„Soare cu dinți” pentru fermierii bistrițeni. An bun pentru o cultură agricolă, dar dezastruos pentru altele - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 27 Noiembrie 2019 15:30

„Soare cu dinți” pentru fermierii bistrițeni. An bun pentru o cultură agricolă, dar dezastruos pentru altele

Scris de

Față de toamna anului trecut, în această perioadă, agricultorii din judeţul Bistriţa-Năsăud raportează producţii mult mai bune la cartof, potrivit raportului prezentat miercuri, 27 noiembrie 2018, de către şeful Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ), Nuţu Tabără, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural.

Pe de altă parte, la recolta de porumb (principală la nivel de județ), dar în special la producțiile din pomicultură se înregistrează creșteri negative pe fondul condiţiilor meteorologice neprielnice.

Concret, cartoful a fost cultivat pe 7.243 hectare, cu 1.619 hectare mai multe decât în 2018. Recolta obţinută în acest caz a fost de 11.250 kg/ha, cu peste 25% mai mare raportat la rezultatele din 2018.

Tot în anul acesta, porumbul s-a cultivat pe 22.160 de hectare, cu 1.200 hectare în plus faţă de 2018, însă randamentul la hectar s-a situat la un nivel de 5.850 de kg, cu circa 27% sub nivelul înregistrat în anul precedent.

Cea mai afectată a fost pomicultura, unde fermierii au obţinut producţii şi cu 77% mai mici decât anul trecut.

Producţia de mere de anul acesta a fost de 3.883 kg/ha, cu 77,42% mai mică, cea de pere a scăzut cu 75,64%, ajungând la 2.557 kg/ha, iar cea de prune a fost mai mică cu 56,37%, ajungând la 6.806 kg/ha.

În ceea ce priveşte viticultura, s-au înregistrat recolte mai mari cu 20% la strugurii de masă şi cu circa 14% mai mici la strugurii pentru vin.

„A fost un an atipic din punct de vedere meteorologic, începând cu acele îngheţuri târzii de primăvară, continuând cu inundaţiile din primăvara acestui an, vreo două-trei reprize de gheaţă, care au afectat anumite zone ale judeţului, şi, bineînţeles, seceta - noi am fost catalogaţi la un regim pedologic moderat, dar s-a resimţit şi la noi acest lucru. Toate acestea au făcut ca, de data aceasta, producţiile să nu mai fie, evident, de departe, cele de anul trecut. (...) Totuşi, producţiile de anul acesta - sigur, diminuate în comparaţie cu cele de anul trecut - sunt, să zicem, rezonabile”, a completat șefulicialul DAJ pentru corespondenții presei centrale.

Citit 2651 ori

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista