Multe și felurite întâmplări, de tot hazul ori necazul, se petrec în mereu fascinanta noastră Românie. Printre aceste tărășenii, de râs ori de plâns, la loc de cinste se situează din moși strămoși și până în prezentul cam zbanghiu pe care-l trăim cele de pe la nunți și diverse alte sărbători creștine (la mulți ani cu sănătate și în anul care vine să vă fie și mai bine). De unde nu de puține ori s-a plecat - și vai încă se pleacă - direct la spital, la morgă, nu! că nu cadrează cu evenimentele mai sus menționate. Motive de scandal și păruială câte poftești: dacă zestrea e prea mică, față de înțelegere, dacă mireasa e borțoasă, dar nu cu soțul legitim, dacă nașul n-a ridicat la cât trebuie strigarea darului, ba că invitata principală la zaiafet a fugit, cu rochia ei albă cu un terchea berchea, ba că mirele s-a îmbătat și s-a dat la mama soacră, multe și mărunte, pricini adevărate ori numai inventate, toate având însă un singur final: Hai cu nunta la spital! Că și rimează! Ceea ce s-a întâmplat însă mai zilele trecute într-o localitate al cărei nume nu are rost să-l amintesc, Doamne ferește, să nu mă aleg cu vreo daravelă întrece orișice închipuire. Pentru că acolo, în acea așezare plină de palate cu turnulețe, bumbăceala a început atunci când, până la nunta propriu-zisă mai era, har Domnului, vreme destulă. Și ce încăierare, măi fraților! Război în toată regula. Săbii ninja, pistoale, ba chiar și pușcoace artizanale, degete tăiate și ținute în batiste, ca amintire, căpățâni sparte, crestături de iatagane la gât ori pe spinare, dinți scoși cu cleștele furat de la dentist, scene cumplite, mai dihai decât cele din filmele de groază cu care suntem bagosloviți zi de zi, seară de seară, noapte de noapte pe mai toate canalele de televiziune. Cu adevărat canale! Mărul discordiei, nici nu se putea altfel, ochii de foc ai unei codane de nici nouă ani - că așa-i la ei! - care fetiță fusese promisă încă din pruncie unuia, dar care o furase altul, familii, negre tuci de supărare - nu e niciun apropo - învrăjbite mai ceva ca în Romeo și Julieta, versiunea clasică, Franco Zeffirelli, ură cât cuprinde, aprigă dihonie ca între cei mai înrăiți dușmani, deși era cât pe-aci să devină rude. Prin alianță, USL, USL, garanția păcii e! Bilanțul confruntării: vreo 10, 12 răniți, plus nelipsite pagube colaterale. Bine, totuși, că n-a fost nevoie să fie și chemat taica popa. Că în loc de cununie, trebuia să cânte vreun prohod ori să țină vreun discurs lung, plicticos și aiurea, cum s-a întâmplat, mai deunăzi, într-o altă comună mioritică, de a ieșit cu reclamații tânăra până la înalt prea sfințitul.
O întrebare: pe unde or fi umblat oare în timpul ciomăgelii, vezi bine, băieții aceia plătiți cu bani buni (aiurea, cu doi poli și ăia de dijmuiți de inflație) să vegheze liniștea publică și cărora, ce chestie, domnule, mai ceva ca la teatru, se zvonește că iar li se schimbă uniformele. Adică, mai exact, jumătate din vestimentație. Ori veston, ori pantalon, la alegere, că fonduri de la bugetul mereu amânat - ca la noi la nimenea - de unde! Iar la anul care vine, o vom duce și mai bine!