investitii - REVISTA FERMIERULUI

La Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, Pepiniera Sârca are un poligon de plantaţie pomicolă intercalată care poate fi considerată un pionierat în domeniu. Cercetătorii de aici au vrut să arate, analizând toate aspectele, ce înseamnă o plantație pe cinci hectare, care poate fi în grija unei familii.

„Motorul este ferma mică. Pe poarta fermierului mic nu trebuie să iasă producţia fizică, cireaşa, nuca, ci borcanul de dulceaţă făcută în regim propriu, lichiorul de cireşe, lichiorul de nuci, pentru că aici am plusvaloarea.”

Directorul SCDP Iași, dr. ing. Gelu Corneanu, membru al Academiei Române, ne explică: „Am vrut să punem calculele cap la cap și să vedem ce ar însemna drept cheltuială, ca forţă de muncă, o fermă de familie de cinci hectare. Pentru că în horticultură este o prostie să mergi cu sute de hectare de plantaţii pomicole şi viticole, deoarece a dus, ştim foarte bine, în cealaltă perioadă la eşec. Astfel, acum cinci ani am pus bazele acestui poligon în suprafaţă de cinci hectare, cu pomi fructiferi din specia cireş şi nuc. Intercalat înseamnă să avem mai multe specii pe aceeaşi suprafaţă, lucru pe care l-am văzut acum 10-12 ani în Asia, în China mai exact, şi merge foarte bine... şi l‑am mai văzut anul trecut tot în partea asiatică, în Turcia, după Bosfor”.

Cu acest „copil de trupă al agriculturii româneşti”, după cum singur își spune, deoarece de la vârsta de 14 ani a prăşit la CAP, cot la cot cu mama sa, am stat de vorbă pe îndelete despre ce se face la Stațiunea Pomicolă de la Iași pentru viitorul agriculturii românești.

Nucul are nevoie de un spaţiu de nutriție, în care ar trebui să se dezvolte, de cel puţin 10 m, dar este foarte puţin pretenţios, adică are mai puţine boli şi dăunători. Intercalarea s-a făcut cu cireş deoarece dăunătorii cireșelor nu atacă nuca, musca cireşelor, de exemplu, intervine în altă perioadă. Mai mult, între doi nuci cu distanţa de 10 m între ei trebuie să treacă cel puţin 20-25 de ani astfel încât coronamentul să acopere în totalitate spaţiul de nutriţie de lângă. Ceea ce fac şi americanii de fapt, care vin în anul 20-25 cu un utilaj de tăiere a ramurilor, pentru a lăsa lumina soarelui să pătrundă, pentru că şi nuca are nevoie, ca orice alt fruct, de soare. „Cireşul având o perioadă până la coacere extrem de scurtă, adică de la înflorire până la recoltare – 25 mai sau 1 august dacă vorbim de soiurile extratârzii pe care le avem în staţiune şi le-am creat la Iaşi –, atunci am considerat că cele două specii merg extraordinar de bine. Ceea ce vedeţi este în anul 5, cireşul deja a intrat pe rod nu economic, pentru că este pe portaltoi generativ şi atunci va intra cam în anul 7 cu producţie maximă la hectar, iar nucul, fiind nuc altoit, a început să facă primele nuci din al doilea an de la plantare”, ne-a detaliat directorul SCDP Iași.

Nucul altoit face mai repede fructele și putem vorbi deja de producție, chiar dacă nu de cea economică. Dar nucul atinge această producție până spre anul 7. „Dar ce face un fermier tânăr care are 5 hectare de teren și pune pe roate o plantaţie pomicolă, de unde ia banii până în anul 7? Şi atunci m‑am gândit să intercalez cu o altă specie, murul, separat, tot între rândurile de cireş, cu cantitate mult mai mică. Dar murul, făcând producţie în al doilea an, asigură nişte bani cu care să fac tratamentele la cireş şi la nuc, adică micile cheltuieli”, a explicat specialistul.

Mai mult, cireşul are o durată maximă de viaţă economică până la 25 de ani, timp în care nucul va atinge maturitatea lui economică deplină. Tot atunci va începe cireșul să moară, dar acest proces va fi treptat și vom avea parte de o anumită predictibilitate și siguranță. „Ne lipseşte un lucru major pe care nu-l poate face o staţiune, dar îl face economia: lanţul de distribuţie de la micul fermier către magazine, depozite şi aşa mai departe”, a adăugat directorul stațiunii.

În horticultură, cele mai importante sunt tăierile

Tehnologia de plantare a presupus o distanță de 10 metri între nuci, iar între rândurile de nuci un cireș, la o distanță de 5 m, care reprezintă minimul de nutriţie pentru cireș. Astfel se asigură nutriția nucului până în anul 20-25, cât şi a cireşului până la sfârşitul vieţii. „Dar mai este important un lucru: nu am plantat şi lăsăm. Cele mai importante în horticultură, în pomicultură, sunt tăierile. Aud diverse teorii că nucul se plantează, nu se taie. Nu este adevărat! Este o prostie. Nucul, în primii cinci ani, ca un copil, trebuie format, ca să avem producţie mai mare, să ştim cum să ne ducem cu rodul de pe formaţiunile laterale, să-i fac eu cu mâna mea mai multe formaţiuni laterale. Şi produce din anul doi”, a punctat dr. ing. Gelu Corneanu.

Nucii sunt în anul 5, recolta depășind 1,5 tone/ha, o producție mulțumitoare, care preconizează ca după anul 10 să ajungă până la 3,5 tone de nucă pe hectar.

Monocultura trebuie evitată

Mărimea unei ferme pomicole, ideale pentru o familie, ar fi de cam 10 hectare, consideră dr. Gelu Corneanu. Dar culturile trebuie să fie intercalate, deoarece în caz de îngheț, monocultura îți poate da peste cap afacerea. „Dar dacă am nuc, cireş, peri pe marginea gardului – care aduc şi ei 10-15 tone anual –, mai am murul, coacăzul, combinat cu trandafirul de dulceaţă, am o șansă. Din istoria cercetărilor ştiinţifice pe glob nu există un an în care toate culturile să fie distruse, că atunci ar fi ori potopul, ori apocalipsa! O să spuneţi: bine, sunt asigurători. Dar trebuie să am calamitate totală, trebuie să vin să dau banii, e un pic cam complicat pentru noi”, explică directorul stațiunii.

O realitate autohtonă este faptul că fermierul român nu e capitalizat și nu are plantații moștenite. El a fost nevoit să planteze, să cumpere utilaje și să realizeze plantații abia în ultimii 20 de ani, pentru că primii 10 ani de după Revoluție au fost extrem de dificili și fluctuanți pentru agricultură. „Motorul este ferma mică, ferma dimensionată – nu discutăm de cultura mare, care e cu totul altceva. Ce vrem noi să demonstrăm? Să încheiem ciclul pentru ferma de familie, însemnând: un depozit mic de păstrare a fructelor, o fabrică de sucuri şi dulceţuri, adică de pe poarta fermierului mic să nu iasă producţia fizică, să iasă cireaşa, nuca, ci borcanul de dulceaţă făcută în regim propriu, lichiorul de cireşe, lichiorul de nuci, pentru că aici am plusvaloarea”, susține dr. ing. Gelu Corneanu.

Costurile ajung la aproximativ 10.000 de euro pentru un hectar.

Investiții în lanțul de producție

Am avut un an extrem de secetos şi sursa de apă a devenit un deziderat pentru agricultură. La stațiunea ieșeană, apa a fost asigurată printr-un puț forat la 45 m, cu diametrul de 1,5 m, ce asigură, la 3-4 zile, 40-60 de tone de apă.

Nu au avut nevoie de irigații. „În toţi cei cinci ani, nu am irigat cu absolut nimic, pentru că în zona Iaşiului am avut parte de ploi. A dat Dumnezeu în primii trei ani să pice ploile atunci când trebuia și uitaţi-vă la pământul acesta: a fost o secetă extraordinară și s-ar vedea dacă suferă de lipsă de apă. Solul este un cernoziom cambic, un sol greu, un sol rece, dar care în acelaşi timp şi păstrează apa. Dacă discutăm de nisipuri, acolo este cu totul altceva, se schimbă regula. Dar zona pentru pomicultură este zonă de deal, de submunte”, ne spune directorul stațiunii.

Dr. ing. Gelu Corneanu ne-a prezentat însă o altă problemă cu care se luptă plantațiile: cea a curentului electric. Este prea scump să te racordezi la rețea, așa că fermierului îi rămân două variante: generatorul pe benzină sau panourile solare. Dar, ne spune specialistul, cei 10.000 de euro necesari pentru un sistem fotovoltaic la o suprafaţă de 5 hectare pot fi folosiți de un tânăr fermier pentru a-și completa lanțul de producție prin construirea unei fabrici: „Îi investesc într-o mică fabrică de procesare şi rămân la generatorul cu benzină, pentru că-mi dă ceea ce este necesar. Pe poligon, noi am făcut calcule şi câţi oameni ne-ar trebui, ca zilieri. În livadă, peste tot în lumea asta, două lucruri se fac cu mânuţa: tăierile cu foarfeca, chiar dacă folosim utilaje moderne, tot cu foarfecul repartizezi şi dirijezi producţia, și recoltatul fructelor pentru consum în stare proaspătă. Încă nu s-a descoperit un robot aerospaţial care să ia cu aşa o fineţe cireaşa, mărul şi aşa mai departe. Astfel, forţa de muncă nu-ţi trebuie decât la tăieri şi la recoltat. Apoi, în acest poligon am venit cu soiuri extratimpurii, dar și cu soiuri cât mai târzii, de august. Imaginaţi-vă că noi am vândut în acest an cireşe până la 1 septembrie. Şi atunci conveierul se mişcă”.

Mai mult, dezvoltarea în mediul rural poate fi realizată prin specialiști: specialiști care să îți indice ce soiuri să alegi într-o anumită zonă, dar și viitorii specialiști veniți din rândurile elevilor și specializați pe anumite domenii agricole.

Specialiștii aduc dezvoltarea

Chiar dacă investim cu fonduri UE, modernizarea trebuie să vizeze întreg angrenajul, iar stațiunile ar trebui să aibă acest rol. În ultimii 20 de ani, la Iași, s-au făcut numeroase poligoane cu multe soiuri aduse de afară, unde erau extrem de productive și bune, dar la noi nu au avut randamentul din Germania, Olanda sau Turcia. „Degeaba mă laud că am adus soiul Lara că este o modă, dar Lara va îngheţa în timpul iernii pentru că suntem climat temperat-continental. Producţia pentru anul viitor o stabilesc din foarfec eu anterior, în ianuarie, când vin la tăieri, iar pomul şi-o stabileşte acum prin diferenţierea mugurală. El acum lucrează şi face următoarea producţie. De fapt, dacă tăiem un mugur şi-l punem la microscop, o să vedem floarea în miniatură, cea care va înflori după 10-15 martie la fiecare specie. Şi atunci de asta este foarte important să ştim toţi aceşti paşi, să ştim toţi aceşti parametri”, arată specialistul.

Primul pas pe care trebuie să îl facă cel care dorește să înfiinţeze o plantaţie pomicolă este să meargă la un specialist şi apoi să facă un proiect.

Iar această idee a început să prindă. Anul trecut, stațiunea pomicolă a anunțat că începând cu 1 februarie va primi săptămânal, în toate loturile demonstrative, câte 50-70 de doritori care să înveţe să taie. Acțiunea a avut succes, a fost gratuită, la inițiativa stațiunii răspunzând de la studenți însoțiți de profesori la fermieri din zona Dobrogei. „Chiar a venit un domn de la Constanţa cu patru băieţi tineri, între 18 și 22 de ani, şi a zis: «Domnule Corneanu, vreau să-i învăţ să taie la mine la livadă.» «Şi dacă nu mai vor să taie la dumneata anul viitor?» «Nicio problemă, va şti să taie la celălalt bine. E un lucru bun pentru România». Şi să ştiţi că nu este un mare cultivator de pomi, de fapt sunt între amatori şi a pişca ceva din meserie să facă ceva. Românii au început să înţeleagă că trebuie să facă bani şi că bani se pot face muncind, iar agricultura este aducătoare de bani”, povestește dr. ing. Gelu Corneanu, subliniind că avantajul în agricultură e că, privind în viitor, va rămâne copiilor, nepoţilor, care o vor dezvolta. Dacă în Germania, de pildă, un fermier cultivă de 100 de ani usturoi sau varză, la noi abia de 30 de ani facem asta, dar sperăm să ajungem la nivelul de tradiție european.

„În agricultură nu poţi sta în casă!”

Specialistul ieșean spune că o livadă îți oferă satisfacții, pentru că poți folosi specii diferite. Ba chiar afirmă că plantând cais, piersic, cireş, alun, care înfloresc în perioade diferite, au înălțimi diferite, a căutat să se apropie de Grădinile suspendate ale Babilonului.

Dr. ing. Gelu Corneanu lucrează de 28 de ani alături de soția sa și crede că nu a făcut destul. „N-aş face altceva pentru nimic în lume. De un singur lucru îmi pare rău, că au trecut repede anii, totul parcă a fost ieri. Dar cred că am făcut prea puţin. Sper ca timpul, Cel de sus, să mă lase să mai fac ceva. Dar știţi cine ne-a lăsat cel mai mult pentru agricultură? Ţăranul român! Imaginaţi-vă că ţăranul român pentru pământ îşi dădea sufletul! Era holeră în sat, era ciumă, era malarie, dar cu arma în mână el pleca să apere glia strămoşească. Acest lucru la noi a dispărut. Avem Covid – gata, stăm toţi în case. În agricultură nu poţi sta în casă!”, a exclamat specialistul la finalul vizitei noastre.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura

Alianța pentru Agricultură și Cooperare se teme că banii necesari despăgubirilor pentru culturile înființate în primăvara anului 2020 afectate de seceta pedologică nu vor fi cuprinși în bugetul de stat pentru 2021. Motiv pentru care Alianța a transmis o adresă Guvernului României, premierului Florin Cîțu, în care prezintă situația grea în care se află agricultura și nevoia unui mic efort bugetar pentru a depăși criza. Sumele propuse a fi acordate sub forma despăgubirilor, deși sunt maximum 40% din cheltuielile efectuate, intră în circuitul economic, având efect benefic asupra întregii economii.

„Din întâlnirea pe care am avut-o la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în data de 26 ianuarie 2021 cu domnul ministru Adrian Oros, înțelegem că a fost transmis către Ministerul Finanțelor proiectul de buget MADR și care include sumele necesare efectuării plăților pentru aceste despăgubiri. Am fost informați că au fost afectate de seceta pedologică aproximativ 1,2 milioane de hectare de culturi de primăvară (1.216.000 ha, 88.640 beneficiari ai ajutorului de stat), iar efortul bugetar estimat este de aproximativ un miliard de lei. Vă rugăm să tratați cu maximă responsabilitate menținerea viabilității fermierilor din România, care trec prin momente de criză profundă, știut fiind faptul că un efort mic, bugetar, la timpul potrivit va genera un efect economic major în perioadele următoare. Momentul potrivit și necesar este acum și constă în acordarea despăgubirilor la culturile de primăvară afectate de seceta pedologică severă”, precizează Alianța pentru Agricultură și Cooperare în adresa trimisă Executivului de la București.

Din situațiile financiare aferente lunii decembrie 2020 și transmise către ANAF de către contribuabilii având cod CAEN 0111 (Cultivarea cerealelor - exclusiv orez -, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase), pentru exploatațiile aflate în zonele afectate de seceta pedologică rezultă o scădere a cifrei de afaceri cu peste 70% comparativ cu perioada similară anului 2019. „Comparativ cu alte sectoare care au avut activitatea afectată de COVID-19 și au beneficiat de amânarea ratelor bancare, producția vegetală nu a avut de suferit ca urmare a acestei pandemii în mod direct, ci mai degrabă indirect, ceea ce a făcut aproape imposibilă apelarea din partea fermierilor la măsura amânării ratelor, pe baza COVID-19, aflându-ne azi în situația unor exploatații agricole care, deși sunt considerate viabile, nu mai sunt finanțabile și nu pot solicita împrumuturi pentru capital de lucru cu scopul de a reînființa culturile de primăvară, pentru anul agricol 2021-2022. Considerăm că fără măsuri de sprijin rapide (despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate de seceta 2020), nu putem asigura capitalul de lucru necesar pentru a relua ciclul de producție. Înțelegem că Ministerul de Finanțe în calitate de ordonator principal de credite are ca obiectiv recuperarea sumelor date cu titlu de ajutor de stat, prin taxe și impozite plătite de contribuabili, motiv pentru care vă atragem respectuos atenția că riscul major, în eventualitatea neaprobării sumelor solicitate de MADR de la bugetul de stat necesare plății acestor despăgubiri, este de a nu cultiva o suprafață de aproximativ un milion de hectare de teren agricol ca urmare a incapacității de reluare a ciclului de producție”, susțin reprezentanții Alianței.

În România nu există un produs de asigurare complex și funcțional

Circa 20% din fermierii care aveau încheiate contracte forward pe 30-35% din producția medie multianuală, au și acum de achitat penalități cuprinse între 200 și 700 de lei/tonă nerealizată/nelivrată pentru că nu au avut ce recolta din cauza secetei pedologice severe. „Nu este vina fermierilor că în România nu există un produs de asigurare complex și funcțional. În paralel, organizațiile noastre lucrează cu o companie privată, specializată, la conceperea și punerea în piață a unui produs de asigurare pentru riscuri catastrofice, pentru a preveni situațiile similare de despăgubiri, blocaje economice, riscul de a lăsa terenurile necultivate și de a trimite salariații în șomaj”, afirmă reprezentanții fermierilor.

Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în cazul culturilor de toamnă au fost introduse în circuitul economic național, fiind folosite de fermieri pentru plata furnizorilor, taxe și impozite către bugetul de stat și cheltuieli cu salariații. „Solicitarea noastră are și o latură socială, justificată de faptul că în timp ce alte sectoare au disponibilizat angajați, contribuabilii având coduri CAEN diviziunea 01 Agricultură nu au renunțat la angajați. 4,5% dintre salariații din România sunt angrenați în sectorul agricol. 40% dintre aceștia sunt afectați indirect de seceta pedologică severă și vor avea de suferit anul acesta din cauza problemelor financiare ale angajatorilor-fermieri care au avut culturile de primăvară calamitate. Pornind de la acest aspect, social, vă reamintim importanța pe care Comisia Europeană o acordă spațiului rural și repopulării acestuia, dacă vorbim despre beneficiari persoane fizice. Venitul obținut din exploatațiile de subzistență, deși nu contribuie la bugetul consolidat sau la bugetul UE, au un rol social în păstrarea specificului rural și populării satelor românești.”

Fără bani, investițiile scad

Deși au căzut precipitații în majoritatea zonelor agricole în ultima perioadă, fermierii spun că acestea acoperă circa 25-40% din deficitul existent. „Este nevoie în continuare de cantități de precipitații cu 55% peste media multianuală pentru a ne apropia de refacerea capacității hidrice a solului necesare culturilor pentru un an agricol normal, în zonele afectate de seceta pedologică severă din anul 2020.”

Alianța pentru Agricultură și Cooperare estimează o reducere a nivelului de tehnologii agricole care se vor practica de către fermierii afectați deja, cu efecte directe în nivelurile de producții și venituri obținute începând cu anul 2021, aspecte care se pot perpetua încă circa 2-3 ani agricoli. „Tocmai de aici rezultă faptul că depășirea acestor situații, tehnologice și economice poate fi realizată prin acordarea despăgubirilor la culturile de primăvară calamitate de secetă, care va facilita accesul fermierilor la tehnologie și va stimula redresarea economică și revenirea la normalitate în toate relațiile din agribusiness. Neavând producții în 2020, vor fi din ce în ce mai puțini furnizori care vor dori achitarea inputurilor la recolta 2021, asta va presupune un efort financiar mult mai mare decât în trecut, pentru înființarea recoltelor din acest an. Pentru menținerea viabilității fermelor și cunoscând faptul că majoritatea agricultorilor nu sunt capitalizați, achiziționează inputurile cu plata la recoltă, vin după un an greu 2020 și nu au perspective de finanțare, singura lor șansă de a reveni pe linia de plutire este să primească despăgubirile aferente culturilor de primăvară calamitate, în regim de urgență. Sumele propuse a fi acordate sub forma despăgubirilor, deși sunt maximum 40% din cheltuielile efectuate, intră în circuitul economic, având efect benefic asupra întregii economii. Ne aflăm în mijlocul unei crize globale, sănătatea noastră trebuie să reprezinte o prioritate, dar la fel de importantă este și hrana. În prima linie se află întreg sistemul medical, ce se mobilizează zi de zi pentru a duce această bătălie. Pe de altă parte, a doua categorie de eroi  sunt cei din sectorul agroalimentar, care continuă să lucreze asigurându-se de stabilitatea întregului lanț specific, garantând populației hrana -un bun indispensabil, care trebuie sprijinită prin toate instrumentele cheie aferente acestui sector strategic. Criza COVID-19 și seceta au readus agricultura în prim plan, evidențiindu-i rolul esențial, strategic, pe care îl are pentru securitatea agroalimentară și economico-socială. Contextul actual de redresare și reziliență economică, impune luarea unor măsuri de politici agricole și măsuri de susținere financiară, compensatorie pentru a permite continuarea activității în cadrul companiilor agroalimentare, inclusiv fermierilor mici și mijlocii ce pot genera în continuare și împreună hrana necesară populației și valoare adăugată la produsul intern brut”, încheie Alianța pentru Agricultură și Cooperare adresa către Guvernul României.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Piața cerealelor (grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță) la data de 25 ianuarie 2021, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Prețurile grâului românesc în paritatea CPT Constanța se temperează după creșterea susținută din ultimele zile. „Cererea există în bazinul Mării Negre. Așteptarea este una din cheile momentului, durata ei este generată de momentele în care cumpărătorii tradiționali vor căuta aprovizionarea”, precizează Cezar Gheorghe, care adaugă că după zvonurile privind punerea în așteptare a taxei rusești prețurile au coborât în câteva zile, de la nivelul de 249-250 euro/tonă FOB Constanța, la nivelul de 232-233 euro/tonă.

