Luni, 16 februarie 2026, a avut loc Adunarea Generală a Federației Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), la care au participat toate organizațiile membre cu drept de vot.
De astăzi, 16 februarie 2026, LAPAR are un nou președinte, votat în unanimitate de cei prezenți. Este vorba de tânărul fermier Matei Titianu, care a declarat: „Mulțumesc tuturor reprezentanților asociațiilor membre LAPAR pentru încrederea și susținerea acordate. Votul lor mă onorează și mă obligă, în egală măsură, să acționez cu responsabilitate, fermitate și consecvență pentru apărarea intereselor fermierilor și pentru consolidarea rolului organizației în dialogul național și european. Voi rămâne permanent deschis dialogului și colaborării, deoarece consider că forța unei organizații este dată de coeziune, de capacitatea de a valorifica energia noii generații de fermieri și, în același timp, de a respecta și integra experiența acumulată de-a lungul anilor în acest domeniu. În mod special, doresc să îi mulțumesc domnului dr. ing. Nicu Vasile pentru activitatea și contribuția semnificativă aduse în perioada mandatului său. Expertiza și experiența sa reprezintă un capital important pentru organizație, motiv pentru care îmi doresc să continuăm colaborarea într-o relație de tip președinte – consilier onorific, în beneficiul LAPAR și al sectorului agricol românesc”.
Matei Titianu administrează o fermă de cultură mare, circa 700 ha, în județul Brăila, alături de familie. Noul președinte LAPAR va împlini 29 de ani pe 21 februarie.
Adunarea Generală a desemnat noul Consiliu Director LAPAR, format din șase membri titulari și doi membri supleanți, care își încep mandatul cu responsabilitatea de a coordona activitatea organizației în anul agricol 2026: Bogdan Furfurică, Fazakas Miklos, Alexandru Dragănescu, Laurențiu Mocanu, Andrei Popescu, Adrian Leca, Mădălin Jenaru, Radu-Codruț Nițulescu. Totodată, Elena Vișănescu a fost revalidată în funcția de Cenzor al Federației LAPAR.
Se remarcă prezența tinerilor în componența Consiliului Director, fapt care demonstrează disponibilitatea noii generații de fermieri de a se implica activ, de a investi timp și energie în consolidarea organizației și în reprezentarea profesionistă a sectorului agricol.
„LAPAR își reafirmă angajamentul de a acționa transparent, echilibrat și consecvent în dialogul cu autoritățile naționale și instituțiile europene, promovând unitatea și colaborarea în interiorul organizației și în cadrul structurilor asociative din care face parte. Organizația va continua să susțină competitivitatea fermierilor români și dezvoltarea durabilă a agriculturii, într-un context european și global aflat în permanentă schimbare”, transmite Federația Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.
2025, un an marcat de presiuni economice și legislative
Raportul de Activitate pentru anul 2025 al LAPAR evidențiază un volum consistent de demersuri instituționale la nivel național și european, participarea activă în grupurile de lucru Copa-Cogeca, implicarea în cadrul Alianței pentru Agricultură și Cooperare, precum și contribuții la proiecte europene de cercetare și inovare.
Anul 2025 a fost caracterizat de un context complex pentru agricultura românească, marcat de presiuni economice și legislative. În aceste condiții, LAPAR a desfășurat o activitate susținută, realizată cu resurse limitate, dar cu determinare și responsabilitate instituțională, în interesul fermierilor membri.
Noi organizații în LAPAR
Adunarea Generală a aprobat în unanimitate cererile de adeziune depuse de: Raiffeisen Agro România – RWA Agro; Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina – APAB; Asociația „Gustă din Bucovina”; SC Cerlit SRL – membru fără drept de vot, conform statutului; INCDS „Marin Drăcea” – membru onorific. Prin aceste noi aderări, LAPAR își consolidează reprezentativitatea în sectorul agricol, reunind organizații relevante și extinzându-și capacitatea de dialog și expertiză în relația cu instituțiile naționale și europene.
Recunoștință pentru mandatul încheiat
Adunarea Generală a adresat mulțumiri fostului președinte, dr. ing. Nicu Vasile, pentru timpul, energia și dedicarea oferite organizației în perioada mandatului său. Sub conducerea domniei sale, în anul 2020, LAPAR, împreună cu Federația PRO AGRO, a inițiat demersurile pentru constituirea Alianței pentru Agricultură și Cooperare, structură de reprezentare unitară sub umbrela căreia România este prezentă la nivelul Copa-Cogeca.
Începând cu anul 2021, LAPAR a devenit membru al CNIPMMR, implicându-se activ în taskforce-ul dedicat agriculturii, iar din martie 2024 organizația a devenit membru al EURAF – European Agroforestry Federation, consolidându-și astfel prezența în structurile europene relevante.
Mandatul lui Nicu Vasile a fost caracterizat prin consolidarea relațiilor instituționale și prin apropierea mediului asociativ de institutele de cercetare și structurile academice, contribuind la integrarea expertizei științifice în dialogul privind politicile agricole. Federația LAPAR își exprimă aprecierea pentru contribuția adusă în această etapă de dezvoltare a organizației.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!









