În interviul de față, vă invităm să citiți opinii culese la masa de lucru a academicianului Păun Ion Otiman, președinte de onoare al Filialei Timișoara a Academiei Române. Născut pe 28 mai 1942, în județul Caraș-Severin, la Gârbovăț, academicianul Păun Ion Otiman a avut o carieră profesională de excepție, care l-a așezat între personalitățile țării noastre. Este absolvent de Agronomie și de Științe Economice, ambele facultăți fiind din Timișoara, iar în 1974 a obținut titlul de doctor la Facultatea de Economie Agrară din București. O vreme a trecut și prin politică, în legislatura 1992-1996 a fost senator CDR de Timiș, fiind membru în Partidul Alianța Civică, iar în legislatura 2000-2004 a fost senator PNL de Timiș.

2026 este anul reformelor sau anul unei noi curbe de sacrificiu din partea populației?

Acad. Păun Ion Otiman: Și una, și cealaltă, pentru că reformele sunt absolut necesare. Nu putem să progresăm fără o anumită viziune cu privire la evoluția economiei, în general, și a agriculturii, în mod special. Reforma începută de actualul Guvern nu a ajuns la o anumită finalitate și vedeți cât de multe piedici apar în evoluția normală a tendințelor de reformă. Acele pachete de care Guvernul vorbește nu au fost finalizate, dar mai cu seamă nu vedem efectele măsurilor luate. Sper că, anul acesta, măcar o parte din reformele care vizează dezvoltarea economiei și a agriculturii, care vizează asigurarea securității alimentare să fie prioritare pentru Executivul de la București. 

Deocamdată, pare că aceste pachete produc efecte doar asupra mediului de afaceri din România și asupra angajatului de rând, care, prin noile taxe impuse, suportă nevoile  financiare ale statului.

„În prezent se plătește figurația. Este mai degrabă o recompensă politică decât una profesională.”

La această dată, din complexul de reforme care ar fi trebuit să fie realizate în mod structural și echilibrat, ponderea cea mai mare revine efortului populației. M-aș fi așteptat ca în politica de reformă pentru anii următori să apară o mai coerentă reglementare a contribuției guvernamentale la echilibrul economic general. Bunăoară, nu există o coerență în ceea ce privește politica salarială. Constatăm la foarte multe unități economice sau instituții gestionate de stat, la agenții, niveluri de salarizare absolute aberante, fără o reglementare în ceea ce privește modul de alegere a consiliilor de administrație, ce calificări ar trebui să aibă membrii acestor consilii de administrație, care este responsabilitatea lor și, mai cu seamă, cum pot fi salarizați în funcție de performanța pe care o au în aceste consilii de administrație. Din păcate, constatăm că în prezent se plătește figurația. Este mai degrabă o recompensă politică decât una profesională. Aceste reglementări obligatorii nu se regăsesc în pachetele de reformă. Eu cu asta aș fi început.

Exportăm ieftin și importăm extrem de scump

Ați făcut numeroase cercetări în ceea ce privește dezvoltarea spațiului rural românesc. Constatăm că satul românesc se depopulează în continuare, este îmbătrânit și pare fără perspectivă. Ce se întâmplă cu satul românesc?

Acad. Păun Ion Otiman: Împreună cu colegii de la centrul de cercetări al filialei, am elaborat o lucrare pe care am numit-o „Cauze ale precarității agriculturii României”. Chiar pe graficul de pe copertă se poate vedea care este contribuția la siguranța alimentară a diverselor sectoare. Veți constata că, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, crește într-o proporție îngrijorătoare contribuția  importurilor de alimente la dezechilibrul alimentar al României.

„Dacă facem o analiză a structurii agricole din țara noastră, vom constata că nu există aproape nicio deosebire față de cea pe care am avut-o în urmă cu o sută de ani. Structura agrară a României este exact pe dos față de cea europeană.”

Este un paradox interesant. Deși suntem unul dintre principalii exportatori de cereale  din Uniunea Europeană, în același timp suntem unul dintre principalii importatori de alimente procesate.

Acad. Păun Ion Otiman: Exact! Exportăm materie primă, grâu, porumb, rapiță, soia sau animale vii și importăm produse procesate. Cu alte cuvinte, exportăm ieftin și importăm extrem de scump. De aici rezultă dezechilibrul balanței de plăți a României, atunci când vorbim de zona agroalimentară.

