investitii - REVISTA FERMIERULUI

În județul Tulcea, satul Baia, la marginea Deltei Dunării se află Crama Hamangia, între ape, la câteva rânduri de stuf distanță de lacul Golovița și celelalte lagune. O zonă de poveste, în care timpul pare că nu se grăbește. Din păcate, nici autoritățile nu se grăbesc să vină cu măsuri reale de sprijinire a producătorilor din sectorul vitivinicol, care pe lângă secetă sunt afectați acum și de pandemia generată de COVID-19.

Crama Hamangia are 45 de hectare cu viță-de-vie și produce anual până la 300.000 de litri de vin. Investiția îi aparține omului de afaceri tulcean Ion Bălan, cel care exploatează și vreo 2.000 de hectare de teren agricol.

Pandemia a afectat în mod serios întregul segment HoReCa şi implicit pe producătorii de vin din România. Chiar dacă vânzările în online au crescut, întreg sistemul a fost afectat, Ion Bălan fiind unul dintre cei care încă are de suferit. „Pandemia ne-a afectat în acest sector chiar mai tare decât în cultura mare, activitatea de bază. Aveam un sistem, o reţea bine pusă la punct, cu distribuitori în diverse zone ale ţării, cu angajaţi şi cu colaboratori care să sprijine aceste vânzări, listări în diverse locuri. Am întrerupt activitatea sau colaborarea cu entităţile acestea şi vânzările au scăzut mult, rămânând doar cele din magazinele proprii şi din magazinul online. Și dacă se reia activitatea așa cum a fost înainte de apariția noului coronavirus, tot nu vom putea ajunge la volumul de vânzări din anii precedenţi”, se teme investitorul tulcean.

E nevoie de susținere și de la organizațiile de profil

România, crede Ion Bălan, trebuie să ia exemplul altor state, precum Franţa sau Italia, care solicită de la UE compensaţii pentru producătorii vitivinicoli, ca să proceseze sau să distileze cantităţile mari de vin. Mai mult, la viţa-de-vie, în afară de asigurarea care este subvenţionată, alt sprijin nu există. „Am cheltuit bani cu plantația, am investiti mult în modernizarea cramei, am ajuns într-o situaţie lăudabilă sau lăudată şi la nivel naţional şi internaţional, că toată lumea a văzut că România a început să facă vinuri de calitate, şi este mare păcat să se ducă totul pe apa sâmbetei. S-a investit şi în tehnologie foarte mult. În momentul de faţă, vinurile româneşti pot să concureze cu alte vinuri din Uniunea Europeană, din întreaga lume, de fapt. Dar e timpul să existe un sprijin mai consistent, poate nu numai din partea statului”, afirmă proprietarul Cramei Hamangia.

Organizațiile din domeniul vitivinicol trebuie să se implice mai activ și mai coerent. „Avem tot felul de organizații în sector, avem ONIV-ul (Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă), avem PNVV-ul (Patronatul Național al Viei și Vinului), avem ONVPV-ul (Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole). Noi contribuim cu bani la fiecare clasificare a vinurilor, cu clasificarea plantaţiei viticole. Banii ăştia care se strâng sunt folosiţi în alte scopuri decât în promovarea vinului românesc. Este cunoscut şi nici nu trebuie să spun eu cum ne prezentăm la târgurile internaţionale, cu câtă bătaie de joc avem de-a face, ne ducem şi ne facem de ruşine peste tot când avem bani şi putem să facem o promovare a vinului românesc în aşa fel încât sectorul vitivinicol să stea pe picioarele lui, nu cu mâna întinsă la banii statului”, susține Ion Bălan, dându-i exemplu pe producătorii de vin de peste Prut, din Republica Moldova.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă
  • Sondaj Ipsos MORI: 72% dintre fermieri sunt îngrijorați în legătură cu impactul pe care schimbările climatice îl vor avea asupra capacității lor de a cultiva produse agroalimentare în următorii cinci ani.
  • În Europa, 46% dintre fermieri precizează că presiunea suplimentară a pandemiei cu noul coronavirus le-a afectat substanțial activitatea.
  • Erik Fyrwald, CEO Grup Syngenta, lansează noul Good Growth Plan și precizează că agricultura post-Covid are nevoie de inovație accelerată pentru a se reface mai ușor și pentru a combate schimbările climatice.

Conform unui sondaj global realizat de Grupul Syngenta, la care au participat fermieri importanți sau cu suprafețe însemnate din SUA, Franța, China, Brazilia, India și de pe tot teritoriul Africii, s-a constatat că 72% dintre aceștia sunt îngrijorați de impactul pe care schimbările climatice îl vor avea asupra producției agricole, asupra sănătății animalelor și capacității acestora de a face afaceri în următorii cinci ani.

Fermierii de pretutindeni au fost nevoiți să facă față unei situații de neegalat din cauza pandemiei generate de COVID-19.

Un sondaj separat la care au participat fermierii europeni a constatat că 46% dintre aceștia au declarat că afacerile lor au fost afectate în mod semnificativ de pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, 53% au declarat că schimbările climatice rămân prioritatea imediată, iar 63% au fost de acord că schimbările climatice vor avea un impact mai mare asupra activității lor decât COVID-19 în următorii cinci ani.

Două miliarde de dolari în agricultura durabilă până în 2025 și două descoperiri tehnologice în fiecare an

Grupul Syngenta a lansat recent noul său Good Growth Plan, plasând lupta împotriva schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității în centrul redresării agriculturii în urma efectelor economice și sociale ale restricțiilor COVID-19. Noul Good Growth Plan include angajamente curajoase pentru a reduce amprenta de carbon a agriculturii și pentru a ajuta fermierii să facă față condițiilor meteorologice extreme cauzate de schimbările climatice.

Erik Fyrwald, CEO-ul Grupului Syngenta, a declarat: „De la lansarea sa, principiile și prioritățile Good Growth Plan au devenit profund integrate în modul în care ne desfășurăm businessul în Syngenta. Planul era, desigur, doar începutul. Pandemia de coronavirus a evidențiat fragilitatea ecosistemului agricol. Ca și pandemia, schimbările climatice reprezintă o amenințare inevitabilă ce trebuie adresată înainte de a fi prea târziu. Așa cum economia și agricultura încep să se reclădească odată cu reducerea treptată a restricțiilor COVID-19, trebuie să sprijinim fermierii în vederea redresării acestora, punând lupta împotriva schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității în centru”.

Sondajul realizat de Ipsos MORI pentru Grupul Syngenta a constatat că mai mult de patru din cinci fermieri cred că schimbările climatice au avut cel puțin un impact asupra capacității lor de a produce hrană și majoritatea (59%) au crezut că prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, fermele lor ar fi mai stabile sau mai competitive din punct de vedere financiar.

Grupul Syngenta dezvăluie că a atins sau și-a depășit toate obiectivele stabilite din Good Growth Plan, lansat inițial în 2013, inclusiv readucerea într-o stare bună a peste 14 milioane de hectare de teren agricol aflate într-o stare avansată de degradare și îmbunătățirea biodiversității pe mai mult de opt milioane de hectare de teren agricol.

În cadrul noului Good Growth Plan, Grupul Syngenta se angajează să investească două miliarde de dolari în agricultura durabilă până în 2025 și să aducă pe piață două descoperiri tehnologice în fiecare an.

Angajamentele specifice din noul plan sunt împărțite în patru domenii:

  • Accelerarea inovației pentru fermieri și natură;
  • Depunerea eforturilor pentru o agricultură neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon;
  • Ajutorarea oamenilor pentru a rămâne în siguranță și sănătoși;
  • Parteneriatul pentru impact.

Planul include angajamentul de a reduce intensitatea emisiilor de dioxid de carbon ale operațiunilor sale cu 50% până în 2030 pentru a veni în sprijinul obiectivelor Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Angajamentul Syngenta a fost validat și aprobat de Inițiativa privind obiectivele bazate pe știință (SBTi). De asemenea, Grupul Syngenta s-a raliat recent la Angajamentul SBTi de a preveni creșterea globală a temperaturii de peste 1,5 grade.

Alexandra Brand, Chief Sustainability Officer în cadrul Grupului Syngenta a spus: „Când vorbim cu fermierii, observăm că aceștia sunt primii care sunt afectați de schimbările climatice și de pierderea biodiversității. Acum, restricțiile COVID ar putea avea, de asemenea, efecte de lungă durată asupra sectorului alimentar și agricol. De aceea, investițiile semnificative în inovare pe care le vedeți în noul Good Growth Plan sunt necesare pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și pentru a asigura un sistem alimentar care să funcționeze în armonie cu natura”.

Parteneriat pentru sprijinirea fermierilor din țările în curs de dezvoltare pentru a-și îmbunătăți nivelul de trai

Un exemplu care demonstrează profunzimea angajamentului pe care Grupul Syngenta îl realizează, este anunțul unui parteneriat cu rețeaua Solidaridad. Obiectivul său este implementarea soluțiilor sustenabile la scară care conferă abilitatea comunităților agricole să obțină securitatea alimentară într-un număr de regiuni în curs de dezvoltare. Un astfel de proiect este axat pe cafeaua din Columbia, care își propune să ajute micii producători să-și crească veniturile cu 25% prin combarea gândacului negru de cafea.

Heske Verburg, directorul executiv al rețelei Solidaridad, precizează: „Noi credem că standardul ar trebui să fie producția agricolă sustenabilă. Parteneriatul nostru cu Syngenta își propune să sprijine fermierii din țările în curs de dezvoltare pentru a-și îmbunătăți nivelul de trai, producând în același timp în echilibru cu natura. Produsele Syngenta sunt o realitate zilnică pentru mulți fermieri din întreaga lume. parteneriatul nostru va oferi perspective importante privind realizarea unei producții sustenabile la scară”.

Aceasta este în plus la un parteneriat deja consacrat cu The Nature Conservancy anunțat în octombrie 2019 privind proiectul Reverte din Brazilia, care are ca scop regenerarea în următorii cinci ani a unui milion de hectare de terenuri agricole degradate.

Jennifer Morris, directorul executiv al The Nature Conservancy, a declarat: „Schimbările climatice și pierderea biodiversității, împreună cu cererea din ce în ce mai mare pentru produse alimentare, determină presiuni din ce în ce mai mari asupra planetei și erodează productivitatea și rezilența fermelor, islazurilor și a locurilor de pescuit din întreaga lume. Impactul COVID-19 face ca adresarea acestor provocări să fie și mai urgentă. Inversarea acestor realități îngrijorătoare vor necesita colaborarea pe diferitele sectoare pentru găsirea soluțiilor inteligente, scalabile, care să asigure un viitor în care oamenii și natura să prospere. TNC recunoaște rolul producătorilor agricoli din întreaga lume în construirea de soluții și este încântat să colaboreze cu Grupul Syngenta în scopul ambițios de identificare a unui sistem alimentar care să funcționeze în parteneriat cu natura”.

Publicat în Comunicate

Despre Ioan Răşinar din Pâncota, județul Arad, se spune că este cel mai mare crescător de Mangaliţa din România, ca efectiv şi număr de animale înscrise în Registrul genealogic, în secţiunea principală. S-a îndrăgostit de această rasă după ce a aflat pe propria piele cât de sănătoasă este slănina de Mangalița, așa că acum ridică un abator, proiectează o carmangerie și își dezvoltă ferma.

Ioan Rășinar a început creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna în 2013 și a ajuns în 2020 la un efectiv de o sută de scroafe Mangaliţa cu origine şi 15 Bazna, plus 300 de purcei la îngrăşat.

Îi crește în semilibertate, pe lângă adăposturi cu gard din plasă, plus gard electric, pentru a proteja animalele de alte animale, de mistreţ și pesta porcină. Are filtru pentru maşini, filtru pentru oameni, pentru a asigura biosecuritatea impusă.

Mulți spun că nu e rentabil să crești aceste rase, dar Ioan Rășinar susține că acest sistem în semilibertate este benefic: „Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg, dar după 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg”. Astfel, pentru sacrificare şi vânzare către consumatori, porcul atinge 150 kg.

Anul trecut, de Crăciun, din ferma lui Ioan Rășinar au plecat în jur de o sută de porci îngrășați către persoanele care s-au înscris pentru cumpărare. „Foarte important e că cei care au cumpărat anul precedent s-au înscris şi anul ăsta, fiindcă le-a plăcut libertatea asta, semilibertatea de fapt, când au venit la mine şi au văzut cum sunt crescuţi porcii. În plus, le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau. Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, ne-a spus crescătorul.

Chiar dacă punctul critic este undeva la 45-50 kg și ar trebui umblat poate un pic la furajare, crescătorul arădean merge pe acest sistem tradiţional care permite adăugarea de kilograme de spor doar în limita în care genetica permite.

Abatorul și carmangeria asigură vânzarea

Vânzarea în viu îl scapă de grija procesării, dar din punct de vedere financiar nu este cea mai bună soluţie. Prin urmare, s-a hotărât să facă un abator de capacitate mică, de porcine, ovine şi caprine. „Până la 200 de porci pe lună, deci 10 pe zi pentru tăiere. Am început să-l fac din septembrie 2019, sunt la jumătate acum și anul ăsta, în toamnă sau în vară, eu sper să-l termin”, a precizat Ioan Rășinar, fermier membru al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

Investiția este 100% din fonduri proprii, realizate din banii adunaţi de la vânzările de animale. Pentru a-și realiza visul, a vândut și un teren agricol și a făcut și un credit la bancă.

Dar acest demers face parte dintr-un proces mai amplu. La Pâncota există şi un restaurant unde chiar se pot mânca produse din carne de Mangaliţa, dar producătorii au nevoie de mai multe șanse. „Fiind membru vechi şi mutând asociaţia de la Turda, unde erau 15 membri, la Arad, m-am gândit ca în continuare să creez membrilor noştri ceva nou, să poată să-şi vândă şi ei porcii. Pentru dacă n-are unde să-i vândă, omul începe să renunţe. Şi atunci le-am spus că trebuie să fac abatorul ăsta. Abatorul l-am făcut fără carmangerie, ca să-l termin cât de repede și să iau de la oameni, ca să descongestionez asociaţia. Astfel, un producător care are 10-20 de porci poate să-i taie la mine, îmi plăteşte manopera și poate să-şi facă o carmangerie proprie şi să producă tobă, cârnaţi, ce vrea el, că intrăm în sistem cu autorizare, cu totul în regulă”, și-a detaliat planurile Ioan Rășinar. Crescătorul a continuat: „Eu asta îmi doresc: să fie din 10 în 10 case carmangerie şi să meargă omul la cel care are calitatea cea mai bună şi produsul cel mai bun. Eu vreau să vă spun acum că în toamnă o să fac o altă prezentare de vânzare a Mangaliţei”. Prin această prezentare, Ioan Rășinar vrea să arate că totul de la porcul Mangaliţa se va vinde. Crescătorul arădean, de peste 40 de ani, de la vârsta de 17 ani, lucrează numai în comerţ.

Sănătatea stă în mâncare

Totuși, pentru stabilitatea afacerii lui, Ioan Rășinar are nevoie de o carmangerie, pe care o va face lângă abatorul din Pâncota, unde se află jumătate din membrii Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

E important ca animalele care ajung aici să fie urmărite, și nu „de pe marginea şanţului”. „N-ai registru de montă, n-ai registru de fătare, nu eşti înscris în asociaţie – nu se poate. Ca să intrăm şi noi în normalitate. Abatoare se vor mai deschide şi în Timiş, în Cluj, Alba, mai avem în Maramureş, în Dolj, dar la mine o să fie ceva deosebit faţă de ce este acum”, afirmă crescătorul.

Despre carnea de Mangaliţa, care are porecla „Măslinul pe patru picioare”, sunt voci care susțin că nu are chiar toate elementele de calitate, care duc la o sănătate mai bună. Acestora, Ioan Rășinar vrea să le arate documentele sale medicale care demonstrează contrariul: „Prima dată am făcut analiza la slănină, la Bucureşti, la institut la ICA, şi acizii graşi nesaturaţi au fost între 63-67%, deci cei buni. Am avut probleme cu inima, stenturi, şi am avut colesterolul mărit. Mănânc în fiecare dimineaţă, de fapt fac o cură cu slănină, pe stomacul gol, cu ceapă, usturoi, ţărăneşte. Deci puteţi să veniţi să vedeţi analizele, care se menţin tot timpul la un nivel bun. Trigliceridele erau la 250, acum am 125. Deci pe pielea mea am experimentat, şi de aia m-am îndrăgostit de rasa asta şi mănânc liniştit, fără nicio problemă”.

Invitația noastră este să consumați produsele românești realizate din porc de rasă Mangalița și să ne anunțați dacă rezultatele sunt la fel de bune. De un lucru vă asigurăm noi: gustul este unic!

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie
Sâmbătă, 11 Iulie 2020 14:43

Dreptate și bunăvoință

Sunt anumite chestiuni pe care poți foarte greu să le abordezi, pentru că nu știi de partea cui să te situezi. Dreptatea este în firea noastră, în natura fizică a lucrurilor, este independentă de deciziile noastre, se împlinește și ne surprinde, lăsându-ne de multe ori o stare de nemulțumire profundă. În acele clipe ne simțim nedreptățiți, deși la o analiză atentă și sinceră am putea observa că totul s-a petrecut firesc, un efect cu valoare de dreptate al unei oarecare acțiuni, la rândul ei, poate, un corect efect al unei alte cauze, și așa mai departe, într-o înlănțuire aleatorie, cu un început posibil neagresiv. 

Îmi cer scuze celor care nu agreează astfel de speculații filozofice, dar pentru mine este o mărturisire de credință și un mod de a privi evenimentele din jurul nostru. Cred că este potrivit să nu ne grăbim să împărțim vina unor întâmplări care nu sunt produse neapărat cu rea-credință de către cineva anume. Sunt lucruri cu care ne trezim că apar doar pentru că ne-am schimbat modul de trai, pentru că avem alt model cultural, care produce schimbări la nivelul percepției și al comportamentului, care nu se mai potrivesc cu cele din alt timp pe care ni-l amintim și, nostalgici, îl regretăm. 

Motivul pentru  care am scris aceste rânduri de până acum provine din polemica iscată recent asupra „legii mirosului”. Primul gând care mi-a venit în minte în clipa în care am luat contact cu problema a fost legat de modul relativ în care un om este capabil să perceapă mediul. Prin simțuri percepem mai degrabă schimbarea realității din jurul nostru, decât realitatea însăși. Dacă vom zăbovi vreme îndelungată într-un spațiu cu un anumit miros, de exemplu – căci despre el e vorba, nu? –, frumos sau urât, vom sfârși prin a ne obișnui cu el. Evident, dacă acesta nu este provocat de un gaz nociv, care ne-ar putea afecta sănătatea. De aceea am fost surprins de faptul că s-a pus problema că mirosul ar putea fi dăunător, din moment ce nu el ne afectează, ci posibila nocivitate a ceea ce-l provoacă. Mirosul îl percepem pentru a ne semnala prezența posibilă a unor astfel de substanțe. De exemplu, gazele naturale sunt amprentate cu acel miros urât pentru a ne feri la timp de intoxicația letală sau de declanșarea vreunei explozii. E adevărat că sunt persoane cu o labilitate psihică la diverse mirosuri, dar, ca orice astfel de problemă medicală, se tratează punctual, nu faci o lege cu efect asupra mai multor oameni. 

Spuneam că acesta a fost primul gând. Dar am stat puțin și am socotit, și mi-am dat seama că aceia care au generat o astfel de lege au fost determinați de presiunea celor care și-au sensibilizat simțurile prin creșterea nivelului de trai. Nu ne mai suportăm azi nici măcar propria transpirație, darămite mirosul provocat de excrementele unui animal. Asta, în condițiile în care din ce în ce mai mulți sunt cei care văd un animal doar la televizor. Și nici măcar mediul rural nu face excepție. Nu spun aceste lucruri cu pretenția că ceea ce se întâmplă ar fi un lucru rău, cum nu pretind nici că ar fi bun. Pur și simplu, așa evoluează lucrurile. Crescătorii profesioniști de animale pretind, cu argumente de dreptate, ca populația care obișnuia să crească animale în curte să își restrângă această obișnuință. Drept urmare, va crește numărul celor care nu vor suporta alt miros decât cel din propria bucătărie. 

Până una, alta, părerile sunt echilibrate. Cei afectați, producători de miros deranjant pentru alții, nu înțeleg cum poate fi cuantificată „nocivitatea” acestuia, atâta timp cât gusturile asupra mirosurilor sunt foarte variate. De exemplu, mie, născut fiind în Ploiești, de câte ori trec prin orașul natal și simt mirosul de păcură, mi se umple sufletul de bucurie. Chiar și parfumul preferat are note olfactive asemănătoare cu al păcurii. Iar când povestesc prietenilor despre aceste senzații, sunt întâmpinat cu un „bleah”. Pot să mă supăr pe ei? Ca să nu mai spun că mi se face rău când simt mirosul anumitor detergenți degajat din hainele unor concetățeni. Să îi dau în judecată? De cealaltă parte, îi înțeleg și pe cei care sunt afectați de mirosul provenit de la vreun combinat zootehnic, care vine în valuri, după cum adie vântul, și cu care nici măcar nu te poți obișnui.  

Criza probabil că este mai degrabă de bunăvoință, și din partea unora, și din partea celorlalți. Disponibilitatea de a accepta neputințele și limitările celuilalt ar atenua conflictele. Sunt convins că atâta timp cât există mijloace tehnice prin care se atenuează emisiile de gaze nocive, se vor găsi și unele care să reducă mirosurile. Poate nu ar fi fost bine să punem căruța înaintea boilor, amenințând cu închiderea surselor de miros, mai degrabă trebuia solicitat celor care produc mirosuri în procesul de producție să caute soluții de atenuare a lor, eventual să li se ofere și aceste soluții, în măsura în care există. 

Și pentru că am amintit de profesioniștii din zootehnie, care au un „război” cu gospodăriile populației, nu vreau să trec cu vederea această chestiune. Situația este justificată din punctul lor de vedere. Creșterea animalelor în gospodării se face fără prea multă grijă pentru igienă, nu știe nimeni câte animale sunt într-o curte, ce se întâmplă cu ele, unde și în ce condiții sunt sacrificate, toate acestea contribuie la răspândirea bolilor, iar pesta porcină africană, odată identificată într-o zonă, îi afectează și pe cei care cresc animale într-un mod organizat. Și totuși, situația asta nu este una nouă. Așa se cresc animale în gospodăriile țărănești de când e lumea. Ce s-a schimbat? Cred că același lucru ca și în situația comentată mai sus, creșterea nivelului de confort duce la un nivel superior pretențiile consumatorilor, mai ales în context concurențial. Asta, într-o oarecare măsură. Pe urmă, standardele impuse de comunitatea europeană, care sunt concepute în condiții specifice, diferite de cele de la noi, determină un efort de adaptare social greu de făcut și de către cetățeni, și de către politicieni. Liderii asociației crescătorilor de porci spuneau că au solicitat în nenumărate rânduri impunerea unor reglementări pentru creșterea animalelor în gospodăriile populației, iar politicienii au răspuns că este an electoral. De ce le este frică? De nemulțumirea celor foarte mulți care ar fi afectați. De ce ar fi afectați? Sunt reglementări corecte, cu scopul de a diminua un vector de transmitere a pestei porcine africane. Cine nu și-ar dori asta? Asta este, însă, doar teoretic, așa. Cine este dispus să își schimbe niște obiceiuri statornicite de generații? Orice reglementare ar fi de fapt o formă de interzicere a creșterii animalelor, ca urmare a nerespectării condițiilor cerute, asta în cazul în care ar exista un corp de control atât de amplu, încât să verifice aplicarea lor. S-ar reacționa doar la reclamații. Or, în astfel de condiții, efectul de combatere a vectorului de răspândire a pestei ar fi compromis. Schimbarea de comportament cred că ar trebui mai degrabă stimulată prin avantaje oferite gospodarilor. Drumul către ceea ce își doresc cu toții ar fi mai scurt, oricum nici acesta de azi pe mâine. 

Evident că nu putem exclude educația, fie locală prin afișe, discuții cu oamenii, fie pe calea mijloacelor media, precum cea prin care suntem determinați să purtăm mască. Convingerea este mai eficientă în procesul de schimbare a obiceiurilor decât constrângerea. 

Închei prin a repeta un lucru în care cred: criza de bunăvoință, de bunătate este cea care determină cele mai multe probleme în societate. Restul crizelor sunt consecințe.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Editorial
Vineri, 19 Iunie 2020 13:00

Legea mirosurilor îngroapă zootehnia?

Așa-zisa „lege a mirosurilor” votată în parlament, la inițiativa unui deputat USR, a fost trimisă pentru promulgare președintelui României. Conform acestei legi, autoritățile administrației publice locale vor avea obligația să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfășurarea activităților generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament și agrement și să controleze preventiv și la sesizarea publicului activitățile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecției mediului. Prin urmare, legea mirosurilor aduce fermierii și procesatorii la mâna primăriilor. Reacțiile nu au întârziat să apară, iar nemulțumiții așteaptă ca președintele țării să nu promulge legea.

„Într-o țară în care 30% din populație trăiește la limita sărăciei și nu are acces la apă potabilă curentă, fosă septică și câte și mai câte lucruri normale pentru o viață decentă, un parlamentar, care a rezolvat toate problemele poporului român și care probabil nu a creat un loc de muncă în toată existența sa, a vrut să rezolve problemele legate de mediu prin această lege. Sunt convinsă că alesul în cauză a rezolvat problema gropilor de gunoi, a deșeurilor ilegale, a venitului minim garantat și a contribuit la dezvoltarea țării. Prin această lege, domnul în cauză a reușit să aducă oamenii care muncesc la mila primarilor. Îl invit să muncească, să plătească credite la bancă, să lupte zi de zi cu un sistem deficitar și apoi pe munca dumnealui să stea la mila alesului local. Din neștiință și inconștiență pură, acest om reușește să distrugă și bruma de zootehnie rămasă în această țară. Când o să mâncați cașcavalul sintetic din export și carnea făcută în laborator, îi puteți mulțumi stimabilului parlamentar. Această lege a mirosurilor îngroapă fermierul din România!”, transmite Larisa Ene, fermier și președinte al Asociației Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin (AFISS).
Fermele de animale și fabricile, în general, au devenit subiect de campanie electorală între candidații vechi și candidații noi, susține Mary Pană, președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP). „Au apărut deja în spațiul public reacții jalnice și neprofesioniste ale unora de care va depinde soarta fermelor în România, ale celor care sunt sau se visează primari. Nu ne ajung pesta porcină africană, închiderea HoReCa europeană, cazurile de Covid-19 din unitățile de carne din alte state membre, carnea de porc și de pasăre îndoielnică din alte țări. Mai bine distrugem agricultura românească, micul și marele producător de carne – pentru că, în forma votată, Legea mirosurilor afectează toate fermele, toate structurile de abatorizare, prelucrare a cărnii, indiferent de dimensiunea lor. Ce competențe poate avea un primar să închidă o fermă? În legislația de mediu actuală, sunt prinse dezbaterile publice, cu cetățenii comunei și primarul lor – asta da, există și se aplică. Aceste dezbateri sunt supuse votului, fermierul urmând să facă ce a decis urbea. Știați că pentru obținerea unei autorizații integrate de mediu, fermierul, și mai ales cel din sectorul suin, trece prin avizări multiple, de la Administrația Bazinală Regională, Agenția de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară, plătește studii de impact: asupra sănătății cetățenilor, mediului și apelor. Apoi face tot ce scrie în aceste studii, de la bataluri, lagune, analize de apă și sol, curenți de aer, mirosuri, respectiv analize pentru emisiile de hidrogen sulfurat și amoniac. Nu are voie să împrăștie dejecțiile pe câmp decât pe baza unui program stabilit de Agenția de Mediu și conform analizelor de sol, are plan de gestionare a dejecțiilor pe care îl urmează cu sfințenie – altfel, apare Garda de Mediu și îl amendează cu sume enorme, iar dacă continuă să fie neglijent, este suspendată activitatea fermei – chiar și cu porci înăuntru?! Considerați că este puțin? Și după toate cheltuielile făcute, prin care demonstrezi tuturor că ești în regulă să crești porci, te trezești că vine domnul primar și îți închide ferma. În loc să ajutăm tinerii fermieri, să dăm credite fără dobândă să-și facă ferme și să se întoarcă acasă, să muncească și să susțină pensiile bunicilor, ne frecăm mâinile că avem subiect electoral. Solicităm președintelui României să nu promulge o asemenea lege, dacă nu se vrea dispariția zootehniei în țara noastră”, a arătat Mary Pană.

Deputatul USR Cornel Zainea, la dezbaterile în plen, a explicat necesitatea legii mirosurilor astfel: „Avem vid legislativ, iar Garda de Mediu a spus că nu poate da amenzi și sancționa poluatorii deoarece nu există cadru legal. Mirosurile afectează pe toată lumea. Dacă pute, pute și pentru USR-ist, și pentru PSD-ist, și pentru UDMR-ist, și pentru sărac, și pentru bogat. Și pentru cetățean, și pentru politician”.

Publicat în Știri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că menține soluția alternativă de transmitere a documentelor bazată pe tehnologia cloud. Astfel, depunerea cererilor de modificare a contractelor de finanțare, a documentațiilor de avizare a achizițiilor sau depunerea cererilor de plată de către beneficiarii PNDR 2020 care nu au utilizat depunerea on-line a proiectelor se va face în continuare prin intermediul internetului, fără deplasarea la sediul instituției.

Documentele care trebuie transmise la AFIR se vor livra în format electronic, cu utilizarea semnăturii digitale, dacă beneficiarul deține o astfel de semnătură sau o fotocopie a documentațiilor cu semnătură olografă. Acestea sunt transmise pe adresa oficială de e-mail a structurilor teritoriale ale Agenției (Centre Regionale sau Oficii Județene, după caz) sau încărcate de beneficiar în sistemul online al Agenției prin utilizarea aplicației „OneDrive”, accesând link-ul pus la dispoziție beneficiarilor de către experții AFIR.

Reamintim că sistemul informatic al AFIR de gestionare a procesului de depunere a cererilor de finanțare și de analizare a acestora este funcțional și permite parcurgerea tuturor etapelor procedurale, de la depunerea online a cererii de finanțare la contractarea proiectului și până la efectuarea plăților aferente tranșelor de plată depuse.

De asemenea, comunicările AFIR se vor realiza cu prioritate prin e-mail (acolo unde este posibil), la adresele de contact puse la dispoziție de beneficiari, prin intermediul contractului sau deciziei de finanțare, solicitându-se totodată și confirmare de primire din partea destinatarilor.

Modalitatea de utilizarea a soluției CLOUD AFIR este prezentată pe pagina de internet www.afir.info >> Instrucțiuni pentru module online >> Instrucțiuni generale >> Instrucțiuni încărcare documente proiecte offline (link: https://online.afir.info/Help/IncarcareDocumenteOffline). Totodată, cei interesați au la dispoziție un tutorial pe canalul oficial de YouTube al Agenției, accesând link-ul https://www.youtube.com/watch?v=05zlzxJBw8Y.

Publicat în Știri

Pe 17 iunie este marcată „Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei”, aceasta fiind hotărâtă de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1994, cu scopul de a promova eforturile internaționale de combatere a deșertificării și pentru conștientizarea publică. Marcarea acestei zile este un prilej de a reaminti tuturor că neutralizarea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenția asupra acestor fenomene periculoase care afectează grav agricultura autohtonă, țara noastră fiind una dintre cele mai afectate din Uniunea Europeană. „Cele mai lovite de deșertificare sunt sudul Câmpiei Române, Dobrogea și sudul Moldovei. Numai în județul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafața acoperită de nisipuri crește cu mai mult de o mie de hectare, după constatările fermierilor și specialiștilor. Iar acest lucru este întărit de cercetările experților Uniunii Europene, care arată că în România situația este critică la granița cu Bulgaria”, arată președintele LAPAR, Nicu Vasile.

Uniunea Europeană nu are la ora actuală o strategie comună pentru combaterea deșertificării, deși fenomenul afectează grav și Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Grecia și Bulgaria. „Cercetări de ultimă oră arată că, în comparație cu datele din 2008, deșertificarea s-a accentuat în aceste țări, inclusiv în România, cu pagube economice considerabile și probleme pentru mediu. Atragem din nou atenția asupra situației dezastruoase din așa-numita zonă cuprinsă între Corabia, Calafat și Craiova, provocată de tăierea perdelelor de pădure, care opreau aridizarea solului. Amintim că acum 50 de ani pădurile reprezentau 12% din suprafața județului Dolj, iar la ora actuală putem vorbi de numai șapte procente, mai grav fiind că această suprafață este în constantă scădere”, punctează Nicu Vasile.

LAPAR solicită intervenția statului, prin instituțiile sale specializate, alături de acțiuni concrete ale fermierilor, în vederea stopării extinderii deșertificării în România. Soluțiile pentru combaterea acestui fenomen sunt puține, dar există, între acestea numărându-se înființarea de perdele de protecție și împăduriri în zonele afectate. „Este nevoie și de susținerea financiară a fermierilor, acestea fiind acțiuni posibile în plan național”, spune președintele Ligii agricultorilor. De asemenea, LAPAR consideră că este nevoie de eforturi susținute din partea României pentru a determina, la nivel european, inițierea unei dezbateri reale care să permită punerea la punct a unui plan comun de combatere a deșertificării, inclusiv alocarea de fonduri pentru acest domeniu. „Inițiativa vine în întâmpinarea dorinței Uniunii Europene de a pune în practică o agricultură mai prietenoasă cu mediul și de combatere a efectelor negative ale activităților umane. LAPAR își arată disponibilitatea de a fi parte a acestor demersuri și dezbateri, punând la dispoziție inclusiv experiența membrilor săi din zonele afectate de deșertificare. Așa cum amintesc experții Organizației Națiunilor Unite, este nevoie de conștientizarea publică, iar oprirea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile”, a încheiat Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Publicat în Eveniment

Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna organizează, la sediul din Arad, întâlniri cu crescătorii, pentru a discuta problemele cu care se confruntă sectorul, precum și pentru a înțelege crescătorii cum stau lucrurile cu certificatele de rasă, deoarece în continuare multă lume nu a înțeles exact ce presupun acestea. La o asemenea întâlnire a participat și Revista Fermierului, iar președintele asociației, dr. medic veterinar Ioan Cleja, el însuși crescător de Mangalița și Bazna, ne-a vorbit despre ce înseamnă aceste două rase autohtone pentru România.

Crescătorii de Mangalița și Bazna sunt instruiți legat de ce înseamnă certificat de origine sau certificat zootehnic, dar încă e greu de implementat acest concept. „Cred că e problema majorității asociațiilor profesionale din România și eu sunt convins că mulți n-au înțeles exact ce trebuie, pentru că e totuși ceva nou. 50 de ani la noi în țară n-a contat pedigree-ul, n-au contat originile la populație. Dintr-odată, s-au trezit cu certificat de origine sau certificat zootehnic. De unde să știe omul, de unde să înceapă? E ca și cum ar învăța un alfabet nou. Dar, treptat, i-am instruit, avem acum membri care sunt tot mai pregătiți, care au înțeles, care s-au adaptat, și de aici încep să vină și beneficiile unei asociații”, ne-a detaliat Ioan Cleja, președintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna, o asociație tânără, cu aproximativ 150 de membri activi. „E o asociație mică la nivel național, reprezentăm foarte puțin din ce este porcul în România, ca efective. La Mangalița, efectivul este undeva la 1.700-1.800 de capete cu certificat de origine. La Bazna, sunt undeva în jur de 200”, a adăugat președintele asociației crescătorilor.

Exemplare de Mangalița, mult mai numeroase decât cele de Bazna, au fost aduse și din Ungaria, dar nu toate aveau certificate de origine. În prezent, registrul de rasă pentru Mangalița și pentru Bazna se află la această asociație.

Sunt două registre separate, care, fiecare, are secțiune principală și secțiune secundară. „Noi îi sprijinim pe toți din secțiunea secundară să intre în secțiunea principală: cei care au animale care corespund fenotipic, dar n-au origine, n-au descendenții – bunici, străbunici – dar corespund din punct de vedere fenotipic și când te uiți la ele arată perfect, dar nu le știm originea, să-și ia și să vină cu certificat de origine. După două generații după ce au produșii rezultați din scroafele și vierii cu origine din prima generație, din a treia intră în produși cu origine deplină, în secțiunea principală. Și atunci au certificat de origine sau certificat zootehnic”, a explicat Ioan Cleja.

În cazul rasei Mangalița, există varietățile blondă, roșie, neagră, cu „abdomen de rândunică” și „bariș”, dar în registru apar doar trei și aceste varietăți nu pot fi amestecate între ele. „Nu se poate încrucișa burtă de rândunică cu varietatea blondă și trebuie să duci burtă de rândunică pe burtă de rândunică”, arată Ioan Cleja.

La Bazna se regăsesc în secțiunea principală a registrului doar 200 de exemplare. Motivul numărului scăzut ar fi susținerea inadecvată din trecut.

Numărul de purcei obținuți la Mangalița și la Bazna este de aproximativ cinci – cu variații în sus sau în jos.

Condiții și măsuri specifice

Provocările crescătorilor au fost și din cauză că legislația a fost făcută pe porcul industrial. Dar s-au demarat discuțiile, și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a venit în întâmpinarea cererilor acestora. „La centru, la ANSVSA, am găsit o mai mare deschidere decât în teren. Adică medicii de la DSVSA județene de multe ori au fost mult mai obtuzi cu condițiile de biosecuritate”, spune specialistul.

Aceste condiții impun o împrejmuire pentru a împiedica pătrunderea animalelor sălbatice: se poate face un gard, plus împrejmuire pe interior, chiar un gard electric. E mai simplu cu un gard electric, cost mai mic, eficiență destul de bună. Pe lângă acesta se impun, la exploatațiile comerciale, filtru, vestiar, baie, duș, controlul persoanelor care intră în fermă. „Prima discuție pe care am avut-o la ANSVSA cerea ca gardul exterior să fie la zece metri de coteț. Și dacă era terenul de 18 m, ca idee... și după aceea am început din nou discuțiile și am ajuns la normalitate. Suntem lăsați să creștem porcii astfel încât să aibă acces pe pământ, unde se simt cel mai bine. Dar totul s-a realizat prin discuții, pentru că ăsta e rolul asociației: să facă drumuri, deplasări, discuții, pierde timp pentru membrii ei, pentru plăcerile noastre, că până la urmă cei care cresc Mangalița și Bazna, majoritatea, cresc din hobby, nu cresc numai ca afacere. Că în viitor o parte dintre ei pot să transforme hobby-ul ăsta în afacere, e altă problemă”, arată Ioan Cleja, subliniind că toți crescătorii se îndrăgostesc de aceste rase, de gustul deosebit al produselor care sunt realizate după sacrificare.

Crescătorii sunt mulțumiți însă că autoritățile au înțeles că aceste rase au nevoie de măsuri specifice, că nu există ferme industriale – cea mai mare are doar câteva sute de exemplare – și că au venit în ajutorul lor în mod coerent.

Trasabilitatea produselor

Problema pe care o întâmpină acum crescătorii, distribuitorii, dar și consumatorii care preferă produsele realizate din aceste rase este invazia de produse ce poartă doar numele „Produs din Mangalița/Bazna”, dar care nici măcar nu au trecut pe lângă aceste rase.

În prezent, sunt vreo șase-șapte procesatori care distribuie local, în Dăbuleni, Sibiu, Cluj, Moldova, Arad etc. „E bine de amintit și să se știe că în fiecare zonă a țării există câte unul sau doi procesatori, dar mici. Noi în țară găsim produse în toate piețele! E plin și numai falsuri. Ăsta e un mare păcat. Trebuie să apară legea Produs 100% autohton – 100% românesc, legea porcului Mangalița și Bazna. Abia atunci se va putea urmări trasabilitatea și de unde se vinde, pentru că niciunul dintre cei care au ce trebuie nu vinde și vând cei care nu au ce trebuie sau n-au nimic! Aici e durerea”, explică Ioan Cleja.

Medicul veterinar adaugă că la fel au pățit și fermierii din Ungaria, care au o experiență mai îndelungată și care au avertizat că problema va fi la preparatele din Mangalița și Bazna, unde unii vor pune doar slănină și restul carne industrială, dar că treptat se vor delimita cei care fac un produs bun.

Gust deosebit, calitate superioară

Cumpărătorii trebuie să știe ca Bazna sau Mangalița are o carne mai grasă, care o fac să aibă aspect marmorat și să fie mai fragedă și mai aromată, cu o savoare deosebită. „Mirosul cărnii proaspete e mult mai pregnant decât la carnea industrială, unde e mai fad. De aici pleacă și gustul, de la toate calitățile astea și în principal de la grăsime. Mulți se feresc, că zic că e o carne grasă – dar calitățile gustative și beneficiile aduse sănătății sunt mult mai mari, deoarece nu se forțează creșterea porcului, nu se modifică nimic la carne. Sperăm ca în următorii zeci de ani să nu se modifice genetic, iar drumul pe care-l prevăd asociației și crescătorilor este pe un trend foarte bun. Crescătorii din Ungaria mi-au zis că noi suntem cum erau ei în urmă cu 20 de ani. Asociația de acolo e formată de 25 de ani și acum exportă în Statele Unite, Japonia, Brazilia, Spania”, povestește președintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna. Mai mult, cantitatea mare de jambon exportată către Spania i-a determinat pe vecinii unguri să solicite ajutorul asociației. Cu timpul, va ajunge și România să fie una dintre țările exportatoare, afirmă cu optimism dr. medic veterinar Ioan Cleja.

Legislație sanitar-veterinară adaptată suinelor autohtone

Există județe, cum este Cluj, care nu au abatoare pentru animale mari, iar crescătorii trebuie să meargă uneori chiar și o sută de kilometri, cu mai multe animale deodată, pentru a le sacrifica. Deoarece abatoarele mobile nu mai sunt o opțiune, nefiind cuprinse în programele de sprijin, există proiecte aprobate, măsuri, pentru puncte de sacrificare. „Trebuie să tai doi-trei porci, trebuie să te duci la abator cu două mașini! Împreună cu autoritățile, tot încercăm să găsim o modalitate de subvenționare. Apoi, trebuie schimbată, adaptată legislația sanitar-veterinară la aceste rase autohtone de suine, să poți face un mic abator, nu trebuie să ai 7-10 camere, ca să tai doi porci pe zi”, a specificat specialistul.

Porcii s-au tăiat și înainte în spații igienizate, controlate de medicul veterinar, fără a trebui să ceri avioane pentru că e nevoie de cameră de necropsie.

Rezolvarea acestor aspecte, dar și procesarea în familie ar reprezenta deschiderea spre ferma de familie. „Ca să faci o slănină bună, trebuie să pârlești animalul și atunci nu poți să-l bagi într-un abator unde-l opărești, unde vine fluxul, unde sunt anumite proceduri respectate, termene, pe când aici e totul manual. E mai mult manufactură decât industrie”, explică Ioan Cleja.

Porcul acesta necesită o abordare aparte, impusă de specificitatea sa, dar produsele pe care le dă sunt superioare.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie
Luni, 15 Iunie 2020 20:48

Agricultura, pândită de renunțare?

Multe săptămâni agricultorii au stat cu ochii pe cer în așteptarea apei. Fermierii susțin că seceta a produs pagube pe o suprafață de vreo trei milioane de hectare, în timp ce autoritățile spun că e vorba de vreo 1,5 milioane de hectare. Ce e de făcut, ce așteptări au agricultorii noștri, cu ce probleme se confruntă și din cauza crizei generate de noul coronavirus ne-a spus președintele Asociației Fermierilor din România, Adrian Rădulescu, el însuși fermier cu state vechi și investiții masive în cultura mare, în viticultură și în zootehnie.

„Circa 3.000.000 ha sunt distruse în proporție de 80%-100%. Dacă nu vor fi ajutați, fermierii riscă să nu-și revină câțiva ani buni sau chiar să renunțe la agricultură.”

Reporter: Ce semnale primiți de la fermieri, având în vedere situația aceasta deosebită, pe de o parte seceta, iar pe de altă parte pandemia de COVID-19?

Adrian Rădulescu: Seceta lasă urme foarte grele, peste 50% din suprafața semănată în toamnă, circa trei milioane de hectare, sunt distruse la ora asta, așa cum transmit fermierii, între 80%-100%. E adevărat că sunt zone, diferența de teren, zone unde a plouat și unde ne permite, existențial ca națiune să mergem în continuare, adică nu este o chestiune în care să speriem populația, nici pe departe. Problema e de pierderile foarte grave pe care le suportă fermierii afectați. Mulți dintre ei, dacă nu vor fi ajutați, riscă să intre în pierderi mari și să nu-și revină câțiva ani buni ori chiar să renunțe la agricultură.

Reporter: Ce măsuri ar trebui luate pentru sprijinul acestora?

Adrian Rădulescu: Am avut discuții cu fermierii și majoritatea solicită să se simplifice acest mod în care se fac constatările, pur și simplu să se dea o declarație pe proprie răspundere și ulterior să verifice aceste comisii de constatare a pagubelor, pentru că suprafața este foarte mare, comisiile sunt foarte puține, timpul este foarte scurt și practic fermierii, după ce i-a lovit acest dezastru, întârzie și cu semănatul, acolo unde întorc culturile. Apoi, au nevoie de bani. Nu te poți mișca, stai și aștepți comisia ca să constate calamitățile.

Reporter: Cei mai mulți fermieri au terminat deja înființarea culturilor de primăvară și se uită pe cer...

Adrian Rădulescu: Nimeni nu se aștepta să ajungem aici, a venit perioada de semănat și trebuia să semeni, că putea să plouă oricând. Dar dacă se prelungește perioada fără precipitații, vor fi afectate și culturile de primăvară. Agricultorii așteaptă măcar o ploaie între 20-30 de litri, ca să fie siguri că cultura pe care o înființează răsare, sau așteaptă să vadă ce se întâmplă cu cea care a răsărit și, în funcție de asta, să vadă dacă administrează îngrășăminte, dacă a rezolvat restul de lucrări tehnologice care să ducă cultura până la capăt.

„Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.”

Reporter: Asigurarea culturilor împotriva secetei continuă să fie o problemă?

Adrian Rădulescu: Nimeni n-a vrut să se aplece cu adevărat asupra acestui lucru. Mă refer la factorii de decizie. Noi inventăm roata întotdeauna. Ea a fost inventată demult, dar probabil că nu ne place cu zece spițe și o vrem cu 20 sau cu 3. Trebuie copiat de afară un sistem de asigurare pentru agricultură care se practică în toate țările din Uniunea Europeană și pe ăla să mergem. Dar noi nici n-avem firme de asigurare proprii, firmele de afară care vin au învățat șmecheria „în România putem să facem bani numai dacă n-asigurăm două chestiuni: seceta și înghețul. Și pe astea le excludem”. Și atunci s-au găsit fel de fel de la bănci, care sunt în legătură cu societățile de asigurare, și dacă n-ai asigurare, băncile nu-ți dau credit. Însă, eu sunt „Stan pățitul”, așa că pentru mine lucrurile stau foarte clar. Asigurarea ar trebui să nu fie facultativă, ci obligatorie. La tot, și la casă, și la mașină, la culturi, la animale, la tot.

Se prefigurează două tipuri de criză, economică și alimentară

„Globalizarea nu merge. Acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie, sunt țări care sunt viabile și în situații de criză.”

Reporter: Sunt fermieri care au și zootehnie și care ar vrea să facă din grâu furaj pentru animale, masă verde.

Adrian Rădulescu: Silozul este principalul furaj folosit în sectorul de creștere a vacilor de lapte și a celor de carne. Din păcate, în acest moment este aproape imposibil ca fermierii să facă siloz din grâu, dacă nu se vor lua niște decizii. Nicușor Șerban a venit cu o soluție, să le dea voie din râuri, din bălți și așa mai departe să tragă apă și să irige 5, 100, 150 de hectare ca să poată să-și facă partea furajeră. Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.

Reporter: Situația întregii zootehnii e destul de gravă, nu doar la bovine sunt probleme, ci și la porc, pasăre, oaie. Agricultura așteaptă de mai bine de o lună niște reglementări, niște măsuri de sprijin. Până acum, n-am văzut nimic concret din partea guvernului.

Adrian Rădulescu: Eu cred că parlamentul, unde am tot avut discuții cu deputați, senatori, ar trebui să ajute guvernul. În opinia mea, lipsa de experiență a guvernului se vede în această perioadă, și atunci trebuie oameni care au luat decizii grele în agricultură, indiferent în ce partide sunt, în acel nucleu al parlamentului, rapid să se întâlnească și, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu noi, să pună pe masă cu rapiditate, în extremă urgență, o serie întreagă de decizii care să-i ajute pe fermieri, o legislație care să-i sprijine în mod real, concret. Una e să vorbești și alta este să faci. Deocamdată, am auzit numai vorbe, dar fapte deloc. Din păcate, timpul nu ne permite să stăm să ne gândim, să mai vedem, să analizăm, să mai socializăm. Nu. Lucrurile ar trebui să se decidă foarte rapid și de oameni care să-și asume această responsabilitate și să facă lucruri. Faptul că nu există această responsabilitate, asta este. O vedem ca atare și o vom vedea după ce vom trece de acest lucru, când vom intra în două tipuri de criză, una economică și una alimentară.

Reporter: Se pune în discuție securitatea alimentară din ce în ce mai mult, de către fiecare țară, nu numai membră a Uniunii Europene, ci de către fiecare țară din lumea aceasta. De la Bruxelles vin tot felul de măsuri, ori mai degrabă sfaturi, recomandări, se lasă deciziile la nivelul fiecărui stat. Ce se întâmplă cu Uniunea Europeană, domnule Rădulescu?

Adrian Rădulescu: Problema e că fenomenul de globalizare n-a mers și s-a demonstrat că nu merge. Toată această poveste în care se spunea că omenirea se va globaliza acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie sunt țări care sunt viabile și în situații de criză. Sunt restricții impuse de criza aceasta sanitară. Ce se întâmpla, Doamne Ferește!, dacă chiar nu se dădea drumul sub nicio formă circulației mărfurilor, dacă nu existau acele culoare verzi și două luni nu circula nimic, iar România nu se putea aproviziona cu produse agroalimentare din Europa? Pentru că, din nefericire, depindem de importuri și la carne, și la fructe, și la altele. Și, culmea, astăzi, fermierii noștri spun că nu-și pot vinde carnea de porc, nu se vinde carnea de pasăre, nu se vând roșiile. Fermierii români sunt obligați să facă stocuri de carne, nu există spații de depozitare, e o întreagă tevatură care nu mi se pare normală.

Reporter: Dacă la carnea de porc noi asigurăm doar 30% din necesarul țării, cum se întâmplă că producătorul român nu are desfacere, nu are unde vinde porcul, carnea?

Adrian Rădulescu: Păi nu are pentru că este un lanț care se rupe tot timpul, din punct de vedere organizatoric, economic și legislativ. Să luăm porcul: n-avem ferme de scroafe, suntem dependenți de comerțul intracomunitar, și fiți siguri că nu ne dau purceii cei mai buni și ni-i dau când au… și la preț mai mult decât dublu. Azi, nu luăm grăsunul sub 120 de euro. Decidenții nu privesc lucrurile niciodată în viitor, în perspectivă și ca dezvoltare economică. Noi niciodată n-am avut o politică economică să urmărească parametrii economici și, din păcate, foarte mulți bani europeni s-au folosit neadecvat, neeficient. Niciodată, niciun proiect european, credeți-mă, n-a fost avizat din punct de vedere economic. Veneai tu cu niște cifre, le puneai acolo, ăia înmulțeau și împărțeau și „a, e bine! e perfect! Dă drumul la proiect să-l finanțăm”, după care în trei-patru ani dădeau faliment.

Îi condamn pe cei de la Ministerul Agriculturii. Eu am fost într-o funcție în minister, am trecut prin lucruri la fel de grele ca ei, dacă vă amintiți 2010, criza economică și așa mai departe. Deci eu spun că în plină priză economică m-am bătut cu ministrul de Finanțe, am ajuns la premier și n-am plecat de acolo până când n-am luat 600 de milioane din bugetul național, care erau plăți restante pe ultimele cinci luni ale anului 2009, însemnând: motorina, subvenții care se dădeau, la irigații, pe animale, și toate astea erau această sumă. Cel mai ușor este să spui că nu sunt bani sau că nu se poate! Nu se poate și am terminat. Hai să găsim soluții! Trebuie să se poată. Haideți să ne gândim care sunt efectele și cât de dezastruoase și câte probleme vom avea dacă nu luăm măsura atunci când trebuie.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu
Vineri, 12 Iunie 2020 19:45

„Nu producem șomeri”

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” mizează pe cartea continuității. Echipa managerială condusă de prof. univ. dr. ing. Cosmin Alin Popescu, în calitate de rector, a primit mandat pentru încă patru ani. La acest restart, am discutat cu rectorul USAMVB din Timișoara despre traseul învățământului superior agricol bănățean până în prezent și direcția în care acesta se îndreaptă.

„Sunt specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății.”

Cosmin Alin Popescu: Suntem la începutul unui nou mandat de încredere pe care l-am primit din partea comunității academice a USAMVB din Timișoara. Traseul a fost unul constant evolutiv de 75 de ani și acest  nou mandat confirmă faptul că am reușit să păstrăm acest trend pozitiv. Vă reamintesc că anul acesta, în luna mai, universitatea noastră sărbătorește 75 de ani de la înființare, iar dacă acum 75 de ani începutul a fost timid, cu o singură specializare, aceea de inginerie în agricultură, acum avem 26 de programe de studiu de licență. Dacă atunci se preda doar în limba română, acum la Timișoara se poate studia și în limbile de circulație internațională engleză și franceză. În acest moment, în universitatea noastră învață 300 de studenți străini din 19 țări ale lumii. Acest lucru ilustrează cât se poate de elocvent creșterea despre care vorbeam.

Reporter: Pe lângă beneficiul de imagine pe care-l aduce internaționalizarea actului de învățământ, înseamnă și un beneficiu din punct de vedere economic?

Cosmin Alin Popescu: Fără îndoială. Pe lângă faptul că acest lucru arată lumii că în Timișoara, și în România, se face educație de calitate, este și un câștig financiar de care ne bucurăm, pentru că de-aici decurg investiții în resursa umană, în dotarea laboratoarelor, în publicații de specialitate și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea unor programe de cercetare.

„Din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine.”

Reporter: Tot despre bani vorbim și în continuare, însă despre cei pe care îi primiți, și vă întreb dacă actualul sistem de finanțare „per capita” face diferența între cantitate și calitate?

Cosmin Alin Popescu: Despre acest lucru se discută de foarte mulți ani. Acum, în calitate de rector, pot să vă spun că noi am crescut numeric semnificativ în ultimii patru ani, de la 4.600 de studenți la 5.510. Asta înseamnă că am fost serioși. Am fost în același timp atenți și în ceea ce privește numărul angajaților noștri, astfel încât, în momentul de față, am ajuns la un echilibru favorabil nouă. Raportat la ce se întâmplă la nivel național, și aici ne includem și pe noi, cred că nu este cea mai bună formulă de finanțare aceasta, per student. Nu acest lucru ar trebui să constituie principalul indicator prin care se face finanțarea învățământului superior, deoarece în acest fel încurajăm cantitatea, fără a încuraja foarte mult calitatea.

Reporter: Câți studenți încep studiile la USAMVB Timișoara și câți reușesc să și termine?

Cosmin Alin Popescu: Din păcate, din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine. În aceste condiții, dacă discutăm strict de cantitate, tentația pentru orice cadru didactic este să lase mai jos cerințele de calitate, astfel încât să rămână cât mai mulți studenți care să fie finanțați și în următorul an. Dar cred că este important ca pe lângă aspectul cantității să ne preocupe și calitatea învățământului superior românesc.

Reporter: Merg mai departe și vă întreb câți din cei 70 de absolvenți reușesc să-și găsească de lucru în domeniul în care s-au pregătit?

Cosmin Alin Popescu: Unul dintre punctele noastre forte este faptul că această Universitate nu produce șomeri. Evident, este și o chestiune de conjunctură. Suntem o țară în care activitatea din agricultură are o pondere economică mare. Când vorbesc despre agricultură mă refer și la sectoarele conexe, ca de exemplu  mecanizarea sau industria  alimentară. Sunt o serie de specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății fie pe la companii multinaționale, fie pe la societăți mai mici.

„Educația ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.”

Reporter: Aceasta ar trebui să fie imaginea corectă a calității actului de învățământ…

Cosmin Alin Popescu: Foarte bine spus. Cred că ar fi unul dintre indicatorii care ar putea să facă diferența între o universitate și alta și nu pentru că o universitate ar fi mai importantă decât alta. Educația în sine ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Consider că este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.

Reporter: Ați preluat o „locomotivă” aflată în plin marș, și în patru ani nu numai că ați reușit să mențineți tempoul, dar ați reușit să-l și creșteți.

Cosmin Alin Popescu: Este rezultatul muncii unei întregi echipe. Am vorbit ceva mai devreme despre numărul studenților noștri, însă în egală măsură este importantă și cercetarea, iar din acest punct de vedere am avut în derulare un număr de 69 de proiecte câștigate în ultimii patru ani, care înseamnă foarte mulți bani, fie din fonduri naționale, fie, mai ales, din resurse internaționale. Încercăm să punem la punct o unitate de management a proiectelor care să gestioneze unitar toată această activitate. În același timp, am pus bazele unui Institut de Cercetare pentru Biosecuritate și Bioinginerii, institut prin care se vor derula proiecte cu instituții din afara țării sau din țara noastră. Vor fi implicate companii din zona farmaceutică, cea alimentară, partea de genetică, de inputuri pentru agricultură sau partea  de sol, apă și aer. Este ceea ce înțelegem noi prin extensia universitară.  Încercăm să punem astfel în valoare tehnica de laborator de ultimă generație de care dispunem, prin acreditarea acestui Institut, care este unic în vestul României și, sunt convins, va fi unul de referință.

Reporter: Ce se întâmplă cu Stațiunea Didactică din subordinea Universității, o bună bază de practică pentru studenți, dar, de un timp, și un generator financiar important?

Cosmin Alin Popescu: Am încercat în fiecare an să facem  investiții în stațiune. Aici am dezvoltat un proiect aflat momentan în stare latentă. În cadrul Stațiunii Tinerilor Naturaliști, pe lângă partea de pregătire practică a studenților, am dezvoltat și un modul de producție prin intermediul căruia am intrat cu legume proaspete în supermarketurile din Arad. Acest lucru sperăm să se întâmple din acest an și în municipiul Timișoara. De asemenea, am acordat atenție dezvoltării sectorului zootehnic din cadrul stațiunii, acolo unde am dezvoltat nuclee valoroase atât pe partea vacilor de lapte, cât și pe cea a vacilor de carne. Am reușit la acest moment ca din producția de lapte pe care o valorificăm să autofinanțăm activitatea de creștere a vacilor din stațiune. De asemenea, am dezvoltat proiecte pe partea de găini ouătoare, de cabaline și ovine, pentru că ne dorim să păstrăm un echilibru între partea de educație și cea de dezvoltare și să modificăm procentul dintre teorie și practică, în favoarea activităților de practică. Mai mult decât atât, pe ceea ce înseamnă partea vegetală, am crescut de la an la an, atât în ceea ce privește cantitățile de cereale obținute, cât și suprafața lucrată, ajungând în acest moment la peste 2.000 de hectare.

Reporter: În acest moment, Stațiunea Didactică funcționează ca un motor bine uns,  fără bătăi, care împinge lucrurile în față, în sensul corect. Ce vă propuneți să faceți mai departe cu ea?

Cosmin Alin Popescu: Sper că de anul acesta vom reuși să lucrăm sută la sută pe terenurile universității doar noi. Până acum, pentru că nu am avut forța tehnică necesară, am mai apelat la terți. Vom pune accent pe ferma de la Voiteni, acolo unde avem și Centrul Româno-German de Pregătire Profesională în Agricultură.  Avem o bază modernă la Voiteni, unde la ora actuală formăm specialiști în mecanizare și ne dorim să punem la punct întreaga fermă, care dispune de 400 de hectare, pentru a dezvolta activitatea de cercetare și producție agricolă. Anul acesta, vom continua să investim în utilaje agricole noi, combine și tractoare, dotare tehnică în care am investit deja câteva milioane de lei în ultimii doi ani. Este important pentru noi să arătăm că se poate și… chiar se poate!

Reporter: Am mai discutat cu dumneavoastră și revin asupra amplasamentului USAMVB Timișoara, într-o zonă cu puternică presiune imobiliară. Practic, în jurul campusului universitar din Calea Aradului se construiește roată-roată. Terenurile universității au fost securizate din acest punct de vedere?

Cosmin Alin Popescu: În cea mai mare parte, problema terenurilor este rezolvată și mă bucur că pot să vă răspund astfel, pentru că de ani buni am încercat să o rezolvăm, atât eu, cât și colegii rectori dinaintea mea. În 2018 am beneficiat de o propunere legislativă care s-a concretizat în lege și prin care am fost împroprietăriți practic cu 1.400 de hectare la Nord de Timișoara. La acest moment suntem proprietari cu extrase de Carte Funciară și terenul respectiv nu poate căpăta o altă destinație, ceea ce a dus la scăderea presiunii imobiliare de care spuneați. Mai sunt în litigiu câteva zeci de hectare, dar suntem optimiști și în privința lor. Mă bucur că au existat oameni maturi și responsabili care au înțeles importanța acestui demers și au fost alături de noi. Am sesizat că, muncind împreună, putem face lucruri frumoase.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista