Într-o seară, plictisit peste poate, nici vremea de afară – şi nici vremurile de aici de dinlăuntrul ţării ori din afara ei – n-aveau cum să-mi schimbe starea, atenţia mi-a fost dintr-odată captată de o ştire auzită la radio, Antena Satelor, vezi bine, Fane: într-un sat, numărul măgarilor ameninţă să-l depăşească pecel al oamenilor. Iată un subiect de meditaţie, mi-am spus. Care va-să-zică, neamul lui Vasilică – cum  este numit de una lume patrupedul – se măreşte existand perspective să-l intreacă pe al celor ce umblă în două picioare şi se dă drept trestie gânditoare. E de bine, e de rău, cine poate şti? Mai păcătoasă se arată a fi treaba dacă avem în vedere (şi luăm în consideraţie) un alt aspect. Şi anume că unii dintre semenii noştri, parcă din ce în ce mai mulţi, sunt asemănaţi cu măgari.

Asta datorită „măgăriilor“ pe care le comit. Deşi după umila, dar indreptăţita, mea părere, n-ar trebui, în niciun caz, să li se spună astfel. Aceasta pentru a nu li se face o mare nedreptate animalelor – domestice ori sălbatice cate au mai rămas, dacă au mai rămas – despre care vorbim. Păi, ia să stăm stramb şi să judecăm drept. Avem cumva ce să reproşăm, dacă suntem serioşi şi nepărtinitori, asinilor? Bineinţeles că nu. Că sunt uneori extrem de incăpăţanaţi şi nu-i mai mişti dintr-ale lor?... asta nu e un defect, ci mai degrabă o calitate deoarece incăpăţanarea poate fi sinonimă şi cu perseverenţa şi cu capacitatea de a fi consecvent cu tine însuţi. Or, inşii cu proaste apucături – de la verbul „a apuca“, „a lua cu japca“, la care face trimtere eticheta măgari, departe de a avea aceste adevărate calităţi. Indivizii la care ne referim astăzi zic una şi maine alta, azi sunt cu unii, maine cu alţii, ei n-au nici convingeri de nestrămutat şi nici ambiţia de a-şi rămane credincioşi lor inşişi. Cât despre răbdarea, ori mai curand demnitatea de a duce greul în spate, indiferent cât de lung şi anevoios e drumul – însuşire

prin care asinii fac notă aparte în regnul animal, la măgarii care nu sunt măgari prin naştere, ci doar prin vocaţie – dacă ne insuşim totuşi acest apelativ – nici pomeneală să existe. Ei fug de muncă precum dracul de tămaie, ori politicianul de dus la cap o promisiune.

Cât despre greu, să-l ducă alţii.

Şi totuşi, dacă stau şi cuget bine, o asemănare s-ar găsi intre cele două specii. Care e aceasta? V-o spun imediat: lovitura de copită! Năpraznică, mutilantă, şi la una, şi la alta. Numai că şi în acest caz, este necesară o obligatory o diferenţiere: animalul, la propriu, loveşte din instinct de conservare, pentru a se apăra, pe cand dobitocul, la figurat, loveşte din plăcere sadică şi prostie crasă. Prostia de a distruge, plăcerea de a face rău cu bună-ştiinţă. Vedeţi în asta cumva vreo asemănare cu blandul patruped ce poartă pe spate semnul crucii? Nici pomeneală. Aşa încât, frumos vă rog, atenţie la vorbe şi la etichete. Să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului, iar măgarului ce-i al măgarului. Ori, poate, cine ştie, viceversa: să-i dăm măgarului ce-i al Cezarului, iar Cezarului ce-i al măgarului. Salut Vasilică! Ave!

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Alooo! Să trăiţi miştooo!

Şedeam şi mă gândeam, că io nu’s ca ardeleanu’, numa’ să şed, mai şi cujet. Mă cujetam la întrebărili ecsestenţiale la carele se cujetă tăt iubitoriu dă înţelepciune. A’că dă unde vinim şi un’ ne-om duce când ne’om nunti cu Negra, că nu se ecsiestează să ne ducem aşa ca o cotarlă acăţată-n loitra căruţii. Mie’mi fu limpede ca on molan ruj şăzut dăn fert. Să te luminez şi pă Mata! Dupe mine Dumnezeu il făcu pă om p’aci, p’in ograda noastră, că nu dejaba ne zise Papa c’acileaşa’I Grădina Maicii Domnului. Cujetă ! Ie momiţe pă la noi? Nu! Dacă nu ie, cum să să aplice lejili dă ievoluţie a lu’ Darvin? Cu lutu’ stăm bine, glodu’i pă toate uliţili, başca’n buricu’ targului. On pospai dă ploaie şi ai material să faci căpiţe dă adami şi ieve. Să mă ierte, da’ io nu crez că o făcu den coastă, că nu poci să vari deştu’n os să-l borteleşti, cat ăi fi tu dă smeu! Şi’s fro’ nouă! D’aia, în inţelepciunea lor, aleşii nu se inghesuie să ne facă şuşele şi otostrăzi. Să nu strice baza dă aprovizionare lu’ Ăl de Sus că dacă ia veni iar chefu’ şi n’are, atunci să te ţii. Alt arcument. Unde pă mapamond’ ie unii de moare ca’canele dă grijea altuia?

Transcedental vorbind (te-am tăiat de le ştiu, mai ceva ca Dom’Andrei), şarpili muri dă grijea lu’ Ieva şi a lu’ Adam, dă unde nu ştia iei cum ie cu branza’n borcan şi cum sufletu’n Rai. Uită-te pă tevereuri şi o să vezi căpiţe dă comatoşi den cauză dă grijea noast’! Şi raiu’i tot pă bătătură. Că d’aia ăia dă la uie şi guvernu’ de la noi, ca stat membru (urată defeniţie, mai să nu ţ’o zic, da’i pă regulament şi’i oblegatorie) face niznai cu ajutoarili şi suptvenţiili pă agricultură, că ştie şi iei că la noi ie raiu’, cade grăunţa din poznar dă Florii şi implii ţuhalu’ dă san’Mi’ai. Suntem dă suptsistenţă, că trăim cu ce dă Dumnezeu.

Să zicem mersi lu’ ăi de ne conduce că ne suptţin să nu ieşim din starea asta. Păi cum ne’sta nouă să ne haim ca olandejii ori jermanii pintru glojdeală, care, oriş’cat ie dă fudulie? Şi aşa avem nădejdea dă viaţă a mai mică den Iuropa, da’ când om munci ca ăia? Ce vrai să ne ducem, ’nainte să vedem soarili? S’ajungem o naţie lătrată dă nenăscuţii cani, cum zicea poetu’(mai cetim şi noi!)? Alt arcument! Zice psalmistru’ că ăl mai fericit ie ăla dă ajunje acolo unde nu’i durere şi intristare? Zice! Păi nu pă ocolu’ nost ie a mai entensă activitate dă turizm iecologic, la locuri cu verdeaţă (datili’s dă la Institutu’ dă numere!), aşa că ştie iel guvenu’ dă ce ridică vrasta dă penzionare şi osteneşte la greu să ne scurteze perioada dă şedere. Başca că bărbaţii ar trebui să’i ridice o statuie dă mulţămire lu’ Nea’Traian că ne descremenă la penzionare.

Ştie săracu’ dă iel, den esperenţă, ce greu tare ie să stai douăşpa’ din douăşpa’ langă poalili muierii! Aşa la servici, mai un mini, mai on tanga, mai on crăpeu pă copan, mai on iţar dă licra, mai o inghesuială în lift, devine că’ţi clăteşti vederea şi te implii dă putirinţă, să fie mulţămită şi a’d’acas’. Te luminaşi dă ecsestenţiala de ţ’am zis?

Gheorghe.

La noi se FURĂ, se fură peste tot. Se fură vecinii între ei, mutând gardul cu ceva centimetri sau metri. Se fură oul de sub găină ori cu găină cu tot. Se fură porcul din coteţ şi vaca din grajd, dar şi agoniseala bătrânilor ţinută pentru ziua când vor pleca spre cele veşnice. Se fură pământul cu acte false. Se fură din codru ca niciodată. Aici aş intreba cine a furat lemnul din cele două judeţe Covasna şi  Harghita? Cine are curajul să-mi răspundă... românul, maghiarul sau secuiul?! Poate cel sau cei care au devenit miliardari peste noapte... sau?! La noi se fură fierul pentru că din “89 s-a decis că industria Romaniei este un maldăr de fier vechi. Aşa au apărut celebrele castele cu turnuleţe, stăpanii lor fiind compensaţi cu substanţiale ajutoare sociale, ajutoare ridicate de la primării numai şi numai în limuzine. Ne mutăm în pieţe unde se fură la cantar fără nicio excepţie, iar cei care fură sunt producători agricoli cu acte în regulă.

