Firma Vogel&Noot Agrorom SRL din Arad, prezentă pe piaţa românească din anul 1995, are, începând cu luna septembrie 2016, un nou proprietar - BEYNE NV- producător din Belgia de echipamente de erbicidat agricole, cu un renume de peste 40 de ani pe această piață, calitatea şi durabilitatea produselor adaptate la nevoile clienţilor fiind recunoscute în lume. „Beyne este un proeminent lider pe piaţa europeană, prin gama largă de mașini de erbicidat montate, tractate şi autopropulsate”, susțin reprezentanții companiei.
Vogel&Noot Agrorom, prin preluarea de către compania Beyne NV, începând cu februarie 2017, şi-a schimbat denumirea în BEYNE AGROROM SRL şi a devenit importator autorizat pentru: maşini de erbicidat, maşini de administrat îngrăşăminte chimice, cultivatoare Multivator marca Beyne; grape cu discuri marca Tulip, pluguri marca Jean de Bru, sisteme de ghidare de înaltă performanţă Track-Guide, mărindu-şi astfel portofoliul de produse. „În continuare le vom asigura clienţilor noştri piesele de schimb pentru utilajele deja achiziţionate. Suntem în căutare de noi furnizori pentru a le oferi fermierilor o gamă completă de utilaje necesare prelucrării solului. Datorită reţelei de dealeri, formată de-a lungul celor 22 de ani de activitate şi tehnicienilor bine pregătiţi, Beyne Agrorom continuă să garanteze o livrare rapidă şi un service excelent”, a transmis compania prin intermediul unui comunicat de presă.
Beyne Agrorom invită agricultorii să-i viziteze standul din cadrul Expoziţiei AgriPlanta – Romagrotec, în perioada 18 – 21 mai 2017, în localitatea Fundulea, județul Călăraşi.