Parafilarioza cabalinelor (dermatoragia parazitară)
O boală parazitară transmisă prin înţepătura unor muşte.
În anotimpul călduros sunt prezente tot felul de insecte unele care se hrănesc cu sânge numite hematofage şi care constituie gazde şi vectori pentru transmiterea multor paraziţi la animale.
Tot mai mulți oameni ne întreabă ce au caii lor pentru că le-a apărut în special pe laturile gâtului nişte „umflături mici”, care se aparg şi din care curge sânge.
Este vorba de o boală parazitară cauzată de nişte viermi rotunzi inoculaţi cabalinelor de către insecte- muscide în timpul hrănirii acestora cu sânge numită PARAFILARIOZĂ, după numele parazitului care provoacă boala Parafilaria multipapilosa.
Generic, aceşti viermi se numesc filarii, denumire care vine de la familia din care fac parte Filariidae. Aceştia au corpul filiform, egal calibrat de culoare albicioasă.
Contaminarea cailor se face în special la păşune când animalele sunt înţepate de insecte hematofage care vor inocula larve (microfilarii) în pielea animalului. Aceste larve evoluează până la stadiul de adult. Paraziţii adulţi se dezvoltă în ţesutul conjunctiv subcutanat (sub piele) la cabaline. Femela parazitului se înşurubează în grosimea pielii animalului pe care o perforează lăsând să curgă o cantitate de sânge, apoi depune ouă care se transformă în larve. Picăturile de sânge vor atrage insectele, ca de exemplu Musca domestică, care odată cu sângele vor ingera şi larvele parazitului. Astfel ele vor fi transmise printr-o nouă înţepătură altor cabaline. Aşadar sursele de paraziţi sunt pe de o parte animalele bolnave care sunt gazde definitive pentru paraziţi, iar pe de altă parte insectele muscide care sunt gazde intermediare.
Parafilarioza cabalinelor este relativ răspândită în anotimpul călduros, mai ales la cabalinele adulte, în zonele cu multe insecte (regiunile de şes şi câmpie). La munte, la altitudini de peste 1200 de metri boala nu se întâlneşte.
Semnele clinice
Apar începând din luna aprilie şi se menţin până în toamnă. În cele mai multe cazuri apare o dermatită nodulară, caracterizată prin noduli de mărimea bobului de mazăre localizaţi pe laturile gâtului, regiunea grebănului, torace. Aceşti noduli sunt duri şi se deschid rapid lăsând să se scurgă o cantitate de sânge care se coagulează repede. Părul din regiunile afectate se aglutinează şi cu timpul se produc depilaţii.
Aceste dermatoragii sunt mai intense în zilele însorite şi mai reduse seara şi în timpul nopţii. Pe piele, din cauza prelingerii şi coagulării sângelui apar iritaţii, iar animalele prezintă prurit. Sângele scurs din noduli atrage muştele care pot complica septic leziunile cu microbi formându-se abcese sau flegmoane, acesta fiind un alt aspect al bolii.
Diagnosticul
Se pune pe semnele clinice corelate cu existenţa insectelor şi cu sezonul cald şi se confirmă în laborator prin punerea în evidenţă a microfilariilor uneori a ouălor de paraziţi din picăturile de sânge de la nivelul nodulilor.
Tratamentul
Se face cu suspensii orale antiparazitare pe bază de albendazol şi avermectină (ECVIROM), pe bază de fenbendazol (ROMFENBENDAZOL) sau cu soluţii injectabile pe bază de ivermectină ( ROMIVERMECTIN).
Totodată se recomandă aspersarea adăposturilor şi în jurul lor cu soluţii insecticide ca ROMPARASECT , ROMPARASECT FORTE, SCABIZOL.
Dr. Viorica Chiurciu, Medic veterinar, Doctor în Științe medicale
Carenţa de calciu - dereglare fiziologică de sezon în legumicultură
Se pare că vara s-a instalat cu toate atributele caracteristice. Conform prognozei meteorologice, în cea mai mare parte a ţării, lunile iulie şi august se caracterizează prin temperaturi ridicate, uneori excesive şi precipitaţii reduse. În prezentul articol, prezentăm un fenomen care este accentuat de temperatura ridicată şi de asigurarea deficitară a plantelor cu apă. Este vorba de carenţa de calciu, situaţie care se poate întâlni atât în cultura legumelor în sistem protejat, cât şi în câmp deschis, cu repercursiuni destul de grave asupra producţiei de fructe.
alciul este unul din elementele de bază ale nutriţiei plantelor. Fără calciu, acestea nu se pot dezvolta. Calciul dă forma şi consistenţa plantelor. El este necesar în primul rând pentru ţesuturile în creştere, vârfurile plantelor, lăstari, fructe, dar şi acele rădăcini foarte fine care sunt şi cele mai active. Spre deosebire de alte elemente, cum ar fi azotul, potasiul, magneziul sau fosforul, calciul nu este translocat în plantă, adică nu se mişcă dintr-un loc în altul, rămâne fixat, în cea mai mare parte, în pereţii celulari. Cu alte cuvinte, necesarul de calciu al plantei este asigurat în permananţă de apa care este absorbită prin sistemul radicular.
Simptome şi cauze ale deficitului de apă şi calciu
În practica legumicolă sunt cunoscute o serie de simptome cauzate de o aprovizionare deficitară, inconstantă cu calciu, cum ar fi: putregaiul apical al fructelor de tomate, ardei lung, gogoşar şi gras, pepeni verzi şi pătlăgele vinete; avortarea fructelor de castraveţi; aşa numita „inimă neagră” la ţelină; brunificarea frunzelor din interiorul căpăţânilor de varză albă şi de Bruxelles; mici cavităţi în rădăcinile de morcov; piticirea cepei şi a cartofilor; arsura marginală a frunzelor de salată şi varză.
O aprovizionare insuficientă cu calciu afectează direct producţia, uneori un procent şi de 50%, devenind necomercializabilă. Efectul este atât direct, cât şi indirect. Zonele afectate, fie fructe, fie frunze, fie rădăcini, devin „porţi” de intrare pentru diverşi agenţi patogeni. Apoi, principala cauză a apariţiei acestor simptome o constituie slaba aprovizionare cu apă a plantelor. De cele mai multe ori, solul este bine aprovizionat cu calciu, dar acesta nu este preluat în cantităţi suficiente de către rădăcină şi nici nu este translocat, mutat din ţesuturile mai bătrâne către cele mai tinere în creştere. Cazurile când apare o astfel de situaţie sunt multiple. Carenţa de calciu poate fi directă, când acest element lipseşte din soluţia solului ori indirectă, când el există în sol, dar nu este preluat pe măsura cerinţelor plantei, deoarece din diverse motive planta nu absoarbe apă suficientă.
Când planta nu absoarbe apă suficientă? Când nu udăm suficient sau când, din diferite motive, nu poate absorbi o cantitate mai mare de apă. Irigarea pe brazde, pe cărări, pe fitărăi, sau cum îi mai spune, acea irigare „în dinţi de fierăstrău”, face ca la început să avem exces de apă, iar spre sfârşit, înainte de următoarea udare, să avem lipsă de apă.
Este bine de ştiut că atât excesul, cât şi lipsa apei, conduc la o aprovizionare deficitară a plantelor cu apă şi implicit cu calciu. Dar, poate că cele mai frecvente cazuri le întâlnim atunci când deşi udăm suficient, plantele nu absorb atâta apă pe cât transpiră. Spre exemplu, când umiditatea relativă a aerului este foarte ridicată, în câmp ca urmare a unui sezon de ploi continui cu nebulozitate ridicată, iar în solarii când aerisirea este insuficientă; când sistemul radicular este slab dezvoltat, cum se întâmplă pe solurile grele, neaerate şi reci, cu deficit de fosfor în momentul plantării sau în cazul unui foliaj bogat ca urmare a unei fertilizării în exces cu azot şi care necesită un consum mai mare de apă pe care rădăcina nu-l poate asigura; când avem atac de ciuperci patogene de sol cum ar fi fuzarioza şi verticilioza, care împiedică o absorbţie normală de apă şi elemente minerale, prin blocarea vaselor conducătoare; o concentraţie mare de săruri solubile în soluţia solului, ca urmare a aplicării unor doze excesive de îngrăşăminte; un exces de ioni amoniu în soluţia solului, ioni care împiedică absorbţia calciului, aşa cum se poate întâmpla când fertilizăm cu doze mari de uree.
Remedii
Mai jos, prezentăm câteva remedii mai importante pentru carenţa de calciu şi apă.
Folosirea metodei de irigare prin picurare, prin care putem asigura o aprovizionare corespunzătoare a plantelor cu apă şi, după caz, cu calciu, prin introducerea azotatului de calciu în soluţia de udare, circa 500 g/zi/1000 m2, în perioadele de stres;
Aplicarea periodică, uneori şi la intervale de 4-7 zile, mai ales în perioadele cu insolaţie puternică, a unor îngrăşăminte foliare cu calciu, cum ar fi CaFORTE, un îngrăşământ foliar bioactiv, care, pe lângă calciu, mai conţine şi azot, magneziu şi aminoacizi esenţiali în stimularea absorbţiei;
Amendarea solurilor acide cu carbonat de calciu. La fel şi în cazul culturilor pe substrat de turbă;
Dezinfecţia solurilor din solarii cu Basamid sau cu produse pe bază de metham sodiu, precum şi efectuarea unor tratamente preventive cu Topsin în concentraţie de 0,05-0,15%, în funcţie de fenofază, în amestec cu un fungicid gen Dithane M 45;
Măsuri de optimizare a aerisirii spaţiilor protejate - defoliere treptată, desime de plantare corespunzătoare, creşterea înălţimii şi a volumului de aer, introducerea eventual a ventilatoarelor, modificarea tipului constructiv cu aerisire la coamă.
Toate aceste măsuri, dar mai ales folosirea îngrăşămintelor foliare cu calciu, reduc semnificativ incidenţa carenţei de calciu, reduc pierderile de producţie, fructele sunt mai grele şi mai rezistente la transport şi la păstrare.
DR. VICTOR LĂCĂTUŞ, DIRECTOR ŞTIINŢIFIC ICDLF VIDRA, ILFOV
Pozitiv - cuvântul definitoriu pentru Fendt
„Fermierii şi antreprenorii moderni reprezintă grupul ţintă principal al mărcii Fendt. Conform ultimelor sondaje efectuate de Societatea Germană pentru Agricultură (DLG), situaţia existentă în agricultură s-a îmbunătăţit semnificativ. Criza a luat sfârşit. De la sfârşitul anului 2010, clienţii noştri au început să investească în achiziţionarea de maşini şi utilaje noi pentru modernizarea afacerilor lor şi pentru creşterea eficienţei producţiei lor agricole. Principalul motiv aflat în spatele acestei tendinţe este creşterea semnificativă a preţului produselor agricole.” Astfel şi-a început discursul Peter-Josef Paffen, vicepreşedinte AGCO, director pentru marca Fendt, la conferinţa de presă anuală a companiei, desfăşurată în 15 iunie, la Marktoberdorf - Germania.
Conferinţa de presă anuală Fendt reprezintă cadrul în care producătorul german îşi analizează activitatea din anul precedent, îşi face cunoscute obiectivele pentru anul în curs şi îşi prezintă produsele ce vor fi expuse la AgriTechnica - Hanovra, cel mai important salon expoziţional din domeniul agricol. De la prezidiul în care se afla managementul superior al companiei AGCO, cei peste 160 de jurnalişti şi alţi invitaţi, din 23 de ţări, au putut asculta, traduse în şase limbi de circulaţie internaţională, informaţii privind realizările concernului, tendinţele pieţei, produsele inovatoare ale companiei, precum tractoarele din noua serie Fendt 700 Vario, combinele etc. Imagini de la eveniment puteţi vedea pe pagina Facebook a companiei Mewi.
După ce au privit „de sus” piesele de rezistenţă ale armadei Fendt, de pe un dâmb creat de organizatori pentru o mai bună vedere de ansamblu, jurnaliştii au fost martorii unor demonstraţii practice, desfăşurate pe terenul din imediata apropiere a Fendt Forum (sala în care s-a desfăşurat conferinţa).
Tractoarele, combina Katana 65 şi utilajele ataşate - cositoare şi greble Fella şi remorca Krampe - au convins asistenţa că agricultura performantă se poate realiza doar cu maşini şi echipamente de vârf care, nu numai că arată impresionant, dar au capacităţi tehnice şi funcţionale de excepţie.
Tendinţele pieţei
Nici marca Fendt nu a fost ocolită de efectele crizei mondiale economice, care, la nivel european, s-au simţit cel mai puternic în cea de-a doua jumătate a anului 2010, înregistrând vânzări cu 7,8% mai mici faţă de anul anterior. Cu toate acestea, Mewi Orţişoara, importator exclusiv pentru România al mărcii, a avut, în plină criză, o creştere a numărului de unităţi vândute, deţinând o cotă de piaţă apropiată de 10%. Anul în curs se anunţă unul în care vânzările vor creşte cu 15-20%, atât pentru producător, cât şi pentru Mewi.
Investiţii
Pe terenul din imediata apropiere a Fendt Forum, suprafaţă pe care în urmă cu nici două luni nu exista nimic, tractoare Fendt ISU (de culoare portocalie, folosite în special pentru lucrări în construcţii) şi o mulţime de alte utilaje după care se ridicau nori de praf, roboteau de zor pentru ca, în luna august 2012, acolo să existe cea mai mare şi modernă fabrică de tractoare din Europa. În 2011, Fendt va investi 115 milioane euro în acest proiect, ca parte a planului Fendt Ahead². Noile construcţii vor adăposti o hală de asamblare, un atelier de finisaje şi o vopsitorie.
Produse noi
Pe scurt, un tractor din noua serie 700 Vario, cu puteri cuprinse între 200 şi 240 CP, poate fi descris ca „un tractor compact de putere mare ce înglobează numeroase inovaţii, asigură cel mai bun confort la condus şi se adaptează perfect pentru a face faţă oricărei cerinţe reale”. Printre caracteristicile acestui nou produs supus tehnologiei de eficientizare a Fendt (Efficient Technology) se numără cabina complet nouă VisioPlus, ce include premiatul computer de bord Fendt Variotronic, tehnologia de vârf a motorului, tehnologia SCR, ecologică şi totodată de eficientizare a consumului de combustibil şi multe alte importante detalii.
Combina de recoltat furaje, Fendt Katana 65, lansată în toamna anului trecut la Zilele Câmpului de la Wadenbrunn, este un utilaj la realizarea căruia a lucrat peste 5 ani o echipă de ingineri ce a beneficiat de întreaga experienţă a departamentului de dezvoltare a tractoarelor de la Fendt, pentru proiectarea/reproiectarea unor sisteme precum cel hidraulic şi electronic, a motorului sau a cabinei.
În prezent, Fendt oferă o gamă completă de combine convenţionale şi cu rotor, având puteri cuprinse între 200 şi 500 CP, precum şi o linie largă de prese de balotat (pentru baloţi paralelipipedici şi rotunzi). De la începutul lunii mai, primele două Fendt Katana, combine de recoltat furaje, au fost produse la fabrica AGCO din Hohenmölsen, fiind deja livrate primilor clienţi.
Landini Seria 7 - fără limite în câmp
Seria 7 de tractoare de la Landini se adresează lucrului în câmp deschis pentru cele mai solicitante aplicaţii. În acest sector de putere, fiabilitatea şi competivitatea sunt o necesitate, iar Seria 7 a fost dezvoltată pentru a îndeplini aceste caracteristici prin care vine în întâmpinarea necesităţilor reale ale clienţilor, putând să îndeplinească cerinţele unei agriculturi tot mai exigente. Prin combinarea costurilor reduse de funcţionare cu maximum de confort, fiabilitate şi performanţe excelente, Seria 7 respectă aceste cerinţe.
Gama de tractoare Landini din Seria 7 constă în şase modele, de la 145 la 225 CP. Tractoarele sunt echipate cu cele mai recente motoare FTP - Nef , 6 cilindri turbo. Familia de motoare are 24 valve şi un sistem de injecţie electronic CommonRail care oferă caracteristici excelente de cuplu pentru o mare flexibilitate de utilizare. Concepute special pentru aplicaţii agricole, aceste motoare cu design modern oferă o serie de soluţii tehnice de ultimă oră. Sistemul avansat de control electronic care asigură o ardere optimă în conformitate cu standardele actuale de emisie de noxe menţine în acelaşi timp consumul de combustibil la un nivel excelent. Mai mult, sistemul Dual Power, combinat cu sistemul electronic al motorului, permite o creştere automată a puterii şi cuplului disponibil la priza de putere, oferind acestor tractoare o flexibilitate remarcabilă de utilizare.
Cu 32 de viteze împărţite pe 4 game, transmisia electronică Autopowershift permite 8 viteze Powershift cu acţionare mecanică (Techno) sau electronică (FullTronic). Versiunea FullTronic este controlată printr-un joystick montat pe cotieră, care permite acţionarea unei multitudini de comenzi. Sistemul electronic permite schimbarea vitezei optime în funcţie de sarcina şi regimul motorului.Transmisia integrează sistemul electrohidraulic „Reverse Power Shuttle” care prevede un total de 32 viteze înainte şi 24 înapoi. Opţional poate fi echipat cu un reductor care permite o flexibilitate mai mare de 48 viteze înainte şi 40 înapoi, operate printr-o apăsare de buton.
Sistemul hidraulic dispune de o pompă volumetrică ce are un flux de 130 l/min. Cele 5 supape de control permit funcţionarea simultană a tuturor funcţiilor hidraulice. În versiunea TopTronic unele valve sunt controlate din joystick, iar altele din butoanele integrate în cotieră.
Seria 7 a fost proiectată să ofere un confort suprem. Motorul este suspendat pe şasiul din fontă pentru a furniza vibraţii cât mai puţine şi nivel mic de zgomot.
Cabina de tip „Master Class” este complet vitrată cu vizibilitate allround, cu sistem de încălzire şi aer condiţionat, volan reglabil şi scaun reglabil pe pernă de aer, este dotat în versiunea TopTronic cu joystick. Pe lângă faptul că este presurizată şi perfect izolată fonic, cabina are standarde de finisare de înaltă calitate, oferind astfel un mediu de lucru spaţios şi confortabil, ceea ce face din conducere o distracţie adevarată. Opţional, cabina poate fi livrată cu suspensie hidraulică controlată electronic, care combinată cu suspensie hidraulică independentă pe axa faţă, la cerere, oferă cea mai mare măsură de confort şi siguranţă.
Material furnizat de Munax
Producţii mai mari, preţuri stabile
Ministerul Agriculturii estimează o producţie de grâu de vreo 6,6 milioane tone, obţinută de pe cele circa 1,8 milioane de hectare însămânţate în toamna lui 2010. După cum se vede, chiar dacă au fost cultivate mai puţine hectare decât în 2009 (aproximativ 2 milioane ha), producţia de grâu din anul agricol 2010-2011 este în creştere cu peste 15 procente comparativ cu 2009-2010 când s-au obţinut aproape 5,6 milioane tone.
Referitor la celelalte culturi de toamnă, MADR se aşteaptă la o creştere a producţiilor cu câteva sute de mii de tone faţă de anul trecut.
În ce priveşte preţul grâului, analiştii susţin că tendinţa de scădere înregistrată în ultimele luni va continua până la noua recoltă, dar în niciun caz preţul nu va fi mai mic decât în 2010.
În prezent, grâul se vinde la bursă cu circa 240 euro/tonă, iar pe piaţa internă preţul grâului se învârte în jurul valorii de un leu pe kilogram.
creşterea producţiei de grâu din acest an se înscrie în tendinţa pozitivă generală din Europa Centrală şi de Est, unde recoltele de cereale vor fi mai bune decât anul precedent datorită vremii favorabile, care a compensat în mare parte întârzierea însămânţărilor. Ministrul Valeriu Tabără a declarat: “Este posibil să înregistrăm un plus de un milion de tone la producţia de grâu din acest an, comparativ cu cea din 2010, după cum arată cultura în acest moment, deşi avem o suprafaţa însămânţată ceva mai mică faţă de anul trecut.
Deocamdată nu sunt probleme la grâu decât în unele zone din centrul şi vestul ţării din cauza secetei din iunie şi lipsei de umiditate relativă a anului”. Producţia de grâu a României ar putea ajunge la 6,6 milioane tone în acest an, în creştere cu peste 15% faţă de anul trecut când s-au obţinut aproape 5,6 milioane tone. Tabără a precizat că, în toamna trecută, grâul s-a cultivat pe 1,8 milioane ha, iar în toamna lui 2009 s-au însămânţat cu grâu aproximativ două milioane de hectare.
Marii cultivatori de grâu autohtoni sunt de aceeaşi părere cu ministrul agriculturii şi analiştii şi susţin că, datorită tehnologiilor folosite, chiar dacă s-au semănat cu 200.000 de hectare mai puţin, recolta de grâu 2011 va fi bună. Producătorii se aşteaptă la o producţie medie pe ţară de peste 3,5 tone de grâu la hectar.
Se preconizează creşteri de producţie de câteva sute de mii de tone şi la orz, orzoaică, ovăz.
În 2010, producţia de grâu obţinută în ţara noastră a fost de 5,588 milioane tone (5,203 milioane tone în 2009), cea de orz şi orzoaică a fost de 1,321 milioane tone (1,182 milioane tone în 2009), iar producţia de ovăz a trecut de 328.000 tone în 2010 (296.000 tone în 2009). Necesarul intern de grâu este de trei milioane de tone (250.000 de tone lunar), la care se adaugă alte 500.000 tone de grâu pentru sămânţă.
Fluctuaţii de preţ nesemnificative
Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR) spune că în această perioadă preţul grâului a înregistrat o scădere cu 30% faţă de maximele din iarnă şi acest proces va continua până la recoltă. “Aceste fluctuaţii pe piaţa cerealelor vor continua şi în anii următori, indiferent de ce mişcări sunt în piaţă. România, pentru a atenua aceste fluctuaţii va trebui să-şi mărească capacitatea de stocare. În sud sunt ferme care au investit în spaţii de depozitare din surse proprii sau luând credite de la bănci”, a mai spus Nicolae Sitaru. El a amintit ce s-a întâmplat cu recolta de grâu 2010, care a avut un preţ bun, cu profituri bunicele, dar numai pentru producătorii agricoli care nu şi-au vândut producţia la recoltare, când preţurile au fost destul de mici, ci au stocat grâul în propriile silozuri.
În 2010, preţul grâului a înregistrat un nivel record, ajungând la bursă la 320 euro/tonă. În prezent, grâul se vinde la bursă cu circa 240 euro/tonă, iar de pe piaţa internă se cumpără cu circa un leu pe kilogram.
“Este posibil ca preţul grâului să scadă în bazinul Mării Negre după ridicarea embargoului asupra exporturilor de cereale impus de Rusia anul trecut, dar depinde şi ce cantităţi vor ieşi pe piaţă din noua recoltă. Probabil, vor fi influenţe la grâul furajer, dar cu implicaţii şi asupra grâului de panificaţie. Ţinând cont de faptul că în vestul Europei este secetă şi vor fi afectate recoltele de cereale, măsura anunţată de Rusia ar putea fi o compensaţie. Este foarte greu să faci anumite prognoze de preţ pe viitoarea recoltă de grâu”, a declarat Aurel Popescu, preşedintele Rompan.
În opinia ministrului Valeriu Tabără, oferta de cereale care ar putea veni în plus pe piaţa mondială nu va influenţa preţurile la cereale păioase deoarece anul acesta fermierii ruşi au semănat suprafeţe mai mici, iar la noi preţurile sunt aşezate. “Nu cred că vor fi scăderi sau creşteri semnificative pe piaţă în privinţa preţului”, a zis ministrul.
Recoltă de cereale record, la nivel mondial
În acest an, Ucraina preconizează să recolteze 48 milioane tone de cereale, comparativ cu 39,2 milioane de tone în 2010, iar producţia de grâu este estimată la circa 20 milioane de tone. Bulgaria aşteaptă o producţie de grâu de circa 4 milioane de tone, comparabilă cu cea de anul trecut, cu toate că suprafeţele însămânţate sunt mai mici. Polonia a suplimentat însămânţările de primăvară şi aşteaptă o recoltă de cereale de 27,3 milioane tone. Cehia estimează o producţie de 4,26 milioane tone de grâu şi 1,65 milioane tone de orz. Producţia de grâu din Ungaria, conform estimărilor, este în scădere, respectiv 3,6 milioane tone anul acesta, faţă de 3,75 milioane tone în 2010, din cauza inundaţiilor din această ţară.
La nivel mondial, potrivit raportului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) publicat recent, recolta de cereale ar urma să atingă o nouă valoare record în acest an, ca urmare a creşterii suprafeţelor cultivate şi a producţiei la hectar. Cu toate acestea, nivelul redus al stocurilor va menţine preţurile la un nivel ridicat şi volatil.
Primele estimări FAO arată că în 2011 recolta globală de cereale va creşte cu 3,5% până la 2,315 miliarde tone, după o scădere de un procent înregistrată în 2010. Producţia mondială de grâu ar urma să crească cu 3,2% în acest an, până la 674 milioane tone. În Uniunea Europeană recolta de grâu ar urma să fie stabilă la 137 milioane tone, în timp ce recolta SUA va scădea cu 8,5%, până la 55 milioane tone. În schimb, în Rusia, recolta de grâu ar urma să crească exploziv cu 32,5%, până la 55 milioane tone, în revenire puternică după seceta din 2010.
Brazilia estimează pentru 2010-2011 o producţie la culturile de cereale şi oleaginoase de 161,5 milioane tone, în creştere cu 8,2% (12,3 milioane tone), faţă de anul agricol precedent.
Suprafaţa cultivată a crescut cu 3,8%, totalizând acum 49,1 milioane hectare, după ce în sezonul 2009-2010 era de 47,4 milioane hectare. Diferenţa a fost acoperită în special de culturile de bumbac, fasole, soia şi orez, pe lângă condiţiile meteorologice bune care au contribuit la pregătirea solului.
Recolta de soia din acest sezon este evaluată la 74,99 milioane tone, ceea ce reprezintă un plus de 9,2% faţă de producţia înregistrată în urmă cu un an, când au fost recoltate 68,69 milioane tone. În Matto Grosso, statul cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu soia (6,4 milioane de hectare) a fost raportat un randament mediu al producţiei de 3.190 kg/ha.
La începutul lui 2011, în silozurile din Brazilia erau depozitate 22,9 milioane tone de cereale, cu 3,5% mai mult decât în urmă cu un an. Reţeaua de depozitare cuprinde peste 9.000 de locaţii, cu o capacitate totală de 78,8 milioane metri cubi. Silozurile, aflate în special în partea de centru-vest (49%) şi în sud (37%), pot adăposti 55,6 milioane tone de cereale.
La sfârşitul acestui sezon, se estimează că vor fi depozitate în silozurile braziliene 7,9 milioane tone de porumb, 6 milioane tone de grâu, 4,2 milioane tone de soia, 2,55 milioane tone de orez decorticat şi 1,1 milioane tone de boabe de cafea.
MIHAELA PREVENDA
Calitatea grâului la recoltat - la ce să ne așteptăm?
Momentul recoltatului la cultura grâului este în fiecare an momentul în care se fac evaluările asupra soiurilor și mai nou a hibrizilor, încercând să găsim explicația realizării unor performanțe, sau dimpotrivă, a unor eșecuri.
Evaluările noastre, ale fermierilor se îndreaptă în special asupra nivelului producției și calității acesteia – elemente care influențează în mod direct prețul grâului. Dacă, din punct de vedere al nivelului producției la unitatea de suprafață, evaluarea se poate realiza prin metode agronomice specifice, luând în calcul elementele de producție, calitatea poate fi evaluată-măsurată doar la momentul maturării tehnologice a grâului, respectiv după ce se efectuează recoltatul.
Pentru a putea face o interpretare corectă a calității grâului pe care încă nu l-am recoltat, trebuie să ținem cont de toate elementele tehnologice și non-tehnologice care au concurat sau influențat într-o anumită măsură, de-a lungul perioadei de vegetație cultura de grâu. Începand de la planta premergătoare și până la ultima ploaie trebuie interpretați în mod obiectiv toți factorii.
Totuși, cea mai mare influență asupra nivelului de calitate al producției de grâu o au urmatorii factorii: genetica și fertilizarea.
Genetica
Din experiența personală cu anumite varietăți de grâu, genetica este în opinia mea cel mai important factor care influențează decizia unui fermier de a cultiva sau nu o varietate de grâu. Însă în momentul în care ne dorim performanță, trebuie să accesăm în primul rând genetica de generație nouă, cu grad ridicat de specializare pentru un anumit caracter, astfel încât să putem valorifica la nivel maximal toate verigile care intra în procesul de producție și în final pentru a avea satisfacția că ne-am îndeplinit scopul.
Concret, dacă ținta mea ca fermier este să produc un grâu de calitate cu indici de panificație ridicați, atunci alegerea varietății va fi făcută din gama de soiuri specializate pentru panificație, care din punct de vedere genetic sunt ameliorate în acest sens și care în mod negreșit trebuie tratate ca atare, iar nivelul de tehnologie care se aplică, să corespundă deasemenea cu cerințele specifice.
Se știe foarte bine faptul ca nu doar cultivarea unui soi de grâu de generație nouă este suficientă pentru a obține rezultatele de calitate dorite, de aici și regula: “Un organism specializat necesită condiții speciale!”. Deci, în momentul în care suntem la marginea solei de grâu și ne întrebăm dacă avem sau nu indici de calitate ridicați, ne gândim ce soi de grâu este cultivat și care sunt parametrii de calitate obtinuți în anii anteriori.
Fertilizarea
Este factorul care influențează și conditionează, prin punerea în valoare sau nu a factorului genetica. Stau la marginea solei de grâu și mă întreb ce cantitate de îngrășăaminte am folosit, când am aplicat, ân ce proporție am aplicat, dacă îngrășămintele aplicate au fost accesibile sau nu plantelor, dacă nivelul precipitațiilor m-a ajutat sau nu să valorific îngrășămintele, șamd ...
Pentru obținerea unor producții de grâu cu grad ridicat de eficiență economică, în mod negreșit trebuie să interpretăm corect nevoile specifice ale diferitelor soiuri de grâu.
Trecând peste principiile de bază ale fertilizării la grâu, pe care toti fermierii și le au însușit, în ceea ce privește importanța realizării producțiilor dorite, aș dori să scot în evidență doar corelația genetică - azot.
Azotul este elementul care influențează în mod direct producția și calitatea!
Atât productivitatea cât și calitățile de panificație sunt direct influențate de îngrășămintele cu azot, și aici important este modulul doză-moment.
Datorită specificității însușirilor îngrășămintelor cu azot, pentru a putea fi bine utilizate de planta de grâu, acestea trebuie administrate în momentele în care plantele au nevoie de ele. Este foarte cunoscut faptul ca aplicarea într-o singură fracție a normei de îngrășăminte cu azot este slab utilizată de plante și prin urmare, neeconomică.
Toate recomandările pentru aplicarea îngrășămintelor cu azot fac referire la aplicarea în 3-4 fracții, la intervale de 8-12 zile între aplicări, fapt care generează o foarte bună accesibilitate la plante și un randament ridicat la utilizarea îngrășămintelor de către plantă.
De multe ori se întâmplă să fim dezamagiți de anumite varietăți de grâu în ceea ce privește productivitatea sau calitățile de panificație. Se ajunge la această situație datorită interpretării greșite sau ingnorării acestei corelații: genetică - azot.
Vă dau un exemplu concret: în absolut aceleași condiții de tehnologie, Andalou: 7200 kg/ha – Gluten 19%, Faur: 4400 kg/ha – Gluten 31%. Explicația? Andalou este un soi ameliorat pentru producție, în timp ce Faur este un soi ameliorat pentru calitate!
Elementul care are cea mai mare pondere în influența producției și calității este Azotul. Ce îmi doresc eu ca fermier, este să am producția de la Andalou și calitatea de la Faur. Elementul cu care pot influența capacitatea de producție este Genetica, iar elementul cu care pot influența calitatea și pot pune în valoare genetica, este Azotul!
Pentru obținerea unor randamente ridicate la grâu și cu bune calități, recomandarea mea este să luați în cultură soiuri adaptate condițiilor locale, cu capacitate genetică ridicată pentru producție și să corelați corespunzător norma de azot, astfel încât sa se realizeze și indici de calitate ridicați.
Mihai Radu, Director Tehnic - Procera Agrochemicals România
Înfiinţarea culturii de rapiţă
În ultimii ani, rapiţa a fost una dintre cele mai profitabile culturi agricole. Chiar şi în acest an, când în timpul recoltatului condiţiile climatice nu au fost dintre cele mai favorabile, datorită preţului bun de valorificare - între 1,6 şi 2 lei/kg (în funcţie de zonă şi de contractul negociat), cultura rapiţei este una dintre cele mai rentabile. În consecinţă, piaţa seminţelor de rapiţă continuă să se dezvolte şi un număr tot mai mare de fermieri vor cultiva această plantă. Pentru realizarea unei culturi reuşite de rapiţă, agricultorii trebuie să ţină cont, încă de la pregătirea patului germinativ, de câteva elemente esenţiale, prezentate în materialul de faţă. În funcţie de evoluţia condiţiilor climatice, de tipul de sol şi de dotarea tehnică, fermierii pot face şi alte lucrări şi totodată pot renunţa la unele activităţi în favoarea altora.
Rotaţia
În cadrul rotaţiei, cele mai multe companii recomandă ca rapiţa să nu vină după ea însuşi sau după alte culturi cu boli şi dăunători comuni, cum ar fi: floarea-soarelui, muştar, soia, fasole sau alte plante crucifere, la un interval mai mic de 4 ani. Reducerea acestui interval la unu sau doi ani (practică întâlnită frecvent în anumite ferme) poate pune fermierul în faţa unor atacuri puternice de boli şi dăunători, atacuri care din cauza virulenţei pot compromite cultura. În această situaţie, fermierul trebuie să ia în calcul şi să îşi asume riscurile compromiterii culturii respective.
Din punct de vedere al plantelor bune premergătoare, de cele mai multe ori în România, rapiţa se amplasează dupa grâu şi orz, culturi care se recoltează mai devreme şi care asigură timpul necesar pregătirii solului. În cadrul acestei rotaţiei grâu-rapiţă, atragem atenţia fermierilor asupra posibilităţii apariţiei efectelor de fitotoxicitate, efecte datorate erbicidelelor utilizate la cultura premergătoare. Ca urmare, înainte de a decide unde va amplasa cultura de rapiţă, fermierul trebuie să ia în calcul şi să verifice remanenţa erbicidelor utilizate.
În literatura de specialitate se cunosc o serie de erbicide care, aplicate la cele două culturi, prezintă o remanenţă ridicată pentru cultura postmergătoare de rapiţă. În practică au fost cazuri când din cauza remanenţei erbicidelor, cultura de rapiţă a fost compromisă. În funcţie de modul de prelucrare a terenului, această remanenţă s-a manifestat toamna la începutul perioadei de vegetaţie, când plantele de rapiţă se aflau în faza de 2 până la 6 frunze - când terenul a fost lucrat numai cu discul greu - sau primăvara - când plantele de rapiţă aveau 20 - 30 cm înălţime şi terenul a fost pregătit prin arătură.
O atenţie deosebită trebuie acordată terenurilor pe care s-au utilizat erbicide sulfonilureice. Unele erbicide din această clasă pot avea remanenţă de până la 14 - 16 luni. Pentru a verifica remanenţa erbicidelor utilizate, fermierii pot cere detalii de la furnizorul acestora.
Se consideră că rapiţa este o plantă bună premergătoare pentru culturile de grâu şi orz. Aceste culturi după rapiţă dau sporuri de producţie ce depăşesc 500 kg/ha. Practic, rapiţa îşi poate găsi cu succes locul în cadrul asolamentelor din fermele agricole româneşti.
Pregătirea terenului
De cele mai multe ori opţiunea fermierului cu privire la pregătirea terenului este în strânsă corelaţie cu condiţiile climatice din zonă. Anul acesta, datorită ploilor căzute în iunie şi iulie, o parte din fermieri au reuşit să facă o arătură la adâncimea de 20 - 22 cm. Acolo unde nu e posibilă arătura, se poate face pregătirea patului germinativ prin una sau două treceri cu un disc greu. Fiecare fermier decide în funcţie de dotare şi de condiţiile climatice ce soluţie este mai rentabilă. Din observaţiile de pe teren s-a constatat că acolo unde s-a efectuat arătura, resturile vegetale au fost mai bine încorporate în sol, efectul de fitotoxicitate al erbicidelor aplicate culturii premergătoare (acolo unde a fost cazul) a fost diminuat şi cultura de rapiţă a fost mai puţin îmburuienată.
În ultimii ani, în anumite zone agricole, s-a constatat la culturile de grâu şi rapiţă un atac deosebit de puternic al rozătoarelor - în special al şoarecilor de câmp.
Agresivitatea acestor dăunători s-a manifestat prin crearea unor pagube însemnate culturilor. În cazul solelor unde pregătirea terenului s-a făcut prin arătură s-a constatat o diminuare a numărului de şoareci şi deci o diminuare a pierderilor. Una din explicaţii ar fi că prin arătură se distrug o parte din galeriile aflate mai la adâncime şi o dată cu acestea şi hrana şoarecilor. Pe de altă parte, de cele mai multe ori, fermierii au observat în urma brazdei prezenţa pescăruşilor şi a berzelor care se hrănesc cu şoarecii de câmp.
Pregătirea terenului cu discul greu înseamnă un efort financiar mai mic din partea fermierului pentru înfiinţarea culturii, o viteză mai mare de lucru, o conservare mai bună a apei, mai ales în verile secetoase şi totodată o încadrare mai bună în epoca optimă de semănat.
După lucrarea de bază, terenul se pregăteşte fie prin una sau două treceri cu discul uşor, fie printr- un disc şi un combinator sau printr-un agregat complex care lasă terenul discuit şi nivelat. În unele ferme care au utilaje de ultimă oră, toate lucrările necesare (discuit, semănat, nivelat, tăvălugit etc) se pot realiza printr-o singură trecere. Indiferent de tipul de lucrare efectuat, important este să se aibă în vedere realizarea uni pat germinativ afânat în primii 2 - 3 cm şi ferm sub adâncimea de semănat pentru a se asigura condiţii optime de germinare a seminţelor.
Semănatul rapiţei
La rapiţă, semănatul poate fi realizat fie cu semănători clasice, caz în care fermierul va utiliza o cantitate mai mare de sămânţă la hectar, fie cu semănători performante care pot asigura o densitate uniformă şi la care poate fi controlată cantitatea de sămânţă pe hectar. Practic, în ultimul timp s-a trecut de la semănatul rapiţei cu semănători mai puţin precise spre utilizarea semănătorilor performante cu distribuţie controlată a cantităţii de sămânţă/ha.
Majoritatea firmelor care comercializează sămânţă hibridă de rapiţă recomandă o cantitate cuprinsă între 2 şi 4 kg/ha (aproximativ 45 - 60 boabe/mp), iar firmele care comercializează soiuri recomandă o cantitate între 5 - 6 kg/ha (aproximativ 60 - 80 boabe/mp). Cantităţile variază în funcţie de masa a 1000 de boabe, de puritate şi de germinaţie. În unele cazuri, având în vedere gradul de intensivitate al hibridului sau soiului respectiv, firmele pot recomanda cantităţi mai mici de sămânţă/ha. Pentru asigurarea unei cantităţi corecte de sămânţă pe hectar este bine de ţinut cont de recomandările firmelor furnizoare.
Din punct de vedere al distanţei între rânduri se utilizează mai multe intervale de semănat: la 18 cm, la 25 cm şi la 37,5 cm, depinzînd în primul rând de semănătoarea folosită, de varietatea semănată, dar şi de gradul de culturalizare al terenului. Distanţa dintre rânduri cea mai frecvent utilizată în România este de 25 de cm. În condiţiile în care se utilizează distanţe mai mari de semănat, se reduce cantitatea de sămânţă la hectar, dar creşte riscul îmburuienării culturii de rapiţă.
Adâncimea de semănat a seminţelor de rapiţă se situează la 2-3 cm şi se realizează în teren bine pregătit, fără resturi vegetale şi fără buruieni. Dacă semăntul se realizează în teren afânat şi cu denivelari este bine ca adâncimea semănătorii să fie bine reglată, aşa încât sămânţa să fie poziţionată în sol la acelaşi nivel. La semănătorile prevăzute cu două tipuri de patine se vor utiliza patinele destinate seminţelor mici. În felul acesta se realizează condiţii optime pentru o germinare şi o răsărire uniformă a plantulelor.
Referitor la perioada de semănat, din punct de vedere calendaristic, recomandările diferă de la o companie la alta, dar în linii generale semănatul rapiţei ar trebui să înceapă cu data de 20 august pentru nordul ţării şi să se încheie în jurul datei de 15 - 20 septembrie în zona de sud-est a Romaniei.
Din punct de vedere al temperaturilor mai mari de zero grade C, rapiţa ar trebui să acumuleze până la intrarea în iarnă aproximativ 800 - 900 grade C. Se consideră că dacă plantele au acumulat această temperatură până la intrarea în iarnă, cultura de rapiţă se află în stadiul cel mai potrivit pentru trecerea anotimpului rece. Această temperatură corespunde cu formarea la plantele de rapiţă a 7 - 8 frunze adevărate.
Samânţa utilizată pentru înfiinţarea culturilor de rapiţă trebuie să fie o sămânţă certificată, cu o puritate fizică de minimum 98% şi o germinaţie mai mare de 85%. Toată sămânţa utilizată în acest scop trebuie să fie tratată atât cu fungicid, cât şi cu insecticid.
Fertilizarea culturii de rapiţă
Rapiţa este una dintre culturile cu cele mai mari consumuri specifice de elemente nutritive necesare pentru realizarea unei tone de producţie (sămânţa + masa vegetativă aferentă). În general, literatura de specialitate citează consumuri specifice de aproximativ 45 kg N; 30 kg P2O5 şi 35 kg K2O/tona de sămânţă de rapiţă cu materia vegetativă aferentă. Ca urmare, încă de la pregătirea patului germinativ trebuie acordată o importanţă marită capitolului de fertilizare a culturii. Nu se poate concepe obţinerea de producţii mari la rapiţă fără o susţinere puternică din punct de vedere al fertilizării. Majoritatea firmelor producătoare de sămânţă prezintă propriile planuri de fertilizare a culturii, dar în general acestea se opresc în jurul următoarelor valori: 70 - 120 kg/ha N; 50 - 80 kg/ha P2O5 şi 40 - 60 kg/ha K2O.
Întreaga doză de fosfor şi potasiu se aplică înainte de efectuarea arăturii de bază sau înainte de prima lucrare cu discul greu. Dacă însă fermierul dispune de îngrăşămite complexe de tipul N:P:K în doze diferite, dar în care trebuie să predomine fosforul şi potasiul, acest îngrăşământ se va aplica la pregătirea patului germinativ, sub disc. În mod normal, la pregătirea patului germinativ se aplică tot fosforul şi potasiul şi numai 30 - 40% din doza de azot. Diferenţa de azot se va aplica în primăvară după pornirea în vegetaţie a culturii.
Asigurarea unei tăvălugiri uşoare
În cazul în care semănătorile nu au fost dotate şi cu tăvălugi este bine ca după semănat, atunci când solul permite, să aplicăm o tăvălugire a culturii de rapiţă. Scopul acestei lucrări este de a realiza un contact mai bun între sămânţă şi sol, de a acoperi (acolo unde este cazul) sămânţa rămasă pe afară, de a intensifica transportul apei prin capilaritate în zona seminţelor şi de a asigura o mărunţire a solului mai bolovănos. În felul acesta seminţele au posibilitatea să găsească condiţii bune de germinare şi cultura poate răsări mult mai uniform. Uneori această lucrare face diferenţa între o cultură bine încheiată şi alta răsărită în etape.
MIHAi M.
Fără prelucrare, sămânţa e marfă de consum
De cele mai multe ori se discută de sămânţă, de calitatea acesteia şi mai puţin despre cei ce o prelucrează. În procesul de producere a seminţelor, una din verigile importante din cadrul tehnologiei este prelucrarea. Am vorbit despre importanţa activităţii de prelucrare a seminţelor cu Ghiţă Hulea, directorul Complexului Agrosem Tecuci (Galaţi) din cadrul Semrom Muntenia SA.
Reporter: Pentru a avea o imagine mai amplă, în ce constă activitatea de prelucrare a seminţelor?
Ghiţă Hulea: Prelucrarea seminţelor este o activitate complexă, care înglobează foarte multă muncă şi nu mă refer numai la munca fizică, dar şi la munca de specialitate. Aşa-zisa sămânţă, adusă din câmp în staţie, în stare brută, nu este practic sămânţă, ci este mai degrabă marfă de consum. Numai după prelucrare şi după obţinerea certificatelor de calitate putem spune că discutăm de sămânţă.
Prin prelucrare înţelegem toate activităţile care se desfăşoară de la intrarea seminţei brute în staţia de sămânţă şi până la livrarea acesteia spre comercializare. Practic, activitatea de prelucrare înseamnă recepţia de sămânţă, uscarea, sortarea, batozarea (în special la porumb), condiţionarea, calibrarea şi însăcuirea seminţei cu aplicarea etichetelor aferente categoriei respective. Deci, o întreagă tehnologie. Activitatea de la Complexul Agrosem poate fi comparată cu activitatea dintr-o uzină. Nu mai vorbesc de faptul că lucrăm cu oameni specializaţi, oameni care au experienţă în prelucrarea seminţelor.
Rep.: Concret, ce face Agrosem Tecuci?
G. H.: Complexul Agrosem Tecuci este al treilea complex ca mărime din cadrul Semrom Muntenia SA. Avem contracte cu majoritatea firmelor producătoare de seminţe. Anual, în Agrosem Tecuci prelucrăm sămânţă pentru toate plantele destinate culturii mari, adică pentru grâu, orz, orzoaică, porumb şi floarea-soarelui, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru export. Prelucrăm aproximativ 2000 tone de sămânţă de grâu; 500 tone de sămânţă de orz şi orzoaică; 3000 tone de sămânţă de porumb şi 200 tone de sămânţă de floarea-soarelui.
Agrosem Tecuci încheie contracte de multiplicare cu diferiţi fermieri din zonă, le asigură acestora formele parentale necesare loturilor de hibridare, asigură asistenţa tehnică la aceste loturi şi preia întreaga cantitate de sămânţă rezultată. Sămânţa, o dată ajunsă în Agrosem, încă de la intrare este trecută printr-o serie de analize de calitate. Dacă discutăm de grâu şi orz, la intrare se fac analize de umiditate, de viabilitate şi de puritate. După recepţie, marfa, din punct de vedere calitativ, şi cantitativ, este dusă către staţia de uscare unde este supusă fenomenului de uscare şi controlată până când umiditatea în masa de seminţe scade sub 14%. După uscare sămânţa este trecută prin staţia de condiţionare şi calibrare, este tratată şi însăcuită.
Inspectoratul Teritorial pentru Controlul Calităţii Seminţelor sondează fiecare lot în parte, ridică probe de calitate şi va trece la analiza indicilor respectivi. Dacă sămânţa corespunde din punct de vedere calitativ, ITCSMS-ul va emite certificatul de analiză pentru lotul respectiv şi sămânţa poate fi comercializată.
În afară de această pregătire a seminţelor, Complexul Agrosem Tecuci, vinde sămânţa rezultată către fermieri sau, conform contractelor, o predă companiilor cu care are multiplicarea. Practic, noi suntem în fiecare verigă de pe fluxul tehnologic, răspundem de producerea seminţelor, dar şi de calitatea lor.
Rep.: Unitatea pe care o conduceţi este destul de modernă, cred că poate fi comparată cu orice staţie de condiţionat seminţe din Europa.
G. H.: Într-adevăr, staţia noastră este modernă. În ultimii doi ani am făcut eforturi mari şi am investit peste 20 miliarde de lei vechi în tehnologizare. Am modernizat fluxul de preluare şi batozare (în cazul porumbului) şi am dotat staţia cu depănuşătoare de porumb. Acum doi ani în urmă, nu aveam depănuşătoare şi porumbul sămânţă se aducea depănuşat direct din câmp. Acum, aducem ştiuleţii nedepănuşaţi din câmp şi realizăm această operaţiune aici în staţie.
O altă investiţie importantă am făcut-o în mesele de presortare şi sortare de la intrarea în staţie. Am mecanizat întregul flux de prelucrare şi condiţionare al seminţei de porumb. Odată cu aceste investiţii am schimbat şi arzătorul vechi de la uscător cu unul mai nou, mai performant, pe bază de gaz. Atunci am refăcut şi întreg fluxul de uscare cu aer cald al staţiei. Acum putem şti în orice moment umiditatea din celulele de uscare şi putem interveni acolo unde este cazul. Toate aceste investiţii ne aduc economii, pe de o parte în forţa de muncă ce este calificată, care se găseşte din ce în ce mai rar, iar pe de altă parte în consumurile de energie, mult mai reduse după modernizări. Astfel că, în ultimii ani am devenit mult mai performanţi.
Rep.: Aveţi ceva vechime în prelucrarea seminţelor. Agrosem Tecuci e copilul pe care l-aţi crescut. Ce planuri mai aveţi cu el?
G. H.: Lucrez în această unitate, ca director, din anul 1979. Practic am adus unitatea de la nivelul anului 1979 la nivelul performant al anului 2011. Am trecut prin multe în aceşti ani şi nu întotdeauna am avut parte de satisfacţii. Îmi doresc ca tot ce am realizat până acum cu întregul colectiv să pot să continui, să îmbunătăţesc, aşa încât la finalul carierei să pot spune că am lăsat în urmă una dintre cele mai performante staţii de condiţionat seminţe din România.
Deja putem spune că suntem în pas cu Europa. Am trecut de la ambalarea seminţei în saci de 20 sau 40 de kg la ambalarea în număr de boabe pe sac (în doze de 50.000 boabe sau 80.000 de boabe pe sac). Am personalizat sacii cu emblema Semromului. Am trecut la monitorizarea atentă a calităţii seminţei condiţionate de noi şi garantăm această calitate fermierilor. Practic, suntem la nivelul de performanţă pe care îl dorim pentru anul 2011.
Cu siguranţă, mai sunt multe de făcut în activitatea noastră de procesare a seminţelor şi avem convingerea că noi, echipa de la Complexul Agrosem Tecuci, le putem duce la bun sfârşit.
Agrosem Tecuci - în pas cu Europa MIHAI M.
Furtunile au distrus mai multe case şi culturi agricole
Mai multe regiuni ale ţării au fost afectate, ieri, de furtuni, ploi şi inundaţii. La Medgidia, în judeţul Constanţa, apa de pe carosabil a atins zece centimetri. În comuna Valul lui Traian, din acelaşi judeţ, grindina a distrus o parte din culturi şi zeci de copaci au fost rupţi de vânt.
În comuna mureşeană Deda, zeci de case şi sute de gospodării au fost afectate de ieşirea din matcă a râului Mureş şi a afluenţilor acestuia.
În Teleorman, mai multe gospodării au fost inundate şi mai multe suprafeţe agricole au fost distruse. Patru sate au fost izolate şi în judeţul Vrancea. Hidrologii au instituit, ieri, cod galben şi cod portocaliu de inundaţii pentru 12 bazine hidrografice, între care Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera şi Cerna.
Specialiştii avertizează că, până astăzi la prânz, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, cu efect de inundaţii locale şi creşteri de niveluri pe râuri. De asemenea, sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie şi inundaţie.
Noi soluţii tehnologice de la Institutul de Protecţia Plantelor
Plăţile compensatorii includ şi pachetul de culturi verzi, respectiv culturile de mazăre, măzăriche, rapiţă, muştar, lupin, sulfină, semănate până la sfârşitul lunii septembrie şi care sunt încorporate în sol până la sfârşitul lunii martie. Plata compensatorie pentru suprafaţa acoperită de culturile verzi în timpul iernii, care depăşeşte suprafaţa de 20% protejată conform bunelor condiţii de agricultură şi de mediu (GAEC), este de 130 euro pe hectar.
Încorporarea în sol a culturilor verzi se poate face prin arat sau prin tehnologii conservative, cu lucrări reduse ale solului. Transformarea culturilor de protecţie în îngrăşăminte verzi încorporate în sol prin arătură prezintă o serie de dezavantaje:
Indisponibilizarea azotului mineral, datorită vitezei diferite de mineralizare a carbonului organic din materialul vegetal comparativ cu cea a azotului;
Pierderea de apă din sol datorită arăturii de primăvară;
Consum ridicat de combustibili.
Agrotehnicile conservative, cu lucrări reduse ale solului, aplicate pentru încorporarea „culturilor verzi” în stratul superficial al solului, înlătură dezavantajele menţionate pentru că:
Mineralizarea substanţei organice se face mai lent datorită menţinerii materialului vegetal la suprafaţă;
Pierderea de apă din sol este redusă datorită faptului că nu este întoarsă brazda;
Lucrările reduse ale solului determină reducerea consumului de combustibil.
Efectele benefice, de nutriţie şi protecţie a plantelor de cultură, exercitate de mulciul vegetal bioactiv format din culturi verzi leguminoase
Tehnologiile agricole conservative (cu lucrări reduse ale solului) au şi ele o serie de dezavantaje, care sunt înlăturate prin soluţiile tehnice noi dezvoltate în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor. Aceste soluţii implică utilizarea unor microorganisme cu acţiune multiplă:
de antagonism pentru agenţii de dăunare (pentru a reduce riscul fitosanitar datorat faptului că resturile vegetale oferă un habitat favorabil dezvoltării fitopatogenilor şi dăunătorilor);
de stimulare a creşterii şi dezvoltării plantelor de cultură (pentru a contracara întârzierile de germinaţie şi dezvoltare datorate solului menţinut rece de resturile vegetale);
de mineralizare a resturilor vegetale cu eliberarea unor compuşi biologic activi, cum sunt poliaminele (compuşi care cresc rezistenţa plantelor la diferitele forme de stres biotic şi abiotic, inclusiv la secetă) şi oligozaharinele (factori semnal care activează sistemul de apărare din plante).
Soluţiile tehnologice noi au fost denumite generic „mulci bioactiv(at)” şi au fost elaborate printr-un proiect din cadrul Schemei Competitive de Granturi (SCG), Proiectul „Modernizarea Sistemului de Cunoaştere şi Informare în Agricultură”, finanţat de Guvernul României şi prin Împrumutul la Banca Mondială 4758-RO.
În cazul culturilor verzi leguminoase tehnologia de realizarea a mulciului bioactiv(at) este prezentată sintetic în fig. 1. „Culturile verzi” leguminoase (mazăre, măzăriche) se transformă în mulci prin tăvălugire (în exploataţiile agricole ecologice) sau tăvălugire şi erbicidare, erbicidare şi discuire (în exploataţiile agricole durabile). Peste mulci se aplică microorganismele cu rol multiplu, se aşteaptă 12-14 zile şi apoi se însămânţează cultura pentru valorificare comercială (de exemplu, porumb sau floarea-soarelui). Nu s-au reţinut pentru tehnologia mulciului bioactiv(at) celelalte două plante înscrise în lista de culturi verzi (sulfina şi lupinul), care nu sunt utilizabile pe scară largă în România. Seminţele de sulfină nu sunt larg accesibile nici măcar la nivelul UE (unde nu există soiuri de sulfină omologate), iar în condiţiile iernii 2009 -2010 nici unul din soiurile de lupin alb de iarnă testate nu au supravieţuit. Măzărichea de toamnă produce cea mai mare cantitate de biomasă - tabelul1, fiind cultura verde cea mai potrivită pentru formarea de mulci bioactiv(at).
Experimentele întreprinse la ICDPP Bucureşti şi SC Sportagra SRL Amzacea, ale căror rezultate sunt prezentate în tabelul 2, au demonstrat menţinerea nivelului producţiilor de porumb, concomitent cu reducerea cheltuielilor.
În tabelul 3 este realizată o analiză economică a tehnologiei propuse, pornindu-se de la o reducere de 5% a nivelului unor producţii de circa 7.500 kg porumb boabe/ha (reducere care nu este reală, cele constatate experimental până acum nefiind asigurate statistic).
Mulciul bioactivat are un rol semnificativ în limitarea dezvoltării buruienilor şi în reducerea atacului agenţilor fitopatogeni de sol care inhibă dezvoltarea plantelor de porumb în primele faze de vegetaţie. Se elimină astfel necesitatea aplicării de erbicide preemergente. Fiind un sistem cu lucrări mecanice reduse ale solului se reduce consumul de combustibili. Mulciul bioactivat furnizează cantităţi semnificative de nutrienţi, reducând necesarul de îngrăşăminte chimice şi creşte rezistenţa plantelor la seceta fiziologică, datorită producerii de poliamine, reducând necesitatea aplicării irigaţiilor.
Florin OANCEA, Oana-A. SICUIA, Florica CONSTANTINESCU, Sorina DINU
Citeşte mai mult ...
Strategie pe 10 ani, de la Comisia prezidenţială pentru agricultură
În aprilie, Valeriu Steriu a preluat şefia Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii, înfiinţată în iulie 2009 de către preşedintele Traian Băsescu. La început, comisia a fost condusă de actualul comisar european al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Dacian Cioloş, apoi de Mihail Dumitru, fost ministru al Agriculturii, în prezent director la Comisia Europeană.
În interviul de mai jos, actualul preşedinte al comisiei, Valeriu Steriu vorbeşte despre strategia agricolă până în anul 2020, pe care doreşte să o elaboreze şi să o implementeze, împreună cu membrii comisiei.
Calitatea de fermier l-a adus la şefia comisiei
Reporter: Cum aţi fost selectat în fruntea Comisiei prezidențiale pentru agricultură?
Valeriu Steriu: Nominalizarea mea pentru Comisia prezindențială se datorează mai puțin meritelor din zona politică şi mai mult faptului că am fost fermier timp de 10 ani, crescător de animale și procesator, din 1991 până în 2001. Am trăit în România reală, știu cum e să te trezeşti la ora 3 noaptea, să-ți plătești salariații, cum să mulgi vaca, să ți se fure recolta din câmp. Am păstrat mereu contactul cu aceste lucruri, mă întâlnesc cu mulți fermieri şi le ascult problemele.
Reporter: Cine mai face parte din comisie?
Valeriu Steriu: Alături de mine sunt mulți oameni de valoare, din zona academică, câțiva președinți de patronate, de sindicate agricole, fermieri, 29 de personalități în total. Fiecare are un aport la activitate, pe domeniul lui de expertiză. Un merit în organizarea acestei comisii îl are președintele ţării, dar și primul președinte al comisiei, actualul comisar european Dacian Cioloș, care a vrut să aibă o viziune construită de oamenii care lucrează direct în domeniu.
Până la sfârşitul lui 2011 va fi gata strategia agricolă
Reporter: Care e strategia agricolă pentru anii următori? Ştim că lucraţi la o asemenea strategie.
Valeriu Steriu: Țintele propuse sunt foarte ambițioase, pe lângă modificarea politicilor agricole comune, ceea ce va însemna necesitatea unui sprijin european pentru mediul rural din România și după 2013. Cea mai provocatoare propunere pentru această comisie e ca, până la sfârșitul acestui an, să reușim să creionăm o viziune, o strategie pentru dezvoltarea agriculturii până în 2020. E un lucru ambițios, dar s-a mai făcut în România, poate chiar a căzut în derizoriu pentru că s-a făcut prea des câte o strategie inaplicabilă, elaborată mai mult din birou și prea puțin în colaborare cu oamenii care muncesc în domeniu. Prioritatea noastră este de a găsi urgențele, de a le rezolva rapid, dar trebuie să avem timp pentru analizarea lucrurilor bune care s-au făcut în ultimii 20 de ani, să învățăm din ele, pentru a repeta experiențele pozitive. Trebuie să ne uităm în România, dar și la vecinii noștri, care au câțiva ani în plus în Uniunea Europeană și să învățăm din greșelile lor și ale noastre, astfel încât, în următorii 10 ani, să nu mai mergem pe direcțiile greșite.
Avem de rezolvat o provocare prin folosirea fondurilor europene, cele care mai sunt până în 2013, dar și prin propunerea unui exercițiu bugetar pentru perioada 2013 - 2020 în forma cea mai avantajoasă. Ajungem astfel la dezbaterile din prezent, legate de ce vrem noi de la UE pentru viitoarea politică agricolă comună. Sigur că vrem mai mulți bani, asta e “afacerea” noastră cu Uniunea Europeană. Sunt multe state din UE care vor mai mulți bani pe partea de dezvoltare rurală. Noi vrem în continuare o susținere mai mare pe plățile directe. E veșnica bătălie dintre industrie și agricultură. În Nordul Europei sunt state puternic industrializate, care nu sunt interesate de alocarea unor fonduri mari pentru agricultură, ci mai mult pe dezvoltare regională, infrastructură. Și astea sunt necesare.
În 2013, când vom fi la nivelul subvențiilor europene, a nu continua la egalitate cu statele dezvoltate mi se pare frustrant. E cert că România se va alia cu statele din Sudul Europei, cu statele agricole, pentru obținerea banilor pntru Pilonul 1și Pilonul 2. Deocamdată, când încă nu este finalizat bugetul UE, nici nu ai ce să împarți, poți doar să stabilești niște principii generale. Asta trebuie să facă Parlamentul European în al doilea semestru al acestui an, trebuie să se dea răspunsuri la problemele ridicate de Comisia Europeană. Avem noroc în privința faptului că un român, Dacian Cioloș, este la președinția Comisiei și știe particularitățile agriculturii noastre. Este un moment propice pentru noi, mai ales că acum sunt 12 state care au nevoie de ajutor pentru dezvoltarea mediului rural. Comisarul Dacian Cioloș susține fermele mici, care sunt foarte numeroase. Pe de altă parte, el susține și păstrarea elementelor de tradiționalitate din fiecare zonă. Dezvoltarea rurală trebuie făcută cu păstrarea tradițiilor locale.
UE este total diferită de alte conglomerate economico-industriale, cum ar fi SUA. Aici avem 23-24 de limbi vorbite, tradiții diferite, o mare varietate de produse tradiționale, de obiceiuri. Această diversitate nu va genera o productivitate sporită, dar e importantă. Se poate vinde inteligent produsul european. Politicile europene comune trebuie să țină cont de faptul că, în acest moment de globalizare, sunt multe state cu mare potențial agricol, din America de Sud sau Africa, care vor să-și vândă produsele pe piața mondială și sunt apărate prin taxe vamale și subvenții, atât în Europa, cât și în SUA. Negocierile dintre cele două puteri, Europa și SUA, generează o tensiune pe piață care, alături de schimbările de climă și de repartizarea eficientă a resurselor de sol și apă, trebuie să conducă la schimbări, care să fie în interesul europenilor. E adevărat că negocierile trebuie să fie în avantajul tuturor, pentru că asta duce și la o hrană mai ieftină.
Banii europeni sunt puţini faţă de nevoile agriculturii şi mediului rural
Reporter: De ce pe primul loc în politicile agricole europene este siguranța alimentară?
Valeriu Steriu: La formarea UE, după cel de-al doilea Război Mondial, principala problemă era lipsa alimentelor. Prin politici deștepte, Europa a ajuns în 1990 pe primul loc în producția agricolă. A apărut chiar o criză de supraproducție. Europenii au reușit să rezolve și această problemă prin diminuarea subvențiilor de export. Este un model din care România poate învăța. Felul în care Europa își reglează politicile agricole și le corectează la 2-3 ani, în funcție de priorități, este ceea ce și România trebuie să învețe, mai ales că 70% din bani și anumite politici directoare vin din Europa. Restul deciziei aparține fiecărui stat, iar România trebuie să știe să-și folosească potențialul acesta faimos, care poate hrăni 80 de milioane de oameni, și să pună în aplicare măsuri care, cu bani europeni și cu bani românești, să refacă statul productiv care a existat înainte de al doilea Război Mondial, din punct de vedere agricol.
Reporter: Ce-ar trebui să facă statul român?
Valeriu Steriu: Noi, comisia prezidențială, suntem un grup de oameni care trebuie să facem, în următoarele luni, un plan concret de acțiune, ale cărui prime linii vi le voi prezenta acum. Aceste linii directoare trebuie respectate de guvern, trebuie create legi de către Parlament. După aceea e nevoie de aportul fermierilor, al locuitorilor din mediul rural. Cea mai mare urgență și prioritate absolută este cea a folosirii banilor europeni. În anii implementării Sapardului exista o anume presiune privind întrebuințarea banilor și am văzut mobilizarea românilor de a lucra mai repede, de a face lucrurile în ultimul moment. În clipa de față, aș spune că lucrurile sunt mult mai serioase. Faptul că avem o sumă mult mai mare de cheltuit într-o perioadă relativ scurtă de timp implică multe îngrijorări. Vrem, nu vrem, o parte din vină se regăsește în administrația românească, din cauza unei defectuoase evaluări a resurselor, din cauza numărului de oameni care trebuie să evalueze proiectele, să dea un răspuns rapid și eficient. Există prea multe “portițe” de interpretare și prea multe amânări în luarea deciziilor.
Reporter: Sau, de prea multe ori, se schimbă regulile în timpul jocului?
Valeriu Steriu: Mai sunt și din acestea, dar trebuie să învățăm din greșeli. Aș putea spune că am învățat din experiența Sapardului, când am reușit să cheltuim toți banii și au fost mici penalități, dar n-au fost fraude. Au fost erori de interpretare. E greu ca la câteva zeci de mii de proiecte să nu ai și greșeli. La Sapard, timp de 5 ani, fermierul a putut depune proiectul oricând, nu existau sesiuni, ca acum. Existau 6-7 măsuri și fermierul putea să meargă oricând unde existau bani. Au fost mai puține măsuri, era un fel de pregătire pentru ceea ce urma. Era și un interes foarte mare. Anume, folosirea banilor repede și corect, astfel încât acest exercițiu de adaptare să iasă bine. În 2-3 luni, fermierul știa dacă se poate apuca de treabă. Cele mai mari probleme apăreau ulterior, la implementare, cum se întâmplă și azi, și nu putem da vina pe administrație.
Reporter: Putem da vina pe criză?
Valeriu Steriu: Criza a făcut ca băncile să acorde mai greu cofinanțarea. Statul a venit cu fonduri de garantare, care să-i permită fermierului să aibă asigurată partea de cofinanțare. A venit fondul de garantare cu 80%, dar pentru restul de 20% banca a cerut 120%. E adevărat că cei 20% înseamnă uneori 50%.
Am fost și eu fermier și nici eu nu m-am gândit să-mi pun casa garanție, nici acum n-aș face asta. Băncile asta doresc, să vadă o implicare a fermierului, ca în cazul unui credit ipotecar. Lucrurile sunt totuși diferite. Creditul ar putea fi mai degrabă garantat de fermier cu pământul, dar această soluție n-a fost luată în calcul. Criza a adus o lipsă de atractivitate pentru acest tip de garanții, a generat o lipsă de “turație”din partea băncilor.
Reporter: Nu poate fi vorba și de dobânzile foarte mari practicate de băncile din România, comparativ cu cele din alte țări?
Valeriu Steriu: E clar că aceste dobânzi sunt mult mai mari decât marja de profit pe care și-o poate permite fermierul. Pe de altă parte, în vârful crizei, anul 2009, prețurile produselor agricole erau foarte mici. Au început să-și revină în 2010, iar în 2011 putem echilibra un plan de afaceri, în care să arăt ce venituri am ca fermier, în comparație cu ceea ce pot să dau înapoi la bancă.
Reporter: Rezultatul știți care este, raportându-ne la faptul că prețurile la produsele agricole sunt mai mari?
Valeriu Steriu: Este ceea ce studiem acum, respectiv, în ce măsură vom avea o dinamică și o solicitare mai mare de fonduri. Din păcate, este o oarecare întârziere de la momentul optim - vânzarea produsului agricol - până când simți ceva în fondurile atrase. Cred că suntem în faza în care trebuie să tragem un semnal mare de alarmă, iar administrația să plece la drum cu tot ce înseamnă consultanță, promovare de fonduri europene. Altfel, riscăm să nu folosim toţi banii europeni, să ajungem la concluzia că n-am fost în stare să-i cheltuim.
Reporter: Din discuțiile cu fermierii, știu că se duc direct la firme și, prin IFN-uri, reușesc să-și garanteze creditul sau utilajul și-l iau în leasing. Au ceva bani din vânzarea producţiei agricole și evită toată birocrația fondurilor europene.
Valeriu Steriu: Am întâlnit și eu astfel de fermieri și am fost necăjit să văd că-și cumpără tractoare performante în leasing și spun că au ieșit mai bine așa. Când știi că nu ai decât două sesiuni și tu te afli la mijlocul perioadei, te gândești la soluția cea mai rapidă. Așa gândesc mulți fermieri, mai ales cei cu ferme mari. Eu însă mă gândesc la fermierii mici. Avem 3,9 milioane de gospodării care au nevoie de banii europeni. Sunt prea puțini bani față de câte nevoi avem, plecând de la drumuri, apă, canalizare, până la ceea ce poate să facă un gospodar în propria lui grădină de legume, într-un solar. Principala problemă a agriculturii de azi e că n-ai unde să-ți vinzi produsul. Faci o grădină frumoasă cu ardei și aștepți să vină cineva să ți-i cumpere. Nu vine nimeni. Vrei să te duci cu ei la un supermarket, nu ți-i va cumpăra. Sunt numai variante intermediare, de depozitare, de stocare pentru 3-4 luni, ca să te asiguri astfel că recolta dintr-un an se vinde și ți-ai încasat banii.
Planificarea se regăseşte în UE, trebuie să o aplicăm şi noi
Reporter: Avem 3,9 milioane de gospodării și 1,4 milioane de ferme de subzistență. Ce facem cu ele?
Valeriu Steriu: Acestea trebuie să aleagă, în următorii 3-5 ani, cu ajutorul banilor europeni, să devină ferme comerciale sau nu. Nu dimensiunea fermei e problema, poți fi fermă comercială și pe un hectar, dacă mergi pe cultura de căpșuni sau legume. Problema ar fi mai degrabă a dezvoltării gândirii oamenilor pe zona de afaceri, pe zona antreprenorială. Dacă omul are o viziune, știe ce vrea să facă, apar și niște obstacole. Îi trebuie în fiecare an bani să-și pornească cultura, să o recolteze, să o ducă la piață. Cred că aici ar fi câștigul din banii europeni. În momentul în care îți vin anual 1500 de euro, nu trebuie să te împrumuți la bancă, ci doar să completezi niște formulare, lucrurile se simplifică. Am întâlnit destui oameni care au accesat cu ușurință bani europeni, problema e să ajungă fondurile la cât mai mulți fermieri. Comisarul Cioloș a și recunoscut că sunt puțini bani, nu numai pentru România, ci și pentru alte țări, nu suntem un caz unic în Europa. Noi avem cele mai multe ferme de subzistență, dar și cele mai mari ferme din Europa. Nu întâmplător ni se spune “România celor două agriculturi”.
S-a vorbit chiar, la un moment dat, de plafonarea sumelor pentru fermele mari. O discuție aprinsă s-a purtat pe acestă temă, România având numeroase ferme care trec de 3.000-4.000 de hectare, care produc pentru piața românească. Marile ferme produc siguranța alimentară a României. Acești fermieri mari asigură piața românească, iar surplusul îl dau la export. E un lucru care se întâmplă în fiecare an. Sunt producții din ce în ce mai mari, ceea ce ne motivează să mergem cu agricultura ca fiind direcția prioritară a economiei. Sper ca în acest an să egalăm, prima dată în ultimii 20 de ani, nivelul importurilor cu cel al exporturilor. Avem o dinamică bună. Am plecat, acum 3 ani, de la o diferență de 3 miliarde euro și vom ajunge în acest an să exportăm mai mult decât importăm.
Reporter: Importăm, de exemplu, multe legume și fructe, în timp ce fermierii noştri nu au unde să-și vândă produsele. Care este strategia dvs. pe termen mediu și lung?
Valeriu Steriu: Avem șansa de a ne raporta la cele mai noi statistici agricole. În ianuarie a fost recensământul agricol. Când avem rezultatele, putem face o strategie pornind de la aceste cifre, comparând cu momentele anterioare, din 2003 și 2007. Acest lucru ne permite să vedem cum am evoluat, știm ce bani s-au folosit în ultimii 10 ani și știm ce sectoare de activitate s-au dezvoltat cu acești bani.
O direcție certă va fi aceea a consolidării terenului, a comasării lor în sens economic. Nu putem avea rezultate comerciale bune pe o fermă care are, în medie, 2 ha. Avem fermele mari, unde este nevoie de anumite politici pentru consolidare, dar avem și un număr enorm de ferme foarte mici, care au, de cele mai multe ori, proprietari în vârstă, care își folosesc pensia pentru a le introduce în circuit, deseori fără câștig, cu mulțumirea că au crescut niște păsări și un porc și au necesarul de hrană. Aceste cifre, pe care le vom introduce în strategie, ne vor da și niște ținte pe care vrem să le atingem. Vom avea acces la piața produselor agricole pe următorii 10 ani, știm cât grâu sau câtă rapiță sunt necesare. Planul cincinal pe care îl aveam înainte se regăsește în planul UE. Doar că acum avem planul de 7 ani. România a lipsit, în ultimii 20 de ani, de la această formă programată, atât pentru banii pe care ți-i rezervi în buget, cât și pentru orientarea fermierului, care vrea să producă ce se vinde pe piață. Atâta timp cât ai niște studii făcute de minți luminate ale Europei, știi că în anul următor poți să extinzi o anumită cultură.
Reporter: De ce să mai inventăm roata, dacă ea a fost deja inventată?
Valeriu Steriu: Politicile agricole, care înseamnă subvenții pe o anumită cultură, au fost deja aplicate cu succes în Europa și putem să le aplicăm și noi, astfel încât să împușcăm doi iepuri - pe de o parte să-i aducem românului mâncare românească, mai ieftină, pe de altă parte să-i aducem fermierului mai mulți bani. Aceasta e esența unei strategii, să optimizăm lucrurile pentru producător și pentru consumator, toată lumea să aibă de câștigat. În acel moment și statul va fi mulțumit, pentru că își oprește mai mulți bani din acest exercițiu economic, își rezolvă problemele sociale și locurile de muncă în zona rurală și primește mai mulți bani la buget. La ora actuală, agricultura folosește mulți bani, românești și europeni, dar aduce mult mai puțin la buget. Uneori, produsele rămân în gospodărie, mai ales că 40% din populație locuiește la țară.
Marea artă e să vinzi ce produci
Reporter: Înainte de 1989, crescătorii care aveau 300 de oi dădeau la stat 10% din producția de miei sau de lână. Aveau şi unde să vândă, era stabilit un preț corect pentru toată lumea. Cu banii de pe lână ieșeau cu oile din iarnă. Acum se aruncă lâna, tunsul e mai scump decât prețul lânii.
Valeriu Steriu: Sunt multe implicații aici. Strategia pe care trebuie să o facem vizează toate domeniile, trebuie stabilite prioritățile, cu atât mai mult cu cât nu ai bani pentru tot ce vrei să faci. Trebuie făcută ordine în ceea ce privește suprafețele. Avem nevoie de o gândire structurală, pentru ca fermele să crească economic.
Acum, toată lumea cultivă şi produce orice. Marea artă e să vinzi ceea ce produci. Cred că noi producem mai mult decât apare în statistici, pentru că nu toată producția se vinde, mare parte se distruge, se pierde pentru că nu s-a putut vinde. În 2008, agricultura României a produs mărfuri în valoare de 16 miliarde de euro. În 2009, an cu secetă și criză economică, am avut 12 miliarde de euro. În 2010 a crescut la 13,9 miliarde. Dacă ne uităm la aceste cifre și le comparăm cu cele 3-4 miliarde cât au importurile, ne situăm între 25-30%. E rușinos că importăm legume și carne de porc. E de înțeles că importăm zahăr, citrice. Probabil că, în anii următori, după ce s-au făcut mari investiții în fermele de porci și vaci de lapte, vom avea și pentru export. În industria tutunului s-a găsit un echilibru. Nu mai producem tutun, dar avem fabrici de țigări și exportăm. Importăm cu 200 milioane euro tutunul și exportăm cu 500 de milioane euro țigările fabricate în România. Avem locuri de muncă, se plătesc taxe și impozite.
Reporter: N-ar fi rău dacă s-ar întâmpla așa și la produsele alimentare!
Valeriu Steriu: Ăsta ar fi mecanismul. România poate să-și producă cerealele, oleaginoasele, avem cele mai mari suprafețe cu porumb și rapiță din Europa, reușim să ordonăm lucrurile. Problemele mari rămân la fermele mici.
E păcat că importăm legume. Noi producem multe legume, dar organizarea de piață e defectuoasă. E cert că aici avem o problemă. Am discutat cu marile lanțuri de magazine, care spun mereu că vor produse românești, dar fermierii nu pot asigura o desfacere permanentă. Ei vor roșii și în martie și în noiembrie, de exemplu. Numai cu produse românești nu poți să asiguri 12 luni pe an. Asta e o problemă acceptabilă. Pe de altă parte, ei vor cantități foarte mari. Nu vor negocia niciodată cu un fermier care le aduce o remorcă de roșii, timp de două luni. Avem nevoie de calea cea mai bună pentru a asocia fermierii, vrem să găsim modalitatea prin care să le luăm niște poveri fiscale, să le asigurăm niște facilități. Cel mai bun exercițiu practic este să realizăm niște depozite, pe care să le replicăm apoi în toată țara. Aici să se facă sortarea, etichetarea. De aici să plece câteva tiruri pe săptămână la supermarketuri.
Strategie agricolă bazată pe experienţa fermierilor
Reporter: Ajungem iar la problema fermelor mici, care nu au un istoric, care nu pot să ia credite de la bănci. Ne-ar trebui poate o Bancă funciară.
Valeriu Steriu: În urmă cu 6-7 ani, puțină lume credea că se poate conta pe creditul ipotecar, chiar dacă a generat o mulțime de discuții, dar a avut succes. Un lucru similar trebuie luat în calcul pentru pământ, pentru că sunt prea multe proprietăți abandonate. Avem cam 1,5 milioane hectare de teren nelucrat, multe în stare de degradare. Mulți proprietari l-ar vinde și mulți l-ar cumpăra, dar nu au banii necesari. Un credit de casă se întinde pe 30-40 de ani. De ce nu ar fi la fel și pentru pământ? E un moment în care prețul pământului a scăzut și e prielnic să cumperi. Trebuie ca zona legislativă să încurajeze această direcție, pe modele care există deja în Europa. Restul trebuie lăsat la latitudinea băncilor și a patronatelor, care știu foarte bine acum să-și negocieze interesele. Asociațiile fermierilor pot să contureze cea mai bună formă în care să evolueze lucrurile în următorii ani.
Reporter: Pe lângă Legea funciară, ce alte legi ar mai trebui să apară?
Valeriu Steriu: Pentru cele 1,5 milioane ha mai sunt două soluții, pe care le vom include în strategie. Una este energia verde, biomasă sau etanol. Cu 300.000 ha rezolvi o parte din energia necesară încălzirii României pe timp de iarnă. Alta este împădurirea, mai ales pentru suprafețele care nu mai au nicio șansă de a fi reintroduse în circuitul agricol.
În strategia noastră până în 2020 mediul e o problemă importantă, nu putem să mai gândim în termeni de risipă. Inclusiv irigațiile trebuie făcute cu viziune, cu economie, dar trebuie să asigure necesarul de apă, aşa încât fermierii să nu mai fim meteodependenți. Mai trebuie să vorbim și de asigurările din agricultură, care acum sunt sporadice. Toate acestea trebuie cuprinse în strategie, care trebuie direcționată de jos în sus, de la fermier, și nu de la Academie. Asociațiile de fermieri sunt dispuse să vină la câteva runde de discuții pe care vrem să le organizăm, pentru a creiona câteva direcții, pornind de la regulamentele și banii europeni. Vrem ca strategia noastră să plece de la experiența fermierilor. Rolul meu în comisia prezidențială este de manager, de a media discuțiile dintre fermieri și experți, de a prezenta la termen rapoarte consistente. Cred că în ultimii 20 de ani politicienii mai mult au perturbat agricultura, așa că strategia noastră nu este politică, ci tehnică.
Pe termen scurt, prioritatea este folosirea fondurilor europene, cât mai rapid și cât mai mult. În al doilea rând, trebuie să analizăm propunerile UE pentru perioada de după 2013, să aducem cât mai multe îmbunătățiri, pe care să le prezinte parlamentarii noștri europeni. Apoi, pe termen mediu, avem problemele cu creditul funciar, cu reglementarea pieței, adică scurtarea drumului parcurs de marfa agricolă. Pe termen lung, avem impactul introducerii energiei verzi, al semințelor modificate genetic. În România se pretează foarte bine culturile ecologice. Întâlnirile noastre cu fermierii vor aduce, cu siguranță, soluții viabile pentru toate aceste probleme.
ŞTEFAN RANCU
Cât ne mai suportă pământul?
- Care este şi care ar trebui să fie atitudinea românilor faţă de sol, faţă de pământul pe care trăim? Vă punem această întrebare dle prof. univ. dr. ing. Mihail Dumitru, pentru că sunteţi cunoscut ca un reputat specialist în chimia pământului şi în acelaşi timp sunteţi şi Director general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului.
- Din păcate, oamenii uită, sau chiar nu ştiu că pământul este principalul mijloc de producţie în agricultură, în existenţa ţăranului şi-l tratează în mod cu totul şi cu totul eronat, îl tratează mai mult ca pe o marfă şi nu ca factor principal al producţiei agricole. Este absolut necesar să facem analizele de sol, repet analizele de solului. Să luăm un exemplu: dacă vă cumpăraţi un aparat de uz casnic, o maşină, nu-i aşa că prima dată citiţi cartea tehnică? Vă interesează cum se foloseşte, cum se conduce, dacă automobilul este pe benzină sau pe motorină. Aşa este şi la sol, trebuie mai întâi şi mai întâi să-i faci analiza ca să vezi ce-i lipseşte sau ce-i prisoseşte, să vezi care este nivelul de fertilitate, să vezi dacă solul respectiv se pretează pentru cultura pe care vrei să o faci. Doreşte cineva să cultive viţă de vie sau pomi fructiferi şi se duce în lunca Dunării, nu va reuşi niciodată, deşi acolo, teoretic, sunt soluri cu un grad înalt de fertilitate şi poţi să spui că ai rezolvat problema.
Trebuie, mai întâi şi mai întâi să cunoşti de ce este capabil solul, pentru ce culturi este favorabil. Fără analiză nu poţi să stabileşti ce îi trebuie solului pe care vrei să înfiinţezi o cultură. Solurile noastre, din nefericire, sunt neechilibrate. Sunt mulţi care spun: „Eu nu mai vreau să fac agricultură convenţională sau agricultură intensive, eu trec la agricultura ecologică!” Indiferent ce agricultură vrei să faci este necesară analiza solului. Făcând analizele cuvenite se pune în primul rând diagnosticul. Solul la noi are un conţinut redus de humus. Avem în prezent 7,5 milioane de hectare de pământ cu un conţinut de humus redus nesatisfăcător. Dacă nu ai acest element de bază, toate caracteristicile fizice, chimice biologice, sunt afectate.
- În ultimii ani, spun colegii dumneavoastră, humusul este în continuă scădere, iar refacerea durează chiar sute de ani.
- Corect şi trebuie să se ştie că într-o asemenea situaţie solul creează din ce în ce mai multe probleme, iar humusul se reface numai prin fertilizare organică şi trebuie ştiut acest foarte important detaliu. Sunt, de asemeni, solurile noastre sărace în fosfor, 6,3 milioane de hectare de pământ din ţara noastră, deci aproape de jumătate din suprafaţa ţării, au un conţinut mic şi foarte mic în fosfor. Ca atare poţi să-i dai orice, dar dacă nu-i dai fosforul necesar producţia este slabă şi foarte slabă, cantitativ, iar calităţile nutritive sunt şi ele reduse în conţinutul produselor agricole cultivate. Trebuie să ştii să-i dai plantei fosfor sub forma solubilă de care are nevoie.
Chiar dacă se trece la agricultura ecologică nu mai dai fosforul prin îngrăşămintele acestea solubile, dar trebuie să-i dai, totuşi, o formă de fosfor. Solurile noastre trebuie întâi echilibrate şi apoi utilizate în diverse scopuri. Nu poţi să spui că ai trecut la agricultura ecologică şi că foloseşti numai îngrăşăminte organice pentru că noi nu mai avem îngrăşăminte organice. România are cel mai mic efectiv de animale din ţările europene, pe unitatea de suprafaţă şi dacă am folosi ultimul gram de gunoi am putea fertiliza maxim şapte sute de mii de hectare cu maxim 30 de tone la hectar gunoi de grajd. În condiţiile acestea ce facem cu restul de pământ până la circa 14 milioane de hectare, nu îl mai fertilizăm???
Dacă nu ştii care este deficitul de fosfor nu poţi să apreciezi nici dozele, nu poţi să le corectezi, nu poţi să faci un plan pe termen lung, nu poţi avea o perspectivă în producţie, pentru că preţurile în acest domeniu evoluează în mod constant. Fertilizarea după ureche nu poate să ducă la performanţă. Aşa se face că noi suntem ultima ţară din UE în domeniul agriculturii. Nu facem analize, nu avem tehnologie, chimizarea este mai mult inexistentă. Avem 5,1 milioane de hectare cu conţinut mic de azot Trebuie neapărat ca pe solul respectiv să dai azot, altfel planta nu creşte, nu se dezvoltă sau în cel mai bun caz nu se dezvoltă suficient. Se spunea de obicei că România nu ar avea nevoie de potasiu şi totuşi avem.
Există circa 778 de mii de hectare de pământ cu conţinut insuficient de potasiu şi dacă vrem să cultivăm plante tehnice, vrem să cultivăm legume, viţă-de-vie, pomi fructiferi şi altele, este obligatoriu să aplicăm potasiu pe aceste soluri. Am fost obişnuiţi, într-o anumită perioadă să folosim o cantitate relativ mică de potasiu şi numai clorură de potasiu. Ori acuma se ştie că pentru culturile de legume şi pentru viţa-de-vie cel puţin, este nevoie să dăm în mod obligatoriu potasiu sub formă de sulfat de potasiu şi nu clorură pentru că este dăunătoare pentru plantele respective. Sunt mici amănunte, dar extrem de importante în tehnologiile agricole.
“Aplicăm practici vechi, păgubitoare”
Nu se mai fac analize măcar pentru determinarea PH-ului, în așa fel încât reacţia solului să fie cunoscută. Iată, spre exemplu dacă cineva vrea să înfiinţeze o cultură pe un sol acid şi-i dă o cantitate suficientă de fosfor dar nu i se cunoaşte PH-ul în aşa fel încât să se ştie, spre exemplu, că în solul respectiv fosforul este fixat sub formă de fosfat de aluminiu sau de fosfat de fier. Într-o asemenea situaţie s-au cheltuit banii degeaba, fosforul rămâne fixat, iar planta nu va avea hrană suficientă pentru dezvoltare. Dacă fosforul este prea alcalin se formează fosfatul tricalcic care este de asemenea inaccesibil plantelor şi iar nu s-a rezolvat nimic.
Fără să cunoşti componentele chimice, fără analize periodice ale pământului, fără să-i cunoşti fiecare proprietate nu poţi să-ţi faci un plan de fertilizare, nu poţi să-ţi faci un plan de exploatare, indiferent ce tip de agricultură s-ar dori să fie practicată. De aici se porneşte, de la cunoaşterea detaliată a caracteristicilor solului. Noi, specialiştii, suntem obişnuiţi să spunem atunci când cultivăm pământurile că sunt cernoziomuri*, că sunt preluvosoluri**, că sunt luvosoluri***, că sunt podzoluri**** că sunt orice altceva, toate acestea sunt pentru noi specialiştii, în schimb fermierii, proprietarii de pământ trebuie să aibă cunoştinţe minime necesare pentru bună gospodărire a suprafeţei respective, să ştie ce-i lipseşte, să ştie să-i aplice acele substanţe necesare pentru a avea un sol echilibrat. Numai în felul acesta poate obţine producţii calitativ şi cantitativ bune şi constante, altfel vorbim de pomană şi în mod păgubos atât pentru proprietarul pământului, cât şi pentru hrana ţării. S-a dus demult agricultura făcută după ureche sau după cum o făceau bunicii noştri. Aplicăm practici vechi păgubitoare, şi aşa a ajuns România ultima ţară din UE în domeniul agriculturii.
- Şi nu numai în agricultură!...
- Noi ne oprim la agricultură, alţii să-şi facă propria analiză şi să se uite mai des în oglindă. Spuneam că suntem ultimii că nu facem analize, nu avem tehnică necesară, chimizarea este ca şi inexistentă. Fermierii noştri folosesc, în medie, doar 45 de kg de îngrăşăminte la hectar, în timp ce media mondială este de 95 de kg/ha, iar în UE se folosesc 270 de kg/ha, iar alţii folosesc chiar mai mult şi noi vrem să mergem la piaţă şi să avem acelaşi randament şi aceleaşi câştiguri? Este imposibil să facem aşa ceva. Suntem, pur şi simplu nişte necunoscători. Refuzăm în mod constant să considerăm pământul ca principal mijloc de producţie în agricultură, care este în acelaşi timp şi factor de mediu. Institutul nostru tratează solul ca principal factor de mediu, nu numai ca principal mijloc de producţie în agricultură.
Vânzând pământul altora ne vindem țara!
- Foarte corect dle profesor, dar nimeni din ţara noastră, atunci când vinde pământul, nu ţine cont, sau mai degrabă nu ştie că pământul este principalul mijloc de producţie. Şi uite aşa, la noi pământul este doar un oarecare obiect de negustorie. Nu se ştie ce se vinde şi poate să se ştie ce se cumpără!
- Se vinde şi pentru agricultură şi pentru construire sau pentru orice altceva. În felul acesta funcţiile solului sunt dezechilibrate. România scoate din circuit prea mult pământ printr-o vânzare haotică necontrolată de tip mafiot. În acest domeniu am rămas cea mai înapoiată ţară tot din UE, cel puţin...
- Se pare că nu vrem să cedăm nimănui ultimul loc în niciun domeniu şi mai ales al pământului.
- Noi suntem singurii care vindem pământ la liber. Ungurii nu vând, polonezii nu vând, olandezii, danezii, belgienii nu vând. Nicio ţară nu vinde, numai România vinde şi o face necontrolat că o să ne trezim că nu o să avem nici loc de veci în propria noastră ţară şi tot continuăm să vindem aici în sărăcia în care trăim.
- Iar generaţiile viitoare vor trebui să-şi caute alt tărâm blestemându-şi înaintaşii vânzători de ţară, a se vedea Palestina!
- Cel cu un petic de pământ şi bolnav îl vinde că nu are bani. Cine îl cumpără?! Cel care are bani, străinul care are venituri de zeci de ori mai mari decât noi. Se pune o mare întrebare: ce facem cu acest popor? Vrem să fim mai cu moţ decât popoarele din jurul ţării noastre. România vinde numai buşteni şi pământ. Nu se poate dezvolta o ţară prin vânzarea pământului, deci al principalului mijloc de producţie cel care îţi dă naţionalitatea, şi a buştenilor. Dacă vom continua să tăiem pădurile şi aceasta se vede în toată ţara care este plină de depozite cu lemnul tăiat din pădure. Nu se construieşte atât de mult încât să se justifice aceste tăieri barbare.
- Am văzut şi eu și vede toată lumea, în judeţul Covasna, cum au fost „cheliţi” munţii din interiorul Cotului Carpatin…
- ... Şi în toate zonele ţării! Mii şi mii de metri cubi de cherestea pleacă legal şi mai mult ilegal la export. Totul este legat de pământ, de greşelile noastre. Tăind pădurea noi afectăm pământul: începe eroziunea, încep alunecările de teren, încep problemele de dezastru local sau naţional. Nu se înţelege cu încăpăţânare că protecţia mediului, protecţia solului sunt esenţiale, sunt vitale pentru toţi locuitorii ţării noastre. Dacă facem protecţie doar teoretic, cum ar fi să sting lumina o oră, în loc să ne protejăm solul, mediul, să ne protejăm resursele, să înţelegem că pădurea este principalul culoar de protecţie. Puţinul pământ care ne-a rămas valid trebuie să-l valorificăm la maxim pentru că este cu adevărat singură noastră avere. În rest sunt poveşti politico-economice. Mulţi mi-au spus: „Ce-ţi pasă ţie dacă se vinde?” şi le-am răspuns că: „În această ţară suntem înapoiaţi din punct de vedere economic şi că în momentele de sărăcie omul va face orice să supravieţuiască şi-şi va vinde pământul. Oare de ce polonezii, care au o suprafaţă mai mare, nu şi-au vândut pământul? Noi atunci de ce o facem???”
- O ultimă întrebare, dle professor: de ce proprietarii unor mici suprafeţe nu vin să-şi facă măcar o minimă analiză a pământului?
- Răspunsul este simplu: dintr-o sărăcie cruntă în mediul rural! Dacă eu mă duc la țața care are 3 hectare cât trebuie să-mi plătească mie ca să-i fac analize?... Dar să ştiţi că cei mari îşi fac ceva analize, iar străinii şi le fac toate pentru că sunt obişnuiţi cu legile din ţara lor. La noi sărăcia şi incultură sunt principalele motive pentru care nu se fac analize. Noi nu mai avem fermierii aceia pregătiţi în universităţi. Acum orice om care are bani poate să lucreze pământul, dar nu are pregătire de specialitate şi nici timpul necesar să se documenteze cu privire la tehnologia de exploatare a pământului, să-şi facă un program coerent pe o durată mare, să înţeleagă mecanismele pământului. Mulţi au câştigat nişte bani şi i-au investit în agricultură fără să înţeleagă procesele tehnologice.
- În Germania, una este proprietatea şi una este exploataţia. Ai pregătire de specialitate, ai voie să-ţi lucrezi pământul. Altfel nu!
Agricultura de azi este a specialistului!!!
- Tocmai aceasta ar trebui să se înţeleagă şi în ţara noastră că agricultura este a inginerului agronom a specialistului în chimia pământului, a specialistului în protecţia mediului. Solul este şi va rămâne principalul mijloc de producţie al agricultorului şi de ce nu al economiei României. Solul nu-l poţi multiplica, ci doar să-i îmbunătăţeşti în mod constant calităţile prin investiţii succesive. Orice greşeală tehnologică are consecinţe grave şi se remediază într-un timp îndelungat sau uneori deloc. Condiţiile istorice în care s-au format solurile nu pot fi refăcute asta trebuie să ştie toţi. Solul s-a format în milenii, iar noi nu avem cum să-l refacem, doar să-l protejăm. Solul este ca un organism viu şi trebuie să-l analizăm să-i stabilim gradul de sănătate să-l tratăm de bolile pe care le capătă din cauza unei exploatări neraţionale. Solul României este un factor de progres nu un obiect de negustorie. Agricultura României trebuie să fie înzestrată cu elementele tehnologice cele mai favorabile, să nu se facă cheltuieli inutile să fim cu adevărat capabili, cum se spune, să hrănim 8o de milioane de oameni, acum când cererea de mâncare este tot mai mare şi cu preţuri din ce în ce mai ridicate.
N.R.
* Cernoziom – (Definiţie de origine rusă) Tip de sol zonal, caracteristic regiunilor temperat-continentale, format îndeosebi pe loess și depozite loessoide, în condiții bioclimatice de stepă tipică sau de silvostepă. Are culoare închisă (neagră, castanie etc.) și fertilitate naturală ridicată. În funcție de conținutul în humus și carbonați se disting tipurile: castaniu, ciocolatiu, carbonatic, argiloluvial, cambic (levigat), gras (c. Propriu-zis). Termen introdus în știință de pedologul rus V.V. Dokuceaev.
** Preluvosoluri - Apar pe produsele de alterare lutoase, lutoargiloase sau argiloase ale unor roci cristaline relativ bogate în baze sau ale unor calcare sau marne. Se întâlnesc pe versanţi cu înclinare de la puternic până la domol, sub păduri de gorun sau fag sau sub pajişti secundare, la care se pretează cel mai bine, predominând bioacumularea.
*** Luvosoluri - Apar pe produsele de alterare ale unor roci sărace sau moderat bogate în baze (granite, gnaise sau şisturi cristaline) şi pe depozite sedimentare miocene. Ocupă forme de relief variate, predominând însă versanţi slab înclinaţi, sub păduri de gorun şi fag şi terase, sub pajişti secundare.
**** Podzoluri - Sol nisipos și lutos, de culoare cenușie, sărac în calciu, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetația pădurilor, într-un climat rece și umed.
Un deceniu de performanţă în Insula Mare a Brăilei
Holdingul TCE 3 Brazi a sărbătorit, pe 8 iunie, zece ani de când administrează Insula Mare a Brăilei, cea mai mare exploataţie agricolă din Uniunea Europeană, cu peste 50.000 ha. Aniversarea a fost marcată prin “Ziua Câmpului”, manifestare deja tradiţională având în vedere că se află la a X-a ediţie consecutivă, organizată de această dată de TCE 3 Brazi - IMB împreună cu DuPont România şi Pioneer Hi Bred România. Prezenţa a fost numeroasă, aproape 1500 de persoane, agricultori, reprezentanţi ai firmelor producătoare de seminţe, de produse de protecţia plantelor, îngrăşăminte, producători de tractoare şi echipamente agricole, reprezentanţi ai băncilor, IFN-urilor, ai societăţilor de asigurări şi ai firmelor care oferă leasing agricol. Au mai participat reprezentanţi ai ASAS, cercetători, cadre didactice, reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, politicieni.
„Agricultura poate salva ţara din toate necazurile. Dacă investim în agricultură putem ajunge să nu mai stăm cu mâna întinsă la porţile Europei, să facem importuri. Această a zecea ediţie a Zilei Câmpului în IMB este o dovadă că TCE 3 Brazi a reuşit să-şi câştige un renume naţional şi internaţional de necontestat şi că a devenit un model pentru mulţi agricultori. Respectul faţă de muncă, oameni, pământ şi animale este cheia succesului acestei companii. Rezultatele pozitive se datorează specialiştilor care au ştiut să protejeze, să întreţină şi să valorifice arealul aflat în exploatare. Investiţia umană, materială şi ştiinţifică reprezintă baza dezvoltării permanente a unei companii ce tinde către cele mai înalte standarde. TCE 3 Brazi reprezintă astăzi o companie integrată prin domeniile de activitate abordate: vegetal, creşterea animalelor, prelucrarea produselor de origine animală, vegetală şi industrializarea lemnului.
Astăzi, la 10 ani de existenţă, Insula Mare a Brăilei prezintă un adevărat laborator al agriculturii româneşti, cu care ne mândrim. Dorim să împărtăşim din experienţa noastră tuturor fermierilor, vrem să fim un imbold pentru cei din jur şi să spunem sus şi tare că agricultura românească poate produce mult, bun şi la preţuri competitive şi accesibile tuturor”, a declarat Culiţă Tărâţă, preşedinte fondator TCE 3 Brazi.
La punctul de lucru Lunca din IMB, unde a avut loc manifestarea, s-au vizitat câmpurile tehnologice cu peste 400 de soiuri şi hibrizi de porumb, soia, floarea-soarelui, orz, grâu, rapiţă. Lucian Buzdugan, directorul general TCE 3 Brazi-IMB, a explicat tehnologia aplicată fiecărei culturi. Au avut loc demonstraţii în câmp de prelucrare profundă a solului concomitent cu administrarea îngrăşămintelor chimice. Au fost văzute la lucru maşinile agricole Horsch: Tiger 8 AS, randament de 50-60 ha/schimb şi semănătoarea Pronto 12 DC, cu o productivitate de 70-80 ha/schimb.
Pista Lunca a găzduit o veritabilă expoziţie de utilaje agricole de ultimă generaţie din dotarea TCE 3 Brazi-IMB. Au fost frumos aliniate, ca la armată, câteva sute de utilaje bine întreţinute care asigură rentabilitatea exploataţiei: tractoare, maşini de prelucrat solul, semănători, maşini de administrat îngrăşăminte chimice, maşini autopropulsate pentru tratamente fitosanitare, combine, remorci pentru transport produse. Pe tot traseul aferent vizitării câmpurilor tehnologice s-au putut vedea echipamentele de irigat tip pivot marca Valley.
Tehnologie pentru o producţie totală de 500.000 tone/an
În Insula Mare a Brăilei, TCE 3 Brazi exploatează 55.682 ha. În anul agricol 2010-2011s-au cultivat: grâu - 20.246 ha, rapiţă - 10.268 ha, porumb - 10.017 ha, soia - 7.011 ha, floarea soarelui - 4.880 ha, orz - 3.085 ha, altele - 175 ha, iar producţia prognozată este de 323.700 to/ha. Centrul de excelenţă pentru agricultura românească, TCE 3 Brazi aplică cele mai noi şi performante tehnologii de prelucrare a solului şi de fertilizare, asigurându-i continuitatea în exploatare, a spus Lucian Buzdugan.
Aproape 40.000 ha sunt irigate. Aici se găsesc 5 staţii reversibile de pompare de mare capacitate, 28 de staţii de punere sub presiune, peste 1.322 km de conducte subterane, 22 de staţii de desecare, 10.000 ha cu amenajări drenaj închis, 29 de ferme vegetale. Recoltele obţinute sunt vândute în interiorul ţării, dar şi la export.
Maximizarea randamentelor pe hectar în IMB nu ar fi posibilă fără echipamente agricole de înaltă tehnologie, acestea reprezentând o mare parte din volumul investiţiilor realizate de TCE 3 Brazi de-a lungul timpului. “Avem 11 tractoare cu puteri între 550 şi 650 CP de la Case IH şi Challenger, peste 50 de tractoare cu puteri între 180 şi 300 CP de la Case IH şi Claas, peste 100 de combine şi multe alte sute de alte utilaje şi maşini agricole necesare desfăşurarii unei astfel de activităţti complexe”, a arătat directorul general TCE 3 Brazi-IMB, Lucian Buzdugan. El a adăugat că se doreşte ca pe viitor să se execute cât mai puţine lucrări ale solului, arătura să se facă o dată la 3 ani. De asemenea, se doreşte conservarea apei în sol, umiditate redusă la recoltare, modernizarea şi extinderea irigaţiilor, utilizarea azotului biologic, a pesticidelor biodegradabile, a insecticidelor care protejează albinele, încorporarea resturilor vegetale, precum şi obţinerea unei producţii totale de 500.000 tone pe an (circa 300.000 tone/an în prezent).
În Insulă lucrează aproape 850 de persoane, dintre care 83 au studii superioare.
IMB - laborator al agriculturii româneşti
Culiţă Tărâţă, preşedinte fondator TCE 3 Brazi:
„2011 este un an aniversar, împlinim 10 ani de la preluarea în administrare a terenurilor din Insula Mare a Brăilei. Este un an în care facem bilanţul tuturor împlinirilor şi neîmplinirilor din activitatea desfăşurată în IMB. An de an, la Ziua Câmpului, organizată aici în Insulă, se vede de unde am plecat, unde am ajuns, ce am făcut şi eforturile depuse cu acest colectiv minunat care lucrează la Insula Mare a Brăilei. Când spun colectiv minunat mă refer la toţi cei care îşi desfăşoară activitatea aici, de la portar la director, de la vlădică la opincă, toţi au înţeles să se alinieze sub acelaşi stindard, sub aceeaşi gândire, sub aceeaşi dorinţă de a face din IMB un laborator al agriculturii româneşti.
Îmi amintesc de parcă a fost ieri, când ne-am prezentat la Insula Mare a Brăilei, ne-au întâmpinat peste 1.200 de oameni, un colectiv extraordinar, dar un colectiv care la vremea respectivă era plin de deznădejde după un lung şir de luni în care nu-şi primise salariile, în care societatea Insula Mare a Brăilei pe data de 15 decembrie 2000 era băgată în faliment. Când am ajuns în Insulă, preşedintele sindicatului ne-a zis mai în glumă, mai în serios că am venit noi de sub Ceahlău să-i învăţăm pe ei agricultură. Specialişti sunt în toată ţara, problema mare în orice colectiv este inspiraţia şi gândirea de a-i uni pe oameni nu de a-i dezbina, nu de a-i împrăștia, nu de a-i face să vină cu frică la serviciu. Apoi, trebuie să-i faci să conştientizeze că fără muncă, fără dăruire, fără perseverenţă nu se pot obţine rezultate şi fără investiţii enorm de mari. Investiţie care, dacă ar fi să o iau de la capăt, cred că aş gândi de zece ori şi aş tăia odată.
Am fost la vremea anului 2001 mânat de entuziasm, de dorinţă, nu-mi dădeam seama, nu ştiam ce mă asteapta în Insula Mare a Brăilei, nu ştiam ce lupte subterane mă aşteaptă, nu ştiam ce interese meschine sunt. Am avut câţiva ani în care mă întrebam de multe ori dacă am făcut ceea ce trebuia. Dar, intrând într-o horă, într-un joc nu puteai să dai înapoi, înainte era greu, înapoi era şi mai greu să dai. Însă, cu ajutorul colectivului de aici, cu ajutorul bunului Dumnezeu şi cu munca şi perseverenţa noastră, cu investiţii, cu eforturi peste măsură, am reuşit. Utilajele pe care le-am găsit în 2001 aici, erau moştenire de la 1989. Tractoarele U650 erau într-o stare deplorabilă. În anii 2000, în întreaga ţară a fost dezastrul unităţilor agricole şi parcă era o întrecere între cei care doreau să distrugă cât mai multe unităţi agricole de stat, unităţi cooperatiste. Am investit în decursul acestui deceniu în utilaje performante, în tehnologii de ultimă generaţie şi vom investi în continuare, pentru că întotdeauna e loc de mai bine.
Acum, la aniversarea a 10 ani am invitat oameni din toate domeniile, din tot spectrul agricol, politic, reprezentanţi ai băncilor, ai societăţilor de asigurări, ai societăţilor de leasing, universităţile agricole din Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Craiova, Brăila, prefecţii judeţelor Brăila şi Neamţ, peste 100 de primari şi viceprimari din judeţele Brăila, Neamţ, Vrancea, Ialomiţa, din judeţele limitrofe Insulei Mari a Brăilei. Sunt prezente cele mai importante bănci din România, că fără bani, cum spune proverbul, nici măcar deştept nu eşti.
Trebuie să convingem băncile că la ora actuală agricultura României este o plajă liberă pentru plasamente, investiţii şi dezvoltare. Au venit reprezentanți ai ambasadelor SUA, Austria, Franţa, Sudan, reprezentanţii celor mai mari producători de tractoare, maşini agricole, seminţe şi produse de protecţia plantelor din lume. Este un moment prielnic de a face un schimb de experienţă între noi şi dumnealor, din care avem doar de învăţat, mai ales că aici sunt marii fermieri, dar şi fermierii mijocii şi mici din România. Am pregătit şi am prezentat solele cu încercările de soiuri, cu multiplicări de soiuri, de hibrizi la cereale şi la plante tehnice.
Pentru oaspeţii noştri am amenajat şi o expoziţie de utilaje. De asemenea, a avut loc şi o demonstraţie în câmp cu utilaje performante de prelucrare a solului şi cu semănători Horsch, Maschio-Gaspardo, tractoare Case IH, Challenger etc. Fiecare fermier mic sau mare, are dreptul ca, măcar o dată pe an, să se simtă şi el în largul lui.”
Eficienţă şi productivitate înaltă
Lucian Buzdugan, director general TCE 3 Brazi:
“Rememorând aceşti 10 ani care au trecut, mărturisesc că am venit cu mult entuziasm în 2001 în Insulă, cunoşteam şi eram obişnuit cu astfel de dimensiuni. Dar, când am văzut cu ce urma să mă confrunt aici, la un moment dat, mi-a trecut prin cap să abandonez, pentru că atât de mult suferea, erau foarte multe buruieni, dotarea era atât de învechită. Practic nu aveam cu ce lucra. A trebuit să apelăm la sute de fermieri de la care să închiriem utilaje. Însă, fermierii respectivi întâi îşi făceau treaba lor şi abia apoi pe a noastră. Nu a fost uşor, dar am avut în spate un colectiv de oameni extraordinari, a existat şi un management corespunzător şi asta a făcut să progresăm an de an şi astăzi să serbăm 10 ani încununaţi de succes în IMB.
Înainte de a face agricultură, adică înainte de a face să crească plantele şi să producă, trebuie să ne ocupăm de sol. Fertilitatea solului este elementul cel mai important şi atunci grija noastră principală este pentru fertilitate. Se cunosc elementele principale care duc la fertilitate şi trebuie prioritizate, să stabileşti care este cel mai important, dar niciodată să nu neglijezi vreunul din ele. De pildă, dacă asigură pământul suficientă fertilitate, dar nu dai îngrăşăminte sau asiguri apă şi îngrăşăminte şi nu faci tratamente chimice sau le asiguri pe astea toate şi nu vinzi cum trebuie, ori le asiguri pe astea toate, dar nu ai dotarea corespunzătoare, deja pierzi terenul. Trebuie să avem eficienţă economică, adică prin vânzarea producţiei să obţinem mai mult decât am băgat.
Noi facem cercetare, nu la nivel academic, ci la nivel de testare. Testăm peste 1.300 de variante, le încercăm pe cele care sunt mai bune şi în anul în care ne ies primele 3 le ducem pe suprafeţe mai mari, şi mai mari până când ajungem şi extindem tot ce s-a confirmat că este bun, nu mergem după ureche.
