Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) deschide luni, 28 noiembrie 2011, o nouă sesiune pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente măsurii 112 'Instalarea tinerilor fermieri'din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013, fondurile nerambursabile alocate pe această sesiune fiind de 50 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al APDRP, sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 12.000 euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiune minimă de 6 UDE (unităţi de dimensiune economică). În cazul extinderii exploataţiei agricole, sprijinul pentru instalarea fermierului poate creşte cu 4.000 euro/1 UDE, dar nu va putea depăşi 40.000 euro/exploataţie.

Aceste plafoane de finanţare sunt eligibile sub rezerva aprobării ulterioare a Comisiei Europene.

Ministerul Agriculturii a transmis Comisiei Europene în data de 14 septembrie 2011 cea de-a şaptea propunere oficială de modificare a PNDR, propunerea conţinând modificări substanţiale ale măsurii 112 'Instalarea tinerilor fermieri'. Acestea se referă la creşterea plafonului maxim al primei de instalare de la 25.000 la 40.000 euro, la modificarea sprijinului minim acordat de la 10.000 la 12.000 euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE precum şi la modificarea condiţiilor privind nivelul minim de pregătire profesională a beneficiarilor măsurii.

Pentru instalarea tinerilor fermieri, principiul finanţării nerambursabile este acela al acordării unei prime de instalare. Sprijinul de instalare va fi acordat în două tranşe de plată. Prima tranşă, într-un procent de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare, iar cea de a doua tranşă va fi de 40% din totalul sprijinului.

Depunerea proiectelor aferente Măsurii 112 se va face zilnic, în perioada 28 noiembrie 2011 - 13 ianuarie 2012, la Oficiile Judeţene ale APDRP, în intervalul orar 09:00 - 14:00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este vineri, 13 ianuarie 2012, ora 12:00.

Pentru a primi finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri de finanţare. Acesta se poate descărca gratuit de pe pagina de internet a APDRP.

Măsura 112 'Instalarea tinerilor fermieri' se încadrează în Axa I - 'Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier' şi are ca obiective specifice creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri, iar cele operaţionale vizează creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă.

Sprijinul acordat în cadrul măsurii are ca scop dezvoltarea exploataţiilor agricole, care produc în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă, are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE, este situată pe teritoriul ţării şi este înregistrată în Registrul unic de identificare - APIA şi Registrul agricol.

Calculul Unităţii Dimensiunii Economice pentru anul 0 se realizează conform noilor coeficienţi din Cererea de Finanţare, MBS 2008, pentru proiectele ce se depun începând cu sesiunea 28 noiembrie 2011 - 13 ianuarie 2012. În situaţia în care se constată că exploataţia agricolă a solicitantului îndeplinea condiţia minimă (dimensiunea exploataţiei agricole este cuprinsă între 6 - 40 UDE) cu mai mult de 12 luni înainte de depunerea Cererii de Finanţare, acesta nu este eligibilă pentru sprijin.

Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în 2011 au fost depuse pe această măsură 4.083 de proiecte, în valoare de 83,63 de milioane de euro, aproape dublu faţă de întregul an 2010. De asemenea, au fost semnate contracte de finanţare cu 2.565 de tineri fermieri, observându-se un echilibru între proiectele promovate de către femei şi de către bărbaţi. Astfel, s-au încheiat 1.109 contracte pentru femei şi 1.456 de contracte pentru bărbaţi, ceea ce arată o implicare din ce în ce mai mare a tinerelor în agricultură. Deşi implementarea planului de afaceri se face într-o perioadă mai lungă de timp, 105 tineri au finalizat deja ceea ce şi-au propus.

Alocarea totală pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) este de 9,67 miliarde de euro din bani europeni, pentru perioada 2007 - 2013. PNDR 2007 - 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România

Managementul tehnologic corect al unei exploataţii agricole, indiferent de mărimea ei, trebuie fundamentat pe considerente agrotehnice şi fitotehnice. Fiecare cultură are specificitatea sa vizavi de o anumită premergătoare în asolamentul în care este încadrată. În România  zilelor noastre sunt  foarte puţine exploataţii agricole în care structura de culturi este stabilită plecând de la considerente şi limitări de ordin agro-fitotehnic, așa cum ar fi normal.

