Felul în care este privită asocierea la noi - cuvântul acesta încă mai provoacă și astăzi repulsie multora dintre noi - mă îndeamnă să caut argumente în favoarea utilităţii sale. Stând de vorbă cu baronul Iacob Kripp, la un recent eveniment dedicat vinului - semnalat de revista noastră - am înțeles că este chiar mai mult decât atât, este o necesitate, mai ales în condiţiile unor exploataţii mici (podgoria baronului Kripp are 25 de ha pe rod și produce cam 100 000 de sticle pe an). Domnia sa se străduiește să constituie, în podgoria Drăgăşani, o asociaţie de viticultori.

Reporter: Povestiți-mi despre asociaţiile pe care mi-ați spus că le cunoașteți în diferite regiuni din Austria şi Italia, domnule Kripp.
Iacob Kripp: Eu am copilărit în nordul Italiei, în Tirolul de Sud, iar acum locuiesc în Austria. Părinţii mei, fratele meu, de altfel toate rudele mele au vii în aceste regiuni, vinifică la ei acasă, vând vinul şi îl promovează la faţa locului, pe cont propriu. Este un lucru normal ca aceşti producători mici să se asocieze pentru a putea să-şi promoveze produsele lor.

Forţa financiară creşte

Rep.: Nu deranjează pe nimeni că sunt competitori între ei?

I.K.: Nu, concurența pălește în fața avantajului dat de marketing şi de posibilitatea promovării mai eficiente a unui produs, a unei regiuni. Forţa financiară creşte, se poate face un buget mult mai mare pentru promovare, se găsesc mult mai multe idei pentru a descoperi şi cuceri noi pieţe ţintă. De exemplu, prezenţa la tărguri se face împreună, închirierea de standuri, pliantele, broșurile, toate se fac împreună. O broșură prezintă să zicem opt crame, câte sunt în asociaţie. Aşa nu mai simţi cheltuiala atât de mult cum ai simţi-o de unul singur.

Rep.: Doar în direcţia desfacerii şi promovării producţiei se asociază viticultorii?

I.K.: Anumite lucruri se fac împreună şi în partea de producţie. De exemplu fratele meu face parte dintr-o asociaţie de 8 ferme, ei şi-au cumpărat împreună o linie de îmbuteliere, amplasată pe un trailer, aceasta se deplasează de la o cramă la alta. Eficienţa este foarte mare. O linie de îmbuteliere este utilizată într-o cramă maxim două-trei săptămâni pe an, sau chiar mai puţin, mai ales la crame mici care îmbuteliază tot vinul lor în două-trei zile foarte uşor. Astfel capitalul care se blochează într-un utilaj se împarte la 8 făra ca vreunul să se folosească mai puţin de el. Şi alte utilaje pot fi folosite în comun, de exemplu cele folosite în vie. Maşini de cosit, maşini de tocat corzi, sunt utilaje pe care nu le foloseşti zilnic şi atunci le poţi împrumuta de la unul la altul foarte uşor.

Cooperare în toate domeniile

Rep.: Dar nu sunt distanţe mari între ei?

I.K.: Ăsta este avantajul acolo, că nu sunt distanţe prea mari, maxim 30-50 de km, poate aici în România ar fi o astfel de problemă, dar o linie de îmbuteliere poate fi transportată pe un tailer şi 200 de km fără probleme. Apoi există cooperare şi în ceea ce priveşte tratamentele în vie, metodele de vinificare....

Rep.: Metode de vinificare? Dar nu se poate ajunge la realizarea unui vin cu un gust comun?

I.K.: Nu, caracterele rămân deosebite. La o cramă de familie, cum are fratele meu, cum am şi eu la Drăgăşani, proprietarul şi oenologul impun decisiv caracterul vinului. Asta pentru că fiecare vrea să facă acel vin care îi place lui.
Valoarea nu ţine cont de dimensiunea podgoriei

Rep.: Ce dimensiune are o podgorie din aceasta „de familie”?

I.K.: De exemplu, a mea la Drăgăşani are 25 de ha de vie pe rod şi produce aproximativ o sută de mii de sticle pe an, dar în Italia, În Austria sau Germania sunt podgorii sau domenii viticole şi mult mai mici, de 10, 8, 6, sau chiar mai puţine hectare, care îmbuteliază sub eticheta lor. Iar dacă reuşesc să facă un vin de calitate ridicată atunci pot vinde acest vin foarte bine şi cu câştig. Îmi vine în cap, pentru comparaţie, o cramă renumită în Bourbon, vorbesc de Romanee-Conti, care vinde vinul cu două mi de euro pe sticlă dar are până în două hectare.  
Un alt avantaj acolo, de exemplu în Tirolul de sud, unde are crama fratele meu, este că există şi mult turism, iar turiştii vin la cramă, trec în sat şi vizitează zona şi degustă vinul la cramă şi aşa mai departe, dar acest lucru poate fi realizat şi aici în România. Şi aici este un mare potenţial turistic, sunt peisaje foarte frumoase, iar cei de la oraş, bucureştenii, să zicem, ar putea să fugă de aerul îmbâcsit de aici şi să se refacă la o cramă, cum ar fi cea de la Drăgăşani.

Rep.: Acele podgorii au asociat producerii de vin şi capacităţi de cazare?

I.K.: Uneori da. Au cateva camere, sub forma unei micropensiune, sau rudele lor au alături o pensiune şi cooperează în promovarea zonei. Turiştii care zăbovesc acolo sunt încântaţi să participe la lucrările din vie, din cramă, la sărbătorile dedicate vinului, fiecare în ce perioadă nimereşte la fermă.