La baza realizărilor noastre stă eficienţa economică şi productivitatea înaltă. E important să ai consum redus, pentru ca la un moment dat să poţi să mai creşti cu 500 kg/ha. Dacă preţul la motorină s-a dublat într-un an eşti un om terminat, dacă nu găseşti soluţii de reducere a consumului de motorină. Şi atunci noi pe asta mergem, pentru asta avem 55 de tractoare de 300 CP pe care treptat, în doi ani, le înlocuim cu 11 tractoare care să lucreze 55.000 ha. Tractoarele pe care le-aţi văzut merg singure, nu trebuie să fie conduse, omul stă numai aşa şi supraveghează dacă tractorul nu întâlneşte un obstacol. Tractoarele noastre pot lucra şi noaptea fără probleme.”
Peste 10 tone boabe/ha de la un hibrid de porumb Pioneer
Maria Cîrjă, director tehnic şi marketing Pioneer Hi Bred România:
“Pioneer este unul dintre principalii colaboratori în tehnologia care se face în Insula Mare a Brăilei. Noi nu facem doar loturi demonstrative, nu testăm doar hibrizi noi. În IMB se cultivă 100% sămânţă de floarea-soarelui Pioneer, 80% din suprafaţa cu porumb este ocupată cu hibrizi de porumb Pioneer, 100% soia Pioneer, iar la rapiţă avem un procent semnificativ. Prin urmare, suntem principalul furnizor de sămânţă pentru Insula Mare a Brăilei.
Agricultorii care au venit astăzi în IMB au avut ocazia să vadă cei mai performanţi hibrizi de porumb Pioneer. Cu o tehnologie aşa cum se face în Insulă, un hibrid de porumb Pioneer poate să dea peste 10 tone boabe/ha, un hibrid de floarea-soarelui Pioneer poate să ajungă la 4,5 tone/ha, iar la rapiţă putem foarte uşor să obţinem între 3 tone şi 4,5 tone/ha.”
Produse DuPont pentru protecţia culturilor din IMB
Vasile Iosif, manager general DuPont România:
“Referitor la produsele de protecţie a plantelor pentru combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, DuPont are aici aproximativ 80% din produsele pe care IMB le foloseşte. DuPont este o companie care este prezentă de la sămânţă până la farfurie, compania Pioneer aparţine grupului DuPont şi este lider pe partea de sămânţă. Un fermier mulţumit nu trebuie să aibă doar o cultură curată, ci trebuie să aibă şi o sămânţă de bună calitate şi un potenţial foarte mare care să-i returneze investiţia pe care o realizează. Aş vrea să menţionez că acum o lună grupul DuPont a încheiat toată documentaţia de preluare a companiei Danisco, lider global pe partea de enzime şi ingrediente alimentare.
La oră actuală, aproximativ 30% din efortul nostru la nivel de companie merge spre agricultură, pentru că una dintre provocările viitoare ale omenirii va fi furnizarea de mâncare de calitate şi în cantităţi suficiente pentru hrănirea unei populaţii care creşte de la an la an.”
Tractoare Case IH de 600 CP cu tehnologie GPS de ultimă oră
George Stanson, reprezentant Case IH:
“Am început colaborarea cu TCE 3 Brazi în urmă cu 7 ani. Atunci am livrat 120 de tractoare de 140 CP. Noutatea pentru anul acesta este livrarea a 11 tractoare de 600 CP, cel mai mare tractor pe care îl producem. Am pornit cu unul dintre cele mai mici tractoare şi am ajuns la cel mai mare. Matematica este foarte simplă: în loc să consumi 6.000 tone de combustibil, vrei să consumi 3.000 de tone. Aşa că, schimbi tehnologia de la 300 CP la 600 CP. Adevărat că investiţia iniţială nu este mică, dar în timp se va vedea, cu cât se reduce numărul de treceri pe o parcelă, cu atât viteza de rambursare este mai rapidă. Pe de o parte, numărul de treceri este mai mic, iar pe de altă parte fermierul face economie de combustibil.
Culiţă Tărâţă şi Lucian Buzdugan au vrut ca pe tractoare să punem ultimul tip de tehnologie GPS. Dacă în Statele Unite, în Danemarca, în Franţa există fermieri care folosesc o precizie de 20 de cm, în IMB avem 2 cm precizie. Probabil că o să treacă ceva timp până agricultorii români o să ajungă să folosească GPS de 50 de cm. Ăsta va fi viitorul, dar aici în Insulă acesta este nivelul tehnologiei şi conducerea a făcut un lucru foarte simplu, a luat pixul în mână, a făcut un calcul sumar şi a realizat că prin această investiţie se reduc costurile şi viteza de rambursare se reduce direct proporţional. Un astfel de nivel de precizie este greu de crezut că va fi în curând într-o fermă mică sau chiar mijlocie din România în acest moment.
Noi avem primul stagiu de GPS care poate fi folosit nu neapărat pentru precizia pe care o dă când se întoarce cu utilajul, ci pur şi simplu pentru înregistrarea unor standarde legate de culturile respective. Există în anumite sisteme pe care le avem până la şapte sole diferite, în care bagi în sistem cantitatea de sămânţă folosită, locaţia, tot ceea ce înseamnă input, iar la anul când vii nu mai pierzi timpul. Dacă vrei să creşti producţia faci corecturile la aceste input-uri şi dacă vrei mai mult cu o tonă la hectar trebuie să faci acelaşi lucru.
Şi fermierului mijlociu îi este de folos GPS-ul. În primele stagii este foarte utilă folosirea unui sistem GPS datorită faptului că poţi să stochezi foarte multe informaţii care îţi fac munca mai uşoară.”
Fermierii au de învăţat de la cei ce experimentează pe propria piele
Adrian Rădulescu, secretar de stat MADR:
“Trebuie să îi apreciem pe cei de aici, de la IMB pentru profesionalism, măiestrie şi sumele imense de bani pe care le alocă şi curajul cu care schimbă tehnologia în fiecare an. Ceea ce anul trecut era frumos în Insulă, un tractor de 300-400 CP, azi trebuie să fie vândut că vin altele de 600 CP, cu altă tehnologie, cu altă gândire de cultură. În fiecare an, prin participarea la Ziua Câmpului în IMB, învăţăm câte ceva şi cei de aici învaţă pe propria lor piele şi experienţă. Este foarte important ca anual să venim aici, pentru că vedem şi rezultatele utilajelor, e mai decât ce vezi la un târg.”
Un exemplu de multiplicat şi în alte ferme
Valeriu Steriu, preşedinte Comisia Prezidenţială pentru Agricultură:
“Ca manager al unei comisii care trebuie să întocmească strategii pentru agricultură, trebuie să fiu pe teren, printre fermieri. Aici putem învăţa foarte multe, vorbim de performanţă în agricultură. Dacă toată România agricolă ar arăta aşa cum este Insula, în mod cert nu am mai avea nevoie de strategie. Poate exemplul acesta de îmbinare foarte bună a practicii cu cercetarea nu ar fi rău de multiplicat şi la alţi fermieri. Sigur, pe lângă ceea ce înseamnă exerciţiul de a adapta tehnologiile la un mediu prielnic, vorbim aici şi de un management performant. Toată echipa care conduce IMB este o echipă experimentată, care ştie foarte bine ce are de făcut şi care controlează natura pentru a obţine producţii adaptate României moderne. Cei de aici au găsit soluţia pentru o agricultură profitabilă, care aduce câştiguri şi economiei ţării.”
Aproape 1500 de persoane la Ziua Câmpului, organizată de TCE 3 Brazi - IMB
MĂDĂLINA TUFIŞI
Vin americanii la fermierii români
Nu e vorba de un program turistic, ci de unul lucrativ. Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă-RGIC şi Ambasada SUA la Bucureşti au adus laolaltă reprezentanţi ai unor firme americane renumite pentru utilajele şi tehnologiile agricole, ai unor companii din domeniul financiar, profesori de la Universitatea North Dakota şi fermieri români. S-a întâmplat la seminarul de agri-business şi finanţare desfăşurat în Capitală, luna trecută.
Întâlnirea dintre delegaţia americană formată din specialişti din domeniul agricol şi financiar şi fermierii români a inaugurat Programul strategic integrat de dezvoltare a fermelor mici şi medii de cultură vegetală din România - AgriUStech. Prin acest program, derulat de RGIC sub patronajul Ambasadei SUA, fermierii noştri vor putea beneficia de tehnologii americane integrate la preţuri competitive pentru dezvoltarea fermelor vegetale din ţara noastră.
Programul AgriUStech este gândit pentru 500 de ferme cu 500-1500 ha şi se va desfăşura pe o perioadă de 3 ani. Obiectivul este dezvoltarea tehnologică şi de marketing a fermelor mici şi mijlocii, care în acest moment reprezintă baza agriculturii româneşti. AgriUStech va asigura o finanţare decentă, surse de utilaje şi input-uri, dar şi comercializarea profitabilă a recoltelor. Piaţa de cereale este în plină dezvoltare pe plan mondial, dar agricultura românească are mult de recuperat pentru a ajunge competiţională. Acum suntem pe primul loc în Europa ca suprafaţă agricolă, dar pe locul 7 ca producţie. Când lucrurile se mişcă atât de repede, nu mai putem pierde timpul inventând roata, ci trebuie să învăţăm de la cei mai buni să o învârtim.
Ferme la fel de eficiente ca în SUA
Otilia Manta, preşedinte RGIC:
„Programul se derulează deja de doi ani în România, însă primele comezi de echipamente din SUA vor veni în toamna acestui an. Practic, în acest program au intrat 500 de ferme, care vor beneficia de surse de creditare pentru achiziţionarea unor pachete integrate de echipamente, cu 30% mai ieftine, necesare optimizării costurilor la nivelul fermelor. Domeniile deficitare identificate vizează asigurarea de utililaje performante şi de sisteme de irigaţii, asigurarea de silozuri, de construcţii uşoare pentru agricultură, precum şi de seminţe şi alte input-uri pentru fermele vegetale. De asemenea, vor fi asigurate servicii de planificare a culturilor agricole şi de marketing pentru valorificarea recoltelor obţinute, training pentru fermieri, dar şi finanţare. Acest program are în vedere şi o colaborare profesională cu diverse companii, instituţii de învăţământ din SUA, astfel încât fermierii din România să poată beneficia de know-how-ul deţinut de agricultura din SUA.
Există numeroase probleme, atât în sistemul de creditare a poiectelor de investiţii, cât mai ales în politica de desfacere controlată în interiorul fermei. De multe ori, oamenii îşi vând recolta de pe tarlale, cu preţuri necompetitive pe piaţa internaţională. Prin acest program, ne-am gândit la soluţii integrate, inclusiv cu silozuri, care pot să menţină, pe toată perioada, un preţ optim, producţia în condiţii bune de păstrare şi cu o desfacere directă prin agenţii de la Bursa din Chicago.
RGIC este de 11 ani pe piaţa de consultanţă agricolă, cu o specializare permanentă a sistemului bancar. Anul trecut, la Washington, ne-am pregătit temeinic cu echipa de la US Exim Bank. Lucrăm în proiecte de investiţii cu succes pe piaţa românească, avem peste 1000 de proiecte realizate cu surse de finanţare şi creditare pe fondurile europene de pre şi post aderare.
Lucrăm foarte bine cu două ambasade, cu Ambasada SUA, Departamentul comercial, cu care am pus bazele Programului AgriUStech, cât şi cu Ambasada Israelului, la Programul Shavit pentru sere.
De foarte multe ori ne-am lovit de problema asocierii în agricultură. Foarte greu se unesc oamenii pentru a dezvolta proiecte combinate. În momentul în care uneşti nevoile oamenilor sub aceleaşi proiecte, sunt uniţi şi au rezultate bune. Ăsta e conceptul, să facem proiecte cât mai bune şi să aducem fermele noastre la nivelul de eficienţă din SUA. Bunicii ne spuneau că “vin americanii”. Ei vin, dar nu oricum. Trebuie să-i atragi, să înţeleagă că piaţa românească e de mare interes pentru ei. Fermele sunt fărâmiţate, avem peste un milion de ferme de semi-subzistenţă, avem o medie de 2 ha pe fermă. Avem 400 milioane de parcele. Pe americani i-a atras ideea de unificare a acestor ferme. În momentul când iei un utilaj, nu iei doar un utilaj, ci şi finanţarea, creditarea, asistenţa tehnică, astfel încât mentalitatea se schimbă.
Ideea proiectului AgriUStech a venit din faptul că se cunoaşte competitivitatea economică a americanilor în toată lumea, sunt cei mai buni. Pe de altă parte, în 2008, RGIC a realizat 500 de proiecte de investiţii eligibile, dar fără finanţare pe fondurile europene.
Ne-am gândit să venim cu un input de complementaritate, astfel încât fermierii cu ferme bune, dar care nu au până în 40 de ani, care au un istoric bun, să poată beneficia de un sistem de creditare foarte competitiv. Trebuie să avem ca punct de discuţie al întâlnirii riscul de ţară, care este esenţial pentru România. La US Exim Bank noi avem o cotaţie de 6 puncte procentuale, Bulgaria de 3,5, Ungaria de 2, Turcia de 0. Noi începem negocierile de la 6! Ţinta noastră e să atragem o sursă de creditare cât mai ieftină, pentru ca agricultura românească să aibă de câştigat.
Pe de-o parte sunt fondurile europene, pe de alta programe integrate, care să vină în completare, astfel încât fermierii să nu stea mult timp pe o listă de aşteptare, să nu-şi facă investiţiile numai cu credite usturătoare sau să renunţe.
În 3 ani, cât e perioada de derulare a AgriUStech, se vor accesa surse de 600 milioane dolari, iar rezultatele vor apărea în primăvara lui 2012. Primele comenzi de utilaje vor fi lansate încă din septembrie, anul acesta.”
Fermele mici şi medii au nevoie de bani pentru tehnologie
George Stanson, business manager România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia-Case IH&Steyr:
„Cea mai mare problemă în agricultura românească este eligibilitatea pentru creditare. Fermierii români au voinţă şi au cunoştinţe agronomice. Dar, în special fermele mici şi mijlocii, nu au tehnologie pentru că nu au creditare. Proiectul AgriUStech încearcă să facă un triunghi relaţional între fermierul român, o sursă de creditare decentă, avantajoasă şi cea mai bună tehnologie în domeniu. Sunt convins că agricultura românească are nevoie de aşa ceva. Fermierii vor obţine acces la cea mai înaltă tehnologie, dar şi la know-how, la cunoştinţele avansate, pentru a ajunge la producţii de 8-10 tone la hectar, nu 4 tone ca acum.
Fermierii mari au cea mai înaltă tehnologie, şi-au croit deja un drum. La cei mici nu s-a gândit nimeni, deşi ei au nevoie cel mai mult de suport. Nu au fost foarte multe resurse financiare pentru a-i ajuta. Un fermier din Cluj, de exemplu, care are 10 ha, nu are bonitatea şi eligibilitatea necesare unui credit. Omul nu are foarte multe lucruri cu care să garanteze. E nevoie să existe un astfel de triunghi, în care aspectul financiar să fie rezolvat de la început pentru o perioadă lungă, iar oamenii să primească suport de cunoştinţe, pentru a lucra pământul cu cel mai ridicat câştig. Programul durează între 3 şi 5 ani, în funcţie de mărimea fermei.
Eu sunt născut în România şi sunt mândru de asta, dar trebuie să recunosc, cu mare părere de rău, faptul că agricultura din Bulgaria este cu mult înainte, mai ales din punctul de vedere al fărâmiţării pământului. Nu au rupt pământul în parcele de 2,3-5ha, fostele colhozuri au fost preluate în sistem privat şi sunt puţini fermieri care au sub 100 ha. De aici şi rezultatele bune pe care le au. Eu cred că România ar produce cât Franţa şi Germania dacă ar avea tehnologia şi resursele finaciare necesare. Ca suprafaţă şi poziţionare geografică, suntem favorizaţi faţă de Bulgaria. Cu toate astea, producţia medie la hectar, în România, este cu 20% mai mică decât în Bulgaria. Este o realitate.”
DANA MEDAR
Publicitate
Revista