Atunci revin la primării, unde primarii sunt părtaşi la aceste furturi prin eliberarea aşa-ziselor certificate de producător. Părtaşi la aceste furturi sunt şi şefii de pieţe laolaltă cu comisarii şi poliţiştii plătiţi de noi toţi pentru a face un control onest. Suntem furaţi cu legume şi fructe otrăvite, venite ilegal în ţară din UE sau din Orient. Aţi auzit de legume sau fructe analizate în laborator şi oprite la vanzare? NU!!! Acesta este furt şi atentat la sănătatea populaţiei care plăteşte impozite peste impozite. Să mergem mai sus şi constatăm că se fură din greu din pensii că aşa vrea... (ghici cine?) Când se fură cu sutele de milioane se cheamă evaziune fiscală iar cei mari inchid ochii. Ba nu! Se fac, cei de la DNA, că ii cercetează în libertate sau sub stare de arest şi apoi nu mai auzi nimic despre ei.

Cat s-a adus la bugetul ţării din furtul pensiilor şi cat a plecat din buget prin evazuine??? Cititorule nu te chinui să faci socoteala, vei găsi un număr cu prea multe cifre. La noi furtul este piramidal. Cei mici cotizează mai sus cei de mai sus şi mai sus pană la regină (denumirea numi aparţine). S-a furat şi incă se mai fură economia naţională şi nimeni nu este tras la răspundere. Oare de ce?!... Ni se fură din teritoriu prin vanzare către cei “pribegi aduşi de vant”. Ni s-a furat pană şi istoria, atat de cei din răsărit, cat şi de cei din apus. Căutaţi – dacă aveţi acces – adevărata istorie la Moscova, Viena sau la Vatican şi de ce nu şi la Budapesta. Rămane Romania o bună “măcelărie” pentru cainii „bagabonți”. Revin la furturile mărunte adică cele depistate electronic de către APIA. La teritoriu plat totul este limpede. Dacă s-a declarat neconform este infracţiune dar la suprafeţele denivelate fotografiile din aer răman în aer. Măsurătorile nu arată realitatea de pe pămant. Acesta nu este tot furt? De ce trebuie să ne mirăm că se fură? Cine fură azi un ou... e bou!!! (Aşa era şi pe vremea lui Ceauşescu numai că el inventase Legea 18 abrogată de urgenţă de Parlamentul ruşinii) Dragă cititorule!... Când scriu aceste randuri mă aflu, ca voi toţi, în Postul Paştilor şi mă gandesc cu teamă, că iar vor incerca politicienii să fure adeziunea supuşilor Celui de Sus.

Sigur, n-ar fi primul păcat politic. Nu pot incheia aceste cugetări fără să vă aduc aminte că suntem o ţară săracă, fără mijloace energetice, iar pământul se degradează pe zi ce trece. Atenţie!!! apa potabilă este pe terminate, o spun specialiştii. Legumicultorii aşteaptă statul iar statul le spune să se organizeze şi să‑şi unească interesele, ceea ce susţin şi eu şi semnez

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

P.S.: Statul arestează hoţii de buzunare pentru că fac concurenţă neloială!...

Acelaşi de mai sus

P.S. la P.S.: Felicitări, dle Profesor, sunteţi, acum, adevărat Ministru al agriculturii. Nu-i luaţi în seamă pe cei „modificaţi genetic”

Tot ăla cu studii...

Libertatea este, foarte simplu vorbind, capacitatea de a face tot ceea ce vrei. Dacă vrei să faci ce ți-e imposibil, atunci nu te vei mai simți liber.

Sunt nenumărate constrangeri sociale, legale, fizice, dacă le respecți, vei fi un om liber. Primul om a ales să părăsească raiul, a putut să facă acest lucru. Pomul oprit a fost alternativa, dacă respecta „constrangerea” ar fi rămas in rai, dar liber, pentru că voise acest lucru. Fără această opțiune, neavand ce să aleagă, ar fi fost prizonier intr-o colivie de aur. Dumnezeu vrea iubirea omului, nu simpla sa prezență. Niciodată, de-a lungul timpului, omului nu i-a fost incălcată libertatea, decat numai de către alt om. Şi cel care o incalcă poate să o facă tocmai pentru că Dumnezeu îi respectă libertatea aceasta. De altfel, nici oamenii intre ei nu doresc cu tot dinadinsul să atenteze la libertatea semenului lor. Se intamplă totuși pentru că „uneori” ea stă in calea propriei libertăți. Legile au fost date tocmai pentru a gestiona libertatea fiecăruia dintre noi.

