În anul 2019, doar 5% din producţia naţională de carne de porc s-au mai folosit în procesare, ca urmare a efectelor nedorite generate de pesta porcină africană, restul fiind asigurat din schimburi intracomunitare, a afirmat directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase.
„Pesta porcină africană a zguduit nu doar creşterea porcului din România, dar aş putea spune că a zguduit din temelii şi industria de procesare. Din necesarul intern de carne de porc, România nu era în măsură să asigure şi pentru piaţă, şi pentru procesare, însă membrii noştri ne-au spus că anul trecut lucrau cu 95% carne din producţia naţională, iar acum lucrurile s-au inversat: 95% carne din spaţiul intracomunitar şi doar 5% din producţia internă”, a declarat Dana Tănase în cadrul conferinţei „Pactul Pro Porc”, organizat de Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).
Potrivit datelor prezentate de reprezentantul procesatorilor, citând statisticile Institutului Naţional de Statistică (INS), producţia industrială de carne de porc în România a crescut de la 435 834 de tone în 2016, la 461 149 de tone în 2018, iar în primul semestru al acestui an s-au consemnat 206 468 de tone.
Valoarea producţiei industriale de carne de porc în 2016 a fost de două miliarde de lei, iar în anii 2017 şi 2018 s-a menţinut în jurul a trei miliarde lei. În semestrul I al acestui an, valoarea producţiei industriale de carne de porc este undeva la un miliard de lei.
Din punctul de vedere al producţiei industriale de produse din carne de porc, aceasta a crescut în 2017 la 356 043 tone, faţă de 345 000 de tone în 2016, dar a scăzut la 324 175 de tone anul trecut, cantitate care s-ar putea obţine şi în acest an, în condiţiile în care în primul semestru s-au obţinut 175 946 de tone, a susţinut reprezentantul ARC.
Valoric, piaţa produselor din carne de porc a crescut de la patru miliarde de lei, în 2016, în jurul a cinci miliarde de lei, în 2017 şi 2018, iar în primul semestru al acestui an a ajuns la trei miliarde de lei.
Conform datelor INS privind importurile de carne de porc, în 2016 schimburile intracomunitare au fost de 162 179 tone, în 2017 au depăşit 306 640 de tone, în 2018 - 458 766 tone, iar în prima jumătate a acestui an s-au consemnat deja 220 446 tone.
În ceea ce priveşte exporturile de carne de porc, dacă în 2016 România exporta 23 680 de tone de carne de porc, în 2017 - 41 637 tone, această cantitate a înregistrat anul trecut un recul până la 24 220 de tone, pentru ca, în primul semestru din 2019, să ajungă la numai 5 682 de tone.
Pe de altă parte, exporturile de carne de porc au fost în valoare de 40 de milioane de euro în 2016, au crescut la 75 de milioane de euro în 2017, ca în 2018 să scadă semnificativ, la 42 de milioane de euro şi la numai 8 milioane de euro, în prima jumătate a acestui an.
Potrivit datelor INS, în 2017, importul de produse de carne de porc a fost de 45 833 tone, iar exportul de 48 504 tone. În 2018, s-au importat 52 014 tone produse carne de porc şi s-au exportat 52 242 de tone, iar în prima jumătate a lui 2019, cifrele INS arată 26 510 tone la import şi 26 326 tone la export. Valoarea importurilor de produse din carne de porc în 2018 a fost de 156 de milioane de euro, iar cea a exporturilor de 185 de milioane de euro. În primul semestru, s-a consemnat la import o valoare de 84 de milioane de euro, în timp ce la export s-au obţinut 98 de milioane de euro pe produse din carne de porc.