În prezent, prețul în paritatea CPT Constanța este situat la nivelul de 225-226 euro/tonă. „Costul de fobbing, pentru a ajunge la valoarea în FOB, este de 5-5,5 euro/tonă. Deci un nivel în FOB de 232 euro/tonă. Paritatea euro-dolar generează un preț de 282-283 USD/tonă”, explică analistul.

Comparativ cu săptămâna trecută (18-24 ianuarie 2021), se remarcă intensificarea activității la nivel de piață internă, care competiționează deja cu piața de export, menționează consultantul senior al Casei de Trading a Fermierilor. Procesatorii importanți generează cerere pentru loturi de grâu, începând de la o mie de tone, până la niveluri de 15.000 tone. Prețurile oferite sunt, de asemenea, competitive, între 1.070 și 1.100 lei/tonă  (219,5-225,7 euro/tonă) în regiunea de sud a României, ceea ce creează un nivel de competiție între piața internă și cea de export.

În ceea ce privește prețurile pentru recoltele viitoare, fermierii sunt ofertați de către cumpărători, în mare parte exportatori, dar și de procesatorii din piața internă, cu prețuri în echivalent CPT de 187-190 euro/tonă, cu o diferență negativă de 4-7 euro în cazul grâului de furaj. „Fermierii au început să semneze contractele forward de grâu recolta 2021, cu o tendință de maximum 1-1,2 tone la hectar. Precauția, precum am amintit-o de fiecare dată, devine un factor important în decizia de vânzare. Fundamentul acestei precauții este unul de ordin pecuniar: preferi să vinzi în siguranță cu 3-4 euro mai puțin pe tonă sau preferi să plătești o diferență de piață în caz de default generat de vreme?”, arată Cezar Gheorghe.

Referitor la recolta nouă de grâu și orz, România a luat un start bun, originea românească fiind prezent câștigătoare în ultimele licitații (Iordania): grâu recolta nouă: 277 USD/tonă CIF AQABA; orz recolta nouă: 262 USD/tonă CIF AQABA.

„România începe să își definească rolul în Bazinul Mării Negre, ca jucător important, avantajat de poziția geografică, ca și de rolul său de membru al Uniunii Europene. Potențialul agricol al României este unul foarte important și deloc de neglijat, iar întărirea după anul 2020, poate cel mai dezastruos an al agribusinessului românesc din ultimele cinci decenii, începe acum. Un calcul de competitivitate ne indică cum că, în următoarele licitații pentru Egipt, originea românească are șanse foarte mari să domine. Grâul american HRW are o cotație indicativă de 286,5 USD/tonă în paritatea USG FOB (US GULF), cu o logistică calculată de minimum 26-28 USD/tonă, indicația fiind de 25,75 USD/tonă pentru destinația Mediterana de Vest. România însă are o cotație logistică de 12,75-13 USD/tonă, competitivă față de Rusia și Ucraina, cu minimum 1-1,5 USD/tonă. Ce mai poate cântări, de asemenea, este specificația de calitate care pentru HRW este 11% proteină, în timp ce grâul românesc are 12% bază”, punctează analistul.

Cezar Gheorghe notează că Algeria a cumpărat 390.000 tone grâu recolta 2020, la un preț de 314,5 USD/tonă. Originea poate fi franțuzească, dar și argentiniană, iar Turcia a licitat 400.000 tone, dar nu a achiziționat decât 95.000 tone, la prețuri medii de 303 USD/tonă CIF.

PORUMB

Piața porumbului românesc suferă un mic recul zilele acestea, generat de lipsa cererii în bazinul Mării Negre pe de o parte, precum și de paritatea euro-dolar, prețurile în paritatea CPT Constanța situându-se la valori de 210 euro/tonă, versus 214 euro/tonă zilele trecute, adică o valoare de 215-216 euro/tonă FOB. „În schimb, piața internă este competitivă în continuare, cu un nivel FCA fermă de 203-205 euro/tona de marfă. Fermierii români au adoptat aceste niveluri de preț și sunt încrezători de potențialul dinamic următor al porumbului, conștienți că stocurile actuale la nivel național vor trebui să acopere cererea internă până la noua recoltă din septembrie”, arată Cezar Gheorghe.

Cumpărătorii din piața de export testează fermierii în aceste zile, cu niveluri de 777-780 lei/tonă CPT Constanța, adică 160 euro/tonă, pentru recolta viitoare„Discutăm însă aici despre o recoltă care încă nu a fost însămânțată și despre care nu știm nimic din punct de vedere al vremii, al prognozelor de ploi între martie și mai 2021. O singură tranzacție notăm aici la prețul afișat mai sus, maximum 5.000 tone, dar o considerăm singulară la acest moment. Considerăm că prudența și așteptarea sunt elemente care vor face bine stării de sănătate a fermelor românești, iar adeziunea contractuală pentru porumb recolta 2021 nu este încă un element de decizie finală”, spune specialistul.

Ucrainenii cifrează prețuri și indicații la nivelul de 266 USD/tonă FOB – 258 USD/tonă CPT. Convertind în moneda euro, ajungem la un nivel de 218 euro/tonă FOB și 212 euro/tonă CPT.

În America de Sud, Brazilia a beneficiat de precipitații în toată luna decembrie 2020, mai puțin regiunile din Sud, care nu au avut parte de regimul major ca în restul țării. Dar situația nu pare a fi îngrijorătoare. „Argentina se apropie de sfârșitul sezonului de însămânțare. BAGE raportează un nivel de plantare de 98,6% pentru soia și de 93,4% pentru porumb, conform STONE X. Argentina a primit suportul precipitațiilor în ultimele zile, astfel că programul de plantare poate fi dus la bun sfârșit. Fermierii din SUA vor planta 38.138.000 hectare cu porumb, mai mult cu 1.378.000 de hectare decât în 2020. Grâul din SUA este cifrat la 18.340.000 de hectare, mai mult cu 377.000 de hectare decât în anul 2020”, arată Cezar Gheorghe.

FLOAREA-SOARELUI

Trendul semințelor de floarea-soarelui rămâne neschimbat. Cotațiile portuare în CPT rămân foarte ridicate (670 USD/tonă), în timp ce oferta pentru mărfuri rămâne la cota de 680 USD/tonă în FOB. „Fundamental, întrebarea rămâne în curtea procesatorilor. Cu o așa recoltă mică de floarea-soarelui, ce vor alege să facă? Să limiteze vânzările de ulei brut, astfel încât regimul de funcționare al fabricilor să nu fie întrerupt de lipsa materiei prime sau să proceseze și să comercializeze uleiul de floarea-soarelui, evitând astfel o posibilă scădere a prețurilor pe piața uleiului vegetal? Diferențele între cerere și ofertă la uleiul brut de floarea-soarelui sunt situate la 30-40 USD/tonă. Oferta pentru cumpărare este în jurul valorii de 1.260 USD/tonă, în timp ce vânzătorii cer 1.300 USD/tonă”, a specificat Cezar Gheorghe.

RAPIȚĂ

Nimic fundamental nu s-a schimbat între săptămâna trecută (18-24 ianuarie 2021) și astăzi, luni 25 ianuarie 2021. Prețul este între 395 și 400 euro/tonă, vânzările continuând în ritm prudent, adică exact cum recomandă specialiștii, maximum o tonă la hectar, spre a evita situațiile generatoare de pierderi de ambele părți în cazul unor probleme legate de vreme. „Procesatorii flotează și ei odată cu piața, de la MATIF AUG 21 minus 3-4, la un minus de 5-8 euro/tonă în paritatea CPT procesator. Cotațiile în portul Constanța respectă același algoritm de prețuri ca și în cazul procesatorilor din piața internă”, concluzionează analistul Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor privind piața cerealelor, din data de 25 ianuarie 2021, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-25-ianuarie-2021/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Am trecut de puțin timp în anul 2021, iar mie îmi zboară deja gândul la problemele noastre de zi cu zi din agricultură, unde, după părerea mea, cea mai stringentă și importantă este noul PNS (Planul Național Strategic) 2021-2027, care se zbate în chinurile facerii, prin sertarele ministeriale ori prin discuții ascunse prin cotloanele ministerului, precum creștinii pe vremea lui Nero. Unul dintre obiectivele principale enunțate de fostul și noul ministru, același domn Adrian Oros, îl reprezintă asocierea fermierilor în cooperativele model ,,made in France” sau dacă acestea s-au ,,terminat”, se pot lua și modele înlocuitoare tip german, austriac, belgian etc.

Acum, când fermierii, mai ales cei din cultura mare, mai stau la gura sobei sau cilindrul caloriferului, îmi fugi și mie gândul la o experiență petrecută prin vara lui 1994,  când pregătindu-mă să fiu ,,latifundiar” în agricultura viitorului din România, spălam cu entuziasm și perseverență instalația de muls a unui fermier francez, care mă primise în stagiu de practică, la ferma lui din sătucul Chatelais din departamentul Maine et Loire.

Era (și este) o zonă superbă pe valea Loarei, dar unde agricultura era (și este) o muncă grea din cauza solurilor mai slabe calitativ și cu multă piatră și unde creșterea animalelor era o activitate aproape obligatorie în orice fermă care vrea să reziste și să fie rentabilă economic.

Ferma era o asociere între cinci fermieri, sub forma unui GAEC, între trei frați și doi dintre copii acestora, deci erau în familie și exploatau în comun 170 ha, aveau 120 de vaci Holstein în lactație, cam 80 de capete tineret femel de înlocuire (tăurașii îi vindeau la două săptămâni la cooperativă), aveau și circa 35 de capete vaci matcă de carne Limousine plus tineretul aferent, iar în plus exploatau și o hală de 3.000 pui de carne pe serie.

Dar întorcându-ne la amintirile trecutului, așa cum ziceam, spălam de zor instalația de muls, când în încăperea unde se afla tancul de răcire și depozitare a laptelui, intrară trei bărbați, îmbrăcați modest și care arătau a fermieri, aspect care apoi s-a confirmat.

Au scos tacticos din servită un registru, un pix, o trusă de prelevare lapte și furaje pentru analiză, plus combinezoanele să nu se murdărească pe haine și chiar intenționau să se apuce de treburile lor, când simțul de ,,vajnic apărător al proprietății” din mine se răzvrăti și punând mâna pe lopata care îmi era atunci drept prieten apropiat, mă uitai chiorâș la ei și îi întrebai cine sunt și ce poftesc să facă.

Văzând că nu sunt de-al lor și plus că aveam o figură care ,,spunea tot” ce îmi trecea prin cap, începură să îmi explice că sunt echipa de control de la cooperativă, că sunt fermieri și ei și au ca sarcină să verifice efectivele de vaci, să ia probe de lapte pentru a vedea calitatea și dacă se respectă eliminarea laptelui muls de la animalele sub tratament cu antibiotic sau cu alte probleme de sănătate și în plus să ia probe din furajele administrate, în special din cele însilozate. Dar, spre surpriza lor, figura mea în loc să se destindă, se încorda și mai mult, iar cuvintele doar îmi treceau pe la ureche, când spre norocul tuturor, apăru fermierul meu, adică proprietarul și care aplană repede situația conflictuală.

Acesta, adică fermierul meu, mi-a explicat care era situația de fapt. El era membru al unei cooperative a crescătorilor de vaci din regiune și care, printre altele, colectau și vindeau laptele în comun către o fabrică de procesare. Această cooperativă îi reprezenta în raport cu fabrica de procesare, dar în același timp mai îndeplinea și sarcinile de a contracta tehnicieni care controlau și corectau rațiile furajere, sau verificau controlul gestației și al lactației, verificau starea de sănătate a efectivelor, dar în același timp îi și controlau ,,la sânge” pe membrii cooperatori, deoarece în contractul cu fabrica de lapte se preciza că eventualele probleme de calitate a laptelui duceau la sancționarea cooperativei, deci a tuturor membrilor, deoarece ei (cei de la fabrică) nu făceau „poliție” să îl caute pe făptaș.

Atunci membrii cooperatori se apărau singuri și în fiecare an alegeau o altă ,,echipă de șerifi” dintre ei și care efectuau controalele de calitate la fermele membre ale cooperativei. Dar toți înțelegeau că orice problemă de calitate apărea, aceasta se răsfrângea asupra tuturor, de aceea toleranța era zero, iar conceptul de „mușamalizare” a problemelor nu funcționa.

Într-o altă zi, am văzut dimineața la micul dejun că fermierul meu era agitat și mă lămuri repede care era motivul, faptul că urma să recoltăm grâul în acea zi și deci aveam multă treabă.

Când să ieșim din casă, se auzi afară „uruitul ca de tanc” al unei combine, care deja venise la recoltat. După saluturile protocolare, mă băgai și eu în seamă și am întrebat combainerul dacă era prestator de servicii, iar el îmi explică că nu, ci era combina de la CUMA, adică o cooperativă a fermierilor care își cumpărau și exploatau utilajele cu costuri mari, în comun, iar aici se aveau în vedere combinele, mașinile de tratat, presele de balotat, remorcile de transport etc., care dacă erau cumpărate de un singur fermier era un efort de nesuportat economic, la mărimea fermelor lor. La această CUMA aveau și atelier de reparații pentru echipamentele lor agricole.

Atunci ei s-au reunit în forme asociative și cumpărau și exploatau împreună utilajele. Interesantă era situația la utilajele care nu erau autopropulsate și care erau luate pe rând, pe baza unei programări, de către fiecare fermier și care scria fiecare într-un registru când au luat și cât au exploatat acel utilaj, asta fiindcă și costurile reparațiilor se suportau proporțional cu durata de utilizare de către fiecare fermier, adică nu era pe principiul la tine s-a stricat, tu plătești. Nu vorbim de accidente, ci de defecțiuni de exploatare normală. Nu le trecea prin cap la niciunul să nu declare realitatea și toată lumea respecta cu sfințenie regulile de programare și exploatare a acestor utilaje, fiindcă doar așa puteau rezista economic.

Realitatea din agricultura franceză este că mulți fermieri au câini, dar nu și covrigii din coada acestora, adică nivelul de viață al multora dintre ei este departe de cel vehiculat cu nonșalanță de vizitatorii agriculturii franceze, participanți la delegațiile politice sau economice și unde, ca peste tot, fermierii selectați sunt cei mai de „soi”, dar nu reprezintă realitatea majoritară, care este mult mai tristă și cenușie. În fața acestei situații, fermierii francezi au înțeles nevoia asocierii în cooperative și au fost inovativi în acest sens, ca forma cea mai bună de a deveni mai performanți economic și să poată rezista în mediul concurențial internațional, care nu este tocmai lejer.

„Socotitorii” noștri de meserie, tot timpul se referă la agricultura franceză ca având un nivel de viață al fermierilor foarte ridicat, aspect incorect raportat la nivelul de viață francez și nu numai, iar ca argument se ridică problema subvențiilor mai mari și care este o realitate în agricultura franceză, dar să vadă și să calculeze și care sunt costurile la inputuri, adică semințe, îngrășăminte, pesticide și care și acestea sunt mai mari (procente cu două cifre), apoi costurile cu forța de muncă, fiindcă costul vieții este altul, taxele și impozitele pe muncă și proprietate și multe altele. Dacă noi credem că statul francez este liniștit că are o fermă medie de circa 70 de ha, iar lucrurile sunt minunate și perfecte în agricultura franceză, atunci nu putem avea pretenții că înțelegem realitățile europene și ne merităm soarta.

Statul nu poate obliga ,,cooperativizarea”, dar o poate stimula prin măsuri inteligente

Dacă revenim acum pe plaiurile danubiano-carpatine, de unde agricultura franceză se „adapă cu nesaț” și învață organizarea și performanța tehnologică a unei agriculturi de viitor, vom vedea că noi, la nivel politic și cu girul „specialiștilor de birou” de la aceea vreme, din toate structurile consultate pentru a realiza vechiul PNS, au considerat că este cert faptul că fermierii români vor înființa cooperative pe bandă rulantă, stimulați fiind de punctajele favorizante acordate în obținerea cu generozitate a fondurilor europene.

Astfel am avut înființate peste 1.600 de cooperative până la finele lunii mai 2020, iar dintre acestea doar circa 634 au depus bilanț (adică circa 47%), adică sunt aparent funcționale și au o medie de sub șase membri cooperatori. Prin urmare, vorbim de mai puțin de 3.600 de membri cooperatori la nivelul întregii țări, în condițiile în care avem peste 800.000 de beneficiari de subvenție. O mare reușită a politicienilor care s-au perindat pe la MADR.

Mai mult, ca tabloul să fie complet, dintre acestea doar 147 de cooperative au reușit să aibă cifra de afaceri mai mare de 25.000 euro, adică să fie funcționale cu adevărat, ceea ce înseamnă sub 10%. Impresionant rezultat!!!

Dar, multe dintre aceste cooperative de carton au funcționat exact cât au trebuit să elibereze adeverințele de membru și în baza cărora fermierii au primit fonduri pentru dotarea unilaterală a fermelor, fiindcă s-au finanțat în special fermele membrilor cooperatori, dar nu au fost stimulați pentru a dezvolta o structură asociativă precum cea mai sus prezentată, iar proiectele să fi fost derulate doar de aceste cooperative. 

Dacă am fi făcut „prostia francezilor”, am fi avut o serie de cooperative care cu un parc de utilaje de 500.000 de euro ar fi deservit poate 1.000-1.500 ha, așa la noi deservesc în multe cazuri poate doar cel mult 25% din acea suprafață. În plus, fermierii beneficiari au fost obligați cinci ani să nu facă prestări de servicii ,,legale”, deoarece codul CAEN finanțat era cultura cerealelor și nicidecum servicii în agricultură.

După acest model am reușit ,,performanța” de a face în ultimii ani foarte multe cooperative pe hârtie, dar care au rezistat exact cât pupa unui fluture, pentru cei care înțeleg ce zic, adică la unele specii doar câteva ore.

De ce oare nu s-au finanțat doar cooperativele pentru achiziția anumitor tipuri de utilaje cu valori foarte mari și care depășeau capacitatea de achiziție normală a unei ferme mici? Păi cum să finanțezi o combină cu productivitate de 25-30 ha pe zi la o fermă de 150 ha? În astfel de situații valoarea amortismentului ar fi fost de circa 700 lei/ha la o durată de 8 ani, asta fără să considerăm și restul utilajelor necesare, în condițiile în care o fermă poate suporta un amortisment de circa 1.000-1.200 lei/ha? Iar în restul timpului ce să facă combina decât să ruginească? Este adevărat că, dacă spui unui politician astfel de lucruri îți va răspunde cu ,,aroganță” că știe el mai bine ce este de făcut, dar în realitate acela este de o prostie care i-ar permite câștigarea aurului, dacă nivelul acesteia ar fi probă olimpică.

De ce nu s-au finanțat masiv achizițiile patrimoniale doar în cazul existenței de cooperative funcționale și doar cu derularea proiectelor în numele acestora și nu al membrilor cooperatori, mai ales în sectorul de procesare al laptelui, al cărnii, al cerealelor, al legumelor, atunci când vorbeam de fermieri mici? Astăzi aceste cooperative ar fi putut fi competitive pe piețe, ar fi putut să asigure nevoile de marfă ale unui supermarket și multe altele.

Nivelul de pregătire managerială la ,,apelul bocancilor” pentru cei care s-au ocupat de vechiul PNS, politicieni și ,,sfătuitori”, a dus în multe cazuri la un eșec al politicilor agricole guvernamentale, iar faptul că anumite ferme sunt performante astăzi este meritul doar al fermierilor care au știut ce au de făcut. Dacă același tip de politicieni vom avea și în viitor, cu ,,sfătuitorii aferenți”, se va alege praful și de acestea câte mai sunt, iar fenomenul a început.

Statul nu poate obliga ,,cooperativizarea”, dar o poate stimula prin procese și măsuri inteligente, dar care necesită pentru implementare existența unor oameni care să posede și ceva pregătire profesională dar și ceva ,,materie cenușie” pusă în slujba acestor activități, dar realitatea este departe de nevoia reală.

Poate domnul ministru Oros, măcar acum în ultimul ceas va înțelege să își caute și oameni care chiar pricep ceva legat de administrarea afacerilor și care să îl ajute în implementarea unui PNS de succes, dar pentru asta ar trebui să facă transparent procesul (transmis pe internet), astfel încât să provoace o dezbatere reală în mediul agricol. Nu am mari așteptări de la numirile politice, unde interesele unor grupuri politico-economice, vor fi mult mai puternice decât interesul unei ramuri economice, dar poate niște consilieri ,,pro bono” să găsească domnul ministru printre cei dispuși să ajute, fără a primi funcții sau remunerație.

Legat de cooperative, poate ar trebui să înțelegem, că aceasta se nasc natural dintr-o nevoie comună și conștientizată a unor entități economice, în cazul nostru ferme agricole, iar dacă acestea sunt conduse de oameni care înțeleg regulile asocierii, se naște o cooperativă de succes, dar pentru asta și fermierii care vor deveni membri cooperatori vor trebui să accepte tipul de reguli mai sus menționate și nu numai. Oare câți fermieri români vor accepta astfel de reguli, fără să se gândească mai întâi la favorizarea interesului personal?

Până acum, avem circa 900 de fermieri în cele 147 cooperative cu adevărat funcționale, adică având o cifră de afaceri de minimum 25.000 euro. Despre ce vorbim???!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Gânduri de fermier

Călin Matieș solicită redeschiderea târgurilor de animale și crearea unui plan de măsuri tehnico-sanitare care să permită acest lucru în deplină siguranță pentru toată lumea. În acest sens, senatorul PSD de Alba a trimis astăzi, 20 ianuarie 2021, o scrisoare președintelui ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) – Robert Chioveanu.

Reamintim că actualul senator Călin Matieș este producătorul renumitului produs recunoscut la nivel european – „Pita de Sântimbru” și cel care a avut inițiativa înființării Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, organizație pe care a condus-o până la preluarea mandatului de parlamentar, în decembrie 2020.

„Solicit măsuri urgente pentru redeschiderea târgurilor de animale în condițiile respectării tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Totodată, solicit identificarea de soluții pentru prevenirea extinderii pestei porcine africane astfel încât crescătorii de animale să nu mai aibă de suferit”, scrie Călin Matieș în scrisoarea către președintele ANSVSA.

Afectată de pandemia de COVID-19, România se află din nou sub incidența răspândirii cazurilor de pestă porcină africană, ceea ce afectează buna desfășurare a activităților de comercializare a animalelor în spațiul rural.

Prin menținerea suspendării activității târgurilor, crescătorii de animale nu-și pot comercializa produsele, situație agravată și de faptul că numărul abatoarelor este insuficient la nivel național, existând județe neacoperite. Apoi, transportarea animalelor către abatoare este îngreunată nu doar de distanțele mari care trebuie parcurse, ci și de necesitatea transportării cu automobile autorizate de DSVSA.

„În acest context, crescătorii de animale și oamenii din mediul rural sunt constrânși de intermediari să reducă prețurile pentru comercializarea animalelor până la un nivel la care riscăm să îngenunchem . În România sunt zone rurale de munte, ca în județul Alba – de pildă, și fac referire în mod special la Munții Apuseni, unde oamenii trăiesc doar din creșterea animalelor, iar dacă mai continuă să fie ținute închise târgurile de animale există riscul ca aceste zone deja defavorizate să se depopuleze”, este de părere senatorul de Alba.

În opinia lui Călin Matieș, o strategie de monitorizare a focarelor de pestă porcină africană, la nivel național, care să permită deschiderea târgurilor și să corespundă nevoilor crescătorilor de animale, este imperios necesară. „O primă soluție ar fi să putem stabili scenarii graduale pentru fiecare localitate în parte, cu zone verzi, galbene și roșii, în funcție de gradul de răspândire a pestei porcine africane. Târgurile ar putea fi redeschise în zonele verzi (zero cazuri/focare PPA), inclusiv pentru comercializarea porcinelor; în zonele galbene (sub 5 cazuri/focare PPA) ar putea fi comercializate animalele exceptând porcinele, urmând ca doar în zonele roșii (peste 5 cazuri/focare PPA) târgurile să rămână închise. Suplimentar proveniența animalelor ar putea fi certificată prin verificarea crotaliilor de un medic veterinar, prezent în fiecare târg. Astfel se poate avea un control asupra gestionării și monitorizării numărului de animale, cât și asupra modalităților actuale de comercializare ale acestora, inclusiv în ceea ce privește porcinele, unde o mare parte din exemplare nu sunt înregistrate din lipsa subvențiilor.”

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Agricultura și fermierii din România au mare nevoie de asociere, dar nu doar pe hârtie, ci în cooperative agricole care să își îndeplinească menirea, aceea de a genera valoare adăugată din punct de vedere economic pentru membrii lor și care, în plus, să aibă o activitate economică relevantă, să reziste pe piață și să se dezvolte.

„România are nevoie de cooperative agricole autentice de succes!”, susțin reprezentanții Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), organizație care numără 25 de cooperative agricole active în sectorul vegetal, structuri care au în componență, în total, 436 de agricultori (între 5 – 45 membri în cooperative).

Din totalul cifrei de afaceri a cooperativelor de cultură mare din țara noastră, membrii UNCSV dețin 80%. Fermierii vând între 50-100% din producție prin intermediul cooperativei.

Agricultorii afiliați în cooperativele membre UNCSV exploatează suprafețe de la două hectare la 1960 de hectare. 6 cooperative au între 600 – 1000 ha; 13 cooperative între 1000 – 10.000 ha și 6 cooperative au în exploatare suprafețe mai mari de 10.000 ha.

Ieri, 14 ianuarie 2021, o delegație din partea Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal s-a întâlnit la sediul Ministerului Agriculturii cu ministrul Adrian Oros și cu echipa tehnică din MADR care are responsabilități pe sectorul cooperativelor. „Am prezentat rezultatele obținute și prioritățile UNCSV. Am arătat modele de cooperative funcționale, cu bune rezultate, cooperative care au adus plusvaloare și stabilitate fermierilor membri cooperatori, care au reușit să depășească, împreună, asociați, dificultățile generate de anul agricol 2020, fiind grav afectați de seceta pedologică severă. S-a demonstrat încă o dată că asocierea în cooperative agricole este singura soluție pentru toți fermierii (mici, medii și mari), pentru capitalizarea acestora pe termen lung, adaptarea la cerințele pieței și asigurarea unei stabilități economico-sociale spațiului rural. Aceste realizări și realități mai pot fi continuate doar dacă, prin politicile agricole promovate în continuare, va fi facilitat accesul la investiții al cooperativelor agricole funcționale, ținând cont de experiență și corelarea cu capacitatea de implementare a acestora. S-a pus accent și pe necesitatea digitalizării, debirocratizării și simplificării procedurilor de accesare și implementare a investițiilor. UNCSV își manifestă în continuare disponibilitatea de a veni cu propuneri constructive și soluții, menținându-și rolul de partener de dialog interinstituțional corect, pentru consolidarea cooperativelor agricole din România, întărirea sectorului agroalimentar autohton și echilibrarea balanței comerciale agroalimentare a țării noastre”, ne-a povestit directorul executiv al UNCSV, Florentin Bercu. El a punctat că, în 2 ani și 10 luni de activitate, Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal a transmis către autoritățile statului peste 540 de adrese oficiale, reprezentând amendamente, solicitări și inițiative legislative.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Marți, 29 Decembrie 2020 21:05

Evadarea în piața virtuală

Noile realități în care trăim cu toții ne-au obligat pe mulți dintre noi să ne schimbăm obiceiuri, deprinderi și chiar modul de viață pe de-a-ntregul. Din păcate, păcătoasa pandemie a schimbat și obiceiurile de cumpărături, închizând chiar piețele clasice, fapt ce i-a făcut pe micii producători să-și reinventeze strategiile de piață.

Obișnuiți de-o viață să-și vândă la tarabă produsele obținute în gospodărie, micii producători agricoli se văd nevoiți acum să se acomodeze cu lumea virtuală, pentru a putea să-și vândă în continuare marfa. Pentru mulți dintre acești mici producători, online-ul este o lume complet necunoscută, în care au nevoie de ajutor pentru a se putea descurca.

Piața online încă este un teren virgin, deschis tuturor posibilităților, pe care calcă mulți temerari. Au fost multe tentative care au avut, sau nu, succes. Au rezistat doar cei care au oferit calitate, seriozitate și prețuri competitive, condiții pe care cei cu care am povestit în reportajul de față le cunosc și fac totul ca să le îndeplinească, pentru că trăim vremuri în care viteza de reacție și de acomodare la online fac diferența între a fi sau a nu fi în business.

Noi suntem cei care pot să susțină micii producători, cumpărând

Alin Bagiu este un timișorean care a intuit reașezarea pieței și a întins o mână către micii producători autohtoni, creând platforma naturaltim.ro, un raft online încărcat cu o gamă largă de produse agroalimentare, accesibil la orice oră pentru cei prea ocupați sau pentru cei care doresc să evite spațiile aglomerate din magazine, dar care doresc produse de calitate la preț de producător. „Propunerea mea este să ducem supermarketul produselor românești acasă la bănățeni. Degeaba ai găsit zece magazine în care într-o parte ai brânză, în alta ouă, în alta preparate din carne, dacă timpul și timpurile nu-ți permit să-ți faci cumpărăturile în felul acesta. Ideea este să oferim un serviciu de calitate unui număr limitat de familii, să zicem 50 de familii din Timiș deocamdată, care să beneficieze de produse premium direct de la producător, la preț de producător, cu costuri de transport zero. Noi livrăm produsele comandate în maximum două sau trei zile”, ne spune timișoreanul.

În nicio săptămână, Alin Bagiu a reușit să promoveze în piața online peste 300 de produse, unele dintre ele greu de găsit chiar și în vremuri „normale”. „Obiectivul meu este să am o mie de produse pe site, cât mai variate cu putință și de cea mai bună calitate. Încă există pâine frământată manual și coaptă în cuptorul cu lemne, există tăiței românești făcuți din ou, care rivalizează cu pastele aduse din Ungaria sau Italia, există un domn care cultivă hamei în zona nepoluată a râului Bega din care face o bere de casă de foarte bună calitate, nu mai zic de producătorii de mezeluri de casă, care folosesc doar carne de porc crescut în sistem tradițional. Sunt oameni extraordinari care au foarte multe de oferit. Nu este o soluție să ne tot plângem că statul nu face nimic, că producătorii mici nu sunt ajutați. Noi suntem cei care pot să-i susțină, cumpărând”, arată Alin Bagiu.

Online-ul, o piață imensă, aproape nelimitată

Un serviciu similar a gândit și bucureșteanul Bogdan Stoleru, care a pus gratuit la dispoziția producătorilor un spațiu virtual de întâlnire: piataproducătorilor.ro, o platformă națională, accesibilă deopotrivă cumpărătorilor și producătorilor, care se bazează însă pe serviciul firmelor de curierat, pentru livrare. „În mediul online toată lumea are loc și mai ales micii producători, care au nevoie în aceste vremuri să-și promoveze produsele. Restricțiile impuse în piețe îi obligă practic să intre în online, care este de fapt o piață imensă, aproape nelimitată. Telefoanele inteligente s-au extins foarte mult în ultima vreme, inclusiv în mediul rural, la fel și rețelele 4G, așa că nu e mare lucru să faci niște fotografii cu ceea ce produci și să postezi gratuit pe internet. Noi nu suntem nici intermediari, nici revânzători, pur și simplu am pus la dispoziția publicului această platformă, în care vânzătorii și cumpărătorii discută direct, exact ca la piață. Cât despre transport, sunt atât de multe firme de curierat foarte rapide și foarte ieftine, încât ar fi păcat să nu profităm de ele. N-am mâncat în viața mea murături produse la Satu Mare, spre exemplu, dar în felul acesta pot să o fac, comandând de-acasă, fără niciun risc”, precizează Bogdan Stoleru.

Pentru producători, prețuri mai bune decât la piața fizică

„Aprozar de la distanță” este pagina de facebook pe care tânărul student de la Agronomie Ioan Șulea vinde legumele produse în familie, la Belinț, încă din luna mai a acestui an. „A mers foarte bine de la început. Până în luna mai, am vândut doar pe piața din Timișoara, dar, din cauza faptului că niciodată nu reușeam să vindem tot ce recoltam, marfa care se strica eram nevoiți să o aruncăm. Acum recoltăm doar cât avem comandă, marfa este proaspătă și am redus foarte mult din pierderi. Aproape că nu am făcut față la comenzi, ceea ce ne-a determinat să luăm în calcul o extensie a producției pentru anul viitor. Și prețurile au fost chiar mai bune decât la piață. Facem livrări în fiecare miercuri și sâmbătă la Timișoara și Lugoj. De regulă, clienții noștri lucrează în domeniul IT sau sunt medici, avocați, oameni ocupați, care nu au timp să meargă fizic la piață”, ne-a povestit tânărul producător Ioan Șulea.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Satul românesc

Chiar dacă ne-am obișnuit să considerăm evenimentele de prezentare de la sfârșit de campanie agricolă ca pe o sărbătoare, anul acesta am fost nevoiți să lăsăm rutina la o parte și să privim cu tristețe recolta obținută, prea mică pentru niște investiții așa de mari. Nu doar că nu a avut ce prezenta în această a unsprezecea ediție a Zilei Porumbului de la Orezu fermierul Nicolae Sitaru, dar a fost nevoit să o facă online, știute fiind restricțiile unui an de pomină.

Anul 2020 va rămâne în memoria multor fermieri nu doar ca un an al pandemiei, al restricțiilor de circulație și comunicare directă, ci și unul dintre cei mai secetoși ani pe care i-au trăit. Și nu vorbim doar de cei tineri. Bine ar fi dacă se vor putea măcar trage câteva învățături de minte. Să păstrăm, să nu distrugem ceea ce avem, indiferent ce amintire ne provoacă construcția respectivă, și mă refer, evident, la sistemele de irigații pe care mulți s-au repezit să le distrugă pentru că fuseseră făcute de „odiosul regim”. La vreme de ananghie bun ar fi fost. Fără îndoială că și nepăsarea celor 30 de ani, de după, au așternut ruina peste ele. Unii au mers împotriva curentului și le-a folosit efortul. Alții nu sunt decât victime. Preiau de-a gata o stare de fapt. Și ar mai fi o învățătură de minte care s-ar cuveni să o avem, aceea de a pune bani albi, deoparte, pentru zile negre, precum cele de azi. Iar cei cu pâinea și cuțitul să înțeleagă că cei care muncesc trebuie să primească și atunci când munca lor s-a năruit și nu a adus folos nimănui. Nu-i iei posibilitatea de a trăi, căci nu va mai avea cine să lucreze în locul lor. Cam astea sunt concluziile unor discuții purtate cu prilejul a ceea ce ar fi trebuit să fie sărbătoarea porumbului.

Din păcate, așa cum spunea organizatorul, Nicolae Sitaru, a venit vremea să prezentăm și părțile mai puțin bune. „În 10 ediții totdeauna am avut ce arăta, chiar dacă uneori a fost porumb mai puțin, anul ăsta avem și hibrizi care au producție de sub o tonă la hectar – vorbim de condiții la neirigat, așa cum s-a întâmplat în fiecare an –, dar am vrut neapărat să ținem Ziua Porumbului, chiar dacă sunt condițiile astea vitrege, pentru că trebuie să arătăm și bunele, și relele, și întotdeauna trebuie să fim onești, să spunem lucrurilor pe nume și să vedem, dacă anul ăsta am fost în această situație, poate că în viitor mai putem fi în situații delicate și trebuie să încercăm să învățăm din asta, să vedem ce e de făcut. Și sunt multe lucruri de făcut și nu neapărat cu bani mulți.” Și în discuția pe care am purtat-o cu domnia sa chiar a venit cu câteva propuneri, pe care cei în măsură să le pună în aplicare, ar trebui să le ia în seamă. (Propunerile le-am evidențiat la finalul textului)

Alexandru Stănescu, care și-a exprimat opiniile în calitate de fermier și nu de președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, spunea că „e trist ceea ce vedem astăzi aici la domnul Sitaru, am înțeles că producția de porumb este undeva în jurul cantității de două tone. Mi-am adus aminte că am participat și anul trecut la Ziua Porumbului, atunci într-adevăr a fost o zi de sărbătoare, deși Nicolae Sitaru, la vremea respectivă, spunea că e puțin nemulțumit, că prin unele locuri nu prea a plouat, dar făcea producții între 9 și 12 tone. Și încă spunea că e nemulțumit... Bineînțeles că acum nu mai vorbim de mulțumire, că n-ai cum să fii mulțumit cu două tone la hectar, care reprezintă undeva la 10-15% din cheltuiala pe care a făcut-o aici în aceste lanuri de porumb”.

Un alt fermier prezent fizic la eveniment, Mihai Afiliu, spunea că „nu prea e bine ce vedem, în 23 de ani de agricultură așa ceva nu am mai văzut și nu-mi închipuiam că la noi în țară pot fi asemenea culturi”. Mai ales că domnul Afiliu, fermier din zona Buzăului, este din aceeași categorie cu gazda evenimentului, a celor care investesc fără reținere în tehnologia completă a unei culturi.

Situația de prin ferme

Despre propriile producții Nicolae Sitaru nu are doar vorbe de supărare, deși nu lipsesc, pentru că zice că a avut și niște suprafețe ceva mai plouate, la porumb. La grâu însă... „Păioasele au fost afectate mai ales de un îngheț în noaptea de 15-16 martie, pe lângă lipsa totală de apă din sol, un îngheț foarte puternic, venit pe fondul unor culturi nepregătite pentru astfel de șocuri. Deci înghețul a fost cauza care le-a distrus în primă fază și pe urmă n-au avut apă și n-au putut să plece din nou. Spre exemplu, eu am întors 500 de hectare de grâu și pe celelalte 500 am făcut o tonă la hectar. Iar la porumb eu sunt unul dintre fericiții posesori ai unor suprafețe care au fost și plouate mai mult. Și pe suprafețele alea fac ceva porumb și-mi va îmbunătăți media la hectar. Dar am vecini, în imediata apropiere, care nu au cules grâu, nu culeg nici porumb, și sunt mulți. Aici, în județul Ialomița. Dar în Dobrogea nu s-a cules nimic!”

Legat de cauza dezastrului de la păioase, și Mihai Afiliu susține că principala cauză a fost înghețul din primăvară. „Dacă discutăm de păioase, cum a fost aici, cu sub o tonă la hectar, așa a fost și la noi. A fost înghețul ăla... După părerea mea, nu numai lipsa de precipitații a dus la distrugerea culturilor de păioase, de rapiță, ci și înghețul acela. E părerea mea, ca specialist în agricultură.”

Fermierul din județul Buzău, Mihai Afiliu lăsa impresia că e mulțumit că dezastrul în zona lui era mai mic decât ce văzuse aici. „La Buzău e un pic mai bine, în partea de nord a județului, sub dealuri, e un pic mai bine. Și la mine în fermă am așa, dar foarte puțin, am și mai frumoase. Au fost alte precipitații și temperaturile... Dar nu numai acestea au produs fenomenul de distrugere a culturilor, ci și vântul, care în Bărăgan e mai cald și uscat, pârjolind mult mai mult culturile decât la noi în zonă, acolo fiind un pic mai la adăpost. La irigat aproape că sunt normale producțiile.”

Și pentru că a venit vorba despre irigații, am remarcat replica sa de om victorios, care și-a simțit încununat efortul cu acest prilej. „După ce am pățit în 2003, mi-am dat seama că fără sistem de irigații nu pot rezista. Și de atunci am investit continuu, pentru că m-am așteptat la seceta asta. Sincer, nu mă așteptam în halul acesta. Și am reușit să montez de-a lungul timpului 31 de pivoți, irig peste 2.000 de hectare și prin faptul că irig și cu zootehnia pot să mai învârt un an, adică cât de cât... sper să închei în picioare.”

Despre irigații a opinat și Alexandru Stănescu. „Tot timpul am plecat cu speranță, că vă dați seama, când investești în jur de 4000 de lei pe hectar trebuie să ai speranțe și în niciun caz nu să te gândești că anul viitor va mai fi un an ca acesta. E o vorbă românească: după bine vine rău, după rău vine bine, considerăm că anul 2020 a fost un an rău din punct de vedere agricol, sperăm ca anul 2021 să fie un an bun, totuși nu trebuie să mergem numai pe speranțe și trebuie să găsim soluții să irigăm culturile, pentru că, vedeți bine, e posibil să avem alți câțiva ani cu secetă. Și, apropo de irigat, ieri am fost în județul Buzău, am fost la un fermier curajos, zicea el, puțin nebun, care iriga în jur de 70 de hectare de porumb prin picurare. Vă dați seama, s-a întins pe 70 de hectare de porumb, să întinzi instalație de picurare. Era o variantă, era chiar bucuros, pentru că dacă în zona neirigată, în zona lor acolo, făceau tot 2-3 tone la hectar, el spera să închidă, și sigur se închidea, pentru că am văzut și eu cultura irigată, undeva la 14-15 tone la hectar.” Despre o astfel de instalație am scris și noi în revistă, chestiunea este că soluția e cam costisitoare, deși are multe avantaje din punct de vedere ecologic și poate o formă de sprijinire pe viitor s-ar integra la cerințele Uniunii Europene. Poate nu, dar ar fi de studiat.

În ceea ce îl privește pe Mihai Afiliu, care am văzut că se ocupă și cu zootehnia, el are o nemulțumire legată de aceasta, pe care o au, cu siguranță, și alți crescători de animale. „Discutăm de vaca cu lapte, care este specialitatea mea. Vă pot spune că se vrea, dar nu se vrea. Adică, se vrea să facem zootehnie, se vrea să facem vaca cu lapte – care e cea mai grea, „industria grea” a zootehniei, dar la subvenții... eu iau subvenții pe 4% din laptele pe care-l predau. A fost cu data de 2013, atunci dădeam 94.000 de litri de lapte, acum dau 20.000 de litri de lapte.”

Într-adevăr, acestei situații ar trebui găsită grabnic o rezolvare, pentru că sunt și dintre cei care nu mai au vaci, dar primesc în continuare subvenția. Iar următoarea remarcă, ce îi aparține, este justificată și îngrijorătoare: „Rugăm decidenții politici, decidenții țării, să rezolve situația, pentru că... să vă spun, și dvs. știți: unde se câștigă bani, toată lumea vrea să investească, unde se pierd, nu mai investește nimeni.” Iar noi adăugăm că fără subvențiile acestea care echilibrează diferența dintre efortul financiar depus de fermieri și prețul pieței, nu se prea poate rezista și nu e deloc onest să produci lapte și subvenția să o ia altul. În ceea ce privește prețurile, inegalitatea subvențiilor pe o piață liberă duce la un dezechilibru artificial. El crede că și numărul celor care ar produce ar crește, dacă ar fi corect subvenționați. „Nicăieri nu sunt prețurile bune la lapte. Problema e de subvențiile fiecărei țări. De ce noi luăm lapte de la unguri și polonezi? Pentru că acolo sunt subvențiile adecvate și la noi nu. Aici sunt simple lucrurile, dar noi le complicăm. Cum fac ăia lapte? Fac pentru că au subvenții. Dacă eu, care dau 20.000 de litri de lapte, am o subvenție bună, nu v-ați apuca și dvs. din 10.000 de litri să dați 15.000 sau 100.000 de lapte pe zi? Deci toată lumea caută să câștige bani – ce să ne dăm că... dar ați observat și dvs. că noii politicieni cam nu îi suportă pe cei cu fermele mari. Nici n-au venit bine la putere și ne-au vorbit de plafonare – ceea ce s-a renunțat. Deci vă repet: fiecare dacă este subvenționat pentru cât produce, ar fi o ok și toată lumea ar produce în țara asta.”

Prin chichițele asigurărilor

Revenind la Nicolae Sitaru, acesta spune că a avut asigurate culturile înființate în toamnă, dar sunt probleme și aici, o dată în ceea ce privește posibila rambursare din partea Uniunii Europene a 70% din prima de asigurare și a doua oară cu asigurarea propriu-zisă. „Pentru rambursare nici măcar n-am depus actele. N-am putut să depun actele, pentru că întotdeauna când o regulă pare că-i bună trebuie să găsim noi o soluție s-o încurcăm. Pentru că acum, spre exemplu, anul ăsta de grație, 2020, la noi au intervenit niște modificări în declarația de la APIA. Adică, am declarat inițial cum am semănat în toamnă și în primăvară, și după ce am întors culturile respective, până la sfârșitul lui iunie am avut posibilitatea să facem modificările la APIA. Acum, când vrem să depunem aceste cereri de rambursare a 70% pe anumite porțiuni, că nu-i peste tot, a primei de asigurare, softul de la APIA nu recunoaște suprafețele, că trebuia să fii asigurat pe toată suprafața, or, noi am asigurat suprafețele care erau semănate până pe 30 aprilie, că până atunci se face asigurare pentru secetă,  mai târziu nu ți-o mai face. Și dacă eu am modificat în iunie cererea de la APIA, acum softul de la APIA nu recunoaște și nu primește cererea. E românească chestia. Nu putem să declarăm și o să ne împingă la fel ca anul trecut în ultima zi cu declarațiile că modifică pe grabă, și-n ultima zi i se blochează softul și nu mai poți să declari, și gata. Banii de la Uniunea Europeană nu mai vin.”

În ceea ce privește banii de la asigurător, spune că deja a primit niște sume pe o suprafață cu daună totală. Dar e o chestiune care ar trebui studiată pe viitor: „La daună totală – e un truc aici, dar ăsta e produsul și nu vreau să-l critic, că sper să fie și la anul. Toată lumea caută să-și minimizeze riscurile și e normal să facă ceva, e cu franciză 30%, dar problema este următoarea: că franciza aia rămâne la suma asigurată și o asiguri la producție, dar dacă e daună totală scade din deviz franciza aia mare, din producție. Și atunci, dacă spre exemplu eu am cheltuieli directe de 3000 de lei, și-mi scade de la 5500, cât am asigurat eu, franciza de 30%, de la 3000 de lei îmi scade 1650 și rămâi cu 1350. E o chestiune care trebuie reglată, în viitor”.

Oricum speră să mai aibă parte de asigurare pe secetă și la anul, pentru că se teme că fiind o singură companie care a făcut astfel de asigurări, s-ar putea să nu le mai convină. „Din păcate, din ce am discutat cu ei, faptul că anul ăsta nu s-au asigurat decât cei din zona afectată și practic ei sunt în proporție de aproape sută la sută chemați la daune, nu știu la anul dacă le mai vine să mai facă asigurări, dacă vor mai avea acest produs în raft la vânzare.”

Criza va trece, dar cum?

În ceea ce privește demersurile pentru ajutorul pe care îl sperau fermierii din partea statului, Nicolae Sitaru crede că puteau fi și altfel realizate, numai că acum, când e nevoie de ele. „Sigur că e un an complicat și noi înțelegem asta, c-a fost și criza asta Covid, că sunt încasări foarte proaste, dar noi, dacă vrem să avem o continuitate în activitatea agricolă, trebuie să ne uităm la mediul agricol din România și trebuie făcut ceva. Că, altfel, noi vom trece peste criza asta, indiferent ce face guvernul, anul ăsta și la anul, dar depinde cum trecem: trecem cu toate suprafețele lucrate și cu speranța unor producții mari la anul sau trecem cu jumătate din suprafețe lucrate și jumătate nelucrate? Că am mai trecut prin din astea, a mai avut România 4 milioane de hectare nelucrate. Deci noi vrem ca și fermele mai slabe, și fermele mai bune să fie ajutate să treacă peste momentul ăsta greu și poate că soluții erau mai multe. S-a optat pentru soluția asta de ajutor. Se putea opta și pentru o garanție dată pe un termen la fermier care să poată să împrumute și să treacă peste anii ăștia. Datoriile sunt datorii și trebuie plătite, nu neapărat rostogolirea datoriilor vechi. Trebuie văzut ce facem ca fermierii să mai aibă acces la niște resurse, pentru că semănatul din toamnă până la primăvară trebuie să trăiască și, tot așa, le trebuie resurse noi. Și trebuie văzut cum îi trecem dintr-o parte în alta. Și trebuie să fii inventiv și să găsești soluții, că altfel de trecut trecem, dar rămânem cu suprafețe nelucrate sau lucrate prost, și atunci producția de la anul va fi foarte afectată, dacă va fi un an normal, dacă va ploua. Dacă nu va ploua, oricum va fi foarte complicat.”

În final, o părere a noastră, chiar dacă nu e concluzivă. Nu zice nimeni să nu lași piața să decidă ce este valoros și eficient în plan economic, dar nici să te faci că nu vezi dezechilibrele care apar, din varii motive, pe care ai putea să le corectezi intervenind legislativ și administrativ. Este ceea ce toată lumea așteaptă de la un stat responsabil.

Propuneri ale fermierului Nicolae Sitaru

„Cred că reumplerea Bărăganului cu perdele de protecţie ar putea fi făcută fără bani de la stat, dar ca în orice activitate trebuie pus ceva: trebuie pus un zăhărel, trebuie stimulat cumva. Şi eu m-am gândit că s-ar putea face asta dacă am avea nişte reguli stabilite în aşa fel încât perdeaua de protecţie să fie considerată ca orice cultură – ca grâul, ca porumbul, ca soia – pe care o pui şi o desfiinţezi ori de câte ori e nevoie. Pentru că prima condiţie ca să putem face perdele este să nu ceri acordul proprietarului. Dacă mă pui să cer acordul proprietarului, e lucru încheiat – nu se mai face nicio perdea de protecţie. Statul are, de vreo 15 ani, un proiect prin care să împădurească aceste suprafeţe şi n-a împădurit niciun metru, tocmai din cauza faptului că în unele sole trebuie să iei acordul de la sute de proprietari. Și nu acordul ar fi problema, că oamenii nu se opun neapărat, problema este că foarte mulţi nu mai sunt pe aici, sunt plecaţi, şi foarte mulţi proprietari nu au dezbătute succesiunile şi n-ai cui să ceri aprobarea.

Sunt fermieri care au plantat şi au înfiinţat perdele forestiere şi eu sunt unul dintre ei, și acum este primul an în care am putut declara perdelele. Eu am 15 hectare de perdele, poate că până acum puteam să înverzesc toată ferma, dar m-am oprit pentru că nu puteam să declar la APIA suprafeţele pentru care plăteam şi arendă şi pe care le-am şi întreţinut, şi tot timpul ni s a spus că salcâmul este o specie invazivă şi că nu e încurajat să o punem. Anul ăsta, am reuşit să declarăm, s-au modificat nişte lucruri la APIA şi am putut să declarăm.

E un lucru bun şi la înverzire. Dar ca să pui, să dai un imbold plantării acestor perdele, ar trebui să fie considerat de trei ori un hectar de pădure înverzit. Adică pentru un hectar de perdea să-ţi pună trei hectare de înverzire, şi în felul ăsta susţii plantarea pomilor fără să te coste nimic.

Şi mai e un motiv pentru care spun asta: Bărăganul tot este înverzit prin culturile care se înfiinţează de toamna, ele oricum acoperă cel puţin 40% din suprafaţă. Şi înverzind cu culturi în ogor propriu, completând înverzirea cu perdele de protecţie, tot spaţiul ăsta pustiu va fi mobilat altfel şi va arăta mult mai bine. Deci asta ar fi o primă măsură care n-ar costa nimic statul, doar ar pune zăhărel într-o activitate, adică: uite, vă dăm şi o bombonică dacă voi faceţi un efort.”

„Anul ăsta, a fost o secetă pedologică extremă. Dacă ar fi fost să se irige cele 3 milioane de hectare care au fost înfiinţate pe vremea lui Ceauşescu în zonă şi în ţară, precis n-ar fi fost apă. N-ar fi fost apă nici pentru 800.000 de hectare, pentru că anul ăsta s-au irigat abia 200.000 de hectare şi astea au avut sincope. Au fost şi 7-8 udări consistente pe aceeaşi suprafaţă. Şi atunci, dacă e să ne gândim că în viitor frecvenţa anilor secetoşi să fie mai mare, ar trebui să ne gândim la irigaţii într-o altă paradigmă: fie să facem nişte acumulări de apă, să acumulăm iarna şi să avem nişte rezerve în nişte locuri pe care să le folosim vara, ca, de exemplu râul Ialomiţa, care a fost anul ăsta la cotă minimă istorică, dacă puneam toţi motopompe n-aveam ce să tragem. Şi din Dunăre, sub un anumit nivel nici nu-ţi dă voie să scoţi apa. Şi atunci noi ar trebui să gândim un sistem care să creeze nişte rezerve, pe care să le facem când e apă multă şi să le folosim când e apă puţină. Sau să ne gândim la sistemele de irigaţii care folosesc apă mult mai puţină, adică picurare sau asta, dar astea sunt deja mult mai scumpe.

Dar până să ajungem la irigaţii, trebuie să lămurim anumite lucruri: anul ăsta, ni s-a reproşat de către minister că „v-am pus apă pe lângă 800.000 de hectare de teren şi fermierii n-au irigat decât vreo 200.000 de hectare”. Şi ar trebui găsit răspunsul la întrebarea de ce 600.000 de hectare nu s-au irigat, dacă era apă? Poate că n-au avut echipamente, poate că un fermier care trebuie să investească până la 3000 de euro pe hectar se gândeşte de o sută de ori înainte să facă investiţia, că investiţia n-o face pe terenul lui, de regulă, o face pe terenul altuia; la fel ca şi la perdele, ca să treci cu o ţeavă prin pământul altuia trebuie să-i ceri acordul şi n-ai de unde să-l iei, şi e o problemă asta...

Pe urmă, arenda ar trebui să fie un instrument care să încurajeze fermierii să investească, pentru că arenda este un contract care, respectat în mod facultativ, sigur, nu te îmbie nimeni să zici: eu mă apuc de sistem de irigaţii; şi când o pun în funcţiune, vine nea Gheorghe şi zice: măi băiete, ai pământul la irigat, mie fie îmi dai dublu arenda, fie îmi dai pământul şi îl lucrez singur – şi ţi-a stricat tot sistemul de irigat. Deci, înainte să ne gândim să ne apucăm să cheltuim, trebuie să ne apucăm să facem nişte reguli care să ne permită ulterior, când avem apă, să putem să o folosim, să putem face investiţii.”

„Și pentru contractul de arendă ar trebui găsite nişte formule. Adică pe de o parte ne cramponăm de o legislaţie care tot timpul pune piedici celor care vor să facă ceva, sigur că unii n-au ţinut cont şi au făcut, şi nu s-a întâmplat nimic.

Contractul de arendă trebuie să respecte cumva o perioadă în care să-ţi recuperezi măcar investiţia, că dacă te apuci să faci o investiţie şi eşti cu gândul că e incertă recuperarea ei, n-o faci. Şi atunci ar trebui să vorbim de un contract de o perioadă minimă. De 10 ani măcar, adică să ai timpul în care să poţi să recuperezi şi să fie clar că, aşa cum contractul de arendă e titlu executoriu, aşa şi în partea cealaltă să zică: ai făcut contract? 10 ani, nu mai avem ce discuta! Că acum sunt situaţii de genul: vine cineva şi zice: maică, eu am semnat pentru contractul de arendă, dar, uite, mi s-a întors copilul din Spania... şi eşti om, şi înţelegi, şi-i dai pământul, că poate are dreptate. Dar de multe ori pune un motiv ca să facă un transfer de arendă de la unul la altul, ceea ce e oarecum nefiresc. E adevărat că sunt ţări, cum e Franţa, spre exemplu, în care nivelul arendei e stabilit în funcţie de bonitatea terenului, în funcţie de zonă şi e un nivel de arendă la fel pentru toată lumea, şi atunci nu mai există competiţia asta între fermieri ca să fie un soi de competiţie pe arendă. Sigur că nu strică nimănui competiţia şi e bine că există, dar în anumite cazuri poate fi periculos, pentru că se ajunge încet-încet în zone nesustenabile, de ineficienţă economică, adică să nu mai fie tentant să lucrezi pământul, că dacă tot câştigul îl dai numai într-o parte... Firesc ar fi ca undeva să fie împărţit profitul, multianual, că sunt şi ani din ăştia în care noi pierdem nişte bani, mulţi, şi-i vom recupera în câţiva ani de acum încolo. Şi atunci trebuie multianual să fie cumva împărţit câştigul cu proprietarul de pământ. Dar lucrul ăsta ar fi putut să fie făcut de un organism independent şi să stabilească nivelul arendei în funcţie de bonitatea terenului, de zonă şi atunci nu ar mai fi fost această problemă. Cum în Franţa nu e problema asta, e stabilit nivelul arendei, toată lumea plăteşte și nu are de ce să rezilieze contractul decât dacă vrea să-şi lucreze pământul şi atunci nu e nicio problemă.”

„Întotdeauna, în toate organizaţiile în care am activat, fermierii care au făcut parte din conducerea asociaţiei niciodată n-au fost retribuiţi. Adică, ei au făcut nişte activităţi care au fost în folosul lor şi era firesc să nu fie, şi aşa consider şi acum. Noi am retribuit doar stafful executiv, care e firesc să fie plătit pentru munca prestată. Din păcate, nu toţi fermierii înţeleg că trebuie să construim împreună activitatea asta şi foarte mulţi fermieri îşi aduc aminte de asociaţii doar când le e greu. Eu le zic tuturor celor care sunt nemulţumiţi de organizaţiile care există pe piaţa agricolă din România să vină, în oricare dintre ele, să le întărească şi în felul ăsta să fie mai bune. Să le întărească cu susţinere, şi materială, şi umană, pentru că într-o organizaţie trebuie să aloci nişte timp, să aloci nişte resurse, ea nu se ţine doar cu zâmbete sau înjurături, şi atunci trebuie să participăm cu toţii la construirea acestor organizaţii. Şi organizaţiile au fost foarte importante de-a lungul timpului, că fără ele niciodată nu ar fi fost corectate anumite măsuri, anumite reguli şi nu ar fi fost posibilă niciodată susţinerea unor momente complicate din activitatea agricolă, pentru că, de regulă, de la organizaţiile profesionale a venit chemarea către autorităţi.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan. Prevederile prezentului act normativ se aplică până la data de 31 ianuarie 2021.

Ministerul Agriculturii transmite că, la nivel național, în perioada 1 ianuarie - 13 octombrie 2020, au fost depuse 107.175 de cereri prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, din care în perioada 1 aprilie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 69.459 de cereri, iar în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 21.993 de cereri, aflate în curs de soluționare, pentru care au fost emise actele necesare perfectării contractelor de vânzare.

Aceste din urmă cereri, înregistrate până la 13 octombrie 2020, se vor finaliza prin încheierea contractelor de vânzare conform procedurii simplificate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Conform actului normativ aprobat în ședința de guvern din 23 noiembrie 2020, cererile prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, precum și cererile privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, se soluționează cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, atestată prin avizul final emis de MADR, pentru terenurile cu o suprafață mai mare de 30 de hectare, respectiv direcțiile pentru agricultură județene, pentru terenurile cu o suprafață de până la 30 de hectare, după caz.

În cazul în care titularii dreptului de preemțiune nu au manifestat, în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei, intenția de cumpărare a terenurilor ce fac obiectul ofertei de vânzare, autoritatea publică locală din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul emite adeverința de liberă vânzare.

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică până la data de 31 ianuarie 2021.

Avizele finale sau adeverințele de liberă vânzare se emit în maximum 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și sunt valabile până la 31 ianuarie 2021.

„Subliniem că procedura prevăzută de prezenta ordonanță de urgență vizează soluționarea cererilor prin care a fost solicitată afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, înregistrate la autoritatea competentă în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020, precum și a cererilor aferente privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, însoțite de documente justificative, iar avizele și adeverințele emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează valabilitatea”, se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii.

Publicat în Comunicate

La ora la care scriu aceste rânduri, în crame deja se face vinul anului 2020. Un an plin de provocări, nu că restul recoltelor trecute n-ar fi avut parte de secetă, grindină, probleme în valorificare și câte și mai câte pe care le semnalez personal de ani buni. Acum, producătorii se confruntă și cu pandemia de COVID-19 care va da peste cap vânzarea vinului românesc.

Haideţi să vedem cât de mult afectează seceta și grindina marile puteri viticole ale lumii. Clar, mai puţin decât pe noi.

Pentru fiecare dintre aceste probleme, țările în care viticultura este o prioritate asumată (nu ca la noi, doar una... afirmată) au luat măsuri și au implementat soluțiile cerute de situație. Irigare (acolo unde este nevoie și/sau este permis) și sisteme antigrindină (care, atenție, nu sunt doar faimoasele rachete).

Cu alte cuvinte, este bine să ne uităm și la alții în curte. În ceea ce privește aducțiunea apei, România are mari probleme. Și nu e vorba că am avea vreo rețea hidrografică săracă. Dimpotrivă. NU îmi face plăcere să vorbesc despre neştiinţă și rea-credință ca factori distinctivi în Administraţie. Sunt podgorii afectate de secetă aflate la câțiva kilometri de Dunăre, de Canal sau de alte cursuri majore de ape curgătoare sau de lacuri naturale și antropice. Birocraţia este, însă, un baraj de netrecut.

Chiar și dacă nu am fi avut suficiente locuri de alimentare, în 30 de ani am fi putut amenaja. În loc să fi distrus forța de muncă calificată din minerit, cu multele-i meserii implicate, puteam oferi acestei bresle oportunitatea de a construi lacuri de acumulare (şi tuneluri pentru autostrăzi).

În privința stațiilor antigrindină, nu am acces la un raport public care să răspundă întrebărilor: „Sunt ele suficiente?”, „Funcționează corespunzător?”.

Cât despre susținerea cercetării, inovării, găsirii unor metode revoluționare, nu cred că are rost să discutăm. Suntem la nivelul... „minus”.

Tiparul acesta modest pe care îl croiesc autoritățile (nesancționate niciodată de producători) va crea prejudicii la apariția oricărei „Lebede negre” (situaţie neprevăzută).

COVID-19 va da peste cap vânzarea vinului românesc nu doar din cauza contracției pieței autohtone, ci, mai ales, din motivul că piețele mari au suferit (Franței i-au lipsit la „inventar” 80 de milioane de turiști) și, ca urmare, operatorii de acolo vor căuta soluții.

Una dintre ele, foarte simplă: „inundarea” unor piețe permeabile, cum este cea de la noi.

Statul român trebuie să creeze de urgenţă o structură care să dezvolte o strategie de piaţă şi de comunicare sau să sprijine necondiţionat entităţi care au competenţa de a face acest lucru.

Producătorii trebuie să oblige statul să facă această mişcare. Schimbarea de mentalitate este imperioasă, distanţa păstrată faţă de curentele noi de gândire – specifice performerilor secolului al XXI-lea – nu mai poate fi acceptată. Chiar şi cei care (cred că) au succes astăzi vor simţi cât poate fi de efemer acesta în lipsa unei pieţe consolidate, educate şi ataşate de produsul românesc de calitate. Sau ce înseamnă absenţa de pe pieţele externe.

În rest, rezolvări punctuale minore (cum ar fi, de pildă, distilarea) vor fi folositoare secvenţial şi doar pentru câţiva producători.

Cum valorificăm vinul românesc? Există marketing în cramele autohtone?

Online-ul este o soluţie pentru vânzarea vinului atât timp cât îl înţelegi la întreaga-i dimensiune. Adică... un teritoriu global. Altfel, rămâne o supapă. Sigur, „debitul” poate fi crescut, dar producătorii au nevoie de o... „staţie de pompare”! Inclusiv pentru practica comerţului electronic este nevoie de o altfel de abordare. Una mult, mult, mult diferită faţă de ceea ce „rulează” astăzi la noi. 

Marketing... Cât de multă lume crede că știe ce se ascunde în spatele acestui termen... și cât de departe suntem de sensul clasic și ce hău ne desparte de sensul acceptat de avangardă...

Dată fiind situația, este obligatoriu să fie alocate sume pentru un grup de lucru care să decripteze aceste sensuri. Atunci se vor releva și „ce”-urile, și „de ce”-urile, și, într-un final, „cum”-urile.

Altfel spus, direcția și conceptele pot fi date doar de o bună cunoaștere a zonei de performanță în marketing la nivel mondial. Chiar și în această zonă, este de preferat să ne îndreptăm către „altitudinile” mai mari, acolo unde se află cei mai buni dintre cei buni. Nu sunt locuri în care ajunge toată lumea. Pe Everest nu urci fără antrenament, echipament, bani... şi multă minte.

Aducând în discuție aspectul financiar, nu-mi pot disimula uimirea (și mâhnirea) față de lejeritatea cu care sunt ignorate surse existente și lipsa de combativitate pentru alcătuirea unora noi, unele care pot ajunge să servească scopurilor vinarilor doar prin mici modificări legislative. Modificări posibile.

Ca alternativă la desuetele și perimatele metode de astăzi, readuc în atenție marketingul multisenzorial, branding colectiv (umbrelă geografică sau gruparea pe un palier calitativ, identitar ș.a.m.d.), AI, AR, VR.

Vinarii se pot întreba de ce ne batem noi capul cu aceste probleme care par să fie doar ale lor.

În primul rând, nimeni nu poate îngrădi jurnaliștii și specialiştii să analizeze un sector de activitate.

În țările care merg bine, producătorii de vin își modelează „ținuta” după reacția publicului avizat și a presei și se bazează pe concluziile specialiștilor.

Dar mai e ceva. Chiar dacă nu apare vreo sarcină statuată juridic pentru binele colectiv din arealul unde-și desfășoară activitatea, cred că producătorii pot accepta că există o responsabilitate dată de patronimul domeniului (de cele mai multe ori, nume vechi, istoric) care compune patrimoniul naţional.

În interiorul unei Denumiri de Origine sau al unei Indicații Geografice, oamenii care produc altceva decât vin sau prestează servicii sunt legați, în căutarea bunăstării, de bunul nume al locului. De renume.

Făurirea renumelui s-a făcut şi cu aportul a mii de români care au ales să fie ambasadori voluntari ai vinului românesc, aici şi peste hotare (doar ŞI dăruind o sticlă cu vin prietenului român sau străin) sau cu efortul formatorilor de opinie oneşti de a scrie mii de pagini pe această temă, într-o formulă pro bono.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Paharul cu... visuri

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista