Noutățile pe care compania germană Horsch le va prezenta anul acesta la Agritechnica – Hanovra (Germania), au fost făcute cunoscute, în avanpremieră, pe 18 septembrie, la fabrica din Ronneburg a companiei. Pe lângă îmbunătățirile aduse unor produse deja existente, există două premiere absolute, ce demonstrează puterea inovativă a vizionarilor Horsch, recompensate cu medalii de argint. Premiile vor fi decernate în noiembrie, la celebra expoziție. Inovațiile Horsch premiate sunt patentatul sistem de semănat bob cu bob pentru păioase și sistemul BoomControl la o mașină de erbicidat autopropulsată Horsch Leeb PT 330.
Semănatul de precizie la cereale, noutatea Horsch medaliată cu argint
Piatra de hotar pentru obținerea producțiilor ridicate, pe lângă prelucrarea solului, este însămânțarea. Mulți fermieri greșesc în alegerea cantității de sămânță sau a adâncimii de semănat. O temă foarte discutată în ultimii ani a fost distríbuția și densitatea semințelor. Tehnicile de însămânțare mecanică sau pneumatică au avut întotdeauna ca punct slab coeficientul de variație cuprins între 90-120%. De aceea, în practică avem de fiecare dată locuri duble sau lipsuri la însămânțarea bob cu bob. Dacă mai multe semințe sunt depozitate în același loc, se poate ca, din cauza concurenței mari, plantele să dispară. Mai mult, ele concurează și pentru dezvoltarea rădăcinilor, pentru lumină și apă. Aceste plante sunt cele care nu reușesc să înfrățească sau au frați foarte subțiri care vor forma un spic instabil și de dimensiuni reduse. Semănatul de precizie al cerealelor și al rapiței reprezintă cheia obținerii producțiilor maxime din zonele la care ne raportăm.
Producătorul german Horsch, părinte al prelucrării minimale a solului, a anunțat, în cadrul conferinței de presă ce precede Târgul Agritechnica, faptul că, pe lângă alte inovații premiate de-a lungul ultimelor ediții, este și primul producător care are o soluție la semănatul de precizie al cerealelor. Noua tehnică de dozare va putea fi folosită la semănătorile Horsch care au brăzdare dublu-disc, precum Pronto DC sau Focus TD. Predozarea se realizează în buncărul central cu un sistem de dozare volumetric, apoi sămânța este condusă pneumatic spre fiecare rând de brăzdare și de aici la brăzdarul de însămânțare, fără ca semănătoarea standard să necesite vreo modificare. Distribuția și însămânțarea se pot realiza doar prin intermediul noului brăzdar TurboDisc, pe care este amplasat aparatul de dozare, pregătit să realizeze o frecvență ridicată de distribuție.
Noul dozator este capabil să realizeze o frecvență de până la 120 Hz, adică 120 boabe/secundă, și, în consecință o densitate de 240 boabe/mp la 12 km/h, lățimea dintre rânduri fiind de 15 cm. Din testele practice efectuate rezultă că valorile coeficientului de variație de 30-50% se apropie de cele ale sistemelor de însămânțare bob cu bob clasice.
Funcționarea întregului sistem de distribuție și predozare este realizat de sistemul electronic al semănătorii. Fermierul trebuie doar să specifice calculatorului numărul de boabe pe metru pătrat și coeficientul de încolțire, iar sistemul calculează și reglează toți parametrii necesari bunei funcționări. Rotația discului de distribuție în dozator este adaptată tipului de sămânță și distanței dintre rânduri. În cazul în care sistemul de distribuție nu mai funcționează, se poate totuși semăna mai departe, pentru că semințele sunt transportate de curentul de aer, obținându-se rezultate ca la sistemul Pronto.
Medalie de argint și pentru sistemul BoomControl
Prin lansarea noului sistem BoomControl, producătorul german Horsch revoluționează tehnica aplicării erbicidelor exact la nivelul de creștere a plantelor. La ora actuală, noul sistem de control al înălțimii de administrare, patentat de Horsch, este unic, susțin reprezentanții producătorului german de utilaje agricole, și poate fi considerat o adevărată "piatră de hotar" în tehnica de erbicidare. Datorită separării totale a rampei de șasiul mașinii este posibilă, pentru prima dată, copierea exactă a câmpului de aplicare. Astfel, mișcările suferite de șasiul bazinului de administrare nu sunt transmise deloc rampei de administrare. Copierea conturului reliefului are loc chiar și în condiții foarte grele, iar acest lucru permite o aplicare fină, fără riscul evaporării instantanee sau al preluării vaporilor de curenții de aer. Noul concept combină toate caracteristicile pozitive ale suspensiilor anterioare și elimină dezavantajele existente la mașinile similare. Segmentele rampei nu au puncte în care să se unească, de aceea, chiar și în cazul unei curbe strânse, nu există nicio influență a părții segmentelor exterioare, fiind eliminate aproape complet forțele centrifuge ce acționează asupra întregului ansamblu. Datorită suspensiei libere și inerției rampei, aceasta rămâne stabilă în poziția sa inițială chiar și pe teren accidentat. Pentru ca rampa să poată fi comandată în timpul lucrului, a fost dezvoltat un sistem ce permite aplicarea unor forțe externe asupra unor anumite elemente componente ale rampei, astfel încât acestea să copieze perfect conturul câmpului. Sistemul cu suspensie liberă, aflată în apropierea centrului de greutate, împreună cu noul sistem electronic permit aplicarea în siguranță a tratamentelor, la viteze foarte mari de lucru și la înălțimi mai mici de 40 cm, în funcție de cultură. Prima mașină dotată cu noul sistem BoomControl este autopropulsata Horsch Leeb PT 330.
Focus TD – un utilaj, mai multe posibilități
Producătorul Horsch este cunoscut ca pionier al tehnicii Strip Till (cultivarea în benzi). Experiența și cunoștințele acumulate începând de la testele din 2001 cu utilajul EVO s-au concretizat în 2007 cu lansarea semănătorii Focus TD, o alternativă la sistemele clasice de însămânțare.
Noua semănătoare Focus răspunde cerințelor fermierilor și include toate cunoștințele și tehnologiile acumulate în ultimii ani. Semănătoarea Focus contribuie la creșterea producțiilor în zonele climaterice cu potențial și menține producțiile în zonele mai puțin favorizate.
Noua generație Focus este disponibilă acum și cu o lățime de lucru de 4 metri, fiind foarte utilă fermierilor ce lucrează suprafețe mai mici și care până în prezent nu aveau posibilitatea de a utiliza decât varianta de 6 metri.
Horsch Focus are o structură mai robustă, ajungând la o lungime totală de 9,56 metri (cu aproximativ 1,2 metri mai scurtă decât precedenta). Pe lângă forma compactă, acest utilaj este și mai ușor, datorită buncărelor din fibră de sticlă care și-au dovedit utilitatea în cazul modelelor Pronto și Sprinter. Capacitatea totală a buncărelor rămâne de 5000 de litri, raportul fiind 60/40.
Special pentru Focus au fost dezvoltate pachetele TerraGrip, astfel încât acestea să poată fi amplasate în poziție orizontală sub buncărul de semințe. Lungimea cuțitelor și înălțimea cadrului copiază perfect structura combinatorului Terrano FM. Siguranța pentru pietre a fost ridicată până la 800 Kg, pentru ca utilajul să ruleze foarte ușor chiar și la adâncimi mari de lucru. Distanța între cuțite a fost modificată la 30 cm. Micșorarea distanței dintre cuțite a condus la crearea unei imagini identice de lucru cu cea a semănătorii Pronto (15 cm). Și în cazul rapiței, distanța de 30 de cm dintre rânduri a condus la producții ridicate. Administrarea îngrășământului poate fi făcută la suprafață, în adâncime sau 50/50. Cuțitele de prelucrare pot fi schimbate foarte rapid și înlocuite cu două rânduri de discuri. Această proprietate favorizează utilizarea utilajului în aproape toate condițiile de climă. Sistemul de discuri este identic cu cel al discului Joker CT (cu diamentru de 52 cm). Pentru înlocuirea cuțitelor cu discurile este nevoie doar de demontarea a patru bolțuri.
Ultima mare schimbare a întregului concept este legată de brăzdarele de însămânțare. Modificarea distanței între rânduri, de la 30 la 15 cm, se realizează foarte rapid și simplu. Dispunerea precisă a semințelor se face prin intermediul deja cunoscutelor brăzdare de la semănătorile Pronto, cu o presiune ridicată pe fiecare brăzdar și cu o adaptare la denivelările solului de până la 15 cm.
Cuplarea la tractor se realizează fie prin prinderea în tiranți, fie prin legarea la bara de tracțiune. Adâncimea de lucru se stabilește prin simplele, dar robustele clipsuri de aluminiu. La sistemul de cuțite TerraGrip există suplimentar un sistem de roți de sprijin pentru o prelucrare optimă a solului.
Control eficient al administrării îngrășămintelor concomitent cu prelucrarea solului
Cu noile buncăre de la Horsch, fermierii au la dispoziție un sistem controlat de administrare a îngrășămintelor odată cu prelucrarea solului. Acesta funcționează în combinație cu deja cunoscutele combinatoare Horsch Terrano FM, MT și FX, ca o completare a Focus TD, care nu mai poate face față pe solurile foarte grele. Aplicarea îngrășămintelor în sol odată cu prelucrarea mărește eficiența și reduce costurile cu fertilizarea. În același timp, îngrășămintele sunt puse imediat la dispoziția plantei și rămân acolo timp mai îndelungat. Plasarea îngrășământului se poate face, în funcție de necesitate, atât în orizontul superior, 50-50, cât și complet în orizontul inferior al solului. Buncărul purtat Horsch în combinație cu Terrano FM/MT are în componență două bazine unite, cu capacitatea de 2.800 de litri dispuse 70/30. Acest lucru face posibilă dozarea a două cantități diferite de îngrășământ, astfel încât cantitatea și tipul să fie adaptate în funcție de nevoile solului.
Horsch Leeb GS – Cea mai modernă tehnică de protecție a plantei
Întreaga familie a mașinilor Horsch Leeb GS va fi prezentă la Târgul Agritechnica de la Hanovra. Dispozitivul de erbicidat Leeb 8 GS (8.000 litri) vine în completarea gamei Leeb GS 6 și 7, având un volum util al buncărelor de 6.000 și 7.000 litri. Toate cele trei mașini au fost utilate cu sisteme moderne, mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Dispozitivul cu o singură axă este construit foarte compact și beneficiază de un sistem pneumatic de amortizare a șocurilor. Lungimea completă a utilajului este de numai 8,3 m, înălțimea de 3,6 m și lățimea de 2,8 m. Bazinul din inox este mai ușor de curățat. Cadrul central este foarte stabil și cuprinde conținutul bazinului în interiorul acestuia, astfel încât centrul de greutate să fie situat foarte aproape de sol. Armătura sistemului de distribuție a fost în așa fel aranjată încât numărul de furtunuri s-a redus considerabil, diminuându-se astfel și pierderile prin scurgeri. De asemenea, zona de predozare și golire a recipienților cu substanțe a fost modificată pentru o mai bună curățare și un amestec eficient. Sistemul de copiere a solului sub formă de paralelogram este patentat Leeb. Amortizarea rampei, disponibilă cu lățimi de lucru cuprinse între 21 și 36 m, poate fi efectuată fie hidraulic, fie pneumatic. Înălțimea de lucru este cuprinsă între 0,3 m și 2,5 m. Geometria paralelogramului este astfel alcătuită încât rampa de administrare să fie situată foarte aproape de axul bazinului. Datorită sistemului pneumatic de lucru al duzelor, utilajul poate fi dotat cu diferite combinații de duze, de la cele simple, cu distanța de 50 cm între ele, până la duzele cu două corpuri la distanță de 25 cm sau la duzele cu 4 cai de administrare, ce pot reduce substanțial distanța de administrare. Duzele pneumatice individuale permit sisteme de aplicare individuale și pătrunderea substanțelor exact prin stratul de frunze. Sistemul de curățare continuă CCS (Continuous Cleaning System) permite o curățare avansată a întregului utilaj la sfârșitul aplicării.
Comanda utilajului se realizează din cabina tractorului, prin intermediul terminalului ISO-Bus, sistemul de comandă având foarte multe opțiuni ce permit configurarea utilajului în funcție de nevoile concrete ale fiecărui fermier.
Joker HD cu discuri mai mari, cu diametrul de 62 cm
Odată cu prezentarea sa la Agritechnica 2013, în familia Joker va intra un nou membru, un disc destinat prelucrării superficiale și intensive a solului, la adâncimi de până la 15 cm și cu lățimi de lucru cuprinse între 5,6 și 7,5 m. Noile discuri cu diametrul de 62 cm (cu 10 cm mai mari decât la Joker CT sau RT) permit prelucrarea mai agresivă și încorporarea accentuată a resturilor vegetale, precum cele de pe miriștea de porumb sau floarea-soarelui. Discurile de prelucrare au formă conică pentru a li se permite, indiferent de uzură, să-și mențină unghiul de atac de 17 grade.
Amortizoarele de cauciuc permit copierea denivelărilor solului și măresc durata de viață a discului. Ca și la celelalte discuri Horsch, există două discuri pe un singur braț, motiv pentru care este aproape imposibil ca Joker HD să se înfunde cu resturi vegetale. Discurile laterale de mari dimensiuni limitează aruncarea fluxului de pământ în afara ariei prelucrate sau formarea de grămezi de pământ (diguri) la marginea deja prelucrată. Distanța mare dintre discurile de prelucrare și tăvălug permite solului o bună așezare înaintea tăvălugului și a discurilor de nivelare, rezultând astfel un orizont intensiv prelucrat și, în același timp, o nivelare excelentă.
Acest nou utilaj Joker HD are o construcție compactă, capacitatea de a nivela foarte bine solul și, de asemenea, un cadru foarte solid care îi permite, pe de o parte, să suporte propria greutate a utilajului și, pe de altă parte, să reziste în cazul în care adâncimea de lucru este mai mare. Noul șasiu, situat între discurile de nivelare și tavălug, are, la rândul său, multiple avantaje: distribuția optimă a greutății, ce conduce la anularea șocurilor în timpul transportului, la creșterea mobilității utilajului la întoarceri și face posibilă montarea unui tăvălug dublu, pentru o recompactare optimă a solului. Tăvălugul dublu RollPack cu inele profil U are un diametru de 55 cm, este foarte stabil, indiferent de tipul solului pregătit și al obstacolelor întâlnite (denivelări, pietre, bulgări de pământ etc). Datorită dispunerii imbricată a inelelor se realizează auto-curățarea tăvălugului. Distanța dintre inelele tăvălugului este de 13 cm, iar acestea execută recompactarea și mărunțirea intensivă. Reglajul adâncimii se execută simplu, cu ajutorul clipsurilor din aluminiu. Pentru controlul adâncimii, în partea din față există, în serie, roți de sprijin de dimensiunea 15.0/55-17. Necesarul de tracțiune pentru un utilaj de 5 metri începe de la 180 CP.
Update la mult îndrăgitul Joker CT
Joker CT este ideal pentru dezmiriștirea solului și stimularea răsăririi cerealelor pierdute în urma combinei, întreruperea capilarității, prelucrarea resturilor vegetale și pentru pregătirea patului vegetativ. Discul scurt cu prindere în 3 puncte și lățimi de lucru între 3 și 6 m s-a dezvoltat și s-a impus pe toate piețele, unde este prezent producătorul german Horsch. La 6 ani de la apariție, mașinii Joker CT i s-a pregătit un update. Atât Joker CT, cât și RT sunt dotate, în prezent, cu discuri de 52 cm în loc de 46 cm, acest fapt fiind posibil, până de curând, doar la Joker RT. Prin mărirea diametrului este înlesnită prelucrarea mai intensivă și agresivă a solului, precum și pătruderea mai adâncă în pământ. Cu toate modificările suferite la nivelul cadrului, acesta nu este mai greu decât precedentul, motiv pentru care un tractor de 90 CP este suficient pentru tractarea utilajului, în condiții optime. Schema de montaj a discurilor face posibilă trecerea resturilor vegetale.
Unul dintre cele mai importante țeluri declarate ale companiei Horsch este livrarea utilajului perfect adaptat fermei și solului. De aceea, discul scurt Joker CT poate fi livrat cu una dintre cele 6 variante de tăvălugi: RollFlex (54 cm), tăvălug din cauciuc (65 cm), RollCut Packer (60 cm), FarmFlex (55 cm), StellDisc (58 cm) și tăvălug din inele metalice (54 cm).
Reglarea adâncimii de prelucrare se realizează cu ajutorul robustelor clipsuri din aluminiu sau, opțional, hidraulic. O noutate în lista de prețuri este kit-ul de pregătire pentru vidanjele de administrare a dejecțiilor animale. Pentru Joker 3 și 3,5 CT există în continuare posibilitatea combinării cu scarificatorul Mono TG. Cuțitele sunt dotate cu brăzdare LD (low disturbance) și nu aduc bulgări mari de pământ la suprafața solului