Dacă facem o analiză a structurii agricole din țara noastră, vom constata că nu există aproape nicio deosebire față de cea pe care am avut-o în urmă cu o sută de ani. Marea agricultură înseamnă aproximativ cinci milioane de hectare de teren agricol de calitate, care produce numai materie primă pentru export și, odată cu aceste exporturi, se exportă și o parte din subvențiile pe care le primim de la Uniunea Europeană. Care sunt însă consecințele sociale ale acestui tip de agricultură? Avem mari latifundii și, din păcate, gospodăria țărănească tradițională și chiar exploatațiile mijlocii, pe care le regăsim în vestul Europei, în România ocupă o pondere din ce în ce mai mică, doar aproximativ 10%–12%.

Mai mult chiar, prin profesionalizarea exploatațiilor agricole, gradul de ocupare  al forței de muncă active în agricultura din mediul rural este tot mai scăzut. Este adevărat însă, acesta este un proces firesc de modernizare a agriculturii.

O cauză importantă a neocupării forței de muncă în agricultură este slaba diversificare a economiei agroalimentare. Avem o pondere masivă a producției de materie primă, în timp ce procesarea are o contribuție extrem de redusă. Dacă am avea o agricultură mult mai diversificată, am avea și o participare a forței de muncă mult mai numeroase din mediul rural. Deocamdată, populația rurală este subocupată sau ocupată  numai în exploatațiile de subzistență și semisubzistență, care, în paranteză fie spus, au un rol, au o contribuție importantă, mai cu seamă în ceea ce privește autoconsumul alimentar, care la noi este mult mai mare decât în celelalte țări din Uniunea Europeană.

„Cred că în viitor accentul trebuie pus pe zootehnie și procesare, ceea ce va duce și la o ocupare mai evidentă a populației rurale în agricultură.”

Într-o Europă consumeristă este de preferat acest autoconsum? Încurajează politicile europene și românești gospodăria de subzistență?

Acad. Păun Ion Otiman: Răspunsul nu poate fi categoric da sau nu, pentru că trebuie să existe un echilibru. Cel puțin în România, autoconsumul a avut o importanță deosebită în echilibrarea stării alimentare generale a României. Evoluția normală pentru o țară dezvoltată din punct de vedere agricol este ca ponderea consumului alimentar comercial din producția internă să fie mult mai mare decât autoconsumul și importul, or, acest lucru arată că dezechilibrele în România sunt evidente. Consumul de carne de porc este exemplul cel mai elocvent. România, din țară preponderent exportatoare de carne de porc cu mulți ani în urmă, acum a ajuns să fie importatoare. Și asta pentru că, în loc ca porumbul, soia și celelalte furaje să fie valorificate în țara noastră și să intre în procesul firesc de creștere a valorii lor prin producția de carne, ele  iau calea exportului. Astfel se explică faptul că am ajuns să importăm peste 60% din carnea de porc pe care o consumăm. Din păcate, nu vorbim doar despre carnea de porc. Cu excepția cărnii de pasăre, România este dependentă de import. Se importă cocă, ceva de neimaginat, în România, care este considerată încă „grânarul Europei”.

Sunt dezechilibre evidente, pe care, din păcate, politica agricolă românească nu le are în vedere.

Dacă ne raportăm la susținerea diverselor ramuri ale agriculturii, vom vedea că zootehnia și procesarea au ponderi extrem de reduse în fondurile destinate dezvoltării, în timp ce culturile vegetale, marile latifundii, absorb cea mai mare parte a fondurilor europene și naționale. Eu cred că în viitor accentul trebuie pus pe zootehnie și procesare, ceea ce va duce și la o ocupare mai evidentă a populației rurale în agricultură. În consecință, și stabilitatea satului, și perenitatea lui vor fi asigurate.

A fost o scăpare, o lipsă de interes sau vorbim despre lipsa unei strategii?

Acad. Păun Ion Otiman: Nu cred că a fost vorba despre o lipsă de strategie. Mai degrabă, au predominat interesele. Una dintre cauzele stării precare a agriculturii noastre o reprezintă aplicarea legilor fondului funciar. Modul în care s-au aplicat aceste legi și au fost privatizate societățile comerciale agricole a făcut ca aproximativ cinci milioane de hectare să fie administrate de circa 10.000 de mari exploatații agricole.

Și, din acest punct de vedere, vorbim despre o contradicție între ceea ce înseamnă dimensiunea unei ferme vegetale în Occident și cum sunt fermele dimensionate în România. 

Structura agrară a României este exact pe dos față de cea europeană. Circa cinci milioane de hectare sunt concentrate la marile latifundii, în timp ce alte cinci milioane de hectare de teren agricol, nu de cea mai bună calitate, aparțin micilor gospodării de subzistență, care înseamnă până la 4–5 ha/gospodărie. Exploatațiile medii, caracteristice agriculturii vest-europene, care înseamnă ca dimensiune între 10 și 100 ha/exploatație, au o pondere de până la 12%, totalmente nesemnificativă.

În concluzie, exploatația tradițional țărănească, la noi, a fost neglijată pentru că, așa cum am spus, legile fondului funciar au favorizat apariția acestor latifundii care ne-au condus la o structură agrară a României identică cu cea de acum o sută de ani, cea dinaintea reformei agrare din 1921.

„Calitatea politicienilor de vârf de astăzi este extrem de precară și de aici consecințele se văd.”  

„Politica mi-a adus cele mai multe insatisfacții”

De-a lungul vieții, ați parcurs  un traseu pe cât de anevoios, pe atât de spectaculos. Ați ajuns la vârful mediului academic, universitar și chiar politic. Cum a fost tot acest parcurs?

Acad. Păun Ion Otiman: În principiu, oricare dintre tinerii de astăzi, indiferent de locul din care vine, chiar și din cel mai îndepărtat colț al țării, dacă are dorință, voință, pricepere și șansă, poate ajunge până sus în vârful științei românești, al economiei românești sau chiar al politicii. De fapt, aici e marea durere, și spun asta ca unul care vreme de 15–20 de ani a fost parte activă a politicii românești. Din cele trei domenii în care am activat de-a lungul vieții, cel universitar, academic și politic, cel care mi-a dat cele mai multe insatisfacții a fost politica. Am intrat în politică nu pentru că nu aveam de lucru. Eram profesor universitar, eram membru al Academiei Române, eram rectorul unei universități și cred că foarte puțini oameni ajung la aceste demnități, deci nu m-am dus spre politică pentru că nu am avut de lucru. Am considerat că oameni din țara asta, România, și eu, personal, au investit în mine și am obligația să returnez ceva societății din experiența mea. Din păcate, am constatat că prea puțin a fost nevoie de contribuția mea. Am constatat că partidele practică o selecție mai degrabă negativă. Nu încearcă să aducă la vârful politicii oameni învățați, educați, care doresc realmente să conducă țara la progres. Calitatea politicienilor de vârf de astăzi este extrem de precară și de aici consecințele se văd. 

În ce măsură mai sunt respectate cutumele universitare, pentru că așa cum spuneați și dumneavoastră, avem o scădere evidentă a calității oamenilor politici care ne conduc. Avem de-a face cu  diplome de studii false, cu doctorate plagiate, la oameni importanți din această țară. Care este impactul pe care îl au toate aceste lucruri în societate?

Acad. Păun Ion Otiman: Impactul este evident. Este absolut clar, că să ajungi într-o poziție de ministru, fără a avea în spatele tău o operă, indiferent că este operă culturală, științifică sau economică, este inacceptabil. Trebuie să dovedești, până să accezi în poziții-cheie, că ai făcut ceva. Or, din păcate, sunt împinși în față oameni care n-au în spatele lor nimic. Acesta este motivul pentru care ei caută surogate de calificări profesionale, diplome false ș.a.m.d. Din acest punct de vedere, societatea românească și politica românească au involuat teribil.

În grupul parlamentar din care am făcut parte la primul mandat de senator, eram vreo cinci sau șase profesori universitari, eram trei rectori și vreo trei membri ai Academiei Române. Colegul meu de bancă era marele poet Ștefan Augustin Doinaș. Era de o calitate extraordinară. Noi am fost rejectați din politica românească și în locul nostru au venit alții...

Ce fac greșit politicienii de astăzi?

Acad. Păun Ion Otiman: Multe fac greșit, dar cea mai gravă greșeală este că sunt procupați prea mult de interesul lor personal și al zonei pe care o deservesc, arătând prea puțin interes pentru politica națională, pentru bunăstarea populației și pentru dezvoltarea generală a României. Cred că lipsa de viziune este una dintre gravele consecințe ale gândirii politice actuale. 

Unde se termină patriotismul și unde începe populismul în politica românească?

Acad. Păun Ion Otiman: Este o întrebare grea, pentru că este foarte greu să găsești o zonă de departajare. Este prea mult populism și prea puțin patriotism. Prin patriotism înțeleg nu doar patriotismul clamat, ci cel dovedit, care arată că omul, la locul unde are responsabilitate, realmente lucrează pentru societate, dorește mai binele societății și al țării și nu pentru interesele lui și ale clanului – scuzați termenul – pe care-l reprezintă.

Am vorbit ceva mai devreme despre pseudotitlurile cu care se-mpăunează foarte mulți dintre oamenii care conduc această țară și vă întreb dacă nu cumva aceste titluri înseamnă o pată pe obrazul mediului universitar?

Acad. Păun Ion Otiman: Ca unul care s-a preocupat peste 50 de ani de activitatea universitară, din care ultimii mai bine de 30 de ani dedicați pentru evoluția  învățământului, constat că proliferarea exagerată a așa-numitelor universități despre care se spune că fabrică diplome, în loc să ofere diplome, a generat situația despre care vorbim. Este o realitate pe care o cunoaștem și, din păcate, zona politică nu ia măsuri severe, deși ar trebui să o facă.

„Principala greșeală a societății românești este că îi recuperează pe cei care n-au făcut nimic în domeniul lor de activitate și găsesc rampe de lansare în politică.”

Păi, se pare că sunt beneficiari direcți...

Acad. Păun Ion Otiman: Da, aveți dreptate. După părerea mea, o mult mai riguroasă evaluare a performanțelor universităților este absolut necesară. Dar nu numai atât, ci este necesară și o altă structură a universităților românești, în sensul în care acele domenii de studii care nu au performanțe să poată fi eliminate, și în felul acesta să poată fi eliminate și diplomele care nu au acoperire în rezultate.

Cu alte cuvinte, este nevoie de reformă și aici?

Acad. Păun Ion Otiman: Cred că de aici ar trebui început, pentru că universitatea prin excelență oferă educație, și dacă educația nu are calitate, consecințele se văd prin purtătorii acestor diplome și, mai cu seamă, prin modul în care ei se strecoară spre vârful piramidei. Există o concepție, prost înțeleasă, că cel ce nu s-a realizat în domeniul său de activitate găsește un loc cald în politică. Cred că aici este principala greșeală a societății românești care îi recuperează pe acești oameni, care n-au făcut nimic în domeniul lor de activitate și găsesc rampe de lansare în politică. Ideea de bază de la care am pornit eu în viață a fost aceea de a munci de a găsi soluțiile cele mai bune prin propriul efort și să urmez o cale cinstită de evoluție în societate. Educație și moralitate, fără cele două nu se poate.

Aveți în spate un perete întreg de diplome. De curând ați primit medalia „Regele Mihai I” cu ocazia aniversării celor 80 de ani ai Universității de Științe ale Vieții din Timișoara, universitatea pe care dumneavoastră ați pus-o  pe făgașul modern pe care se află astăzi. Care dintre toate aceste diplome este mai importantă?

Acad. Păun Ion Otiman: A fost prima diplomă și medalia „Regele Mihai I” pe care Universitatea de Științe ale Vieții din Timișoara a acordat-o unui cadru didactic din universitate. Înaintea mea au mai fost acordate cinci astfel de diplome și medalii, dar unor personalități  din exteriorul universității, printre care se numără Principesa Margareta și fostul ministru al Învățământului Daniel David. Este o serie extrem de limitată de doar 80 de astfel de distincții, ceea ce mă onorează în mod deosebit.

Dar, pentru că m-ați întrebat, mai există o diplomă la care țin în mod special. În momentul în care am ieșit din mandatul de rector, am primit din partea studenților o diplomă pe care studenții au scris următorul lucru: „Se conferă magna cum laude rectorului Păun Ioan Otiman, pentru zidirea zilelor noastre”. A fost una dintre diplomele pe care le-am simțit cel mai mult la inima mea, pentru că pe toată perioada rectoratului meu am luptat pentru această zidire a zilelor studenților mei. Primirea acestei diplome m-a emoționat profund.

