Piața fragilă a cărnii de oaie, aproape inexistentă pe plan intern, lipsa mâinii de lucru, lipsa pășunilor și profiturile tot mai mici obținute de crescătorii de oi conduc la regresul oieritului în România. Despre drumul pe care se află unul dintre cele mai importante sectoare zootehnice am stat de vorbă cu Nicolae Cioranu, președintele Federației ROMOVIS.

Reporter: Care sunt tendințele în oieritul românesc în 2019?

Nicolae Cioranu: Rămânem în continuare în topul european. Dacă efectivele au mai scăzut, ele au scăzut la toată lumea. Nu vreau să cred că e adevărat ce-mi spunea unul dintre cei mai mari exportatori din România, că efectivele au scăzut cu aproximativ 30%. Între timp m-am întâlnit și cu un producător de crotalii, care și el susține că anul acesta i-au scăzut vânzările de crotalii cu aproape 30 de procente.

Reporter: Deci se confirmă procentele.

Nicolae Cioranu: Păi, am legat informațiile între ele, pentru că producătorul de crotalii nu știa de informația pe care o aveam de la exportator. E clar, vedem noi între noi. Vedem cum ne împuținăm, fie ferme mai puține, fie oi mai puține.

Reporter: Cum se explică scăderea asta?

Nicolae Cioranu: Foarte simplu. Legea pășunilor, este dată și nerespectată. Personal cu cine să muncim nu avem, piața este vraiște, așa că despre ce vorbim?

Reporter: E greu de luat o decizie în momentul de față spre ce te îndrepți, spre oaia de carne sau spre oaia de lapte.

Nicolae Cioranu: Nu te îndrepți spre niciuna. Astăzi sunt foarte mulți crescători care iau în calcul reducerea efectivelor. Caută soluții prin care să ducă mai departe afacerea doar cu membrii familiei.

Reporter: Atâta timp cât mai există pasionați care și-au făcut un mod de viață din creșterea oilor, pentru că pe măsură ce se schimbă generațiile, interesul nu mai este același.

Nicolae Cioranu: Sigur. Mai ținem de ele noi, ăștia care avem microbul în sânge. Nu creștem oi pentru că ne aduc mulți bani. S-au dus vremurile când cu 200 – 300 de oi trăiai foarte bine. Acum alergi după o mie și dacă nu ești atent la mutările pe care le faci, te trezești cu un picior în groapă. Nu crescătorul este de vină. Când e obligat să crească de la 200 de oi la 1.000 ca sa trăiască bine, înseamnă că e o problemă în sistem. Dar în condițiile astea, volumul de muncă crește de două sau trei ori. Este anormal.

Oaia românească, pe placul arabilor

Reporter: Haideți să vorbim despre piață, pentru că piața dă ora exactă a profitului, și să începem discuția de la oaia de carne. Unde și la ce preț pleacă ea din fermele românești?

Nicolae Cioranu: Ați pus punctul pe i! Oaia de carne pleacă la același preț cu Țurcana sau cu oricare altă oaie. Oaia de carne, zice-se, este căutată de europeni, dar nu se vinde, în schimb Țurcana și toată oaia din România le place foarte mult arabilor.

Reporter: Piața arabă e o piață deschisă și profitabilă pentru crescătorii români?

Nicolae Cioranu: Anul acesta, este o piață deschisă și vorbim de Arabia Saudită, de Emiratele Arabe și de Iran. Crescătorii au vândut în aceste țări cu un leu, un leu cincizeci mai mult decât până acum. Plus că marfa s-a căutat la vremea ei. De la bluetongue încoace, că poate fi considerat un punct istoric pentru oieritul din România, întotdeauna fermierii n-au putut să-și vândă animalele când au ajuns la o greutate optimă. Mielul, în câteva luni, ajunge la greutatea de abatorizare. Țările arabe au nevoie de carcasă grea, ele caută exact ceea ce nu caută țările europene și vă dau exemplul Italiei, care caută mieii ăia de 10 – 12 kilograme în viu. Arabii, cu familii numeroase, au nevoie de carcase de 18 – 20 de kilograme. Or, acest lucru este un avantaj și pentru noi, ca țară. Vinzi animalul mic să-l îngrașe altul, cu furaje din altă țară, sau preferi să-l dai tu gata finisat? Toată lumea vorbește despre tandemul vegetal – zootehnie, care ar trebui sa funcționeze și la noi. Din păcate, încă este o discrepanță foarte mare între cele două sectoare.

Reporter: Ce înseamnă, concret, prețul pentru oaia de carne?

Nicolae Cioranu: Dacă facem o analiză, vom vedea că prețul primit în perioada Paștelui nu-l mai primim tot anul. E, să-i spunem așa, un preț de sărbătoare. Așa este și la arabi. Ei caută carne de oaie mai ales pe perioadele lor de sărbătoare și normal că plătesc un preț mai bun. Noi, crescătorii, trebuie obligatoriu să ținem cont de perioadele astea. Până când s-a deschis piața arabă, am vândut cu 9 lei kilogramul în viu, apoi a crescut la 10 și chiar 11 lei. Apoi prețul a scăzut din nou, ajungând la 7, maximum 8 lei pe kilogram. Dar ce te faci dacă ai pregătit miei de vânzare și nu-i vinzi la vremea lor? Începe să se schimbe raportul între furajare și sporul de îngrășare, încep să crească costurile și să scadă profitul și la urmă îți vine să deschizi poarta fermei și să le dai drumul. Barca oieritului se clatină de câțiva ani buni.

Reporter: Unde trebuia peticită, în așa fel încât să nu mai ia apă?

Nicolae Cioranu: Simplu. Trebuia semnate acorduri sanitar-veterinare cu toate țările arabe. Mi-au demonstrat de multe ori exportatori de-ai noștri că există cerere. „Uite, mă sună din Maroc, au nevoie de un vapor de miei”, îmi ziceau exportatorii. Dar pentru că n-am avut acord sanitar-veterinar cu ei, au luat mieii din altă parte și noi am rămas cu ei în fermă, deși erau numai buni de livrat.

Reporter: E o problemă din acest punct de vedere la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor?

Nicolae Cioranu: Eu cred că da. Noi am venit cu propuneri la Ministerul Agriculturii, la ANSVSA, dar noi am spus, noi am auzit.

Reporter: Sunt convins că așa cum a fost cerere din Maroc, a fost și din alte țări...

Nicolae Cioranu: Sigur că au fost și, pentru că noi nu am putut să livrăm, au încărcat din Spania. Când s-a rugat Iordania de noi să le livrăm miei, a durat trei luni până am semnat acordul.

Reporter: Presupun că, și calitativ, mieii din România sunt peste ce se produce la ora asta în Europa.

Nicolae Cioranu: Vreți să vă spun că un oficial iordanian, la una dintre întâlnirile noastre din Iordania, ne-a spus că, pentru țara sa, relația comercială pe sectorul ovine este vitală. Noi am întrebat de ce? Din două motive, ne-a răspuns. Unu, pentru că din punct de vedere economic vaporul ne costă foarte puțin de la Constanța până la Aqaba și face doar 5-6 zile, și, doi, calitativ oaia din România, după oaia din Iordania, pentru că nu putea să spună altfel, este pe primul loc pe glob. Mai mult decât să te duci să vinzi și cumpărătorul să-ți laude marfa la el acasă ce să mai spui?

Lâna nu-i căutată, laptele n-ai cu cine să-l mulgi

Reporter: Ce înseamnă la momentul acesta piața laptelui de oaie din România, în contextul în care zona de vest a dispus de ceva capacități de procesare, iar laptele a fost căutat și plătit?

Nicolae Cioranu: La noi, laptele s-a plătit întotdeauna. Plătindu-se, oamenii au făcut tot posibilul să-l mulgă. Problema este că nu vor mai avea cu cine să mulgă oile, în viitor, și ajungem cu discuția de unde am plecat la pășune...

Reporter: Oaia, în general, nu prea se pretează la mulsul mecanic, or, în condițiile astea, problema lipsei de personal devine una foarte greu de rezolvat...

Nicolae Cioranu: Da, dar nu imposibil, pentru că și alții au avut problema asta, înaintea noastră...

Reporter: ...și-au scăzut ca efective.

Nicolae Cioranu: Au scăzut, dar n-au renunțat la ele. Au găsit soluții. Le-au închis în garduri electrice. Statul i-a ajutat să-și facă garduri, să-și facă fântâni, fermierul lasă oile acolo și în timpul ăsta se ocupă de altceva, își face fânul, spre exemplu. Or, la noi, se închide o poartă și nu se deschide nimic în loc. Sper că nu se va întâmpla la fel și cu comerțul de oi. Vă amintiți că după ce s-au închis abatoarele în România s-a cam terminat și cu animalele. Din păcate, asta-i realitatea.

Reporter: Revenind la lapte, care este prețul lui la momentul acesta?

Nicolae Cioranu: Eu cred că fabricile de procesare nu vor să se trezească înainte de a fi prea târziu, pentru că 2,9 lei pe litru, cât s-a plătit la noi laptele, nu știu câtor le mai convine să-l mai mulgă la anul. Cantitatea este destul de mică, dar omul este nevoit să-l mulgă și să-l vândă, să mai facă niște bani, pentru că nu rezistă doar cu mielul.

Reporter: Și piața asta a laptelui se cam împarte în două. Pe de o parte, sunt cei care mulg și vând, și pe de alta, sunt cei care mulg, procesează și vând. Cum  este mai rentabil?

Nicolae Cioranu: După mine, cel mai rentabil este să-ți faci tu brânza și să o vinzi. Asta înseamnă să ai cu cine să mulgi, să ai permanent o masă în piață și să ai client la telemea și la caș.

Reporter: În aceste condiții, sprijinul la lână înseamnă ceva pentru crescători?

Nicolae Cioranu: Ajută extraordinar de mult, dar eu zic că n-a fost gândit bine ajutorul ăsta. Haideți să luăm povestea de alaltăieri, nu de ieri. Să zicem că alaltăieri vindeam lâna cu un leu cincizeci până la doi lei cincizeci. Anul trecut, am mai mers așa amestecat, am primit un preț mai mic, dar a fost și subvenția un leu și ne-am descurcat. Anul acesta însă, am ajuns mai spre fundul gropii. De ce? Am ajuns să plătim noi la un intermediar să vină, să încarce lâna și să ne dea documentele în baza cărora să putem încasa subvenția.

Reporter: Și-atunci, care este rolul subvenției?

Nicolae Cioranu: În situația în care nu caută nimeni lână, e mai mult decât nimic. Statul plătește niște bani pe care înainte îi plătea cumpărătorul. Dar, mă întreb eu, de ce să primești banii ăștia de la statul român, când înainte îi primeai de la cumpărător?

Reporter: Cam care ar fi efectivul de ovine care mai există în România la acest moment?

Nicolae Cioranu: Eu trăiesc cu impresia că nu am scăzut sub zece milioane, dar dacă se confirmă ce discutam mai devreme, că efectivul de ovine s-a redus cu circa 30 de procente, atunci avem o problemă.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 noiembrie 2019