Este binecunoscută importanţa rotaţiei culturilor în cadrul unui asolament corect întocmit. Însă, tot mai mulţi fermieri, din păcate, neglijează acest lucru. Cauzele sunt multiple, plecând de la condiţionările de ordin comercial, care ţin de eficienţa economică a unei culturi sau de cererea pieţei şi terminând cu situaţiile în care din cauza schimbărilor de proprietate sau de administrare (arendare-concesionare) este practic imposibil de realizat un asolament corespunzător.

În România zilelor noastre sunt foarte puţine exploataţii agricole în care structura de culturi este stabilită plecând de la considerente şi limitări de ordin agro-fitotehnic, așa cum ar fi normal. Din raţiuni comerciale, în opinia mea greşit aplicate, structura de culturi în cele mai multe exploataţii este impusă de factori care nu au nimic în comun cu agronomia.

Este arhicunoscut faptul că odată cu expansiunea culturii de rapiţă în ţara noastră, în ultimii ani, pe fondul menţinerii suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, asistăm la generalizarea la nivel de exploataţii agricole a unui asolament de trei ani: floarea soarelui - grâu/orz - rapiţă. Chiar dacă pe termen scurt o astfel de rotaţie impusă de cerinţele pieţei poate fi benefică din punct de vedere economic, pe termen mediu şi lung urmările sunt nefaste şi deloc greu de anticipat. Aş aminti aici numai proliferarea bolilor comune pentru floarea-soarelui şi rapiţă, cum ar fi: Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul alb), Alternaria (alternarioza) şi apariţia de rase specializate rezistente la fungicidele utilizate în mod curent, extinderea arealului de răspândire a Orobanche (lupoaia) şi nu în ultimul rând, creşterea cheltuielilor impuse de intensivizarea tehnologiei de cultură care trebuie să includă seminţe şi pesticide de ultimă generaţie, capabile să facă faţă presiunii ridicate de atac a patogenilor sus amintiţi.

Sunt multe situaţile în care, fără a mai ţine cont de tipul de sol, de reacţia solului, planta premergătoare şi postmergătoare în asolament etc, recomandările unor „tehnologi” mai mult sau mai puţin avizaţi includ produse (pesticide sau îngrăşăminte) care deteriorează uneori grav capacitatea de producţie a solului respectiv. În acest sens, deosebit de importantă este efectuarea unui studiu pedologic şi agrochimic al solului, studiu care pe lângă faptul că oferă o oglindă exactă a situaţiei pedo-climatice din arealul exploataţiei agricole, include şi recomandări tehnologice specifice legate de fertilizare, structura de culturi şi asolamentul optim în zona respectivă. Costurile unui astfel de studiu, care poate fi efectuat de OJSPA din fiecare judeţ, sunt modice comparativ cu beneficiile ulterioare.

Rotaţia culturilor în cadrul unui asolament corect

Ar trebui reconsiderată importanţa asolamentului şi a rotaţiei culturilor în cadrul exploataţiei agricole, plecând de la considerentele tehnice de mai jos.
Pentru cultura de floarea-soarelui rezultatele cele mai bune se obţin într-un asolament de 6 ani în care să urmeze după premergătoare cereale de toamnă sau primăvară. Nu se cultivă după soia, fasole, in şi rapiţă, datorită bolilor comune şi nici după tutun şi cânepă, specii atacate de Orobanche. Floarea-soarelui nu trebuie să revină pe acelaşi teren decât după un interval de minimum 4 ani.

Cultura de rapiţă este recomandat să revină pe acelaşi teren după un interval de cel puţin 3 ani. În cazul în care sola respectivă a fost infestată cu Sclerotinia, intervalul de revenire este de minimum 6-7 ani. Premergătoarele cele mai indicate în asolament pentru rapiţă sunt: cerealele păioase, mazărea şi borceagul de toamnă. Nu se cultivă după soia şi floarea-soarelui, datorită bolilor comune.

Pentru cultura de grâu asolamentul optim este cel de 4-5 ani, iar plantele premergătoare favorabile sunt în ordine: leguminoasele, rapiţa de toamnă, soia, floarea-soarelui şi porumbul timpuriu. Monocultura de grâu este acceptată 2 ani şi numai la culturile destinate consumului.
Pentru cultura de orz, respectarea  unei rotaţii corespunzătoare asigură sporuri de producţie de 20%. Premergătoarele sunt în general aceleaşi ca pentru cultura de grâu, iar monocultura este contraindicată.

Cultura de porumb realizează cele mai eficiente producţii în asolamente de 4-6 ani, după premergătoare ca: leguminoase şi cereale păioase. Sunt contraindicate ca premergătoare sorgul şi iarba de sudan.

Folosirea raţională a terenurilor agricole, respectiv menţinerea şi creşterea capacităţii de producţie a acestora, este un concept extrem de complex care înglobează o serie de practici agricole, bazate pe cunoaşterea aprofundată a relaţiilor plantă-sol-mediu. Optimizarea acestor relaţii în cadrul agro-ecosistemului include soluţionarea diferenţiată a problematicii legate de amplasarea şi rotaţia culturilor, sistemul de lucrare a solului şi tehnologia de cultură aplicată.

DR. ING. STELIAN TOMA, DIRECTOR GENERAL SARA TOM COMPANY

Așa cum se întâmplă în aproape fiecare an, există situații în care nu ne putem încadra cu semănatul culturilor de grâu în optimul perioadei de semănat. Ce să facem și cum să reducem pierderile?

Perioada optimă de semănat pentru cultura grâului în România este conform materialelor didactice în acel moment în care până la venirea iernii grâul să vegeteze circa 40 – 50 zile și să acumuleze circa 400 – 500 grade Celsius temperaturi pozitive. În astfel de situații plana de grâu ar trebui să se afle în stadiul de 3-4 frunze, cu 2-3 frați.

Riscurile la care ne expunem prin depășirea perioadei optime de semănat la grâu sunt acelea ca plantele de grâu să intre în iarnă neînfrățite, necălite și cu un grad ridicat de sensibilitate la ger. În plus, la reluarea vegetației în primăvară, lanurile cu densitate scăzută se tardivizează și există riscul șistăvirii boabelor, dar și a îmburuienării excesive.

În ceea ce privește teoria fraților care ar compensa pierderile de densitate, aceasta este foarte delicată, știindu-se faptul că frații generați de plantă în primăvară sunt foarte frecvent sterili, ei comportându-se ca și buruieni pentru planta mamă. Compensarea densității scăzute de către frați se poate lua în considerare doar la varietățile de grâu cu grad ridicat de alternativitate.

În aproape toate zonele de cultură a grâului din România, perioada optimă de semănat se încadrează î mod teoretic în perioada 1 – 10 octombrie.

Soluțiile sunt de ordin agrotehnic și managerial

Remediile pentru a diminua din efectele negative ale întârzierii semănatului la cultura grâului sunt de ordin agrotehnic și de managemet al fermei. Cu cât apare riscul de întarziere a semănatului trebuie să încercăm să compensăm prin elemente care ne stau la îndemână.
Primul element care trebuie luat în calcul este acela al pregătirii patului germinativ cât mai bine cu putință și în spiritul conservării apei în sol, pentru a crea premise favorabile germinării cât mai rapide și a unei vegetații cât mai bune.

Al doilea element este legat de adâncimea de semănat, care trebuie să se facă mai la suprafață comparativ cu adâncimea de 5 cm recomandată la cultura grâului.

Al treilea element – creșterea normei de sămânță, dar nu mai mult de 20% față de cea recomandată de firma care deține varietatea de grâu.

Al patrulea - oportunitatea sau nu a tăvălugirii semănăturii, și aici vom efectua tăvălugirea semănăturii doar în cazul în care există apă în sol. Dacă terenul este uscat, tăvălugirea semănăturii implică riscul păcălirii semințelor de grâu în cazul apariției unor precipitațiilor în cantitate mică.
Cel mai important element ca și soluție îl consider a fi alegerea de varietăți de grâu cu grad ridicat de alternativitate, fapt ce permite eliminarea riscurilor cu privire la frații sterili generați de plantă în primăvară.

