Cercetările efectuate de echipa Pioneer arată că nu există nicio influență asupra productivității hibridului, corelată cu înroșirea frunzelor, afirmă Mihai Valentin, product manager, Pioneer România, într-o lucrare transmisă presei de specialitate.
Conform rezultatelor muncii de cercetare, prezentate de angajatul companiei, hibrizii care genetic dețin acest fenomen rămân la fel de productivi, fie că frunzele se coloreaza în roșu, fie că nu.
Ar trebui fermierii să se îngrijoreze de acest fenomen al colorării frunzelor de porumb în fazele de dezvoltare timpurii, cu pigmentul antocianic răspunzător de emiterea radiației roșiatice sau nu?, se întreabă specialitul Pioneer. Tot el dă și răspunsul: „Depinde de cauzele care provoacă fenomenul. Nu este deloc neobișnuit ca imediat după răsărirea micilor plantule de porumb, sub influența diverșilor factori (meteorologici, antropici, chimici etc), acestea să capete acea tentă roșiatică pe frunze, mai ales în faza de 2-4 frunze (faza de sevraj a porumbului). Și, ca prin minune, în faza de șase frunze, această colorație să dispară exact ca în reprezentațiile lui David Copperfield”, a declarat Mihai Valentin, product manager, Pioneer România.
Există o serie de factori care provoacă această colorație, dar să nu uităm că scopul final al activității agricole nu este reprezentat de admirarea coloristică și nuanțele date de unghiurile de incidență ale luminii, ci este cel al obținerii de producții rentabile economic și stabile, a adăugat el.
Care sunt cauzele care pot provoca înroșirea frunzelor de porumb?
Porumbul violaceu nu este o „invenție“ modernă. Această colorație roșiatică a frunzelor de porumb a fost observată din cele mai vechi timpuri și se manifestă „cu succes” pe forme de porumb sălbatic ce cresc in zonele montane răcoroase din Peru și Mexic.
Practic, această colorație violacee este dată de o serie de gene, mai exact opt la număr, răspunzătoare de exprimarea fenotipică a pigmentului antocianic, a detaliat angajatul Pioneer. Există numeroase plante care dețin același numar de gene. De exemplu, arțarul roșu are frunze cu tentă roșiatică în primăvară, cum de altfel există arțari cu frunze total verzi. Să nu uităm de banala varză roșie care, culmea, face fotosinteză și dă randamente foarte bune, chiar dacă e „roșie”, cum, de altfel, sunt cunoscute o serie de flori ornamentale ce au frunze cărnoase și colorate în roșu. Diferența dintre „varianta” colorată în roșu și cea verde este aceea că varza, arțarul, florile ornamentale roșii dețin acele gene responsabile de sintetizarea pigmentului antocianic.
În cazul porumbului, care este un hibrid, această caracteristică este transmisă de la părinți, ca de altfel multe alte caractere care nu se manifestă fenotipic în condiții normale. Marea majoritate a hibrizilor de porumb deține cinci din cele opt gene responsabile pentru colorația violet. Celelalte trei gene se regăsesc doar la o parte din hibrizi, care sunt și usor mai sensibili la temperaturi scăzute. Atunci când acești hibrizi sunt expuși la temperaturi scăzute, genele declanșează secretarea de pigment antocianic în micile plantule. Același fenomen se poate observa și atunci când, noaptea, temperatura aerului coboară sub 10 grade Celsius, iar ziua temperaturile depășesc 15 grade Celsius, atunci când avem amplitudini mari de temperatură între zi și noapte.
Această colorație se manifestă doar în fenofaza de până în șase frunze ale porumbului, când acesta trece prin acea „perioadă de sevraj”, când planta se hrănește preponderent prin sistemul radicular embrionar și investește masiv în dezvoltarea rădăcinilor coronare (principalul sistem radicular al plantei mature), în defavoarea dezvoltării aeriene.
În primăverile cu temperaturi scăzute, cu umiditate în sol, acoperite de resturi vegetale, cu siguranță hibrizii ce dețin toate cele opt gene răspunzătoare de secretarea pigmentului antocianic se vor manifesta fenotipic, prin apariția colorației violacee pe frunze. Pigmentația violacee poate apărea și la plantele mature (peste șase frunze), însă în aceste cazuri, aceasta este determinată de alți factori (vătămari mecanice sau chimice, atac de insecte) și alt soi de gene sunt răspunzătoare.
Toate testele demonstrează că nu este o influență de niciun fel asupra plantei de porumb sau randamentului final. Nu există nicio corelație între culoarea violacee și metabolismul plantei, creștere, producția de clorofilă sau producția de boabe.
Temperaturile scăzute pot afecta însă plantulele de porumb, fie că sunt sau nu colorate în violet. Vremea rece reprezintă un factor de stres, ce vor afecta porumbul verde, alb, roșu sau orice altă culoare ar avea, prin încetinirea metabolismului plantei. Este o regulă general valabilă în lumea vie.
Cercetările Pioneer arată că atât hibrizii ce dezvoltă colorația violacee, cât și cei care rămân verzi, atunci când au fost expuși la frig, au avut același conținut în clorofilă, fără nicio diferență. Pigmenții antocianici sunt secretați în partea periferică a frunzei, nu la interior (unde se găsește clorofila).
În portofoliul Pioneer se găsesc o serie de hibrizi consacrați, extrem de productivi și care au caractere agronomice deosebite, dar care dețin cele opt gene, manifestând în condiții de stres termic colorația violacee. Aduc aminte aici de P9241, poate cel mai stabil și bine adaptat hibrid la condițiile din România, care deține caractere agronomice aproape de perfecțiune (tulpină puternică, înrădăcinare profundă, toleranță excepțională la secetă și arșiță, toleranță deosebită la Fuzarium și Gibberela) și P9911, etalon de randamente-record în grupa FAO 400, care prezintă acest caracter de colorație violacee.
De obicei, această colorație violacee dispare foarte rapid, după faza de șase frunze, dacă temperaturile sunt ridicate (în corelație cu metabolismul plantei), sau mai încet, dacă temperaturile scăzute persistă. Temperaturile scăzute, nu colorația violacee, provoacă această creștere lentă.
Recomandarea ar fi ca atunci cand alegeți un hibrid, să consultați un reprezentant Pioneer din zonă, pentru a vă da detalii suplimentare legate de hibridul ales. De exemplu, P9241, deși se colorează în violet, are o dezvoltare rapidă (early growth) în primele faze de vegetație, care îl face pretabil pentru programul de semănat timpuriu al Pioneer.
Alte cauze care pot provoca fenomenul de carență în fosfor (P)
„După cum bine știți, carența în fosfor se poate manifesta prin această colorație violacee a frunzelor”, afirmă de la bun început specialistul companiei. Bineînțeles, în aceste cazuri, o analiză agrochimică a solului va furniza informații asupra conținutului de fosfor disponibil (din soluția solului). Mare atenție însă, cea mai mare parte a fosforului din sol este sub formă „blocată”, inaccesibil plantelor. Dacă analizele vor arăta că nivelul de aprovizionare este suficient, fertilizarea suplimentară cu fosfor nu va schimba în verde culoarea violet a plantelor.
Cum putem să ne dăm seama dacă este vorba de colorație determinată genetic sau este deficient de fosfor?
În cazul în care colorația violacee este uniform răspândită pe întreaga solă, cauza este, cel mai probabil, determinată genetic. Dacă colorația apare în vetre, localizată pe zone, indică de obicei o carență în fosfor. Carența în fosfor este, de asemenea, cauza probabilă și dacă această colorație persistă peste stadiul de șase frunze.
Solurile reci, cu textură grea, se încălzesc mai greu, plantele suferă, metabolismul fiind încetinit - reprezintă o altă cauză a apariției colorației violacee.
Sistemul de lucrări - pe solurile lucrate în sistem „minimum tillage”, acoperite de resturi vegetale, zonele compactate pot provoca reacția de colorație violacee.
Utilizarea necorespuzătoare a pesticidelor sau a fertilizanților (în special cei cu azot pot distruge mezocotilul plantulei) vor induce în anumite cazuri secretarea de pigment antocianic.
Apariția colorației violacee nu va influența productivitatea hibridului, în schimb condițiile de mediu, tehnologia aplicată, greșelile tehnologice o vor face.
În momentul de față, Pioneer are în România cea mai performantă gamă de hibrizi deosebit de bine adaptați condițiilor climatice specifice teritoriului României, cu o plasticitate ecologică deosebită.
Garanția succesului fermierului constă în productivitatea și în stabilitatea produselor Pioneer.
„Toate aceste caracteristci sunt înglobate sub o singură umbrelă, un brand deja consacrat în România - Optimum® AQUAmax®”, a conchis Mihai Valentin.