Pentru mine, universitatea a fost ca o iubită. Am iubit atât de mult universitatea, încât soția îmi spunea că țin mai mult la universitate decât la familie. Mi s-a părut firesc să dedic tot ceea ce pot pentru creșterea noilor aspiranți ai universității și pentru evoluția lor. Poate tocmai de aceea, actualul rector și președintele senatului, foștii mei studenți de elită au considerat că merit diploma și medalia aniversară  „Regele Mihai I”, recompensă pentru care le mulțumesc din inimă.

Pătarea reticulară a frunzelor de orz, o boală periculoasă, este nelipsită din culturile de orz, fiind prezentă an de an, cu frecvențe și intensități de atac mai ridicate sau mai scăzute, în funcție de condițiile climatice.

Vremea umedă din această perioadă susține infecțiile și dezvoltarea bolii. Scopul acestui articol tehnic este de a veni în sprijinul fermierilor cu date despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli, care este periculoasă deoarece poate produce pagube importante în producția de orz și orzoaică.

Importanța economică

Pătarea reticulară este o boală foliară importantă a orzului, care poate produce pagube în producție, mai ales în zonele unde cad mai multe precipitații. Pe lângă reducerea producțiilor, calitatea boabelor are de suferit. În anii favorabili infecțiilor, pagubele în producție pot trece de 40% [Weibull et al., 2003; Backes et al., 2021]. Pagubele pot fi diferite, în funcție de rezistența soiurilor cultivate, virulența patogenului și condițiile climatice [Liu et al., 2011].

Recunoașterea simptomelor

Patogenul atacă frunzele, tulpinile, glumele, paleele, aristele și semințele. Pe frunze apar două tipuri de simptome, produse de forme diferite ale fungului:

• Pete cu aspect de rețea sau reticulare (uneori arată ca ochiurile unui gard de sârmă) produse de Pyrenophora teres f. sp. teres. Aspectul reticular este dat de forma alungită a petelor, care arată ca niște striații și de dispunerea longitudinală și transversală a acestora. La început aceste striații au culoare gălbuie iar mai târziu brună - închis [Lightfoot & Able, 2010]. Astfel de pete pot fi observate toamna și primăvara devreme pe tinerele plăntuțe (observație personală);

• Pete de culoare brună închis, de forme diferite, circulare și chiar eliptice produse de Pyrenophora teres f. sp. maculata. De jur împrejur, petele prezintă halou clorotic sau galben [Liu et al., 2011; Murray et al., 2009]. La atacuri puternice frunzele se necrozează și mor. După Tekauz (1985), zona galbenă sau clorotică din jurul petelor contează foarte mult în tabloul simptomatic al bolii, deoarece poate cuprinde întreaga frunză care în consecință se va ofili. Intensitatea atacului este corelată mai mult cu dimensiunea țesuturilor îngălbenite decât cu cele necrozate.

Deși cele două forme de Pyrenophora teres sunt foarte asemănătoare din punct de vedere morfologic, simptomele produse sunt diferite. După Akhavan et al. (2016), cele două forme sunt filogenetic distincte (considerate populații autonome genetic).

Pe lângă frunze, patogenul poate infecta și spicele. Când infecția ajunge la spic, pe glume și palee se formează pete liniare de culoare maroniu - închis. Atunci când bracteele florale sunt infectate este semn că patogenul a ajuns la semințe. Petele de pe semințe sunt de culoare mai închisă, aproape negre [Iacob et al., 1998; Popescu, 2005; Hatman et al., 1989]. După Comes et al. (1982), embrionul cariopselor infectate are culoare galben - brună, puterea germinativă fiind scăzută în astfel de situații.

De reținut că, la soiurile rezistente petele nu evoluează, rămânând mici. De regulă, nu prezintă halou galben sau clorotic decât excepțional. La soiurile sensibile, petele se extind crescând în dimensiuni. De jur împrejur, aceste pete au o zonă galbenă [Smedegard-Petersen, 1971; Tekauz, 1985].

