Cu o producţie în scădere în ultimii 20 de ani, şeptelul bovin european reprezintă 7% din şeptelul mondial. După anul 2000, şeptelul vacilor de lapte s-a diminuat, ajungând la 24,1 milioane de animale în anul 2007. Piaţa a rămas în mare parte naţională, iar după integrarea noilor state membre a fost favorizat schimbul intracomunitar.
Importul de carne din statele terţe UE provine din ţările membre MERCOSUR, el fiind în creştere în perioada 2002-2005, în uşoara scădere între 2006 şi 2008, iar exporturile UE sunt în scădere puternică în ultimii 10 ani.
Preţul cărnii de vită şi-a revenit după criza produsă de encefalopatia spongiformă în 2001, crescând până în anul 2008, excepţie făcând anul 2007. Preţul cărnii este tradiţional ridicat în Franţa şi Italia, scăzut în Spania şi în Marea Britanie. Preţul cărnii din Germania a fost în uşoară creştere, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celei din România.
Consumul mediu pe locuitor în UE 27 este mai puţin de 17 kg în 2008, cantitate mai mică cu 4% faţă de consumul din 2007. Consumul de carne de vită este mai dezvoltat în statele membre UE 15.
În alte 19 state europene, şeptelul de vaci pentru lapte este majoritar în cea mai mare parte a cazurilor.
După anul 1977, ajutoarele directe şi măsurile de piaţă au coabitat. Principalele instrumente ale sistemului cuplat de ajutor au fost: un ajutor pentru fătare, un ajutor pentru îngrăşare şi un ajutor general. Aceste ajutoare au funcţionat până în anul 2003. Măsurile de piaţă sunt în principal constituite din drepturi vamale care au ca scop limitarea volumului importurilor pe piaţa europeană şi menţinerea preţului la un nivel mai ridicat faţă de celelalte pieţe mondiale. Pe parcursul timpului, Germania, Italia, Irlanda, Marea Britanie şi Polonia au decis să decupleze acest tip de ajutoare faţă de producţie, în timp ce Spania, Franţa şi Finlanda au adoptat un decuplaj parţial.
Sectorul european este tributar mai multor factori:
- Evoluţiilor sectorului lactatelor;
- Piaţa cerealelor şi furajelor de materii prime;
- Consumul de carne care pe termen lung este favorabil cărnurilor albe;
- Susţinerea măsurilor de dezvoltare rurală.
Punerea în practică a reformei din 2005/06 a dus la o diminuare a producţiei, în special o abandonare sau o reducere a activităţilor în exploataţii, în particular a celor mici, celor mai puţin specializate, reducerea activităţii venind pe fondul creşterii preţului furajelor.
Acest lucru a dus la menţinerea preţului cărnii la un nivel ridicat şi pe fondul unei conjuncturi mondiale bune, dar acest lucru nu a condus la ameliorarea rentabilităţii tuturor exploataţiilor pe fondul unor preţuri ale furajelor totuşi destul de mari.
În plan secundar reforma a produs efecte parţiale:
Sistemele de producţie au căpătat tendinţa de specializare şi de concentrare;
Intrarea Poloniei în jocul pieţei comunitare a dus la dezvoltarea şeptelului sau la cea a producţiei, la creşterea cantităţilor abatorizate şi la creşterea vânzărilor de carne.
Singurele state din UE 15 care au menţinut şeptelul au fost Franţa şi Finlanda;
Adaptările calitative precedente au dus la mişcări importante pe termen lung. Anumite evoluţii sunt facilitate de reformă (greutatea viţeilor, declinul numărului de boi). Prin urmare, creşterea greutăţii carcasei nu corespunde întotdeauna cu cererea faţă de calitate a industriei.
Reforma a dus la o mai bună adaptare a producătorilor la cerinţele pieţei, fără să se constate o influenţă vizibilă asupra competitivităţii. Reforma a avut un efect marginal asupra mărimii exploataţiilor. În general, decuplarea ajutoarelor nu a influenţat productivitatea aparentă, evoluţiiile sunt similare atât în statele membre care au optat pentru decuplarea totală, cât şi în cazul celor care au optat pentru decuplarea parţială a ajutoarelor. În anumite cazuri productivitatea a scăzut ca urmare a diminuării şeptelului şi implicit a producţiei (raportul dintre ajutoarele acordate la fătare cu cele pentru îngrăşare în Italia). Reforma nu a avut un efect vizibil asupra evoluţiei costului de producţie, acesta variind în funcţie de tipul exploataţiei şi mai puţin de punerea în practică a reformei. Preţul furajelor a fost determinant în acest caz.
Punerea în practică a măsurilor de condiţionalitate a influenţat costul de producţie, dar de o manieră dificil de cuantificat. Costul direct imputabil reformei din 2005 se limitează în principal la costurile generale care au constat în punerea în aplicare a măsurilor de bună practică agricolă şi la costurile administrative legate de condiţionalitate.
În Germania, Irlanda şi Marea Britanie amploarea ajutoarelor decuplate a fost mai mare şi decât nivelul venitului exploataţiilor familiale, ceea ce a scos în evidenţă faptul că după aplicarea reformei veniturile şi activităţile economice ale exploataţiilor din aceste state au fost negative. În Italia, unde preţul de vânzare este ridicat, influenţa ajutorului decuplat pe venit exploataţie familială nu a depăşit niciodată 50%. Astfel, activităţile economice din aceste exploataţii duc la conservarea venitului.
Punerea în practică a reformei a produs efecte limitate asupra creşterii intensive şi tradiţionale. Numeroase exploataţii de bovine se menţin în regiunile extensive defavorizate, punerea în practică a art. 69 nu a produs efecte asupra menţinerii creşterii intensive sau tradiţionale de bovine.
Recomandările pentru perioada următoare sunt legate de:
Decuplarea ajutoarelor, care trebuie prelungită şi consolidată. Decuplarea permite o mai mare supleţe în ceea ce priveşte adaptarea;
Înlocuirea primei pentru vacile alăptante cu o primă pentru menţinerea activităţilor de creşterea animalelor în special în zonele sensibile.
Aceste propuneri au în vedere adaptarea activităţii productive pentru a răspunde provocărilor factorilor externi, cum sunt: evoluţia schimbărilor climatice, preţul cerealelor, cererea faţă de carnea slabă, cererea de carne etc.
