Noul director general al companiei Smithfield Prod este Dana Brindescu Iovanov. În această calitate, ea va raporta direct preşedintelui Smithfield România, Bogdan Mihail. Smithfield Prod este parte a grupului de firme Smithfield România. Dana Brindescu Iovanov s-a alăturat Smithfield Prod în august 2005, în calitate de controlor financiar, implementând cu succes proceduri de raportare internă în cadrul departamentului financiar. A preluat treptat mai multe responsabilităţi în cadrul companiei, fiind promovată, în anul 2006, în funcţia de director financiar. Ca parte a echipei de management a Smithfield Prod, noul director general a aprofundat aspectele economice ale unui model de afacere integrat, fiind implicată în toate proiectele dezvoltate în Smithfield Prod în ultimii ani, obţinând astfel o valoroasă expertiză în ceea ce priveşte aspectele operaţionale ale afacerii. Dana Brindescu Iovanov este licenţiată a Universităţii de Vest din Timişoara, lucrând, anterior Smithfield, în cadrul unei reputate companii internaţionale de audit.