În general, majoritatea varietăților de grâu de toamnă cu grad ridicat de alternativitate au o capacitate ridicată de înfrățire și generează frați fertili în primăvară, lucru ce permite și uneori chiar se recomandă semanatul mai târziu.

Procera Agrochemicals România are în portofoliu soiul de grâu ANDALOU care deține aceste însușiri cu privire la alternativitate și poate fi o soluție pentru situațiile în care se seamănă târziu. Procera Agrochemicals România, recomandă cultivarea soiului de grâu ANDALOU până la perioade ce depășesc zona optimă de cultură a grâului recomandată teoretic în România.

În experiențele efectuate în ferma proprie a companiei, soiul de grâu ANDALOU a avut producții economice, fiind semănat până la data de 15 noiembrie.

Ing. Mihai RADU,Director Tehnic, Procera Agrochemicals România

Calendaristic, noiembrie este ultima lună de toamnă. În tradiţia populară luna noiembrie se numeşte “Brumar”, deoarece este vremea apariţiei brumei. Mai este denumită şi “Vinar”, adică luna vinurilor, deoarece în această perioadă are loc fermentarea şi limpezirea vinului în butoaie. Se spune că în cazul în care cade bruma şi promoroaca, iar vântul bate mai cu putere, atunci iarna va fi blândă. Dacă în noiembrie plouă mărunt, vom avea parte de o iarnă grea.

Lucrările prezentate mai jos sunt redate ca repere orientative pentru cititori şi nu exclud posibilitatea efectuării de alte lucrări. Fiecare fermier, în funcţie de cultura pe care o are, de suprafeţele deţinute, cât şi în funcţie de condiţiile climatice va decide ce este mai corect de făcut în ferma sa.

Pentru agricultură, noiembrie este luna în care se continuă campania de pregătire a terenului pentru culturile din primăvară.  Numai acolo unde sunt întârzieri neaşteptate şi unde planul de semănat pe culturi nu a fost încheiat, din punct de vedere practic, încă se mai poate semăna grâu. Pentru suprafeţele de grâu semănat în afara epocii optime se recomandă o creştere a cantităţii de sămânţă la hectar. Acest lucru se aplică în special pentru a compensa posibila răsărire deficitară, dar şi pentru a compensa lipsa de înfrăţire din cadrul acestor culturi.

Cu cât ne îndepărtăm mai mult de epoca optimă de semănat, trebuie să mărim cantitatea de sămânţă pe hectar în aşa fel încât să asigurăm numărul optim de plante la unitatea de suprafaţă. Normal, trebuie să asigurăm 750 - 850 de boabe germinabile pe hectar atunci când şansele de înfrăţire sunt diminuate, astfel încât în primăvară să avem în jur de 700 - 800 plante pe hectar. De cele mai multe ori, suprafeţele de grâu semănate târziu răsar în ferestrele iernii. Dacă iarna este normală pentru condiţiile din România, cu precipitaţii sub formă de zăpadă, aceste culturi nu vor fi afectate.

Pentru grâul de toamnă este foarte important să încolţească încă din toamnă, să răsară, dacă este posibil şi să treacă peste perioada de iarnă. Odată cu trecerea peste iarnă, soiurile de grâu sunt supuse procesului de vernalizare (iarovizare). Prin vernalizare, practic, grâul trece de la etapa de dezvoltare vegetativă la etapa de dezvoltare generativă. În lipsa acestui proces, soiurile de grâu care depind de vernalizare cresc în primăvară numai vegetativ fără a emite organele florifere şi fără a fructifica. Procesul de vernalizare se desfăşoară separat, la nivelul fiecărui frate. Boabele germinate şi plăntuţele în curs de răsărire sunt de asemenea supuse acestui proces. Plantele de grâu pot emite fraţi chiar şi în primăvară, dar aceşti fraţi vor creşte numai vegetativ şi vor ramâne sterili. În cazul soiurilor de grâu de primăvară nu mai este nevoie de trecerea plantelor prin procesul de vernalizare, ele fiind abilitate să emită organele florifere şi să fructifice fără trecerea prin iarnă.

Pregătirea terenului pentru culturile din primăvară

Cea mai importantă activitate a lunii noiembrie este pregătirea terenului pentru campania de primăvară. Odată cu recoltarea ultimelor suprafeţe cultivate din acest an, odată cu venirea ploilor de toamnă, se poate trece la pregătirea terenului pentru culturile din primăvară. Este bine ca toate terenurile agricole să fie arate înainte de intrarea în iarnă. Este ştiut că cea mai proastă arătură din toamna va fi mult mai bună decât o arătură făcută în primăvară.

Pentru că vrem să terminăm cât mai repede aratul, uneori uităm să luăm în considerare toate aspectele care duc la realizarea unui teren uniform, fără resturi vegetale şi bine prelucrat. Consider că o reamintire a principalilor factori care determină calitatea arăturii va contribui din plin la obţinerea de rezultate bune. În principal ar trebui să avem în vedere următoarele aspecte:

Conţinutul de apă al solului din momentul efectuării lucrării de arat. Cel mai bine ar fi ca această lucrare să se desfăşoare la un conţinut optim de apă al solului, conţinut care diferă de la un tip de sol la altul. Dacă discutăm de un sol argilos, conţinutul de apă al solului trebuie să fie la 20 - 22% . Practic, pentru aratul acestui tip de sol intervalul optim de lucru este foarte redus. Asta nu înseamnă că, dacă avem altă umiditate a solului (mai mică sau mai mare decât cea prezentată), nu putem să lucrăm acest tip de sol. Cu utilajele actuale se poate lucra foarte bine şi la umidităţi apropiate de optim, dar în aceste condiţii creşte consumul de motorină pe hectar, creşte uzura brăzdarului, iar brazda nu mai este aşa de uniformă şi calitatea acesteia este diminuată.

Dacă discutăm de un sol nisipos, intervalul optim de umiditate pentru arătură este mult mai mare şi este cuprins între 15 şi 30%. Comparativ cu solurile argiloase, acest tip de sol se poate lucra mult mai uşor, cu consumuri mai mici de motorină pe unitatea de suprafaţă şi cu un randament mai mare.
Adâncimea arăturii. Pentru a nu se forma podul, harpanul sau bătătura plugului, adâncimea arăturii trebuie să fie diferită de la un an la altul. Dacă se ară mereu la aceeaşi adâncime, solul se tasează şi va permite din ce în ce mai greu pătrunderea, apei, a aerului şi a rădăcinilor plantelor sub acest strat. Mai nou, datorită dotării fermierilor cu utilaje tip subsolier, lucrarea de arat poate fi înlocuită cu subsolajul cel puţin o dată la patru ani. În felul acesta se elimină posibilitatea formării harpanului sau posibilitatea stagnării apei pe sol atunci când cantiatea de apă căzută în 24 de ore este mare. În general, în toamnă se efectuează o arătură adâncă la 28 - 35 cm. În funcţie de plugul utilizat, adâncimea poate varia între anumite limite. La plugurile normale cu 2 sau 3 trupiţe, de cele mai multe ori, arătura se face în agregat cu grapa stelată care are rolul de a uniformiza terenul în urma lucrării.

Schimbarea sensului arăturii. În multe situaţii, fermierii ară în aceeaşi direcţie, în acelaşi sens şi la aceeaşi adâncime. Pentru o unifomitate mai bună a arăturii şi pentru o realizare cât mai corectă a lucrării de semănat se recomandă ca în fiecare an să se schimbe direcţia de efectuare a arăturii. Astfel, dacă în acest an arăm terenul pe lungimea solei, la anul venim şi efectuăm aratul perpendicular pe arătura precedentă. Prin aceste schimbări repetate creşte uniformitatea terenului şi asigurăm un pat germinativ mult mai bun pentru sămânţă.