Legea Vechiului Testament l-a invățat pe om să iubească. Legea cea nouă este insăși Iubirea. Omul poate face acum tot ce vrea fără să mai atenteze la libertatea altuia, pentru că il iubește și dorința sa este ca celălalt să se simtă cat mai liber.

Pentru a fi așa insă, fiecare ar trebui să ințeleagă, nu doar cu mintea, acest algoritm simplu. Iubirea de sine, de bogăție, de putere, lenea, desfraul, mania, intristarea, mandria sunt tot atatea piedici care îi vor face pe mulți să uite calea cea simplă spre libertate. Dar dorința de a fi liber rămane și îi determină să găsească propriile căi, asemenea lui Adam. Una dintre ele este puterea, este calea prin care omul se dorește asemenea lui Dumnezeu, dorind să supună totul. Puterea îi va extinde

cercul in care iși poate exercita libertatea. Pentru a ajunge la putere bărbații in trecut iși intăreau brațul și mintea devenind mai puternici cu adevărat, cucerind respectul și supunerea celor mai puțin capabili. Dumnezeu a ingăduit o asemenea organizare pentru că aducea stabilitate și progres. In această situație, incompetența avea un singur destin: pieirea. Cei puternici erau destul de ințelepți ca să-i conducă spre prosperitate pe ceilalți, pentru că de la aceștia își trăgeau bogăția.

Conducători foarte înțelepți au investit în educația poporului, făcându-l capabil să-și producă pentru sine, ba chiar mai mult. Simțindu-se protejați, cei din urmă contribuiau fără regret la bunăstarea primului.

Clasele puternice trăiau în simbioză cu cele slabe fără a le elimina, pentru că aveau nevoie de ele. In Țările Romane conducerea a diferit de cea din vestul Europei. Cei puternici nu erau atât de puternici, iar cei slabi nu erau atât de slabi. Voievozii erau aleși dintre boieri după interminabile lupte interne. Slugărnicia, milogeala, para către puterile „protectoare” – de fapt, asupritoare – era politica oricărei case boierești prinsă in războiul pentru putere. Sprijinul acordat viitorului domn era răsplătit ca și astăzi cu funcții și poziții cat mai aproape de ciolan. Nu războaiele ne-au ținut in loc. Dușmanul de afară sau din interior a luptat cu armele unei politici de instigare și incurajare a taberelor de boieri. Timpul rămas între două intrigi era prea scurt ca să se lege două ganduri de edil.

Cine mai avea timp să construiască monumental, cetății impunătoare, academii? Proiectele mari au nevoie de timp de concepere, de zidire, de infrumusețare, și nu puțin. Boierii de azi critică memoria lui Ştefan cel Mare amintind cat se poate de des că era „degrabă vărsătoriu de sange nevinovat”. Poate că erau boierii aceia la fel de „nevinovați” ca și cei de azi care „nici ceapă n-au mincat, nici gura nu le miroase”, dar știm cu toții că e doar „deodorant”. Se poate spune că nu e nimic nou. Aceleași condiții, aceleași ambiții. Toți vor puterea care, cred ei, îi va face liberi. Calea diferă. E mai greu să-ți intărești brațul și mintea, intriga e mai la indemană.

Probabil că ați observat că in paginile de inceput ale revistei noastre publicăm, regulat, scurte citate din articolele scrise de Mihail Eminescu in presă acum mai bine de 150 de ani. Actualitatea lor este atat de mare, incat ai senzația că sunt concepute acum. De ce a scris astfel Eminescu despre vremea lui? Pentru că era asemănătoare cu cea din ziua de astăzi. Se încheiase cea mai mizerabilă perioadă a luptei pentru putere, cea Fanariotă. Societatea era măcinată ca și azi de lideri corupți. Regalitatea abia instaurată avea să-și arate roadele ceva mai tarziu. Am avut și noi un rege și s-a cunoscut. In rest, nimic nou sub soare. Există o spirală a istoriei despre care au vorbit mulți ințelepți și care au spus că cine nu invață din greșelile trecutului riscă să le repete. Şi totuși avem și o veste bună, atunci cand ajungi foarte jos, vine un timp al urcușului, al invierii. Hristos a venit intr-un moment in care omenirea atinsese o culme a răutății și a desfraului.

El a arătat calea către libertate: Iubirea, Jertfa și Invierea.

Hristos a inviat! Urmăm noi? Să ne ajute Dumnezeu.