Pe parcursul lunii iunie anul curent, reprezentanţi ai filialelor Limagrain (care comercializează seminţele marca LG) din întreaga lume s-au reunit în Marea Britanie pentru a celebra atingerea obiectivului pe care şi l-au propus cu aproximativ 20 de ani în urmă: locul 1 la grâu în lume. Alături de aceştia au fost invitaţi şi reprezentanţi ai presei agricole din majoritatea ţărilor europene mari cultivatoare de grâu (inclusiv România), dar şi din Statele Unite ale Americii.
Poziţia pe care Limagrain o ocupă în prezent la grâu este rodul unei decizii strategice şi a unei consecvenţe care a pornit în 1990 prin achiziţionarea în Europa a companiei de seminţe Nickerson. De la acel moment, LG a făcut câteva achiziţii succesive care au dus la obţinerea titlului de „Numărul unu” la sămânţa de grâu în Europa, cu ţelul de a-şi extinde supremaţia şi pe alte pieţe la nivel mondial.
Divizia Field Seeds (seminţe de culturi de câmp) a contribuit la istoria companiei prin marca LG şi a fost structurată în cinci unităţi de business. Pe piaţa din Europa, Limagrain Europe se bucură în prezent de poziţia de lider pentru grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui. În America de Nord, AgReliant - o companie creată în 2000 de Limagrain împreună cu altă companie europeană - este pe locul 4 la porumb pe piaţa cea mai concurenţială la acest produs.
Limagrain îşi extinde afacerile în China şi India
Daniel Cheron, director general Groupe Limagrain a declarat: „Grâul este o cultură importantă la nivel european, poate mai importantă decât în alte zone ale lumii. De exemplu, dacă în Statele Unite ale Americii cultura cea mai importantă este porumbul, în Europa aceasta este grâul. Limagrain, producător de seminţe, european la origine, a început prin a cumpăra mai multe societăţi în Franţa, Anglia, Spania, consolidând poziţia noastră în Vestul Europei. Apoi, progresiv, am extins această activitate în Est: Cehia, Slovacia, Polonia, România şi Bulgaria. România este o ţară agricolă importantă, grâul se cultivă pe suprafeţe extinse, iar Limagrain a devenit un actor important pe piaţa seminţelor de grâu. În ce priveşte poziţia Limagrain la nivel internaţional, consolidată de această poziţie europeană confortabilă, am început investiţiile în America de Nord, Argentina, Australia şi suntem în curs de dezvoltare în China şi India”.
Grâu mai puţin consumator de apă şi îngrăşăminte, în viitor
Limagrain se numără printre actorii importanţi şi în domeniul biotehnologiilor. Deţine propriile laboratoare, cum este Biogema, care lucrează cu tehnologii de genul marcajelor moleculare sau transgeneza. În afara acestuia, LG a hotărât să se implice în diverse parteneriate cum este cel cu Arcadia, societate cu originea în California. Această companie a dezvoltat tehnologii în domeniul rezistenţei sau al toleranţei crescute la secetă şi în domeniul eficientizării consumului de azot în cultura de grâu. Astfel, ambiţia Limagrain este să producă cât mai curând varietăţi care să consume mai puţin azot şi mai puţină apă. Fiind preocupaţi de protecţia mediului, de o dezvoltare durabilă şi de o utilizare raţională a resurselor naturale, grupul LG este interesat să producă varietăţi de grâu mai puţin consumatoare de îngrăşăminte.
Acest lucru va fi realizat prin parteneriatul pe care îl are cu renumita companie americană.
Astăzi, cu o reţea de aproximativ 100 de locaţii de cercetare (staţiuni de ameliorare a seminţei şi laboratoare pentru biotehnologie) distribuite în întreaga lume, LG testează varietăţi adecvate condiţiilor climatice şi de sol. În viitor, compania LG va fi capabilă să ofere clienţilor săi varietăţi de grâu care vor fi mai eficiente din punctul de vedere al productivităţii, randamentului economic, mai rezistente la boli şi la insecte, dar şi mai puţin consumatoare de apă şi fertilizatori, precum şi varietăţi mult mai bine adaptate diferitelor nevoi de utilizare în procesarea alimentară.
Varietăţi de grâu LG
APACHE - este o varietate timpurie, nearistată, productivă şi uşor adaptabilă diverselor condiţii. Producţia poate depăşi 8500 kg/ha, în condiţii favorabile. În primăvara 2009 (în pofida condiţiilor nefavorabile) a avut un start vegetativ spectaculos.
RENAN - o varietate aristată, semitimpurie, de talie medie. În condiţii favorabile producţia depăşeşte 8000 kg/ha. Bobul este roşcat. Este rezistent la rugina neagră şi galbenă şi are toleranţă bună la făinare.
ARLEQUIN - soi semitimpuriu, nearistat. De remarcat la acest soi de grâu este rezistenţa la cădere.
KAROLINUM - semitimpuriu, nearistat. La acest soi de grâu se evidenţiază în mod deosebit spicul foarte bine dezvoltat şi cu boabe uniforme în spiculeţe.
AZIMUT - soi de grâu timpuriu nearistat. Stabilitatea producţiilor este punctul forte al acestui soi.
ALINA CREŢU, DIRECTOR MARKETING LIMAGRAIN ROMÂNIA