Lucrarea terenului în pantă. Pe terenurile în pantă arătura se face paralel cu curbele de nivel, pentru a se putea proteja mai bine solul împotriva eroziunii. De cele mai multe ori, fâşiile de teren amplasate în lungimea coastelor au fost lucrate perpendicular pe curbele de nivel şi rezultatul a fost dat de levigarea stratului fertil din vârful colinei către baza acesteia. În vârful colinelor fertilitatea solului a scăzut an de an.

Înainte de efectuarea arăturii, terenurile se lucrează cu grapa cu discuri pentru a asigura fragmentarea resturilor vegetale rămase de la cultura precedentă (resturi de porumb, floarea soarelui), dar şi pentru fragmentarea buruienilor. Prin această lucrare, la efectuarea arăturii se asigură o mai bună încorporare a resturilor vegetale în sol.

Fertilizarea solului

Înainte de efectuarea arăturii se pot aplica şi îngrăşămintele organice şi/sau îngrăşămintele chimice pe bază de fosor şi potasiu. În funcţie de cultura postmergătoare, de cantitatea de îngrăşăminte aplicate la cultura anterioară, în funcţie de gradul de aprovizionare al solului în aceste elemente, precum şi în funcţie de condiţiile climatice se pot aplica diferite doze de fosfor şi potasiu. De subliniat este faptul că indiferent de dozele ce se vor aplica trebuie evitată fertilizarea în exces sau fertilizarea unilaterală. Fertilizarea unilaterală cu fosfor sau în exces poate duce la apariţia fenomenului de fitotoxicitate la cultura postmergătoare, poate duce la sterilitatea plantelor şi la o îngălbenire prematură a acestora.

cazul potasiului, lipsa acestuia, poate determina dereglări majore în plantă şi poate duce la o înfrăţire mai slabă în cazul cerealelor, la putrezirea rădăcinilor, la o coacere neuniformă a culturii şi în final la reducerea producţiei.

În ce priveşte dozele recomandate, acestea sunt diferite de la o cultură la alta, dar în principiu am putea spune că pentru cultura de porumb, consumul mediu de elemente nutritive din sol în kg/ha substanţă activă necesar pentru o tonă de boabe, dar şi pentru producţia secundară aferentă se situează la 12,5 kg s.a P şi 16,5 kg s.a K. La floarea-soarelui, consumul mediu de elemente nutritive din sol (în kg s.a./ha) se situează la 17,5 kg s.a. P şi la 50 kg s.a K.

În funcţie de celelalte elemente şi de producţia planificată pe hectar se poate stabili doza optimă de fertilizare pentru aceste culturi.
Pentru a avea o imagine şi mai completă a cantităţilor de fosfor şi potasiu din cadrul solurilor din România, menţionăm că, în funcţie de conţinutul în aceste elemente, solurile pot fi cu grad diferit de aprovizionare. Astfel: în cazul fosforului discutăm de soluri slab aprovizionate unde avem între 8,1 şi 18 mg/kg de sol conţinutul în P; soluri mijlociu aprovizionate unde conţinutul de fosfor se situează între 18,1 şi 36 mg/kg sol; soluri bine aprovizionate în fosfor unde conţinutul este situat între 36,1 şi 72 mg/kg sol şi soluri foarte bine aprovizionate unde conţinutul se situează între 72,1 şi 108 mg /kg de sol.

În cazul aprovizionării cu potasiu a solurilor din cadrul culturilor de câmp, se întâlnesc următoarele grade de aprovizionare: soluri cu aprovizionare mijlocie în potasiu unde conţinutul se situează între 66,1 şi 132 mg pe kg sol; soluri bine aprovizionate cu K unde conţinutul se situează între 132,1 şi 200 mg pe kg de sol şi foarte bine aprovizionate unde conţinutul de potasiu se situează între 201 şi 265 mg pe kg de sol.
Normal ar fi ca în cazul fermelor să facem determinările de aceste elemente prin cartarea agrochimică măcar o dată la 5 ani. În felul acesta am putea stabili un program mult mai raţional şi echilibrat de fertilizare, în care să putem lua în calcul toate elementele necesare realizării unor producţii performante.

MIHAI M.