Consumatorii vor avea informații mai clare și mai lizibile pe ambalajele alimentare - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Joi, 07 Iulie 2011 09:38

Consumatorii vor avea informații mai clare și mai lizibile pe ambalajele alimentare

Scris de

Consumatorii vor putea face alegeri în mai bună cunoștință de cauză și mai sănătoase atunci când cumpără alimente, acesta fiind principalul obiectiv al noilor reguli UE de etichetare a alimentelor, adoptate miercuri de Parlamentul European. Pe viitor, valoarea energetică, precum și cantitățile de lipide, acizi grași saturați, carbohidrați, glucide, proteine și sare vor trebui să fie ușor de observat pe pachetele alimentare, astfel încât consumatorii să poată identifica mai repede aceste informații.

Raportoarea Parlamentului, Renate Sommer (PPE, DE), care a condus negocierile cu Consiliul, finalizate printr-un acord, a afirmat în cadrul dezbaterii ce a precedat votul: "În ciuda diferențelor politice și ideologice din Parlamentul European, în pofida convingerilor ideologice la nivel național, am reușit să ajungem la un compromis foarte bun".

„Noile reguli ar trebui să asigure informații mai multe și mai bune consumatorilor, pentru ca aceștia să poată alege în cunoștință de cauză atunci când cumpără. Mai mult decât atât, industria alimentară va trebui să beneficieze la rându-i, ar trebui să existe mai multă stabilitate juridică, mai puțină birocrație și o mai bună legislație în general. ... acest lucru este foarte important pentru IMM-uri.(...) mai mult de 80% din sectorul alimentar la nivelul UE este reprezentat de IMM-uri.”

Declarația nutrițională obligatorie

Potrivit noilor reguli, valoarea nutrițională și cantitățile de lipide, acizi grași saturați, carbohidrați, glucide, proteine și sare, trebuie să apară într-un mod vizibil pe ambalaj, în formă de tabel, împreună și în același câmp vizual. Toate aceste informații trebuie să fie raportate la 100g sau 100ml. În plus, aceste informații ar putea fi raportate și per porție.

Alergeni

În prezent, toate ingredientele - incluzând aici substanțele alergene - trebuie să fie specificate pe etichetele alimentelor pre-ambalate. Pe viitor, va fi mai ușor pentru consumatori să observe dacă un produs conține substanțe alergene, odată ce acestea vor fi obligatoriu subliniate în lista de ingrediente. Prin urmare, consumatorii vor găsi informațiile despre alergeni la prima vedere.

Noile reguli stipulează de asemenea că informațiile despre alergeni vor trebui făcute disponibile și în cazul alimentelor neambalate, așa cum este cazul mâncării vândute în restaurante sau cantine. În acest caz, statele membre pot lua măsuri în ceea ce privește modalitatea în care vor face disponibile aceste informații către consumatori.

Eticheta privind țara de origine

Proveniența anumitor alimente, cum este carnea de vacă, mierea, uleiul de măsline, fructele proaspete și legumele, trebuie deja indicată pe etichete în concordanță cu legislația sectorială specifică. Acest lucru a devenit deja obligatoriu acolo unde absența sa ar duce la inducerea în eroare a consumatorului. La solicitarea Parlamentului, această obligație va fi acum extinsă la carnea proaspătă provenită de la porci, oi, capre și păsări. La doi ani de la intrarea în vigoare a noului regulament, Comisia va trebui să introducă regulile de implementare în acest scop.

Pe viitor, s-ar putea decide extinderea etichetării țării de origine la alte categorii de alimente (cum este cazul cărnii folosite ca ingredient, al laptelui sau al alimentelor neprocesate), dar înainte ca acest lucru să se întâmple, Comisia va trebui să deruleze evaluări de impact pentru a testa fezabilitatea și costurile potențiale ale unor astfel de cerințe de etichetare.

Citit 1767 ori

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista