De omul de afaceri călărășean Emanoil Aron, fermier care a cochetat inclusiv cu politica (a deținut funcții în PDL, acum PNL), am putea spune că „se lipește banul ușor”, dacă ar fi să ne gândim că a încasat sume substanțiale în 2014 ca salariat și acționar la Mig Vas (unde marja la rapiță, în 2016, a fost bună, conform propriilor afirmații, cât și declarației de avere a soției), salarii frumușele de la Ostrovit (30.000 de lei în 2013), dar și alte beneficii din alte zone de business.
Sursa principală a averii fermierului călărășean (președinte LAPAR Constanța, „momentan”) provine, după cum am mai spus, din firma Mig Vas SRL unde, deopotrivă ca angajat și acționar, Aron a încasat în 2014 peste 360.000 lei, iar din arendă peste 60.000 lei. În prezent, omul de afaceri exploatează nu mai puțin de 2.400 ha suprafață arabilă pe raza județului Constanța, din acest total, circa 12-15 la sută fiind teren în proprietate.
Pe lângă firma care se ocupă de cultura cerealelor, oficialul LAPAR Constanța mai deține și Mig Vas Distribuție, entitate care are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al produselor chimice și o cifră de afaceri de peste 7 milioane de euro anual, cu aproape un milion de euro profit în 2014-2015.
Destul de rezervat în declarații, cu ocazia unui eveniment DuPont Pioneer, am reușit totuși să aflăm de la Emanoil Aron care este viziunea sa asupra continuării SVC, prețurilor la cereale, cât și despre coooperative și altele.
Revista Fermierului: Șefia LAPAR sprijină continuarea Sprijinului Voluntar Cuplat, mai ales că suprafețele aferente înverzirii vor trebui să crească (soia, mazare, lucernă). În calitate de președinte al Ligii pe județul Constanța, credeți că sunt de ajuns măsurile cuprinse în acest sprijin?
Emanoil Aron: Personal, consider că sunt suficiente măsurile SVC aplicate agriculturii; sunt chiar prea multe și extrem de complicate.
R.F.: E mai scump să înființezi ZIE decât banii pe care urmează să-i încasezi de pe urma lor?
A.E.: În cazul unor culturi, da. Dacă ne gândim la condițiile obligatorii de eligibilitate la zona interes ecologic (ZIE), zona verde, cea de 54 de euro, la efortul pentru înființare în toamnă și desființare în primăvară, cheltuielile sunt semnificative, comparabile aproape cu banii pe care îi primim.
R.F.: Ce ați avut în anul de campanie 2015-2016 pe aceste ZIE?
A.E.: Am avut culturi de soia și mazăre, dar au rămas și suprafețe pentru a le cultiva cu amestecuri care urmează să fie desființate.
R.F.: Vă situați pe „drumul cerealelor”, aproape de Portul Constanța. Pentru a vinde eficient, în contextul unei locații favorabile, considerați că vă este mai ușor? Costurile de transport sunt mai mici?
A.E.: Prețurile sunt unice la Portul Constanța. Diferența o face distanța de la port la exploatația fiecăruia. Noi suntem ușor avantajați aici, fiind relativ aproape (100 și ceva de kilometri), față de colegii din Oltenia, Banat, unde le revine o sumă sensibil mai mică.
R.F.: Cu cât ați vândut grâul?
E.A.: În decembrie 2016 și ianuarie 2017 grâul s-a vândut cu 163-164 euro, dus în portul Constanța. S-a vândut însă grâu și cu sume care au variat între 150 și 160 de euro în vară-toamnă, 2016.
R.F.: Ați reușit să vă asociați și cu alți producători, așa cum a reușit colegul dumneavoastră, Ilie Dan, președintele cooperativei Cerif Oil, astfel încât să obțineți prețuri mai bune?
E.A.: Asociere în zona noastră... nu prea s-a concretizat în cultura mare. Motivul – nu s-a simțit nevoia încă. Politica asocierilor este diferită, în zone diferite. Depinde cât de mult consideră oamenii necesar și dacă sunt compatibili. Asocierea asta este destul de delicată. (...) Dinamica ei este perpetuă; se va realiza în timp. Nu cred că trebuie grăbită sau impusă. Sunt zone și în județul Constanța unde aceste cooperative funcționează foarte bine. Mă refer în primul rând la cea din zona Agigea, coordonată foarte bine de câțiva ani de Gheorghe Lămureanu.
R.F.: Ce structură de cultură ați înființat în toamna anului 2016?
E.A.: Am însămânțat circa 450 cu rapiță, 500 ha cu orz, aproximativ 1.000 ha grâu, cam 200 ha cu floarea-soarelui, puțină mazăre, porumb...
R.F.: La porumb, observăm că nu v-ați expus prea mult.
E.A.: N-am plusat foarte mult cu porumbul deoarece zona în care suntem noi este una aridă, neirigată. În plus, vorbim de o zonă colinară, mai puțin favorbilă culturii porumbului.
R.F.: Care au fost furnizorii de material semincer pe care dumneavoastră ați mizat în sezonul agricol 2015-2016?
E.A.: Categoric, Pioneer a fost unul dintre furnizorii importanți, însă, în același timp, am cultivat și semințe de la ceilalți. În ziua de astăzi, potențialul genetic este relativ apropiat. Noi trebuie să înțelegem că diferența majoră o face tehnologia pe care o aplică fiecare fermier, dacă exceptăm natura din ecuația asta, adică precipitațiile.
R.F.: La rapiță cât ați investit la hectar? Care a fost marja de câștig?
E.A.: Rapița a costat 3.500-3.800 lei pe hectar. Marja de câștig a fost bună, undeva peste 1.500 lei pe hectar, care a compensat marjele foarte mici de anul trecut, înregistrate la grâu și orz.
R.F.: Grâul este în continuare căutat. Se vede din cererile de ofertă ale Egiptului. De ce, în continuare, jocurile se fac la un nivel atât de înalt, iar producătorul, cel care ar trebui să încaseze profitul cel mai mare, totuși nu îl obține?
E.A.: Situația este complicată. Noi trăim sub dictatura pieței. Trebuie să înțelegem asta. Noi n-o putem controla, nici chiar la nivel de țară.
R.F.: Ați putea negocia prețuri mai bune?
E.A.: Foarte greu. Prețurile care sunt stabilite la Bursă; greu pot fi influențate de producători. Prețul îl face Bursa, respectiv cererea și oferta. Nouă, producătorilor, nu ne convine treaba aceasta, dar trebuie s-o acceptăm.
R.F.: Cum generați capital rulant, în condițiile întârzierilor înregistrate la subvenții?
E.A.: Fiecare fermier are propria politică. Este o anumită capitalizare care vine din anii mai buni și care ne ajută să trecem prin vârfurile astea mai puțin favorabile. Completarea vine și prin bănci - creditul și, parțial, beneficiem de finanțarea furnizorilor de inputuri (credit-furnizor).
R.F.: Dacă v-ați afla acum în fața ministrului, personal, vizavi de actele normative care vau creat probleme în ultimii ani, ce i-ați transmite, concret?
E.A.: La Ordinul 619 sunt mai multe probleme care trebuie modificate, în sensul simplificării lor. Trebuie să se țină cont de situația concretă a terenurilor din România, a formei de proprietate. Forma inițială, cu deținerea fără echivoc, care a fost modifcată și trebuie menținută, nu se putea opera cu ea în România. Trebuie să pornim de la situația concretă a fondului funciar din România și aplicat acest ordin, plecând de la situația concretă a fondului funciar.
R.F.: Ce suprafață de teren arabil dețineți în proprietate?
E.A.: Cam 12-15 la sută din suprafață, iar restul în arendă.
R.F.: Pentru restul, știm că vă confruntați cu o birocrație mare, acte foarte multe...
E.A.: Foarte multe, proprietari lipsă, forma de proprietate incertă la proprietarii de teren, care dau o groază de bătăi de cap.
R.F.: Pentru a scăpa de aceste bătăi de cap, sunteți dispus să cumpărați teren în perioada următoare?
E.A.: Cred că trebuie ca fiecare fermier să aibă la dispoziție un mix de soluții, și proprietate, și arendă. Terenurile au ajuns la niște prețuri foarte mari, care la nivelul actual al arendei, amortizarea va fi greoaie. Producătorii agricoli au cumpărat în perioada aceasta teren, încercând să comaseze și să-și securizeze afacerea, dar pe viitor, la prețurile la care s-a ajuns, povara va fi foarte grea. Un teren, la prețurile actuale, nu se amortizează în 15-20 de ani, iar după aceea devine o problemă de decapitalizare. La noi, media la hectar este de 3.000 – 3.500 euro, fiind o zonă defavorizată, nu o categorie de teren din cea mai bună.