Premieră pentru România: tânăra cercetătoare Angela Ionică a primit Premiul Memorial „Odile Bain” - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 23 Octombrie 2020 11:34

Premieră pentru România: tânăra cercetătoare Angela Ionică a primit Premiul Memorial „Odile Bain” Recomandat

Scris de

Dr. Angela Ionică, cercetător științific în cadrul Disciplinei de Parazitologie și Boli parazitare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, a fost recompensată cu prestigiosul Premiu Memorial „Odile Bain”, acesta acordându-se prin competiție, pe bază de nominalizări, pentru tineri cercetători cu rezultate excepționale și contribuții semnificative în domeniul Parazitologiei medicale și veterinare. Premiul se acordă anual de către „Parasites & Vectors”, una dintre revistele științifice de top din domeniul parazitologiei, și este sponsorizat de către compania Boehringer-Ingelheim.

Angela Ionică este prima câștigătoare a acestui premiu din țara noastră și chiar din Europa de Est. Tânăra noastră cercetătoare a fost recompensată cu acest prestigios premiu pentru rezultatele cercetării în domeniul biologiei, ecologiei și epidemiologiei unor boli produse de nematode parazite la animale domestice și sălbatice în Europa și Africa Subsahariană. Ceilalți doi laureați ai distincției din 2020 sunt Adnan Hodžić și Alicia Rojas, de la universități din Viena și Ierusalim.

Angela Ionică a fost nominalizată între competitori de prof. dr. Andrei Mihalca, de la Disciplina de Parazitologie și Boli parazitare din cadrul USAMV Cluj-Napoca. „Cred că Angela merită cu prisosință acest premiu. A muncit mult atât pe durata doctoratului, al cărui coordonator am fost, cât și în calitate de cercetător științific în cadrul Institutului pentru Științele Vieții de la USAMV Cluj-Napoca. Trebuie să recunosc că ideea de a o nominaliza îmi aparține și eram ferm convins că are șanse mari de a câștiga. Dacă vă uitați la lista țărilor din care sunt câștigătorii precedenți, acestea sunt în general poluri de excelență în cercetarea mondială. Sunt mândru că am reușit să punem și România pe această hartă și mă consider privilegiat că am avut ocazia să lucrez cu Angela”, a spus prof. dr. Andrei Mihalca.

Dr. Angela Ionică s-a aflat, în luna martie, alături de asis. univ. dr. Ioana Matei, și în prima echipă detașată de universitatea clujeană la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, pentru a sprijini diagnosticarea rapidă a testelor prelevate de la persoane suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Ea activează și în prezent la spitalul clujean.

Odile Bain (1939-2012) a fost una dintre figurile proeminente ale parazitologiei mondiale și și-a petrecut aproape întreaga carieră științifică în Franța, la Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris. Premiul Memorial „Odile Bain” a fost înființat în anul 2014, până acum fiind desemnați câștigători (doi-trei într- an) 16 tineri cercetători din Austria, Costa Rica, Belgia, Italia, Franța, Olanda, Brazilia, China, Statele Unite ale Americii, Australia și Marea Britanie.

Foto: Angela Ionică (arhiva personală)

Citit 966 ori

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista