Noi, românii, suntem în ciuda unor aşa-zişi critici, un popor cu mult, mult bun-simţ pentru că mai toţi avem educaţia sănătoasă de la ţară. Oraşul n-a făcut decât să altereze ceea ce avem în noi ancestral de milenii. De ce am început cu un asemenea discurs?... Pentru că în mintea mea de ţăran s-au încurcat cifrele date publicităţii privind cantităţile de recoltat până în prezent. Mă refer la grâu şi legume. Este adevărat că unii producători de legume au rămas cu mari cantităţi nevândute. De ce? Au dispărut fabricile de procesarea legumelor, au dispărut, pentru că au avut carnet de membru al PCR. Dar nu numai acesta este cusurul: producţia de legume este haotică: toţi vin pe piaţă cu acelaşi produs şi toţi vor să-l vândă "ieri". Nu există nicio comandă socială, politicienii consideră că în capitalism statul nu se amestecă în activitatea privată. Acest ascunziş de după deget de non-combatant nu face decât să creeze grave probleme sociale. Pe de altă parte, fără un program nimeni nu poate să-şi valorifice producţia. Dacă în anul precedent s-a câştigat bine cu un produs, anul următor, toţi vin cu acelaşi produs şi rezultatul se vede.
În ceea ce priveşte grâul, observ că în fiecare an, chiar înainte de recoltare, apar declaraţii privind marile cantităţi, dar cu preţuri foarte mici, ceea ce nemulţumeşte pe producătorii care stau cu frica în sân că nu vor avea avea banii necesari pentru înfiinţarea noilor recolte. În primul rând, cantităţile date publicităţii nu corespund realităţii. Nu este o simplă afirmaţie, din păcate este o mare realitate. De unde ştiu direcţiile agricole judeţene cât s-a recoltat? Punem această întrebare pentru că la rândul nostru am întrebat, nu micii producători, ci pe cei mari şi niciunul nu a spus nimănui cât grâu a însilozat. Şi atunci!... E adevărat că statisticile arată ce nu trebuie şi ascund ceea ce ne trebuie, dar cu păpica nu este de glumit. Soluţia să vină de la Ministerul Agriculturii care trebuie să facă o necesară curăţenie în propria ogradă şi să nu mai admită raportări ca pe vremea MARILOR RECOLTE. Pe legumicultori, însă, cu greu îi va aduce cineva la acelaşi numitor, ceea ce ar însemna crearea de forme asociative capabile să stea la masa tratativelor pe picior de egalitate atât cu organele locale ale puterii de stat, cât şi cu cele centrale. Specialiştii spun că este mult mai uşor să produci decât să valorifici şi tocmai această realitate nu vor s-o recunoască producătorii agricoli. Unirea este unica şi marea soluţie, dar aşa ceva este un vis îndepărtat, iar cei care vor suferi sunt tot ei, LEGUMICULTORII, şi nu numai. Cam atât că... poate "ajunge o măciucă la un car de oale".