Ministrul Agriculturii din Rusia se așteaptă ca sectorul cerealelor să fie principala sursă de venit din exporturi a țării. Producția preconizată - peste 109 milioane tone cereale, iar exporturile – aproape 35 milioane tone - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

Joi, 23 Iunie 2016 22:58

Ministrul Agriculturii din Rusia se așteaptă ca sectorul cerealelor să fie principala sursă de venit din exporturi a țării. Producția preconizată - peste 109 milioane tone cereale, iar exporturile – aproape 35 milioane tone

Scris de

În condițiile în care previziunile ministerului pe care îl conduce relevă că Rusia urmează să exporte aproximativ 34-35 de milioane de tone de cereale în anul agricol 2016-2017 (din care circa 20 de milioane de tone de grâu), șeful de la Agricultură, Alexander Tkachev, afirmă că vânzarea peste graniță ar urma să fie principala sursă de venit aferentă sectorului, conform Itar-Tass.

Foto credit: tass.ru

„Cred că Rusia este o țară a cerealelor. Acest sector urmează să devină principala sursă de venituri din zona de exporturi”, a afirmat oficialul guvernamental, adăugând că acest sector reprezintă un „domeniul tradițional de export” pentru Rusia.

„Eram obișnuiți să importăm circa 40 de milioane de tone de cereale anual; în acest sezon urmează să exportăm nu mai puțin de 30 de milioane de tone”, a adăugat el într-un interviu transmis de Rossiya-24TV la începutul lunii iunie.

Conform spuselor lui Tkachev, Rusia nu se confruntă cu nicio problemă în sectorul producției de cereale, ceea ce urmează a fi exportat reprezentând un „surplus de care țara nu are nevoie” și care este comercializat „la prețuri bune pe mapamond”.

Taxe de export

Formula de calcul a taxei pe exportul de grâu va depinde de starea culturilor, de prețurile cerealelor, cât și de situația macroeconomică din țară, a spus Tkachev.

„Totul va depinde de starea culturilor, de prețurile cerealelor, de exporturi, cât și de mulți alți factori, respectiv de situația macroeconomică din țară”, a spus el.

Conform spuselor lui Tkachev, „această formulă nu este însă de importanță capitală pentru formarea prețurilor la cereale”.

„În mod repetat, am vorbit despre avanajele acestei taxe, ale formulei în sine, unele care limitează apariția vârfurilor maxime la prețurile cerealelor în cazul șocurilor financiare”, a mai precizat oficialul guvernamental rus.

Taxa fluctuantă pe exporturile de grâu rusesc a fost introdusă la data de 1 iulie 2015 pentru un an de zile, ca urmare a creșterii activității exportatorilor, în speță a majorării vânzărilor de cereale pe piețe străine și de obținere de profit pe fondul unui declin al rublei.

La finele lunii februarie, Tkachev afirma că Ministerul rus al Agriculturii nu vede niciun motiv pentru revizuirea taxei, în condițiile în care rolul ei era important pe o piață instabilă financiar.

2015-2016: Producția de cereale va fi de peste 109 milioane tone

Atât vremea călduroasă din iarna 2015-2016 (cea mai călduroasă din istoria Rusiei), cât şi precipitațiile abundente din această primăvară ar urma să ducă la o creștere a producției de cereale a ţării până la un nivel record, se preciaa într-o analiză a ProZerno, companie de cercetare a pieţei din Moscova, informații date publicității în urmă cu o lună de zile.

Producătorii agricoli din Rusia ar urma să recolteze peste 109,3 milioane tone de cereale, depăşind producţia de 104,8 milioane de tone din 2015 şi chiar recordul de 108,2 milioane de tone realizat în 2008.

Potrivit datelor prezentate de compania de la Moscova, aproximativ 6,1% din cantitatea de grâu a fost afectată de vreme în această iarnă, cu 1% mai puţin decât estimările anterioare, iar condiţiile s-au îmbunătăţit, datorită ploilor abundente din sudul ţării, care au ajutat dezvoltarea plantelor, aşa că producţia de cereale va fi la un nivel ridicat anul acesta.

Astfel, pentru grâu, fermierii ruşi speră să recolteze anul acesta 63,3 milioane tone, aproape de recordul de 63,8 milioane de tone din 2008 şi peste producţia de 61,8 milioane de tone din 2015.

Citit 2663 ori

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista