De 95 de ani lider în agricultură, Pioneer® - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 20 Aprilie 2021 16:59

De 95 de ani lider în agricultură, Pioneer® Recomandat

Scris de

Succesul durabil al mărcii Pioneer® reflectă preocuparea centrală a companiei Corteva Agriscience de a pune inovarea în slujba fermierilor, pentru maximizarea producției și perpetuarea afacerilor. Anul acesta, brandul Pioneer® aniversează 95 de ani.

21D 1002 Pioneer 95 Years logo Pioneer Logo cmyk color

De 95 de ani, Pioneer® mișcă industria agricolă înainte. Ceea ce a început cu ideea de hibrid de porumb în 1926, a înflorit într-un brand recunoscut la nivel mondial, deținut de Corteva Agriscience, o companie globală dedicată integral agriculturii, recunoscută pentru faptul că furnizează fermierilor inovații de neegalat.

Pioneer® a fost una dintre primele companii de semințe care a produs genetică hibridă avansată și, ca marcă globală de semințe a Corteva Agriscience, Pioneer® continuă să fie cel mai de succes și recunoscut brand din industrie.

„Produsele și serviciile marca Pioneer® oferă fermierilor cele mai inovatoare soluții de pe piață, astfel încât aceștia să-și poată maximiza productivitatea și să obțină recoltele de care avem nevoie pentru a hrăni o lume în continuă creștere. De 95 de ani apărăm cauza fermierilor, investim în comunități și promovăm soluții agricole durabile. Vom continua să facem aceste lucruri pentru mulți ani de acum înainte”, a declarat Jim Collins, Chief Executive Officer, Corteva Agriscience.

Originară din Midwest-ul American, Pioneer® operează acum la scară globală. În România, Pioneer® a adus încă de acum aproape o jumătate de secol hibrizi performanți de porumb. În zilele noastre, compania a devenit o prezență de referință în peisajul industriei agricole autohtone, unde a investit în cercetare pentru a furniza genetică adaptată acestei regiuni pedoclimatice și în capacități de producție la cele mai moderne standarde la nivel mondial. Pioneer® valorifică superior tradiția locală în producerea de semințe și România continuă, astfel, să fie unul dintre jucătorii de top din Uniunea Europeană pe această piață, aprovizionând atât destinații din UE, cât și piețe extracomunitare.

„Pioneer® a contribuit la modelarea agriculturii nu doar în SUA, ci la nivel global. Firma are o prezență îndelungată și stabilă în Europa Centrală și de Est și pune la dispoziția fermierilor semințe de calitate, instrumente agronomice și sprijinul de care au nevoie pentru a avea succes. Ne vom strădui în continuare să ne ajutăm clienții să îmbunătățească an de an performanța fermelor, prin cunoștințe agronomice de ultimă generație, agricultură digitală și expertiză financiară – scopul nostru fiind întotdeauna ca aceștia să obțină rezultate excepționale și să își atingă pe deplin potențialul. Conform viziunii noastre referitoare la durabilitate, vom colabora cu fermierii pentru a-i ajuta să-și construiască exploatații moderne, profitând de resursele bogate pe care le oferă solul și protejând bogăția acestuia”, punctează Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova.

Timp de aproape un secol, accentul pus de Pioneer® pe inovarea continuă în beneficiul clienților a dus la creșterea productivității, la practici mai durabile și la îmbunătățiri în zone considerate anterior de neatins. Cu un portofoliu de neegalat în ceea ce privește semințele, cu performanțe dovedite în timp, Pioneer s-a consolidat ca una dintre cele mai reputabile mărci din agricultură.

„Veniți alături de noi cu hashtagul #BestIsYet să sărbătorim online această aniversare și împărtășiți-vă amintirile și experiențele preferate legate de brandul Pioneer®, îndeamnă Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 505 ori

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista