negociez!) că, dragă Doamne, ar fi şef dă gaşcă. Bre, să ne lămurim!

Adeneul asta lucrează în contra entereselor statului. Că cum apare unu’ mai meşter, cu mâna făcută pă strânsură, că cum îl bagă în prelucrare să-l înveţe ei ce şi cum cu parandaratul, că altu’ ceva nu văz ce să-i mai înveţe. Dacă-i  avea iera şi iei in ieconomia reală, nu în porţie la cazanu’ bujetar. A’că îi cam roade pizma. Începe oamenii să lucre pintru ţărişoara noastră, pă parte internă, ca cum ar veni şi iei, hop, pripon. Încearcă săracii să-şi enstetuţionalizeze esperienţa acumulată (ai văzut ce otobiografii are, de Nobel pe ieconomie!) şi să scoaţă cotiga naţională den nămol şi adeneul halt, stop, stoi! Gata! Că-mi vine sa nu mai ţin cu guvernul lu’ dom Iemil!

Cât îs io de chitit cu opoziţia! Ce te minuni! Ie în opoziţie, spui io! Opoziţia ie atunci când ai mai puţini de ţine cu tine, decât ăialanţi care ie pe partea lu’ la din contra! Asta ie una den iesenţele lu’ democraţia, ştiu de pă vremea când învăţam la comasată. A’că osteneşte Traianălmic (ce? n’ai auzit de Romulus ăl mic, a lu’ unu’ Durenmatu’?) să puie în capu’ trebi, meseriaşi dă meseriaşi, capabeli să crească strânsura şi suptţunea, că hop, vine ăştia de la adeneu şi-i dă în gâţi fără milă, că unii are muieri, amante, copilaşi, viloace şi aipoade ca tot românu’. Nu se gândiră că abia ieşirăm din recesiune, da’ criza nu trecu’, bag sama că ne mai paşte una şi de unde parale pintru poteră?

Păi, Chelbu’ ăla de-i dete paralele, pentru ce crezi că-i dete? Veni omu’ c’on ajutor pintru consumabele, pă principiu solidarităţii, aşa cum ne’ceru Nea Traian şi iei, ditai enstituţia, plătită den bujet, îi dete un şut în… (nu poci să scriu vorba aia!), dă se duse dea fundîncapulea săracu’, taman la loc răcoros şi tras. Numa’ socoate câte caşchete, picse, cseroacse, tonere, indigăuri, agrafe, dosare, ace, brice şi alte alea şi-ar fi tras poteraşii. Acu’altu’! Păi numai la câţi adidaşi, trenigi, maieuri, tricouri, budigâi, hamleţi, gumari, strimfi, tange, boxeri, ismene, obiele şi teneşi putea să se tragă pintru enstituţie, cre’ că nu mai avea nevoie de parale nici pintru uniforme că chinezii face şi de alea, că n-or fi Armani.

Dacă-l lăsa să se învârtoşeze în capu’ trebii, că ierea meseriaş de, io crez că putea să aprovizioneze şi cagule pintru’ mascaţi, să nu mai vorbim de scufiţe de protecţie pintru descinsurile pe centură, că se’ntorc acasă săracii pândarii plini de chichiriţe  şi nu se face să sufere şi fimeile lor legiuite de ecserciţiu funcţiunii. Bre! Să nu mă mai ating dă netimbrată câte zilişoare oi mai avea pă faţa pământului, dacă io am văzut aşa o lipsă dă patriotizm la fro enstituţie de’a statului. Nu mai ştie săracii jăndari ce să facă şi să dreaga, ca să nu să simţă frustaţi interlopii din audiuri când îs goniţi cu biţoaclele şi, hop, tu, ditai enstituţia îi  laşi fără de suptţinere, priponindu-le şefii de se ostenea pintru creşterea şi propăşirea lu’patria şi ordinea. Aşa ceva nu tre’ să se tolereze, aşa că ţ’am scris să bagi o vorbă pe unde oi şti, la ăi de are cheia, să-l puie la loc în capu’trebii, că, vezi bine, Traianălmic, dădu’ de necaz, de unde ăia cu care rămase nu mai poa’ să strângă nice banii de crăpelniţă. O să binemeriţi de la patrie, că încă n’ai aflat ce-i ăla pândar flămând. Esplozia de la Cernobâl fu parfum de micşunele!

Gheorghe.

Vă propun, dragi cititori o „Cronică folclorică a originii şi evoluţiei furtului începând cu era comunistă până în zilele... era să scriu „zilele noastre”, dar nu mai sunt ale noastre că s-au globalizat. Aşadar:

Înainte de ’89 (adică din 1948, de la Naţionalizare) toţi românii furau echitabil unii de la alţii. Statul îi fura echitabil pe tovarăşi, iar tovarăşii furau statul – unii cu poală (de la CAP) alţii cu portbagajul (de la IAS) alţii îşi făceau vile la Durău. Aşa a apărut celebra Lege 18 care trebuia să confişte averile dobândite ilicit (ai dracu comunişti).

În era de piatră a capitalismului inventat în România şi nebrevetat, adică între 1990 și1996 se fura pe scheme şi inginerii financiare de tip piramidal. S-a furat pământ cu acte măsluite şi fără acte doar cu martori mincinoşi şi comisii ale fondului funciar, care au lucrat pe principiul „Cine împarte, parte îşi face”
Cei care au furat s-au numit mai târziu oameni de afaceri. Dar nu numai atât, prima lor grijă a fost să scape de acea lege 18. Şi au scăpat!!! Au scăpat cu ajutorul, cu totul şi cu totul dezinteresat al parlamentului ruşinii. Putem spune că această instituţie la vremea ei a aruncat pietroiul în baltă şi astăzi sute de deştepţi caută să-l scoată. Şi...

În „epoca bronzului timpuriu” (cu promisiuni spoite şi poleite pe care noi proştii le-am şi aurit) este vorba de perioada dintre anii 1996-2000 când se fură din privatizări, comisioanele erau de zeci de milioane de euro, industrii întregi vândute pe nimic. S-a vândut solul, s-a vândut subsolul. În perioada asta s-au născut „industriaşii” şi chiar „marii industriaşi” care, la rândul lor au vândut România şi încă o mai vând.

Între 2000 și 2004 (epoca bronzului spălăcit) se fura din marile privatizări, retrocedări (atunci au apărut acte de pe vremea „dacilor”), derogări de la plata taxelor şi impozitelor şi OUG pentru o zi până ce TIR-urile ieşeau din ţară. Aşa au apărut şi acele lozinci „Aici sunt banii voştri... proştilor!!!”
Din anul 2004 şi până în anul 2008 s-a furat din investiţii şi contracte cu statul. Statul a investit în buzunarele şmecherilor. Celor care au furat azi le spunem „băieţi deştepţi”.

Din anul 2008 şi până în 2010 privatizări nu s-au mai putut face că nu mai aveau ce, investiţii nu, că a venit criza. Aşa că s-a furat direct din bugetul statului.

De anul trecut, adică din 2010 buget ioc.. Aşa că se fură direct din buzunarul românilor, din salarii, din pensii, din laptele praf pentru copii...! Statul arestează hoţii de buzunare consideraţi că formează tagma concurenţei neloiale. Aşa că statul nu mai face nicio mişcare pentru că are mâinile ocupate în buzunarele noastre. Aud, de mulţi ani, că s-au făcut privatizări pentru că statul nu este un bun manager. Atunci de ce ce îl mai plătim prin impozite? Şi încă ceva de ce nu demisionează acest STAT??? Cine întreabă? Eu... cel care semnează...

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

PS De bună voie şi nesilit de nimeni recunosc că şi eu am furat din folclorul care circulă pe internet.

Noua RABLĂ, ediţia 2011, a primit undă verde din partea comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. Acesta a aprobat solicitarea ţării noastre de a acorda un ajutor de stat pentru înnoirea parcului naţional de tractoare şi maşini autopropulsate, în valoare de 51 milioane lei.

De acum soarta derulării acestui program, util şi binevenit pentru agricultorii noştri, stă în mâna celor de la mediu. Administraţia fondului de mediu, instituţia care coordonează aplicarea acestor programe, are, în acest moment, postat pe site, un proiect de Ordin de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanţare a acestui program. Mai trebuie doar semnat şi treaba va merge ca pe roate. Şi roţile pot fi noi. Cel puţin aşa credem că se intenţionează.

RABLA din 2010 a făcut „pană” repede. Deşi suma pe care au avut-o la dispoziţie a fost de 100 milioane de lei, au fost cheltuiţi doar 800.000 de lei. Au fost cumpărate, prin acest program, 48 de tractoare. Mult bre, mult! La câte tractoare ar trebui înnoite, măcar 30.000 anual, susţin specialişti, vă daţi seama de diferenţa care ar trebui acoperită prin noul program. Că veni vorba de diferenţe, în România, la 9,4 milioane de hectare teren arabil, există 175.000 de tractoare, comparate cu 1,5 milioane câte deţine Polonia, la aproximativ 14 milioane hectare, înseamnă, conform unui raport al Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie din cadrul ONU, că unui tractor îi revin peste 50 de hectare, faţă de mai puţin de 10 hectare/tractor în Polonia.

Pentru 2011, ministrul mediului, Laszlo Borbely, a promis că se vor putea utiliza 2-3 tichete pentru achiziţia unui tractor nou. Să-l vedem, dacă se ţine de promisiune. Valoarea tichetului sau a tichetelor poate să acopere cel mult 40% din costul unui tractor nou sau maşini autopropulsate, de la 20.000 de euro în sus.

Procedurile greoaie şi întortocheate, dosarele stufoase pe care beneficiarii trebuiau să le întocmească şi, de ce nu, poate chiar cel mai important lucru, valoarea prea mică a unui bon, 17.000 de lei (aproximativ 4000 de euro), faţă de preţul unui tractor nou, fie şi de putere mică, a făcut ca RABLA pentru tractoare să nu funcţioneze. Până şi producătorii de tractoare şi maşini din România, 3 la număr, precum şi dealerii marilor companii din lume, trebuie să parcurgă un proces anevoios de licitaţie pentru a vinde tractoare prin programul RABLA.
Inutil şi ineficient.

Dacă Ghidul de finanţare propus nu va fi unul simplu şi uşor de aplicat de către beneficiari, la sfârşitul anului 2013, vom constata că cele 12 milioane de euro nu vor fi cheltuite. Iar alte măsuri pentru achiziţia de tractoare noi nu se prea întrevăd. Progresul, creşterea producţiei agricole, eficienţa economică a fermierilor pe o piaţă concurenţială acerbă, asigurarea cu alimente din producţia internă, vor rămâne, aşa cum este şi ”agricultura – prioritate naţională” ”putem hrăni 80 de milioane de locuitori”, doar un vis.

Roman Ștefănescu

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale apreciază că producţia de cereale pentru boabe este mai mare decât anul trecut, în unele cazuri şi cu peste 10 procente.

Recolta la grâu va fi de 6,7 milioane tone, cu un milion de tone mai mult decât în 2010, la orz cu 6% mai mare, iar la orzoaica de toamnă cu peste 10% mai mult decât anul trecut.

Recent, ministrul Valeriu Tabără a estimat că valoarea producţiei vegetale din câmp depăşeşte 10 miliarde de euro, aproape dublu faţă de anul trecut.

Producţia de grâu a României ar urma să ajungă la 8 milioane de tone în 2020, iar jumătate ar trebui să meargă la export - afirmă ministrul agriculturii, Valeriu Tabără.

În opinia sa, dacă am exporta patru milioane de tone, am intra în rândul celor mai mari exportatori mondiali. Recent, Egiptul, cel mai mare importator de grâu din lume, a anunţat că ar putea include România şi Ucraina pe lista furnizorilor oficiali, iar decizia va depinde de calitatea culturii şi capacitatea acestor ţări de a asigura livrări pe termen lung.

Înfiinţarea burselor de cereale, la Brăila şi la Galaţi - pe care o susţine - reprezintă o provocare pentru producătorii de cereale din ţara noastră a afirmat ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, într-o conferinţă de presă. Conform domniei sale, România ar trebui să producă 8 milioane de tone de grâu, în 2020, iar jumătate din producţie ar trebui să meargă la export.

Ministrul a mai spus că deficitul comercial al României s-a redus semnificativ, datorită agriculturii.

„Anul trecut, deficitul comercial al României, pe produse alimentare, s-a redus la jumătate, faţă de 2009. Dacă, în 2009, importasem de aproape 1,4 miliarde de euro, anul trecut, l-am avut de aproape 700 de milioane. /.../ să vi-l dau anul acesta. Îl am pe patru luni. Exportul este de 947,3 milioane de euro şi importul este de 1 miliard 409, dar, ceea ce este foarte important, deficitul este de 462,5, faţă de 553, în 2010”, a afirmat Valeriu Tabără.