De multe ori simptomele produse de Pyrenophora teres pot fi confundate cu cele produse de fungul Cochliobolus sativus. De aceea, diagnosticul trebuie confirmat pria analize de laborator.

Realizarea infecțiilor

Infecțiile pot apărea în culturile de orz încă din toamnă. Primele infecții pot fi din cauza miceliului din semințe, ascosporilor eliberați de ascele din peritecii, cât și conidiilor care iernează pe resturile culturilor infectate. În timpul vegetației, conidiile produc infecții secundare repetate [Popescu, 2005].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Pyrenophora teres supraviețuiește pe resturile vegetale ale vechii culturi sub formă de micelii și pseudotecii brune [Smedegard - Petersen, 1972; Popescu, 2005]. Foarte importantă este supraviețuirea patogenului în semințele bolnave (inocul primar), fie la suprafața lor, fie sub pericarp [Singh & Chand, 1985].

Înmulțirea patogenului pe samulastra de orz și pe poacee sălbatice duce la un plus de inocul [Brown et al., 1993).

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Patogenul se dezvoltă foarte bine în perioadele caracterizate de umezeală (sursa de inocul crește) - [Mclean et al., 2009].

Infecțiile cele mai periculoase la orz au loc atunci când umezeala persistă pe frunze 10 până la 30 de ore și chiar mai mult. În astfel de condiții, când umiditatea este aproape de maxim (100%) și temperaturile sunt cuprinse între 15 și 25°C (optim 22°C), sporularea ciupercii este maximă. În timpul sporulării petele capătă aspect catifelat, semn că s-au format conidioforii și conidiile ciupercii [Chuhina, 2008]. Precipitațiile continue favorizează infecțiile masive [Jordan, 1981].

Managementul integrat

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această helmintosporioză. În ultimii ani, Pyrenophora teres a câștigat teren, fiind tot mai prezentă în culturile de orz (au crescut suprafețele cultivate). Semințele de orz, deși certificate, se pare că sunt infectate totuși, altfel nu se explică incidența și severitatea bolii tot mai ridicate, încă din toamnă. De aceea, se recomandă îmbinarea măsurilor profilactice cu cele chimice și biologice pentru ținerea sub control a pătării reticulare.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;

• Lucrările minimale ale solului;

• Semănatul devreme;

• Densitatea mare a plantelor;

• Rezistența la fungicide;

• Soiurile sensibile;

• Precipitațiile continue [Locke, 1982; Gupta și Loughman, 2001; Doyle, 2005; Popescu, 2005].

Măsuri profilactice

Pentru succes în combatere și prevenirea daunelor, respectarea măsurilor profilactice este esențială.

Se recomandă:

• Utilizarea soiurilor rezistente;

• Utilizarea semințelor sănătoase, certificate este esențială în prevenție, deoarece pe și în semințe, patogenul poate fi prezent. După Youcef-Benkada et al. (1994), semințele bolnave pot contribui la introducerea patogenului în zone unde acesta nu era prezent;

• Evitarea monoculturii;

• Rotația culturilor. Pentru a preveni infecțiile, rotația ar trebui să fie de minim doi ani între culturile de orz [Duczek et al., 1999];

• Distanța dintre culturile noi și vechi ar trebui să treacă de 500 m, pentru a preveni infecțiile realizate de ascosporii și conidiile aduse de vânt;

• Distrugerea samulastrei;

• Tehnologii convenționale de cultură care se bazează pe lucrările solului;

• Respectarea epocii optime de semănat. În cazul acestui patogen, semănatul timpuriu favorizează infecțiile. Într-un studiu publicat în 1987, Delserone & Cole arată că, în culturile semănate devreme, intensitatea atacului a fost mult mai ridicată iar în cele semănate mai târziu a fost mai scăzută;

• Eliminarea sau reducerea sursei de inocul din câmpuri [Popescu, 2005; Liu et al., 2011]. Sursa de inocul poate fi redusă prin arături la 15 - 20 cm. Această lucrare este necesară deoarece pseudoteciile își pot păstra viabilitatea timp de aproape 9 luni iar microscleroții 2 ani [Piening, 1967; Ali - Haimoud et al., 1993];

• Fertilizarea echilibrată cu azot. Este cunoscut că azotul favorizează dezvoltarea patogenilor în general, deoarece duce la creșterea umidității în interiorul culturii [Iordan & Hutcheon, 1984; Popescu, 2005].

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în controlul pătării reticulare a orzului.

Tratarea semințelor este esențială. Fungicidele omologate în țara noastră pentru tratarea semințelor sunt: Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Protioconazol + tebuconazol; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Fludioxonil + triticonazol; Tebuconazol; Fluxapyroxad; Triticonazol [după aplicația Pesticide 2.25.12.1, 2026].

Tratamentele în vegetație trebuie făcute la momentele optime, ținându-se cont și de pragul economic de dăunare (PED). În cazul pătării reticulate, PED-ul este de 20% intensitate de atac la începutul înspicării. Scopul tratamentelor este de a menține libere de patogen primele trei frunze, mai ales în timpul umplerii boabelor. La orz, în mod special, frunzele 2 și 3 sunt foarte importante pentru viitoarea producție (la grâu este importantă frunza stindard) - Weppler & Hollaway, 2004; Popescu, 2005].

Momente optime de aplicare a fungicidelor sunt: la apariția ultimei frunze (stindardul), precum și la începutul înspicării când PED-ul este de 20% intensitate.

În primăverile umede, când patogenul se instalează devreme în culturi se pot face tratamente și la începutul alungirii paiului (GS 30 - 33). Acest tratament protejează de infecție frunza 2 (prima de sub steag) care se implică în producție într-un procent cuprins între 20 - 40%. Tratamentul de la apariția primelor spice (GS 49) protejează frunza 3 care se implică în producția finală în procent de 10 până la 15% [Dunne, 2002]. Frunza steag sau stindardul este implicată cel mai puțin în producția finală (5 - 9%). Tratamentele făcute în stadii timpurii (GS 12) nu și-au dovedit eficacitatea.

În anii cu infecții masive poate fi necesar și un tratament în stadiul GS 58 pentru a reduce severitatea bolii.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea pătării reticulare a orzului (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + protioconazol; Bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Metrafenonă; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Protioconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Fenpropidin; Piraclostrobin; Fluxapiroxad + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Metconazol; Protioconazol; Tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Bixafen + protioconazol; Boscalid + kresoxim metil; Proquinazid + protioconazol; Folpet; Folpet + protioconazol; Azoxistrobin + folpet; Fluxapyroxad + protioconazol; Bixafen + protioconazol + spiroxamină.

nAzoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Difenoconazol + protioconazol; Difenoconazol + metconazol; Fenpicoxamida + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.25.12.1, 2026].

Măsuri biologice

Agenții biologici pot fi introduși în strategiile de management actuale ale pătării reticulare a orzului, mai ales la tratarea semințelor (în fermele ecologice cât și în cele convenționale). Atunci când se utilizează agenții biologici, fermierii trebuie să respecte cu strictețe măsurile de prevenție pentru a avea succes în combatere. Introducerea unui tratament biologic în sistemele de combatere integrată poate diminua poluarea mediului și reziduurile de fungicide ce pot rămâne în cariopse, mai ales atunci când nu se respectă timpii de pauză.

Interes există în prezent pentru mai mulți agenți de biocontrol: Trichoderma sp., Clonostachys rosea izolat IK726, Pseudomonas chlororaphis MA 342, Bacillus subtilis etc [Copping, 2004; Jensen et al., 2016; Moya et al., 2018].

În anul 2004, Pseudomonas chlororaphis MA 342 era comercializat sub numele de Cedomon (BioAgri AB, Stockholm, Suedia) - Anon., 2004. Copping (2004) susținea că este singurul biopreparat care poate fi utilizat în combaterea pătării reticulare a orzului, fie ca tratament la semințe, fie ca tratament foliar. A urmat o perioadă în care produsul nu a mai primit aprobare, în special din cauza prezenței unui metabolit (DDR) cu proprietăți mutagene [EFSA, 2020].

În prezent, Pseudomonas chlororaphis MA 342 a primit aprobare pentru utilizare la cereale doar ca tratament la semințe. Aprobarea este datată 01.03.2023. Omologarea va expira în anul 2038 [după Official Journal of the European Union, 2023]. În România nu apare pe lista substanțelor omologate.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: În culturile de cereale apare făinarea

Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu