Cum nu'mi place, dar absolut deloc, să mint mai mult decât trebuie - de frică să nu-mi crească nasul precum copchilului de lemn din poveste, ori, Doamne fereşte, să-mi spună lumea baron - baronul Münchhausen, ce-i drept - am să vă fac o mărtusirire: când văd pe la televizor că două grupuri de infractori se iau la harţă pentru pradă şi ajung să se ciomăgească, nu numai că nu-mi dau lacrimile de milă. ca oricărui bun creştin, dar dimpotrivă, mă unge la inimă. nu de alta, dar mă gândesc la câţi oameni au avut de suferit de pe urma tâlharilor. Între ei, gospodari care şi-au văzut recolta muncită şi răsmuncită un an şi furată într-o noapte, bieţi bătrâni al căror avut de-o viaţă - mult, puţin, nu contează, e jefuit în plină zi, fetiţe cărora li se smulg, pe stradă, în văzul tuturor, cerceii - deseori cu ureche cu tot. Că s-au înmulţit netrebnicii, fraţilor, şi nu mai au teamă nici de Dumnezeu, nici de oameni, nici de lege.
Or, aşa stând treburile, cum să nu mă bucure ori, mă rog, cum să nu încerc un sentiment de mulţumire, când văd că aceste scursori se încaieră între ele şi-şi mai şi sparg capetele din când în când. Aşa le trebuie! Am rămas însă fără grai când am aflat ce s-a întâmplat, mai zilele trecute, într-o aşezare românească unde, n-o să vă vină să credeţi - parul n-a fost folosit pentru a-i crăpa ţeasta partenerului de sport extrem, ci ... uite c-am ajuns s-o trăim şi p-asta - şi unei asistente medicale. O tânără dintr-o ambulanţă care, trecând pe lângă un ins trântit la pământ, rănit grav după toate aparențele, a oprit mașina pentru a-i acorda primul ajutor. Ei bine, acest gest, firesc, la urma urmei, din partea unei femei în uniformă albă (deși, de ce să nu o spunem, s-au mai văzut și altfel de cazuri, chiar mai alaltăieri, bunăoară, când o salvare a refuzat să ia un pieton accidentat pe motiv că, vezi Doamne, era plină-și era, într-adevăr, dar cu...varză, că tot trebuia pusă la murat). Gestul asistentei, așadar, a fost întrerupt brutal de o lovitură năprasnică dată cu un par de autorul tentativei de omor împotriva celui căzut. De neînchipuit și totuși adevărat, acest act de o cruzime dusă la extrem se petrece în România zilelor noastre, într-o zi oarecare a anului 2013, carevasăzică, ce să vezi, în mileniul 3. Care, ne avertiza un filosof, român trăitor pe la Paris, va fi ori religios, ori nu va mai fi deloc. Iertat să fiu dacă greșesc cumva, dar, după umila mea părere, sămânța răului, departe de a fi distrusă, parcă face din ce în ce mai mulți lăstari. Nea Gheorghe, de pildă îl lasă lat pe uncheșul Mardare pentru o juma' de metru de gard, tușa Floarea omoară găinile vecinei sale, Veta, pe motiv că i-au ciugulit leușteanul, Pandele, feciorul lui Stamate, se face criță și își bate cu bestialitate pe cea care l-a adus pe lume, Eufrosinia își părăsește bărbatul și copiii și pleacă teleleu la Istambul, iar Fane, abia întors din armată tabără pe o biată bătrânică la o margine de sat.
Pe de altă parte, lăcomia și corupția, tâlhăria și violența au din ce în ce mai mulți adepți, de la vlădică și până la opincă. Iar dacă așa stau lucrurile și nu ne vom întoarce cu fața către cele bune-că doară creștini suntem ori, mă rog, ne pretindem, crunt și crâncen viitor ne așteaptă. Dar, cine știe, poate mă înșel și dracu nu este chiar atât de negru.