O analiză de dată recentă, realizată pentru anul agricol 2017, m-a pus pe gânduri. Nu cifrele, în sine, ci faptul că una dintre cele mai prospere țări din lume se bazează, totuși, în sectorul agricol, pe aceleași lucruri pe care ne-am (mai) putea sprijini și noi.
Țara aceea prosperă este SUA.
Rezultatele publicate de „a.a.w.e.” - American Association Wine Economics, arată că „America”, așa modernă și avangardistă, puternic dezvoltată industrial, nu își neglijează agricultura și, într-un fel sau altul, își menține în echilibru balanța comercială și prin exportul de produse agricole.
Poziția Nr. 1 la export este deținută, în mod surprinzător, de soia, valoarea exporturilor de soia ajungând la 21,6 miliarde (!) de dolari americani.
Porumbul aduce în țară 9,1 miliarde, iar nucile, alunele ş.a.m.d. (!!!), 8,5 miliarde USD.
Carnea de vacă și cea de porc aduc împreună 14 miliarde de dolari. Nu riscăm nicio comparație din simplul motiv că la noi lupta împotriva crescătorilor de animale a început prin ’90 și se află, cum-necum, cam în ultimul act. Cu românii învinși, firește.
Grâul este abia pe a 7-a poziție (6,1 miliarde USD), urmat de alimente procesate, bumbac, lactate și fructe proaspete. Deși pare mult în urma celor de mai sus, exportul de vin realizează circa 1,5 miliarde de dolari, adică doar de patru ori mai puțin decât grâul, în condițiile în care americanii au o poziție dominantă pe piața mondială cu această cereală.
Poate că cifrele acestea nu atrag atenția multora dintre noi, iar oficialilor din Ministerul Agriculturii chiar cu atât mai puțin.
Privind această stare de fapt în strictă corelație cu datele demografice și nivelul de consum al SUA, putem trage câteva concluzii interesante și, dacă ar fi să se și muncească la „nivel decizional” pe ele, ar putea fi chiar folositoare.
Așadar, deși consumul în State este unul mare, rămâne loc de export.
Vinul, repus în drepturi depline abia la vreo trei-patru decenii după Prohibiție (anii ’60-’70), ajunge să facă performanță și la export.
Bine, veți spune, dar suprafața de vie în SUA este foarte mare. Da și nu. Sunt plantate 440.000 ha cu viță-de-vie. Suprafață de (doar) două ori și jumătate mai mare decât cea a României vitivinicole. OK, dar populația Statelor Unite este mai mare decât a țării noastre cam de vreo ... 16 (șaisprezece) ori. Și nu orice populație, ci aceea care formează cea mai mare piață de vin din lume: 31,8 milioane de hectolitri consum.
Ce vreau să scot în evidență? Faptul că în cinci-șase decenii, datorită unei politici coerente de valorificare a acestei resurse – vinul –, SUA au ajuns să își alimenteze cu vin autohton propria piață (imensă, repet) și să facă export la o valoare doar de patru ori mai mică față de o vedetă a comerțului internațional american, grâul. Ce succes!
Dacă e să analizăm și parametrii de valoare adăugată, ce ar mai fi de spus? Oare unde credeți că este cea mai mare plusvaloare, la un kil de grâu sau la o sticlă de vin? Un singur lucru mai spun și despre comerțul intern cu vin din SUA: Trader's Joe’, care este un lanț de magazine foarte atent la vinuri (și, ca atare, unul dintre cei mai mari vânzători de vinuri din lume), se află în top 10 după ... Amazon, Google, Apple, Netflix și Facebook (toți cei de mai sus, ocupând câte 2-3 poziții pe diferite categorii). Mai e ceva de spus?
Da! Și anume că nimic nu vine ... din senin. De la sine. Pe de-a moaca. Doar din vorbe meșteșugite. În urma furatului. Ca efect al datului din umeri. Pe lângă șpagă. Din neștiință. Din neputință. Ca premiu pentru îngâmfare, țopârlănie, „popularitate” mimată, lipsă de colaborare cu mediul privat (ca să nu spunem „obstrucționarea” acestuia).
Nu e un secret că, de ani de zile, atribui o legătură cu cele de mai sus administrației centrale. În ordine și proporții diferite, dar, inevitabil, cu același efect: rânduirea noastră în coadă, pauperizarea poporului român și dizolvarea capitalului românesc. Și, pentru a-mi vărsa întreg năduful, această dramă se produce invers proporțional cu îmbogățirea funcționarilor și a ministeriabililor de serviciu (... că nu toți apucă să ajungă miniștri, dar, deh! se descurcă).
Buuun... Dar cum se întâmplă că americanii pot excela într-un domeniu în care noi chiar nu suntem nou-veniți (ba, să tot avem niște mii de ani ... )?
Aș îndrăzni să fac inventarul politicilor de încurajare a tot ceea ce înseamnă „lumina” pusă pe vin. În SUA.
Cărți, reviste, școli, emisiuni, filme (da, da!), concursuri, festivaluri, ș.a.m.d.
Toate acestea sunt, într-un fel sau altul, sprijinite de guvernul central, de autoritatea statelor în care se produce vin (și nu e vorba numai de producție, pentru că și comerțul, HoReCa, dacă e să luăm doar două exemple, se dezvoltă și creează bunăstare). Dar, uitați aici, ajungem și la sprijinul privat, și nu ca mecenat, ci, bineînțeles, unul practicat în interes propriu.
Agricultorii din SUA sprijină în interesul lor – toate evenimentele sau acțiunile care duc la notorietatea vinului.
La noi, știm. Statul nu înțelege ce are în seif (și cum s-ar putea „vinde” bijuteriile de acolo).
IWCB-ul, Concursul Internațional de Vinuri București. Despre VINARIUM, nici nu a auzit. Dar Dvs.? Credeți că e suficient să vindeți grâul, porumbul, ceapa, cartofii, sfecla, rapița și „totul va fi bine”? Da, trimiteți fata/băiatul la școală în Anglia/Elveția/SUA, firma merge. Viitorul nu e liniar, domnilor.
În turbulențele accidentelor istorice (care schimbă inevitabil paradigma în care gândim „la prezent”), doar „semnăturile” au făcut ca toate produsele unei țări să aibă șanse de a supraviețui în piețe.
Nu vă cere nimeni nimic. Nu trebuie să vă deteriorați confortul pentru vreo acțiune patriotică.
Fiți doar mai atenți. Vinul poate face ca țara asta să aibă, pe lângă prosperitate, și identitate.
Dacă nu reușim să ne „semnăm” ca națiune, de ce s-ar mai întoarce copiii voștri aici?
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 1-14 octombrie 2018