Camerele Agricole vor fi funcţionale în luna iunie a acestui an, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, prezent la cel mai mare târg de produse bio din lume - Biofach 2011.
"Din păcate Comitetul Naţional de Iniţiativă nu a fost încă constituit, probabil că se va face în această săptămână, iar până la sfârşitul lunii mai sau iunie vom avea Camerele gata finalizate", a spus Adrian Rădulescu.
Acesta a precizat că agricultura din România nu avea o instituţie reprezentativă pentru agricultori, dar aceasta va fi în prezent Camera Agricolă. "Aici vor fi implicaţi toţi agricultorii, urmează ca deciziile şi reprezentativitatea să fie legalizată, astfel încât Camerele să reprezinte agricultorii la toate nivelele", a explicat Rădulescu.
La sfârşitul lunii decembrie a fost promulgată Legea camerelor agricole, a căror înfiinţare se va face pe etape. Primele care se vor constitui vor fi colegiile camerelor agricole zonale, apoi pe rând cele judeţene, regionale şi naţionale. Cei care vor avea rolul de a organiza alegerile şi de a se ocupa de bunul mers al lucrurilor vor fi membrii comitetelor de iniţiativă organizate, de asemenea, la nivel regional, judeţean şi naţional şi care se dizolva după validarea alegerilor membrilor colegiilor.
Potrivit legii, Camerele Agricole se vor autofinanţa din cotizaţiile membrilor, doar că, la începutul fiecărui an, se vor stabili împreună cu Ministerul Agriculturii o serie de servicii pe care acestea le vor efectua contra cost. În prezent, se aşteaptă normele metodologice de aplicare a Legii nr. 283/28 decembrie 2010, precum şi listele cu membrii comitetelor de iniţiativă.
Camerele agricole sunt organizaţii neguvernamentale, de utilitate publică, non-profit, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta şi promova interesele socio-economice ale populaţiei care derulează activităţi în domeniile agriculturii. Noua instituţie a Camerelor Agricole nu va putea funcţiona numai din fonduri de la bugetul de stat, ci va trebui să-şi creioneze propriul suport financiar în sistemul agricol, în serviciile pentru fermieri şi pentru instituţiile statului.
Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, a tras un semnal de alarmă în legătură cu creşterea preţurilor alimentelor, care ar putea reprezenta un risc pentru stabilitatea politică a multor ţări, transmite AFP. El a făcut această declaraţie, sâmbătă, cu ocazia reuniunii miniştrilor de finanţe ai statelor din G20, care s-a desfăşurat timp de două zile în capitala Franţei.
'Am spus că am ajuns la cota de alertă', a afirmat Zoellick, care a solicitat liderilor G20 'să considere alimentaţia drept prioritatea numărul unu a anului 2011'.
O majorare a preţurilor la produsele agricole va încuraja o sporire a ofertei agricole, dar, în următorii doi ani, 'ar putea să apară şi un mare număr detulburări, guvernele ar putea să cadă, iar societăţile ar putea să ajungă în dezordine', a mai estimat preşedintele BM.
România a încasat din exporturile de bovine şi ovine/caprine peste 168 de milioane de euro, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2010, în creştere cu aproape 14 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au totalizat 147,5 milioane euro, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Animalele vii din specia bovină au fost exportate atât în ţările comunitare, cât şi în cele extracomunitare, depăşind cantitatea de 47.805 tone, în valoare de 91,274 milioane euro, în timp ce exporturile de oi şi capre au fost de 39.770 tone, totalizând 76,9 milioane euro.
Potrivit datelor MADR, importurile de animale vii (bovine, ovine/caprine), au fost de numai 5,9 milioane de euro, în cazul bovinelor acestea totalizând 1.992 tone (5,7 milioane euro), iar cele de ovine/caprine - 96,6 tone (220.624 euro).
În privinţa porcilor vii, România are deocamdată interdicţie pe piaţa comunitară în privinţa exporturilor din cauza evoluţiei pestei porcine clasice, dar în ţările din afara spaţiului comunitar au fost exportate 55,7 tone de animale vii din această specie, în valoare de 32.821 euro. Importurile de porci vii au totalizat la 11 luni 49,4 milioane de euro, sumă care a adus pe piaţa românească peste 29.695 tone de porci vii.
Potrivit datelor MADR privind comerţul cu produse agroalimentare, în perioada menţionată, au mai plecat pe piaţa externă cai, măgari, catâri şi bardoţi vii, în valoare de 815.649 euro, respectiv 664,6 tone, importurile din aceste specii fiind de 7,05 tone, în sumă de 115.406 euro.
Trăiţi miştooo!
Dă când mă băgaşi analistru’ nu mai poci dă grije şi mi-e să nu dau colţu’ ca’ cum dă cânele dă drum lung. Pă parte ieconomică văzuşi că mă pricep aşa că o să’ţ mai emailez câte ceva. Azi de-un parexamplu’ vreau să-ţi fac neşte propuneri dă empozite pă care să le transmiţi lu’ Dom Iemil să le baje în Codu’ Fişcal, să mai aivă resurse pintru astupuşul bortelor din bujet. De’un par ecsamplu’ empozitele enderecte. Ori nu ştii ce ie ăle? Ie că când nu se poa’ măsura pă derectelea ceva, da’ cevau’ ăla ie lână’n lână, nesmintit.
Atunci vi tu, măsori p’in altuceva şi afli ce făcu ăla când făcu pă directelea. Ca’ cum ar veni faci o artifici dă calcul (vezi armetica dă clasa a şaptea). Ie ca când vii acasă capsat dăn diferite cauze dă iefecte şi-I dai fro’ două muierii. Nu tre’ să-i spui dă ce! Ştie ia! Aşa şi pă linie dă empozite. Poci să empozitezi suflatu’ nasului, dupe numărul dă batiste dă le cumpără unu’. Nu-i pintru toţi, că ie unii de dă cu… iei dă pământ ori în fasole! Poci să empozetezi glojdeala zilnică şi cotedeană, cu o acciză pă dospapir.
Nici asta nu ie pintru toţi, ie pintru cetadini, da’ nu-i de lepădat, că ca la şaij dă procenturi den naţie ie’n urban şi ăştia n’are de unde brusture ori ciucalăi. Pă ăi dă cresc muşte, poci să-I empozitezi dupe număru’ de deşte, că n-ai cum să le măsori mierea linsă când îmblă la buduroi. Pă tonomaţi poci să-i taxezi ori dupe vorbele dă laudă la adresa lu’ Mogulu’ ori dupe înjurăturile la adresa lu’ neaTraian, da’i mai bine dupe şi-şi. Nici nu ştii cât s-ar strânje la buget! Mai greu ie cu taxarea ielectoratului pintru acelaşi lucru, da’ am soluţia. Se taxează pauşal, ori forfecar, că nu se escistează să nu injure! La telectuali’i simplu’! Îi taxezi dupe număru’ dă cărţi den bibliotecă. Îi drept că aici o să intre şi unii de’o au văpsită pă zid, da’ poci să faci scrob dă ouă fără să le sparji, te intreb io?
Pintru creştini numeri bisericile dă pe traseu’ până la servici’, înmulţeşti cu trei cruci pă biserică, înmulţeşti cu doi pintru întors şi gata! Poa’ să greşeşti cu ceva, când schimbă drumu’, da’ nu ăstea contează, grosu-i dincolo! Ateii îi lăsăm, ie neglejabeli dă când nu mai recunoaşte nici Nea’Nelu că-i ateu. Mai greu ie cu mahometanii şi ovreii, că n’are atâtea geamii şi sinagogi să-i vezi făcând cruci, da’ se găseşte soluţii şi pintru iei. De’un par ecsamplu’ mahomedanii îi taxezi dupe numărul de zile cu semilună. La ovrei ie mai simplu’. Îi taxezi şi gata. Ştie iei dă ce. Ăl mai greu ie cu enderectele pintru rurali. Ăştia n-au năsuflete, n-au dospapir, dă cărţi, pune deştu’. Biserică, una’n sat.
Pă glojdeala nu merje, că doar dracu’ ştie cât bagă la jgheab, dă când ie gospodari dă suptsistenţă. Da’ găsi soluţia şi pintru iei! Empozităm enderect glojdeala, p’in măsurarea strânsurii din privată, dă patru ori pă an, că deferă. Cum în rural mai mult cu ştevie, lobodă, ştir şi gorgoaze, devine că strânsura ie mai den gros vara şi mai slabă iarna. O facem deferenţiat să nu se zică că abuzăm de poziţie dominantă. Aşa o să puie şi ruralii câte ceva la consolidarea bujetului şi bagă dă seamă că ie paj de procenturi den populaţie. Ce, ie de colea?
Gheorghe.
Bine a zis cine a zis că noua ordine se numeşte GLOBALIZARE, adică trăim ca nişte gloabe într-o dezordine perfect dirijată. Nu mai avem graniţe, iar acolo unde se prefac cu dibăcie că ar fi, stau de strajă furi. Cu ţigările m-am lămurit, e ca pe vremea prohibiţiei în SUA, acolo, gangsterii făceau legea, la noi vameşii fac bani negri pentru... (oare vom afla vreodată pentru cine?).
Mi-amintesc că nu cu foarte mult timp în urmă TVR arăta clar cum se trece vama în judeţul Arad cu camioane încărcate cu cereale; cereale fără acte în ordine. A fost găsit vinovat cineva sau s-a găsit BENEFICIARUL. (Întrebare de prost). Se vorbeşte în zilele noastre tot mai mult despre banii de la UE, şi este bine. Dar Agricultorul din România nu are cofinanţarea. Băncile, ca de obicei, fug de agricultori ca dracu de tămâie. Vrem banii care ni se cuvin de la UE, dar nu mişcă niciun deget Guvernul României. Am mai spus-o şi o mai spun, cotizăm mai mult decât cheltuim din banii, repet, care ni se cuvin. Revin, aşa că prostu', la sectorul de cercetare al agriculturii româneşti spre care se îndreaptă numai şi numai idei dezastruoase. Domnilor aveţi impresia că se poate fără cercetare???
Dacă da atunci se poate şi fără duşmanii ştiinţei. De ce nu faceţi diferenţa între omul de ştiinţă care lucrează în cercetare şi cel care ştie să valorifice pe piaţă rezultatele muncii lor. Puneţi în fruntea unităţilor de cercetare manageri, iar de partea ştiinţifică să se ocupe specialiştii în domeniu. Cei care hotărâţi destinele cercetării ştiinţifice aţi rămas cu vechea mentalitate, că directorul se pricepe la toate. Uite că nu este aşa, probabil nu aţi aflat de la capitalişti că actul de conducere este o ştiinţă, Este într-adevăr o ştiinţă, care se predă în universităţile care se respectă. Mi-a plăcut GLUMA cu crotaliile. Ţineţi-o aşa până ajungeţi la DNA. Rimează, aşa e?...
Ar mai fi ceva. Pieţele din toată ţara sunt ocupate numai şi numai de precupeţi care nu au nicio legătură cu producţia agricolă, ăștia nu au dat cu sapa în viaţa lor. Sunt păstraţi în mod constant, pentru că sunt buni „cotizanţi”, nu şi la stat. Pieţele din România sunt un adevărat “rai” al evazioniştilor. Aici se vinde în veselie marfa trecută ilegal prin vamă, de la cartofi, morcovi, ţelină până la citrice de tot felul şi mere otrăvite pe care le dăm la copii. Tomatele cu nitraţi şi nitriţi au umplut tarabele, dar nimeni nu controlează ce ni se dă să mâncăm. Cum e povestea aia cu trasabilitatea DOMNULE MINISTRU? Oare statul nu poate interveni în piaţă? Dar Obama cum poate în cel mai democrat stat din lume? Cine întreabă? Cel care şi semnează!
UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
P.S. Şi mai terminați DOMNILOR din minister, cu pământul bogat al ţării! Specialiştii serioşi spun invers: avem probleme grave şi nu vreţi să recunoaşteţi. S-a dus humusul pe apa sâmbetei, a diletantismului şi a nepăsării. Tot eu, PROSTU cu etc.
Doamna despre care vă vorbesc este, fără doar şi poate, o ţărancă în adevăratul sens al cuvântului. O femeie de la ţară, de pe undeva de prin părţile Moldovei. Și de multe ori privind-o, ascultând-o, urmărindu-i mişcările şi modul de a se purta, n-am putut să n-o asemăn cu Vitoria Lipan, acel tulburător personaj creat de marele scriitor care a fost, este şi va rămâne Mihail Sadoveanu - indiferent ce ar spune toţi neaveniţii şi în criză perpetuă de minte şi talent.
Boier de viţă veche, urmaş al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, uriaşul prozator care atât de profund, ca nimeni altul, a surprins, cu inegalabilă măiestrie, chipul aspru şi duios în acelaşi timp al moldovencei din popor. Din popor, am zis, şi nu de la mahala ori de prin gări şi crâşme, ori alte locuri de preumblare, beţivăneală şi dezmăţ. Aşadar, ţăranca despre care scriu este doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Din cap şi până-n picioare, de la vorbă până la port.
De aşteptat, dat fiind acest dar de la Dumnezeu pe care, din păcate, nu multe femei îl au, să îmbrăţişeze o meserie în care calităţile unei adevărate doamne - tact, răbdare, eleganţă, umor, dar şi severitate când se cere, aceste calităţi deci, dar şi multe altele - sunt neapărat necesare. Pentru că femeia de la ţară care mi-a inspirat aceste însemnări lucrează în domeniul medicii umane. Mai bine zis, şi-a dedicat viaţa unei profesii în care trebuie, neapărat, să pui suflet. Aici, funcţionarii mediocri, birocraţii cu mânecuţe, oamenii reci şi fără inimă n-au ce căuta. Bolnavul are nevoie, înainte de toate, de căldură şi înţelegere.
Alături, bineînţeles, de fermitate în a avea grijă ca bolnavul să urmeze întocmai tratamentul emis de către doctori. Aţi ghicit, probabil, că Doamna la care fac referire este asistentă medicală. Mai mult, datorită priceperii, dar şi seriozităţii de care a dat dovadă, este, în mod tacit, recunoscută drept şefa colegelor sale dintr-o secţie de chirurgie a unui reputat, deşi modest, spital bucureştean. Iar la părerile sale mai întotdeauna avizate apelează, fără să se sfiască, până şi medicii, mai tineri, mai în vârstă, chiar şi domnul profesor - alături de care munceşte. Pentru că le ştie, pentru că nu-şi dă cu presupusul, pentru că o interesează în cel mai înalt grad sănătatea şi îi vrea cât mai „repejor“ repuşi pe picioare: „să plece şi să-şi vadă de ale lor“, zice cu o urmă de zâmbet „nu să încurce locul pe aici. Că treabă, slavă Domnului, are fiecare, dacă vrea să aibă“.
Ţăranca despre care vă vorbesc este, cum ziceam, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Fapt care nu o împiedică, ba dimpotrivă, ca ori de câte ori are prilejul şi întotdeauna în concediile sale de odihnă să se reîntoarcă de unde a plecat. Adică în satul moldav unde s-a născut şi a crescut. Iar odată ajunsă aici nu este cucoana de la oraş venită în vizită la părinţi, rude şi prieteni, ci femeia de la ţară, în grija căreia cade şi munca în gospodărie şi cea, atât de istovitoare, de la câmp. Pentru că, nu-i aşa, a venit la ai săi să-i ajute, nu să stea cu mâinile în sân şi cu „fundul pe cuptior“. „Că doar n-ai vrea, mi-a spus într-o bună zi, ca vorbele unui coleg de-al matale, Adrian îl cheamă, să mă doară palmele de la nemuncă.“ Drept care, zic şi eu, sărut fruntea doamna Nora. Şi să rămâi aşa cum eşti - ŢĂRANCĂ! Din stirpea de nobili ai neamului meu!
- Acuş, acuş vine primăvara Dle Dr. ing. Dimitrie Muscă şi încep activităţile în câmp.
- Nu de câmp îmi este mie teamă ci de faptul că mi s-au stricat o seamă de proiecte.
- Din ce ce cauză?
‘ Banii!...
- Să nu spuneţi că aţi cheltuit mai mult decât va ţine pungă!
- Nici vorbă. La mine totul se desfăşoară în baza unui program bine fundamentat şi stabilit cu mult timp înainte.
- Şi atunci...
- Să fiu mai concret: nu am primit banii pe suprafaţa de la APIA pentru pământul Combinatului Agroindustrial de Olari. S-a motivat că în blocul acela se reface harta digitală şi nimeni nu ia bani. Iar aplicăm pedepse colective că pe vremea cealaltă? Ce sunt vinovat eu pentru greşelile altora? Eu sunt un bun plătitor la stat. Niciodată nu am fost restant sau dator şi atunci pun întrebarea de ce atât de mare întârziere??? Aceşti bani eu îi folosesc la dezvoltarea capacităţilor de producţie să fac pământul mai roditor să sporesc avuţia combinatului şi în final să aduc venituri mai mari celor care au venit cu pământul în această formă asociativă. Ţara bogată cu ţărani săraci nu se poate. Mi-e teamă că nu APIA este de vină ci alţii mai mari decât ei care, ca de obicei, au cheltuit banii pentru agricultură.
- Aveţi răbdare că o să vii dea!
- Eu nu cer pomeni eu aştept nişte bani legali de care am nevoie acum. În această situaţie eu trebuie să mă împrumut la bancă, să plătesc dobânda iar când vor vei banii de la APIA îşi vor pierde valoarea.
- Zilele trecute eraţi din nou la Timişoara.
- Da. Continui să mă extind cu magazinele. Văd că vânzarea produselor de la Curtici merge destul de bine şi atunci nu este cazul să mă extind dacă am cumpărători.
- Dar totuşi nu vă este frică de concurenţă?
- De ce mi-ar fi frică?
- De preţurile practicate de ei.
- Eu vând sub ei şi mai am ceva ce nu au alţii, calitate. Vreau să dau romanilor produse făcute aici în ţara noastră să simtă gustul tradiţional românesc De multe ori mă întreb oare ce or băga în salam cei care îl produc peste hotarele României şi-l vând aici ca ceva de lux.
- Când veţi termina laboratorul vă veţi satisface curiozitatea.
- Nu este treaba mea să fac ordine acolo unde sunt reglementări legale. Avem organisme special constituite şi retribuite din banii contribuabililor – printre care mă aflu şi eu – ei trebuie să controleze şi să nu dea posibilitatea ca în ţara noastră să se vândă tot felul de otrăvuri sub formă de produse alimentare.
- Aş mai avea o întrebare, de ce nu folosiţi seminţe româneşti în sectorul legumicol?
- Pentru că nimeni nu mi-a oferit. Din toate ofertele, zic eu, am ales pe cea mai bună. Când cineva din cercetare mă va convinge atunci voi achiziţiona seminţe româneşti!
Sectorul zootehnic, aflat în suferinţă şi degringoladă de ceva vreme, poate să-şi revină rapid dacă se doreşte acest lucru atât de către autorităţi, cât şi din partea organizaţiilor profesionale. Legislaţia necesară desfăşurării activităţii de identificare şi înregistrare a animalelor există, dar nu se aplică sau, mai bine-zis, nu o ia nimeni în serios.
„Pisica” se aruncă dintr-o grădină în alta fără a se conştientiza faptul că trebuie trecut repede peste orice orgolii pentru ca această activitate de bază din zootehnie să fie realizată. Din punct de vedere legislativ, OUG 23/2010 din 30 martie 2010, confirmă faptul că începând cu luna aprilie 2010, exploataţiile nonprofesionale de ovine şi caprine, iar cu 1 ianuarie 2011 şi exploataţiile non-profesionale de bovine pot să efectueze identificarea animalelor prin intermediul asociaţiilor înregistrate legal.
De asemenea, identificarea poate fi realizată şi de proprietarii de animale din exploataţiile comerciale de ovine şi caprine, precum şi din cele de bovine tot din aprilie 2010, respectiv ianuarie 2011. Ca atare, existând legislaţie, unde-i problema? Poate puţină organizare şi hotărâre în luarea deciziilor n-ar strica.
Cât priveşte achiziţia crotaliilor şi aceasta este posibilă fiind deja mai multe firme acreditate de ANSVSA pentru furnizarea lor. Şi, din nou întreb şi mă întreb: unde-i problema? Crescătorii de animale din fermele comerciale, organizaţiile profesionale (unele chiar au experienţă de anul trecut în acest proces) sau proprietarii exploataţiilor non-profesionale ar trebui să se înscrie la DSVSA- urile judeţene, conform reglementărilor în vigoare, ca utilizator SNIIA (Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor), în vederea înregistrării în Baza Naţională de Date a informaţiilor referitoare la animalele deţinute.
Spuneam că baza progresului genetic, a controlării eficiente şi nu haotice a ameliorării animalelor, porneşte de la identificarea acestora în baza unui program realizat pe specii şi rase de animale, program pe care să-l respecte toţi crescătorii. Dincolo de orice dorinţe sau interese, ascunse ori la vedere, ar trebui să stea datoria faţă de constituirea unui patrimoniu genetic incontestabil.
Sunt ferme în România care au şi la această dată animale de excepţie, cu producţii de nivel european şi mondial, toate obţinute după ani lungi de urmărire a performanţelor şi o selecţie riguroasă a exemplarelor valoroase. Exemplare valoroase, unele dintre ele aduse pe bani grei din alte state europene. Cine ar avea de câştigat din bătălia dintre organizaţii şi instituţiile statului, dintre instituţiile statului sau chiar dintre organizaţii? Cred că nimeni, şi, în orice caz, nu crescătorii de animale de orice specie şi orice rasă. O fi chiar aşa de greu să se ajungă la un numitor comun în interesul general?
Roman Ștefănescu
Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a anunţat, luni, la Viena, că propunerile de reformă a Politicii Agricole Comune(PAC) vor fi prezentate de Comisia Europeană la jumătatea lunii iunie.
'Comisia va prezenta propunerile sale de reformă şi perspectivele financiare ale PAC, la jumătatea lunii iunie, iar în al doilea semestru al anului vor fi înaintate forului legislativ european pentru dezbateri şi o decizie pe această problemă', a spus Cioloş, cu ocazia participării la Conferinţa de iarnă 2011 a Forumului Ecosocial, de la Viena.
Pe 18 noiembrie 2010, Comisia Europeană a prezentat comunicarea privind "Politica agricolă comună în perspectiva 2020 - cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii".
Aceasta prevede că scopul reformei este ca sectorul agricol european să devină mai dinamic, competitiv şi eficient în contribuţia sa la viziunea Strategiei Europa 2020 privind stimularea creşterii durabile, inteligente şi favorabile incluziunii.
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, arăta, la acea dată, că este important ca PAC să devină "mai ecologică, mai echitabilă, mai eficientă şi mai eficace".
În urma dezbaterii publice privind viitorul PAC s-au desprins 3 obiective principale pentru această politică: producţie alimentară fiabilă (asigurarea aprovizionării cu alimente sigure şi suficiente, în contextul creşterii continue a cererii la nivel mondial, al crizei economice şi al volatilităţii mult mai mari a pieţei); gestionarea durabilă a resurselor naturale şi politicile climatice (pentru că de multe ori, agricultorii trebuie să ţină seama mai mult de aspectele legate de mediu decât de cele economice, dar aceste costuri nu sunt compensate de piaţă); păstrarea echilibrului teritorial şi a diversităţii zonelor rurale (agricultura rămâne un motor economic şi social major în zonele rurale şi un element important pentru menţinerea unui spaţiu rural activ).
Ministrul austriac al agriculturii, care a participat la Forum, a profitat de prezenţa comisarului Dacian Cioloş la Viena şi i-a remis acestuia, în premieră, dosarul cu propunerile Austriei privind reforma PAC, precizând că acestea se referă, între altele, la evitatea paralelismelor în politica agricolă, uniformizarea dispoziţiilor, paşaportul pentru animale, plata potrivit potenţialului fermierilor.
Piaţa de terenuri a fost mult mai efervescentă în 2010 comparativ cu 2009, interesul cumpărătorilor fiind împărţit egal între Capitală şi celelalte oraşe, conform celui mai recent raport Colliers.
'Piaţa de terenuri va rămâne, în 2011, o piaţă a cumpărătorilor, în care tranzacţiile se vor încheia doar la preţuri competitive. Este important ca proprietarii să rămână flexibili, atât în materie de preţuri cât şi în diferitele structuri pe care le pot îmbrăca tranzacţiile. Nu estimăm scăderi mari de preţuri în viitor, ci doar ajustări minore ale preţurilor în limita marjelor negocierii, şi anume 15-20% din preţul cerut', afirmă Mihai Bogza, Associate Director al Colliers International.
În 2010, cererea a venit în mare parte dinspre utilizatorii finali, în timp ce achiziţiile speculative au fost destul de rare. Cei mai activi cumpărători au fost operatorii de retail de tip big box, care au vizat şi alte oraşe mari în afară de Bucureşti, în special cele cu peste 50.000 de locuitori. Cele mai multe tranzacţii în 2010 au fost încheiate de Cora, Kaufland, Lidl, Penny Market şi Dedeman.
Piaţa de terenuri a cunoscut o revigorare în 2010, iar tranzacţiile s-au înmulţit. Loturile de teren vândute în Bucureşti sunt predominant destinate dezvoltarilor de retail sau birouri şi secundar proiectelor rezidenţiale (vile individuale sau proiecte de apartamente de scară redusă) sau din sectorul medical.
În 2010, în Bucureşti, tranzacţiile s-au încheiat la preţuri cu 15-30% mai mici decât în 2009. Scăderea preţurilor a fost mai abruptă în oraşele de provincie, cu excepţia acelora în care există 2 - 3 proprietari dominanţi ce controlează mare parte din oferta de calitate şi nu sunt presaţi să vândă.