MIHAI EMINESCU

„În veacul nostru se înmulţeau trebuinţele, deci trebuia înmulţită producţia şi braţele producătoare. Din contră am urmat. Numărul producătorilor care în ţara noastră sunt absolut numai ţăranii dă îndărăt, deci e supus la o trudă mult mai mare decât poate purta; şi se înmulţesc – cine? Cei cari precupeţesc munca lui în ţară şi în afară şi clasele parazite. La ţară putrezesc grânele omului nevândute, în oraş plăteşti pâinea cu preţul cu care se vinde la Viena sau la Paris.

Căci firul de grâu trece prin douăzeci de mâini de la producător până la consumator şi, pe această cale, se scumpeşte, pentru că cele douăzeci de mâini corespund cu cincizeci de guri, care având a trăi de pe dânsul, produc o scumpire artificială...

Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine, încât mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară, şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm în America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acum o bucată de loc în Mexic, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România."

(Mihai Eminescu, Scrieri politice - Frază şi adevăr)