Libertatea este, foarte simplu vorbind, capacitatea de a face tot ceea ce vrei. Dacă vrei să faci ce ți-e imposibil, atunci nu te vei mai simți liber.

Sunt nenumărate constrangeri sociale, legale, fizice, dacă le respecți, vei fi un om liber. Primul om a ales să părăsească raiul, a putut să facă acest lucru. Pomul oprit a fost alternativa, dacă respecta „constrangerea” ar fi rămas in rai, dar liber, pentru că voise acest lucru. Fără această opțiune, neavand ce să aleagă, ar fi fost prizonier intr-o colivie de aur. Dumnezeu vrea iubirea omului, nu simpla sa prezență. Niciodată, de-a lungul timpului, omului nu i-a fost incălcată libertatea, decat numai de către alt om. Şi cel care o incalcă poate să o facă tocmai pentru că Dumnezeu îi respectă libertatea aceasta. De altfel, nici oamenii intre ei nu doresc cu tot dinadinsul să atenteze la libertatea semenului lor. Se intamplă totuși pentru că „uneori” ea stă in calea propriei libertăți. Legile au fost date tocmai pentru a gestiona libertatea fiecăruia dintre noi.

Legea Vechiului Testament l-a invățat pe om să iubească. Legea cea nouă este insăși Iubirea. Omul poate face acum tot ce vrea fără să mai atenteze la libertatea altuia, pentru că il iubește și dorința sa este ca celălalt să se simtă cat mai liber.

Pentru a fi așa insă, fiecare ar trebui să ințeleagă, nu doar cu mintea, acest algoritm simplu. Iubirea de sine, de bogăție, de putere, lenea, desfraul, mania, intristarea, mandria sunt tot atatea piedici care îi vor face pe mulți să uite calea cea simplă spre libertate. Dar dorința de a fi liber rămane și îi determină să găsească propriile căi, asemenea lui Adam. Una dintre ele este puterea, este calea prin care omul se dorește asemenea lui Dumnezeu, dorind să supună totul. Puterea îi va extinde

cercul in care iși poate exercita libertatea. Pentru a ajunge la putere bărbații in trecut iși intăreau brațul și mintea devenind mai puternici cu adevărat, cucerind respectul și supunerea celor mai puțin capabili. Dumnezeu a ingăduit o asemenea organizare pentru că aducea stabilitate și progres. In această situație, incompetența avea un singur destin: pieirea. Cei puternici erau destul de ințelepți ca să-i conducă spre prosperitate pe ceilalți, pentru că de la aceștia își trăgeau bogăția.

Conducători foarte înțelepți au investit în educația poporului, făcându-l capabil să-și producă pentru sine, ba chiar mai mult. Simțindu-se protejați, cei din urmă contribuiau fără regret la bunăstarea primului.

Clasele puternice trăiau în simbioză cu cele slabe fără a le elimina, pentru că aveau nevoie de ele. In Țările Romane conducerea a diferit de cea din vestul Europei. Cei puternici nu erau atât de puternici, iar cei slabi nu erau atât de slabi. Voievozii erau aleși dintre boieri după interminabile lupte interne. Slugărnicia, milogeala, para către puterile „protectoare” – de fapt, asupritoare – era politica oricărei case boierești prinsă in războiul pentru putere. Sprijinul acordat viitorului domn era răsplătit ca și astăzi cu funcții și poziții cat mai aproape de ciolan. Nu războaiele ne-au ținut in loc. Dușmanul de afară sau din interior a luptat cu armele unei politici de instigare și incurajare a taberelor de boieri. Timpul rămas între două intrigi era prea scurt ca să se lege două ganduri de edil.

Cine mai avea timp să construiască monumental, cetății impunătoare, academii? Proiectele mari au nevoie de timp de concepere, de zidire, de infrumusețare, și nu puțin. Boierii de azi critică memoria lui Ştefan cel Mare amintind cat se poate de des că era „degrabă vărsătoriu de sange nevinovat”. Poate că erau boierii aceia la fel de „nevinovați” ca și cei de azi care „nici ceapă n-au mincat, nici gura nu le miroase”, dar știm cu toții că e doar „deodorant”. Se poate spune că nu e nimic nou. Aceleași condiții, aceleași ambiții. Toți vor puterea care, cred ei, îi va face liberi. Calea diferă. E mai greu să-ți intărești brațul și mintea, intriga e mai la indemană.

Probabil că ați observat că in paginile de inceput ale revistei noastre publicăm, regulat, scurte citate din articolele scrise de Mihail Eminescu in presă acum mai bine de 150 de ani. Actualitatea lor este atat de mare, incat ai senzația că sunt concepute acum. De ce a scris astfel Eminescu despre vremea lui? Pentru că era asemănătoare cu cea din ziua de astăzi. Se încheiase cea mai mizerabilă perioadă a luptei pentru putere, cea Fanariotă. Societatea era măcinată ca și azi de lideri corupți. Regalitatea abia instaurată avea să-și arate roadele ceva mai tarziu. Am avut și noi un rege și s-a cunoscut. In rest, nimic nou sub soare. Există o spirală a istoriei despre care au vorbit mulți ințelepți și care au spus că cine nu invață din greșelile trecutului riscă să le repete. Şi totuși avem și o veste bună, atunci cand ajungi foarte jos, vine un timp al urcușului, al invierii. Hristos a venit intr-un moment in care omenirea atinsese o culme a răutății și a desfraului.

El a arătat calea către libertate: Iubirea, Jertfa și Invierea.

Hristos a inviat! Urmăm noi? Să ne ajute Dumnezeu.