Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Pe motiv că normele naționale privind comercializarea cu amănuntul a produselor agricole și alimentare ale României contravin legislației Uniunii Europene (UE), Comisia Europeană (CE) a decis miercuri, 15 februarie 2017, să trimită o scrisoare de punere în întârziere țării noastre.

Mai exact, potrivit comunicatului de presă al CE, marilor comercianți cu amănuntul li se solicită să achiziționeze cel puțin 51 la sută din produsele alimentare și agricole de la producătorii locali.

„Acest fapt pune probleme legate de libera circulație a mărfurilor”, se afirmă în documentul de presă.

Același act normativ (Legea nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare), mai spun oficialii CE, prevede obligația comercianților cu amănuntul de a promova produsele de origine română, limitându-le astfel decizia de natură comercială privind alegerea produselor pe care le oferă, ceea ce contravine libertății de stabilire (articolul 49 din TFUE).

„În conformitate cu dreptul UE, restricționarea acestor libertăți este permisă numai în cazul în care există o nevoie justificată pentru a proteja un interes public major, precum sănătatea publică, iar măsurile adoptate nu trebuie să fie mai puțin restrictive”, spun cei de la Comisie.

Potrivit spuselor acestora, țara noastră nu a furnizat dovada faptului că măsurile naționale sunt justificate și proporționale. Autoritățile române au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie.

Alături de alte trei state membre, România nu a comunicat deocamdată Comisiei transpunerea deplină a normelor în legislația lor națională.

„Ele au acum la dispoziție două luni pentru a notifica transpunerea completă. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE”, au conchis oficialii CE.

Ca urmare a sesizării primite atât de Comisia pentru Afaceri Europene (CAE), cât și de Comisia pentru Agricultură, Silvicultură și Dezvoltare Rurală (CASDR) din partea Biroului Permanent al Senatului României în vederea elaborării unui punct de vedere referitor la necesitarea evitării unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor României de stat membru UE, ca urmare a adoptării Legii nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, s-a decis solicitarea atât a poziției jucătorilor din piață, în scris, precum și invitarea acestora la dezbaterea de miercuri, 15 februarie 2017, la Senat.

„Este evident că, în elaborarea punctului de vedere și a unor eventuale soluții, este necesară o analiză din perspectiva politicilor și practicilor europene pe acest subiect, dar trebuie ținut cont și de condiționalitățile și specificitățile fiecărui stat membru, precum și de interesele producătorilor autohtoni și ale economiei locale/naționale”, se preciza în invitația transmisă lui Ștefan Nicolae de la Agrostar, lui Emil Dumitru de la Pro Agro, lui Laurențiu Baciu de la LAPAR, lui Sorin Minea de la Romalimenta, lui Viorel Marin de la Anamob, lui Aurel Popescu de la Rompan, lui Sorin Mierlea de la Infocons, lui Dumitru Costin de la BNS, lui Dan Șucu de la AMRCR, cât și lui Feliciu Paraschiv.

Invitația a venit de la senatoarea Gabriela Crețu (președinta CAE), dar și din partea Doinei Silistru senator, președintă a CASDR.

În urma sesizării primite de Comisia pentru Afaceri Europene (CAE) și de Comisia pentru Agricultură, Silvicultură și Dezvoltare Rurală (CASDR) din partea Biroului Permanent al Senatului României, în vederea elaborării unui punct de vedere referitor la necesitarea evitării unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor României de stat membru UE, ca urmare a adoptării Legii nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, s-a decis solicitarea atât a poziției jucătorilor din piață, în scris, precum și invitarea acestora la dezbaterea de miercuri, 15 februarie 2017, la Senat, sala Avram Iancu, nivel P1, ora 13:30.

„Este evident că, în elaborarea punctului de vedere și a unor eventuale soluții, este necesară o analiză din perspectiva politicilor și practicilor europene pe acest subiect, dar trebuie ținut cont și de condiționalitățile și specificitățile fiecărui stat membru, precum și de interesele producătorilor autohtoni și ale economiei locale/naționale”, se precizează în invitația transmisă lui Ștefan Nicolae de la Agrostar, lui Emil Dumitru de la Pro Agro, lui Laurențiu Baciu de la LAPAR, lui Sorin Minea de la Romalimenta, lui Viorel Marin de la Anamob, lui Aurel Popescu de la Rompan, lui Sorin Mierlea de la Infocons, lui Dumitru Costin de la BNS, lui Dan Șucu de la AMRCR, cât și lui Feliciu Paraschiv.

Invitația a venit de la senatoarea Gabriela Crețu (președinta CAE), dar și din partea Doinei Silistru senator, președintă a CASDR.

Vom reveni cu poziția unuia dintre cei mai importanți actori invitați la eveniment față de solicitarea CAE și CASDR în orele următoare.

Evenimentul care va avea loc la data de 24 februarie 2017, la orele 09.00, la Ramada Plaza, Bucureşti, se adresează fermierilor, retailerilor, tuturor producătorilor şi comercianţilor din domeniul agriculturii și, nu în ultimul rând, firmelor de transport şi logistică, se arată în comunicatul de presă remis la redacție.

„Toţi fermierii care vor să afle cum pot face parte din «lanţul alimentar scurt» şi doresc să obţină un preţ mai bun pentru recoltele lor sau comercianţii care doresc ca produsele să le fie prezente pe rafturile marilor magazine, vor primi (n.r. - cu ocazia conferinței) informații despre cerinţele de vânzare ale comercianţilor pentru producătorii locali şi elementele de siguranţa alimentelor, despre cum pot fi listate produsele proprii de către marile lanţuri de magazine, de retaileri, de exportatori sau de rețelele de distribuție, îndeplinind un set de condiţii obligatorii, cât și despre certificări, costuri, metode de implementare”, potrivit documentului de presă.

Nu în ultimul rând, vor fi oferite informații despre avantajele certificării standardului GLOBALG.A.P. care solicită o abordare generală în producţia agricolă, fapt ce conduce la dezvoltarea celor mai bune practici pentru generaţiile viitoare, care sunt dezavantajele şi riscurile pe care şi le vor asuma producătorii care nu deţin cerificarea GLOBALG.A.P., precum și poveşti de succes despre cum a ajutat certificarea GLOBALG.A.P. ca fermierii polonezi să devină unii dintre cei mai mari exportatori de fructe şi legume din Europa.

Participanţii la acest important eveniment al agriculturii româneşti se vor bucura de prezenţa lui Andras Fekete, Vice President & Chief Integrity Officer, Dr. Kliment Petrov, Expert, Integrity Assessments & Training, cât şi a altor specialişti în domeniu.

Compania de consultanţă INAQ Consulting, în parteneriat cu proprietarul standardelor  GLOBALG.A.P., va organiza pe data de 24 februarie 2017, la orele 09.00, la Ramada Plaza, Bucureşti, cea de-a doua ediţie a Conferinţei “LANȚUL ALIMENTAR SCURT” - Bunele practici în agricultura românească aduse de certificarea GLOBALG.A.P.

Evenimentul va pune accentul pe importanța standardelor GLOBALG.A.P. şi noile sale produse şi sisteme de certificare care au scopul de a spori transparenţa şi implicarea părţilor interesate, fermieri şi retaileri, pentru obţinerea şi comercializarea unor produse sigure pentru consum.

GLOBALG.A.P. este un standard recunoscut la nivel internaţional pentru o producţie agricolă sigură şi durabilă, care avantajează deopotrivă fermierii, comercianţii şi consumatorii din întreaga lume.

Mai multe detalii despre Agendă şi participare puteţi solicita la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Pentru rezervarea unui loc în sală este necesar să accesați și să completați  FORMULARUL DE ÎNSCRIERE

Organizatori: INAQ CONSULTING, GLOBALG.A.P.
Parteneri Premium: LIDL, AB FRIGO Consult, AGXECUTIVE
Parteneri Gold: CRIS-TIM, Global Archive MANAGEMENT
Partener Silver: NETagro
Evenimentul este susținut de: PRO AGRO, APAR, ARC, Camerele de comerț: Româno-Olandeză, Româno-Israeliană, Româno-Franceză, Româno-Engleză și Asociația Antreprenorilor Spanioli în România (ASEMER).

Și Revista Fermierului, în calitate de partener media, va transmite LIVE cele mai importante momente ale conferinței.

Sindicatul Apicultorilor din România ameninţă cu proteste în stradă, în cazul în care autorităţile nu vor lua măsuri pentru rezolvarea situaţiei dificile în care se află sectorul, se arată într-un comunicat de presă al Agrostar.

Lista problemelor prezentate de apicultori conducerii MADR cuprinde interzicerea folosirii neonicotinoidelor și obligarea fermierilor să afișeze la loc vizibil substanțele folosite la tratarea culturilor, mortalitatea în masă a familiilor de albine, nemulțumirile crescătorilor de albine legate de Legea apiculturii, subvenționarea de la bugetul de stat a fermelor de multiplicare și selecție, dar și viziunea MADR legată de etichetarea, analiza și controlul mierii din România.

Nu în ultimul rând, apicultorii solicită acordarea ajutorului de minimis pe anul 2016, informarea cu privire la fondurile alocate și măsurile de sprijin pentru perioada 2017-2020, cât și debirocratizarea legată de accesarea fondurilor europene.

Toate aceste aspecte au fost prezentate vineri, 10 februarie 2017, secretarului de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Botănoiu.

„Sectorul apicol se confruntă cu probleme deosebite. Nu se mai poate continua aşa. Am ajuns în situaţia ca noi să mâncăm surogat de miere şi mierea noastră să fie vândută în alte ţări. Copiii noştri mănâncă miere cu pesticide. (...) Oamenilor le-a ajuns cuţitul la os şi vom ieşi în stradă cu afumătorile şi echipaţi cu halate, cu cizme. Sperăm ca importanţa apiculturii pentru omenire să fie conştientizată de cei care au frâiele agriculturii şi situaţia să se rezolve”, a declarat preşedintele Sindicatului Apicultorilor, Dănuţ Puişoru.

În cadrul discuţiilor s-a pus problema creării unui fond la care să participe fiecare fermier cu o sumă pe hectar, pentru susţinerea sectorului apicol şi pentru despăgubiri în caz de mortalitate, având în vedere şi importanţa polenizării, se mai arată în comunicat.

„Polenizarea creşte producţiile agricole cu circa 40% şi fermierii ar trebui să fie interesaţi ca albinele să nu dispară ceea ce, la ritmul în care creşte mortalitate în prezent, este posibil să se întâmple în câţiva ani. De asemenea, a fost ridicată problema ca fermierii să pună panouri de informare, pe terenul cultivat, cu substanţele pe care le-au folosit la tratamente, iar în cazul în care se constată mortalitate la albine, apicultorii să fie despăgubiţi. Este foarte important ca din comisiile de constatare a mortalităţii să facă parte si un reprezentant al Direcţiei Agricole Judeţene, pentru obiectivitate. Fermierilor care nu pun panouri să existe posibilitatea de a se merge până la li se retrage autorizaţia de funcţionare. În privinţa acordării ajutorului de minimis pentru anul 2016, este posibil ca acesta să nu mai poate fi acordat pentru 2016, dar solicităm acordarea lui pe anul 2017, pentru că efectele continuă să se resimtă”, susţine Dănuţ Puişoru.

Totodată, Sindicatul Apicultorilor a propus să fie analizată posibilitatea colaborării cu un institut de cercetare sau cu o universitate, dotate cu aparatură corespunzătoare, pentru întocmirea de proiecte privind determinarea cauzelor mortalităţii excesive, astfel încât apicultorii să nu mai fie nevoiţi să ducă probele în alte ţări.

Sindicatul Apicultorilor din România este afiliat Federaţiei Agrostar, cea mai mare federaţie sindicală din domeniul agricol, care are în componenţă peste 50.000 de membri, atât producători agricoli, cât şi salariaţi din agricultură şi servicii conexe, din sectorul privat, cât şi din cel bugetar.

La numai 10 zile de la intrarea în vigoare a programului de sprijin pentru tomate cultivate în sere sau solarii, aproximativ 1.100 de cereri de înscriere din 35 de judeţe au fost primite, au anunţat, luni, 13 februarie 2017, oficialii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), informație confirmată pe pagina sa de Facebook chiar de către secretarul de stat al ministerului de resort, Daniel Botănoiu.

Potrivit unui comunicat de presă, cele mai multe solicitări au venit din judeţele Giurgiu, Olt, Dolj, Prahova, Galaţi, Mehedinţi şi Buzău.

Printr-o Hotărâre de Guvern emisă nu demult s-a decis ca valoarea sprijinului financiar acordat potențialilor beneficiari ai schemei de minimis pentru producția de tomate să fie de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Programul se desfăşoară pe o perioadă de 8 ani.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Daniel Botănoiu, secretar de stat MADR, preciza că schema de sprijin este „foarte simplă și accesibilă”, iar elementele de control introduse în actul normativ „nu permit și nu vor permite speculatorilor să profite de acest sprjin în dauna producătorilor reali”.

El a descris în câțiva pași simpli, modalitatea prin care un producător se poate înscrie pentru această schemă: „Fiecare producător care are 1.000 metri pătrati de sere sau solarii se înregistrează la Direcția Agricolă Județeană (DAJ) de care aparține și prezintă o adeverință care dovedește că deține suprafața respectivă de spații protejate. DAJ verifică la fata locului existent exploatației și mai face două verificări pe parcursul perioadei de producție: la înființarea culturii și la momentul rodirii”.

Cantitatea pentru care se primește sprijinul este de două kg/mp, respectiv două tone/1.000 mp, realizată în oricare din cele două perioade de referință sau cumulat, iar dovada pentru realizarea acestei cantități constă în fila din carnetul de comercializare sau factura fiscală care atestă comercializarea producției în interiorul celor două perioade eligibile (ian-mai, respectiv sep-dec)”.

Avem deja semnale foarte bune din sector, în sensul că, în numai o săptămână de la aprobarea acestui program s-au înscris 1.100 de producători de tomate. Este un program al cărui randament se va resimți progresiv, etapă cu etapa, pentru că, odata cu producția și primirea sprijinului, va începe și capitalizarea micului producător care își va permite achiziționarea unor instalații de încălzire sau unor răsaduri din soiuri performante și rezistente la perioadele critice”.

Potrivit datelor MADR, anual, importurile de roşii ating un nivel de 50.000 de tone la un preț de aproximativ 35 de milioane de euro, în timp ce exporturile sunt de 16 ori mai reduse, respectiv de numai 3.000 de tone, cu o valoare de două milioane de euro.

Schema de ajutor de minimis este destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179,75 milioane de lei, contravaloarea în lei a 40 de milioane de euro, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Conform datelor statistice, consumul mediu de tomate pe locuitor în România se ridică la 31 de kilograme, faţă de 34,5 kg în UE, iar producţia reprezintă 20,27% din producţia totală de legume produsă în România. La nivelul anului 2015, producţia de roşii a fost de 101.881 tone în sere şi solarii.

Situaţia cantităţilor de motorină utilizate în agricultură în trimestrul IV din 2016, în vederea aprobării şi acordării ajutoarelor aferente către fermieri, trebuie transmisă de fiecare centru judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) până cel târziu vineri, 17 februarie 2017.

„Pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2016, centrele judeţene ale APIA au obligaţia să întocmească şi să transmită centralizatoarele la sediul central, până în data de 17 februarie 2017. Acestea vor fi comunicate către MADR în data de 20 februarie 2017, în vederea aprobării cantităţilor de motorină aferente ultimului trimestru al anului 2016”, conform unor informații publicate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2016, respectiv trimestrul patru al anului 2016, au putut fi depuse până la data de 31 ianuarie 2017.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară este de 1,7975 lei/litru pentru anul 2016.

Conform unor studii, în următorii 30 de ani producția agricolă trebuie să se dubleze pentru a putea garanta siguranța alimentară a unei populații în continuă creștere.

Răspunsul ar putea fi agricultura de precizie.


Potrivit unei analize Markets&Markets.com piața globală de precizie va crește în următorii ani de la 3,20 miliarde de USD în 2015 la 7,87 miliarde de USD până în 2020. Mai mult, rata anuală de creștere estimată între 2016 și 2022 este de 13,47%.


Europa este și ea parte a acestui proces. De altfel, Parlamentul European a elaborat recent un studiu pe tema agriculturii de precizie pentru a contura principalele măsuri ce vor trebui luate pentru dezvoltarea sectorului. Aceasta presupune acordarea unei atenții deosebite finanțării, susținerii cercetării și inovării, dar și dezvoltării mediului academic.


Rezultatele deja obținute în agricultura de precizie sunt notabile în sensul maximizării eficienței în folosirea apei, optimizării consumului de îngrășăminte sau monitorizării stării de sănătate a animalelor, care pot asigura creșterea productivității dar și a calității produselor. Vorbim de tehnologii pentru identificare, măsurarea parametrilor specifici, sisteme de navigatie prin satelit (GNSS) sau de conectivitatea, stocarea datelor și analiză, sisteme de consiliere, robotică și navigație autonomă. Primele implementări ale acestor sisteme au fost făcute în cultura mare, sectorul legumelor, ele putând fi extinse cu ușurință și la alte sectoare. Un rol important în acest proces îl are și accesul la internet, care face posibilă comunicarea la distanță.


În data de 28 februarie 2017 va avea loc, la București – Hotel Pullman, Conferința „Agricultura de Precizie”, în cadrul căreia partenerii și invitații vor aduce în atenția fermierilor cele mai noi tendințe și inovații din domeniu.

Evenimentul este organizat de TMT PR în parteneriat cu USAMV București, USAMV Cluj și cu susținerea mass-mediei agricole, printre care și Revista Fermierului.

La data de 28 ianuarie, 8.174 de ferme din judeţele Alba, Sălaj, Hunedoara, Olt, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Dolj se aflau în întârziere în privinţa controlului pe teren, potrivit unei informări ale Ministerului Agricole, plata finală a subvenţiilor în sectorul vegetal şi zootehnic pentru anul 2016 urmând să se terminte în luna martie, a.c.

Se estimează că finalizarea controlului în teren ar avea loc pe 15 februarie 2017, după care urmează introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic.

Pentru întărirea procesului de lucru, mai bine de 260 de experți au fost detașați în zonele cu probleme, rezultatul fiind diminuarea masivă a numărului de exploatații cu probleme.

„Pentru aducerea la zi şi crearea posibilităţii de finalizare a controlului clasic, etapă obligatorie pentru acordarea sumelor de către APIA, au fost detaşaţi de la alte centre judeţene 262 de specialişti cu atribuţii de control pe teren, în judeţele menţionate. (...) În momentul de faţă numărul fermelor rămase pentru control a fost redus la 174. Astfel, controlul poate fi încheiat până la data de 15 februarie, urmând a se proceda la etapele tehnice care urmează, respectiv introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic”, se precizează în comunicatul ministerului de resort.

Oficialii MADR au mai adăugat că în urma celor două întâlniri de lucru cu dezvoltatorul de soft privind îmbunătăţirea aplicaţiei s-a reuşit reducerea termenelor de livrare a funcţionalităţilor în cadrul aplicaţiei pentru demararea plăţilor finale aferente anului 2016, în sectorul vegetal şi zootehnic.

Fermierii selectaţi la controlul pe teren, pentru anul de cerere 2016, sunt în număr total de 85.348 fermieri, din care la control prin teledetecţie 60.535 fermieri, iar la control clasic pe teren 24.813 fermieri, potrivit datelor APIA.

Începând cu luna ianuarie 2017, Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) a devenit oficial Membru al Camerei Franceze de Comerț și Industrie din România (CCIFER), AISR urmând să fie parte din „Grupul de lucru pe agricultură” la șefia căruia se află Sebastien Record (Geosys).

Creată în 1996, CCIFER exprimă o poziție comună a companiilor membre și a investitorilor francezi în România în dialogul cu autoritățile publice.

CCIFER reunește 500 de companii membre, cu capital francez și românesc, atât mari întreprinderi, cât și IMM-uri. În total, membrii CCIFER reprezintă 15% din PIB-ul României și peste 125.000 locuri de muncă.

Alianța Industriei Semințelor din România va face parte și va activa în „Grupul de lucru pe agricultură” care îl are ca lider pe Sebastien Record și care prezintă o agendă axată pe trei priorități: informarea continuă asupra subiectelor de actualitate din agricultură, abordarea structurată a dialogului cu partenerii instituționali și organizarea filierelor profesionale.

Pe pe termen lung, se dorește identificarea partenerilor pe piața din România.

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) a fost fondată în anul 2012, cu obiectivul de a reprezenta o voce a industriei de semințe din România și de a asigura un dialog deschis și permanent cu toate asociațiile profesionale și patronale din agricultura românească, precum și cu autoritățile, în procesul de reglementare a semințelor certificate din țara noastră.

Membrii Alianței Industriei Semințelor din România reprezintă peste 70% din piața domestică, reunind zece mari companii (Bayer, Caussade, Euralis, KWS, Limagrain, Maisadour, Monsanto, Pioneer, Procera, RAGT și Syngenta), care produc, testează și comercializează semințe de calitate, adaptate condițiilor de cultură din țara noastră, oferind soluții durabile fermierilor.

Începând cu anul 2016, Alianța Industriei Semințelor din România are ca Membru Onorific -  Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, iar din luna ianuarie 2017 și Institutul de Fitotehnie Porumbeni din Republica Moldova.

Comisia Europeană (CE) a modificat prin Regulamentul european 1146/2014 Limitele Maxime de Reziduuri (LMR) pentru substanța activă Clorotalonil, informează compania Syngenta.

În vederea conformării cu această modificare, compania Syngenta a decis retragerea utilizarii produsului BRAVO 500 SC la PRUN. Astfel, compania Syngenta a retras această utilizare de pe eticheta produsului și recomandă încetarea utilizării produsului BRAVO 500 SC la prun.

„Menționam că acest anunț nu este un act de informare legislativă și nici o opinie legală cu privire la informațiile pe care le conține. Acest document nu înlocuiește și nici nu suplinește obligația terților de a se informa și de a se conforma cu dispozițiile legale aplicabile activităților pe care le desfășoară”, se precizează în finalul comunicatului.

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista