Creditarea agriculturii necesită garanţii - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Sâmbătă, 31 Martie 2012 16:57

Creditarea agriculturii necesită garanţii

Scris de

Noutăţile acestui an privind garantarea creditelor agricole sunt prezentate, în interviul de faţă, de către Veronica Toncea, director general al Fondului de Garantare a Creditului Rural - IFN SA. Veronica Toncea recomandă agricultorilor să apeleze la creditele în lei. „În agricultură, veniturile sunt, de cele mai multe ori, în lei. Cred că este indicat să se apeleze la credite în lei, pentru a avea o corespondenţă directă între sursa de obţinere a veniturilor şi datorie”, spune directorul general al FGCR.

Creditele în lei sunt recomandate pentru agricultură

Reporter: Aflăm că fermierii pot să primească de la FGCR o parte din bani, până la 80%, dintr-o plată ulterioară. Care e modalitatea?

Veronica Toncea: Vă referiţi la beneficiarii plăţilor complementare directe din zootehnie. Acţiunea a început din luna decembrie a anului 2011. Avem aproximativ 8000 de beneficiari ai acestui tip de subvenţie. În continuare, cei care au obţinut adeverinţe de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pot fi beneficiarii creditelor de la băncile comerciale şi ai garanţiilor noastre. Este un tip de produs la îndemâna oricui. Din 24 ianuarie APIA nu mai eliberează adeverinţe, pentru că au început plăţile de la Ministerul Agriculturii şi toată lumea va avea banii cuveniţi în cont.
FGCR a garantat şi alte forme de sprijin care s-au derulat prin intermediul APIA.

Toate felurile de subvenţie, pe care bugetul statului le datorează producătorilor agricoli, au mers pe acelaşi mecanism financiar, în scopul de a avea asigurate sursele de finanţare la momentul oportun. Cred că e una dintre explicaţiile obţinerii recoltelor mari din 2011, cele care au ajutat România să înregistreze creştere economică. Este un produs pe care l-am dezvoltat împreună cu Ministerul Agriculturii, cu APIA, dar şi cu băncile comerciale. Fermierii sunt foarte mulţumiţi pentru că, la fiecare etapă de elaborare a unui act normativ pentru acordarea unor asemenea subvenţii, asociaţiile de fermieri ne solicită încheierea convenţiilor cu băncile şi cu APIA, pentru a se acorda aceste credite. Nu este singurul tip de credite pe care FGCR îl garantează. Noi susţinem toţi beneficiarii eligibili ai măsurilor private din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru toate sesiunile de depunere a proiectelor din 2011 şi din 2012. Pe site-urile Ministerului Agriculturii şi APDRP este postată deja programarea acestora.

Reporter: S-a schimbat ceva în ce priveşte regulile de creditare?

Veronica Toncea: Nu sunt schimbări de substanţă. Nivelul dobânzilor e în scădere, ca în 2011. Recomandarea este să se ia credite în lei. În ceea ce ne priveşte, procentul maxim de garantare este de 80%, iar valoarea maximă a unei garanţii este de 2,5 milioane euro. E o concurenţă declarată între băncile comerciale în a acorda credite agricultorilor. Mă refer la fermierii înregistraţi juridic legal - persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, unităţi comerciale de orice natură. Ca procedură, nu s-a schimbat nimic.

Reporter: Vorbiţi de concurenţă între bănci. La ce nivel sunt dobânzile?

Veronica Toncea: Sunt personalizate. Sunt multe elemente care se iau în considerare de către finanţatori atunci când stabilesc costul unui credit.

Reporter: Recomandaţi un credit în lei?

Veronica Toncea: Discutăm de agricultură, unde veniturile sunt, de cele mai multe ori, în lei. Cred că este indicat să se apeleze la credite în lei, pentru a avea o corespondenţă directă între sursa de obţinere a veniturilor şi datorie.

Comision mai mic la FGCR

Reporter: Care sunt noutăţile acestui an?

Veronica Toncea: Vrem să introducem o facilitate nouă pentru fermieri, când e vorba de capital de lucru pe termen scurt - o diminuare a nivelului comisionului, în situaţia în care fermierii se încadrează în Norma 3 a Fondului de Contragarantare, care a apărut acum şi care preia o parte din riscul nostru. În condiţiile în care FGCR acordă 80%, cu respectarea tuturor condiţiilor de către fermieri, Fondul de Contragarantare ne permite să diminuăm comisionul de la 3,8% la 3,4%. Fermierii pot să beneficieze de un fond minim de până la 7500 de euro. Aceasta e noutatea pentru anul 2012.

Reporter: Care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze un fermier care vrea să facă un proiect?

Veronica Toncea: Pentru a finanţa proiectul pe care şi l-a propus, agricultorul trebuie să se prezinte la banca comercială de pe raza localităţii unde este firma, să prezinte întreaga documentaţie de credit solicitată de bancă, iar la cererea de credit, la capitolul Garanţii, să specifice solicitarea de a obţine garantarea FGCR, până la un procent de 80% din valoarea creditului. Suplimentar, pentru partea neacoperită de garanţia noastră, respectiv 20% plus dobândă, trebuie să existe garanţii proprii ale beneficiarului, pe care trebuie să le includă în această rubrică de credit şi să le pună la dispoziţia băncii. În rest, toată procedura pentru obţinerea garanţiei noastre e parcursă de banca respectivă. Contractul se încheie între noi şi banca beneficiarului.

„Fermierul” şi Fondul de Creditare, pentru absorbţia banilor europeni

Reporter: Cum caracterizaţi anul 2011 din punct de vedere al accesării fondurilor europene? Care sunt previziunile pentru 2012?

Veronica Toncea: Putem considera 2011 ca fiind un an bun. Ne-am fi dorit să fie un an foarte bun din punctul de vedere al absorbţiei fondurilor europene. Noi derulăm acele scheme de garantare, iar la IMM-uri suma este depăşită. Suntem aproape de a atinge nivelul şi la agricultură, dar aici eforturile trebuie amplificate. Sunt multe firme noi, start-up-uri, cum se spune, care nu au reuşit să obţină finanţare, sunt contracte care au fost anulate.

Acum se lucrează la un act normativ prin care să se înfiinţeze Programul „Fermierul”, pe care l-am utilizat şi în cadrul Programului SAPARD, pentru proiectele eligibile, dar nebancabile. Sunt firme noi, care nu au venituri alternative, care să-i demonstreze unui finanţator că există soluţii de plată a dobânzii după accesarea creditului. Este una dintre condiţiile principale pentru obţinerea unui credit. Dacă se înfiinţează Fondul de Creditare, o iniţiativă a Ministerului Agriculturii, acesta le va permite băncilor, pe lângă termen de graţie la capital, adică amânarea la plată a împrumutului, o perioadă de amânare la plata dobânzilor, ceea ce va face ca acele proiecte să devină creditabile. Astfel, mecanismele de garantare vor fi completate de mecanismele de creditare, ceea ce poate duce la succes în absorbţia banilor europeni.

Citit 1476 ori

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista